Monografia poate fi folosită în procesul didactic de către profesori

RECOMANDAŢII METODICE CU PRIVIRE LA
ANCHETAREA CAUZELOR PENALE INTENTATE
PE CAZURILE DE FURT ŞI RĂPIRE
A MIJLOACELOR DE TRANSPORT

În ultimii ani au luat o amploare îngrozitoare cazurile de sustragere prin furt şi prin răpire a mijloacelor de transport, care aduc mari prejudicii materiale atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice.

Acest fenomen negativ în societatea contemporană a găsit organele competente de combatere a acestui flagel nepregătite pentru a opune rezistenţa cuvenită valului de criminalitate.

Conform datelor statistice în anul 1998 s-a produs o micşorare substanţială a criminalităţii, privind furtul şi răpirea mijloacelor de transport.

Astfel, numărul de răpiri ale mijloacelor de transport înregistrate în anul 1998 este de 282 sau cu 20,6 la sută mai puţin ca în anul 1997.

E analogică situaţia cu furturile automobilelor. În a. 1997 au fost înregistrate 615 cazuri, pe când în 1998 – 473 cazuri, sau cu 23,1 la sută mai puţin.

Furturile de motociclete se caracterizează prin următoarele cifre: 218 cazuri în 1997, iar în 1998 – 185 sau cu 15,1 la sută mai puţin.

Aşadar, în total au fost comise infracţiuni privind furturile şi răpirile mijloacelor de transport: în a. 1997 – 922, iar în a. 1998 – 731, deci cu 20,7 la sută mai puţin.

Situaţia în ce priveşte descoperirea infracţiunilor de acest gen este următoarea: din numărul total de infracţiuni comise în 1997 (922) au fost descoperite numai 197 sau 21,4 la sută, iar în anul 1998 din 731 crime au fost descoperite 219 sau 30,0 la sută.

Cele mai frecvente cazuri de comitere a furturilor şi de răpire a mijloacelor de transport au avut loc în oraşele Chişinău şi Bălţi.

În 1997 în or. Chişinău au fost înregistrate 464 infracţiuni de acest gen şi descoperite 49 sau 10,6 la sută, în anul 1998 – 347, descoperite 65 sau 18,7 la sută.

Comparativ situaţia s-a îmbunătăţit, însă e departe de a fi satis­făcă­toare.

Rezultate modeste sunt înregistrate la capitolul anchetarea şi deferirea în justiţie a dosarelor penale cu privire la infracţiunile menţionate.

În anul 1998 au fost anchetate în total 731 de infracţiuni privind răpirile şi furturile mijloacelor de transport, în judecată fiind trimise doar 107 dosare penale sau 14,6 la sută. În anul 1997 acest indice a fost şi mai mic – 13,1 la sută.

Deosebit de alarmantă este situaţia la capitolul anchetarea dosarelor penale privind furturile de automobile: din cele 473 dosare penale anchetate în 1998 au fost trimise în judecată doar 42 sau 8,9 la sută, iar în 1997 numai 6,2 la sută.

Analiza ne arată că principalele cauze ale răpirii şi furturilor mijloacelor de transport sunt:

• sporirea considerabilă a numărului mijloacelor de transport, mai cu seamă în proprietate personală, ceea ce creează un teren favorabil pentru furtul lor. Numărul a/v^* a crescut vertiginos în ultimii ani datorită obţinerii independenţei Republicii Moldova şi posibilităţii populaţiei de a importa automobile din statele străine;

• crearea în republică a unei pieţe puternice de desfacere a mijloacelor de transport furate, mai cu seamă a pieselor de schimb sustrase din maşinile furate, la un preţ cu mult mai redus ca al celor importate în republică în mod legal;

• existenţa unei frontiere transparente cu Ucraina, înfiinţarea unui stat-fantomă în raioanele de est ale republicii, necontrolat de organele constituţionale, corupţia unor servicii vamale creează condiţii favorabile pentru trecerea ilegală a automobilelor furate în C.S.I.;

• crearea pe teritoriul republicii a unor grupări criminale specializate în furturi de automobile, inclusiv a celor de lux, şi care deţin canale ilegale de desfacere a obiectelor sustrase;

• nivelul scăzut de trai al majorităţii populaţiei a facilitat atragerea în sfera de activitate criminală a multor persoane fără ocupaţie şi mijloace de existenţă stabile;

• neglijenţa proprietarilor în ce priveşte păstrarea mijloacelor de transport.

Totodată, numărul impunător de cazuri de furt al automobilelor, rămase nedescoperite, denotă faptul că serviciile respective ale organelor afacerilor interne nu sunt capabile să descopere şi să cerceteze efectiv toate cazurile de sustragere prin furt a mijloacelor de transport, ceea ce generează apariţia multiplelor petiţii în diferite organe şi instanţe.

Numai în 1998 au fost examinate 12 petiţii de acest fel şi în toate cazurile argumentele expuse în petiţii au fost recunoscute ca întemeiate.

Analiza dosarelor penale suspendate în baza art. 171 p.3 C.P.P. a scos la iveală un şir de lacune comise de lucrătorii organelor de cerce­tare penală şi de anchetă preliminară, precum şi anumite particularităţi ale anchetării dosarelor penale de acest gen.

Astfel de procese penale trebuiesc intentate cât mai operativ.

Practica ne dovedeşte că procesele penale pe cazurile de răpire şi furt al mijloacelor de transport sunt intentate de organele de cercetare penală care deseori nu sunt pregătite pentru această activitate. Cauzele penale se intentează cu mari întârzieri, cercetarea penală se efectuează superficial, incomplet şi necalitativ.

O mare parte din procesele penale sunt intentate de lucrătorii organului de cercetare penală sau chiar de inspectorul interimar.

Lucrătorii acestui serviciu nu respectă în deplină măsură cerinţele art.101 C.P.P., care reglementează atribuţiile O.C.P.

Este necesar de a examina minuţios locul incidentului, după toate regulile elaborate de ştiinţa criminalistică, pentru a depista, fixa şi ridica anumite probe materiale sub formă de urme, obiecte, documente, obiecte purtătoare de urme.

Cu părere de rău, această acţiune penală extrem de însemnată se efectuează superficial şi necalitativ, ori în genere nu se examinează locul infracţiunii, ceea ce practic limitează aria de activitate a anchetatorilor.

La locul crimei nu se deplasează grupul operativ şi de anchetă, în procesul cercetării la faţa locului nu se întreprind măsuri în vederea depistării urmelor, a obiectelor şi microparticulelor, care ar putea fi folosite ca probe materiale obiective pe dosar şi care ar putea servi ca obiecte de cercetare în cadrul expertizelor criminalistice.

Nu se practică examinarea locului unde a avut loc incidentul şi aceste lacune limitează posibilitatea organului de anchetă de a dovedi infracţiu­nea, chiar şi în cazul unei eventuale stabiliri a persoanelor bănuite.

Există un fenomen frecvent în activitatea organelor de drept, când persoanele, cărora le-au fost sustrase automobilele, nu se adresează operativ organelor de poliţie, dar apelează mai întâi la ajutorul prietenilor, cunoscuţilor şi la anumite structuri nelegale.

Persoanele prejudiciate pierd încrederea în posibilitatea organelor de drept de a restitui paguba materială.

De exemplu, pe dosarul penal indicat şi anchetat la C.P. mun. Chişinău din 14 automobile au fost întoarse proprietarilor doar 3, iar în echivalent bănesc n-au fost restituite 175 353 lei, ori 83,4 la sută. Avere sechestrată pe dosar nu este.

Cercetarea acestor categorii de dosare penale trebuie efectuată în strânsă colaborare şi interacţiune cu organele operative de poliţie, serviciile vamale, serviciile unităţilor de carabineri şi celor militare.

Practica ne demonstrează că persoanele ce efectuează cercetarea penală ori ancheta preliminară nu informează operativ inspectorii de sector, poliţia rutieră, organele vamale, alte servicii, ceea ce dă posibilitate infractorilor să scoată mai uşor automobile din republică.

Din cele 197 infracţiuni pe republică, declarate în 1997, poliţia rutieră a descoperit doar 4 sau 2 la sută, în 1998 din 219 – 4 sau 1,8%.

La un nivel scăzut se efectuează şi ancheta preliminară.

Nu se practică audierea suplimentară a părţii vătămate, nu se stabilesc persoanele care ar putea fi audiate în calitate de martori, nu în toate cazurile se întocmesc planuri comune de efectuare a acţiunilor de anchetă penală şi a măsurilor cu caracter operativ, iar unele planuri, depistate în dosare, sunt formale.

Nu se apelează la serviciile de asistenţă şi înmatriculare a transportului, la serviciile biroului naţional “Interpol” pentru căutarea mijloacelor de transport furate, nu sunt supravegheate pieţele de desfacere a pieselor de schimb.

Pentru efectuarea acţiunilor de anchetă pe teritoriul altor ţări, unde s-au depistat automobilele furate se practică înfiinţarea comisiilor rogatorii internaţionale în baza Convenţiei de la Minsk din 22.01.93 “Despre asistenţa juridică pe dosarele civile, familiei şi penale”.

Aceste comisii rogatorii se deleghează prin intermediul Direcţiei Generale Anchetă Penală, iar materialele pentru introducerea automobilelor furate în Moldova se prezintă în Procuratura Generală în secţia relaţii externe.

Anchetatorii stabilesc şi cazuri când automobilele sunt sustrase în scopul răscumpărării de către persoanele-proprietari.

În scopul descoperirii infracţiunii e necesară conlucrarea cu partea vătămată, organizarea acţiunilor operative, efectuarea altor măsuri cu caracter de urmărire.

Pericolul furturilor şi răpirii automobilelor constă în faptul că infractorii utilizează mijloacele de transport în comiterea unor crime mai grave.

Anchetatorii trebuie să contacteze şi să lucreze paralel şi integru.

În aşa mod trebuie să activeze şi serviciile operative, dacă crimele sunt comise pe teritoriul unor sectoare diferite.

O altă particularitate este anchetarea dosarelor penale pe cazul furturilor mijloacelor de transport, care anterior au fost însuşite deja prin furt.

Constituie o anumită particularitate şi anchetarea dosarelor penale intentate neîntemeiat pe aşa-numitele furturi ale mijloacelor de transport.

Constatăm 2 variante:

a) Proprietarul singur încredinţează automobilul unor persoane cunoscute, ori relativ cunoscute, şi apoi, când apar anumite contradicţii, se adresează la poliţie.

b) Înscenarea furturilor mijloacelor de transport cu scopul sustragerii anumitor sume băneşti din serviciile de asigurare, la concret S.A. “ASITO”.