Dic?ionar de Geografie

Rocă de solificare. Termen general care indică atât roca parentală cât şi materialul parental. Sin. Roca mamă de sol.

Roca mamă de sol. V. Material parental, Rocă de solificare.

Rocă parentală. Rocă consolidată în care s-a dezvoltat profilul de sol sau din care a provenit materialul parental al solului.

Rocă protectoare. Rocă impermeabilă sau greu permeabilă care închide un zăcământ de ţiţei sau de gaze, ferindu-l de contact cu aerul atmosferic, deci de degazeificare şi degradare. Această rocă se găseşte fie izolat, formând acoperişul şi patul rezervoarelor stratiforme, fie ca intercalaţii care separă mai multe strate sau complexe productive şi este constituită, în general, din argile şi marne argiloase (pentru zăcămintele terţiare), gresii sau calcare compacte (pentru zăcămintele mai vechi). Dacă roca protectoare nu este suficient de groasă şi deci de rezistentă la presiunile din zăcământ, se pot produce pătrunderi de apă în stratele productive şi se poate compromite exploatarea. În ţara noastră principalele roci protectoare de petrol sunt: orizontul marnos de la baza Levantinului (gros de cca 150 m), care apără zăcămintele din Dacian legate de structurile diapire; intercalaţiile de marne, marne argiloase sau cărbuni, care separă stratele productive ale Dacianului; intercalaţiile de marne şi gresii care separă stratele productive din Helveţian (ex.: de la Gura Ocniţei, Moreni, Ochiuri, Teiş etc.); şisturile disodilice, care sunt roci protectoare pentru zăcămintele din Oligocenul autohton pentru Moldova etc.

Rocă-barieră. Rocă constituită în general din şisturi argiloase sau alt material argilos, care împiedică, pe anumite înălţimi, circulaţia soluţiilor mineralizante în golurile scoarţei. Prezenţa acestor roci are ca efect formarea de zone bogate în minerale utile dezvoltate mai mult pe orizontală (ex.: zăcământul de mercur din Dealul Dumbrava-Zlatna, jud. Alba).

Rocă-magazin. Rocă poroasă în care s-au acumulat în cantităţi importante hidrocarburi fluide (ţiţei şi gaze) din care cel puţin o parte poate fi extrasă în condiţii economice convenabile. În această categorie intră: rocile sedimentare detritice (ex.: nisipuri slab consolidate, gresii etc., şi numai extrem de rar pietrişuri sau conglomerate), rocile sedimentare organogene (ex.: calcarele fisurate vacuolare sau cavernoase), unele roci sedimentare de precipitaţie chimică (ex.: oolite poroase) şi, mai rar, rocile magmatice şi metamorfice fisurate. În ţara noastră sunt roci-magazin: gresiile grosiere (din Helveţianul de la Gura Ocniţei, Răzvad, Teiş, Teţcani etc-jud. Dâmboviţa); gresiile şi nisipurile fine (din Dacian, Meoţian şi Oligocen, de la Moineşti, Tazlău, Zemeş, Solonţ etc.-jud. Bacău); conglomerate (din Burdigalianul de la Teţcani-jud. Dâmboviţa) şi microconglomerate (din Sarmaţianul de la Boldeşti-jud. Prahova); pietrişurile (din Levantinul de la Moreni-sud, Gura Ocniţei-jud. Dâmboviţa). Pentru gaze, roci-magazin sunt gresiile şi nisipurile fine din Bazinul Transilvaniei. Sin. Rocă-colectoare, Rocă-rezervor, Rocă acumulatoare.

Rocă-mamă. 1. Rocă sedimentară argiloasă, silicioasă, calcaroasă sau cărbunoasă, rezultată prin consolidarea unor mâluri bogate în substanţe organice depuse pe fundurile mărilor închise, lipsite de oxigen, şi din care, prin transformări ulterioare, au luat naştere hidrocarburi (lichide sau gazoase). În anumite condiţii de presiune şi temperatură, hidrocarburile respective au migrat (v. Migraţia hidrocarburilor) până în rocile magazin (v.) formând zăcăminte de ţiţei şi de gaze. Rocile mame sunt roci fine, pelitice, uneori şistoase, în general de culoare închisă (cafenie-brună), prezentând frecvent eflorescenţe şi cristale mici de sulfaţi şi fiind însoţite, în zonele de afloriment, de izvoare sărate, sulfuroase şi feruginoase. Rocile mame argiloase au, în general, grosimi mari, sunt răspândite în aproape toate subdiviziunile stratigrafice din Paleozoic până în Terţiar, asociate sau nu cu hidrocarburi. Între rocile-mame argiloase asociate zăcămintelor de ţiţei, se menţionează: Stratele de Ohio (dezvoltate în Devonianul şi în Carboniferul câmpurilor appalachiene din S.U.A.); Stratele de Koi-Kora (din Jurasicul mediu şi superior din regiunea Ural-Emba, Rusia); Stratele de Kopa (din Cretacicul mediu al regiunii Ural-Emba, Rusia); formaţiunea "La Luna" (dezvoltată în Cretacicul din Venezuela); şisturile argiloase bituminoase (din Cretacicul Munţilor Stâncoşi, din S.U.A.); şisturile argiloase bituminoase din Cretacicul din Maroc; Stratele de Maikop (dezvoltate în Oligocenul superior din regiunea Kuban şi Marea Neagră); şisturile cu radiolari din Tortonian etc. Roci-mame argiloase care n-au generat acumulări industriale de hidrocarburi din lipsa condiţiilor de formare a acestora sunt: şisturile cu graptoliţi din Carboniferul din Scoţia; şisturi bituminoase din Permianul din Autun (Franţa), din Triasicul din Tirol (Austria), din Liasicul din Germania etc. Roci-mame silicioase întâlnite în special în Terţiar sunt Stratele de Monterey din Miocenul mediu din California-S.U.A. Rocile-mame calcaroase, reprezentate prin calcare şi dolomite sunt în foarte multe cazuri, prin cavernele şi fisurile care le străbat în partea superioară, roci-magazin. Sunt întâlnite în special în regiunile de platformă, în Paleozoic şi în Mezozoic. Se cunosc: calcarul de Onondaga (din Devonianul mediu din vestul Canadei); calcarul de Tamasopo (din Cretacicul inferior şi din cel mediu din regiunile zăcămintelor de petrol din Mexic); calcarul de Spindletop (din cap-rock-ul domurilor de sare din Texas şi Louisiana-S.U.A.); calcarul de Asmari (din Oligocenul şi din Miocenul inferior din Iran); calcarul din regiunea Suez (din Miocen) etc. Rocile-mame cărbunoase sunt mai puţin frecvente, având legături genetice cu cărbunii bituminoşi, cu care s-au format în acelaşi timp, în acelaşi bazin sedimentar, din acelaşi material organic (ex.: unele zăcăminte din Anglia, din Birmania etc.). Se cunosc însă şi zăcăminte de ţiţei, împreună cu strate de cărbuni, care nu sunt legate genetic între ele (ex.: intercalaţiile de lignit şi acumulările de ţiţei din Dacianul din zona cutelor diapire din ţara noastră; aici ţiţeiul este în zăcământ secundar). În România sunt considerate roci-mame de petrol: şisturi cu graptoliţi, siluriene, din Dobrogea; şisturile bituminoase din Liasicul de la Anina, din Banat; şisturile negre (stratele de Audia) din Cretacicul inferior al Carpaţilor Orientali, în care, până în prezent, se cunosc numai manifestări de petrol; şisturile disodilice şi şisturile menilitice şi marnele bituminoase din Oligocenul flişului Carpaţilor Orientali; Stratele de Cornu din Acvitanianul depresiunii subcarpatice; marnele şi şisturile cu radiolari din zona neogenă precarpatică şi din Transilvania. Sin. Rocă-sursă. 2. Roca pe care, în anumite condiţii climatice şi biologice, se formează solul (v.). Se găseşte într-o stare de alterare mai mult sau mai puţin înaintată şi constituie orizontul D, cel mai inferior orizont al profilului solului (v. sub Orizont de sol). În general, rolul rocii în procesul pedogenezei (v.) este subordonat celorlalţi factori pedogenetici. În adevăr, aceeaşi rocă, în condiţii de solificare diferite, dă tipuri de sol diferite (ex.: pe loess se pot forma: cernoziom, sol podzolic, sol brun de pădure, sol cenuşiu de pădure), iar roci diferite, în aceleaşi condiţii de solificare, dau acelaşi tip de sol (ex.: cernoziomul se poate forma pe: loess, depozite glaciare, nisipuri, argile etc.). În unele cazuri, natura petrografică, alcătuirea granulometrică şi alte caractere ale rocii pot influenţa procesul de solificare, în sensul încetinirii sau accelerării ritmului acestui proces. Rocile-mame de sol sunt fie roci compacte sau consolidate (ex.: roci magmatice, metamorfice şi unele sedimentare), fie roci afânate sau mobile (ex.: argile, nisipuri, loess etc.). Solificarea acestor roci este diferită, chiar în condiţii pedogenetice similare. Astfel: la rocile compacte formarea solului începe odată cu acţiunea de dezagregare şi alterare a rocii, în timp ce rocile afânate sunt ele însele rezultatul unui ciclu mai vechi de alterare, denudare şi transport; grosimea stratului de rocă afectat de procesul de solificare este mai redusă în cazul rocilor compacte şi mai mare în cazul rocilor afânate; în solurile formate pe roci compacte se găsesc minerale primare în cantitate mai mare decât în cele formate pe roci afânate, unde acestea lipsesc sau sunt foarte puţine; etc. Roca-mamă influenţează formarea solului şi datorită compoziţiei sale chimice (ex.: în zona de podzolire, calcarul se opune formării podzolului, luând naştere o rendzină care, cu timpul, poate trece spre podzolire; lipsa sau carenţa în calciu a unei roci-mame, în zona cernoziomului, nu permite formarea acestui tip de sol), iar după formarea solului, prin textura rezultată, care intervine în viteza de spălare şi de migraţie în profil a sărurilor şi a soluţiilor coloidale şi în adâncimea profilului (de ex.: pe o rocă cu textura nisipoasă se formează un sol cu profil adânc, formarea şi acumularea humusului sunt mai reduse, iar reacţia este mai acidă decât în solul format în aceleaşi condiţii climatice, pe o rocă argiloasă). Sin. Rocă-mamă de sol, Rocă de solificare (v.).

Roci acvifuge. Roci care nu reţin apa (roci compacte eruptive, dolomite, unele conglomerate, unele roci amorfe etc.).

Roci acvilude. Roci care pot reţine apa (roci cu pori, piroclastite, gresii, unele nisipuri, roci fisurate etc.).

Roci comagmatice. V. sub Cosanguinitate.

Roci mutonate (roches moutonnées). Blocuri stâncoase şlefuite şi rotunjite pe suprafeţele superioare, de către abraziunea glaciară. Se găsesc, mai ales, pe pragurile glaciare din partea superioară a văilor, în zona circurilor glaciare-pe prag, sau lateral etc. Privite de la oarecare distanţă seamănă cu spinarea unor oi în turmă, de unde şi numele, care în traducere liberă înseamnă spinări de berbeci (nume dat de Saussure, în 1777). Sin. Spinări de berbec (v.). V. şi sub Gheţar.

Roci semipermeabile. Roci care reţin parţial apa (permit mai puţin traversarea lor de către apă) ca de ex.: nisipuri argiloase, marnele, lehmurile, loessurile, gresiile etc. Viteza apei în aceste roci este de 0,01-1,0 m/24 ore.

Rock-floor. Termen englez pentru glacis de eroziune în roci dure, respectiv pentru pediment.

Rock-plane. V. Rock-floor.

Rock-stream. Termen englez pentru Râu de pietre.

Rodic. 1. Caracter diagnostic în sistemul român de clasificare, determinat de culoarea roşie moştenită de la materialul parental. 2. Subtip de sol, în sistemul român de clasificare, definit prin caractere rodice. 3. Subdiviziune a feralsolurilor din legenda FAO, definită prin prezenţa orizontului B oxic roşu sau roşu închis.

Rodocrozit. (gr. rhodon-trandafir, chros-culoare). Carbonat natural de mangan (MnCO₃) care se formează pe cale hidrotermală sau metasomatică (asociat cu sulfuri şi cu silicaţi de mangan), precum şi sedimentar, în zăcăminte submarine. Împreună cu FeCO₃, formează o serie de amestecuri izomorfe. Are culoare variată. Se întrebuinţează la fabricarea feromanganului, ca adaos la fabricarea fontei, în industria chimică şi, conţinând 47,8% Mn este un important minereu de mangan. Rodocrozitul se găseşte în cantităţi mari în zăcăminte hidrotermale în Transcaucazia, Uralul de Nord; hidrotermal lângă Nijni-Taghil; în S.U.A. (la Butte-Montana), în Italia etc. În România se întâlneşte în Carpaţii Orientali (la Ciocăneşti, Iacobeni, Dealul Rusului, Broşteni-jud. Suceava), la Răzoare, Ilba, Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic (jud. Maramureş), la Delineşti (jud. Caraş-Severin), la Ruda-Barza, Săcărâmb, Crăciuneşti (jud. Hunedoara) etc. Sin. Spat de mangan.

Rodonit. (gr. rhodon-trandafir). Silicat natural de mangan şi calciu, care se formează la temperaturi relativ joase, fie pe cale hidrotermală, fie metasomatic de contact, în asociaţie cu rodocrozitul (v.) şi alte minerale de mangan. Are culoarea roz. Se utilizează, ocazional, ca minereu de mangan (conţine 30-46% MnO). Zăcăminte se găsesc în Munţii Ural, în Suedia, S.U.A., în Pirinei etc. La noi se găseşte la Cavnic şi Răzoare (jud. Maramureş); la Băiţa (jud. Bihor); la Roşia-Montană (jud. Alba); la Delineşti (jud. Caraş-Severin), în Munţii Semenic; la Ciocăneşti, Iacobeni, Şaru Dornei, Holda (jud. Suceava) etc.

Romanian. Ultimul etaj al Pliocenului din Europa estică. Corespunde cu Levantinul inferior în nomenclatura mai veche.

Romanites. Amonit din subordinul Ceratitina. În România este cunoscută specia Romanites Simionescui din Triasicul de la Agighiol (jud. Tulcea), numită astfel după geologul şi paleontologul Ion Simionescu (1873-1944) care a studiat fauna cuibului fosilifer din această localitate.

Rostogolire. Deplasarea unui fragment de rocă prin rotirea în jurul lui însăşi. Există transport prin rostogolire pe fundul albiei (o parte din pietriş şi bolovăniş), rostogoliri de roci pe versant (prăbuşiri individuale), rostogolire granulară (de fragmente mici, prin gravitaţie, sau împinse de vânt pe suprafeţe puţin înclinate). Uneori are sens şi de prăvălire masivă de roci.

Rotalia. Foraminifer cunoscut din Cretacic şi până astăzi. Specia Rotalia beccarii este singurul foraminifer care a persistat în Subcarpaţi până în Meoţian.

Rotaţia culturilor. Succesiune de culturi pe aceeaşi parcelă. Adesea este asimilată asolamentului.

Rothliegendes. Permianul inferior (Unter-Rothliegendes) şi mediu (Ober-Rothliegendes) de facies continental, corespunzător Autunianului, respectiv Saxonianului din vestul Europei şi Artiskianului, respectiv Kungurianului de facies marin din sud-estul Europei şi din Rusia. Este reprezentat prin depozite sedimentare detritice (gresii cenuşii, gălbui şi uneori roşii; conglomerate cu intercalaţii de cărbuni, şisturi argiloase etc.) şi unele roci efuzive (melafire, tufuri vulcanice etc.), iar din punctul de vedere paleontologic, prin gimnosperme (Callipteris conferta şi Walchia), respectiv de peşti (Amblypterus), stegocefali (Branchiosaurus, Archaegosaurus), reptile, insecte, lamelibranhiate etc. În ţara noastră depozitele corespunzătoare se cunosc în zonele Reşiţa-Moldova Nouă şi Svinecea-Şviniţa (în Banat), în munţii Bihorului şi Codru-Moma, în nordul Dobrogei etc.

Rouă. Depunere de picături de apă pe obiectele de la sol sau din apropierea solului, ca urmare a condesnării vaporilor de apă din aerul care se răceşte prin radiaţie nocturnă. Formarea de rouă are loc în nopţile cu cerul senin, când radiaţia devine intensă, coborând temperatura aerului până la punctul de rouă (temperatura este totuşi pozitivă). Este mai abundentă pe suprafeţele orizontale descoperite (iarbă, frunze, acoperişuri, scânduri etc.), unde poate ajunge la formarea unui strat de apă cu grosimi până la 0,5 mm.

Rovină. 1. Loc mlăştinos, sau o râpă mocirloasă. 2. Groapă; adâncitură nu prea mare; uneori, crov.

Roxen-lake. Termen englez pentru un lac glaciar adaptat perfect, ca formă şi orientare, condiţiilor structurale şi litologice (contacte de strate, fracturi etc.).

Roza fisurilor. Reprezentarea grafică a direcţiilor principale pe care la urmează fisurile dintr-un masiv de roci. Pentru aceasta, se alege un centru, din care se duc raze după direcţiile examinate şi, la o scară arbitrar aleasă, se reprezintă numărul de fisuri după direcţiile respective. Punctele astfel determinate se unesc prin linii drepte, obţinându-se astfel reprezentarea grafică a direcţiilor fisurilor. Metoda se poate aplica şi la peşteri.

Roza vânturilor. 1. Reprezentare grafică a frecvenţei vântului pe cele opt direcţii cardinale, ale celor patru direcţii intercardinale şi ale opt puncte intermediare. Împart roza în 16 direcţii şi servesc la staţiile meteorologice pentru indicarea direcţiei din care bate vântul. 2. Două cercuri concentrice gradate de la 0 la 360^o, imprimate din loc în loc pe hărţile marine de navigaţie pentru a uşura trasarea drumului urmat de navă. Sin. Roza compasului.

Roză de pietre. V. Desene periglaciare.

Rubanată, textură. V. sub Textură.

Rubin. (lat. rubellus, de la rubens-roşu). V. sub Corindon.

Rudişti. (lat. rudis-fum). Grup fosil de lamelibranhiate, din ordinul Pachiodonta (gr. pachis-gros). Se deosebesc: Diceratidae (ex.: genul Diceras, din Jurasicul superior); Rudişti fixaţi prin valva stângă (ex.: Requienia, Toucasia, Matheronia etc.); Rudişti fixaţi prin valva dreaptă (ex.: Monopleura, Gyropleura, Hippurites, Radiolarites, Sphaerulites etc.). Consideraţi la început brahiopode, polipieri sau ciripide, acest grup de lamelibranhiate au apărut în Jurasicul superior (în Rauracian) şi au trăit, mai ales în grupuri de indivizi (ale căror cochilii au dat, prin acumulare, calcare caracteristice), până la sfârşitul Cretacicului (în Danian). În ţara noastră rudiştii sunt cunoscuţi din formaţiunile cretacice din jurul Clujului (Gilău, Iara), din Munţii Apuseni, din Munţii Rarău, din Dobrogea (la Cernavodă), de pe valea Mureşului (la Conop), de la Brezoi (jud. Vâlcea), Cisnădioara (jud. Sibiu) etc. Sin. Rudistae.

Rugozitate. Asperităţi formate din roci dure, inclusiv bolovani, ce le prezintă un pat pe care se scurge un râu, un gheţar sau un curent de aer. Rugozitatea frânează scurgerea, dând turbulenţe care încetinesc deplasarea unidirecţională.

Ruiniform, relief. Forme proeminente dar de mărimi reduse, alcătuite cel mai adesea din roci dure înconjurate de blocuri de dezagregare dispuse foarte neuniform. Sunt specifice mai ales pentru unele roci stratificate carbonatice (dolomite şi chiar calcare), unele gresii, conglomerate (mai ales cele cu ciment calcaros) şi granitelor. În aceste situaţii, se combină divers dezagregarea cu dizolvarea, în lungul diaclazelor sau pe direcţia anumitor strate, creând forme şi îngrămădiri ciudate de pietre, labirintice, care seamănă cu ruinele unor ziduri, ale unor turnuri sau cetăţi. Sunt atractive pentru turişti, care le şi dau nume variate.

Rulare. V. Transport fluviatil.

Runc. Loc situat în regiunea montană sau deluroasă, în care pădurea a fost defrişată, scoţându-se şi rădăcinile arborilor, pentru a se extinde suprafeţele necesare păşunatului. Sin. Curătură.

Rupelian. Etaj al Oligocenului mediu cu melcii Ampullinopsis crassatinus, Tympanotonos labyrinthum.

Rupere de nori. Aversă de ploaie cu intensitate deosebit de mare.

Ruptură. 1. Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. 2. Terenuri rupte prin alunecare.

Ruptură de pantă. Schimbare bruscă a înclinării pantei unui versant, a talvegului unui curs de apă, sau a profilului longitudinal al unei văi glaciare, determinată de mişcări pozitive ale scoarţei terestre, de rocă şi structură, de agentul modelator extern, de stadiul de evoluţie etc. Rupturi de pantă sau linii de inflexiune se întâlnesc pe versanţi complecşi, pe locurile unde se îmbină tipul de versant concav cu cel convex, de versant concav cu cel rectiliniu, sau în lungul unor falii etc

Rural. De (la) sat; sătesc. Ruralul este diferit de agricol; spaţiul rural este sediul unor activităţi industriale artizanale, turistice. Sectorul rural non-agricol, atât spaţial cât şi demografic, are o importanţă sporită în zonele aflate sub influenţa oraşelor mari.

Rurală, populaţie. În sens larg, populaţia ce locuieşte la "ţară", în unităţi administrative de o anumită mărime, variabilă de la ţară la ţară şi clasificate ca rurale. Populaţia rurală include pe lângă cea ocupată în agricultură şi muncitori industriali, pensionari foşti urbani ş.a.

Rurban. Zonă situată între oraş şi ţară (zona rurală), neprecizată cantitativ şi în care funcţiile urbane, activităţile şi necesităţile urbane se împletesc cu cele rurale.

Ruscă. Ogaş şi organism torenţial puternic adâncite, dezvoltate pe malurile înalte ale unor câmpii de loess (Câmpia Boianului).

Rutil. (lat. rutilus-roşietic). Dioxid natural de titan (TiO₂), care se formează pe căi diferite: pe cale hidrotermală, în filoane alpine; în unele roci magmatice (sienite, mai rar granite), în pegmatite, dar mai ales în rocile metamorfice, prin transformarea mineralelor care conţin titan. Se întâlneşte şi în aluviuni şi ca neoformaţiuni în produsele exogene de alterare a minereurilor de mangan. Este cea mai stabilă modificare a dioxidului de titan care, în funcţie de impurităţile conţinute şi de structură, se prezintă sub mai multe varietăţi: anatas (v.), brookit (v.), sagerit (varietate de rutil acicular), nigrin (rutil cu oxid de fier sub formă de soluţie solidă), ilmenorutil şi stüverit (varietăţi de rutil care conţin Nb, Ta etc.). Rutilul se întrebuinţează ca minereu de titan (conţine 61,5% Ti) în diferite industrii, unele exemplare chiar ca pietre semipreţioase. Se găseşte în Rusia (în munţii Ilmen), în Kazahstan, în S.U.A. (în Carolina de Nord), în Norvegia, India, Argentina, Canada etc. În ţara noastră, rutilul este răspândit în şisturile cristaline din Carpaţii Meridionali şi Dobrogea, în unele roci eruptive bazice din Banat şi din Dobrogea, în munţii Mureşului, Făgăraş, Şureanu, în Muntele Mic şi Poiana Ruscă, la Pianul de Sus (jud. Alba).

Ruz (Ru, Rû). (fr.). Vale sculptată în mod consecvent pe flancul unei culmi anticlinale, caracteristică structurii jurasiene. Datorită înclinării pronunţate a pantelor, cursurile de apă atacă viguros versanţii, intersectează stratele dure în care se adâncesc cu uşurinţă şi înaintează, erodând regresiv, spre obârşii. Cu timpul, văile de tip "ruz" pot ajunge pe culmea anticlinală, în lungul căreia se pot dezvolta şi crea mai întâi văi de tip "combe" şi apoi butoniere anticlinale. În cazurile în care se întâlnesc, din sens opus, două văi de tip "ruz", ele se unesc, creând o înşeuare de obârşie; continuându-se eroziunea, culmea anticlinală poate fi ferăstruită, creându-se văi transversale înguste şi adânci numite "cluse".
S
Saale, glaciaţiunea. (de la numele râului Saale, afluent pe stânga al Elbei, în Germania). Fază a glaciaţiei cuaternare din nordul Europei (glaciaţiunea scandinavă), corespunzătoare glaciaţiei Riss din Alpi. Depozitele de morene ale acestei faze acoperă formaţiunile limnice-fluviatile ale interglaciarului Elster-Saale, constituite din turbă şi argile cu Paludina şi Corbicula, şi suportă formaţiunile marine ale interglaciarului Saale-Vistula (cu Tapes şi Yoldia arctica). V. Riss.

Safir. (lat. sapphirus, gr. sappheiros de la ebr. sappir-cel mai frumos lucru). Varietate de corindon (v.).

Sagenopteris. (lat. sagene-reţea). Frunze întâlnite în sedimente împreună cu seminţele numite Caytonia. În 1912 s-a arătat că, de fapt, aceste seminţe aparţin genului Sagenopteris, din clasa Caytoniales-cu flori a căror structură este asemănătoare florilor de angiosperme. Se întâlnesc din Rhetian până în Cretacic, fiind cunoscute şi în ţara noastră (Sagenopteris rhoifolia) în Jurasicul de la Cioclovina (jud. Hunedoara).

Sagerit. V. sub Rutil.

Sahel. (ar. bordură, margine). Regiune situată pe marginea sudică a deşertului Sahara, caracterizată printr-un climat arid şi printr-o vegetaţie de stepă cu graminee perene, cu tufişuri spinoase şi cu arbori rari din familia Acacia. Prin extindere, poate fi numită sahel şi marginea opusă similară.