Curtea de Apel Ploieşti


Competenţa teritorială în materia plângerii contravenţionale



Yüklə 0,67 Mb.
səhifə7/13
tarix03.08.2018
ölçüsü0,67 Mb.
#66970
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   13

5. Competenţa teritorială în materia plângerii contravenţionale.
- art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 aprobată

prin Legea nr.180/2002


Potrivit art.32(2) din OG nr.2/2001 aprobată prin Legea nr.180 /2002 plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost comisă fapta, textul de lege instituind o normă de competenţă exclusivă în favoarea acestei instanţe, în cazul în care se constată comiterea faptei prevăzută de art.276 al.1 lit.e din Codul Muncii, locul săvârşirii este localitatea unde angajatorul are sediul, obligaţia de a încheia contract de muncă în formă scrisă conform art.16 din Codul Muncii neputând fi îndeplinită decât la sediul social al angajatorului, neavând relevanţă locul unde se execută activităţile specifice.
Decizia nr.510 din data de 22 martie 2010

pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-

Secţia Comercială şi de Contencios

Administrativ şi Fiscal
Prin sentinţa civilă nr.555 din 26.05.2009 pronunţată în dosarul nr.603/282/2009, Judecătoria Pogoanele a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de petenta SC A. R. SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B., în favoarea Judecătoriei Buzău .

Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Pogoanele a reţinut că în materie contravenţională normele de competenţă teritorială au caracter absolut, cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art.19 Cod procedură civilă şi art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 modificată, care prevăd că plângerea împreună cu dosarul se trimit judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BZ nr.4071/2.04.2009 s-a reţinut că fapta a fost săvârşită în incinta fermei din localitatea Verneşti aparţinând SC A. SRL, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Buzău conform dispoziţiilor HG nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

După admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Buzău, unde cauza a fost înregistrată sub nr.5966/200/2009, această instanţă prin sentinţa civilă nr.7865/15.12.2009 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de petentă şi a declinat soluţionarea cauzei având ca obiect plângerea promovată de SC A. R. SRL în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă B. în favoarea Judecătoriei Pogoanele, a constatat ivirea conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul spre competentă soluţionare către Tribunalul Buzău.

Judecătoria Buzău a reţinut că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BZ nr.4071/2.04.2009, s-a constatat că în timpul controlului efectuat în data de 1.04.2009, orele 10,30 – 11,00 în incinta fermei din Verneşti, aparţinând SC A. R. SRL Pogoanele, patru persoane S. V., T. T., M. Z., N. I. au declarat că lucrează în beneficiul petentei din data de 1.04.2009 fără contract de muncă, încălcând prevederile art.16 alin.1 din Codul muncii, data săvârşirii contravenţiei fiind 1.04.2009 , data primirii la muncă, fapt ce constituie contravenţia prevăzută de art.276 alin.1 lit. e) din Codul muncii, art.16 alin.1 şi art.34 alin.1 din Codul muncii prevede obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă precum şi obligaţia de a înfiinţa registrul general de evidenţă a salariaţilor, ce revine angajatorului, fiind păstrat la sediul acestuia, urmând a fi pus la dispoziţia inspectorului de muncă sau a oricărei alte autorităţi care îl solicită în condiţiile legii.

S-a mai reţinut de Judecătoria Buzău, că nu poate fi „angajator „ punctul de lucru, iar posibila neîndeplinire a obligaţiei de a încheia contracte de muncă nu se poate săvârşi decât la sediul angajatorului conform art.16 din Codul muncii, sediul SC A. R. SRL este în oraşul Pogoanele, această localitate este locul săvârşirii faptei, fiind situată în raza de competenţă a Judecătoriei Pogoanele.

Tribunalul Buzău fiind investit cu conflictul negativ de competenţă, ivit între Judecătoria Pogoanele şi Judecătoria Buzău, prin încheierea din 15.02.2010, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, constatându-se că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BZ nr.4071/2.04.2009 petenta SC A. R. SRL cu sediul în localitatea Pogoanele, str. Unirii, nr.29, judeţ Buzău a fost amendată cu suma de 6000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.276 alin.1 lit. e din Codul muncii, constând în aceea că începând cu data de 1.04.2009 a primit la muncă in ferma de la punctul de lucru situat în localitatea Verneşti pe numiţii S. V., T. T., M. Z. şi N. I. fără a încheia cu aceştia contracte individuale de muncă în formă scrisă, iar potrivit art.16 alin.1 din Codul muncii angajatorul are obligaţia de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, neavând relevanţă faptul că respectivul control din 01.04.2009, s-a desfăşurat la punctul de lucru Verneşti Fermă, obligaţia de a încheia contracte de muncă revine SC A. R. SRL, care are sediul în oraşul Pogoanele, judeţul Buzău, în raza de competenţă a Judecătoriei Pogoanele.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea acestei hotărârii şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivarea recursului, s-a arătat că la 01.02.2009, o echipă de inspectori de muncă au efectuat control în incinta fermei din Verneşti, ce aparţine A. SRL, constatându-se că angajatorul SC A. R. SRL executa lucrări agricole în această locaţie cu patru persoane, ce nu aveau contract de muncă, iar potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie se trimite judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, prin aceste dispoziţii legale, fiind instituită o competenţă teritorială exclusivă, derogatorie de la dreptul comun, astfel că în prezenta cauză competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Buzău în a cărei rază teritorială se află localitatea Verneşti.

După analizarea criticilor formulate Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr.510 din 22 martie 2010 a respins ca nefondat recursul.

Pentru a decide astfel s-a reţinut că, prin procesul verbal de contravenţie seria BZ nr. 4071 din 2-.04.2009, petiţionara SC A. R. SRL cu sediul în localitatea Pogoanele a fost sancţionată contravenţional cu amenda de 6000 lei pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 276 alin. 1 lit. a-e din Codul muncii, respectiv executarea de lucrări agricole în incinta Fermei Verneşti, de către patru persoane, fără ca între acestea şi societate să fie încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, societatea neîndeplinind obligaţia imperativă prevăzută de art. 16 alin. 1 din Codul muncii.

Potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenţie se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost comisă fapta, acest text de lege instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă, în favoarea acestei instanţe, în cauza de faţă obligaţia de a încheia contract de muncă în formă scrisă cu cele patru persoane ce au fost depistate de inspectorii de muncă lucrând în cadrul fermei Verneşti în beneficul SC A. R. SRL Pogoanele, revine angajatorului, o astfel de obligaţie neputându-se realiza decât la sediul social al societăţii, unde se înfiinţează şi se păstrează şi registrul general de evidenţă al salariaţilor, conform art. 34 din Codul muncii.

Întrucât, obligaţia de a încheia contract de muncă în formă scrisă conform art. 16 din Codul muncii, revine angajatorului la sediul său, iar inspectorii de muncă au sancţionat contravenţional SC A. R. SRL pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, locul săvârşirii contravenţiei descrisă şi sancţionată de art. 276 alin. 1 lit. e din Codul muncii, este localitatea Pogoanele unde are sediul societatea contravenientă, iar competenţa de soluţionare a plângerii revine conform art. 32 alin.2 din OG 2/2001, Judecătoriei Pogoanele, cum s-a stabilit de Tribunalul Buzău în rezolvarea conflictului negativ de competenţă.

Motivul de recurs, potrivit căruia competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Buzău în conf. cu art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, întrucât SC A. R. SRL executa lucrări agricole cu patru persoane fără contract de muncă, în incinta Fermei Verneşti, ce se fală în raza teritorială a Judecătorie Buzău, acesta fiind locul săvârşirii contravenţiei, nu este fondat, întrucât obligaţia instituită de art. 16 alin. 1 din Codul muncii, respectiv aceea ca angajatorul să încheie contract individual de muncă în formă scrisă, revine SC A. R.SRL, şi nu poate fi îndeplinită decât la sediul său social, unde se păstrează şi registrul general de evidenţă a salariaţilor, împrejurarea că activităţile specifice obiectului de activitate al angajatorului se execută în diferite puncte de lucru, neavând nicio relevanţă asupra obligaţiei angajatorului de a încheia contract de muncă în formă scrisă.

Faţă de aceste considerente Curtea a constatat că în mod corect Tribunalul Buzău, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Pogoanele şi Judecătoria Buzău, a stabilit că competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale revine instanţei în a cărei rază teritorială are sediul SC A. R. SRL, respectiv Judecătoria Pogoanele, conform art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 aprobată prin Legea 180/2002, hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinice, recursul nu este fondat, respingându-l conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.



6. Data depunerii cererii de acordare a drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005.
- art.9 şi 10 din OUG NR.148/2005
Potrivit art.10 din OUG nr.148/2005 drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă şi se plătesc de la unul din momentele enumerate de acest text de lege, lit.d statuează asupra ipotezei – de la data depunerii cererii – neavând relevanţă că respectiva cerere nu a fost depusă la primăria de domiciliu, conform art.9 din ordonanţă, în condiţiile în care cererea a fost depusă şi înregistrată la instituţia ce are atribuţia legală de a o soluţiona – Agenţia de Prestaţii Sociale – judeţului Buzău – data depunerii fiind certă şi necontestată de aceasta.
Decizia nr. 117 din data de 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti–Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată sub nr. 2655/114/2009 la data de 29.06.2009 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta P. Şt. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Buzău, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantum de 85 % începând cu 15.01.2009 până la 28.04.2009.

În motivarea cererii s-a învederat că în data de 15.01.2009 a depus la AJPS o cerere înregistrată cu nr. 355 însoţită de 2 adeverinţe de salariu prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantum de 85%, însă întrucât întârzierile plăţilor erau anunţate în toată ţara şi neprimind indemnizaţia până la 27.04.2009 s-a prezentat la sediul instituţiei pentru a cere lămuriri, la acel moment angajata instituţiei a scos cererea pe care era scris lipsă dosar, i-a cerut să completeze dosarul şi după 30 de zile a primit decizia cu nr. 10919 din 21.05.21009 prin care i s-a aprobat plata indemnizaţiei începând cu data de 28.04.2009. Întrucât în decizie lipsea perioada cuprinsă între 15.01 – 28.04.2009 a depus contestaţie înregistrată cu nr.2398 din 28.05.2009 şi a primit răspuns la data de 05.06.2009.

Pârâta Agenţia de Prestaţii Sociale a Judeţului Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că din analiza dosarului depus de către reclamantă la AJPS Buzău s-a apreciat că decizia de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului se emite începând cu data de 29.04.2009 şi nu cu data de 15.01.2009 aşa cum se solicită, întrucât dosarul depus de către reclamantă la Primăria Buzău a fost înregistrat cu nr. P 336 în data de 29.04.2009, lucru certificat prin semnătura şi ştampila Primarului, condiţii impuse de OUG nr. 148/2005, a fost înaintat către AJPS în data de 29.04.2009, iar acordarea dreptului reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului, se face cu respectarea dispoziţiilor art. 10 lit. d din OUG nr. 148/2005.

După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentinţa nr.1223 din data de 27.10.2009, Tribunalul Buzău a admis cererea formulată de reclamanta P. G., în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, obligând pârâta să acorde reclamantei indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru perioada 15.01.2009-28.04.2009.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la data de 15.01.2009 reclamanta a depus la AJPS – Buzău o cerere însoţită de două adeverinţe de salariu prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei în cuantum de 85 % până la împlinirea vârstei de 2 ani a fiicei sale P. A. – I., născută la data de 24.08.2008. Deşi a depus cererea şi cele două adeverinţe în data de 15.01.2009, fiind înregistrată sub nr. 355/15.01.2009, pe cerere fiind făcute menţiunile „Se aprobă” şi „nu are dosar”, pârâta Agenţia de Prestaţii Sociale a judeţului Buzău i-a acordat acest drept începând cu data de 29.04.2009, astfel că perioada contestată este reprezentată de intervalul 15.01.2009 – 29.04.2009.

De asemenea, Tribunalul Buzău, a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 9 din OUG 148/2005 cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ şi documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de acordarea acestor drepturi se depun la primăria în raza căreia îşi are domiciliul, reclamanta nu a depus-o la primărie, ci s-a adresat direct pârâtei, unde urma să fie transmisă cererea de către primărie, neprimind niciun răspuns la cererea din 15.01.2009, reclamanta s-a adresat cu o altă cerere la Primăria Buzău, înregistrată sub nr. P 336 în data de 29.04.2009, dată de la care a primit indemnizaţia de stat în vederea creşterii copilului.

Instanţa a apreciat că reclamanta a solicitat acordarea indemnizaţiei de stat în vederea creşterii copilului la data de 15.01.2009, fiind nevoită să revină cu cererea din 29.04.2009, neprimind în acest interval decizie de admitere sau respingere

emisă de directorul executiv al pârâtei, astfel că a concluzionat că P. G. este îndreptăţită să primească indemnizaţia pentru creşterea copilului de la data de 15 ianuarie 2009.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta, criticând hotărârea instanţei de fond, pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se admiterea căii de atac, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, s-a arătat că reclamanta a depus la instituţia pârâtă la data de 15 ianuarie 2009, o cerere prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, în cuantum de 85%, însă ulterior a depus cerere şi la Primăria Buzău la 29.04.2009, în condiţiile prev. de art. 9 din OUG 148/2005, care stabileşte procedura aplicabilă în această materie, respectiv că cererile pentru acordarea drepturilor se depun la primăria unităţii administrativ - teritorială, iar aceasta, are obligaţia de a o înainta împreună cu documentele justificative la AJPS, acesteia revenindu-i obligaţia de a soluţiona cererile în termen de 15 zile de la data înregistrării, iar drepturile se acordă conform art. 10 din ordonanţă, în ceea ce o priveşte pe reclamantă fiind aplicabilă situaţia reglementată de lit. d, respectiv de la data depunerii cererii, astfel că, în mod corect s-a procedat de către recurentă.

La data de 19 ianuarie 2010, reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât a solicitat plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 15.01.2009, cererea a fost depusă la recurentă, care este unitatea plătitoare şi care ar fi primit dosarul de la Primărie, prin neplata indemnizaţie de la data solicitării, fiind prejudiciată.

După analizarea criticilor formulate Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr.117 din 25 ianuarie 2010 a respins ca nefondat recursul.

Pentru a decide astfel s-a reţinut că reclamanta P. G., a formulat la data de 15 ianuarie 2009, cererea înregistrată sub nr. 355 la instituţia recurentă, solicitând acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantum de 85%, cererea sa fiind însoţită de adeverinţa nr.14 din 6 ianuarie 2009, eliberată de Grupul Şcolar C.N. Buzău, pe cerere fiind făcută menţiunea „Se aprobă” şi ” nu are dosar”.

La data de 27.01.2009, cu adresa nr. 627, recurenta a solicitat intimatei să se prezinte la sediul său pentru clarificarea situaţiei privind acordarea dreptului prev. de OUG 148/2005, însă acest demers nu a fost finalizat, nefăcându-se dovada că P. G. a primit această adresă şi nu s-a conformat celor solicitate, cererea înregistrată la recurentă la 15.01.2009, nefiind soluţionată de această instituţie, deşi îi revine această obligaţie legală conform art.9 şi 10 din actul normativ precizat mai sus.

Ulterior, intimata a depus o nouă cerere, pe formular tipizat, privind acordarea aceluiaşi drept ce a fost înregistrată la Primăria Buzău, la 29.04.2009, această cerere şi documentele justificative, respectiv adeverinţa emisă de angajatorul reclamantei au fost înaintate la instituţia recurentă, care a emis decizia 10919/21.05.2009, prin care a aprobat plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului începând cu data de 29.04.2009.

Potrivit, art. 10 din OUG 148/2005, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă şi se plătesc de la unul din momentele enumerate de acest text de lege, situaţia lui P. G., regăsindu-se în ipoteza statuată de lit. d, respectiv de la data depunerii cererii, în prezenta cauză, intimata a formulat cerere la 15 ianuarie 2009, cererea sa fiind înregistrată la AJPS Buzău, sub nr. 355, astfel că, data de 15.01.2009, este o dată certă, necontestată de către recurentă.

Este adevărat că, potrivit art. 9 din actul normativ precizat mai sus, cererea se depune la primăria unităţii administrativ-teritoriale, în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa solicitantul, însă P. G., a depus prima cerere la instituţia recurentă, aceasta a înregistrat-o, astfel că, această neregularitate nu poate fi imputată reclamantei, care este îndreptăţită să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului, de la data de 15.01.2009.

În ceea ce priveşte, motivul de recurs, potrivit căruia cererea depusă de reclamantă potrivit dispoziţiilor OUG 148/2005, a fost înregistrată la Primăria Buzău la 29.04.2009, de la această dată P. G., fiind îndreptăţită să primească indemnizaţia pentru creşterea copilului şi nu de la data de 15.01.2009, Curtea constată că nu este fondat, întrucât intimata a formulat cerere la 15.01.2009, de aceasta AJPS Buzău a avut cunoştinţă, a făcut unele demersuri pentru soluţionare, respectiv, completarea dosarului, însă, nu le-a finalizat, nici nu a remis această cerere către primăria de domiciliau a intimatei, pentru a proceda în consecinţă, astfel că, neregularităţile privind depunerea cererii la recurentă, neadusă la cunoştinţă reclamantei, nu pot imputate acesteia.

Mai mult decât atât, competenţa de soluţionare a acestei cereri revine instituţiei recurente, conform art. 9 alin. 3 din OUG 148/2005, acest act normativ neprevăzând nicio sancţiune în cazul în care cererea nu este depusă la Primăria de domiciliu, în cazul în care nu se procedează în acest mod, recurenta avea obligaţia de a o îndruma pe reclamantă sau de a remedia neregularităţile ce rezultă din înregistrarea cererii în evidenţele sale, la 15.01.2009.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că reclamanta este îndreptăţită să primească indemnizaţie pentru creşterea copilului de la 15.01.2009, dată certă la care s-a adresat instituţiei recurente, cu cerere în acest sens, sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, respingându-l în conformitate cu art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.



7. Procesual civil. Declinare succesivă de competenţă. Constatarea de către curtea de apel a inexistenţei conflictului negativ de competenţă. Scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la ultima instanţă investită, pentru continuarea judecăţii.
-art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă
Declinarea succesivă de competenţă teritorială sau materială nu constituie conflict negativ de competenţă, una din condiţiile imperative de existenţă a acestei instituţii procesuale fiind aceea ca declinările de competenţă să fie reciproce, pentru că numai astfel are loc o întrerupere a cursului judecăţii, pentru a cărei remediere este nevoie de intervenţia instanţei superioare ( art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă).
Încheierea din Camera de Consiliu din 14.06.2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Prin plângerea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub nr. 9238/315/2009, contestatoarea SC… a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria ANAR nr. 0003306, prin care a fost sancţionată contravenţional de către Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa, pentru contravenţia prevăzută de art.88 alin.1 lit.a din Legea nr. 107/1994.

Prin sentinţa civilă nr.700 din 27.01.2010, Judecătoria Târgovişte, în baza art. 158 Cod procedură civilă coroborat cu art. 32 din OG nr. 2/2001, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, reţinând că fapta contravenţională a fost constatată în municipiul Buzău, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Buzău, iar faţă de dispoziţiile art. 33 din OG nr. 2/2001 republicată, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 3059/200/2010.

Prin sentinţa nr.2884 din 14.04.2010, Judecătoria Buzău a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Buzău, invocată din oficiu şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionarea a plângerii în favoarea Judecătoriei Olteniţa, judeţul Călăraşi.

În temeiul art. 22 (2) Cod procedură civilă, Judecătoria Buzău a constatat conflict negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei Curţii de Apel Ploieşti, pentru regulator de competenţă.

În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că, potrivit art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001, competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, neavând nicio relevanţă, sub acest aspect, sediul organului constatator. În speţă, pretinsa faptă contravenţională a fost săvârşită pe raza localităţii Luica, judeţul Călăraşi, localitate aflată în circumscripţia Judecătoriei Olteniţa, judeţul Călăraşi.

Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, cauza a fost înregistrată sub nr. 534/42/2010.

La termenul de judecată din data de 14 iunie 2010, instanţa de control judiciar a constatat faptul că, în prezenta cauză, nu există conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct.2 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit acestui text de lege, conflictul negativ de competenţă apare atunci când două sau mai multe instanţe sau organe cu activitate jurisdicţională se declară necompetente să soluţioneze aceeaşi pricină, declinându-şi reciproc competenţa. În consecinţă, una din condiţiile obligatorii ale existenţei acestui conflict este aceea ca declinările de competenţă să fie reciproce, pentru că numai astfel are loc o întrerupere a cursului judecăţii, pentru a cărei remediere este nevoie de intervenţia instanţei superioare.

În prezenta cauză, Judecătoria Târgovişte a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buzău, care la rândul său s-a desesizat, dar nu în favoarea celei dintâi instanţe, iniţial învestită, ci în favoarea unei alte instanţe, respectiv Judecătoria Olteniţa, unde trebuia trimis dosarul, împrejurare în care nu s-a produs o întrerupere a cursului judecăţii, ci a operat o declinare succesivă de competenţă teritorială, care nu poate fi calificată ca fiind conflict negativ de competenţă.

Ca atare, Curtea de Apel a constatat că în cauză nu există conflict negativ de competenţă în sensul art.20 pct.2 Cod procedură civilă.

În consecinţă, cauza a fost scoasă de pe rol şi trimisă la Judecătoria Olteniţa, ultima instanţă învestită în urma declinării competenţei, în vederea continuării judecăţii.



Yüklə 0,67 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin