1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

45. Cefa, com. Cefa, jud. Bihor [Aşezarea Rădvani]

Punct: La Pădure

Cod sit: 28255.01
Colectiv: Ioan Crişan - responsabil (MTC Oradea); Simona Stanciu, Florin Sfrengeu (Universitatea Oradea)
Aşezarea medievală Rădvani se află la circa 3 km SV de centrul localităţii Cefa şi la tot atâţia kilometri de frontiera româno-ungară, la marginea de N a Pădurii Rădvani.

Începute cu mult timp în urmă, cercetările de teren de pe raza localităţii Cefa au condus la descoperirea mai multor puncte cu urme de locuire, între care şi cel de la marginea Pădurii Rădvani. Este vorba de o aşezare de lungă durată a cărei existenţă s-a derulat pe aceeaşi vatră începând din neolitic. Din anul 1214 până în sec. XVII, când a fost abandonată din cauza numeroaselor incursiuni turceşti, aşezarea apare în documente sub numele de Rădvani. În funcţie de topografia locului, suprafaţa aşezării a fost împărţită în patru sectoare: A, B, C, D. Cercetările se

desfăşoară pe criteriul arheologiei aşezărilor, fiind vizate în principal nivelele medievale timpurii de locuire (sec. VIII - XIII). Sondajele de control stratigrafic iniţiate cu 15 ani în urmă au fost efectuate în toate cele patru sectoare. Între anii 1990 - 1999 săpăturile s-au desfăşurat în sectorul D unde locuirea a fost mai consistentă. Au fost cercetate mai multe complexe de locuire şi anexe gospodăreşti medievale timpurii (sec. VIII - X şi XI - XIII) şi medievale (sec. XIV - XVII), publicate în literatura de specialitate.

În anul 2000 a fost abordată necropola aşezării, localizată printr-un sondaj de control încă în anul 1986 în sectorul A (“Hotare”) al aşezării. Prin cooptarea în colectivul de cercetători a unui antropolog se vizează o cercetare interdisciplinară a necropolei. Au fost identificate 78 morminte care, pe baza situaţiei stratigrafice şi a materialului arheologic aflat în conţinutul lor, se încadrează în intervalul cronologic cuprins între secolele XI - XVII. Piesele din inventarul mormintelor: monede, podoabe, accesorii vestimentare, deşi puţine la număr, prezintă interes ştiinţific şi au o certă valoare muzeografică. Monedele emise în timpul domniei regelui Ladislau I (1077 - 1095) sunt mărturii care confirmă că în secolul al XI-lea aşezarea era locuită. A fost totodată descoperită şi parţial dezvelită fundaţia de piatră a unei construcţii ai cărei pereţi au fost de cărămidă, după toate probabilităţile o biserică. Piatra din fundaţie este ecarisată şi prezintă elemente de decor sculptat, indicii că aceasta provine de la un edificiu mai vechi dezafectat. Cronologic biserica corespunde nivelului de înmormântări din secolele XIV - XVI.

Prin continuarea săpăturilor în necropolă, în anul 2001 se urmăreşte în primul rând dezvelirea fundaţiei întregii construcţii în vederea reconstituirii planului acesteia şi clarificării funcţiei sale. Vor fi totodată dezvelite şi studiate mormintele ce vor apare. Poziţia lor şi eventualele obiecte de inventar vor constitui elemente noi pentru cunoaşterea necropolei şi a datării mai exacte a vestigiilor monumentului.
Bibliografie
1. I. Crişan, Sondajul arheologic de la Cefa - Hotare, judeţul Bihor, Crisia XII, 1992.

2. Idem, Sondajele arheologice de la Cefa - La Pădure, judeţul Bihor, Analele Universităţii din Oradea, istorie - arheologie - filosofie, III, 1993.

3. Idem, Săpăturile arheologice de la Cefa - La Pădure, judeţul Bihor din anul 1992, Crisia, XXIII, 1993.

4. Idem, Săpăturile arheologice din anul 1993 de pe şantierul arheologic Cefa - La Pădure, judeţul Bihor, Crisia, XXIV, 1994.

5. Idem, Complexe gospodăreşti descoperite în anul 1994 în aşezarea Cefa - La Pădure, judeţul Bihor, Crisia, XXV, 1995.

6. Idem, O locuinţă din secolul XVI din aşezarea medievală Rădvani (jud. Bihor), Arheologia Medievală, II, 1998.

Résumé

Les recherches archéologiques de surface entreprises aux environs de la localité Cefa, département de Bihor; ont conduit a la découverte d’une habitation de longue durée. Depuis l’année 1214 jusq’au XVIIe siecle l’habitation apparaît dans les documents sous le nom de Rădvani. Apres les fouilles effectués pendant 15 annés dans le centre du village, en 2000 ont démarré les fouilles dans la nécropole. On a identifié 78 tombeaux et les vestiges d’une construction a muraille, probablement une eglise.

46. Cenade, com. Cenade, jud. Alba

Punct: Biserica fortificată

Cod sit: 3770.01
Colecttiv: Zeno Karl Pinter - responsabil, Ioan Marian Ţiplic (ULB Sibiu); Maria Crângaci (ICSU Sibiu)
În conformitate cu planul de supraveghere şi cercetare arheologică a incintei bisericii catolice din Cenade, în cele două perioade de cercetare (martie, august 2000) au fost trasate şase casete (C. 1 - C. 6). C. 1 - C. 2, C. 4 - C. 5 au fost trasate două perpendiculare pe fundaţia bisericii, respectiv celelalte două pe fundaţia zidului de incintă, pe latura de N a incintei, iar ultimele două (C. 3 - C. 6) au fost trasate în interiorul bisericii, pe latura de N, la îmbinarea altarului cu nava. Casetele C. 4 - C. 5 au fost unite printr-o secţiune cu lungimea pe latura de E de 9,8 m, pe latura de V de 9,65 m, iar lăţimea de 2 m. La ambele capete ale secţiuni au fost lăsaţi martori de 0,5 m, între aceasta şi casetele C. 4 şi C. 5. Cercetarea arheologică urmărea să stabilească stratigrafia incintei fortificate şi eventualele urme de construcţii adosate zidului de incintă.

Secţiunea S. 1 / 2000. Secţiunea a fost trasată urmărindu-se unirea casetelor C. 4 şi C. 5 / 2000, astfel încât cele două casete de sondaj realizate la fundaţiile bisericii respectiv zidului de incintă să poată fi corect evaluate în contextul ansamblului arheologic şi totodată corelate printr-o stratigrafie completă. Din acest punct de vedere rezultatele nu au fost spectaculoase datorită bulversării nivelelor de depunere de gropile mormintelor descoperite. În acest nivel de înmormântări au fost cercetate 29 de morminte păstrate parţial sau întregi, dispuse pe toată suprafaţa secţiunii cercetate (M. 1 - M. 6 au fost descoperite în C. 4; M. 7 - M. 29 în S. 1). Întreaga datare a mormintelor se bazează pe descoperirea în M. 1 a unui qvartig emis în timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg. Datarea cea mai veche pentru acest mormânt este sfârşitul sec. XIV. În umplutura gropii sale au fost descoperite fragmente de oase aparţinând unui mormânt anterior, precum şi urme de mortar şi spărturi de cărămidă, ceea ce duce la concluzia că groapa a fost săpată după ce exista o construcţie în incintă.

În capătul de N al S. 1 nivelul de înmormântări este suprapus de un pavaj din piatră, un pavaj (?) direcţionat N - S, cu lăţimea de 1,7 m şi lungimea de aproape 2 m. În imediata apropiere a acestuia au fost descoperite oase umane răvăşite: un craniu, mai multe femure, tibii şi oase ale membrelor superioare, nici unul în poziţie anatomică, ce par a fi reînhumate după ce pavajul (?) a fost terminat, deoarece groapa în care au fost depuse străpunge pe latura de E pavajul de piatră. Pentru clarificarea situaţiei a ceea ce, în această etapă numim pavaj, este absolut necesară continuarea cercetării arheologice în perimetrul de N al curţii bisericii. Se poate conchide, pe baza celor cunoscute până în prezent, că pavajul a fost deranjat de nişte morminte şi la rândul lui a deranjat morminte mai vechi, ca atare data construirii acestuia trebuie să fie ulterioară majorităţii înhumărilor din acest areal, astfel putem spune că acest pavaj a fost construit cândva după secolul al XVI-lea.

În C. 1 - trasată perpendicular pe latura de N a navei bisericii, la îmbinarea corului cu nava -, şi C. 4 - trasată pe latura de N a navei bisericii -, a fost descoperit un zid din piatră legată cu mortar (h = 0,95 m), ce dublează la aproximativ 0,3 m actuala fundaţie a navei. Acest aspect ne permite să considerăm acest zid ca aparţinând unei faze mai vechi de construcţie a bisericii sau poate chiar unui alt edificiu de cult anterior celui actual.

Pe baza cercetării arheologice efectuate în cursul lunii august 2000 se poate spune că, din punct de vedere al datării cronologice, atât restul de pavaj prins cu mortar cât şi mormintele cercetate, se încadrează în perioada cuprinsă între secolele XIV - XVIII. O datare mai exactă şi o clarificare asupra existenţei sau nu a unui drum de acces la cămările de lemn, ce se presupune că au existat (o analogie pentru acest sistem de cămări de lemn avem la Miercurea Sibiului), se va putea face numai în urma unor cercetări viitoare.