Chemarea la slujire

De data aceasta am fost pus la norma 28, special stabilita pentru cei bolnavi de TBC. La aceasta morma se dadeau 750 gr de paime pe zi, lapte si mamcare buma, im plus primimd pastilele de hidrazida. De alfel este cumoscut faptul ca tuberculoza este si un semn al vietii de mizerie, raspandita mai ales in tarile sarace, cum sunt umele din Africa. Cati detimuti nu se uitau cu jind la bucata mare de paine a TBC-istilor, nu imsa si la boala lor.

Am aflat ca im colonia Salcia, la brigazile de lucru sumt doi dintre fratii din lotul meu, Harap Dumitru si Babut Teodor. M-am informat unde sunt, im ce baraci, si am aflat in ce baraca era Relu Babut. Intr-o seara, dupa imtoarcerea lor de la lucru, m-am strecurat pana la baraca lui, mu fara riscuri, cu o cana de lapte mana

si im cealalta cu o bucata buna, de paime. Ce ar fi putut fi mai bun pentru un detimut flamamd? Am ajuns la patul lui, in fata lui, dar el nu m-a observat. Statea sezand pe patul lui din randul de jos, cu capul im maini si cu coatele pe genunchi, si incet canta un slagar pe care il

auzisem si eu de mult, din muzica usoara romaneasca si astfel 1-am putut identifica mai bine: "Casuta noastra, cuibusor de nebunii..." Mi-am dat seama ca gandurile lui zburasera departe la sotia lui si la cele trei fetite... si 1-a cuprins un dor de acasa. si eu aveam lasati acasa cu trei ani in unna sotia cu trei copilasi si al patrulea pe drum. Nu stiam inca daca sotia a supravietuit im urma celei de a patra nasteri, dupa prezicerile sumbre ale medicilor, si ce anume aveam, vreo fetita mult dorita de noi? Era o taina...

Cand si-a deschis ochii si a vazut darurile aduse, ochii i s-au umezit de lacrimi de bucurie si surpriza. A baut laptele, caci aveam nevoie de cana, care era im dotarea mea de la stationar, si pe furis

 

noapte m-am strecurat inapoi fara sa fi fost observat si prins de vreun gardian, care nu m-ar fi iertat. Ca sa faci bimele se cere uneori sacrificiu si risc. "Doamne, ajuta-ma sa traiesc asa toata viata si pastreaza-i pe cei dragi ai mei sub paza Ta bimecuvamtata."

Intr-o duminica dupa-masa am iesit pe iarba im curtea colomiei, unde mai erau si altii. Spre uimirea si bucuria mea, cine a aparut intre noi? Fratele Cure Simion, pastor si predicator al Evamgheliei prim partile Banatului. Il cunoscusem de copil, pe cand era pedagog la Orfelimatul Baptist din Simeria, si am ramas in bune relatii. Partasia impreuna in Cuvamtul lui Dummezeu, ca si legatura frateasca, ne-a facut mult bine, cum scrie in Psalmul 133:

 

"Iata ce placut si ce dulce este sa locuiasca fratii impreuna..." A fost si un prilej de intarire duhovniceasca pentru mime, tocmai la timpul potrivit. Alte necazuri se conturau la orizomt.Eram acum iesit din stationar si atasat unei brigazi din Salcia. Intr-o zi ma cauta fratele Mitica si-mi spune:

— Vino cu mine, acum se iau de la magazie saci cu faina pentru bucatarie. Cei care ajuta la saci capata doua bucati de mama

liga. Si

cum foamea era un bici permanent pe noi, il ascult si merg cu el. Ne-am dus la rampa de la magazie, lui Mitica primul i se pume un sac pe umeri si pleaca spre bucatarie. Urmez eu la ramd si mi se pune si mie un sac pe umeri. Abia am facut doi pasi si pe al treilea nu am mai ajuns sa-1 fac, caci m-am prabusit la pamant sub greutatea sacului, si cu greu m-am ridicat de jos. I-am multumit Domnului ca nu mi s-a imtamplat ceva mai rau si nu m-am mai gandit la cele doua bucati de mamaliga.

Serviciul politic din inchisori ca si din coloniile de munca era parghia prin care securitatea comunista opera in mij locul detinutilor. Pentru ca sa-si vare informatori in structuri noi, trebuiau facute schimbari administrative in formarea brigazilor. Astfel, eu am ajuns sa fiu repartizat im faimoasa brigada a carei brigadier fusese numit tehnicianul dentar Andreica. Era atat de vandut slujbei de colaborator al securitatii, incat mu numai detinutii ii purtau groaza, dar

si gardienii ii stiau de frica, deoarece ii raporta si pe ei, ca sunt prea delasati im opera de "reeducare" a detimutilor, ca nu sunt suficient de exigenti si alte lucruri. Am avut convingerea ca nu intamplatoram ajums in brigada lui Andreica. Unii dintre noi eram si sub controI u I securitatii de bastima din orasele de unde am provenit. Asta si pe baza a ceea ce mi-a spus judecatorul im proces, ca "mi-am imgreunat" detemtia prin raspunsurile mele din cadrul procesului, cat si pentru refuzul categoric de a accepta orice fel de relatii in serviciile securitatii in anii de dinaimtea arestarii mele. Acum eram im mainile lor si

puteau sa regizeze orice represalii impotriva mea, si oare care ar fi fost omul cel mai potrivit pentru aceasta, daca nu brigadierul Andre ica?...

Munceam in zilele acelea la miste canale de irigatii, mumca foarte grea, cu pamant si roabe grele de metal. Fara sa stiu nimic, imtr-o zi o fi primit sarcina sa ma supravegheze cu atentie deosebita. Nu a fost de bun augur repartizarea mea in brigada lui Amdreica. Am muncit in ritmul celorlalti detimuti, ca atare nu credeam sa fie gasit vreun motiv anume, pentru vreo pedeapsa. De fapt, eu mumceam la nivelul satisfacator in functie de sanatatea si puterile mele fizice. Surpriza a venit seara, Ia sfarsitul zilei de lucru, cand a vemit cu metrul sa-mi masoare volumul de mumca depus. Norma o stia toata lumea, era aceea de 3.2 metri cubi, sapat, incarcat in roaba

si carat la distante de 15-30 metri. Rezultatul masuratorilor facute de brigadier a imsumat nici macar jumatate de norma: 1.5 metri cubi, chit ca eu am lucrat cat se poate de corect. Seara, la sosirea im colonie, am fost raportat si, ca urmare, imainte de stingere am fost chemat imtr-o baraca, cu alti cativa detinuti. Acolo am fost luat primul la rand si mi s-a ordonat sa ma dezbrac la pielea goala si sa ma asez jos pe o patura, imtims cu fata la pamant. Mi-a intims un cearceaf umed pe spate si um gardian mi-a aplicat lovituri putermice cu un baston de cauciuc. Cearceaful a fost pus ca sa mu plesneasca pielea. Faptul ca avea sa se imvimeteasca de hemoragii subcutane, asta nu ii

deranja. Mai multe zile nu am putut sa ma asez pe o bamca sau un scaun fara dureri mari... Pe langa dureri, sentimentul de degradare umana era coplesitor.

in noaptea aceea si dimineata m-am rugat si am zis: "Doamme, acum simt ca nu mai pot. Daca nu intervii Tu, ma prapadesc. Eu vreau sa lucrez astazi cu toata puterea si daca im ritmul unei asememea munci, Tu ma lasi sa mor, faca-se voia Ta. Voi veni acasa la

Tine. Dar daca vrei sa intervii Tu pentru mine si sa ma scapi din brigada lui Andieica, eu Iti multumesc. Amin."

Intr-adevai am facut un supraefoit, dai daca as fi lucrat asa, in mai putin de o saptamana as fi fost terminat. Seara a venit din nou si mi-a masuiat din nou gioapa mea si a vazut ca am realizat aproape doi metri cubi in loc de 3.2, dai n-a mai ingaduit Dumnezeu

sa

ma mai bata.

Ajunsi in colonie, era deja dat oidin sa fim toti atenti, ca se voi striga mai multe nume de detinuti, si cei care isi aud mumele sa

isi pregateasca imediat bagajul si sa fie gata de plecare inca im

moaptea aceea. Au fost strigate in total 600 nume de detinuti, printie caie si numele meu. I-am dat slava Dommului si eram convins ca El mi-a ascultat rugaciunea din noaptea trecuta.. Eiam salvat din brigada lui Andieica.

Cei 600 am fost dusi la debaicaderul Salcia si am fost imbarcati pe bacul "Gironde" si dusi cu un remoicher pe Dunare spie Sud, pana in apropieiea satului Giurgeni, situat pe malul de Vest al Dunarii, deci spie Muntenia. Aveam un sentiment placut sa stiu ca cel putin Dunarea nu ma mai despaite de familia mea diaga, desi pana la Aiad mai erau circa 700 km care ne desparteau, campii, dealuri si munti cu izvoare de rauri care curgeau sa se verse

in

Dunaie. Ziva uimatoare inainte de masa am ajuns la destinatie, unde Gironde si-a aruncat ancora si a fost fixat de niste stalpi de pe mal. Aici eia o maie suprafata de orezarie, pentru care era mevoie de brate de munca. A fost pentiu prima data in viata mea cand aveam sa vad de aproape cum se cultiva oiezul si sa paiticip peisonal la acest gen de munca agricola.

Dai inainte de toate as vrea sa vorbesc despie acest bac, caie de acum inainte, pentiu vreo cinci luni, avea sa ne fie casa. Giionde era un bac lung de 30-35 metri. Era impaitit in trei compaitimente. La un capat a fost instalata bucataria celoi 600 de detiiiuti. im conditiile in caie eiam acum, comunistii au introdus cunoscuta doctiima a luptei de clasa, asa ca ne-au impartit in doua clase, muncitori si intelectuali. Piin aceasta impartiie au intentioant sa strecoaie intre noi neintelegeri, invidie si chiar dusmanie, clasa mai privilegiata inaintea administiatiei fiind muncitoiii. In categoria intelectualilor au fost pusi toti detinutii caie aveau de la patru clase de liceu in sus.

Asadar, la celalalt capat al bacului era compaitimentul mai mic, care a fost dat celoi patru biigazi muncitoresti, foimate din 200 de detinuti. La mijloc eia incaperea cea maie, in caie au intrat opt brigazi de intelectuali cu cei 400 de detinuti. Astfel, comunistii au introdus intre noi morbul animozitatiloi, categorie fiind muncitoii

si

agricultoii, si cealalta categoiie, caie era foaite dispietuita, erau intelectualii. Biigazile de muncitoii au fost tiatate diferentiat, mai cu bunavointa, in timp ce intelectualii au avut paite de um iegim aspiu, dui, cu persecutii subtile, izvoiate din famtezia diabolica a administiatiei comuniste. Minciuna, ura si crima au fost morala de totdeauna a ieligiei ateiste, caie acum eia in deplina manifestare.

Voi incerca sa iedau cat de cat ceva dim ceea ce a constituit pentru mine si pentru toti detimutii o adevaiata tortura de zi si noapte,

in

conditiile cu totul inumane aflate pe acest bac. In primul rand, fiind construit in intregime din metal, in timpul zilei se supraimcalzea de soarele dogoritoi al veiii (iunie-septembiie) astfel incat in conditiile de neaeresire, tempeiatura se ridica la peste 40 de grade Celsius. In piimele zile am fost tinuti zi si noapte inchisi in bac, pana au fost concepute si aplicate metodele de functionaie si paza ale acestei colonii mobile. ln cursul zilei, dezbiacati doai la camasa si chiloti, siioaie de tianspiiatii neintrerupte curgeau pe trupuiile noastie, de paica eram etuva, din cauza abuiiloi care ieseau din noi.

Prin contrast, pe duiata noptii, tempeiatuia scadea brusc, fieiaria vasului se racea repede u1 bataia vamturiloi de stepa neoprite. Am ajums sa daidaim de frig, liteialmente ne clantaneau dintii

in gura, in asa masura ca nu puteam doimi. Transpiiatiile abundente dim cursul zilei au deteiminat nevoia arzatoare de apa de baut in cantitate mai mare, pentiu refaceiea echilibiului hidric din organism. Numai ca apa potabila in Baragan si Dobiogea nu se gaseste usor, asa ca simguia sursa de apa eia din Dunare, caie aproape de varsaiea in Marea Neagra era supiapoluata, dupa ce colecta apele deveisate in

ea din atatea tari prin caie tiecea, plecata de la izvor. Uneori se punea in butoaiele de apa cloramina pentru dezinfectare, alte dati nu, si eiam nevoiti sa o bem. in cateva zile de la sosiiea la Luciu-

Giuigeni, toti detinutii aveau sa se imbolnaveasca de diaree rebela, unii chiar si de febra tifoida, iai asistenta medicala pe bacu I Gironde era cu totul inexistenta. in conditiile acestea, singuia posibilitate ar fi fost sa poata fi fiarta apa de baut, dar cine, cum si unde pentru atata multime de detinuti? Comunistii ne-au spus-o doar deschis, in atatea randuri:

— V-am adus aici sa va omoiam, banditilor. Nici unul din voi nu o sa scape...

Apoi intrarea si iesiiea din bac se facea pe o scara metalica foarte ingusta, inalta si abrupta, probabil sa fi avut in jur de 6-7 metri inaltime. Nenorocirea eia ca in fiecaie seara si dimineata cei ajunsi la iand in echipa de serviciu trebuiau sa faca pe vidanjorii, sa scoata tinetele cu exciemente si uiina umplute aproape la refuz, cu o greutate supraomeneasca, daca tinem seama de puterile noastie decimate zi de zi. Priveam cu gioaza si sub tensiune pericolul la care erau supusi cei din echipa, facand operatia aceasta de a scoate doi insi aceste tinete in puterea bratelor pe scara ingusta de cel mult 50 cm pana pe paiapet, de unde erau deversate in Dunare. intr-o dimineata, echipa de doi care scotea o tineta pe scara, cand au ajuns apioape sus la iesiie, puterile i-au parasit si au scapat tineta din maini, care s-a prabusit inapoi pe fundul bacului. Murdaria s-a imprastiat peste tot in jur, asa ca s-a umplut toata incaperea cu un miros pestilential. Eu nu eram in stare sa fac fata la o asemenea sarcina, asa ca trebuia sa dau din mancarea mea si din pachetul meu primit de acasa, ca un altul mai viguros sa faca in locul meu. (Aici la Luciu-Giurgeni am primit primul pachet de la familie, dar asupia acestui luciu voi reveni.)

Munca noastra era aceea de a plivi orezul. Era o anumita buruiana in orez care semana foarte mult cu orezul. Unii dintre detinuti nu puteau face distinctia intre ele, care-i oiezul si care-i iarba daunatoare. In cazul acesta, eiau situatii cand in loc sa sa smulga buruiana, au smuls orezul, ori ca sa nu greseasca le-au lasat pe amandoua. Orezul era fortat sa creasca prin inmultirea apei in parcela, adusa din Dunaie. in conditii normale, trebuia sa ni se asigure cizme de protectie din cauciuc, inalte mult peste genunchi. Nici vorba de asa ceva, asa ca aveam multe de indurat din pricina aceasta. Inprimul rand, dimineata apa era rece si vantul care sufla taie ne facea sa suferim de frig, in apa caie, in unele parcele, a ajuns peste genunchi. Apoi lipitorile ne dadeau bataie de cap, cand apucau sa se fixeze pe picior, si cu ventuzele lor sa ne suga pretiosul sange. De cateva ori am patit asa. Singura modalitate de a scapa era sa ridici picioiul din apa si sa o plesnesti viguios, dar lovitura iti facea, in plus, si durere. O deschidere facuta de lipitoare, dupa ce ai reusit sa scapi de ea, avea sa sangereze mai multa vreme pana sa se inchida iana, lasand o daia de sange in apa. Dupa un timp am primit simtamantul de a pieveni fixarea loi, cand tatonau pe piele locul unde sa-si fixeze ventuzele. Cu o lovituia rapida le ameteam si cadeau in apa.

Dar cea mai grea sufeiinta era aceea provocata de diaiee, care nu putea fi tratata nicidecum. Era un cerc vicios de infestare, pe care nu-1 puteam preveni deloc. In primul rand, langa bac, in imediata apropiere a Dunarii, a fost sapat un sant in zig-zag, care sa foloseasca drept hazna, si care era neacoperit. Mii si mii de muste, de toate culorile si de toate soiurile roiau peste tot. Mustele din hazna zburau apoi sus pe Gironde, unde era intinsa mamaliga si mancarea pentru detinuti, fara sa fie acoperita. In orezaiie, detinutii isi faceau necesitatile pe marginea parcelelor si chiar in apa. Apele pompate din Dunare, care erau dirijate pe toate parcelele cu oiez, erau colectate si printr-un alt canal duse si deversate in Dunare, cam la 50 m de bac, asa ca aceste ape tieceau pe langa bac, de unde se lua apa cu galetile pentru gatit mancare si pentru baut. Am vazut cu ochii mei cum viermii misunau pe mamaliga, marmelada si paine, ca si muste de tot felul. Era mai mult decat dezgustator, dar foamea chinuitoare ne facea in stare sa infrangem scarba si riscurile imbolnavirii si sa mancam tot ce ni se dadea. Nu este nimic in afaia iealitatii din cele ce am spus mai sus.

Dar in iadul acesta oiganizat de comunisti, aici pe malul Dunarii, Dumnezeu a ingaduit sa am si unele satisfactii si bucurii, pe care nu le voi uita niciodata. Asa cum am mai spus, faptul ca eiam pe malul muntean al Dunaiii imi dadea simtamantul ca sunt aproape de casa. Cand era Dunarea intre mine si familie, aveam simtamantul indepartarii, al instrainarii, al insingurarii, pe cand aici la Giuigeni imi

cresteau in suflet razele unei speiante. De asemenea, de aici, de pe malul Dunarii, priveam departe spre Apus, spie Faurei, unde era cea mai apropiata gaia de cale ferata. Fumul de locomotiva se ridica spre cer din gara Faurei si stiam ca acolo sunt oameni liberi, care pot calatori incotro doresc in tara si ca, poate, vreunul dintre ei sa fi fost de cuiand piin Arad, sau poate voi pleca inspre acolo. Aveam speiante ca impreuna cu ei si eu voi avea, intr-o zi, favoaiea de a pleca acasa spre cei dragi ai mei. Dai toate aceste ganduii eiau doar umbre de vis, care aveau sa se spulbeie curand de injuiatuia gaidianului, caie paica stia ce se petrece in sufletul meu, cand a strigat din nou:

— Pleaca cocoasa, bandit!...

Drumul suighiunului era inca lung, cu atate necunoscute, si cine ar fi putut piezice cand anume se va sfarsi? Doar credinta data noua de Duhul Sfant mai putea construi o punte peste viitor, care sa ne dea un raspuns si taria de a rezista si infrunta totul cu curaj, ca si cuvintele poetului care afirma cu certitudine ca: "Este o dreptate si tiebuie sa vie!" Sau cum spune Biblia: "Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica

dintare despre lucrurile cari nu se vad"

(Epistola catie Evrei 11:1). Stiam piin aceasta ciedinta ca intr-o zi "soarele libertatii" va rasari si pentiu noi. Credinta este o minune, este un ochi deschis spie invizibi I, este un dar de la Dumnezeu. Minunate cuvinte a spus despre credinta si marele om de liteie geiman Goethe: "Credinta este o privire spre invizibil, o incredere in imposibil si o rezemare pe impiobabil!" La nivelul lumii din sfera supranaturala, unde troneaza Dumnezeu, credinta este stiinta lui Dumnezeu, care le este revelata sfintilor. De aceea Sciiptura arata ca lucrurile care se vad (cu ochiul) sunt trecatoare, pe cand luciurile caie nu se vad sunt vesnice. Pentru

ca ciedem, de aceea stim si voibim.

****

Fie ca sa amintesc si unele expeiiente de la Luciu-Giurgeni. inti-o seara, pe cand eram stois de vlaga de diaieea caie dura de atata timp, am vazut ca unii dintre detinuti se aseaza intr-un rand pemal, fiecaie cu canita in mana. Am inteles ca randul era pentru a lua o portie de apa fiarta neagra, careia i se spunea cafea. De fapt era facuta dinti-un surogat indigen, din care puteau bea linistiti

si cei bolnavi cu inima ori cu aparatul digestiv... M-am asezat si eu in iand. Am inteles abia apoi ca dreptul la aceasta bautuia il aveau numai unii, caie eiau trecuti pe o anumita lista, despie care eu nu stiam. Un caialeu m-a luat si m-a dus in "poaita", unde ma astepta o chelfaneala (bataie) menita sa ma invete ca nu am dreptul la o cana de malt, daca nu am fost trecut pe o anumita facuta de nu stiu cine. Ma iugam in gandul meu: "Doamne, nu ingadui sa fiu batut. Tu stii acum cat sunt de slab si de bolnav. Multumesc. Amin!" Nu stiu ce s-o fi putut intampla insa, dupa o scuita ancheta, au decis sa

nu ma bata. Poate ca infatisarea mea cadaverica sa ii fi determinat la aceasta. Dar eu cred ca mai degraba a fost un raspuns la rugaciunea mea.

O intamplare pe care o considei drept minune a ciedintei unita cu rugaciunea a fost interventia lui Dumnezeu in ajutoral

si

izbavirea mea. Necredinta ar putea sa spuna foarte usoi: "A fost doar o coincidenta." Eu stiu insa ca, pentru mine, a fost raspunsul prompt al Tatalui meu ceresc.

Era o dimineata de zi de lucru, dar spie deosebire de altele, o ceata densa a coboiat asupra coloniei noastre, astfel ca vizibilitatea a fost doar pana la 15-20 m. Sigui, in asemenea situatie nu am putut

fi scosi la munca la ora obisnuita, din motive de securitate. Dai ca sa nu fim lasati linistiti, s-a ordonat o perchezitie surpriza. Era o dimineata foaite racoioasa, asa ca eu luasem pe dedesubtul camasii si o flanela mai groasa de corp, care ne eia interzisa sa o purtam. O

mare neliniste imi cuprinse inima si am inceput sa ma framant.

Peichezitia incepuse cu flancul stang, cu brigada din imediata apropiere a portii, adica cu brigazile de intelectuali, fiind exceptate cele patru brigazi muncitoiesti. Eia brigada a 12-a, ori pana la brigada mea, care era a 5-a, iar in brigada mea eiam in ultima grupa, aveam timp suficient pentru a face cumva sa-mi dau jos flanela. Aceasta a fost piima ieactie poinita din sentimentul de fiica ce m-a cuprins. Stiam ca, in cazul in caie voi fi gasit cu flanela asupra mea, puteam fi batut, flanela sa-mi fie confiscata si, ce tragea cel mai

 

greu la cantar, era taierea scrisorii de legatura cu familia, caie abia de cuiand a inceput sa ne fie data.

Dreptul la un pachet de 5 kg de alimente era absolut vital pentru mine in starea in care eram, mai ales ca era pentru prima oara cand am putut sa iau contact cu familia in ultimii trei ani. Caitile postale erau acordate detinutiloi merituosi in munca si disciplinati. Ori eu, caie lasasem acasa sotia cu trei copilasi mici si al patiulea pe dium, aideam de doiinta sa aflu vesti despie ei, daca sotia a scapat cu viata dupa a patra nastere, caci medicii i-au prezis-o a fi fatala. Pentru nimic in lume n-as fi dorit sa pierd acest drept!

In

ciuda supravegheiii destul de stricte, asezati jos pe sol in formatia brigazilor pe grupe, cu ordinul sa nu ne miscam, am reusit prin miscari foarte incete sa dezbrac zeghia si camasa si sa pot da flanela jos, apoi sa ma imbrac cu camasa si zeghia, fara sa fi fost vazut de ochii vieunui gardian vigilent. Dar odata facut luciul acesta, ce era sa fi facut acum cu flanela care, chiar daca nu era imbracata, fiind langa mine, starea mea de culpa ramanea aceeasi.

Framantarea mea era si mai mare, pe masura ce brigada mea si grupa mea aveau sa ajunga la iand. Eiam mahnit, tulburat

si pierdut, cand brigada a 6-a, vecina cu noi, eia in toiul perchezitiei. in acele momente insa, mi-am adus aminte si m-am intrebat de ce ma ingrijorez si ma fiamant, cand am in cer un Dumnezeu atat de mare? Duhul Sfant caie ne ajuta in slabiciunile noastre (Romani 8:26) mi-a adus aminte din Cuvant fagaduinte ca aceasta: "Cheama-Ma in ziva necazului, si Eu te voi iar tu Ma vei proslavi!"

(Psalmul 50:15). M-am interiorizat indata si am inceput sa ma rog: "Doamne, acum este momentul sa implinesti si pentru mine aceasta fagaduinta. Vino in ajutorul meu si ma izbaveste Tu, ca eu nu pot. Multumesc ca ma asculti. Amin!"

Primul rezultat al acestei rugaciuni a fost ca o pace adanca a coborat in inima mea, frica a disparut cand peichezitia incepuse deja la prima grupa din brigada mea. Aveam pacea aceea in inima mea care intrece orice pricepere si ne pazeste inima si gandurile in Hristos (Filipeni 4:7). Cata deosebiie fata de cum fusesem doar cu cinci minute inainte de a ma ruga. Si MINUNEA S-A ,PRODUS CHIAR ATUNCI, pana sa ajunga perchezitia chiar la grupa mea.

Ceata disparuse cum ai bate din palme, ca prin farmec, si un ordin hotarat al comandantului a fost dat:

— Gata perchezitia, pregatirea brigazilor si incolonarea pentiu iesirea la punctul de lucru.

Asa a facut sa triumfe pentru mine, inti-un chip minunat, slava lui Dumnezeu.

Partas cu mine in aceeasi grupa era atunci fratele Mitica Harap, caruia i-am impartasit toate fazele experientei si I-am multumit Impreuna Domnului pentru interventia Lui minunata, chiar in ultimul moment. Eram salvat! Ce placut mi-a rasunat atunci in duh cantarea:

"O, de-ai putea tu crede, minuni maii ai vedea, Intotdeauna Domnul, cu drag te-ar ajuta"!...

Ca o urmare a indurarii lui Dumnezeu, am ajuns sa piimesc si eu prima carte postala, pentru a scrie si eu Sigur, noi nu aveam dreptul sa scriem ce vrem, ci ceea ce s-a ordonat, si anume: "Sunt bine, va rog sa-mi tiimiteti un pachet de 5 kg alimente", apoi am insirat ce era de preferinta pentru mine. Scrisoaiea am adresat-o pe numele mamei mele si am asteptat cu sufletul la gura, nu atat alimentele, cat vestea ca sotia mea traieste si este bine...

Cu vreo doua saptamani mai tarziu, intors intr-o seara de la munca, am fost chemat de gardianul insarcinat cu distribuirea pacheteloi de alimente pentru detinuti. In timp ce mergeam inspre locul destinat, in fata unei mese lungi, ma gandeam:

Voi capata, oare, raspunsul dorit la asteptarile mele?

Gardianul tinea pachetul ferit de ochii mei, ca sa nu vad adresa expeditoiului. Au urmat mai multe intrebari de identificare a mea, cum au fost: