Mario Puzo



Yüklə 1,92 Mb.
səhifə32/42
tarix22.01.2018
ölçüsü1,92 Mb.
#39712
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   42

Acum se afla într-un balon uriaş şi multicolor. Plutea pe deasupra lumii pe care o cunoscuse. Se gândi la Eli Marrion, care-şi urmase destinul, ajungând să deţină o putere uriaşă şi să fie privit cu respect pentru inteligenţa necruţătoare cu care mânuise această putere. Totuşi, când apăruse cea mai bună carte a lui Ernest – cea care-i adusese Premiul Pulitzer – iar studioul cumpărase dreptul de ecranizare, Eli venise la petrecerea dată de editori în cinstea scriitorului. Eli îi întinsese mâna şi spusese:

— Eşti un mare scriitor.

Prezenţa lui la petrecere făcuse mare vâlvă la Hollywood. Tot marele Eli

Marrion îi dăduse o ultimă şi deplină dovadă de respect atunci când îi cedase o cotă din câştigul brut. Chiar dacă Bantz revocase decizia după moartea lui

Marrion.

Iar Bantz nu era un ticălos. Goana lui neobosită după profit era urmarea experienţei într-o lume specială. La drept vorbind, Skippy Deere era mai râu, pentru că Deere, cu inteligenţa, farmecul, energia lui primitivă şi înclinaţia lui instinctiva spre înşelătorie în interesul personal era mult mai periculos. 325 în mintea lui Ernest se strecură altă idee. De ce denigrase întotdeauna gollywood-ul şi filmele, de ce îşi bătuse joc de ele? Din gelozie. Filmul era acum cea mai respectata formă de artă, iar lui îi plăceau filmele, cel puţin cele de calitate. Dar invidia, în primul rând, relaţiile necesare pentru realizarea unui film. Distribuţia, echipa de filmare, regizorul, megastarurile şi chiar „tipii la costum”, directorii obtuzi, păreau să formeze o familie unită, chiar dacă nu de-a pururi iubitoare – cel puţin până la terminarea filmului. îşi ofereau unul altuia daruri, se sărutau, se îmbrăţişau şi-şi jurau prietenie veşnică. Ce sentiment minunat trebuie să fi fost acesta! îşi aminti cum atunci când scrisese primul său scenariu împreună cu Claudia, îşi închipuise că ar putea fi primit în această familie.

Dar cum să fie acceptat cu o personalitate ca a lui, cu umorul lui răutăcios, cu nelipsita-i ironie? Totuşi, sub influenţa protoxidului de azot nu se putea judeca cu asprime nici măcar pe sine însuşi. Avea anumite drepturi, scrisese cărţi mari (Ernest reprezenta o ciudăţenie în lumea romancierilor, pentru că îşi iubea sincer cărţile) şi meritase să fie tratat cu mai mult respect. Saturat de protoxid dătător de iertare, Ernest decise că, de fapt, nu voia să moară. Banii nu erau chiar atât de importanţi, Bantz se va lăsa înduplecat sau poate că Molly şi Claudia vor găsi o soluţie.

Apoi îşi aminti de toate umilinţele îndurate. Niciuna dintre soţii nu-l iubise cu adevărat. De fiecare dată el cerşise iubirea, niciodată nu se bucurase de iubire împărtăşită. Cărţile lui fuseseră respectate, dar niciodată nu treziseră acea adoraţie care însemna adevărata bogăţie a unui scriitor. Unii critici îl copleşiseră cu insulte, iar el se prefăcuse că nu pune la inimă. în definitiv, nu era recomandabil să te pui rău cu criticii, ei nu-şi făceau decât meseria. Dar observaţiile lor dureau. Iar prietenii, deşi uneori se simţeau bine în compania lui, deşi îi apreciau umorul şi corectitudinea, niciodată nu se legaseră prea mult de el, nici chiar Kenneth. în timp ce Claudia îi purta o afecţiune sinceră, ştia ca Molly Flanders şi Kenneth îl compătimeau. întinse mâna şi închise butonul aerului dulce. în câteva minute mintea i se limpezi şi se duse să se aşeze în biroul lui Kenneth.

Îl copleşi din nou deprimarea. Se lăsă pe spate în fotoliul lui Kenneth şi urmări soarele care răsărea peste Beverly Hills. Era atât de furios că studioul îl escrocase de banii care i se cuveneau, încât nu se putea bucura de nimic. Ura răsăritul care vestea o nouă zi, noaptea lua somnifere şi încerca sa doarmă cât mai mult posibil… Cum să se lase umilit de asemenea oameni, oameni pe care îi dispreţuia. Acum nu mai putea nici sa citească, plăcere pe care şi-o păstrase întotdeauna. Şi, bineînţeles, nu mai putea să scrie. Proza lui elegantă, adesea lăudată, era acum falsa, pompoasa, pretenţioasa. Nu-i mai plăcea să scrie.

De multă vreme se trezea în fiecare dimineaţă temându-se de o noua ^ prea istovit ca să se bărbierească şi să facă duş. în plus, nu avea bani. Câştigase milioane şi le risipise pe jocuri de noroc, femei şi băutură. Sau îi dăruise. Nu pusese niciodată preţ pe bani până în acest moment.

În ultimele două luni nu reuşise să trimită copiilor alocaţia şi nici soţiilor pensia de întreţinere. Spre deosebire de cei mai mulţi bărbaţi, Ernest se simţea fericit când trimitea acele cecuri. De cinci ani nu publicase nici o carte, devenise mai antipatic ca persoană, chiar şi pentru sine însuşi. Tot timpul se plângea de soarta lui. Era ca un dinte cariat în falca societăţii. însăşi această imagine îl deprima. Ce căuta această metaforă răsuflată la un scriitor de valoarea lui? îl năpădi un val de melancolie, era absolut neputincios. Sări în picioare şi se duse în sala de tratamente. Kenneth îi spusese ce trebuia să facă. Scoase cablul ataşat la cele două rezervoare, unul de protoxid de azot, celălalt de oxigen. Apoi conecta cablul numai la unul din ele. La protoxid. Se aşeză pe scaunul stomatologic, întinse mâna şi răsuci butonul. în acelaşi moment îşi spuse că, fără îndoială, exista un sistem de a primi măcar zece la sută oxigen, aşa că moartea nu era chiar atât de sigură. Luă masca şi şi-o puse pe faţă.

Protoxidul pur îi invada tot trupul şi trăi o clipă de extaz în care îi dispăru orice durere, făcându-l să se simtă ca în vis. Gazul îi inunda creierul, golindu-l de orice conţinut. înainte de a trece în nefiinţa, mai trăi un singur moment de plăcere pură, în care se încredinţa că Dumnezeu şi Raiul existau. Molly Flanders se năpusti asupra lui Bobby Bantz şi Skippy Deere. S-ar fi purtat mai cu mânuşi daca Eli Marrion ar mai fi fost în viaţă.

— Vă pregătiţi să lansaţi o nouă continuare la romanul lui Ernest. Voi cere ca filmul să fie blocat. Acum tot avutul lui Vail aparţine moştenitorilor săi. Desigur, puteţi oricând nesocoti dispoziţia şi difuza filmul, dar atunci vă dau în judecata. Dacă voi câştiga, moştenitorii lui Ernest vor deveni proprietarii filmului şi ai celei mai mari părţi din încasări. Fiţi convinşi că va putem împiedica să turnaţi alte continuări pe baza personajelor din cărţile lui Vail. Totuşi, există o cale de a evita asemenea necazuri şi de a scuti ani de plimbări prin tribunale. Plătiţi cinci milioane avans şi zece la sută din profitul brut al fiecărui film. In plus, vreau o evidenţa reala şi verificată a încasărilor din videocasete. Deere era scandalizat, iar Bantz turbat de furie. Ernest Vail, un simplu scriitor, să aibă parte de o cotă mai mare din profituri decât primise vreodată cineva, inclusiv megastarurile. Era strigător la cer.

Bantz îl chema imediat pe Melo Stuart şi pe consilierul şef al Studiourilor

LoddStone. După o jumătate de oră toată lumea se adunase în sala de şedinţe. 327 prezenţa lui Melo era necesară, pentru că el asambla elementele necesare filmării continuărilor şi primea comision de pe urma megastarurilor, regizorului şi persoanei care rescria scenariul, Benny Sly. în conjunctura creată se impunea ca Melo să renunţe la câteva procente.

— Am analizat situaţia atunci când domnul Vail a ameninţat pentru prima oară studioul, spuse consilierul-şef.

— Voi numiţi sinuciderea o ameninţare la adresa studioului? izbucni furioasă Molly Flanders.

— Aşa numim noi orice şantaj, răspunse calm consilierul. Am studiat întreaga legislaţie pentru astfel de cazuri, care e plina de chiţibuşuri. Dar încă de pe atunci am comunicat studioului opinia mea că ne putem susţine cauza în tribunal, cu şanse de a câşiga procesul. în cazul de faţă, dreptul de proprietate nu revine moştenitorilor.

— Ce garanţii oferiţi? îl întreba Molly pe consilier. Aveţi o certitudine de nouăzeci şi cinci la sută?

— Nu, răspunse consilierul. în justiţie nimic nu este sigur.

Molly era în culmea încântării. Cu onorariul încasat la câştigarea acestui proces putea ieşi liniştită la pensie. Se ridică şi spuse:

— Dracu' să vă ia pe toţi, ne vedem la tribunal.

Bantz şi Deere erau atât de speriaţi ca nu scoteau o vorba. Bantz îşi dorea din tot sufletul ca Eli Marrion să fi fost încă în viaţă.

Melo Stuart se ridică şi o linişti pe Molly, îmbrăţişând-o afectuos şi rugător.

— Ei, nu facem decât să negociem, îi spuse el. Poartă-te cum trebuie, O conduse pe Molly înapoi la locul ei şi observa ca jurista avea ochii în lacrimi.

— Putem ajunge la o înţelegere, voi renunţa la câteva procente din comision.

— Vrei să rişti să pierzi tot? îl întrebă ea liniştita pe Bantz. îţi garantează consilierul tău că vei câştiga procesul? Bineînţeles ca nu. Eşti cumva un nenorocit de afacerist sau un jucător degenerat? Eşti dispus să rişti să pierzi un miliard, ca să economiseşti între douăzeci şi patruzeci de milioane? încheiară târgul. Moştenitorii lui Ernest urma să primească patru milioane avans şi opt la suta din profitul brut pentru filmul care avea să fie difuzat. De asemenea, urma să obţină două milioane şi zece la suta din profitul brut rotunjit pentru orice alte continuări. Cele trei foste soţii şi copiii lui Ernest aveau să se umple de bani.

Replica de despărţire a lui Molly fusese următoarea:

— Dacă aveţi impresia ca am fost dură, aşteptaţi să afle Cross De Lena cum l-aţi escrocat!

Molly îşi savura victoria. îşi aminti cum într-o seară, cu ani în urma, îi luase pe Ernest la ea acasă după o petrecere. Băuse destul de mult şi se simţea foarte singura, iar Ernest era un om spiritual şi inteligent, aşa că se gândise că ar fi plăcut să-şi petreacă noaptea împreuna. Când ajunseseră la ea acasă, ceva mai dezmeticiţi după drumul cu maşina, Molly îl dusese în dormitor, apoi se uitase în jur cuprinsă de disperare. Ernest era teribil de scund, vizibil timid din punct de vedere sexual şi deloc atrăgător. In astfel de situaţii nici măcar nu vorbea.

Dar Molly era o femeie prea cumsecade ca să-i dea papucii într-un moment atât de critic. Se îmbătase din nou şi se urcaseră în pat. Pe întuneric nu fusese chiar aşa de rău. Lui Ernest îi plăcuse atât de mult, încât Molly se simţise flatată şi-i adusese micul dejun la pat.

El îi zâmbise cu şiretenie.

— Mulţumesc, îi spusese. îţi mulţumesc de doua ori.

Ea îşi dăduse seama că el îi înţelesese perfect sentimentele din noaptea precedentă şi îi mulţumea nu numai fiindcă îi adusese micul dejun, ci şi pentru actul ei de caritate sexuala. Molly regretase întotdeauna că nu se pricepea mai mult să joace teatru, dar ce dracu', doar era avocata. Acum îşi achita şi datoria sufletească faţă de Ernest Vail.

Dottore David Redfellow primi mesajul lui Don Clericuzio la Roma, unde participa la o întrunire importanta. îl consilia pe primul-ministru al Italiei în problema unei noi legislaţii bancare conform căreia urma să fie aplicate pedepse severe funcţionarilor corupţi din bănci. Bineînţeles, îl sfătuia să nu promulge legea. Imediat îşi încheie argumentaţia şi luă avionul spre America.

În cei douăzeci şi cinci de ani de exil în Italia, David Redfellow prosperase şi se schimbase mai mult decât în visele lui cele mai îndrăzneţe. La început, Don Clericuzio îl ajutase cumpărându-i o mica bancă la Roma, după care, cu averea adunată din comerţul cu droguri şi depusă în băncile elveţiene, îşi cumpărase alte bănci şi posturi de televiziune. Totuşi, prietenii din Italia ai lui Don Clericuzio fuseseră cei care îl îndrumaseră şi-l ajutaseră să-şi construiască imperiul, să cumpere reviste, ziare şi posturi de televiziune, pe lângă reţeaua de bănci.

Dar David Redfellow era mulţumit în egală măsura de ceea ce realizase prin propriile lui puteri. O schimbare totală de caracter. Căpătase cetăţenie italiană, se însurase cu o italiancă, avea copii italieni, tradiţionala amantă italianca, precum şi un doctorat onorific(la preţul de două milioane) la o universitate din Italia. Se îmbrăca în costume Armâni, petrecea zilnic câte o oră la frizer, îşi formase un cerc de amici la cafenea(cumpărată tot de el) şi intrase î° 329 politică în calitate de consilier al cabinetului ministerial şi al primului-ministru. Cu toate acestea, făcea anual un pelerinaj la Quogue, gata să îndeplinească orice dorinţă a mentorului său, Don Clericuzio. Prin urmare, faptul că fusese chemat îl umplea de nelinişte.

Când sosi la reşedinţa Quogue, masa îl aştepta, iar Rose Mărie se întrecuse pe sine, întrucât Redfellow ridica mereu în slăvi restaurantele din Roma. întregul clan Clericuzio se adunase să-l întâmpine: Don în persoană, fiii lui, Giorgio, Peţie şi Vincent, nepotul Dante, Pippi şi Cross De Lena. îl primiră ca pe un erou. David Redfellow, care renunţase la colegiu, ca să devină regele drogurilor, excentricul cu cercel în ureche, hiena înfometată de sex, se transformase într-un stâlp al societăţii. Familia se mândrea cu el. Mai mult decât atât, Don Clericuzio se simţea dator faţă de Redfellow. Redfellow era cel care-i dăduse o importanta lecţie de morala.

În tinereţe Don Clericuzio fusese neobişnuit de sentimental. Era convins că, în general, reprezentanţii legii nu puteau fi corupţi în materie de droguri. în 1960 David Redfellow, în vârstă de douăzeci de ani şi student, începuse să comercializeze pentru prima oară droguri, nu pentru profit, ci, pur şi simplu, pentru ca el şi amicii lui să se poată aproviziona ieftin şi cu regularitate. Treaba de amator, numai cocaină şi marijuana. într-un an afacerea luase asemenea amploare, încât el şi colegii de clasă care-i erau asociaţi dispuneau de un mic avion care aducea marfa de peste graniţa mexicană şi sud-americană. Bineînţeles, curând începuseră să aibă necazuri cu legea, moment în care David îşi demonstrase pentru prima oară geniul. Cei şase asociaţi câştigau bani frumoşi, iar David Redfellow oferise mite atât de consistente, încât curând pe statul lui de plată ajunseseră să figureze o sumedenie de şerifi, procurori districtuali, judecători şi sute de poliţişti de pe întreaga Coastă de Est. David susţinea întotdeauna că operaţiunea era extrem de simpla. Nu trebuia decât să afli salariul funcţionarului respectiv şi să-i oferi de cinci ori mai mult.

După aceea însă îşi făcuse intrarea în scenă cartelul columbienilor, mai cruzi decât cei mai cruzi indieni din filmele cu Vestul Sălbatic, pentru că nu luau numai scalpul, ci capul cu totul. Patru dintre asociaţii lui Redfellow fuseseră ucişi, iar Redfellow intrase în legătura cu Familia Clericuzio, căreia îi solicitase protecţia, oferind în schimb cincizeci la sută din profiturile sale. Peţie Clericuzio şi un grup de oameni din Enclava Bronx deveniseră gărzile lui de corp, aranjament rămas în vigoare până în 1965, când Don

Clericuzio îl exilase pe Redfellow în Italia. Comerţul cu droguri devenise o afacere mult prea riscantă.

Toţi cei adunaţi la cină îl felicitară pe Don pentru înţeleaptă lui decizjţ luată în urmă cu douăzeci şi cinci de ani. Dante şi Cross aflau pentru prima oară povestea lui Redfellow. Redfellow era un bun povestitor şi-l ridica în slăvi pe Peţie.

— Ce luptător! exclamă el. Dacă n-ar fi fost el, n-aş mai fi apucat să ajung în Sicilia. Se întoarse către Dante şi Cross şi le spuse: A fost chiar în ziua în care aţi fost botezaţi voi doi. îmi amintesc că nici n-aţi clipit când v-au scufundat în apă sfinţită, mai-mai să vă înece. Niciodată nu mi-aş fi închipuit că vom face afaceri împreună, ca între adulţi.

— Nu vei face afaceri cu ei, ci numai cu mine şi cu Giorgio, preciza sec Don

Clericuzio. Dacă ai nevoie de ajutor, iei legătura cu Pippi De Lena. Am hotărât să continuu afacerea despre care ţi-am vorbit. Giorgio îţi va explica motivul. Giorgio îi relată lui David ultimele evenimente, anunţându-l că Eli Marrion murise, că Bobby Bantz preluase conducerea studioului şi că îi luase înapoi lui Cross procentele deţinute de acesta la Messalina, înapoindu-i banii cu dobândă. Lui Redfellow îi plăcu povestea.

— E un tip isteţ. Ştie că nu vrei să mergi în tribunal, de aceea ţi-a luat banii. Se pricepe la afaceri.

Dante, care îşi bea cafeaua, se uită la Redfellow cu dezgust. Rose Mărie, aşezată alături de el, îi puse mâna pe braţ.

— Ţi se pare nostim? îl întreba Dante pe Redfellow.

Redfellow îl studie un moment pe Dante. îşi luă o expresie foarte serioasă.

— Numai fiindcă ştiu că, în astfel de situaţii, e o greşeală să te araţi prea deştept.

Don remarcă schimbul lor de replici, care păru să-l amuze. în orice caz, avea chef de glumă, stare de spirit foarte rară, pe care fiii lui o recunoşteau şi care le făcea plăcere întotdeauna.

— Atunci, nepoate, îl întrebă el pe Dante, tu cum ai rezolva problema?

— L-aş trimite să înoate pe fundul oceanului, răspunse Dante, iar Don îi zâmbi.

— Dar tu, Croccifixio? Tu cum ai proceda în aceasta situaţie? întreba Don.

— Aş accepta-o, răspunse Cross. Mi-ar fi o lecţie. M-am lăsat tras pe sfoară, pentru că nu mi-am închipuit că vor avea curajul s-o facă.

— Dar voi, Peţie şi Vincent? întrebă iar Don. Cei doi fraţi refuzară să răspundă. Ştiau ce urmarea tatăl lor. Nu poţi trece cu vederea ce ţi-au făcut, i se adresa Don lui Cross. Toţi te vor lua drept un naiv şi vei pierde respectul unor oameni din întreaga lume.

Cross îl luă în serios pe Don. 331

— în casa lui Eli Marrion au rămas tablourile, care valorează cam douăzeci sau treizeci de milioane. Le-am putea fura, cerând apoi răscumpărare.

— Nu, răspunse Don. Aşa ceva te-ar expune, ţi-ar dezvălui puterea şi, oricât de prudent ai lucra, tot ar fi riscant. în acelaşi timp, e prea complicat. Tu ce-ai face, David?

