HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

Can. 344 - Sinodul Episcopilor este direct sub autoritatea Pontifului Roman, căruia îi revine dreptul:

1. să convoace sinodul, ori de câte ori consideră că acest lucru este oportun, şi să stabilească locul unde trebuie să se desfăşoare întrunirile;

2. să ratifice alegerea membrilor, care trebuie să fie aleşi în conformitate cu dreptul special, precum şi să desemneze şi să numească alţi membri;

3. să stabilească, la timpul potrivit, conform dreptului special, înainte de celebrarea sinodului, problemele ce trebuie să fie tratate;

4. să stabilească ordinea lucrărilor;

5. să prezideze, personal sau prin alţii, sinodul;

6. să încheie, să transfere, să întrerupă şi să dizolve sinodul însuşi.

Can. 345 - Sinodul Episcopilor poate fi reunit în adunare generală, fie obişnuită, fie extraordinară, adică în care sunt tratate probleme ce privesc direct binele întregii Biserici, sau şi în adunare specială, adică în care sunt tratate probleme ce privesc una sau mai multe regiuni determinate.

Can. 346 - & 1. Sinodul Episcopilor care se reuneşte în adunarea generală obişnuită este alcătuit din membri, majoritatea Episcopi, aleşi pentru fiecare adunare de Conferinţele Episcopilor, conform modalităţii stabilite de dreptul special al sinodului; alţii sunt desemnaţi în virtutea aceluiaşi drept; alţii sunt numiţi direct de Pontiful Roman; tuturor acestora li se alătură unii membri ai institutelor călugăreşti clericale, care sunt aleşi în conformitate cu dispoziţiile aceluiaşi drept special.

& 2. Sinodul Episcopilor, reunit în adunarea generală extraordinară pentru a trata probleme care necesită o rezolvare promptă, este alcătuit din membri, majoritatea Episcopi, care sunt desemnaţi conform dreptului special al sinodului, în virtutea oficiului pe care îl îndeplinesc, alţii însă sunt numiţi direct de Pontiful Roman; tuturor acestora li se alătură unii membri ai institutelor călugăreşti clericale, aleşi conform aceluiaşi drept special.

& 3. Sinodul Episcopilor care se întruneşte în adunare specială este alcătuit din membri desemnaţi mai cu seamă din acele regiuni pentru care este convocat, conform dreptului special după care este reglementat sinodul.

Can. 347 - & 1. Când Pontiful Roman încheie lucrările adunării sinodului Episcopilor, încetează funcţia încredinţată în sinod Episcopilor şi celorlalţi membri.

& 2. Dacă Scaunul Apostolic devine vacant după convocarea sinodului sau în timpul celebrării lui, se suspendă ipso iure nu numai reuniunea sinodului, dar şi funcţia încredinţată membrilor în timpul desfăşurării lui, până când noul Pontif decretează fie dizolvarea reuniunii, fie continuarea ei.

Can. 348 - & 1. Sinodul Episcopilor are un secretariat general permanent, care este condus de un Secretar general, numit de Pontiful Roman, şi care este ajutat de un consiliu al secretariatului, alcătuit din Episcopi, dintre care unii sunt aleşi, conform dreptului special, de însuşi sinodul Episcopilor, iar alţii sunt numiţi de Pontiful Roman, însă funcţia tuturor acestora încetează când începe o nouă adunare generală.

& 2. Pentru fiecare adunare a sinodului Episcopilor sunt apoi aleşi unul sau mai mulţi secretari speciali, numiţi de Pontiful Roman, care rămân în funcţie numai până la terminarea reuniunii sinodale.
CAPITOLUL III

Cardinalii Sfintei Biserici Romane

Can. 349 - Cardinalii Sfintei Biserici Romane formează un colegiu special căruia îi aparţine dreptul de a-l alege pe Pontiful Roman, în conformitate cu dreptul special. De asemenea, Cardinalii sunt alături de Pontiful Roman fie acţionând colegial, când sunt convocaţi pentru a trata probleme de importanţă majoră, fie personal, adică îndeplinind diferite oficii prin care îl ajută pe Pontiful Roman, mai cu seamă în grija zilnică faţă de Biserica universală.

Can. 350 - & 1. Colegiul cardinalilor este împărţit în trei ordine (ranguri): episcopal, la care aparţin Cardinalii cărora Pontiful Roman le acordă titlul unei Biserici din împrejurimile Romei, precum şi Patriarhii orientali care au fost cooptaţi în Colegiul Cardinalilor; prezbiteral şi diaconal.

& 2. Fiecărui Cardinal din ordinul prezbiteral şi diaconal i se încredinţează de către Pontiful Roman un titlu sau, respectiv, o diaconie în Roma.

& 3. Patriarhii orientali care fac parte din Colegiul Cardinalilor au ca titlu scaunul lor patriarhal.

& 4. Cardinalul Decan are ca titlu dieceza de Ostia, împreună cu o altă Biserică, al cărei titular era deja.

& 5. Prin opţiune făcută în Consistoriu şi aprobată de Suveranul Pontif, respectându-se prioritatea de consacrare şi de promovare, Cardinalii din ordinul prezbiteral pot să treacă la un alt titlu, iar Cardinalii din ordinul diaconal la o altă diaconie şi, dacă au rămas în ordinul diaconal timp de un deceniu întreg, pot trece chiar la ordinul prezbiteral.

& 6. Cardinalul care trece prin opţiune de la ordinul diaconal la ordinul prezbiteral dobândeşte precedenţă asupra tuturor Cardinalilor presbiteri care au fost ridicaţi după el la demnitatea de Cardinal.

Can. 351 - & 1. Pentru a fi promovaţi Cardinali sunt aleşi în mod liber de către Pontiful Roman acei bărbaţi care au primit cel puţin hirotonirea presbiterală şi care se remarcă admirabil prin doctrină, moralitate, evlavie şi prin prudenţă în acţiunile lor; cei care nu sunt încă Episcopi trebuie să primească consacrarea episcopală.

& 2. Cardinalii sunt creaţi prin decret al Pontifului Roman, făcut public în faţa Colegiului Cardinalilor; după această publicare, ei au obligaţii şi se bucură de drepturile stabilite de lege.

& 3. Un promovat la demnitatea de Cardinal, a cărui creare este anunţată de Pontiful Roman, dar al cărui nume este păstrat in pectore, nu are între timp nici una dintre obligaţiile Cardinalilor şi nu se bucură de nici unul dintre drepturile lor; în schimb, după ce numele lui a fost făcut public de Pontiful Roman, este ţinut la aceste îndatoriri şi beneficiază de aceste drepturi, iar de dreptul de precedenţă se bucură din ziua rezervării in pectore.

Can. 352 - & 1. Colegiul Cardinalilor este prezidat de un Decan, iar când acesta e împiedicat, este înlocuit de Vicedecan. Decanul, sau Vicedecanul, nu are nici o jurisdicţie asupra celorlalţi Cardinali, ci este considerat primul între egali.

& 2. Devenind vacant oficiul de Decan, cardinalii onoraţi cu titlul unei Biserici din împrejurimile Romei, şi numai ei, sub preşedinţia Vicedecanului, dacă e prezent, sau a aceluia mai în vârstă dintre ei, să aleagă pe unul din grupul lor care să îndeplinească rolul de Decan al Colegiului; să comunice numele lui Pontifului Roman, căruia îi revine de drept să-l aprobe pe cel ales.

& 3. Tot astfel, cum este prevăzut în & 2, este ales şi Vicedecanul, prezidând însuşi Decanul; şi aprobarea alegerii Vicedecanului îi revine de drept Pontifului Roman.

& 4. Dacă Decanul şi Vicedecanul nu au domiciliul în Roma, să şi-l dobândească aici.

Can. 353 - & 1. Cardinalii îl ajută prin acţiune colegială pe Păstorul suprem al Bisericii, mai ales în Consistorii, în care sunt reuniţi din ordinul şi sub preşedinţia Pontifului Roman. Consistoriile sunt obişnuite şi extraordinare.

& 2. La Consistoriul obişnuit sunt convocaţi toţi Cardinalii, cel puţin cei care se află în Roma, pentru a fi consultaţi asupra unor probleme grave, dar care survin în mod frecvent, sau pentru a îndeplini anumite acte deosebit de solemne.

& 3. La Consistoriul extraordinar, care este celebrat când cerinţe speciale ale Bisericii sau probleme mai grave ce trebuie tratate recomandă aceasta, sunt convocaţi toţi Cardinalii.

& 4. Numai Consistoriul obişnuit, în care sunt celebrate anumite solemnităţi, poate fi public, adică, în afară de Cardinali, sunt admişi prelaţi, reprezentanţi ai societăţilor civile sau alţi invitaţi.

Can. 354 - Părinţii Cardinali, cărora li s-a încredinţat conducerea Congregaţiilor şi a altor instituţii permanente ale Curiei romane şi ale Statului Vatican, şi care au împlinit vârsta de şaptezeci şi cinci de ani, sunt rugaţi să prezinte renunţarea la oficiu în faţa Pontifului Roman care, după ce va analiza toate circumstanţele, va lua o decizie.

Can. 355 - & 1. Cardinalului Decan îi revine de drept să confere consacrarea episcopală celui care a fost ales Pontif Roman fără să fie episcop; dacă Decanul este împiedicat, acest drept îi revine Vicedecanului, iar dacă şi acesta este împiedicat, Cardinalului mai în vârstă din ordinul episcopal.

& 2. Cardinalul Protodiacon anunţă poporului numele noului Suveran Pontif; tot el impune Mitropoliţilor paliul sau îl înmânează delegaţiilor acestora, în numele Pontifului Roman.

Can. 356 - Cardinalii sunt obligaţi să colaboreze din toată inima cu Pontiful Roman. Prin urmare, Cardinalii care îndeplinesc un oficiu în Curia romană şi nu sunt Episcopi diecezani sunt obligaţi să aibă reşedinţa în Roma; Cardinalii care au grija unei dieceze în calitate de Episcopi diecezani să se deplaseze la Roma ori de câte ori sunt convocaţi de Pontiful Roman.

Can. 357 - & 1. Cardinalii cărora le-a fost desemnată ca titlu o Biserică din împrejurimile Romei sau o Biserică din Roma, după ce au luat-o în posesie, să promoveze prin sfatul şi ocrotirea lor binele acestor dieceze şi biserici, neavând totuşi nici o putere de conducere asupra acestora, şi sub nici un motiv să nu se amestece în chestiunile privind administrarea bunurilor, disciplina sau slujirea bisericilor.

& 2. Cardinalii care se află în afara Romei şi în afara diecezei proprii sunt exempţi, cu privire la cele ce ţin de persoana lor, de puterea de conducere a Episcopului diecezei în care se află.

Can. 358 - Cardinalul, căruia Pontiful Roman îi încredinţează funcţia de a-l reprezenta la o celebrare solemnă sau la o reuniune de persoane în calitate de Legatus a latere, ca şi cum ar fi un alter ego al lui, precum şi acela căruia i se încredinţează o funcţie pastorală precisă în calitate de trimis special, au autoritatea legală numai cu privire la acele chestiuni care le-au fost încredinţate de Pontiful Roman.

Can. 359 - Când Scaunul Apostolic este vacant, Colegiul Cardinalilor se bucură în Biserică numai de acea putere ce îi este acordată de legea specială.

CAPITOLUL IV

Curia Romană

Can. 360 - Curia Romană, prin care Suveranul Pontif obişnuieşte să rezolve problemele întregii Biserici, şi care în numele lui şi din ordinul lui îşi îndeplineşte funcţia spre binele şi în slujba Bisericii, cuprinde Secretariatului de Stat sau Papal, Consiliul pentru afacerile publice ale Bisericii, Congregaţiile, Tribunalele şi alte organisme. Structura şi competenţa tuturor acestora sunt stabilite de o lege specială.

Can. 361 - În acest cod, sub denumirea de Scaunul Apostolic sau Sfântul Scaun este inclus nu numai Pontiful Roman, ci sunt incluse - dacă nu se constată altfel din natura lucrului sau din context - şi Secretariatul de Stat, Consiliul pentru afacerile publice ale Bisericii şi celelalte organisme ale Curiei romane.

CAPITOLUL V

Legaţii Pontifului Roman

Can. 362 - Pontiful Roman are dreptul înnăscut şi independent de a numi şi de a trimite Legaţii săi să fie pe lângă Bisericile particulare în diferitele naţiuni sau regiuni, fie pe lângă state şi autorităţi publice, precum şi dreptul de a-i transfera şi de a-i rechema, respectând totuşi normele dreptului internaţional cu privire la trimiterea şi revocarea Legaţilor acreditaţi pe lângă state.

Can. 363 - & 1. Legaţilor Pontifului Roman le este încredinţat oficiul de a-l reprezenta în mod stabil pe însuşi Pontiful Roman pe lângă Bisericile particulare sau chiar pe lângă statele şi autorităţile publice la care au fost trimişi.

& 2. Reprezintă Scaunul Apostolic chiar şi aceia care sunt însărcinaţi cu o Misiune pontificală în calitate de Delegaţi sau Observatori la Organismele internaţionale sau la Conferinţe şi Congrese.

Can. 364 - Principala sarcină a Legatului pontifical este de a face să devină mereu mai tari şi mai eficiente legăturile de unitate dintre Scaunul Apostolic şi Bisericile particulare. Prin urmare, în cadrul competenţei sale, Legatului pontifical îi revine de drept:

1. să informeze Scaunul Apostolic cu privire la condiţiile în care se află Bisericile particulare şi cu privire la tot ceea ce are legătură cu însăşi viaţa Bisericii şi binele sufletelor;

2. să-i sprijine pe Episcopi cu fapta şi cu sfatul, rămânând desigur neştirbită exercitarea puterii legitime a acestora;

3. să menţină relaţii strânse cu Conferinţa Episcopilor, oferindu-i tot sprijinul;

4. cât priveşte numirea Episcopilor, să transmită sau să propună Scaunului Apostolic numele candidaţilor şi să instrumenteze procesul informativ despre cei care trebuie să fie promovaţi, conform normelor date de Scaunul Apostolic;

5. să se străduiască să fie promovat tot ceea ce priveşte pacea, progresul şi cooperarea dintre popoare;

6. să colaboreze cu Episcopii în vederea favorizării de relaţii oportune între Biserica Catolică şi celelalte Biserici şi comunităţi ecleziale, ba chiar şi religiile necreştine;

7. să apere, de comun acord cu Episcopii, în faţa autorităţilor de stat, tot ceea ce ţine de misiunea Bisericii şi a Scaunului Apostolic;

8. de asemenea, să exercite facultăţile şi să îndeplinească toate celelalte mandate care îi sunt încredinţate de Scaunul Apostolic.

Can. 365 - & 1. Legaţii pontificali care sunt acreditaţi în acelaşi timp şi pe lângă state în conformitate cu normele dreptului internaţional au şi misiunea specială:

1. de a promova şi sprijini legăturile de prietenie dintre Scaunul Apostolic şi autorităţile statului;

2. de a se ocupa în mod activ de problemele privitoare la raporturile dintre Biserică şi stat, în mod special interesându-se de stipularea şi realizarea de concordate şi alte convenţii de acest fel.

& 2. În tratarea problemelor despre care vorbeşte & 1, Legatul pontifical, în funcţie de cum cer împrejurările, să nu omită să ceară părerea şi sfatul Episcopilor din respectivul teritoriu ecleziastic şi să-i informeze despre mersul tratativelor.

Can. 366 - Dată fiind natura specială a funcţiei Legatului pontifical:

1. sediul Legaţiei pontificale este scos de sub puterea de conducere a Ordinariului locului, cu excepţia celebrării căsătoriilor;

2. Legatul pontifical, înştiinţându-i în limita posibilităţilor pe Ordinariii locului, poate să săvârşească celebrări liturgice, inclusiv slujbe pontificale, în toate bisericile legaţiei sale.

Can. 367 - Funcţia Legatului pontifical nu încetează când Scaunul Apostolic devine vacant, în afară de cazul când este stabilit altfel în scrisorile pontificale; în schimb, încetează prin expirarea mandatului, prin revocare intimată, prin renunţare acceptată de Pontiful Roman.

SECŢIUNEA II

Bisericile particulare şi grupările lor

TITLUL I

Bisericile particulare şi autoritatea stabilită în ele

CAPITOLUL I

Bisericile particulare

Can. 368 - Bisericile particulare, în care şi din care subzistă Biserica Catolică, una şi unică sunt, în primul rând, diecezele, cărora, dacă nu se constată altfel, le sunt asimilate prelatura teritorială şi abaţia teritorială, vicariatul apostolic şi prefectura apostolică, precum şi administraţia apostolică înfiinţată în mod stabil.

Can. 369 - Dieceza este o porţiune a poporului lui Dumnezeu, încredinţată unui Episcop pentru a o păstori cu colaborarea tuturor preoţilor săi, astfel încât, aderând la păstorul ei şi adunată de el în Duhul Sfânt prin Evanghelie şi Euharistie, să constituie o Biserică particulară în care este realmente prezentă şi acţionează Biserica lui Cristos, una, sfântă, catolică şi apostolică.

Can. 370 - Prelatura teritorială, sau abaţia teritorială, este o porţiune precisă a poporului lui Dumnezeu, delimitată din punct de vedere teritorial, a cărei grijă pastorală este încredinţată, datorită unor circumstanţe speciale, unui Prelat sau, respectiv, unui Abate, care o conduce în calitate de păstor propriu, asemenea unui Episcop diecezan.

Can. 371 - & 1. Vicariatul apostolic, sau prefectura apostolică, este o porţiune precisă a poporului lui Dumnezeu, care, datorită unor circumstanţe deosebite, încă nu a fost constituită ca dieceză şi care este încredinţată, pentru a fi păstorită, unui Vicar apostolic sau, respectiv, unui Prefect apostolic, care o conduce în numele Suveranului Pontif.

& 2. Administraţia apostolică este o porţiune precisă a poporului lui Dumnezeu, care, datorită unor motive speciale şi deosebit de grave, nu este ridicată de Suveranul Pontif la rangul de dieceză, şi a cărei grijă pastorală este încredinţată unui Administrator apostolic care o conduce în numele Suveranului Pontif.

Can. 372 - & 1. De regulă, porţiunea poporului lui Dumnezeu, care constituie o dieceză sau o altă Biserică particulară, va fi delimitată în cadrul unui teritoriu precis, astfel încât să-i cuprindă pe toţi credincioşii care locuiesc în acel teritoriu.

& 2. Cu toate acestea, când, după aprecierea autorităţii supreme a Bisericii, audiind şi părerea Conferinţelor episcopale interesate, se consideră că este util, în acelaşi teritoriu pot fi înfiinţate Biserici particulare distincte pe baza ritului credincioşilor sau pe baza unui alt motiv asemănător

Can. 373 - Exclusiv autoritatea supremă a Bisericii are dreptul să înfiinţeze Biserici particulare; acestea, odată înfiinţate în mod legitim, se bucură ipso iure de personalitate juridică.

Can. 374 - & 1. Fiecare dieceză sau oricare altă Biserică particulară să fie divizată în părţi distincte sau parohii.

& 2. Pentru a se favoriza grija pastorală printr-o activitate comună, mai multe parohii vecine pot fi reunite în grupări speciale, cum sunt decanatele.

CAPITOLUL II

Episcopii

ART. 1

Episcopii în general

Can. 375 - & 1. Episcopii, care din instituire divină sunt urmaşii apostolilor prin Duhul Sfânt care le-a fost dăruit, sunt constituiţi Păstori în Biserică, pentru ca să fie şi ei maeştri ai doctrinei, preoţi ai cultului sacru şi slujitori ai conducerii.

& 2. Prin însăşi consacrarea episcopală, Episcopii primesc, împreună cu funcţia de a sfinţi, şi funcţiile de a învăţa şi de a conduce, care totuşi din natura lor nu pot fi exercitate decât în comuniune ierarhică cu capul şi cu membrii Colegiului.

Can. 376 - Sunt numiţi diecezani Episcopii cărora le-a fost încredinţată grija unei dieceze; ceilalţi sunt numiţi titulari.

Can. 377 - & 1. Suveranul Pontif îi numeşte în mod liber pe Episcopi sau îi confirmă pe cei care au fost aleşi în mod legitim.

& 2. Cel puţin o dată la trei ani, Episcopii unei provincii ecleziastice sau, când acest lucru este recomandat de împrejurări, Conferinţele Episcopilor să întocmească de comun acord şi sub secret o listă cu preoţii, chiar şi membri ai institutelor de viaţă consacrată, care sunt mai apţi pentru episcopat, şi să o trimită Scaunului Apostolic, rămânând inviolabil dreptul fiecărui Episcop diecezan de a dezvălui aparte Scaunului Apostolic numele preoţilor pe care îi consideră demni şi capabili pentru oficiul episcopal.

& 3. Dacă nu a fost stabilit în mod legitim altfel, de fiecare dată când trebuie numit un Episcop diecezan sau un Episcop coadiutor, cât priveşte cei trei candidaţi care trebuie propuşi Scaunului Apostolic, Legatul pontifical trebuie să se informeze despre fiecare dintre ei şi să comunice Scaunului Apostolic, împreună cu propriul vot, sugestiile Mitropolitului şi ale Sufraganilor provinciei la care aparţine dieceza în cauză sau cu care este regrupată, precum şi ale preşedintelui Conferinţei Episcopilor; în plus, Legatul pontifical să-i audieze şi pe unii membri ai colegiului consultanţilor şi ai capitlului catedralei şi, dacă crede că e oportun, să ceară separat şi în secret şi părerea altora din ambele categorii de clerici, precum şi a unor laici care se disting prin înţelepciune.

& 4. Dacă nu a fost prevăzut în mod legitim altfel, Episcopul diecezan, care consideră că diecezei sale trebuie să i se dea un auxiliar, să propună Scaunului Apostolic o listă cu cel puţin trei preoţi mai capabili pentru acest oficiu.

& 5. De acum înainte, autorităţilor civile nu li se acordă nici un drept şi privilegiu de alegere, de numire, de prezentare sau de desemnare a Episcopilor.

Can. 378 - & 1. Cât priveşte aptitudinea candidaţilor la episcopat, este necesar ca fiecare din ei:

1. să exceleze prin credinţă puternică, moravuri bune, evlavie, zel pentru suflete, înţelepciune, prudenţă şi virtuţi umane şi să fie înzestrat cu celelalte calităţi care îl fac capabil să exercite oficiul episcopal;

2. să se bucure de reputaţie bună;

3. să aibă vârsta de cel puţin treizeci şi cinci de ani;

4. să fie preot de cel puţin cinci ani;

5. să aibă doctoratul, sau cel puţin licenţa, în sfânta Scriptură, teologie sau dreptul canonic, dobândit într-un institut de studii aprobat de Scaunul Apostolic, sau măcar să fie cu adevărat expert în aceste discipline.

& 2. Judecata definitivă asupra aptitudinii candidatului aparţine Scaunului Apostolic.

Can. 379 - Dacă nu este împiedicat în mod legitim, oricine este promovat la episcopat trebuie să primească consacrarea episcopală în termen de trei luni de la primirea scrisorilor apostolice şi, desigur, înainte de a lua în primire oficiul.

Can. 380 - Înainte de luarea în primire canonică a oficiului său, cel promovat să facă profesiunea de credinţă şi să presteze jurământ de fidelitate faţă de Scaunul Apostolic după formula aprobată de acelaşi Scaun Apostolic.
ART. 2

Episcopii diecezani

Can. 381 - & 1. În dieceza ce îi este încredinţată, Episcopul diecezan are întreaga putere ordinară, proprie şi nemijlocită, necesară pentru exercitarea funcţiei sale pastorale, cu excepţia acelor cauze pe care dreptul sau un decret al Suveranului Pontif le rezervă autorităţii supreme sau unei alte autorităţi ecleziastice.

& 2. Cei care sunt în fruntea celorlalte comunităţi de credincioşi, despre care vorbeşte can. 368, sunt echivalaţi în drept Episcopului diecezan, în afară de cazul când din natura lucrului sau dintr-o dispoziţie a dreptului rezultă altfel.

Can. 382 - & 1. Înainte de luarea în primire canonică a diecezei, Episcopul promovat nu poate să se amestece în exercitarea oficiului ce îi este încredinţat; poate totuşi să exercite oficiile pe care le avea deja în dieceză în momentul promovării, rămânând neschimbată dispoziţia can. 409, & 2.

& 2. Dacă nu este reţinut de un impediment legitim, cel promovat la oficiul de Episcop diecezan trebuie să ia în primire canonică dieceza în decurs de patru luni de la primirea scrisorilor apostolice, dacă nu este consacrat Episcop; dacă este deja consacrat, în decurs de două luni de la primirea aceloraşi scrisori.

& 3. Episcopul ia în primire canonică dieceza îndată ce a prezentat în dieceză, personal sau printr-un procurant, colegiului consultanţilor scrisorile apostolice, în prezenţa cancelarului curiei, care consemnează faptul într-un proces verbal, sau în diecezele nou înfiinţate, îndată ce a comunicat aceleaşi scrisori clerului şi poporului prezent în catedrală, iar preotul cel mai în vârstă dintre cei prezenţi consemnează faptul într-un proces verbal.

& 4. Se recomandă foarte mult ca luarea în primire canonică să aibă loc în timpul unei celebrări liturgice în biserica catedrală, în prezenţa clerului şi a poporului.

Can. 383 - & 1. În exercitarea funcţiei pastorale, Episcopul diecezan să fie preocupat faţă de toţi credincioşii încredinţaţi grijii sale, oricare ar fi vârsta, condiţia sau naţionalitatea lor, atât faţă de cei care locuiesc în teritoriul respectiv, cât şi faţă de cei care se află acolo temporar, îndreptându-se cu spirit apostolic şi spre cei care, din cauza condiţiilor în care trăiesc, nu pot să beneficieze suficient de o normală îngrijire pastorală, precum şi spre cei care au părăsit practica religioasă.

& 2. Dacă în dieceza sa există credincioşi de alt rit, să se îngrijească de nevoile lor spirituale fie prin preoţi sau parohii care aparţin aceluiaşi rit, fie printr-un Vicar episcopal.

& 3. Să se poarte cu omenie şi caritate faţă de fraţii care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, încurajând, de asemenea, ecumenismul, aşa cum este el înţeles de Biserică.