Manual biblic
Capitolul 1:1-3. Caracterul etern şi dumnezeirea lui Isus
Yüklə 4,02 Mb.
|
Capitolul 1:1-3. Caracterul etern şi dumnezeirea lui Isus Aminteşte de cuvintele de la începutul cărţii Geneza. Isus este numit DUMNEZEU şi CREATOR. Ioan este foarte sigur de faptul că Isus este o fiinţă care există din veşnicii şi că El a participat la crearea universului. în Ioan 1 7:5 Isus este citat ca referindu-se la "Slava pe care o avea cu Tatăl înainte de întemeierea lumii". Isus este numit aici CUVÂNTUL. Adică, Isus a fost expresia lui Dumnezeu. Isus a fost Dumnezeu. Isus este Dumnezeu. Isus a fost ca Dumnezeu. Isus este mesajul lui Dumnezeu către omenire. IOAN
529 Capitolul 1:4-13. Isus lumina lumii Isus a spus lucrul acesta de multe ori (8:12; 9:5; 12:46). Este una din notele dominante ale gândirii lui Ioan cu privire la Isus (Ioan 1:5- 7). înseamnă că Isus, lumina lumii, este acel care clarifică sensul şi destinul existenţei umane. Capitolul 1:14-18. încarnarea Dumnezeu a devenit Om cu scopul de a-1 câştiga pe om la Sine. Dumnezeu ar fi putut să-1 facă pe om cu instinctul de a face voia Sa, dar a preferat să-i dea omului puterea de a decide singur ce atitudine să i-a faţă de Creatorul său. Dar Dumnezeu este Spirit, iar omul este limitat de trupul său material, având doar o vagă concepţie despre ceea ce este un spirit. Şi astfel, Creatorul a venit la creaturile Sale sub forma unui semen al lor, pentru a le da o idee despre fiinţa şi natura Sa. Dumnezeu este ca Isus. Isus este ca Dumnezeu. "Fiul omului" A fost numele preferat al lui Isus când s-a referit la El însuşi. Apare de 70 de ori în evanghelii: Matei, de 30 de ori, Marcu de 5 ori, Luca de 25 de ori, Ioan de 10 ori. S-a folosit la Daniel 7:13, 14, 27 ca nume pentru Mesia cel care avea să vină. Faptul că Isus 1-a adoptat se crede că a fost echivalentul luării titlului de Mesia. De asemenea, sugerează faptul că Isus s-a bucurat de experienţa Sa umană, ca Dumnezeu întrupat, împărtăşind viaţa omenirii. El a dus titlul acesta cu El în cer (Fapte 7:56; Apocalipsa 1:13; 14:14). Ezechiel este numit astfel de vreo 90 de ori (Ezechiel 2:1, 3, 6, 8,etc), implicând nivelul scăzut al omului în faţa lui Dumnezeu. Lumea lui Isus Deşi a fost cetăţean al universului, obişnuit cu adâncurile infinite ale spaţiului stelar, totuşi viaţa Sa pământească a fost petrecută într- un spaţiu foarte restrâns, deşi a fost un cerc de importanţă strategică. Palestina se afla la joncţiunea a trei continente, între Marea Mediterană şi Marele Deşert Arab, locul de întâlnire al drumurilor principale din vremea aceea. Pe timpul lui Isus Palestina era compusă din patru părţi, toate aflate sub conducerea Romei. ludea, în partea de sud bastionul conservatorismului iudaic. Galilea, in nord, cu un mare amestec de populaţie greacă. Samaria, între cele două de mai sus, cu o populaţie hibridă, numai parţial provenind din sânge evreu. Perea, la răsărit de zona inferioară a Iordanului, avea multe oraşe romane prospere. Irod a domnitîn Galilea şi Perea. Pilat a domnit în ludea şi Samaria. Alexandria, al doilea oraş al Imperiului Roman, se afla la vreo 500
IOAN
531 treceau căile comerciale şi armatelel lumii. în afară de călătoria Sa în Egipt, în copilăria Sa, nu există nici o însemnare nicăieri că Isus ar fi străbătut mai mult de 100 de km de laNazaret. Ierusalimul în partea de sud, Sidonul la nord, Decapolisul şi Perea la răsărit - iată care au fost limitele călătoriilor Sale cunoscute. Galilea. Populaţia ei a fost apreciată de Iosephus la trei mili- oane. Era plină de oraşe bogate greceşti. Constituia un centru cul- tural al lumii. Capitala sa romană şi reşedinţa regală a lui Irod a fost la Sephoris, aflat la numai 7 kilometri de Nazaret. Capitolul 1:19-34. Mărturia lui Ioan După scurte informaţii despre dumnezeirea lui Isus, pre- existenta şi încarnarea Lui, Evanghelia lui Ioan, trecând peste naşterea lui Isus, copilăria Sa, botezul şi ispitirea Sa, începe di- rect cu mărturia lui Ioan Botezătorul înaintea comitetului trimis de Sinedriu să cerceteze chestiunea dumnezeirii lui Isus. Lucrul acesta s-a petrecut la sfârşitul celor patruzeci de zile de ispitire. Nu se afirmă nicăieri că Isus s-a întors din pustie, unde a fost ispitit, la Iordan unde boteza Ioan. Cele trei evanghelii sinoptice trec direct de la ispitirea din pustiu la lucrarea de propovăduire din Galilea (Matei 4:11-12; Marcu 1:13-14; Luca 4:12-14). Dar cele trei zile succesive (29, 35, 43), urmate de "a treia zi" (2:1), ca moment de sosire în Galilea lasă să se înţeleagă limpede că Isus s-a întors din pustiu la locul unde propovăduia Ioan, înainte de a porni spre Galilea. "Proorocul" (21), un nume profetic al lui Mesia, înţeles ca atare de oamenii din zilele lui Isus (Ioan 6:14). Observaţi profunda umilinţă a lui Ioan şi devotamentul său faţă de Cristos (27) - Ioan spune că nu este vrednic nici măcar să-i dezlege încălţămintea. Este un fapt atât de remarcabil încât toţi cei patru evanghelişti îl notează (Matei 3:11, Marcu 1:7; Luca 3:16). Ce minunat ar fi dacă toţi predicatorii ar da dovadă de aceeaşi umilă adorare pentru Domnul pe care îl predică! Capitolul 1:35-51. Primii ucenici Au fost cinci la număr: Ioan, Andrei, Simon, Filip şi Natanael. Ei fuseseră deja pregătiţi pentru aceasta prin propovăduirea lui Ioan Botezătorul şi toţi cinci au devenit apostoli. A fost una din contribuţiile lui Ioan Botezătorul la lucrarea lui Cristos. Pentru o vreme însă oamenii aceştia s-au întors la ocupaţiile lor. Cam peste un an, au fost chemaţi să-L urmeze pe Isus permanent. (Vezi nota de la Matei 10.) Se presupune că apostolul Ioan ar fi fost ucenicul al cărui nume se pomeneşte aici (40). Dacă a fost verişor cu Isus (vezi nota introductivă de la Evanghelia sa), atunci trebuie să-L fi cunoscut deja pe Isui. 532
"Ceasul al zecelea" (39) era ora 10 înainte de masă. Ioan foloseşte timpul roman, la fel ca al nostru, în care orele se numărau de la miezul nopţii la amiază (4:6; 19:14). Siinon, asociat al lui Ioan la negoţul de peşte, se poate să-L fi cunoscut deja pe Isus personal, dar abia acum la proclamarea lui Ioan Botezătorul îl cunoaşte pe Isus ca Mesia. Faptul că Isus i-a dat lui Simon un nuine nou cu ocazia primei lor întâlniri pare să indice faptul că Isus îl avusese deja în vedere pentru funcţia de apostol mai dinainte. Natanael a fost convertit de maiestatea persoanei lui Isus (46- 49). Afirmaţia lui Isus despre îngeri (51) îl marchează ca fiind puntea de legătură cu cerul (Geneza 28:12). înfăţişarea personală a lui Isus A fost ceva în purtarea lui Isus care a avut o înrâurire imediată asupra lui Natanael (1:49). Nu se face nici o aluzie la înfăţişarea personală a lui Isus în Noul Testament. Cea mai veche descriere datează din secolul 4. Este o scrisoare apocrifă atribuită lui Publius Lentulus, un prieten al lui Pilat, scrisă către Senatul Roman. Nu este autentică. Iată o parte din ea: "în vremea aceasta a apărut un om înzestrat cu puteri mari. Numele său este Isus. Ucenicii săi îl numesc Fiul lui Dumnezeu. Este de statură nobilă, bine proporţionat, cu o faţă plină de bunătate şi totuşi nelipsită de fermitate, aşa încât cei care îl privesc îl iubesc pe dată şi se tem de el. Părul îi este de culoarea vinului, fără lucire, dar la nivelul urechilor este buclat şi luceşte. Fruntea îi este netedă şi fără nici un defect, reliefată de obraji frumoşi, privirea îi este ingenioasă şi blândă. Nasul şi gura nu au nici un cusur. Este formidabil când mustră sau ceartă pe cineva; când învaţă şi îndeamnă este blând şi dulce la vorbă. Nimeni nu 1-a văzut râzând, ci din contră plângând. Este înalt, cu mâini frumoase şi drepte. La vorbă hotărât, grav, puţin dedat la locvacitate; ca frumuseţe, întrecând pe cei mai mulţi oameni". Există şi alte tradiţii. Una după care Isus era drept şi frumos. Alta, după care. adus de umeri şi urât. Indiferent care era înfăţişarea Sa personală, trebuie să fi existat ceva în privirea şi în purtarea Sa, ceva maiestuos, impunător şi divin. Imaginea Sa de la Isaia 53 nu sugerează o înfăţişare prea atrăgătoare, dar se referă probabil la modul Lui umil de viaţă, ca unul care era destinat să fie Rege, şi nu la înfăţişarea Sa fizică. Fiind tâmplar.trebuie să fi fost destul de puternic fizic. Vor- bind cu atâta efect mulţimilor în aer liber, ne imaginăm că trebuie să fi avut o voce puternică. Din discursurile Sale, conversaţiile şi învăţăturile Sale, considerăm că a fost întotdeauna controlat, niciodată grăbit, perfect echilibrat, maiestuos în toate mişcările Sale. Există locuri din care reiese că a avut un simţ al umorului. IOAN
533 Perioade din viaţa lui Isus Există anumite perioade din viaţa lui Isus în care putem grupa tot ce se spune despre El, după cum urinează: Naşterea şi copilăria Sa Botezul şi ispitirea Sa, începutul lucrării Sale publice începutul lucrării Sale în Galilea, 8 luni Lucrarea de mai târziu în Perea şi Galilea, vreo 4 luni (?) Ultima Sa săptămână Lucrarea Sa de după înviere. Capitolul 2:1-11. Apa transformată în vin Cana se afla la vreo 7 kilometri nord-est de Nazaret. Natanael era în Cana (21:2). El nu avea o părere prea grozavă despre oraşul învecinat, Nazaret (1:46). Evident, nunta a avut loc în casa unui prieten sau a unei rude apropiate de a lui Isus sau de a lui Natanael. "Femeie" (4) era un titlu de respect pe vremea aceea. Isus 1-a mai folosit o dată pe cruce, când nu putea în nici un caz fi vorba de o lipsă de respect (19:26). Ideea acestei remarci pare să fie următoarea: "Să zicem că vinul se termină, ce am eu de a face cu asta? Nu e treaba mea să mă ocup de vin. Nu a sosit vremea să fac minuni". Probabil, El tocmai îi spusese despre noile puteri miraculoase pe care le primise prin pogorârea Duhului Sfânt la botezul Său. (Vezi nota asupra ispitirii Sale de la Matei 4:1-10). Ea a văzut în situaţia respectivă o oportunitate pentru El. în vreme ce El a făcut această minune pentru ea, "ceasul" Lui (4) pentru folosirea în mod general a puterilor Sale miraculoase nu sosise încă, decât patru luni mai târziu, la începutul oficial al lucrării Sale publice de propovăduire în Ierusalim, în vremea Paştelui (13) "Două sau trei vedre" (6). O vadră avea cam 32 de litri. Vasele din piatră aveau cam 55 de litri. Semnificaţia acestei minuni: Isus tocmai se opusese oricărei sugestii posibile din partea Satanei despre felul cum ar putea sa- şi folosească puterile Sale miraculoase, timp de patruzeci de zile în pustie, şi refuzase cu statornicie să le folosească în sulujha Sa sau pentru nevoile Sale. Apoi, de la pustie se trece direct la nuntă. Şi deşi minunile care au urmat au fost făcute în mare măsură pentru a uşura suferinţa, această primă minune a fost făcută la o nuntă, iritr-o ocazie festivă, pentru bucuria umană, menită să aducă fericire oamenilor, ca şi când Isus ar fi vrut să anunţe chiar de la început că religia pe care o inaugura nu este o religie a ascetis- mului, ci o religie a bucuriei fireşti. A fost binecuvântarea lui Isus asupra căsătoriei. "început al semnelor (minunilor) Lui" (11). A fost prima minune a lui Isus. Povestirile năstruşnice din scrierile apocrife, despre minunile Sale din copilărie nu sunt decât nişte născociri, o pură mvenţie lipsită de noimă. 534
"Şi-a arătat slava" (Şll) de Creator (1:3, 14). Minunea a presupus un proces de accelerare care a implicat o putere creatoare propriu- zisă. (Vezi nota din Marcu 5:21-43 asupra minunilor lui Isus). Capitolul 2:12. O scurtă şedere în Capernaum A fost un fel de vizită de familie, cuprinzându-i pe mama şi pe fraţii Săi, probabil în casa lui Ioan sau Petru, pentru a face planuri pentru viitor. Cam peste un an Capernaum a devenit reşedinţa Sa prin- cipală. El nu a mai făcut minuni în Galilea până după întoarcerea Sa din turneul de propovăduire în Iudeea (4:54). începutul lucrării în Iudeea, 2:13 Ia 4:3 Apare numai în Evanghelia lui Ioan. A durat 8 luni, începând cu Pastele (2:13), în luna aprilie, şi terminându-se cu "patru luni" înainte de seceriş (4:3, 35), adică în decembrie. Cuprinde şi curăţirea templului, vizita lui Nicodim şi lucrarea lângă râul Iordan. Capitolul 2:13-25. Isus curăţă templul Negreşit au existat două curăţiri, cu un interval de trei ani între ele: cea de faţă, la începutul lucrării Sale publice (observaţi cuvântul "după" 3:22); şi cealaltă, de la încheierea lucrării Sale, în ultima săptămână (Matei 21:12-16; Marcu 11:15-18; Luca 19:45-46). în cadrul acesteia, El a dat afară vitele şi i-a izgonit pe negustori. A numit templul "casă de negustorie"; în celălalt caz 1- a numit "un cuib de tâlhari". Din vizitele Sale anterioare la Ierusalim, asemenea lui Luther la Roma, fusese deja total dezgustat de fărădelegea nespus de mare a ierarhiei care domnea în numele lui Dumnezeu. Actul oficial de deschidere a lucrării Sale publice, rânduit de El ca un semn pentru naţiune că El este Mesia, (căci aşa era El aşteptat, Maleahi 3:1- 3), a fost făcut într-un gest de sfidare deschisă la adresa clicii conducătoare, al cărui antagonism Isus 1-a trezit imediat. A fost o grupare pe care Isus n-a părut niciodată interesat să o împace. Aşa şi-a început El lucrarea şi aşa şi-a sfârşit-o! Trebuie să fi existat ceva foarte maiestuos în înfăţişarea Sa personală, sau mai probabil, în puterea Sa miraculoasă, de vreme ce un străin, doar cu un bici în mână, a putut să curăţească templul şi să-i alunge pe toţi neguţătorii din zona aceea, aşa încât (a doua oară) nici măcar un vas nu a mai putut fi adus înăuntru (Marcu 11:16). Până şi poliţia a fost redusă la tăcere. Ce 1-a dezgustat pe Isus atât de mult în templu? Oamenii de acolo erau atât de captivaţi de ideea profitului, încât întreg serviciul lui Dumnezeu fusese comercializat şi făcut de ruşine în zona sacră ce fusese dedicată altor scopuri (vezi la Matei 21:12-17, mai pe larg). Templul, zidit de Irozi, din marmură şi aur, era foarte frumos înconjurat de patru curţi, pe nivele în trepte: pentru preoţi, pentru isael, IOAN
535 pentru femei, şi pentru neamuri. împrejmuit de colonade acoperite, cu stâlpi din cea mai albă marmură, fiecare având înălţimea de 12 metri executaţi dintr-o singură piatră. La răsărit era Pridvorul lui Solomon, unde erau comercianţii. întreaga zonă era înconjurată de un zid masiv de 300 de metri pe fiecare latură, cam de mărimea a patru străzi ale unui oraş. Minunile (23). Isus nu făcuse până acum decât o minune în Galilea (2:11; 4:54). Dar acum, odată cu inaugurarea activităţii Sale prin spectaculoasa demonstraţie din templu. El a făcut atât de multe minuni încât mulţi au fost gata să-L accepte de Mesia, dar El ştia prea bine ce fel de Mesia aşteptau ei. Capitolul 3:1-21. Nicodim Curăţirea templului şi minunile însoţitoare făcuseră o impresie adâncă asupra oaşului. Nicodim, un om precaut, cu influenţă, fariseu şi membru al Sinedriului, caută să obţină o întrevedere particulară cu Isus. El este şi interesat dar doreşte să cerceteze afirmaţiile pe care le făcue Isus despre Sine. în ce măsură a crezut nu ştim. Doi ani mai târziu a luat partea lui Isus în consiliu (7:5- 52). Mai târziu, el şi cu Iosif, un alt membru al consiliului, au îngropat pe Isus (19:36). A fost un ucenic în taină, în zilele de formare a credinţei sale, dar mai târziu a fost gata să împărtăşească deschis cu Isus ruşinea crucii Sale. Ieşirea din umbră în ceasul umilirii lui Isus, când până şi cei doisprezece au fugit să se ascundă, felul în care şi-a riscat viaţa în slujba aceea milostivă de la urmă, este unul din cele mai nobile acte din Scriptură. Negreşit el a ispăşit pentru tendinţa sa de la început de a sta ascuns, în special când ne gândim că era un membru al Sinedriului, şi se afla chiar în inima taberei duşmane. "Naşterea din nou" de care a vorbit Isus nu era doar o metaforă, ci o realitate ce rezultă din impregnarea inimii umane de către Duhul lui Dumnezeu (vezi la Romani 8:1-11). Nicodim împărtăşea negreşit concepţia populară potrivit căreia împărăţia lui Mesia avea să fie o împărăţie politică, în care naţiunea lui avea să fie eliberată de sub jugul roman. Isus încearcă să-i vorbească despre natura spirituală a acestei naşteri, atât de diferită de ceea ce avea Nicodim m vedere, încât acesta nici nu a ştiut despre ce vorbeşte Isus. El nu putea pricepe în ruptul capului cum el, un om bun, fariseu convins, unul din conducătorii naţiunii mesianice, nu putea să fie primit în împărăţia Mesianică cu braţele deschise, aşa cum era. Aceasta nu putea accepta el, că trebuie să-şi restructureze total ideile şi pe sine însuşi. "Să fie înălţat" (14). Este vestirea făcută de Isus la începutul lucrării Sale despre faptul că crucea avea să fie tronul Său mesianic. Este o referire la şarpele de aramă spre care priveau cei care erau muşcaţi de şerpii din pustiu şi erau vindecaţi. (Numeri 21:9), însemnând că 536
naşterea din nou despre care tocmai vorbise Isus, şi păşirea într-o viaţă nouă, aveau să vină prin moartea Sa. A dat prilejul minunatului text de laloan 3:16. Capitolul 3:22-36. Lucrarea lui Isus în zona Iordanului inferior Era aceeaşi regiune unde fusese botezat. între timp Ioan plecase mai spre nord, cam la 70 de kilometri, într-o localitate numită Aenon (vezi harta de la pagina 423). Ambii bărbaţi predicau acelaşi lucru: de mult prezisă împărăţie a cerurilor s-a apropiat. Curând după Isus au început să vină mai mulţi oameni decât după Ioan, datorită minunilor Sale şi fiindcă El era Mesia pe care II vestea Ioan; de asemenea şi din pricina personalităţii Sale impunătoare. După 8 luni, Ioan a fost întemniţat (Matei 4:12); conducătorii de la Ierusalim au început să observe ce se întâmplă (Ioan 4:1); începea să pară că va fi primejdios ca Isus să mai continue în regiunea aceea; şi, ca nu cumva să fie tăiat înainte de vreme, până a nu-şi fi sfârşit lucrarea, Domnul Isus s-a retras în Galilea. Faptul că a fost o perioadă de 8 luni este indicat prin următoarele: a început cam pe la Paşte (aprilie, Ioan 2:13; 3:22); s-a încheiat "patru luni până la seceriş" în decembrie. (Ioan 4:35) Capitolul 4:1-42. Femeia samariteancă Isus s-a întors din Galilea prin Samaria, în loc să o ia pe drumul mai obişnuit ce urma valea Iordanului, probabil din motive de precauţie. Samaria se afla în afara jurisdicţiei lui Irod, care tocmai aruncase pe Ioan în închisoare. Isus nu era decât în trecere. Conversaţia Sa cu femeia semariteancă nu a fost decât întâmplătoare. Este unul din cele mai frumoase momente din viaţa lui Isus. Samaritenii erau o rasă străină care fuseseră sădiţi acolo de asireni, cu 700 ele ani mai înainte (II Regi 17:6, 26, 29; Ezra 5:1, 9, 10) şi acceptaseră Pentateul. Ei se aşteptau ca Isus să-şi aşeze scaunul de domnie în Samaria şi nu la Ierusalim. Isus era privit cu suspiciune de conducătorii propriei naţiuni. Dar iată că aici aceşti samaritenii dispreţuiţi L-au primit cu bucurie. Unul din contrastele care se repetă mereu în evanghelii este repudierea lui Isus de către conducătorii religioşi ai naţiunii şi primirea Sa de către cei lepădaţi, de către oamenii de rând. Fântâna lui Iacob se mai află şi acum acolo, având o adâncime de treizeci de metri şi trei metri în diametru. Este unul din puţinele locuri având legătură directă cu viaţa lui Isus care se poate identifica cu precizie. "Ceasul al şaselea" după ora romană, la fel ca timpul nostru era ora şase după masă. Vizita lui Isus a pus bazele primirii Evanfeeliei de către samariteni cu toată inima la câţiva ani după aceea. (Fapte 8:4-8) IOAN
537 Capitolul 4: 43-54. Fiul nobilului Cana se afla la vreo 7 km nord-est de Nazaret. Era locul de baştină a lui Natanael, unde cu un an înaite Isus făcuse prima minune. (Ioan 2:1-11) Nobilul era unul din funcţionarii oficiali ai lui Irod de la Caper- naum. Oraşul acesta se afla la vreo 24 km nord-est de Cana. Minunea aceasta a fost înfăptuită prin viu grai, asupra unei persoane aflate la 24 kilometri distanţă. "Al doilea semn" (54) înseamnă că a fost a doua minune în Galilea. între timp Isus făcuse minuni în Ierusalim (Ioan 2:23) în urma acestei minuni, se paie că Isus s-a întors la Nazaret (Luca 4:16-20). Vindecarea fiului nobilului de la Capernaum a fost ceea ce auziseră locuitorii Nazaretului că înfăptuieşte Isus şi voiseră să-L vadă făcând şi în oraşul lor (Luca 4:23) Capitolul 5. O minune de Sabat la Ierusalim Aceasta a fost în timpul unui praznic (1) Nu se spune care anume dintre ele. Praznicele erau sărbătorile ţinute de evrei în zilele lui Isus, pe care le respecta şi El neîndoios. Ele erau: Pastele (aprilie) Sărbătoarea ieşirii din Egipt, ce avusese loc cu 1400 de ani mai înainte. Rusaliile (iunie) 50 de zile mai târziu. Celebrarea dării legii Corturile (octombrie). Celebrarea strângerii roadelor. Dedicarea (decembrie). Sărbătoare inaugurată de Iuda Macabeul. Purim (cu puţin înainte de Paşte) Nu este amintită în evanghelii. Isus se întorsese în Galilea în luna decembrie, cam în perioada dedicării. Praznicul următor ar fi fost Purim. Apoi, Pastele, care era considerat ca fiind data vizitei sale de acum la Ierusalim. Cu un an înainte Isus curăţise templul, ca semn introductiv al faptului că El este Mesia. De data aceasta, El face o minune în ziua de Sabat, cu scopul de a atrage atenţia conducătorilor şi a face publicitate maximă declaraţiei Sale de dumnezeire în capitala naţiunii. Aceasta i-a prilejuit o explicaţie detaliată a declaraţiilor Sale şi a dus la hotărârea Sinedriului de a-L omora (18), hotărâre pentru care le-a trebuit doi ani s-o ducă la îndeplinire. Scăldătoarea Betezda era aşezată după tradiţie chiar la nord de templu. Dar unii învăţaţi o identifică cu ceea ce se numeşte astăzi Scăldătoarea Fecioarei, aflată la sud de templu, care mai este şi astăzi un izvor intermitent. Isus s-a referit la această minune şi la horărârea lor de a-L ucide un an şi jumătate mai târziu. A fost una din controversele principale cu duşmanii Săi (Ioan 9:141; Luca 13:14). Pentru că a vindecat pe omul cu mâna uscată în ziua de Sabat ei au plănuit să-L ucidă (Marcu 3:6). Isus i-a făcut inconsecvenţi pentru că şi ei operau tăierea împrejur în ziua de Sabat. Singurul caz consemnat în care Isus s-a mâniat a fost atunci când ei au obiectat împotriva faptului că a vindecat în ziua de Sabat (Marcu 538
3:5), cu deosebirea că s-a mai mâniat odată atunci când ucenicii au încercat să îi oprească pe copilaşi să vină la El (Marcu 10:14) Vindecări de Sabat Sunt consemnate şapte cazuri, după cum urmează: Vindecarea unui îndrăcit, la Capernaum (Maieu 1:21-27) A soacrei lui Petru, la Capernaum (Marcu 1:29-31) A unui neputincios, la Ierusalim (Ioan 5:1-9) A omului cu mâna uscată (Marcu 3:1-6) A unei femei gârbove (Luca 13:10-17) A omului care suferea de dropică (Luca 14:1-6) A orbului din naştere (Ioan 9:1-14).
Este singura minune a lui Isus pe care toţi cei trei evanghelişti o redau fără exepţie (Matei 14:13-33; Marcu6:32-52; Luca 9:10- 17) Era pe ţărmul de est al Mării Galileii. Un punct aflat la vreo 3- 4 km sud-est de locul unde se varsă Iordanul în mare se potriveşte cu descrierea pe care o găsim în evanghelii. Era pe vremea Paştelui (6:4), cu un an înaite de moartea lui Isus, când mulţimile erau în drum spre Ierusalim. Isus însuşi nu s-a dus la Ierusalim de acest Paşte fiindcă în anul precedent încercaseră să-L omoare (Ioan 5:1, 18). A fost probabil primul Paşte la care nu a participat Isus de la vârsta de 12 ani. L-a săr- bătorit însă făcând una din cele mai mari minuni ale Sale pentru mulţimile care se duceau să serbeze Pastele. Observaţi cât de mult i-a plăcut lui Isus ordinea: i-a pus pe oameni să stea jos, în grupuri de câte 50 şi 100 (Marcu 6:39-40), probabil aranjaţi în jurul Lui în cerc sau semicerc. Mai notaţi şi faptul că nu a făcut deloc risipă. A poruncit să se strângă resturile (12-13). Minunea a avut o înrâurire foarte mare asupra oamenilor, care au vrut să-L întroneze Rege imediat (14-15). Isus umblă pe apă (16-21). A fost în "straja a patra" (Marcu 6:48), după ora trei dimineaţa. Isus petrecuse aproape toată noaptea singur pe munte (Marcu 6:46) Ucenicii vâsleau spre Capernaum, se aflau la vreo 8 km sud- vest de vărsarea Iordanului (vezi harta de la pagina 473). Ei se ţineau pe lângă ţărm, din pricina furtunii. Când s-a arătat Isus, ei erau la vreo "douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii" adică la vreo 6-7 km depărtare de celălalt mal. Când a văzut Petru că Isus umblă pe apă, a vrut să facă şi el la fel. Simpaticul nostru vijelios! Sărmanul Petru, a început să se scufunde! Atunci Isus l-a mustrat pentru lipsa lui de credinţă. Nouă ni se pare că Petru a avut destulă credinţă de vreme ce a pornit IOAN
539 totuşi pe apă - destulă din punctul nostru de vedere, dar în ochii lui Isus, Petru avea atât de puţină credinţă! Discursul lui Isus asupra pâinii vieţii (27-71). Isus făcuse această minune măreaţă a înmulţirii pâinilor ca un cadru propice pentru discutarea în cuvinte desluşite a adevăratei Sale misiuni pe lumea aceasta. în vreme ce El petrecuse mult timp slujind nevoile trupeşti ale oamenilor, adevăratul Lui scop pentru care a venit pe lumea aceasta a fos acela de a salva sufletele oamenilor. Când însă le-a spus oamenilor lucrul acesta, ei au început să-şi piardă interesul. Atâta timp cât le hrănea trupurile era minunat pentru ei, voiau să-L facă rege. Se pare că oamenii în general se aşteptau ca Mesia să aducă o ordine socială în care ei să-şi dobândească pâinea fără să mun- cească. Ar fi fost pur şi simplu minunat dacă ar fi putut avea un astfel de rege care să-i hrănească în fiecare zi în chip miraculos, aşa cum făcuse cu o zi mai înainte, asemenea manei pe care le-o dăduse Moise. Capitolul 7. Isus e din nou la Ierusalim Aceasta a fost de praznicul corturilor (luna octombrie), la un an şi jumătate de când mai fusese ultima oară, şi cu şase luni înainte de moartea Sa. Cu ocazia vizitei Sale precedente El vindecase un om în ziua de Sabat şi anunţase conducătorilor că El este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 5:18), drept pentru care ei s-au decis să-L omoare. De celălalt Paşte nu se mai dusese la Ierusalim (Ioan 6:4) Dar acum lucrare Sa se apropiase de sfârşit şi iarăşi S-a dus în capitala naţiunii sale ca să-şi prezinte afirmaţia că El este trimis de la Dumnezeu. Totuşi vremea morţii Sale nu sosise pe deplin. Cunoscând care le era planul lor de a-L ucide, (căci faptul se cunoştea 7:25) El a călătorit incognito, până când s-a arătat în mijlocul mulţimilor la templu. Apoi şi-a început cuvântarea printr- o referire la faptul că ei vor să-L omoare (7:19-23) Când au auzit conducătorii lucrul acesta, au trimis soldaţii să- L ridice imediat. Dar soldaţii au fost cuprinşi de uimire şi respect în faţa Lui şi nu şi-au putut face datoria, atât de mare a fost înrâurirea prezenţei Sale asupra lor. Iar El a continuat cu mesajul Lui de la Dumnezeu. Dumnezeirea lui Isus Isus este numit "Fiul lui Dumnezeu" în toate patru evangheliile: Matei 3:17; 4:3, 6; 8:29; 14:33; 16:16; 17:5; 26:63; 27:54. Marcu 1:1, 11; 3:11; 5:7; 9:7; 14:61,62. Luca 1:32, 35; 3:22; 4:41; 9:35; 22:70 Ioan 1:34, 49; 3:16, 18; 5:25; 9:35; 10:36; 19:7; 20:31 540
Isus S-a numit pe Sine "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan5:15); "se făcea deopotrivă cu Dumnezeu" (Ioan 5:18). De trei ori a spus categoric "Eu sunt FIUL LUI DUMNEZEU" (Maieu 14:61-62; Ioan 9:35-37- 10:36). Isus a folosit de repetate ori expresii despre Sine care nu pot fi atribuite decât lui Dumnezeu. "Eu sunt adevărul" (Ioan 14:6) "Eu sunt calea" (care duce la Dumnezeu) (Ioan 14:6) "Eu sunt uşa; dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit şi va intra şi va ieşi şi va găsi păşune" (Ioan 10:9) "Nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6) "Eu sunt Pâinea vieţii" (Ioan 6:35, 38) "Eu sunt Viaţa" (Ioan 11:25) "Eu sunt învierea " (Ioan 1 1:25) "Cine crede în Mine nu va muri niciodată" (Ioan 1 1:26) "Eu sunt Mesia" (Ioan 4:25-26) "înaite de a fi fostAvraam, Eu sunt" (Ioan 8:58). Este o afirmaţie uimitoare, dincolo de înţelegerea mărginită, care elimină trecerea timpului şi rezolvă trecutul şi viitorul într-un singur etern "acum". "Tată, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam înainte de facerea lumii" (Ioan 17:5) O clară amintire a existenţei Sale de dinainte de întrupare. "Cel care M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:9) "Eu şi Tatăl suntem una" (Ioan 10:30) "Toată puterea Mi s-a dat în cer şi pe pământ" (Matei 28:18) "Eu sunt cu voi întotdeauna până la sfârşitul lumii" (Matei 28:20) Cine altul ar mai fi putut rosti asemenea lucruri despre sine însuşi? Despre cine altul le-am mai putea rosti? Marcu L-a numit pe Isus "Fiul lui Dumnezeu" (Marcu 1:1) Ioan L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 3:16, 18; 20:31) Ioan Botezătorul L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1:34) Natanael L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1:49) Petru L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Matei 16:16) Marta L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 11:27) Ucenicii L-au numit "Fiul lui Dumnezeu" (Matei 14:33) Gabriel L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1:32, 35) DUMNEZEU ÎNSUŞI L-a numit pe Isus "FIUL LUI DUMNEZEU" (Matei 3:17; 17:5; Marcu 1:1; 9:7; Luca 3:22; 9:35) Duhurile rele L-au numit pe Isus "Fiul lui Dumnezeu" Matei 8:29; Marcu 3:11; 5:7; Luca 4:41, (vezi nota asupra demonilor de la pagina 468) Oamenii au recunoscut în mod curent că El a făcut această afirmaţie: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu... " (Matei 4:3, 6) [OAN
541 "Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu" (Matei 14:33). "Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce"
"El s-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu" (A zis "Eu sunt Fiul lui Dumnezeu") (Ioan 19:7) Profeţii Vechiului Testament au prezis dumnezeirea Lui: "îl vor numi: Dumnezeu Atotputernic, Părinte al Veşniciilor" (Isaia 9:6). "Iată numele pe care i-L vor pune: Dumnezeu neprihănirea noastră" (Ieremia 23:6; 33:16) "în ziua aceea casa lui David va fi ca Dumnezeu" (Zaharia 12:8) "Piatra" pe care a spus Isus că îi va zidi Biserica (Matei 16:18) a fost adevărul potrivit căruia El este Fiul lui Dumnezeu. Isus însuşi este numit "Dumnezeu" (Ioan 1:1; 10:33; 20:28; Romani 9:5; Coloseni 1:16; 2:9; I Timotei 1:17; Evrei 1:8; I Ioan 5:20; Iuda 25). Astfel, nici Isus însuşi, nici Scripturile nu lasă vreo umbră de îndoială asupra naturii persoanei lui Isus. De ce să nu accepţi faptele aşa cum sunt? Dacă El nu a fost decât un om bun, atunci nu poate face nimic pentru noi, dcât să ne dea un exemplu. Dacă a fost cu adevărat Dumnezeu, El ne poate fi Mântuitor şi un exemplu. Capitolul 8:1-11 Femeia prinsă în adulter în trei cazuri Isus s-a ocupat de femei care călcaseră strâmb: ceasul de faţă, femeia păcătoasă de la Luca 7:36-50 şi femeia samariteancă (Ioan 4:18). în toate trei cazurile Isus a fost deosebit de atent şi plin de îngăduinţă. (Vezi la Luca 15) Limbajul versetului 7 poate lăsa să se înţeleagă că Isus ştia că oamenii care o acuzau pe femeie erau vinovaţi chiar ei înşişi de fapta ce i-o imputau ei. Capitolul 8:12-59. Isus continuă discursul despre dumnezeirea Sa Afirmaţiile categorice şi uimitoare pe care le face Isus despre Sine îi înfurie pe conducători, care încearcă să-L atace (59).Pe lângă afirmaţiile din paginile precedente, Isus a mai făcut şi alte declaraţii care ilustrează dumnezeirea. "Eu sunt Lumina lumii" (Ioan 8:12). "Eu sutn Păstorul cel Bun (Ioan 10:11). "Voi sunteţi din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta. Voi sunteţi de jos. Eu sunt de sus" (Ioan 8:23). "Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat." (Ioan 8:56). "Moise a scris despre Mine" (Ioan 5:46). "Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică,
"Tatăl a mărturisit despre Mine" (Ioan 5:37). 542 "Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine" (Ioan 5:36). "Dacă n-aş fi făcut între ei lucrările pe care nimeni altul nu le- a făcut, n-ar avea păcat" (Ioanl5:24). "Dacă nu credeţi în Mine că Eu sunt, veţi muri în păcatele voas- tre" (Ioan 8:24). "Binecuvântaţi sunt ochii voştri, căci vă spun că mulţi regi şi profeţi au dorit să vadă lucrurile pe câer le vedeţi voi, dar nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit" (Luca 10:23-24). "Regina din Seba a venit de la marginile pământului să audă înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că aici este Unul mai mare dcât Solomon. Ninivenii s-au pocăit la propovăduirea lui Iona. Iată că aici este Unul mai mare decât Iona" (Matei 12:41-42). Nume şi titluri date în Scriptură lui Cristos "Cristosul" "Mesia"', "Mântuitorul", "Răscumpărător" Minunat, Sfetnic, Martorul Credincios, Cuvântul lui Dumnezeu, Adevărul, Lumina lumii. Calea, Păstorul cel bun, Mijlocitorul, Izbăvitorul, Măreţul nostru, Mare Preot, Autorul şi Desăvârşitorul Credinţei noastre, Căpetenia mântuirii noastre, Avocatul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Sfântul lui Israel, Singurul Fiu născut, Dumnezeu Atotputernic, Chipul lui Dumnezeu, Părinte al veşniciilor, Domn, Domn al tuturor, Domnul Slavei, Domnul domnilor, Binecuvântatul şi Singurul Potentat, Rege a lui Israel, Rege al regilor, Cârmuitor peste regii pământului, Prinţ al păcii, Prinţul vieţii, Fiul lui David, Odrasla, David, Rădăcina şi odrasla lui David, Luceafărul de dimineaţă, Emanuel, Al doilea Adam, Mielul lui Dumnezeu, Leul din Seminţia lui Iuda, Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul, începutul creaţiei lui Dumnezeu, întâiul născut din toată Creaţia, Aminul. Ce a spus Napoleon despre Cristos Cuvintele care urmează sunt acceptate în general ca aparţinând
IOAN
543 Alexandru, Cezar, Hanibal. Alexandru, Charlemagne şi eu însumi am întemeiat imperii. Dar cu ce? Cu forţă! Isus şi-a întemeiat imperiul prin dragoste. Şi chiar în ceasul acesta milioane de oameni ar fi gata să moară pentru El. Eu însumi am inspirat mulţimi mari de oameni, cu atâta afecţiune încât au murit pentru mine. Dar prezenţa mea a fost necesară acolo, cu ei. Acum, când sunt pe insula Sfânta Elena, unde se află prietenii mei? Sunt uitat şi mă voi întoarce curând în ţărână, căzând pradă viermilor. Ce prăpastie între mizeria mea şi împărăţia eternă a lui Cristos, care este proclamat, iubit şi adorat - Cel a cărui împărăţie se întinde peste tot pământul! Este aceasta moarte? Vă spun: moartea lui Cristos este moartea unui Dumnezeu. Vă spun: ISUS ESTE DUM- NEZEU." Ce a spus Josephus despre Cristos Sunt cuvinte considerate autentice de mulţi învăţaţi, dar unii
"Era în vremea aceasta Isus, un om înţelept, dacă ne este îngăduit să-L numim om, căci el a săvârşit fapte şi lucrări minunate. El a fost Cristos. Pilat, la sugestia oamenilor de seamă dintre noi, L-a condamnat să moară pe cruce. El s-a arătat urmaşilor Săi înviat, a treia zi". Capitolul 9. Isus vindecă un orb din naştere Cu o zi mai înaite, la Ierusalim (5:9), Isus vindecase un nepu- tincios în ziua de Sabat, fapt care adăugat la declaraţia despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, ia făcut pe farisei să încerce să- L ucidă cu pietre (Ioan 8:52-59). Acum El face o minune şi mai uimitoare în ziua de Sabat (9:14). Capitolul 10:1-21. Isus Bunul Păstor Isus se declară pe Sine Păstorul omenirii, adică păstorul tuturor acelora din cadrul omenirii care îl vor primi pe Păstor. Este o metaforă minunată, mult îndrăgită de creştini. Capitolul 10:22-39. La praznicul Dedicării Este un interval de două luni între versetele 21 şi 22. Praznicul torturilor era în octombrie. Vizita lui Isus la acest praznic este relatată de Ioan la 7:2 şi 10:21. Acum este praznicul Dedicării (decembrie). în acest interval se pare că Isus fusese până în Galilea Şi prin părţile de nord, şi avusese loc schimbarea la faţă. Capitolul 10:40-42. Dincolo de Iordan Unde petrecuse Isus opt luni la începutul lucrării Sale publice de Propo văduire (Ioan3:32). A stat acolo probabil două luni. Este o regiune L 544
foarte populată, cu multe oraşe romane, sub conducerea lui Irod, în afara controlului autorităţilor de la Ierusalim (Luca 11 până la 18 inclusiv). Capitolul 11. Isus îl învie pe Lazăr din morţi Probabil aceasta s-a întâmplat cu o lună înaitea morţii Domnului. A fost a treia înviere din morţi: fiica lui Iair (Marcu 5:21-43), fiul văduvei din Nain (Luca 7:11); Lazăr, la care se adaugă cea mai mare dintre toate învierile: Propria Sa înviere, când El însuşi a revenit dintre cei morţi, pentru ca niciodată să nu mai moară! Minunea aceasta a determinat sinedriul să ia hotărârea finală de a-L ucide pe Isus (53). De aceea, Isus s-a retras în pustiul Efraim, la vreo 20 kilometri nord de Ierusalim, ca să aştepte Pastele împreună cu ucenicii. Capitolul 12:1-8. Cina din Bctania Ioan aşează această cină în ziua dinaitea întrării Sale triumfale (12), care putea fi sâmbătă seara (vezi la Marcu 14:3-9). Era probabil la o lună după învierea lui Lazăr, care făcea parte dintr- o familie bogată. Trei sute de lei cât se spune în versiunea românească ar veni astăzi la suma de 600 de lei. Probabil Isus vorbise despre răstignirea Sa. Măria, bună la inimă şi simţitoare, plină de duioşie, a observat poate în ochii Săi durerea şi si-a zis: "Aici nu mai poate fi vorba de o pildă, ci se va întâmpla chiar aşa cum a zis El". Şi îndată s-a dus şi a luat ce avea mai scump în casă, acel parfum rar, şi 1-a turnat peste capul şi picioarele Sale, ştergândui-le apoi cu părul ei. Poate că nu s-a rostit nici un cuvânt. Dar El a înţeles. El ştia ce voia să spună ea prin acel gest: că era foarte îndurerată. Isus a apreciat atât de mult această faptă încât a spus că ceea ce făcuse ea se va pomeni oriunde, va merge numele Lui, până la marginile pământului, şi până la sfârşitul lumii. Betania se alia la vreo 3 km de Ierusalim, pe versantul de răsărit al Muntelui Măslinilor. A fost locul de şedere al lui Isus când era în vizită la Ierusalim. De pe dealurile Betaniei Isus s-a suit la cer. Capitolul 12:9-19. Intrarea Sa triumfală (Vezi la Matei 21:1- 11). Capitolul 12:20-36. Dorinţa grecilor de a-L vedea pe Isus. Nu se afirmă când dar se crede că ar fi avut loc probabil marţi, la templu, întrucât ositilitatea deschisă a conducătorilor religioşi devenea tot mai puternică. Popoare din ţări îndepărtate i-au adus omagiul lor. A dat naştere unei conversaţii combinate cu accente de monolog, rostite ca un fel de rugăciune despre necesitatea morţii Sale. Cât de mult se îngrozea El la gândul morţii! [O AN 545
Fig.66. Satul Betania. Mormântul lui Lazăr, în centru, în dreapta casa lui Simon leprosul. Foto Matson Capitolul 12:37-43. Necredinţa lor. De ce oare în ciuda tuturor dovezilor copleşitoare ale minunilor lui Isus, conducătorii religioşi ai naţiunii ebraice nu voiau să creadă în Isus - constitue una din cele mai grele probleme de rezolvat din Scriptură. Răspunsul lui Ioan este acela că era vorba de împlinirea Scripturii. Capitolul 12:44-50. Mesajul final pe care 1-a rostit Isus în templu. Probabil 1-a ţinut înaite de a pleca din templu, marţea, pentru ca niciodată să nu se mai întoarcă acolo. Capitolele 13,14. Cina de pe urmă (Vezi mai dezvoltat la Matei 26:17-29) Isus le spală picioarele (13:1-20). A dat naştere unei iniei vrajbe
546
trebuit în cele din urmă să se aplece în mâini şi în genunchi şi să le spele picioarele, deci să facă o treabă umilitoare de sclav, pentru a le săpa adânc în memorie faptul că El i-a chemat să slujească, iar nu să stăpânească. O, cât de mult a suferit Biserica de-a lungul secolelor, din pricina faptului că conducătorii ei au fost mistuiţi de dorinţa de, a fi ei înşişi mari! Au fost create orgnizaţii puternice şi funcţii înalte, ca să satisfacă ambiţiile lumeşti şi egoiste ale oamenilor. Aşa-zişii oameni mari ai Bisericii, care în loc să-L slujească pe Cristos, s-au folosit de numele Său pentru a se sluji pe ei înşişi şi interesele lor. Isus îl indică pe vânzătorul Lui (21-20). Atât de bine a reuşit Iuda să-şi păstreze secretul încât nimeni nu 1-a bănuit. (Vezi la Marcu 14:10- 1 1). Dar Iuda ştia că Isus îi cunoaşte secretul. Având însă o inimă de piatră, el a continuat să săvârşească blestemata lui crimă. Cuvântul de rămas bun către ucenici (13:31 la 17:26) rostit de Isus pe când Iuda nu mai era în mijlocul lor. Aceste patru capitole sunt cele mai duioase cuvinte din toată Biblia. Capitolul 14 a fost rostit pe când se aflau la cină. Capitolele 15, 16 şi 17 pe când se îndreptau spre Ghetsiman. lîl ştia că sfârşitul se apropiase tot mai mult. Era gata să-1 înfrunte, în loc să numească acest sfârşit "răstignire", Isus 1-a numit "proslăvire" (13:31). El se îngrozea în faţa durerii, dar avea ochii aţintiţi spre bucuria ce va urma durerii. Ucenicii au rămas înmărmuriţi când L-au auzit zicând că îi va părăsi. Ce voia oare să spună? Dar nu le spusese Isus de atâtea ori că aşa se va ânlâmpla? Credem că inima Lui trebuie să fi sângerat mai mult pentru ci, decât la gândul suferinţelor Sale. Petru, crezând că Isus se duce într-o misiune primejdioasă, s-a oferit să-L urmeze chiar şi cu preţul vieţii. Isus i-a amintit lui Petru că nu-şi dă seama ce spune. Capitolul 14. Casa cu multe locaşuri Capitolul cel mai iubit din Biblic, cel pe care îl luăm cu noi când ne apropiem de valea umbrei morţii. Isus, ca maestru lucrător, ne pregăteşte palatul ceresc pentru acea zi glorioasă când ne va primi la sine ca pe Mireasa Lui, aleşii tuturor veacurilor. Dar şi Mireasa trebuie să se pregătească. Biserica trebuie să fie adunată, crescută Şi desăvârşită, adusă pe măsura acelor locaşuri ale lui Dumnezeu. Şi oamenii şi locul trebuie pregătite! La plecarea Sa pentru a pregăti căminul veşnic, Isus promite că va trimite Duhul Sfânt care să ne educe, să ne formeze, să ne mângâie şi apoi să ne conducă pe noi, sfinţii, în drumul spre casă. 1. "Coenaculum", numele locului tradiţional al Cinei de pe urma, probabil casa Măriei, mama lui Marcu. De aici, pe la 8 sau 9 seaia. El s-a dus în Getsiman, la un kilometru şi jumătate distanţă, aşa cum se indică pe hartă pe linia întreruptă. 2. Ghetsiman. Aici Isus a stat în agonie două, trei sau patru ore- IOAN 547
Harta 59. Deplasările lui Isus în ultima noapte. Apoi a fost arestat şi dus în casa Marelui Preot. Aici Isus a fost ţinut de la miezul nopţii până în zorii zilei. Condamnat, batjocorit, tăgăduit de Petru, iar în revărsatul zorilor, condamnat oficial şi trimis la Pilat. 3. Sala de judecată a lui Pilat, numită Turnul lui Antonio. Pilat a încercat să scape de responsabilitate, trimiţându-1 pe Isus la Irod. 4. Palatul lui Irod. Aici El a fost batjocorit. Trimis iar la Pilat. 5. La Pilat. Biciuit şi condamnat la răstignire. "■ Calvarul, aflat chiar în afara zidului de nord, este locul unde a fost răstignit Isus; se mai numeşte şi Golgota (Fig.64).
ideile care se repetă mereu în aceste capitole scumpe sunt: uce- nicii să se iubească unii pe alţii şi să păzească poruncile lui Cristos; sa rarnână în El şi să se aştepte la izgoniri şi persecuţii; e nevoie ca El 548
să plece, pentru ca să poată veni Duhul Sfânt în locul Lui, şi durerea lor să se prefacă în bucurie, Domnul urmând a răspunde la rugăciunile lor. Binecuvântatul învăţător şi Stăpân! Trecând peste propria Lui suferinţă, chiar şi acum îşi dădea toate silinţele să-i mângâie cât mai mult pe ucenicii năuciţi. Capitolul 17. Rugăciunea de mijlocire a lui Isus . El îşi încheie duiosul cuvânt de rămas bun încredinţându-i pe ucenici în mâna lui Dumnezeu, rugându-se pentru Sine, cât şi pentru ei, după care se îndreaptă spre teasc SINGUR. Amintirea despre existenţa Sa pre-umană şi "slava" acesteia (5) I-au dat curaj. El s-a rugat pentru ai Săi (9), nu pentru lume! El a venit să salveze lumea, dar interesul Său deosebit s-a manifestat pentru cei care au crezut în El, Isus a trasat o linie precisă de demarcaţie între cei care sunt ai Sţi şi cei care nu sunt. Lucrul acesta apare foarte clar de-a lungul întregii cărţi a lui loan, şi în toate scrierile sale. Capitolul 18:1-12. Arestarea Domnului Isus Istorisită şi la Matei 26:47-56; Marcu 14:43-50 şi Luca 22:47-53. A fost pe la miezul nopţii. Garnizoana romană compusă dintr-o co- hortă de soldaţi, vreo 500 sau 600 la număr, condusă de căpitanul şef, cu emisari de la marele preot, toţi închipuindu-şi negreşit, că sunt într-o misiune foarte primejdioasă, au fost călăuziţi de Iuda la locul unde se rătrăsese Isus să se roage. Când au dat buzna prin poarta de răsărit pe drumul Chedronului, cu torţe aprinse şi înarmaţi până în dinţi, au putut fi văzuţi foarte bine din locul unde se afla Isus. Când s- a apropiat, Isus printr-o putere nevăzută, i-a făcut să cadă la pământ, pentru ca să-i lase să înţeleagă că nu puteau să-L fără voia Lui. Pentru a face identificarea lui Isus absolut sigură. Iuda li L-a descoperit printr- un sărut. Capitolul 18:12 la 19:16. Procesul lui Isus. (Vezi la Marcu 14:53) Capitolul 18:15-27.Tăgăduirea lui Petru A avut loc în curtea marelui preot, în timp ce Isus era condam- nat. Petru tocmai se declarase gata să lupte cu întreaga garnizoană romană de unul singur. Nu era laş de felul lui. Merită laude în privinţa aceasta. Noi nu vom putea cunoaşte niciodată emoţiile puternice care au sfâşiat sufleutl lui Petru în noaptea aceea. In timp ce el se lepăda cu vehemenţă, negând că L-ar fi cunoscut vreoadtă, Isus s-a întors spre el şi l-a privit. Privirea aceasta i-a frânt inima lui Petru. Capitolul 19:17-37. Isus este răstignit Vezi de asemenea notele de la Matei 27:33-56; Marcu 15:21 -41 şi Luca 23:32-49. Picioarele tâlharilor au fost zdrobite (32) pentru a le grăbi moartea, căci altfel ea nu ar fi intervenit decât peste patru sau cinci zile. IOAN
549 "Sângele şi apa" Capitolul 19:33-34 Isus era mort deja când i s-a străpuns coasta cu suliţa, după ce stătuse pe cruce şase ore. linele persoane competente în medicină afirmă că în cazul unei rupturi de inimă, şi numai în acel caz sângele se adună în pericard, căptuşind preţii inimii şi divizându-i printr-un fel de coagulare de sânge şi ser apos. Dacă acest lucru este un fapt dovedit, atunci cauza fizică imediată a morţii lui Isus a fost o ruptură de inimă. Sub durerea intensă, cu presiunea sângelui clocotind, inima a pleznit. S-ar putea literalmente ca Isus să fi murit datorită inimii Sale care s-a frânt pentru păcatul lumii. S-ar putea ca suferinţa pentru păcatul uman să fi fost atât de mare încât conştiinţa sa umană nu a mai rezistat. Probabil există aici o paralelă mistică cu Genesa 2:21-22. După cum Dumnezeu a luat-o pe Eva din coasta lui Adam, în timp ce acesta dormea, pe aceea care a fost tăcută de El să-i fie mireasă lui Adam, tot aşa, El a luat din coasta lui Isus, în somnul Său pe cruce, pe aceea din care a făcut biserica, mireasa Lui. Curtea lui Caiafa, unde un călugăr priveşte placa reprezentând un cocoş, în amintirea tăgăduirii lui Petru a Domnului Său.
550
Capitolul 19:38-42. îngroparea (Pentru nota asupra locului de îngropare, vezi pagina următoare).Iosif şi Nicodim, ambii membrii ai Sinedriului, ucenici secreţi ai lui Isus în zilele Sale de popularitate, acum în ceasul umilirii Sale au ieşit cu îndrăzneală la lumină, dornici să poarte şi ei ruşinea crucii Sale. Bravo Iosif! Bravo Nicodim! "Giulgiul Sfânt". Revista The Scientific American din martie 1937 conţine un articol scris de un om de ştiinţă francez despre un cearceaf de in care a fost găsit într-o biserică catolică din Turin, în Italia, despre care se crede că ar fi chiar giulgiul în care a fost învelit trupul Domnului Isus. Savantul francez 1-a descris ca având 4,26 metri lungime şi 1 m Fig. 76. îngrăditura Grădinii Mormântului. Intrarea e jos, în stânga. Foto Matson IOAN
551 Fig. 68. Intrarea în mormânt. Foto Matson lăţime, cu imagini în negativ ale părţii din faţă şi din spate ale unui trup de bărbat matur, indicând faptul că omul era aşezat într-o parte, cealaltă jumătate fiind îndoită în lungime. Figurile, a susţinut el, nu sunt picturi, ci imagini produse prin vapori de amoniac, eliberaţi datorită unui grad mare de transpiraţie, în urm unei suferinţe imense. Semnele biciuirii, rănile din palmi, de pe coastă şi de pe cap se văd foarte bine, cu indicii potrivit cărora a curs sânge şi ser din rană. Este în mod incontestabil imaginea unui răstignit, toate detaliile potrivindu-se exact cu relatarea Scripturii şi cu înfăţişarea unui om nobil. Giulgiul a apărut pentru prima dată în Franţa, în anul 1335, cu indicaţia căfusese văzut la Constantinopol in anul 1204. Totuşi nu ştim sigur dacă este chiar giulgiul în care a fost înfăşurat Isus sau dacă nu cumva este un fals. Capitolul 19:41:42. Mormântul lui Isus In locul unde fusese răstignit Isus era o grădină; şi în grădină erau un mormânt în care nu mai fusese pus nimeni". Asta înseamnă că Mormântul în care a fost îngropat Isus era în apropierea locului mde tusese răstignit. (Vezi la Marcu 15:21-41). ,,„ Generalul Christian Gordon a găsit în anul 1881, la poalele dealului •apăţânii, în partea de vest, o grădină. El a pus o echipă de oameni să Pe Şl, la un metru şi jumătate sub depuneri a găsit un mormânt din 552
vremea romană, săpat în piatră solidă, cu un şanţ în faţă unde piatra se dădea la o Yüklə 4,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
|