Chemarea la slujire
Yüklə 1,83 Mb.
|
|
Care ti-e numele?... Ce condamnare ai?... De la cine astepti pachet? La aceasta intrebare am raspuns: De la mama mea! Cum o cheama? Eva Iovin, am raspuns. Nu, alt nume de femeie. O strafulgeraie de bucurie imi trecu pe dinainte, desigur o fi de la sotie, deci traieste? si zic: Domnica lovin. Nu, fu raspunsul, alt nume de femeie... Am adaugat numele celoi doua surori ale mele cat si al mamei soacre, dar raspunsurile au fost de fiecare data "NU". Eram descumpanit cu totul, caci de la verisoare ori matusi nu asteptam pachet. I-am spus ca alt nume nu mai am de femeie, ca de la altcineva nu astept pachet. Dar chiar in clipa aceea mi-a venit ideea salvatoaie si i-am zis: Domnule major, stiti, la arestarea mea, acum trei ani, am lasat acasa sotia cu trei baieti mici si cu al patrulea copil pe drum. S-ar putea ca sotia sa fi nascut si sa am o fetita, dar in cazul acesta eu nu stiu nimic si nici nu pot sa va spun vieun nume. Parca s-a induiosat si el, caci si piintre acesti zbiii mai eia cate unul cu frica de Dumnezeu, in ascunzisul inimii lui. In clipa uimatoare a silabisit cam greu un nume care nu era obisnuit in Romania: "Ca-si-a-na Iovin". Lasa pachetul pe masa si am putut si eu citi adresele. Eram fericit sa vad si sa recunosc frumosul scris al sotiei mele. Deci traia, a supravietuit, in ciuda prezicerilor sumbre ale medicilor. Asta a fost o mare bucurie si o mare mangaiere pentiu mine, asa ca Dumnezeul nostiu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, este un DUMNEZEU AL MINUNILOR. Deci a nascut, dupa trei mult dorita fetita, careia i-a pus numele Casiana. Nu mai puteam de fericit, nu cred ca era altul, in acele clipe in lume, mai feiicit decat mine! Am uitat de orice necazuri, de boala care ma mistuia si ma uscam pe picioare, cat si de riscul ca s-ar putea prea bine sa nu mai ajung sa-mi vad familia pe pamant. Paica am piimit aripi sa zbor. Era un tiiumf al credintei in Dumnezeu, atat pentru sotie acasa, cat si pentru mine aici, in lagarul de la LuciuGiurgeni. Era si o scumpa impliniie a fagaduintei:`‘Iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel" (Psalmul 121:4). In pachet a mai fost o mare surpriza: o fotografie a sotiei cu cei patru copilasi. Casiana inca nu implinise doi ani. Pachetul, prin continutul lui, ar fi putut sa insemne mult, daca nu as fi fost bolnav, dar valoarea lui a fost diminuata de boala, care tocmai se manifestaprin neasimilarea alimenteloi. Mustele raspandeau microbul diareii peste tot. Daca ceva ne-a lipsit foarte mult la inchisoare au fost fructele. Ce mult am fi dorit sa le vedem fie macar forma si culoarea! Timp de tiei ani nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreun fel de fructe. Dar inti-o zi, pe cand eram la prasit porumb, prin iulie, ostasii care ne pazeau au dat peste o sursa de lubenite (pepeni verzi) si se ospatau din plin si din belsug, ceva mai la distanta de noi si in vazul nostru. Noua ne lasa gura apa, cum am fi gustat si noi, dar era imposibil. Gardienii aveau ordine stricte de a nu ne facilita nimic, in afara regulamentului. intr-o seara, pe cand ne intorceam de la prasitul porumbului spie bac, am trecut cu coloana pe unde au poposit soldatii si gardienii, cand au mancat in vazul nostru. Ochii mei au surprins in iarba o jumatate de lubenita iamasa de la ei, rosie ca sangele si cu micile pete negre ale semintelor. Ispita a fost irezistibila si nici timp de zabava nu era. Trebuia sa ma desprind de coloana si sa fac vreo cinci metri, dar riscul era mare. Puteam fi impuscat, fara somatie (actiunea mea fiind considerata o tentativa de evadare). Dar momentul era unic, setea ma mistuia grozav, asa ca fara sa mai fac si alte calcule, m-am repezit si am apucat trofeul, 1-am adus intre randuri, si din el ne-am infruptat mai multi, cu multumiri catre Domnul pentru acest dar neasteptat. E greu de spus in cuvinte ce a insemnat pentru mine aceasta binecuvantare a natuiii. Sa fi fost totusi neobservat de paznicii nostri? M-a acoperit mana lui Dumnezeu! O experienta asemanatoare am avut ceva mai tarziu, pe la mijlocul lunii septembrie. Ne deplasam cu coloana in mars pe un drum de legatura intre doua localitati de pe malul Dunarii. La un moment dat, am zarit jos langa drum o piuna frumoasa. Nu am stat pe ganduri si am apucat-o. Era o minune de pruna, care a trecut prin toata brigada, din mana in mana sa o vada fiecare si sa o mangaie cu privirea, dupa care a ajuns din nou la mine. Am impartit-o pe din doua cu iubitul meu frate Mitica Harap. Era o pruna frumoasa si mare, dai totusi mult prea mica sa o fi putut imparti cu mai multi. A fost o zi de sarbatoare pentru noi. Cei ce cititi aceste randuri, ma intreb, oare, ati putut vreodata sa va ganditi si sa apreciati la justa ei valoare o "pruna"? Nu s-ar cuveni sa-I multumim zilnic Domnului pentru atatea binecuvantari, pe care ni le da cu mana larga, cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat le consideram ca pe ceva normal, ca pe un drept al nostiu? In realitate, fructele, legumele, zarzavaturile si tot ce avem sunt de la Domnul: "Orice ni se da bun si orice dar desavirsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare" (Iacov 1:17). Desigur, pentiu mine pruna aceea a insemnat mai mult decat cea mai copioasa masa de la o curte domneasca. imprejurarile speciale fac ca unele lucruri sa primeasca o valoare mult mai mare decat acea pe care o au de fapt. De exemplu: o funie are valoarea ei, dar cand e unicul mijloc la dispozitie prin care poate fi salvat un om de la inec, ea primeste valoarea egala cu cea a unui om. Asa ar trebui sa consideram toate lucrurile pe care le avem si astfel sa sporeasca multumirile noastre zilnic catre Domnul, Parintele oricarei indurari, pentiu ca ni le-a dat. Tot pe la mijlocul lunii septembrie 1961, la Luciu-Giurgeni 1-am avut partas pe Simi Mot, care la randul lui, eia si el o epava, o umbra de om, desi din punct de vedere fizic facea parte dintre cei
inalti si solizi, in conditii normale. imaginea picioroangelor de barza era comuna la toti cei care au ajuns in stare de distrofie. Osatura si cartilagiile la genunchi pastrau forma lor bombata, in schimb de la genunchi in sus pana la solduri si de la genunchi in jos pana la labe, picioarele erau ca niste bete subtiri; musculatura si tesuturile nobile disparusera din cauza infometarii.Prin indurarea lui Dumnezeu, Simi a primit un pachet de alimente de acasa, de la sotia lui, la o vreme limita, inainte de a fi prea tarziu... Generos, in doua randuri mi-a oferit si mie o mica gustare cu ceva branza, suisa de ceva proteina, atat de necesara in situatia data. 1-am multumit impreuna Domnului nostru pentru bunatatile primite, cat si pentru cei ce le-au trimis. Din acel moment a avut loc o mare intorsatura in starea sanatatii mele, dupa mai bine de trei luni. Prin aceeasi mare indurare a lui Dumnezeu, diareea a incetat si am putut sa zicem si noi impreuna cu psalmistul David: "Pe Dumnezeu se intemeiaza ajutorul slava mea; in Dumnezeu este stanca puterii mele, locul meu de adapost" (Psalmul 62:7). La fel, Solomon zice intr-un psalm mesianic: "Binecuvantat sa fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! Binecuvantat sa fie in veci slavitul Lui Nume! Tot pamantul sa se umple de slava Lui! Amin! Amin!" (Psalmul 72:18-19). Caci si noi facem parte din Israelul Sau duhovnicesc, avand circumcizia, nu in caine, ci in duh, asa cum spune apostolul Pavel: "Iudeu nu este acela care se arata pe dinafara ca este iudeu; taiere imprejur nu este aceea care este pe dinafara, in carne. Ci iudeu este acela care este iudeu inlauntru; si taiere imprejur este aceea a inimii, in duh, nu in slova; un astfel de iudeu isi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dunmezeu" (Romani 2:28-29).Pe la inceputul lunii octombrie, dupa terminarea muncilor agricole, a venit ordinul de imbarcare pe acelasi vas "Gironde"
si plecarea spre alte locuri de munca tortura fizica si psihica, exterminare. Noi aveam insa convingerea pe care o da credinta, ca Domnul nostru, Comoara noastra de mare pret, ne va insoti si va fi cu noi si pe drum si acolo unde vom ajunge, asa cum i-a insotit pe evrei in pustie, la iesirea lor din captivitatea Egiptului, ziva sub protectia unui nor, iar noaptea sub protectia unui stalp de foc. Aveam sa scapam si de gardienii care nu puteau intelege de ce, la Giurgeni, ori de cate ori trebuia sa ne oprim cateva momente, toti detinutii, ca la o comanda, ne asezam jos. Pentru ei era enervant, dar pentru noi era o necesitate fiziologica irezistibila, datorita sfarselii trupesti. Dar oricand puteau veni alte necazuri, ca in Egipt. Diavolul voia distrugeiea poporului Israel prin marirea noimelor de facut caramizi, fara sa li se mai dea paie, cu scopul, cum ziceau egiptenii, sa nu mai umble "dupa naluci". O bucurie launtrica mi-a umplut fiinta ca am scapat de acest loc cu atatea dureroase amintiri, dar si cu glorioase experiente cu Dumnezeu, chiar daca acolo unde aveam sa ajungem ne astepta un alt calvar, poate mai greu ca cel lasat in urma. Acum stiam ca acasa, familia este intieaga, ca sotia traieste si este in mij locul copiilor, care au atata nevoie de ea. Baietii erau fericiti ca aveau acum o surioara dragalasa, pe Casiana. Si, cine stie, poate ca, zi harazita de Dumnezeu, vom ajunge sa fim toti impreuna... Iata ce ma facea sa mai trag nadejde, ca odinioara prorocul Ieremia, in Plangerile lui:
Sau „Domnul este partea mea de mostenire, zice sufletul meu; de aceea nadajduiesc in El. Domnul este bun cu cine nadajduieste in El, cu sufletul care-L cauta. Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului. Este bine pentru om sa poarte un jug in tineretea stea singur si sa taca, pentruca Domnul i 1-a pus pe grumaz; sa-si umple gura cu tarana si sa nu-si piarda nadejdea" (Plangerile 3:21-30). In sirul suferinteloi mari prin care am trecut in Luciu-Giurgeni, se implinea si un alt cuvant al Sfintei Scripturi: "De aceea, noi nu cadem de oboseala. Ci chiar daca omul nostru de afara se trece, totusi omul nostru din launtru se innoieste din zi in zi" (2 Corinteni 4:16). Cu toate ca trupul meu era supus degradarii, din pricina asupritorilor nostri, care voiau sa ne distruga, in duhul meu, tiebuie sa spun, eram plin de bucurie, de o voiosie sfanta. Cerul sufletului meu si al duhului meu era mereu senin, prin putei ea Duhului lui Dumnezeu. Fagaduintele Domnului erau facute vii si pentru mine si puteam sa cant fericit si increzator imnuri de slava inchinate Domnului nostru slavit, Isus Hristos. Mi-am adus aminte atunci si de experienta intima, personala, a apostolului Pavel, pe care le-a impartasit-o prezbiterilor din Efes:
puteam sa cant fericit cantarea pe care mi-a dat-o Domnul:Oh, cat de mult, Isuse, oh, cat de mult dorim a noastra alergaie cu bine s-o sfarsim. Ajuta-ne, prin valuri, la Tine sa privim si in ceresti limanuri cu bine sa sosim. Suntem in sufeiinta, dai noi nu disperam, esti steag de biruinta, pe Tine Te urmam; pe-a Tale uime sfinte cu drag noi azi calcam, orice ne-ar sta-nainte, un pas-napoi nu dam. Si cand durerea-i mare, fiind si parasiti, doar Tu ne esti scapare din orice suferinti. Cantam in stramtorare, rabdam in umilinti, ne porti cu-al Tau brat tare pe culmi de biruinti. Oh, cat de mult, Isuse, oh, cat de mult dorim, la Tine sus in slava, la Tine sa venim; acolo sus cu fratii in jurul Tau sa fim, de-a pururea cu sfintii in veci sa Te slavim. Tot prinosul multumirii si laudelor mele este pentru Tine, Mantuitorul meu si Domnul meu, ca m-ai chemat sa calc si eu pe urma pasilor caci "pasii Tai varsa belsugul" (Psalmul 65:1). Marele apostol Pavel, pentru noi, Neamurile, a fost calauzit de o ravna sfanta in vestirea Evangheliei Domnului Isus Hristos, fiind chemat la aceasta prin diiecta revelatie a Domnului Isus, pe drumul Damascului (Fapte 9:5, 15). Se cuvine aici sa mentionez ceva din ceea ce Pavel a sciis adunarii din Corint, din care se poate vedea esenta din profilul spiritual al acestui mare apostol: "Ci, in
(2 Corinteni 6:4-10). Cred ca este potrivit si necesar sa fac marturia ca si la Giurgeni, in mizeria de nedescris de acolo, s-au cantat imnuri de slava Marelui Mantuitor si Domn, Isus Hristos. In brigada noastra il aveam si pe domnul Goreaev, dirijorul secund al corului Filarmonicii din Arad. Asa cum eram raspanditi pe parcela cu orez, cu picioarele in apa, care uneori ne trecea peste genunchi, cocosati asupra fireloi de orez, am putut canta pe voci: "Cond Sclavilor", din opera "NABUCO" de Veidi, cand caraleul nu era pe aproape. Acordurile sublime au strabatut vazduhul, aducand mangaiere si speranta in atatea inimi... Iata si textul adaptat mai tarziu de iubitul fiate, profesor de muzica, Iovan Miclea:Tot mai sus se inalta cantaiea mea, Ea strabate vazduhul albastru; Preamarind si slavind mantuiiea Ce prin Domnul Isus s-a coborat. cantam lui Isus, Salvatorul, Mult Slavitul in cer si pe pamant; Sa cantam toti cu laudele noastre, Fericiti, ca El pe toti ne-a mantuit. Sa rasune pamantul cu tot ce-i pe el, Caci din cer ne-a venit mantuirea! Aleluia, intr-una noi toti Iti cantam Si-Ti vestim Numele pe pamant. Suna harfa a noastia cantare Ne-ncetat sa vestim tot mereu, Dragostea ce pe toti ne cuprinde si ne duce spie limanul de sus, Unde-om fi tot mereu cu Isus! As putea spune, fara rezerva ca adevaratii copii ai lui Dumnezeu, crestinii, care au credinta Domnului Isus, SUNT CEI MAI BOGATI-SARACI din lumea asta, cei care asemenea lui Pavel, au pierdut totul, ca sa-L castige pe Hristos! (Filipeni3 :8). Marit sa fie Domnul!
SPRE LAGARUL DE MUNCA FORTATA "GRADINA" Cu bacul "Gironde", atat de bine cunoscut de noi, tractati de un remorcher, am ajuns la noul nostru domiciliu, colonia Gradina. Prima pereche de oameni au fost pusi de Dumnezeu-Creatorul intr-o giadina. Ce gradina minunata a lui Dumnezeu a fost aceea!... Dar chiar si acolo a patruns Diavolul, si prima familie a pierdut binecuvantarea si fericirea de la inceput, prin neascultare. De aceea, a trebuit sa vina "Unul", Isus, Mesia, al doilea Adam, care prin ascultarea Lui de Tatal, pana la moarte pe cruce, sa ne deschida drumul spre eternul Paradis, Ierusalimul cel nou, de Sus, care este slobod si este mama noastra (Galateni 4:21-3 1). Ajunsi in fata coloniei Gradina, care era la o distanta de cativa kilometri de Salcia, am dat peste o gramada imensa de rosii, culese si puse in ladite. Ne-am bucurat sa putem gusta si noi din ele, pana ce poarta s-a deschis pentru noi ca sa intram. A fost o exceptie, un chilipir as putea spune, caci cu asa ceva nu aveam sa ne mai intalnim. Am fost atasati celorlalti detinuti si aici am lucrat la supra-inaltarea digurilor. Drumul pana la locul de munca la dig era destul de lung, pana la 7 km si foarte anevoios, caci ploile de toamna erau in plina desfasurare, facand drumurile desfundate, alunecoase, caie ne suprasolicitau la efort cu fiecare pas facut. Nu stiam atunci cat voi putea rezista la aceste noi greutati, date fiind conditiile din aceasta colonie. Dar salvarea era pregatita de Domnul, intr-un mod cum nici nu as fi putut visa sau gandi. Pe drumurile lungi pana la dig si inapoi, eram chinuiti si aici de strigatele permanente ale gardienilor: — Tine-te de brat, bandit!
ori:
— Misca mai repede, bandit! si altele. Strigatele lor ne creau o stare psihica depresiva. Ei erau special instruiti spre a folosi aceasta metoda destul de eficace in dereglarea echilibrului psihic al detinutilor. Asa am intrat in luna noiembrie, cand mancarea la colonie se dadea numai de doua ori pe zi, dimineata si seaia. dimineata am iesit la munca pe portile coloniei si curand dupa aceea a inceput sa ploua. Cu gieu am ajuns la punctul de luciu cand, in loc sa incepem sa lucram la dig, ni s-a dat ordinul sa ridicam toate materialele pe care le avem in dotare si sa ne mutam pe alte tionsoane de-a lungul digului. Deplasarea pe dig si pe langa dig am facut-o incarcati cu roabele de metal, harlete, lopeti, dulapi lungi si destul de lati, din lemn de esenta tare, foarte greu, care se facusera si mai grei din pricina ploiloi, si care trebuiau luati in spinare. Pe rand, am fost si la dus de dulapi in spinare si la impins ioabele. Nici una nu era de preferat. Am inceput sa imping la roaba in care era harletul si cazmaua. Nenoi ocirea era ca, pamantul fiind desfundat, roata se incarca cu noroi, de era imposibil sa se mai invarta. Fara sa exagerez, nu puteam strabate mai mult de 3-4 metri, caci trebuia sa folosesc hailetul, sa curat roata, ca se incarcase din nou, blocandu-se. Cei vreo 4-5 km de drum au durat de la ora 9 dimineata pana dupa masa, aproape de ora 3. Ni s-a dat un scuit repaus, timp in care cei ce si-au economisit bucatica de paine puteau sa o manance si apoi in graba a trebuit sa facem incolonarea si sa o luam spre colonie, ca sa ajungem inainte de a se insera. Eram sleit de puteri, cum de data aceasta era peste orice limita pe care am cunoscut-o vreodata. Simteam din moment in moment ca ma prabusesc, iar ploaia nu inceta. Tin minte ca era o zi de miercuri. De unde eram, puteam vedea colonia la orizont, deoarece era strajuita de plopi inalti. Era atat de departe, ingiozitor de departe pentru mine, si simteam ca ma prabusesc la pasul urmator in noroi si am sa mor... Ca sa nu ma apuce disperarea, cat de departe era colonia si in loc sa se apropie parca se departa de noi, mi-am luat hotararea sa imi pun capul in pamant si sa nu mai privesc spre colonie. Asa am facut si cum mergeam la brat cu ceilalti patru din randul meu, ma rugam: "Doamne Isuse, da-mi putere pentru inca un pas Si incaunul. Ajuta-ma, nu ma lasa, ca NU MAI POT! Eram de trei ani la inchisoare, dar pana in acea zi inca nu mai zisesem ca nu mai pot! Dar acum, literalmente acest "nu mai pot" era o realitate. Nu stiu cum de am ajuns totusi in fata portii de la colonie. Consider ca a fost o minune venita de sus de la Domnul nostru. Poate iaspunsul cel mai bun il gasim in caitea prorocului Isaia: "Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: ,Soarta mea este ascunsa dinaintea Domnului, Si dreptul meu este trecut cu vederea inaintea Dumnezeului meu?' Nu stii? N-ai auzit? Dumnezeul Cel vecinic, Domnul a facut marginile pamantului. El nu oboseste, nici nu osteneste; priceperea Lui nu poate patrunsa. El da tarie celui obosit Si mareste puterea celui ce cade in lesin" (40:27-29). Cativa detinuti prin apropierea portii ne soptira: A sosit o comisie de medici de la Bucuresti, de la Directia Superioara a Penitenciarelor.. Sunt in baraca celor inapti pentru munca si le veiifica starea sanatatii! Eu abia sosit in colonie in urma cu cateva saptamani, nu eram trecut pe nici o lista de bolnavi sau inapti, nici nu stiam cine era medicul detinut si nici care anume era baraca inaptilor de munca. Dar fulgerator am primit o comanda inlauntrul meu, la care nu am putut sa ma impotrivesc: Iesi din rand, du-te acolo im fata comisiei de medici, te dezbiaca de haine si te prezinta inaintea lor! Cu coada ochiului vazusem ca ceilalti detinuti sunt dezbracati la nud, am procedat si eu la fel si am intrat in camera unde erau medicii. Unul dintre ei, indata ce m-a vazut, mi-a spus sa ma intorc cu spatele la el. M-a apucat de fes, de spate, de muschii de la maini, picioare, in final si de pielea de pe burta si piept. M-a intrebat cum ma cheama, ce condamnare am si apoi a dictat el numele meu unuia care scria un tabel, condamnarea la 20 de ani de munca silnica si constatarea lui medicala: distrofie de gradul III. Inca nu stiam exact ce inseamna gradul III, dar aveam sa aflu ca era o distrofie grava, care trebuia luata in consideiare. (Pielea si oasele fara muschi si tesuturi nobile.) Apoi mi-a spus ca pot sa ma imbrac. Nimeni din personalul oficial din colonie nu a protestat, sa zica:— Stati, ca omul acesta nu figureaza pe lista si nici in alte evidente." Erau in fata unei inalte comisii de medici de la Bucuresti si nu au indraznit sa zica o vorba. Asa cum mergeam prin curte spre baraca brigazii mele, I-am multumit lui Dumnezeu pentru calauzirea pe caie mi-a dat-o. In alte situatii, puteam fi batut, bagat la izolaie, ca am incalcat normele de disciplina. Acum eram in asteptarea rezultatului. Ce doream si ma rugam era sa nu mai ies la munca, caci nu mai eiam in stare. Domnul mi-a scultat aceasta rugaciune si iata cum: Dupa ce toata ziva de miercuii plouase, a continuat sa ploua toata noaptea, si joi si vineri si sambata, asa ca pur si simplu nimeni din colonie nu a iesit la munca. Oh, cat de binefacatoare mi-a fost odihna acelor zile si nopti, chiar daca mancarea ce ni s-a dat eia norma 24, adica cea mai slaba, doar cu o bucatica de paine de 100 gr., si de multe ori mai putin. SPRE GHERLA, A DOUA OARA Duminica dimineata s-a strigat un tabel cu aproape 100 de nume, printre care am auzit si numele meu. Ni s-a ordonat sa ne scoatem hainele civile de la magazie, sa predam pe cele de detinuti,
si sa asteptam ordin ce anume avem de facut. Inca in noaptea aceea am fost transportati la Braila, de unde cu un vagon duba, in doua nopti si o zi am ajuns la Gherla. Drumul acesta spre Gherla, pentru mine a fost un chin de nedescris. Pe langa conditiile pe care le-am descris in drumul de la Timisoara la Gherla, acum aveam si o temperatura foarte ridicata. Un medic, care era si el printre inaptii din duba, din sudul Banatului, vazand situatia mea a spus ca am boala care se cheama erizipel, o boala infectioasa, care se manifesta prin inrosirea unei portiuni de piele si prin temperatura ridicata. Drumul spre Gherla 1-am parcurs culcat la podea in vagon, printre picioarele celorlalti, prin obtinerea bunavointei lor. Ajuns la Gherla am fost repartizati intr-o celula de marime mijlocie, pe celularul mare. Temperatura mare pe care o aveam si alte suferinte legate de aceasta boala, de care nu stiusem nimic pana atunci, nu mi-au permis sa ma pot bucura de mizeria ramasa in urma, in coloniile pe unde am fost. Medicul detinut de care am pomenit era foarte preocupat de boala mea si a batut in usa sa ceara asistenta medicala urgenta pentru mine. Caraleul de serviciu pe etaj nici nu s-a sinchisit de acest raport. Ziva urmatoare, doctorul banatean bate din nou in usa, mai insistent, expunandu-se la vreo pedeapsa din cauza mea. Yüklə 1,83 Mb. Dostları ilə paylaş:
|