Marea evanghelie după ioan

Eu însă spun, uitându-Mă ascuţit la toţi cei prezenţi: „Deci, ce spune inima voastră rea la toate aceste lucruri? Este acest semn suficient sau nu, pentru a vă confirma adevărul la ceea, ce Eu am vorbit mai înainte?“

Spun cei mai în vârstă: „Noi nu suntem nici doctori nici farmacişti, care descoperă puterile naturii şi care înţeleg s-o folosească; tot atât de puţine ştim noi despre vrăjitorii, care se poate învăţa de la diavol, pentru că acest lucru ar fi cel mai mare păcat în faţa lui Dumnezeu şi prin urmare noi nu putem şti, prin ce metodă sau putere ai înviat-o tu iarăşi în viaţă! Este de aceea clar, că prin astfel de semne noi nu ne putem lăsa înşelaţi în credinţa noastră pentru Moise şi profeţi, cât şi în adevărul scripturilor, care din templu şi cât şi în ceruri este autorizată! Semne pot înfăptui acum diferiţi magicieni, care în mare parte vin din ţara de răsărit şi mulţi din Egipt; toţi înfăptuiesc miracole, pe care nici un evreu nu le poate înţelege, nu vrea şi nu are voie, pentru că toate aceste lucruri magice provin de la diavol! Şi prin aceasta se poate spune pe scurt: Semnele tale, pentru că pot fi şi vrăjitori, nu au nici o valoare în faţa noastră şi dovedesc doar atât, că le stăpâneşti într-adevăr şi eşti un adevărat meastru în astfel de arte; dar ca să recunoaştem semnele şi învăţăturile tale, de care ne este scârbă, nu avem de gând! Căci un doctor nu este pentru noi nu preot şi mai puţin un profet - şi tu cel mai puţin, deoarece te cunoaştem de aproape treizeci de ani, aşa cum l-am cunoscut deja pe tatăl tău! Ia-te cu cei ce sunt cu tine şi du-te din această şcoală, căci altfel vom apela la forţă!“

Vorbeste Sarah: „Doamne, te rog, părăseşte-i pe aceşti groaznici!Căci ei au mai puţină minte decât pietrele, sunt mai întunecaţi decât orice noapte şi mai fără dragoste decât oricare prăpastie! De două ori Tu mi-ai dăruit viaţa şi pentru aceşti simntiţi acest lucru nu înseamnă nimic! Ei sunt de părere că este vorba de vrăjitorii căruia nu îi sunt pe plac lui Dumnezeu şi vor în orbirea lor mare, să te alunge pe Tine din această şcoală! Doamne, acest lucru este foarte grav! Să mergem, să mergem! Mie mi se pare în apropierea acestor simintiţi, aşa de parcă m-aş afla în apropierea lui Satana!“

Spun Eu: „Draga Mea Sara! Fi tu liniştită! Atâta timp cât Eu doresc, voi rămâne aici; căci Eu sunt un Domn! Dacă ei îi numesc pe unii plini de putere ai pământului ‘domni’ - şi aceştia au de multe ori prea puţină putere; Eu însă am puterea asuprat tuturor cerurilor, iadului şi peste întreg pământul! Eu sunt prin aceasta un domn şi nu îngădui să mi se poruncească ceva! Ce fac Eu, este voinţa Mea proprie; căci Eu sunt întru totul un Domn!“

Atunci când cei mai bătrâni aud aceasta, îşi rup hainele în două şi încep să strige: „Du-te de aici! Căci acum noi am auzit bine, că eşti un bătjocoritor al Domnului! Lucrările tale le-ai înfăptuit prin ajutorul lui Beelzebubs şi prin aceasta vrei tu să întorci poporul lui Moise prin învăţăturile tale de la Dumnezeu; nu ne rămâne de aceea altceva de făcut, decât să te aruncăm de pe acest pământ cu pietre!“

20. Frica celor din templu din pricina judecăţii romane.

Se aflau în toate şcolile cât şi în temple pietre pentru a-i bate şi aşa se afla şi în această şcolă din Nazaret. Pentru că cei bătrâni, farisei şi învăţaţii scripturilor era atât de orbeşte supăraţi, au apucat acele pietre, pentru a le arunca după Mine. Dar atunci s-au ridicat ucenicii şi i-au ameninţat pe acei smintiţi; aceştia însă au început să zbiere şi s-au încruntat şi mai tare, pentru a arunca pietrele pe care ei le-au luat de pe jos. În această clipă însă au intrat în clasa aceea mare Faustus, Corneliu, Jairus şi bătrânul Cireniu.

Când aceşti furioşi i-au observat pe aceşti domni înalţi pentru ei şi foarte bine cunoscuţi, au pus de îndată deoaparte uneltele lor ucigătoare şi au început, să se închine cât se poate de adânc în faţa acestora.

Jairus vine imediat la Mine şi la Sarta, Mă îmbrăţişează şi spune de îndată cu voce tare spre Cireniu: „Aici este Acela, marele om al oameniilor şi aici este iubita mea fiică Sara, pe care El a înviat-o pentru a doua oară de la moarte!“

Imediat se apropie bătrânul Cireniu de Mine, i se adună lacrimi în ochi şi spune: „O Dumnezeul şi Domnul meu! Cu ce cuvinte pot eu om sărac şi neputincios să-ţi mulţumesc pentru nemărginita milostivire, pe care Tu ai creat-o pentru mine?! Oh, cât de fericit sunt, că ochii mei au bucuria nepreţuită să te mai vadă încă o dată pe Tine, Tu prietenul meu sfânt! De mai mult de douăzeci de ani nu am mai auzit nimic de Tine, cu toate că mă gândeam de mai multe ori pe zi la Tine şi de mai multe ori m-am interesat în detaliu de Tine!

Ach, cât de supărat am fost eu până acum câteva zile, atunci când împăratul a început să-mi ceară impozitele din Pontus şi mica Asie şi eu nu ştiam, unde au dispărut acestea!Dar cât de bucuros, cât de nespus de bucuros am fost eu, când cu trei zile în urmă impozitele dispărute şi încă cantităţi nenumărate de aur, argint, perle şi pietre preţioase, mi-au fost trimise de prietenul meu Faustus împreună cu Cornelui şi toate acestea doar prin legătura ta sfântă!

Domnul meu, prietenul meu sfânt Iisus! O spune-mi, ce să fac, pentru a mă scăpa cel puţin de această imensă datorie! Vrei Tu să-ţi aşezi pe cap coroana mea de guvernator suprem, cu câtă bucurie aş aşeza-o eu în faţa picioarelor Tale sfinte!

Într-adevăr Domnul meu, Tu viaţa mea, cum şti tu foarte bine, nu îmi pasă deloc de comorile acestea ale pământului; dacă totul mi-ar fi aparţinut, din ceea ce eu am trimis spre Roma, atunci de mult ar fi fost ajutaţi deja câţiva mii de oameni săraci! Dar a aparţinut împăratului şi eu trebuia să fac totul, pentru a-i trimite ceea ce el mi-a cerut! Dar cum ar fi fost posibil aceasta fără Tine şi prin urmare fără dragul meu Faustus şi fratele meu Cornelui!? - Oh, o povoară lumească aţi împins voi de pe pieptul meu! Acum este timpul pentru a răsplăti, aşa cum îmi permit mie puterile! - O vorbeşte, vorbeşte, Tu sfânt şi înalt prieten al oamenilor, ce pot eu să fac!“

La aceste cuvinte minunate a lui Cireniu spre Mine devin aceia, care au vrut să mă omoare cu pietrele, palizi şi încep să tremure, aşa de parcă ar fi avut temperatura ridicată, pentru că ei credeau, că Eu mă voi răzbuna din plin şi îi voi acuza în faţa lui Cireniu, de care le era la toţi frică ca şi de moarte; căci el nu ştia niciodată la glumă! Tuturor le era cunoscut că judecătorii romani erau peste măsură de severi în conducerea pedepsei şi a sentinţelor; de aceea evreii aveau o frică nespus de mare faţă de ei, - dar mai ales bătrânii din Nazaret, fariseii şi invăţătorii scripturilor, care unii dintre ei ştiau despre furtul impozitelor romane.

Eu însă spun cu cea mai mare prietenie spre Cireniu: „Crezi tu, că bărbatul a uitat, ce ai făcut tu pentru copil, atunci când a trebuit să fugă de Irod din Betlehem spre Egipt? Oh, bărbatul îşi aduce foarte bine aminte! Tu ai făcut totul pentru Mine fără a avea vreun interes, doar pentru că m-ai iubit, - şi Eu să cer acum de la tine vreo răsplată? Nu, acest lucru să fie pe veci departe de Mine! Dar pentru că eşti înlocţitorul împăratului peste Asia, poruceşte-le acestor încăpăţânaţi slujitori ai lui Satana şi nu a lui Dumnezeu, ca să fie tăcuţi ca un perete cu ceea ce Eu am înfăptuit aici, ca altfel să fie ei traşi la răspundere pentru ce au făcut. Căci oricare, care ridică împotriva aproapelui său o piatră, acela să fie pedepsit fără iertare!“

Spune Cireniu: „Au îndrăznit chiar cumva aceşti nenorociţi să ridice pietre împotriva Ta?“

Spune Sara: „Da, da, înaltule Cireniu! Pe Domnul au vrut aceşti nemernici să-L omoare cu pietre, pentru că El le spusese adevărul! Ei se numesc >slujitori ai lui Dumnezeu< şi sunt la aceasta cei mai mari tăgăduitori de Dumnezeu; pentru că ei ţin numai dogmele care îi îndreaptă foarte tare spre lăcomie şi spre egoism şi le dau acestora aparenţa Dumnezeiească prin fapte de violenţă mizerabile!

Cine nu se lasă orbit de ei prin aparenţa care înşeală, acela este ţinut orb cu cea mai mizerabilă violenţă şi nu mai are libertate pe dragul pământ al lui Dumnezeu! Să se citească doar cărţile lui Moise şi ale proorocilor şi să se citească în comparaţie statuturile lor şi se va putea găsi cu foarte uşoară osteneală, ceea ce eu ca o fată de încă nici măcar şaptesprezece ani am găsit deja de mult! Adevărat, cine îi ţine pe Moise şi pe prooroci, acela este cel mai mare duşman al lor! El devine asemenea samarinienilor, care sunt încă puri următori ai lui Moise şi ucenici ai proorocilor şi este văzut zilnic din nou ca fiind blestemat şi urât astfel de templieri, că numele lui ca al acelora în gura unui evreu are de însemnat cel mai mare blestem!

Eu întreb însă acum ca o fată tânără: Este acesta cuvântul lui Dumnezeu, este aceasta o slujbă faţă de Dumnezeu? Iisus le-a dovedit aceasta limpede, că aceasta poate fi numai un singur cuvânt al iadului şi numai o slujbă, cum poate numai Satan s-o dorească; şi de aceea, aşadar, vroiau ei să-L şi omoare cu pietre, pentru că El le-a spus prea mult adevărul în faţa poporului, care ar putea în sfârşit totuşi la capăt să le subţieze venitul lor înbelşugat!

Inaltule Domn! Eu am fost deja de două ori pe deplin în lumea cealaltă şi eu ştiu, ce a văzut sufletul meu. Eu l-am văzut pe Moise şi pe toţi proorocii cei buni! Aceştia aveau pace şi bucuria lor este vremea aceasta, pe care ei o numesc >ziua mare a Domnului<. Dar nici măcar un fariseu şi învăţător de lege n-am văzut eu printre sfinţii lui Israel! Eu am întrebat de aceea, unde ar fi aceştia.

Atunci a venit un înger luminos şi mi-a spus să-l urmez. Şi eu i-am urmat. Acuşi ne-am aflat noi într-un loc foarte întunecat; era de-abia atât de luminos ca într-o noapte fără nori. În adânca depărtare arăta foarte arzătoare starea şi îngerul mi-a spus: >Uită-te acolo! Aceasta este cloaca, unde locuiesc aceia, despre care tu întrebaseşi!< şi eu m-am uitat într-acolo, n-am văzut nimic în afară de draci şi i-am spus îngerului: >Mesager al Domnului! Eu văd numai diavoli şi pe nimeni altcineva! Unde sunt în sfârşit aceia, despre care eu întrebasem?< Atunci mi-a răspuns îngerul: >Aceştia pe care îi vezi, aceştia sunt ei!<

Atunci m-am speriat eu foarte tare şi m-am gândit la tatăl meu, care este chiar o căpetenie a fariseilor; dar îngerul a remarcat, ceea ce mă făcuse să mă cutremur şi spuse: „Fii fără grijă! Tatăl tău ajunge pe calea cea dreaptă şi tu îi vei fi încă o dată un îndrumător pe pământ!“

Aşa ceva am văzut eu şi am auzit şi ştiu de aceea, ceea ce ştiu eu, nu din spuse şi auzite, ci din experienţă! Eu nu trebuie de aceea să învăţ nimic în plus de la aceşti proşti şi slujitori răi ai lui Satan; pentru că eu am văzut aceasta şi am învăţat adevărul pe viu şi pot de aceea să dau mărturie ca una, care a venit înapoi de dincolo, spre percepţia veşnicului adevăr a aceea, ce Iisus, Domnul din veşnicie, învaţă, că tot, ce spun şi învaţă aceşti învăţători întunecaţi, este cea mai deplină miciună şi nici puţin adevăr nu este în acestea! - Eu am vorbit.“
21. Cireniu şi templierii.
Spune Cireniu: „Aţi auzit voi o mărturie împotriva voastră de la una care a reânviat din morţi, ceea ce vă incriminează (învinuieşte) de tot jaful şi uciderea? Ce să fac eu aşadar cu voi la această foarte adevărată învinuire? Să vă spânzur de cruce ar fi mult prea puţin! Să vă bicuiesc până la oase o zi înteagă şi să rănduiesc de-abia atunci să vi se taie capetele, ar fi şi aceasta încă mult prea blând! Dar eu ştiu deja, ce voi face şi voi veţi putea fi foarte mulţumiţi cu mine!“ - La această cuvântare a lui Cireniu devin toţi palizi precum cadavrele şi încep foarte îngrozitor să se tânguiască şi să roage.

Cireniu Mă întreabă însă în secret, dacă el să rânduiască într-adevăr o pedeapsă asupra răufăcătorilor acestora, pe lângă verdictul (decizia), conform căreia lor să li se impună o veşnică tăcere asupra tot ce s-a întâmplat.

Spun Eu: „Rânduieşte doar verdictul cu o ameniţare serioasă, pe care ei s-o primească în aşteptare la prima încălcare fără nici o milostivire următoare! Apoi dă-le drumul!“

Cireniu vine în faţă, porunceşte tăcerea şi pune după aceea: „Ascultaţi-mă acum, voi indivizi răi! Numai acestuia aici, pe care voi vruseserăţi să-L omorâţi cu pietre din pricina adevărului sfânt, care a ajuns la voi din gura Lui, îi aveţi a mulţumi, că eu nu vă alung pe toţi laolaltă în deşert şi acolo pe stânci, care sunt înconjurate împejur cu prăpăstii, să las să vi se scoată ochii! Dar dacă unul va îndrăzni despre toate acestea ce s-au întâmplat, să vorbească chiar numai o singură silabă în şcoală, ori verbal sau în scris sau prin gesturi, mine sau semne cu mâna, la acela se va pune în aplicare neânduplecat cea mai aspră pedeapsă!

Astfel nici nu voi lăsa nepedepsit, dacă aflu, că voi aţi chinui poporul prin şantaj în afara legii şi doriţi să persecutaţi adevărul Dumneziesc din cauza statuturilor voastre mizere, egoiste! Invăţaţi poporul să-L cunoască pe Dumnezeu şi legile acestuia şi să acţioneze conform acestora, căci aşa veţi fi voi tot aşa de bine văzuţi, cum este acest bărbat Dumnezeiesc Iisus, care nu propovăduieşte de loc o învăţătură nouă, ci numai cea foarte veche de la Dumnezeu propovăduită popoarelor care au fost cufundate de voi în cea mai adâncă noapte, ceea ce El poate face cu atât mai uşor şi mai adevărat, deoarece El - ceea ce voi nu înţelegeţi, dar eu ca un păgân de voi declarat (proclamat) înţeleg foarte bine - este în duh Insuşi Acela, care, conform învăţăturii voastre, dăduse pentru voi legile pe Sinai cu aproximativ o mie de ani în urmă prin Moise! Feriţi-vă de aceea, de a-L persecuta pe acest Sfânt; pentru că o asemenea persecuţie v-ar costa dubla viaţă, aici cea trupească şi dincolo cea duhovnicească! - M-aţi înţeles voi?“

Spun toţi cei în cauză: „Da, înaltule Domn şi noi vrem să facem totul, ce ceri tu de la noi! Dar tu doară ştii, că noi oamenii nu suntem zei şi avem tot felul de slăbiciuni în noi; dacă ar încălca puţin cineva în sfârşit totuşi eventual ceva sau undeva, atunci doreşte tu, ca însuşi om, să ne şi tragi pe noi numai într-un mod omenesc la răspundere şi să ne pdepseşti!“

Spune Cireniu: „Oamenii de afaceri şi negustorii greci obişnuiesc într-adevăr să lase să se târguiască cu ei, - dar romanii niciodată! Aceasta reţineţi bine şi procedaţi conform acestui lucru, căci aşa nu veţi avea nevoie de nici o indulgenţă; pentru că numai prin legi severe şi nemiloase devin oamenii tari şi devin eroi ai ordinii şi devin de un s i n g u r cuget şi plin de râvnă în toate aspiraţiile legii!

Dacă un soldat n-ar avea legile cele mai severe şi nemiloase, atunci ar fi el un fricos şi dacă s-ar pune problema, de a-l urmări, bate şi cuceri pe duşman, atunci ar avea duşmanul o vreme favorabilă - şi în ceea ce priveşte protecţia necesară a patriei, n-ar mai fi nici o speranţă! Dar dacă legea strictă îi impune soldatului pe viaţă şi pe moarte fiecare pas şi mişcare, în ceea ce el trebuie să facă în faţa duşmanului, atunci face el cu siguranţă aceasta! Pentru că dacă el n-ar face asta, atunci moartea ar fi soarta lui; dacă face el însă, ceea ce îi este poruncit, atunci moartea prin duşman îi este incertă şi el poate ieşi din bătălie ca învingător şi erou încoronat!

Aceasta este aşadar cea mai severă regulă în Roma: >O lege severă şi face oameni severi şi ordonaţi.< De aceea, deci, nici nu lăsăm nici măcar puţin să se negocieze mult cu noi şi fiecare om stă în faţa legii fără a se ţine seama de rang! Voi ştiţi acum convingerea mea legitimă. Faceţi astfel, căci aşa sunteţi voi liberi în lege; dacă voi nu faceţi însă astfel, atunci vă va judeca legea fără nici o milă de aceea, pentru că ea este o lege.

Intregul pământ şi totul, ce se află în el şi pe el, se menţine numai prin veşnica neclintire a voii Dumnezeieşti. Dacă Dumnezeu ar lăsa numai puţin să se negocieze cu El, cum ar arăta atunci situaţia în următoarea sclipire cu pământul şi cu noi toţi? Atunci s-ar da totul peste cap!

Tot aşa s-ar întâmpla unei societăţi statale de popoare; dacă acolo s-ar destrânge „şurubul“ numai în ceea ce priveşte o lege, atunci ar pierde şi celelalte puterea şi statornicia lor şi întreaga clădire a statului ar deveni atunci numai foarte acuşi o ruină! Deci, aceasta rămâne de neschimbat la ameninţarea mea făcută vouă!“

La un asemenea răspuns hotărât a căpeteniei guvernatorului au făcut bătrânii şi fariseii feţe foarte îngrozitor de amare şi unul dintre ei a vorbit într-o formă de entuziasm dureros: „O Roma, o Roma! Tu eşti foarte îngrozitor de severă şi grea! - Iehova! Din prizonieratul babilonian ai eliberat Tu copiii Tăi, când ei s-au căit şi Te-au rugat pentru aceasta; nu ne vei mai elibera niciodată din această captivitate de o mie de ori mai grea?“ -

Spun Eu: „Dacă voi rămâneţi aşa cum sunteţi voi şi nu vă înbunătăţiţi din temelie, atunci voi să nu rămâneţi numai veşnici suspuşi ai Romei, ci să fiţi mâncaţi de aceasta ca un stârv de către vulturi! Numai un timp scurt încă va răbda Dumnezeu, atunci însă va fi aruncată peste voi soarta dură şi va fi atunci cu voi, ceea ce Eu v-am spus mai înainte şi veţi fi urmăriţi până la sfârşitul lumii. - Acum însă, mergeţi şi nu vă mai supăraţi!“

La aceste cuvinte ale Mele s-au îndepărtat toţi în încăperile lor alăturate; noi însă am rămas în şcoală, în care acuşi veniră o grămadă de Nazarinieni, pentru a vedea înalta stăpânire romană. Noi am trebuit la sfârşit să ne punem pe mese şi bănci, pentru a nu fi striviţi şi pentru a fi văzuţi de poporul doritor să ne vadă.
22. Vindecarea unui artritic. Mărturia Nazarinienilor despre Iisus.

Ev. Matei. 13, 55-56.

A adus însă Borus însuşi un om bolnav de artrită, a cărui mâini şi picioare fuseseră deja pe deplin uscate şi într-un asemenea fel întoarse şi trase laolaltă, că într-adevăr nici unui doctor muritor nu i-ar fi fost posibil cu toate mijloacele din lume, să-l însănătoşească.

Borus însă, când el rânduise să se aducă la Mine cel artritic prin doi cărători într-un coş prin îmbulzeala mare, spuse cu voce tare în faţa poporului: „Acestui bolnav nu-i poate ajuta decât Dumnezeu singur! Eu sunt totuşi unul dintre primii doctori din întreaga Galilee şi vin bolnavi din Ierusalim şi Betleem la doctorul Borus şi el îi ajută; dar acestuia nu-i poate el ajuta! Eu Te rog însă, Tu prietenul meu sfânt Iisus, deoarece după cunoştinţa şi credinţa mea nu-ţi este ţie nici un lucru imposibil, ca Tu să doreşti să-I dai acestui om iarăşi membre drepte, dacă aceasta este voia Ta!“

Spun Eu: „Prietene, aici sunt mult prea mulţi necredincioşi, şi, aici, este o asemenea vindecare totdeauna o treabă grea! Eu însă îl voi vindeca totuşi la tine între patru ochi.“

După aceea au început unii în popor să bolborosească şi au spus: „O, fiul dulgherului este şiret! Acest bolnav este pentru el prea greu, de aceea doreşte el mai degrabă să-l vindece în taină, ca nu cumva noi să observăm, dacă starea lui s-a îmbunătăţit sau nu.“

Eu însă am auzit această cuvântare şi le-am spus defăimătorilor: „O voi neînţelepţilor şi nebunilor! Cunoaşteţi voi această fată alături de Iair? Nu este ea fiica acestuia şi n-a fost ea de două ori moartă? Cine i-a redat iarăşi viaţa? - Voi nebunilor! Dacă fiul omului are puterea, să readucă morţii iarăşi la viaţă, nu va avea El şi puterea, de a spune acestui bolnav: >Ridică-te şi mergi în pace!

În acest moment a intrat un foc în membrele acestui bolnav şi el s-a simţit pe deplin puternic, s-a ridicat şi a umblat şi membrele lui erau cu totul noi; el avea carne şi muşchi puternici şi mergea vioi şi cu inima plină de mulţumire şi spuse după un timp a minunării sale foarte proprii: „Aşa ceva poate să-I fie numai lui Dumnezeu cu putinţă! Fără medicamente, fără punerea mâinilor, ci numai prin cuvântul singur să faci o asemenea vindecare într-o sclipire, aceasta încă nu s-a mai auzit! Doamne Iisuse, eu mărturisesc şi cred acum pe deplin, că Tu eşti ori Fiul lui Dumnezeu sau chiar însuşi Dumnezeu care a luat formă omenească! Mie mi se pare tocmai aşa, de parcă eu ar trebui să Te divinizez!“

Spun Eu: „Lasă aceasta şi nu fă gălăgie din această cauză! Ceea ce simţi tu însă în inimă, aceasta păstreaz-o credincios; va veni o vreme, în care tu vei avea nevoie de aceasta şi atunci poţi tu să te rogi la Tatăl din ceruri, care i-a dat numai Fiului Său o asemenea putere!“ Cu aceste cuvinte a tăcut cel însănătoşit.

Dar poporul s-a îngrozit şi a spus: „De unde îi vine acestuia, aşadar, o asemenea înţelepciune şi asemenea fapte şi asemenea putere? Nu este acesta, oare, fiul dulgherului? Nu o cheamă pe mama lui Maria? Şi fraţii lui: Iacov şi Iosua şi Simon şi Iuda? (Matei. 13, 55) şi surorile lui, nu sunt ele toate la noi? De unde, dar, îi vin deci toate acestea?“ (Matei. 13, 56)

Şi deoarece ei vorbeau astfel unul cu celălalt şi se întrebau, s-au supărat mulţi şi au spus: „Aceasta te face tocmai să devii nebun! Fiii noştri au studiat în Ierusalim şi-au însuşit cunoaşteri în tot felul de arte şi ştiinţe; ei au şi parcurs şcoala proorocilor care încă mai dăinuie şi au învăţat pe deplin înţelepciunea egipteană în tălmăcirea semnelor! Şi acest tâmplar, care, ceea ce poate fi dovedit, n-a mers niciodată la şcoală, pe care l-am văzut mereu lucrând cu securea şi fierestrăul, ne ruşinează acum pe noi şi pe copiii noştri într-un mod, faţă de care chiar şi cele mai înalte persoane de guvernare se minunează şi îl consideră pe tâmplarul, de altfel mai mult prostănac, deja aproape ca fiind un Dumnezeu! Aceasta este într-adevăr supărător! El este toate întru toate, spun toate limbile, de parcă el ar s-ar fi înăscut în aceasta, el este un prooroc de prima mărime şi înfăptuieşte semne şi lucruri, pe care să le fi înfăptuit nu trebuie nici un Dumnezeu să se ruşineze; fiii noştri stau aici împeună cu noi, care totuşi am învăţat şi noi ceva la timpul nostru, de parcă ei n-ar putea nici măcar să numere degetele de la mâinile lor! Nu ştie, oare, nimeni dintre noi ceva, despre cum şi-a însuşit acest dulgher toate acestea?“

Spun alţii: „Unde să-şi fi însuşit el ceva? El fusese doară până acum câteva luni tot timpul acasă şi construise case la noi şi altundeva cu tatăl şi cu fraţii lui; noi n-am observat niciodată o urmă de ceva ieşit din comun la el! El era la aceasta încă foarte scump cu vorba şi dacă îl întrebai de ceva, atunci dădea el ori nici un răspuns sau unul totdeauna numai foarte monosilabic, aşa încât îl consideram un fel de prostănac, - şi acum stă el deoadată aici ca un bărbat, înspre care toată lumea trebuie să-şi îndrepte ochii! Aceasta este doară totuşi mai mult supărător, decât poate concepe numai vreun gând omenesc sănătos!

Ce s-a întâmplat, oare, cu acest om? Noi ştim într-adevăr din timpul tinereţii lui celei mai timpurii, că el ar fi arătat pe atunci ca un băiat încă aproape nevorbitor câteva capacităţi magice! Tata şi mama credeau, că din acest băiat ar ieşi odată ceva mare; dar s-ar fi pierdut aşa pe deplin şi de tot toate capacităţile Sale aşa de mult promiţătoare, că de acestea nu era nici măcar cea mai slabă urmă de descoperit la vreo ocazie! O şcoală n-a vrut el nicioadă să frecventeze deja ca băiat şi era astfel fără toată educaţia ştiinţifică un foarte simplu dulgher. Eu l-am întrebat adesea pe bătrânul Iosif, cum ar fi cu Iisus, dacă el ar fi, aşadar şi acasă aşa de monosilabic. Şi răspunsul a fost:>Mai tare monosilabic decât altundeva în afara casei!< şi fraţii lui spuneau acelaşi lucru! - Dacă însă aşa este, de unde aşadar acum asemenea capacităţi?“
23. Dojana asupra Nazarinienilor.

Ev. Matei. 13, 57.

Dar pentru că Eu păream în faţa lor, după ceea ce au văzut, ca un profet, a început să vorbească un bătrân nazaritean: „Eu am auzit de la un babilonean călător, cum sunt astfel de oameni nişte cerşitori veniţi în ţinuturile noastre şi îşi câştigă ceva bani prin tot felul de vrăjitorii şi profeţii, iar eu am auzit cum i-a făcut unui vecin o profeţie şi aceasta suna aşa:

‘Nazaret, printre zidurile tale trăieşte un om, pe care tu nu-l cunoşti! El este tăcut şi scump la vorbă; dar atunci când va veni vremea lui, atunci se vor închina în faţa cuvintelor sale munţii; vânturile şi măriile îl vor asculta, iar moartea se va cutremura în faţa Sa şi nu va avea nici o putere asupra Lui! Acestea îi va pune pe cetăţenii acestui oraş într-o mirare supărătoare; dar nimeni nu se va putea măsura cu puterea Lui şi moartea va fugi de lângă El ca o gazelă înfricoşată în faţa unui leu! Dar când El va dori să plece în ceruri de pe acest pământ, atunci se va lăsa omorât pentru trei zile de duşmanii Săi; dar în a treia zi va alunga prin propria Sa forţă moartea şi va învia în toată puterea şi minunăţia şi se va ridica în ceruri cu carnea şi sângele! Dar după aceea, vai de aceia care l-au urmărit; destinul lor va fi o judecată groaznică şi cruntă, aşa cum nu s-a mai întâmplat vreodată pe acest pământ! Vai de toţi evreii care sunt îngâmfaţi! Ei nu vor mai avea propria lor viaţă nici până la capătul lumii şi se vor împrăştia pe toată suprafaţa pământului, bântuind ca un animal blestemat în deşert şi din iarbă, spini şi scaieţi îşi vor prepara o pâine necomestibilă, pentru a-şi potoli foamea şi ei vor muri de la o astfel de hrană!’ -

Aceste cuvinte a vorbit acest babilonian acum trei ani de zile; şi într-adevăr este foarte ciudat, că prin acest Iisus a apărut un astfel de bărbat în cetatea noastră, a cărui vorbe şi fapte coincid cu profeţiile babilonianului întru totul! Dar ce se poate face? Dacă s-a înfăptuit aceasta, atunci se va întâmpla şi cealaltă, adică se va instala şi o judecată! De aceea sunt eu de părerea, ca să-L lăsăm să lucre, aşa cum vrea, poate şi doreşte El; căci ar fi foarte greu, să ne întrecem cu El într-o bătălie! Căci cine poate să invie morţii, acela cu siguranţă că poate înfăptui mai multe! În faţa căruia se închină munţii şi vânturile şi măriile muţesc, peste acela noi nu vom putea învinge! De aceea să-L lăsăm să plece, deoarece, cum puteţi vedea chiar voi, ţin la învăţătura Sa cu trup şi suflet şi sunt convinşi că El este Mântuitorul vestit!“

La aceste cuvinte a bătrânului nazaritean s-au supărat şi mai mulţi; dar nimeni nu a mai avut curajul să spună vreun cuvânt.