1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

44. Cârcea, com. Coşoveni, jud. Dolj

Punct: Hanuri

Cod sit: 71901.03
Colectiv: Marin Nica, Simona Lazăr, Dan Bălteanu (ICSU Craiova); Florin Ridiche (MO Craiova) şi studenţii: Olivia Dobrescu, Nadia Mocofan (Universitatea Craiova), Gabriel Predescu (ULB Sibiu), Carmen Voica (Facultatea de Istorie, Atena)
Punctul „Hanuri” se află situat la limita dintre terasele inferioară şi superioară ale Jiului, pe malul stâng al pârâului Cârcea, la 9 km SE de Craiova şi la limita de SV a satului, lângă halta SNCFR „Viaductul Cârcea”, între calea ferată şi şoseaua Craiova - Caracal. Siturile arheologice de la Cârcea, punctele „Hanuri” şi „Viaduct” au fost descoperite întâmplător în 1970. În acel an, locuitorul Nicolae Staicu a prezentat arheologilor de la actualul Institut de Cercetări Socio-Umane din Craiova materialul ceramic şi uneltele de silex descoperite în timpul săpării unui şanţ pentru instalarea unei conducte de gaze care traversează punctul „Hanuri”. În 1971 au început săpăturile sistematice la Cârcea, săpături care continuă până în prezent şi care au dus la descoperirea mai multor aşezări - preistorice, de epocă romană şi feudale.

În punctul „Hanuri” au fost efectuate săpături între 1971 - 1975 şi 1997 - 2000. Obiectivul arheologic de la „Hanuri” a fost distrus într-un procent semnificativ de lucrările de construire ale căii ferate şi ale şoselei, de şanţul conductei de gaze, ca şi de construirea locuinţelor contemporane şi de plantarea unor culturi de viţă-de-vie. Nivelurile superioare ale sitului au fost de asemenea afectate de lucrările agricole, în zonele pe care s-a practicat cultivarea cerealelor. Din suprafaţa iniţială a sitului - despre care se poate presupune că măsura cca. 150 x 60 m - s-au păstrat doar două porţiuni care mai pot fi cercetate în prezent: una situată în faţa haltei SNCFR cu dimensiuni de cca. 25 x 6 m, iar cealaltă situată între haltă şi şosea se mai conservă doar pe o suprafaţă de cca. 50 x 45 m. Imediat lângă această suprafaţă se află zona din curtea locuitoarei Elena Popa, situată pe o terasă chiar deasupra izvoarelor pârâului Cârcea, zonă care pare să fi reprezentat centrul aşezării neolitice timpurii şi care a fost şi ea grav afectată de construcţiile de locuit, de anexele gospodăreşti şi de plantarea viţei-de-vie.

Până în prezent în punctul „Hanuri” au fost săpate 22 de secţiuni, trasate începând de la limita sudică a sitului, continuând spre N şi numerotate I - XXII.

Începând din toamna anului 1997, odată cu eliberarea terenului de la „Hanuri” de plantaţia de viţă-de-vie, Muzeul Olteniei a finanţat reluarea săpăturilor arheologice din acest punct, colectivul de cercetare fiind alcătuit din arheologi de la Muzeul Olteniei şi de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu - Plopşor”. Principalele rezultate ale campaniilor 1997 - 1999 au fost: identificarea elementelor de apărare ale aşezării Verbicioara pe latura sa de S (un şanţ larg de 14 m şi adânc de cca. 2,9 m şi o palisadă) şi descoperirea unui complex de 7 vetre care au aparţinut unei singure locuinţe care a suferit o refacere, locuinţă ce poate fi încadrată în perioada Gumelniţa IV - Cernavoda III - Verbicioara. Acest complex de vetre suprapune o groapă rituală cu nouă cranii umane din prima fază a grupului cultural Cârcea, caracterizată prin ceramică pictată alb pe roşu.

Campania 2000 a avut ca obiective stabilirea limitelor aşezărilor neo-eneolitice ale culturilor Cârcea şi Gumelniţa, din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului (culturile Gumelniţa IV şi Cernavodă III), din epocile bronzului (cultura Verbicioara) şi fierului (cultura Basarabi) şi a aşezării de epocă romană. S-a urmărit şi obţinerea unor date stratigrafice noi ale acestor aşezări care se suprapun. În campania 2000 în S. XIX a fost descoperit un alt complex de vetre (numerotate V. 1 - 4), urme de chirpic, greutăţi de lut de mari dimensiuni, râşniţe şi numeroase fragmente ceramice din toate categoriile de vase, dar mai ales din cele de provizii de mari dimensiuni. Aceste vetre au aparţinut unei locuinţe de suprafaţă care pare să fi fost refăcută de mai multe ori. Luând în considerare poziţia gropilor de pari şi grupările de materiale din jurul vetrelor se pot stabili pentru această locuinţă dimensiunile de cca. 5 x 4 m. Cele patru vetre au forme ovale sau aproximativ rectangulare, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 - 0,9 m şi au fost amenajate direct pe nivelul de călcare. Secţiunea lor este uşor bombată la centru, au fost îngrijit făţuite cu lut, iar partea superioară se prezintă puternic crăpată datorită unei folosiri îndelungate. Bucăţile de chirpic foarte mici şi rare descoperite în zona vetrelor provin de la pereţii locuinţei, pereţi care, judecând după dimensiunile fragmentelor păstrate, erau subţiri şi nu prea înalţi. Stratul aşezării gumelniţene din aceeaşi secţiune este marcat de vatra nr. 5, care a fost suprapusă de vatra nr. 4 a locuinţei Verbicioara, aceasta din urmă situată la adâncimea de 0,7 m. Diferenţa de nivel între cele două vetre (0, 55 m) marchează limitele nivelului de locuire Gumelniţa IV - Cernavoda III. Cercetarea acestei secţiuni a fost întreruptă înainte de a se ajunge la solul viu, din cauza posibilităţilor financiare relativ limitate.

Nici în secţiunile S. XX şi S. XXI cercetarea nu a putut fi finalizată pe întreaga suprafaţă deschisă din aceleaşi motive.

Cele două secţiuni au fost trasate în zona centrală şi mai înaltă a aşezării, iar principalul obiectiv urmărit a fost în această zonă identificarea traseului şanţului de apărare al aşezării Verbicioara. În S. XX (5,2 x 1,25 m), în stratul vegetal de culoare cenuşiu-negricioasă, au apărut fragmente ceramice lucrate la roată, tipice epocii daco-romane. Începând cu adâncimea de -0,4 m s-a reuşit delimitarea unui complex de locuire: groapa unui bordei cu o formă probabil rectangulară cu colţurile rotunjite. Au fost identificate trei gropi de pari, dispuse în linie, distanţa dintre cele două plasate la extremităţi fiind de cca. 4 m. Cea din colţul de SV a perforat vatra unei locuinţe Gumelniţa. Gropile de pari s-ar putea să fi fost amplasate chiar pe mijlocul bordeiului, care în acest caz ar fi avut o orientare E - V şi acoperişul în două ape. Podeaua bordeiului a apărut la adâncimea de -1 m şi era amenajată prin aplicarea unui strat de lut. Profilul bordeiului poate fi studiat mai bine pe peretele sudic al S. XX, unde se observă două straturi de umplutură ale locuinţei îngropate: un strat de cenuşă gros de cca. 0,4 m situat imediat deasupra podelei, suprapus de un strat de culoare cenuşie puternic tasat. Nivelul Gumelniţa, a cărui limită inferioară se află la adâncimea de -1,15 m, a fost deranjat de săparea gropii bordeiului, astfel încât nu s-au putut preciza nici forma şi nici dimensiunile locuinţei preistorice, singurele indicii identificate ale acesteia fiind două vetre şi podeaua de lut. Vatra străpunsă de groapa de par a bordeiului are o formă ovală cu diametrul maxim de 0,8 m şi grosimea de 0,1 m. O altă vatră a aceleiaşi locuinţe a fost identificată în apropierea gropii de par din colţul de SE a bordeiului.

Pentru delimitarea bordeiului a fost trasată S. XXI, cu dimensiunile de 8 x 2 m, lângă profilul sudic al S. XX, cu un martor între ele de 0,3 m. În această secţiune a fost identificat un al treilea colţ al bordeiului. Tot aici a putut fi precizată o succesiune stratigrafică mai complexă decât în S. XX - în care nivelurile preistorice sunt deranjate de intervenţia din epoca romană. Au fost identificate:

1. O vatră (V. 2) şi o groapă de epocă hallstattiană, cu ceramică tipică pentru cultura Basarabi.

2. Două niveluri din epoca bronzului - cultura Verbicioara. Celui mai vechi îi aparţine şanţul de apărare. Acest şanţ a fost suprapus de resturile unui cuptor de ars ceramică şi de o vatră (V. 3), ambele aparţinând unei faze ulterioare a culturii Verbicioara. Vatra nr. 3 este suprapusă de cea aparţinând culturii Basarabi.

3. La capătul de S al S. XXI la adâncimea de -0,35 m a fost identificată o altă vatră (V. 1) care aparţine unei locuinţe cu ceramică tipică fazei Gumelniţa IV, contemporană cu Sălcuţa IV. Această vatră are dimensiunile de 1,25 x 0,8 m, a fost amenajată pe un pat de cioburi.

Dintre complexele identificate în campania 2000 evidenţiem resturile cuptorului de ars ceramică din cultura Verbicioara, care are gura în formă de arcadă ornamentată, constituind un unicat în aria acestei culturi, ca şi locuinţa de tip bordei, al cărei inventar conţine atât ceramică daco-romană lucrată la roată, cât şi fragmente lucrate cu mâna din pastă zgrunţuroasă, cu forme care nu se regăsesc în repertoriul ceramicii secolelor II - III p. Chr. şi care, cel puţin în etapa actuală a cercetării - fără fi fost încheiată cercetarea întregului complex şi luând în considerare starea fragmentară a materialului - par să aparţină unei epoci mai târzii. De asemenea materialul descoperit în complexele stratigrafiate ale epocii bronzului oferă o imagine mai clară a periodizării culturii Verbicioara, iar cercetarea elementelor sistemului de fortificare al aşezării acestei culturi contribuie la cunoaşterea amenajărilor de acest tip. Faptul că şanţul de apărare cu palisadă proteja doar o parte a aşezării Verbicioara - cea localizată în punctul „Hanuri” - complexele Verbicioara contemporane din punctul „Viaduct” rămânând în afara zonei protejate, ar permite formularea ipotezei de lucru că această parte a aşezării a avut un statut aparte din punct de vedere economic, social sau militar.

Continuarea săpăturilor din punctul „Hanuri” ar putea aduce noi date despre geneza şi evoluţia culturii Gumelniţa, despre culturile perioadei de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului şi despre periodizarea culturii Verbicioara, ca şi despre locuirea din epoca romană din această zonă geografică.

Planşa 13