Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Fabulatiile lui Ghită Andrisan

Dacă Ghită Andrisan ar fi de fată, i-as cere scuze, pentru că nu am vorbit până aici de el. N-am făcut-o din desconsiderare, ci pur si simplu din uitare. El a rămas însă în amintirea celor care l-au cunoscut ca un erou, datorită comportamentului avut în timpul demascărilor.

Era fecior de tăran, din jurul mânăstirilor bucovinene, unde domnea duhul ortodox si parfumul cetinilor de brad.

Andrisan era om între oameni. Student la Facultatea de Drept din Iasi, fusese coleg cu Ţurcanu, dar opozant hotărât al acestuia, când auzise ce actiune ducea el la Suceava.

Luptător neînfricat, cu credintă în Dumnezeu, în neamul său si în Legiunea pe care a servit-o cu devotament si bărbătie. Un tânăr inteligent care purta în el desteptăciunea si bunul simt al plăiesilor lui Ştefan cel Mare. Un caracter fără viclenie si ascunzisuri. Bun din fire, se citea pe fata lui zâmbetul tânărului cinstit, în inima căruia nu avea loc ura si dispretul.

L-am cunoscut bine, înainte de începerea demascărilor în camera 3 subsol; m-am atasat de el si l-am stimat pentru modestia si bunul lui simt. În timpul demascărilor, a fost unul dintre cei care n-a lovit pe nimeni, iar atunci când vedea pe unul lovit sau chiar pe cel ce lovea, îi dădeau lacrimile.

Şi cum fiecare are câte o meteahnă că, dacă n-ar avea, ar fi înger, nu om, asa si Ghită Andrisan avea meteahna lui: fabulatiile.

Plecat de la tară si ajuns la un liceu cu renume, „Eudoxiu Hurmuzache”, la Rădăuti, având profesori cu studii la Viena, trebuia să tină pasul cu cei mai buni colegi ai lui.

Ghită avea talent literar, citise mult si povestea frumos; într-un cuvânt, era un tânăr plin de har. Ca să se impună însă colegilor, să fie o personalitate, asa cum o întelegea el pe atunci, începuse să fabuleze atât de mult, încât nu mai puteai deosebi la el imaginatia de realitate.

Cunostea bine câteva limbi străine, mai ales cele clasice. Se pregătea pentru cariera de avocat, pentru care îsi zicea că fabulatiile aveau valoarea lor.

O fi avut el dreptate în profesia lui, dar la Pitesti i s-a cam înfundat. Ghită l-a pus în încurcătură chiar si pe Ţurcanu si, datorită acestei încurcături, a ajuns erou al demascărilor.

De când a fost arestat si până când au început demascările, Ghită a spus celor cu care a stat în celulă tot felul de povesti, care de care mai fantastice. Cu toată memoria lui bună, nu mai reusea să deosebească realitatea.

Parcă-l văd si acum tinându-si pledoaria. Avea aptitudini de avocat de mare talent. Cult, citit, bun orator, cu figura lui de om bun, i-a impresionat pe toti cei din cameră prin cantitatea de informatii pe care o detinea, chiar si pe Măgirescu, care fusese coleg cu el la Drept. Fabulatiile lui erau atât de logic închegate, si expuse cu atâta talent, că nu-ti puteai da seama unde era scorneala.

După declaratiile din cameră, a fost dus la camera 4 spital, unde le-a consemnat în scris si scrierea lor a durat toată luna februarie. După aceasta, într-o zi, în cameră a apărut Ţurcanu, cu niste hârtii în mână si cu o figură de taur înfuriat.

S-a dus direct la Andrisan, care era al treilea lângă mine, i-a făcut semn să vină la el, l-a prins de guler, l-a dus la priciul celor din comitet si i s-a adresat lui Zaharia:

– Bă! Voi stiti că nimic din ce a declarat banditul ăsta nu e adevărat?

Cu o figură nevinovată si foarte contrariat de afirmatiile lui Ţurcanu, Andrisan l-a întrebat pe acesta ce anume nu era adevărat.

Ţurcanu, enervat:

– Cum, mă, banditule?! I-am omorât în bătăi pe toti ăstia pe care-i declari tu aici si au venit cu martori la mine, că asa ceva nu au auzit de la tine si nici ei nu ti-au spus tie. Cât despre activitatea ta de bandit legionar, ai spus că toată Bucovina era legionară si că, dacă lai fi cunoscut pe tatăl meu, îl declarai si pe el comandant legionar.

Ce este adevărat din ce ai declarat tu?” Ca o domnisoară inocentă, Ghită i-a replicat atunci lui Ţurcanu:

– Tot ce am declarat este adevărat.

– Cum este mă, adevărat, că te omor? Vino cu mine.

S-a dus cu el la camera 4 spital si l-a confruntat cu alti camarazi cu care stătuse la Suceava si Pitesti. Acestia, schiloditi si zdrobiti în bătăi, n-au recunoscut cele declarate de Ghită si Ţurcanu le-a dat dreptate, convingându-se de fabulatiile lui.

După aceea a fost readus în cameră si confruntat si cu colegii de la Drept. Acolo, Ghită Reus, coleg cu el la Drept, i-a spus să se gândească ce declară, căci multe lucruri nu erau adevărate. Cât despre Măgirescu, cu toată inteligenta lui, nici el nu sesizase diferenta între fabulatiile lui Ghită si ceea ce era adevărat.

După aceea, a fost confruntat si cu instrumentele de tortură, care acum erau foarte reale. Drept urmare, Ghită a rămas mai multe zile întins pe prici, cu memoria alterată de imaginatie, nemaistiind ce fusese real sau imaginar în viata lui.

A rămas de pomină, pentru noi, cei din camera 3 subsol, expresia lui Ghită: „Asta e barbă, asta nu e barbă”. După aceea, si-a reluat toată declaratia de la început si a refăcut-o. Şi când declara ceva, era întrebat de cei din comitet: asta-i barbă sau nu? si spunea adevărul.

Cum toate situatiile în lumea aceasta au si o portită de scăpare, depinzând de individ dacă o dibuieste sau nu, tot asa si meteahna lui Ghită Andrisan a fost nu o portită, ci o poartă de salvare! Pentru că, tot bâlciul cu barbă si nebarbă l-a făcut si pe Ţurcanu să i se facă lehamite de el si să-l lase în fantasmagoriile lui.

Asa a rămas Andrisan onorabil si de invidiat pentru multi dintre noi. Felul lui de a fi l-a salvat în timpul demascărilor.

S-ar putea ca tot ce a declarat să nu fi fost decât o născocire a imensei lui imaginatii, ca să mai scape de tortură si să poată salva pe cei pe care-i stia numai el si nu voia să-i declare. N-a vrut apoi să ajungă bătăus în demascări, ci să treacă asa cum a trecut, necompromis printr-o actiune reprobabilă. Nu m-am mai văzut cu el după eliberare din cauza prigoanei – el fiind în Bucovina – ca să-l întreb care era, până la urmă, adevărul.

Multi dintre noi, ca să scape de tortură, si-au făcut fel de fel de planuri să declare vrute si nevrute, stiute si nestiute. ⁶⁰ Atitudinea lui Ghită însă, dimpreună cu consecintele ei, i-a mai temperat si i-a adus la realitate pe multi.

Cei care au încercat să-l imite însă, au fost descoperiti si le-a fost mult mai greu.