Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Mărturisirea păcatelor a fost unită de la început cu celelalte două Taine, Botezul şi Euharistia. Ea se întemeia pe puterea dată Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor lor de a ierta păcatele. Pe lângă caracterul ei de taină, Mărturisirea avea şi un rol moralizator foarte important în viaţa credincioşilor.

În primele trei secole mărturisirea putea fi:

• 
  secretă, făcută în faţa episcopului sau preotului;
  
• 
  semipublică, făcută în faţa clerului întreg;
  
• 
  publică, făcută în faţa clerului şi a credincioşilor.
  

Mărturisirea păcatelor era urmată de îndeplinirea faptelor de îndreptare(epitimie) indicate de duhovnic.

Hirotonia este între cele dintâi taine săvârşite şi cunoscute în Biserică. După Sfinţii Apostoli au hirotonit episcopii.

Hirotonia în episcop se făcea în sobor de episcopi şi de preoţi, în cadrul Sfintei Liturghii. Episcopii slujitori puneau mâinile pe noul ales, preoţii asistau stând în picioare. Toţi se rugau în tăcere implorând coborârea Sfântului Duh peste cel Hirotonit. Unul din episcopii slujitori rostea o rugăciune specială. Apoi noul episcop era salutate de toţi.

Hirotonia în preot-presviter se săvârşea de episcop fie cu aceleaşi formule de rugăciune ca hirotonia episcopului, fie cu unele asemănătoare. Hirotonia de diacon avea formule potrivite cu slujirrea lui.

Clerul inferior era rânduit prin rugăciune de binecuvântare şi prin înmânarea unui obiect, care era simbolul slujbei respective.

Hirotoniei i se atribuia şi efectul iertării păcatelor, afară de cele trupeşti cunoscute după hirotonie.

Căsătoria a fost ridicată de la început la rangul şi importanţa de instituţie sfântă şi de legătură indisolubilă. Creştinii încheiau cununia cu binecuvântarea Bisericii. Înainte de a se binecuvânta căsătoria, clericii se informau despre tineri prin diaconi şi diaconese.

Cu ce forme rituale se săvârşea cununia nu ştim. Era unită însă cu săvârşirea Sfintei Euharistii. Mirii se uneau în faţa Sfântului Altar, în prezenţa comunităţii, cu rugăciunile ei şi ale slujitorilor. Ei aduceau ofrande şi se împărtăşeau.

Biserica oprea desfacerea căsătoriei, afară de caz de adulter, oprea chiar desfacerea logodnei. Dacă un soţ părăsea fără de motiv pe celălalt şi se căsătorea cu altă persoană, era exclus pentru totdeauna din comunitatea creştină. Prin asemenea măsuri, Biserica da familiei creştine o bază religios-morală sacră şi solidă cu consecinţe sociale şi juridice foarte importante.

Maslul. De la început Biserica a săvârşit rugăciuni pentru cei bolnavi şi ungerea cu untdelemn, în numele Domnului, cum recomandase Sfântul Iacob. Îngrijirea şi vindecarea bolnavilor a fost una din grijile şi datoriile morale ale Bisericii. Vindecările au avut în primele trei secole mai mult caracter ritual şi harismatic. Ele făceau obiectul rugăciunilor preoţilor, ale celor înzestraţi cu harul tămăduitor sau chiar al exorciştilor.

Practica aceasta este bazată pe concepţia că de multe ori boala se dătoreşte păcatului, iar uneori este cauzată de duhuri rele. Ea devine astfel, obiectul unui tratament moral duhovnicesc.