Cod-f-pc-4 revista presei 19 21 mai 2012 cuprins


Oprescu, despre "Delta" din Capitală: Eu voiam să fac acolo un lac, dar terenul este al Mediului



Yüklə 193,85 Kb.
səhifə6/13
tarix17.01.2019
ölçüsü193,85 Kb.
#99868
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13

Oprescu, despre "Delta" din Capitală: Eu voiam să fac acolo un lac, dar terenul este al Mediului


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că intenţiona să amenajeze un lac în zona despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, însă terenul, a subliniat edilul, aparţine Ministerului Mediului, iar în privinţa ecosistemului de acolo nu se pot pronunţa decât specialiştii.

"Eu voiam să fac acolo un lac, dar pământurile sunt ale Ministerului Mediului. Să întrebaţi la Ministerul Mediului. Cred că doamna ministru ar putea şti deja. Cred că nu stă pe gânduri când are de luat o hotărâre", a spus Oprescu, în opinia căruia ar fi mai bine ca în zonă să fie o deltă decât o mlaştină. Zona despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, cunoscută ca Lacul Văcăreşti, ocupă aproximativ 180 de hectare, în sectorul 4.

Potrivit unui reportaj ProTV publicat pe Stirileprotv.ro, în zonă au fost observate aproximativ 90 de specii de păsări, multe dintre ele protejate în Europa. În reportaj se preciza că întreaga zonă e în litigiu între Ministerul Mediului şi o firmă privată care, în ianuarie 2003, a primit în concesiune terenul pentru 49 de ani, ca să ridice o bază sportivă. Câteva asociaţii militează ca acest loc să devină rezervaţie naturală. Conform legii, propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată pot fi făcute de orice persoană fizică sau juridică.

Fostul comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, declara, în mai 2011, că Lacul Văcăreşti nu va putea fi folosit pentru dezvoltări imobiliare, iar lucrările de amenajare a acestuia ar trebui să fie finalizate, întrucât lacul poate avea efecte benefice majore pentru mediu. "Lacul nu mai poate fi folosit pentru construcţii. Fundul lacului este o mlaştină", a afirmat şeful de atunci al Gărzii Naţionale de Mediu. /Gandul, http://www.gandul.info/news/oprescu-despre-delta-din-capitala-eu-voiam-sa-fac-acolo-un-lac-dar-terenul-este-al-mediului-9645349



/Romania Libera, http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/oprescu-despre-delta-din-capitala-eu-voiam-sa-fac-acolo-un-lac-dar-terenul-este-al-mediului-264533.html

Teme economice

Băieţi deştepţi, preţuri speciale


Contractele bilaterale cu Hidroelectrica trec pe piaţa concurenţială, dar tarifele se calculează după o formulă ţinută la secret.

Singura noutate intervenită după negocieri care au durat mai bine de o săptămână cu „băieţii deştepţi" constă în schimbarea preţului fix la energie, pe baza căruia s-a operat în ultimii ani, cu o formulă flexibilă, legată de evoluţiile pieţei concurenţiale. Dar nu putem şti dacă această nouă formulă îi avantajează sau nu pe „băieţi" ori pe ceilalţi participanţi la această piaţă, pentru că metoda de calcul rămâne secretă chiar şi după o conferinţă de presă pe această temă, susţinută de oficialii Ministerului Economiei. Ei au comunicat presei doar faptul că acele contracte au fost trecute pe piaţa concurenţială, eliminându-se tarifele fixe.

„În primele zece zile de mandat am reuşit ceea ce alţii nu au reuşit în zece ani: avem un preţ la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat printr-un mecanism de corecţie", a afirmat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, în conferinţa de presă. El a adăugat că nu prezintă deocamdată alte detalii, pentru că negocierile sunt încă în derulare, menţionând că interesul Ministerului Economiei este să transfere toată energia tranzacţionată prin aceste contracte directe pe piaţa concurenţială, unde preţurile sunt mult mai mici. Beneficiarii contractelor directe sunt companiile Alro Slatina, Energy Holding, Europec, Electromagnetica, Electrocarbon, ArcelorMittal Galaţi, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT România şi Electrica. Lucian Isar, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, a explicat şi el că formula de calcul rămâne „deocamdată secretă", dar a precizat că vor exista alte măsuri prin care administrarea companiilor de stat va fi eficientizată. În primul rând, lista de companii publice la care vor fi instalaţi manageri privaţi se extinde. „Avem încă multe resurse neexploatate, nu doar din cele naturale, ci şi din cele umane. Sunt trei milioane de români care lucrează în afara graniţelor, şi acest potenţial de capital uman ar putea să se întoarcă. Printre măsurile de eficientizare a economiei va fi şi aceea că extindem lista companiilor la care managementul va fi privat", a spus Isar.

Redevenţele se vor schimba doar în 2015

Nivelul redevenţelor plătite de companiile care au în concesiune perimetre de explorare şi exploatare a petrolului şi gazelor naturale nu va fi modificat până în 2015, a precizat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, în aceeaşi conferinţă. „Se lucrează la un proiect de act normativ privind redevenţele pentru perioada 2015-2024, iar noile redevenţe urmează să fie anunţate până la finele lunii iunie 2012".



Şefi noi la OPSPI şi la Electrica

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, l-a numit joi pe avocatul Remus Vulpescu în funcţia de şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), iar vineri a luat act de demisia lui Ioan Folescu de la Electrica.

Contactat ulterior de Mediafax, Folescu a spus că director general la Electrica a fost numit şeful filialei companiei de la Braşov, Ioan Roşca.

"În primele zece zile de mandat am reuşit ceea ce alţii nu au reuşit în zece ani: avem un preţ la nivelul pieţei concurenţiale."

Daniel Chiţoiu ministrul Economiei

"Printre măsurile de eficientizare a economiei va fi şi aceea că extindem lista companiilor cu manageri privaţi." /Adevarul, http://www.adevarul.ro/financiar/analiza_special/Baieti_destepti-preturi_speciale_0_703729800.html#

PRESA LOCALĂ

ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ DOBROGEA – LITORAL

Cum s-a transformat Constanţa într-o mică Veneţie


Ploile abundente de sâmbătă au creat haos în Constanţa. Zeci de străzi şi case au fost inundate, mai multe drumuri au fost blocate, patru localităţi au rămas parţial fără curent. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii au căzut în Năvodari (75 litri/metru pătrat) şi Constanţa (60 l/mp). Aflată între cele două localităţi, Mamaia a fost practic inundată. Un şuvoi de 20-30 de centimetri a acoperit întreaga staţiune.

Potrivit raportului întocmit de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ploile „au dus la inundarea gospodăriilor populaţiei, la blocarea temporară a unor drumuri ce leagă localităţile şi la circulaţia cu dificultate pe străzile intravilan din localităţile Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, lumina din cauza torenţilor şi refulării apei din sistemele de canalizare." În municipiul Constanţa au căzut trei copaci. Echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa au intervenit în cooperare cu cele ale primăriei municipiului Constanţa pentru remedierea situaţiei.

Gospodăriile populaţiei au fost afectate prin inundarea subsolurilor, beciurilor, curţilor sau garajelor. Cele mai afectate localităţi au fost: Constanţa, Tuzla, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Ovidiu, Năvodari şi Lipniţa. La dispeceratul SC RAJA SA s-au înregistrat 97 de reclamaţii, din care 68 au fost din zonele cu case. „Cele mai multe sesizări au fost din cartierele Piaţa Chiliei, Coiciu, Faleză, Poarta VI, zonele Centru, Delfinariu, I.C. Brătianu - Pod Butelii şi Melody - staţiunea Mamaia", au declarat reprezentanţii RAJA. Echipele de intervenţie RAJA s-au deplasat la toate solicitările primite, cu 40 de echipe, pentru desfundarea canalizărilor şi îndepărtarea grătarelor, în vederea preluării de către sistemul de canalizare a apei de pe străzile inundate. Nu au fost persoane blocate în locuinţe. Din cauza ploii torenţiale, echipele nu au putut însă interveni în câmp, unde o conductă cu diametrul de 1.000 mm a cedat, sâmbătă, din cauza unor lucrări efectuate de o societate comercială, lăsând fără apă localităţile Năvodari, Corbu, Lumina, Ovidiu şi zona Industrială. Muncitorii au intervenit cu vidanje pentru a degaja terenul de mâlul format. La închiderea ediţiei, lucrările erau în curs de desfăşurare şi aproape terminate.

S-au deschis vanele lacurilor

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Bogdan Iulian Huţucă, a convocat membrii Grupului de Suport Tehnic pentru inundaţii. Pentru a se păstra nivelul apei scăzut, Administraţia Bazinală de Ape Dobrogea Litoral a deschis vanele de la lacurile Tăbăcărie şi Siutghiol, nivelurile în lacurile litorale fiind sub cele normale de retenţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa, în cooperare cu Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Constanţa, a montat diguri gonflabile în patru locaţii din municipiul Constanţa predispuse a se inunda. În intervalul orar 11.40-16.00, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului au fost primite un număr de 141 apeluri de urgenţă. Pentru soluţionarea lor s-a intervenit în 49 de locaţii. În municipiul Constanţa s-a intervenit pe 22 de străzi, în localitatea Ovidiu pe 8 străzi, în Năvodari pe 16 şi s-a acţionat cu un număr de 13 utilaje, două motopompe, 64 de subofiţeri şi 3 ofiţeri. CFR Infrastructură a luat măsuri pentru ca circulaţia pe calea ferată de la intrarea în localitatea Ovidiu să nu fie afectată de căderile abundente de precipitaţii. Ieri după-amiază se mai lucra la complexul Luna Parc unde, din cauza deversării apelor, pe o suprafaţă de 400 mp, apa atingea iniţial doi metri înălţime. /Romania libera



Yüklə 193,85 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin