Analiza pieței cerealiere



Yüklə 243,83 Kb.
səhifə3/4
tarix27.11.2017
ölçüsü243,83 Kb.
#33065
1   2   3   4

Sursa: Anuarul Statistic al României 2012

Balanţa comercială cu produse agroalimentare este deficitară pe ansamblu, însă deficitul s-a redus de la 1581 mil. euro în 2009 la 799 mil euro în 2010. În 2009 exporturile au depăşit importurile la produsele vegetale cu 122 mil. euro (la cereale cu 381 mil. euro) iar în 2010, exporturile au depăşit importurile la produsele vegetale cu 498 mil. euro (la cereale cu 645 mil. euro).

Uniunea Europeană este principalul partener în comerţul agricol al României, astfel în anul 2010, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 73,7%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 81,6%.

În conformitate cu Nomenclatorul Combinat al Sistemului Armonizat de Clasificare şi Codificarea Mărfurilor, categoria de produse cereale, cuprinde grupele de produse: Grâu, Porumb, Orz.

Pentru anul 2011, exporturile totale ale României cu cereale, a avut o creştere valorică de 25,3% în termeni cantitativi, însă volumul acestor exporturi a scăzut cu aproximativ 25,5%.


  1. Grâu. Exporturile României în cazul grâului au scăzut cu 13,9% din punct de vedere al valorii şi 36,7% din punct de vedere al cantităţii. Importurile au înregistrat o creştere de 15,7% valoric şi o scădere a cantităţii cu 22,3%

  2. Porumb. Exporturile au înregistrat o creştere valorică de 53% şi 12,5% din perspectiva cantităţii. Importurile la rândul lor au înregistrat o creştere de 33,2% din punct de vedere valoric şi o scădere de 13,2%.

  3. Orz. Exporturile au înregistrat o creştere de 68,2% a valorii, şi o scădere de 1,1% din punct de vedere a cantităţii. Importurile au înregistrat o creştere de 153,5% a valorii şi de 105,5% din punct de vedere a cantităţii.

Comerţul în 2012

Romania a exportat in 2012 aproape 4,6 milioane de tone de grâu si porumb, cu peste 18 procente mai mult decât in 2011, deși seceta a înjumătăţit anul trecut producțiile acestor cereale, conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR).

Din cantitatea de cereale plasata pe piețele externe (piața UE si tarile terțe), grâul si măslinul au reprezentat 2,314 milioane tone, iar porumbul 2,272 milioane tone. Din exporturile de porumb s-au obținut 596,5 milioane de euro, iar din cele de grâu 544 de milioane de euro.

Conform MADR, încasările totale din grâu si porumb au depășit 1,14 miliarde de euro, in perioada ianuarie - decembrie 2012, reprezentând aproape o treime din suma totala încasată anul trecut din exporturile de produse agroalimentare, care s-a cifrat la 3,9 miliarde de euro.

Pe de alta parte, Romania a importat in 2012 o cantitate de 1,23 milioane de tone de astfel de cereale, din care grâul reprezintă 531.872 tone, in valoare de 118,66 milioane euro, iar porumbul 698.581 tone, in valoare de 191,33 milioane euro.

In 2012, deficitul balanţei comerciale a României cu produse agroalimentare a fost de 745,45 milioane de euro, de aproape doua ori mai mare decât in anul 2011, când s-a cifrat la 375,96 milioane euro.

Romania a importat, in 2012, peste şase milioane de tone de produse agroalimentare, in creştere cu 6% fata de anul 2011. Valoarea produselor importate a depăşit 4,66 miliarde euro, fiind cu aproximativ 372 de milioane de euro mai mare decât in anul precedent.

In același timp, exporturile de produse agroalimentare au totalizat, anul trecut, peste 7,9 milioane tone, iar încasările au depăşit 3,914 miliarde euro. În anul 2011, Romania a exportat 8,345 milioane tone de alimente, in valoare de 3,912 miliarde euro.



    1. Forme de sprijin în sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale continuă până la finele anului 2013 acordarea formelor de sprijin către producătorii agricoli, conforme cu Politica Agricolă Comună, dintre care amintim:

  • Plata unică pe suprafaţă (SAPS) - pentru campania 2011: 397,40 lei/ha.

  • Plăţile naţionale complementare directe (CNDP1) în sectorul vegetal- pentru campania 2011: 141,27 lei/ha

  • Subvenţionarea accizei la motorina utilizată în agricultură: ajutor de stat prin care se decontează fermierilor diferenţa de acciză pe baza suprafeţelor cultivate, a culturilor şi a facturilor, schema aplicându-se în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare. Suma alocată pe perioada 1 oct 2011-30 sept 2012 este de 380.995 mii lei.

  • Sprijinul pentru asigurarea producţiei agricole: ajutor de stat prin care se subvenţionează 50% sau 70% din prima de asigurare în funcţie de riscurile asigurate, iar despăgubirile vor fi plătite de firmele de asigurări. Suma alocată pe perioada 1 ian. 2012-31 dec. 2012 este de 42.549 mii lei.

  • Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, acordat exploataţiilor din sectoarele vegetal şi animalier aflate în perioada de conversie către agricultura ecologică. Suma alocată anual pentru sectorul vegetal este de 2.373.000 euro.

  • Sprijin financiar acordat grupurilor de producători recunoscute preliminar şi organizaţiilor de producători în sectorul fructe şi legume, pentru constituire şi investiţii, sprijinul fiind corelat cu valoarea producţiei comercializate.

  • Sprijin pentru restructurarea sectorului vitivinicol în cuantum anual de 42,1 mil. euro.



    1. Concluzii

În mod tradiţional, România este un producător important de cereale  şi plante oleaginoase, aceste culturi ocupând, an de an, cele mai mari suprafeţe. Astfel, în anul 2011, din cele 8,1 milioane hectare suprafaţă cultivată, 5,2 milioane hectare (64%) reprezintă  cereale pentru boabe, iar 1,5 milioane hectare (18%) plante oleaginoase (INS, 2012).

Deşi România a suportat pierderi semnificative în vara anului 2012 la produsele de cereale ca rezultat a secetei, acest lucru nu a împiedicat ţara să fie una net exportatoare de grâu, situându-se între primii 14 exportatori mondiali. O asemenea performanţă se datorează în primul rând specificului de producere a României, şi a faptului că suprafaţa culturilor însămânţate de grâu se extinde pe 1.977 mii hectare. Totodată, ca ţară net exportatoare de porumb, România se întinde pe o suprafaţa de aproximativ 2.616 mii hectare însămânţate şi cu o producţie medie de aproximativ 4500 kg/ha. Datele statistice arată că seceta de anul trecut a adus economiei pierderi de peste patru miliarde de euro. Rezultatele record din 2011, de peste 19 miliarde de euro, din agricultura locală au contribuit la o creşterea economică de 2,5% în 2011.

De asemenea, rezultă o pondere importantă a cerealelor în structura valorică a producţiei agricole din România, de aproximativ 14%, în perioada 2007 – 2012.

Producţia de cereale este fluctuantă, de la un an la altul fiind practic dependentă de condiţiile climaterice.

Mai mult ca atât, o dată cu intrarea în vigoare a Politicii Agricole Comune, perspectiva României pentru principalele culturi cerealiere va avea un efect considerabil asupra securităţii alimentare a ţării. În aceeaşi ordine de idei, efortul autorităţilor ar trebui să se orienteze spre sectorul zootehnic, ca producţie primară, pentru ca lanţul valoric să fie utilizat raţional.

De asemenea, performanţele României în acest sens pot fi realizate în urma recondiţionării unui sector al irigaţiilor. Şi nu în cele din urmă, cascadarea şi realizarea unei strategii naţionale în domeniul agriculturii şi prioritizare pe principalele sectoare, care de regulă nu exclud cel al cerealelor, să fie aliniată priorităţilor UE ţi să implementeze cu stricteţe principalele instrumente oferite de PAC.



  1. ANALIZA PIEŢII CEREALELOR DIN UCRAINA



    1. Piaţa de cereale din Ucraina



      1. Retrospectivă

Ucraina are o tradiţie veche în sectorul agricol, este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa agricolă mondială şi pe bună dreptate este considerată “grânarul” Europei. Agricultura a fost şi rămâne o industrie importantă a economiei Ucrainei. Contribuţia agriculturii la PIB, în ultimii ani constituie în medie aproximativ 8,2%. Cerealele de producţie, mai ales în ultimii ani, este baza economiei agrare.

Pe arena internaţională, Ucraina este o ţară cu mare potenţial agricol, la dispoziţia căreia sunt calitatea solului, apropierea de resursele de apă şi populaţia harnică. Pentru dezvoltarea cu succes a sectorului agricol din Ucraina şi valorificarea potenţialului său există toate componentele necesare, dar un motiv semnificativ de descurajare a trecerii sectorului agricol din Ucraina la un nou nivel este lipsa de finanţare, cauzată de activităţile politice ale statului, uneori controversate.

Figura_.'>Figura . Recolta globală de cereale şi leguminoase, mil tone

Sursa: Serviciul Statistică de Stat Ucraina

În acelaşi timp, Ucraina este unul dintre cei mai importanţi furnizori de produse agricole din lume. Din cele 60 de mil de hectare de teren din ţară, 42 de mil de hectare de teren agricol sunt optime pentru agricultură. În acest caz, suprafeţele însămânţate cu cereale în 2012 s-au ridicat la aproximativ 15,6 mil hectare. Conform Ministerului politicii agrare şi alimentare din Ucraina în 2013, cereale şi leguminoase s-au semănat 16,2 milioane de hectare, ceea ce reprezintă 3,8% mai mult faţă de ​​perioada precedentă.

Figura . Suprafaţa recoltată a principalelor cereale, mil ha



Sursa: Serviciul Statistică de Stat Ucraina

În perioada 2000-2011 tendinţa generală anuală a fost o creşterea treptată a suprafeţelor însămânţate cu o rată medie de 1,3%.

Structura modernă a suprafeţelor însămânţate reflectă starea pieţei. Ponderea culturilor de grâu în ultimii ani, a reprezentat aproximativ 44%, din orz - 29%. În acelaşi timp, suprafaţa de porumb cultivată a crescut de la 9% la începutul anilor 2000 până la 19% în ultimii 3 ani. Schimbarea structurii suprafeţelor cultivate a fost reacţia la modificarea structurii cererii. Înainte de toate cererea la export a crescut pentru grâul şi orzul ucrainean, iar în ultimii ani şi la porumb.

Tendinţa de creştere a producţiei în această perioadă a fost rezultatul tendinţei generale de creştere a productivităţii. În 2012, Ucraina a livrat pe piaţa internaţională 6,7 mil tone de grâu, 12,7 mil tone de porumb şi 2,1 mil tone de orz, acestea îndreptându-se spre partenerii tradiţionali de export, în marea lor majoritate europeni.

Astăzi, piaţa de cereale din Ucraina este un mediu extrem de competitiv, fapt ce arată aproape toate companii internaţionale specializate în comerţul cu produse agricole. Multe dintre companiile străine operează pe piaţa ucraineană aproximativ 10 ani. Pe piaţa de cereale operează, de asemenea, o serie companii ucrainene destul de puternice.

Ucraina în acest an ar putea colecta 52-54,4 mil tone de cereale (anul trecut 46,2 mil tone) potrivit experţilor de pe piaţa agrară.

Figura . Producţia de cereale

Sursa: Serviciul Statistică de Stat Ucraina

Recolta de cereale în 2011/2012 s-au ridicat la nivelul maxim în istoria independenţei Ucrainei - 56,7 mil tone de cereale. Cu toate acestea, cu un astfel de randament înalt, exporturilor de cereale în anul de comercializare 2011/2012 a fost de aproximativ 22,5 mil tone, depăşind cifra de perioada anterioară cu 87,5%, când exporturile au fost doar 12,0 mil tone. Important de subliniat că această cifră nu este comparabilă cu cea a volumului exporturilor din ultimii ani, care au variat între 20-25 milioane de tone, în timp ce nivelul de producţie era de 40-50 milioane de tone de cereale. Cererea de cereale de pe piaţa internă de securitate alimentară este estimat la nivelul de 27-28 mil tone. Diferenţa dintre volumul producţiei şi a exporturilor cerealelor în sezonul 2011/2012, care a dus la formarea de reziduuri la un record de 12 mil tone de cereale (în conformitate cu normele, această valoare nu trebuie să depăşească 20% dintre cerinţele anuale ale statului), poate fi explicată prin influenţa unor factori, cum ar fi impunerea unor taxe de export pe trei culturi principale (porumb, orz, grâu), privarea exportatorilor de cereale de dreptul recuperării TVA-ului, probleme cu transportul de cereale (lipsa de maşini, blocaje de porturi). Modificările din Codul Fiscal au condus la scăderea preţului de achiziţie a cererii pentru export, ceea ce pe fondul creşterii preţurilor mondiale la cereale, a condus comerţul de cereale la marja minimă pentru producătorii agricoli interni. Fermierii au început să limiteze furnizarea de cereale până când vor fi schimbări pozitive în favoarea lor. Mai târziu, guvernul a revizuit toate restricţiile, tarifele au fost eliminate şi rata zero a TVA-ului pentru exportatori restabilită, dar nivelul exporturilor prognozat de Ministerul Politicii Agrare de 26-27 mil tone de cereale au eşuat.


      1. Preţurile

Analiza preţurilor mondiale pentru cele trei cereale majore prezintă o anumită volatilitate a preţurilor. În a doua jumătate a anului de comercializare 2012-2013 preţurile pentru contractele futures pentru grâu au fost în declin. Toate preţurile la orz furajer au arătat o creştere graduală până acum de la începutul acestui sezon şi declinul în a doua jumătate a sezonului 2012/2013. Preţul futures pentru porumb a crescut de la începutul sezonului şi a scăzut treptat în a doua jumătate a anului fiscal.

Figura . Dinamica preţurilor mondiale la principalele cereale



Sursa: www.kreston-gcg.com

    1. Producţia de cereale

Cele trei culturi, care alcătuiesc axul principal al producţiei de cereale din Ucraina, sunt grâul, orzul şi porumbul, este evident că aceleaşi culturi sunt coloana vertebrală a tuturor cerealelor exportate. Principalii exportatori de cereale din Ucraina sunt atât companii naţionale, cît şi multinaţionale, inclusiv "Nibulon", "Pâine Investbud", "Kernel", "Louis Dreyfus Ucraina Ltd", "Alfred C. Toepfer International", "Cargill", "Serna", "Bunge Ucraina" şi altele. Ca rezultat al anului de comercializare 2011/2012, primele trei în structura de export a cerealelor din Ucraina sunt "Pâine Investbud" (13,7%), "Nibulon" (10%) şi "Kernel" (9%). Ucraina exportă anual circa 45-50% din recolta de porumb, şi, prin urmare, piaţa de cereale la nivel mondial joacă un rol important în ghidarea dezvoltării unei culturi sau altei în ţară.

      1. Producţia de grâu

În Ucraina, grâul este piaţa cea mai strategică din toate cerealele. Având în vedere acest fapt, şi, de asemenea, utilizat pe scară largă în produsele alimentare din cereale, grâul este sub controlul special al statului, care în ultimii şase ani, de trei ori a introdus cote de export la cereale. În anul de comercializare 2011/2012, producţia de grâu de primăvară a fost de 33,1 kg/ha şi de iarnă de 33,9 t/ha, în total au fost colectate 22,3 mil tone de grâu, exporturile s-au ridicat la 5,6 mil tone. Condiţiile meteorologice nefavorabile au afectat negativ randamentul şi producţia de grâu în 2012. Potrivit Ministerului de Politicii Agrare din Ucraina în anul de comercializare 2012/2013, producţia de grâu este aproximativ de 15,9 t/ha, ceea ce reprezintă peste 50% mai puţin din recolta din sezonul trecut. În general, recolta de cereale este estimat la 15,8 mil tone (cu 29% mai puţin în 2011/2012). Conform celor mai recente previziuni ale USDA, exportul de grâu din Ucraina în 2012/2013 va fi de aproximativ 6,5 milioane de tone. Din 19 martie 2013 au fost luate 6,2 milioane de tone de cereale.

Datorită reducerii rentabilităţii producţiei de grâu în 2012, interesul fermierilor, deosebit de mari, s-au mutat la cultivarea unor culturi mai profitabile, în special a porumbului şi floarei soarelui.

Exportatorii importanţi de grâu din lume sunt Statele Unite, UE, Canada, Rusia, Australia, Argentina, Kazahstan şi Ucraina, care, după introducerea cotelor pentru exportul de cereale şi-a pierdut poziţia sa pe arena internaţională a exportului de grâu.

      1. Producţia de porumb

Recolta de porumb în sezonul agricol 2011/2012 a fost de 22,8 mil tone, cu un randament record de 64,4 t/ha, exporturile s-au ridicat la 13,5 mil tone. Datorită randamentului ridicat de cereale şi stabilităţii condiţiilor meteorologice, precum şi cererea pentru porumb pe arena internaţională, a existat o tendinţă de redistribuire a structurii de producere a culturilor în favoarea porumbului. Trebuie remarcat faptul că porumbul este o cultură de înaltă tehnologie, cerând să respecte tehnologia de aplicare a îngrăşămintelor, ceea ce se reflectă în costul ridicat al cultivării sale, dar în acelaşi timp, în prezent porumbul este una dintre culturile cele mai profitabile. În 2011, profitabilitatea de cultivare a porumbului a fost de aproximativ 75%, în 2012 această cifră a scăzut cu 29%, la 53%. Conform previziunilor operatorilor de pe piaţă, în 2013 va fi posibil să se calculeze rentabilitatea producţiei de porumb în intervalul de 45-50%. Suprafeţele pentru cultivarea porumbului în 2012 au crescut în zonă cu 28%, la 4,7 mil hectare, creşterea a fost datorită contribuţiilor holdingurilor agricole mari.

Principalii cumpărători de porumb ucrainean în anul 2012/2013 a fost UE, unde în perioada septembrie-noiembrie 2012 a fost livrat aproximativ 70% din exportul de cereale. În acelaşi timp, în sezonul trecut principalii cumpărători de porumb au fost ţări precum Egipt, Spania, Iran, Portugalia, Japonia, Coreea. În 2013, livrarea planificată de porumb ucrainean în China, care a necesitat anterior întreaga sumă acoperită de cereale din SUA, dar preţul ridicat al ultimei a forţat China pentru a revizui numărul de importatori.

În acelaşi timp, în cazul în care previziunile analiştilor ale culturilor viitoare de grâu şi orz sunt aproape la fel, diferenţele de porumb ajunge la mai mult de 3 milioane de tone. De exemplu, experţii estimează producţia totală de grâu a variat de la 20 de milioane de tone la 20,5 milioane de tone, orz - de la 7 milioane de tone la 7,25 mil tone, porumb - de la 22,25 mil tone la 25,4 mil tone.



      1. Producţia de orz

Randamentele orz în perioada 2012/2013 a fost de 23,4 t/ha pentru primăvara şi 26,0 t/ha pentru soiurile de iarnă. Astfel, pentru sezon s-au colectat 9,1 mil tone de orz şi au fost exportate 2,6 mil tone. Vremea în 2012 a avut un impact negativ asupra dinamicii producţiei agricole. În 2012/2013, randamentul mediu de orz este estimat la 16 kg/ha, ceea ce este de fapt cu o treime mai mică decât în ​​2011/2012. Din 19 martie 2013 exporturile de orz ucrainean s-au ridicat la 2,1 mil tone. În ultima perioadă este tendinţa producătorilor de a refuza să crească orz, reducând suprafaţa însămânțată. Acest lucru se datorează în primul rând rentabilităţii scăzute a recoltei sale. Dacă în 2011, rentabilitatea orz a fost de 8%, în 2012 cifra a scăzut la 7%. Până acum, rentabilitatea producţiei de orz pentru anul 2013, este de aproximativ 10%. În acelaşi timp, orzul este o cultură importantă, astfel încât schimbări radicale în volumul de creştere nu vor fi.

Mai mult de jumătate din orzul ucrainean este trimis în Arabia Saudită. Prin urmare, preţurile de pe piaţa internă sunt direct dependente de evoluţiile din ţară - creştere/scădere a cererii, în prezenţa/eliminarea subvenţiilor de import.

De asemenea, remarcat faptul că, cu o astfel de recolta totală de 54,4 mil tone de cereale, în noul an de comercializare (iulie 2013 - iunie 2014) exporturile sunt de aşteptat să ajungă la 26,3 mil tone, inclusiv 7,5 mil tone de grâu, 2 mil tone de tone de orz şi 16,5 mil tone de porumb.



    1. Comerţul Ucrainei cu produse cerealiere

Creşterea producţiei de cereale în 2000 a dus la un exces de cereale şi creşterea furtunoasă a exporturilor. Ucraina este printre cei mai mari exportatori de cereale. Între 2005 şi 2011, exporturile de cereale au ridicat la o medie de aproape o treime din producţia totală, iar veniturile din export medie de 3,3 mlrd dolari pe an. În ultimii cinci ani, cota de piaţă în comerţul mondial de grâu a fost de 21,3%, porumb - 6,8%, orz - 4,8%.

Figura . Comparaţia indicatorilor de producţie şi export a cerealelor de bază în dinamică, mil tone



Sursa: www.kreston-gcg.com

Necătând că recolta în anul 2012 a fost aproximativ de 47 mil tone, ceea ce reprezintă cu 17% mai puţin decât în ​​anul precedent, stocurile de 12 mil tone oferă o bază pentru a prezice potenţialul de export de cereale din Ucraina în anul de comercializare 2012/2013 la nivelul de 23-24 mil tone. În conformitate cu prognoza din luna martie a Departamentului Agriculturii din SUA (USDA), totalul exporturilor de cereale din Ucraina va ajunge la 22,0 mil tone.



      1. Exportul de cereale

Pe piaţa internaţională de cereale arena controlează aproximativ nouă mari exportatori. Acest lucru este în special în Statele Unite, care reprezintă aproximativ o treime din totalul exporturilor mondiale, urmată de Australia, Canada, UE, Rusia, India, Argentina, Kazahstan şi Ucraina. Este de remarcat faptul că, în ciuda reducerii în unele ţări exportatoare importante a suprafeţei însămânţate şi eroziunea masivă a solului din mai multe ţări din lumea a treia, recolta cerealelor este în creştere. Principalul motiv pentru aceasta este dezvoltarea şi implementarea activă de către ţările dezvoltate a progreselor ştiinţifice şi tehnologice recente din producţia agricolă, care continuă şi în prezent să se integreze în cadrul complexelor agro-industriale din diverse ţări în curs de dezvoltare. Ca urmare, producţia totală şi consumul de cereale va creşte.

Figura . Exportul Ucrainei pentru principalele categorii de cereale



Sursa: FAS USDA, ААА

Exportul cumulativ al Ucrainei pentru principalele categorii de cereale este prezentat în tabelul de mai jos. Conform acestuia, se atestă faptul că Ucraina s-a orientat spre producţia de porumb, care are o importanţă crescândă pe piaţa mondială. Astfel, anume de porumb sunt interesate UE şi China. Alte ţări, ca Orientul Îndepărtat, Japonia şi Coreea de Sud la fel sunt interesate de importul de porumb din Ucraina. Dacă se analizează evoluţia şi totalurile cumulative ale exporturilor se vede că porumbul din totalul de export de cereale are 53%.



Tabelul . Comparaţia exportului cumulativ de cereale




2009/2010

2010/2011

2011/2012

2012/2013

2013/2014 prognozat

TOTAL

Grîu


9,337

4,302

5,436

7,0

8,0

34,075

Porumb


5,072

5,008

15,157

13,5

16,5

55,237

Orz


5,752

2,446

2,166

2,2

2,0

14,564

Yüklə 243,83 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin