Chemarea la slujire

,

 

insa o voi cunoaste in mod nemijlocit. Bucuria a fost una singura, ca in sfarsit am ajuns la destinatie. Nadejdea mea era si aceea ca ajuns la Periprava, voi intalni alti frati in credinta Domnului Isus, cu care ma voi bucura in partasia in Cuvant si chiar la "frangerea painii". In cazul frangerii painii, unul dintre noi trebuia sa renunte la painea lui pe ziva aceea. Muncile din Delta au fost cunoscute mai ales prin taierea stufului, despre care au vorbit si au scris altii; eu nu am ajuns la taiat stuf. in schimb, odata repartizati in brigazi, am ajuns la munca de plantat butasi de vie. In felul acesta aveam sa mai cunosc cate ceva si din tainele viticulturii. Numai ca acum era iama in plin, decembrie si ianuarie. Drumul spre gospodaria unde urma sa lucram a fost lung, de 7-8 km, fiind transportati in remorci deschise, trase de tractoare. Trebuia sa stam pe sezut in acele remorci, pe fundul carora erau ceva tulei de porumb, folositi de alti detinuti inca din toamna, sfaramati si inghetati de toate ploile care au curs peste ei. Practic am stat pe gheata si, in plus, vanturile in Delta Dunarii cu teren deschis spre Rasarit si Miazanoapte, bateau cu furie, uneori cu ninsori, asa ca aveam impresia ca zapada nu va ajunge niciodata sa atinga pamantul. Am suferit de frig cum greu se poate spune.

****

Un lucru cu totul neasteptat avea sa ma imbucure mult, sa , vad caile ascunse al Domnului, cum a lucrat El si in viata altor copii

ai Sai, tocmai cand regimul de detentie se inasprise fata de noi. Cu

ocazia asasinarii presedintelui Statelor Unite J.F. Kenedy, care a avut loc in timpul acela, gardienii ne batjocoreau, ca sprijinul si speranta noastra a detinutilor a trecut pe lumea cealalta. Tocmai

in acele zile, fratele Popa Petru din Batiz a fost ehemat intr-o seara pe inserate, sa vina sa-si ridice pachetul venit de la familie, veste mare si buna pentru un detinut. Intors in baraca cu pachetul, pentru carc I-am multumit impreuna Domnului, mi-a spus ce se intamplase acolo. Gardianul toemai ii verifica cele primite. Era randul la o punguta cu mai multe cornulete facute de sotia lui, ca pentru un sot iubit. Caraleul ii rupea cornulet cu cornulet, pana ce au ramas doar doua, cand s-a deschis usa si o suita de ofiteri superiori de la Bucuresti, de la Directia Penitenciarelor, a intrat inlauntru. Cand a vazut cum i-a ciopartit comuletele, unul dintre ofiteri i-a spus:

Ce faci, tovarase? De ce iti bati joc de cornuletele acelea si de paehetul pe care 1-a primit?

Subofiterul cu pachetele a amutit!

pachetul si lasa-1 sa se bucure de el!

Dar luerurile nu au ramas doar la atat. Cei ce primeau pachet, de obicei il imparteau cat mai rational, ca sa aiba supliment la manearea extrem de slaba ce ni se dadea. La inceput, fratele Popa a folosit cornuletele ciopartite de gardian si le-a retinut pe cele intregi la urma. Intr-o seara, a ajuns la rand primul dintre cele doua ramase. Ce sa vedeti? Inlauntru era o scrisoare de la sotia lui. Bucuria fratelui Popa a fost la culme. I-am multumit Domnului din toata inima pentru harul acesta, pentru minunea care a intervenit si a curmat ruperea acelui cornulet. Seara urmatoare a venit randul ultimului comulet. Cand 1-a rupt cu grija, inlauntru era o fotografie a sotiei cu toti copiii pe langa ea, si nu erau putini... A venit din nou la patul meu si mi-a aratat fotografia, pentru care am avut un nou prilej multumim Domnului. Putem spune cu deplina incredere ca tot ce face Domnul e MINUNAT, ca si unul dintre cele 111 nume ale Domnului Isus din Sfanta Scriptura. Unitatea in sanul Dumnezeirii este perfecta: Unul

si

totusi Trei, Trei si totusi UNUL. Pentru aceasta unitate S-a rugat Domnul Isus pentru urmasii Lui (Ioan 17). Cand aceasta unitate cu Capul slavit al Bisericii este o realitate, niciodata nu va fi intre acesti urmasi ai lui vreo lupta pentru putere, pentru intaietate.

Niciodata aceasta unitate nu va fi supusa metodelor democratiei, doi impotriva a trei, sau invers... Toti vor fr o unitate in gandire, cand s-a realizat dezbracarea de sine, gloria de sine, despre care este seris in Filipeni 2:5-7. Nimic nu se ia pe apucate, cu japca,

in

poporul lui Dumnezeu. De aceea, de cand m-am intors la Dumnezeu, nu am acceptat sa fac parte dintr-un comitet sau sfat de frati, care este o expresic a democratiei atat de la moda in zilele noastre. Darurile de slujire sunt o randuire dumnezeiasca, o ordine stabilita de Dumnezeu, care se face prin selectia realizata de Duhul Sfant. Asa serie la 1 Corinteni 12, despre daruri, iar in versetul 11 este aratat ca aceste lueruri le face unul si acelasi Duh Sfant, care ii da fiecaruia dupa cum vrea El, Duhul Sfant, nu cum voieste omul. Sunt destui contrafacatori si in zilele noastre, care au sehimbat in desfranare ordinea divina. De aceea slujba in adunare este o opera dumnezeiasea, la care se supune cu bucuric si aseultare orice copil al lui Dumnezeu, care se supune Capului Hristos.

Asta trebuie spus sus si tare, ca nu avem voie sa calcam in picioare Cuvantul lui Dumnezeu, ordinea nu avem voie sa trecem peste ce este scris! (1 Corinteni 4:6). Si nu cum zice un auto-inseaunat pastor, care a facut si el ceva studii de teologie aici. A tinut sa afirme ca el are ultimul cuvant in orice problema, dupa dictonul latin: "Primus inter pares!" (primul intre parti). Asa se face

caa

facut cu cativa ani in urma o noua "constitutic a Bisericii, "dupa capul lui si nu dupa Hristos" si 1-a pus pe fiecare membru sa o semneze. Cei ce nu au vrut sa semneze, fiindea era impotriva Cuvantului lui Dumnezeu, automat au fost lasati pe din afara.

Nu trebuie deplansa inlaturarea dintr-o astfel de biserica, cu astfel de pastor, ci ea trebuie parasita (Evrei 13:13). "Sa

iesim dar afara din tabara la El sa suferim ocara Lui." Nu este de mirare ca s-a inscaunat prin rebeliune si rascoala de tip comunist, caci invatase si filosofia comunista. De asemenea citise in tara eseul "Locul crestinului in societatea comunista". Autorul mentioneaza acolo ca revolutia comunista a avut nevoie la inceput de omul crud, fara scrupule, gata omoare si pe cei din familia lui, si 1-au gasit foarte repede, caci asta este natura omului in starea decazuta, cum il

descrie Biblia. Dar dupa ce revolutia a fost realizata, au avut

 

nevoie de un tip de om nou, bun, linistit, multumit, prin care sa-si asigure la nesfarsit dominatia asupra multimii. Dar acest tip nou de om nu a mai aparut niciodata, ci "revolutia" s-a dezvoltat intr-o dictatura tot mai crunta, pana cand a falimentat cu totul.

Asa se face ca, inoculat cu morbul rebeliunii, m-a invitat si pe mine intr-o seara la el acasa, impreuna cu alti barbati din biserica, si ne-a spus textual:

— Fratilor, v-am chemat sa va spun ca am intocmit o lista cu 34 de semnaturi, in virtutea careia spunem pastorului sa-si ia catrafusele si sa plece!

Unul dintre cei invitati 1-a divulgat familiei pastorului si... ce a urmat dupa aceea!!! Dorea tinerelul teolog ca la terminarea anului 4, sa-si aiba o biserica asigurata pentru el... prin uneltire marsava. Cand a fost luat la intrebari in comitetul bisericii si de familie, a tagaduit categoric, desi noi eram atatia barbati care am auzit acele vorbe. De ani de zile, acel pastor s-a dovedit a fi mai degraba un activist social religios, decat un pastor al unor sarmane oi ramase fara pastori adevarati, randuiti de Dumnezeu! Metoda lui a fost preluata si de altii si sa nu ne miram, caci noi am ajuns la ceea ce zice Biblia despre "zilele din urma".

In

adevaratele adunari ale lui Dumnezeu exista TEOCRATIA, si nu DEMOCRATIA. Conducerea de sus, Carmuirea Divina si nu ce zice multimea, poporul, caci aceasta, impreuna cu preotii ei, L-au dat mortii pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul Slavei. A ramane intr-o astfel de biserica, cu revolutionari fara scrupule, este o vatamare a onoarei MARELUI PASTOR AL OILOR, care a spus: "Eu sunt Pastorul cel bun! Eu imi dau viata pentru oi!" Pop Alexandru, din Oastea Domnului, pe care a terfelit-o prin viata lui, care i-a vandut pe frati si i-a denigrat in fata lumii, a venit "trimis" de securistii Birou= lui Special "K", in Delta Dunarii cu un singur scop: Sa ma defaime si sa ma lanseze si la Periprava ca sunt colaboratorul Securitatii si ca

i-am tradat si vandut pe fratii mei de credinta! Si minciuna asta a prins la unii, care voiau sa-si acopere nelegiuirile lor prin denigrarea mea, dar cei mai multi au ramas neatinsi de acest virus. Fiecare dintre noi avem sa ne dovedim credinciosia fata de Domnul, prin viata traita si prin roadele ramase pe urmele noastre. In lucrarea lui

Dumnezeu este adeverit nu cel ce face anumite lucruri, care pot fi facute si de pagani, ci acela care traieste in Hristos si Hristos traieste in el.

Cei apropiati mie au venit si mi-au spus acest lucru si m-au slujit, printre ci si domnul Prundus Augustin, preot greco-catolic, cu doctoratul in teologie luat la Roma. Cu dansul am avut o buna partasie in Cuvantul lui Dumnezeu. Acest om s-a opus cu toata vigoarea defaimarilor lui Pop Alexandru (probabil auzise despre el si de la altii ce a facut in Oaste), asa ca pozitia lui demna intre multi detinuti a fost bine primita si apreciata. Domnul Almajean, de care am amintit in relatarile despre munca la gradina, s-a dus intr-o zi direct la Pop A. sa aiba o discutie intre patru ochi cu el, sa-1 infrunte si sa ceara dovezi:

Noi, cei care am lucrat la gradina inchisorii atata vreme, 1-am urmarit pe Iovin toti, pas cu pas, si nimeni nu a putut spune nimic rau. Cum poti sa-1 acuzi de lucruri pentru care nu poti sa dai dovezi?

Pop i-a raspuns:

Si eu am fost impreuna cu el prin celule, il cunosc, asa este cum ziceti, dar nu am ce sa fac!...

Cu alte cuvinte spus:

Asta-i rolul pe care trebuie sa. il joc. Am intrat in hora

 

si trebuic sa joc, caci altfel ma calca altii in picioare...

Bietul de el, era robul Securitatii, a intrat in hora lor si spera la o eliberare mai curanda din inchisoare... In luna ianuarie, la Periprava fiind, m-am imbolnavit foarte grav si am fost intemat la baraca-stationar pentru cei bolnavi. Era vorba despre o revenire cu recrudescenta a insuficientei hepatice, in care colecistul imi crea suferinte mari. Medicii detinuti insarcinati cu dispensarul m-au chestionat de antecedente la acest capitol. Erau doi medici cu acest serviciu atunci. Eu le-am spus ca am suferit mult si am fost tratat pentru diagnosticul de "lambliaza". Tratamentul a fost, dupa multe sondaje duodenale, cu niste pastile mici de culoare galbena, cu numele de atebrina. Doctorul detinut mi-a facut si el sondaj duodenal si mia administrat atata atebrina, zile in sir, pana m-am facut galben de tot si eu nu stiam, ca oglinzi nu erau si nici nu mi s-a spus. Dar intr-

o dimineata a venit comandantul lagarului din Periprava, un barbat inalt si zdravan, cu gradul de maior, si a ordonat ca toata lumea,

si

cei grav bolnavi, sa iasa in curte la numaratoare. Asa am iesit si eu, cum am putut... Cum m-a ochit maiorul pe mine dintre 1000 de detinuti, galben ca ceara, i-a intrebat pe doctorii detinuti:

— Dar ce ati facut cu detinutul ala, de este galben ca ceara?

Am ajuns intoxicat de atebrina, caci doctorii detinuti nu aveau laboratoare sau alte facilitati sa poata analiza rezultatul unui tratament. Bietul medic, a facut experienta pe mine, nu pot sti sigur cu ce scop; banuieli am avut, dar nu si dovezi sigure.

In aceste conditii, 1-am invitat prin cineva pe Pop Alexandru sa vina pana la infirmerie, ca vreau sa-i vorbesc. Eu primisem gandul ca sunt la un pas de moarte si sa-i ofer posibilitatea unei confesari, sa nu ramana in pacatele lui legat pentru eternitate, cum a declarat Domnul Isus in Ioan 20:23. Ca sa-i ofer sansa cea mai buna, i-am spus, ca nu stiu sa il fi suparat cu ceva in timpul cat am stat impreuna in celule la Gherla. Dar daca totusi a fost ceva considerat de el asa, eu il rog sa ma ierte, in Numele Domnului. Asta cu atat mai mult cu cat eu poate voi pleca pe drumul fara intoarcere. El a ramas surprins de gestul meu neasteptat si nu a putut raspunde nimic...

Cu Szke Ladislau nu m-am mai putut dupa ce fusesem in celula 90 impreuna, ca sa putem avea explicatiile necesare celor intamplate. Am oarecum convingerea ca Pop a strecurat in mintea lui Ladislau gandul ca sunt informator al Securitatii si ca i-am vandut pe frati. In lipsa lui Szke, care s-a retras cu totul din orice fel de legatura cu mine, Pop a avut tot timpul sa se ocupe de mine, cu privire la care a primit sarcini speciale. Cred ca prin formula lui cu postul negru de o zi si cu cercetarea de sine pana in pruncie, ca sa ne cunoastem si sa stim de ce trebuie sa ne pocaim, o fi vrut sa afle marturisiri intime de ale mele, ca apoi sa le aduca la cunostinta securistilor, ca acestia sa stic cum sa ma destrame si sa ajung si eu colaborator al lor... Totul a ramas insa nefructificat, caci eu fusesem scos din nou la munci. De altfel, nici nu ar fi avut ce afla, deoarece chiar si inainte de intoarcerea la Dumnezeu, in relatiile cu oamenii am trait intr-un chip onest si respectuos.

Ultimul lucru pe care il amintesc despre Pop Alexandru este acela ca dupa vreo doi ani dupa eliberare a venit la Arad si m-a cautat in mod special ca sa-si ceara iertare pentru felul cum s-a purtat fata de mine la inchisoare. Si 1-am iertat, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, 1-am dus si la adunare, unde 1-am prezentat, si a fost primit sa ia Cuvantul. La fel, 1-am dus si la fratii tigani. Nu stiu si nici nu am aflat cum si-o fi rezolvat problemele cu fratii din Oastea Domnului si daca ar mai fi putut fi iertat de acestia. Cert este ca Traian Dorz, in memoriile lui scrise si publicate, spune lucruri foarte grele la adresa lui. Semn ca nu a avut loc vreo impacare. Noi stim despre un alt Alexandru, din Noul Testament, care i-a facut mult rau apostolului Pavel si pe care, impreuna cu Filet, i-a dat pe mana Satanei, ca sa se invete sa nu huleasca. Pacatele lor au fost ca au pierdut un cuget curat si astfel au suferit naufragiul cu privire la eredinta (1 Timotei 1:20).

Marea binecuvantare de care am avut parte la Periprava a fost reintalnirea cu mai multi frati betanisti, dintre care pe unii i-am cunoscut, iar pe altii nu. Primul dintre ei il amintesc pe fratele Dezsi Zoltan, preot reformat, cu care am stat mai multe saptamani in baraca dispensar. E1 suferea de tuberculoza pulmonara. Zoli, cum ii spuneam noi, le-a marturisit celorlalti betanisti ca Domnul 1-a cercetat prin legatura cu mine si el s-a intors cu adevarat la Domnul prin partasia cu mine. El fusese in celula si cu Niculita Moldoveanu, de la care invatase o cantare pe care o cantam impreuna adeseori in duet, eu melodia, iar el basul. Avea o frumoasa voce de bariton. Cantarea era:

Cer senin, cer senin, Plin esti de lumina, plin, Vino-n viata mea, vin Dupa tine suspin

Cer senin, cer senin.

Dar cu noi ii aveam in partasie si la frangerea painii pe Iakab Alexandru si pe unii de care nu imi amintese numele lor. De la baptisti era Balog Adalbert, de la Oaste era Popa Petru. Un avocat

din Oradea, cu numele s-a convertit la credintaprin legatura cu fratii din inchisoare. Cu ocazia unei strangeri laolalta la Periprava, am amintit ceva din Cuvant in legatura cu botezul, cu totul neintentionat. Din acel moment, Popa Petru s-a suparat atat de tare, ca a rupt orice legatura cu noi. Mi-a parut rau de aceasta intamplare

si

nu mi-am dat seama in acele clipe ca doctrinarii Oastei Domnului tin mortis la botezul copiilor mici, cum se practica in biserica ortodoxa. Eu nu am avut nici cea mai vaga intentie in ce am spus, dar am inteles cu durere cat de sectari sunt unii.

Boala mea s-a agravat insa, si nu mai stiam ce este de facut, decat sa privese la cer, caci Domnul are orice solutie si ia aminte la nevoile mele, asa ca voia Lui pentru mine era mai sfanta ca orice pe pamant. Cine vine la mine la infirmerie intr-o zi? Fratele avocat

care tocmai primise pachet de la sotia lui. in pachet erau

si

zece fiole de extract de ficat, cu vitamina B12. El imi spune cu o fata radioasa:

— Eu ma simt sanatos si nu am nevoie de ele. Am primit un indemn sa ti le dau tie, stiu ca asa ceva iti va prinde bine.

Pentru aceasta fapta, el a plecat foarte fericit inapoi la baraca

lui.

Indata le-am predat unuia dintre cei doi doctori cu rugamintea sa mi le administreze. Mai luasem de multe ori inainte de a intra la inchisoare si stiam ca sunt foarte dureroase in tesutul muscular, unde patrund. Dar acum nu mai era problema de acele dureri, asa

ca

medicul i-a incredintat felcerului detinut sarcina sa mi le administreze. Tratamentul a inceput chiar in ziva aceea. Felcerul mi-a spus sa ma intorc cu fata in jos si unul din solduri sa-1 las descoperit. Am tras cu coada ochiului sa vad ce face si am vazut ca a taiat cu lama varful fiolei si a tras continutul in seringa. Ma asteptam acum la durerile din muschi, dar spre surprinderea mea, nimic nu s-a intamplat, nu m-a durut decat intepatura usoara a acului. Indata mi-am intors capul sa-1 vad ce face, iar el, intors cu spatele spre mine, a golit continutul seringii pe pamantul din baraca. Nu am obiectat nimic. Dupa ce a plecat, m-am uitat sa vad locul unde a golit seringa si am vazut elar pata de lichid pe sol... Bucuria pe care am avut-o cand mi-au fost daruite injectiile cu cateva ore mai devreme s-a dus!

Atunci am strigat in rugaciune la Domnul si am zis: — Doamne, daca nu intervii Tu, sunt pierdut!

Mi-am dat seama ca era un om care ii ura pe "pocaiti", ca or fi ajuns la el vestile pe care amicul Pop le-a raspandit peste tot... Acum Pop nu mai era in colonie, a disparut subit si am inteles ca a fost dus inapoi la Gherla, sa dea raportul stapanilor lui si sa il mai poata folosi acolo si in alte cazuri. Si-a implinit slujba pana la capat cu privire la mine.

Inca nu-i impartasisem nici unuia dintre frati nimic, doar Domnului in rugaciune, si a si venit un ordin ca felcerul sa mearga in

b

rigada de lucru la camp, ca sunt destui cei doi medici, pentru munca pe care o au de facut. Fulgerator a intervenit Dumnezeu si felcerul si-a terminat munca la infirmerie odata cu injectia pe care mi-a ratat-o voit. Le-am impartasit apoi experienta fratilor, si bucuria noastra in Domnul a fost mare. Mai aveam noua fiole, pe care mi le-a administrat apoi unul dintre medici, cu mare constiinciozitate. Situatia mea s-a imbunatatit simtitor. Galbeneala cauzata de atebrina a disparut. MARIT SA FIE DOMNUL CEL VREDNIC DE LAUDA! AMIN!

Asa am ajuns la sfarsitul lunii februarie, in ultima zi, care era

o zi de an bisect, adica luna avea 29 de zile, cum se intampla tot la patru ani. Cerul era acoperit cu nori si de dimineata a inceput sa ninga puternic. Zaceam inca bolnav in baraca in care eram de atata vreme, cand am primit inlauntrul meu o comanda clara:

— Scoala-te si te imbraca. Ia pufoaica pe tine si iesi in curte!

M-am conformat indata si am luat-o pe liziera de Rasarit a
colonici. Ajuns acolo, m-a napadit o bucurie cereasca, asa cum nu
poate da lumea aceasta. A fost o repetare a experientei din iunic
1959, cand eram la Timisoara si mi s-au pus lanturile la picioare.
Ma rugam si-I multumeam Domnului pentru harul special care mi-a
fost rezervat acelei zile. Prezenta lui Dumnezeu o traiam aievea si
Duhul Sfant m-a umplut cu har si cu o plinatate de binecuvantare
ce se revarsa asupra mea cu atata intensitate, incat nu o mai puteam
suporta. Simteam ca mor sub povara ei si a trebuit sa ma rog:
"Doamne Tata, Te rog in Numele Domnului Isus, opreste aceasta
stare de binecuvantare; este prea mare pentru mine si nu o mai pot

suporta, simt ca mor daca continua asa si nu sunt vrednic de o asa moarte slavita! Multumesc Tata, in Numele Fiului Tau, Amin!"

In elipa urmatoare, nivelul extazului spiritual ce mi s-a dat de sus a coborat la nivelul la care am putut suporta povara de slava pe care am primit-o de la Domnul! Am inceput sa cant, cantare dupa cantare, in timp ce ma plimbam in sus si in jos pe liziera de Est a lagarului de la Periprava. Mi-am croit prin zapada poteca mea, pe care nu circula nimeni in afara de mine, iar la cantarile mele asista nu numai cerul, ci si cele trei sentinele din trupele de Securitate, care ne pazeau, doi la colturi si unul la turela din mijloc. A fost posibil acest lucru, fara sa se sesizeze vreun gardian, deoarece intre mine si poarta, unde erau gardienii, era in functie un motor puternic, care genera curent electric pentru colonie. Era o explicatie a mea rationala in acele momente, sau poate a fost o minune, cum minune a fost si fericirea pe care am trait-o. Ziva de 29 februaric 1964, an bisect, a ramas pentru mine de neuitat. Cand vreau sa stabilesc in ce an va fi un nou an bisect, intotdeauna incep socoteala de la anul 1964, cand eu eram in lagar la Periprava, si in care Domnul mi-a ridicat un stalp de aducere-aminte a gloriei Sale, a prezentei Sale. Marit sa fie Domnul! A fost o intarire a mea in credinta, pentru etapele care aveau sa. urmeze. Am impartasit cu fratele Dezsi cele petrecute si ne-am incredintat impreuna in mana cea buna a Domnului, iar dupa aceea si cu alti frati cu care am avut partasie.

****

In

luna martie o parte dintre detinuti am fost mutati la colonia Grind, care era la Rasarit de Periprava. In aceasta colonie eram in jur de 1000 de detinuti. In prima jumatate a lunii aprilie se facuse mare miscare in colonie. Era o zi de duminica, cu soare. Au fost strigate in dimineata aceea vreo 50 de nume de detinuti si li s-au dat ordin sa predea imbracamintea primita de la colonie. Toti asteptau cu sufletul la gura ca sa se continue cu vreo alta dar spre dezamagirea multora, operatiunea s-a incheiat in orele diminetii.

Doua evenimente tragice i-au zguduit pe detinuti in acele zile la Grind. In primul rand, in dupa-amiaza acelei zile de duminica, un

detinut din echipa care ajuta la curatit zarzavaturi la bucatarie, dupa ce a vazut ca a pierdut sansa sa fic strigat, (caci noi ziceam ca cei strigati vor merge acasa) a suferit un soc nervos, cu atacuri la inima, cu frecventa de un soc la fiecare minut. Patul acestui detinut era langa patul meu, asa ca. 1-am putut vedea timp de 36 de ore, cat a mai trait. Cei doi medici detinuti 1-au strajuit tot timpul, fara sa-1 poata ajuta cu ceva. I-am intrebat cum de a putut sa supravietuiasca 36 de ore in conditiile astea? Raspunsul a fost ca trebuie sa fi avut o inima foarte puternica. Nu a mai putut suporta conditiile din inehisoare si 1-a apucat disperarea, a pierdut orice speranta de libertate