Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Cum se urzeşte o cădere

Poate greşi înaintea lui Dumnezeu şi un popor întreg. Astfel, primul rege al iudeilor, Saul, a fost ales şi cerut de toţi bătrânii lui Israel, fără plăcerea lui Samuil proorocul şi fără voia lui Dumnezeu (Osea 8,4). Totuşi Dumnezeu i-a lăsat în sfatul lor şi le-a dat lor lucrul după care-i trăgea inima. „Înain­tea oamenilor - zice Înţeleptul - este şi viaţa şi moar­tea, şi oricare le va plăcea, li se va da. Dar să lucreze păgâneşte nimănui n-a poruncit şi nimânui n-a dat libertate să păcătuiască” (Sirah 15, 16-20).

Lăsându-i Dumnezeu în voile lor, iată pe bătrânii poporului, ei, cei datori cu cunoştinţa, înscriindu-se la o datorie grea, pe care vor avea să o ispăşească împreună: şi rege şi popor. La aşa sfat al lor: „A zis Domnul către Samuil: Ascultă glasul poporului, căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei” (I Regi 8,7).

S-a luptat Samuil cu popoul, ca să nu-1 lase să facă o greşeală ca aceea, însă ei văzuseră slava de la curţile regilor vecini şi a regilor pe care-i bătu­seră, şi sclipirea aurului le-a luat mintea din nou şi se răniseră la inimă cu mândria şi cu slava deşartă. De aceea  n-au ascultat sfatul lui Dumnezeu prin prooroc, ci ţineau una „Dă-ne rege şi vom fi şi noi ca celelalte popoare”(I Regi 8, 19-20). Şi a zis Dom­nul a doua oară către Samuil:„ Ascultă glasul lor şi pune-le rege!” (I Regi 8,22_).

Aşa i-a scos Dumnezeu înainte pe Saul, care se abătuse pe la Samuil văzătorul, să-1 întrebe de nişte măgăriţe rătăcite (I Regi 9,20). Pe acesta 1-a uns rege, turnându-i mir pe cap. La sărutat şi i-a spus datoriile şi drepturile de rege, precum şi că se va schimba şi se va face alt om, dându-i Dumnezeu altă inimă, până şi dar proorocesc (I Regi 10,1,     6-9).

După oarecare vreme, la înnoirea prăznuirii, Samuil, ca să-i lege strâns de poruncile lui Dumnezeu, din nou le-a adus aminte, cât de mare e păcatul pe care 1-au făcut înaintea lui Dumnezeu, că au cerut rege. Samuil şi-a întărit cuvântul acesta, ce­rând fulger şi ploaie în vremea secerişului, şi a fost aşa, încât frica de Dumnezeu şi de Samuil cuprin­sese tot poporul. Abia la a treia mustrare cu semn, poporul şi-a recunoscut greşeala şi a zis: „Roagă-te pentru robii tăi, înaintea Domnului Dumnezeului tău ca să nu murim, căci la toate celelalte păcate ale noastre am mai adăugat un păcat, când am cerut rege” (I Regi 12,19).

De ce oare proorocul dădea mereu poporului greşeala peste nas? Cu rostul ca să înţeleagă popo­rul că a greşit schimbând teocraţia cu regatul, şi înţelegând, din adâncuri să-şi ceară iertare, că altfel nu vine iertarea. Mulţi, până nu-şi înţeleg greşelile, se cred curaţi, apărându-se că: n-au omorât, n-au dat foc, şi aşa mai departe. De fapt, ei sunt închişi la minte cu un văl de întuneric care nu se rupe altfel, decât numai când le izbeşti păcatele peste obraz. Asta este osteneala proorocului: să lucreze cum va şti pocăinţa, din adânc, a poporului, ca să vie de la faţa lui Dumnezeu ispăşire milostivă, vreme de reîn­viorare (F. Ap. 3,19), iar nu osândă cu urgie mare.