David pufai gânditor din trabuc.

— Aş cumpăra studioul, spuse el. O afacere absolut civilizată. Cu băncile şi companiile noastre de comunicaţii, cumpăraţi studioul.

Lui Cross nu-i venea să creadă.

— LoddStone e cel mai vechi şi mai bogat studio din lume. Chiar dacă aţi oferi zece miliarde, tot ar refuza să-l vândă. E, pur şi simplu, imposibil.

— David, prietene, interveni Peţie pe tonul lui glumeţ, poţi pune mâna pe zece miliarde? Tu, omul căruia i-am salvat viaţa? Care spunea că-mi va rămâne dator cât va trăi?

Redfellow făcu un gest cu mâna.

— Nu înţelegi cum funcţionează asemenea sume. Sunt ca frişca, ai o sumă mică şi o umfli apoi prin obligaţiuni, împrumuturi, acţiuni. Banii nu sunt o problema.

— Problema e cum să ne descotorosim de Bantz, interveni Cross. El conduce studioul şi, cu toate defectele lui, respectă dorinţele lui Marrion. N-ar accepta niciodată să vândă studioul.

— Mă duc până acolo şi-l sărut, se oferi Peţie. Don luă o hotărâre.

— îndeplineşte ce ţi-ai propus, i se adresă el lui Redfellow. Fă treaba. Dar cu mare prudenţa. Pippi şi Croccifixio vor fi la comanda ta. – încă ceva, îi spuse Giorgio lui Redfellow. Conform testamentului lăsat de Eli Marrion, Bobby Bantz are puteri supreme asupra studioului pentru următorii cinci ani. Dar fiul şi fiica lui Marrion deţin mai multe acţiuni ale companiei decât Bantz. Bantz nu poate fi dat afară, dar, dacă studioul va fi vândut, noii proprietari va trebui să-l pună pe liber. Iată problema pe care trebuie să o rezolvi.

David Redfellow zâmbi şi pufăi din trabuc.

— Exact ca pe vremuri. Don Clericuzio, nu am nevoie decât de ajutorul dumitale. Unele banei din Italia ar putea ezita să rişte într-o asemenea afacere. Nu uita că va trebui să plătim o sumă considerabila peste valoarea actuală a studioului.

— Nu-ţi face griji, răspunse Don. Am o groaza de bani în băncile acelea. Pippi De Lena urmărise scena cu o privire circumspectă. Ceea ce-l punea Pe gânduri era caracterul deschis al întrunirii. După tradiţie, ar fi trebuit să fie de faţă numai Don, Giorgio şi David Redfellow. Pippi şi Cross puteau primi fiecare în parte ordin să-l ajute pe Redfellow. De ce fuseseră făcuţi părtaşi lj aceste taine? Lucru şi mai important, de ce erau de faţă Dante, PetieJ Vincent? Nu stătea în firea lui Don Clericuzio să procedeze astfel, el păstra întotdeauna secretul planurilor sale.

Vincent şi Rose Mărie îl ajutară pe Don să urce scara, ca să meargă la culcare. Bătrânul refuzase categoric să i se instaleze un scaun mobil, ataşat la balustradă. De îndată ce dispărură la etaj, Dante se întoarse către Giorgio.

— Şi cine va deveni proprietarul studioului după ce îl vom cumpăra? izbucni el furios. Cross?

David Redfellow îl întrerupse cu răceala.

— Eu voi fi proprietarul studioului. Eu îl voi administra. Bunicul tău va avea un interes finaciar. Totul va fi consemnat în acte. Giorgio se declară de acord.

— Dante, spuse Cross, râzând, nici tu, nici eu nu ştim să conducem un studio de film. Nu suntem destul de duri.

Pippi îi studie pe toţi. Ştia să adulmece pericolul. De aceea trăise atât de mult. Dar, de data aceasta, nu înţelegea. Poate că Don îmbătrânise.

Peţie îl conduse pe Redfellow la aeroportul Kennedy, unde îl aştepta avionul sau particular. Cross şi Pippi veniseră cu un charter de la Las Vegas. Don Clericuzio interzisese categoric ca hotelul Xanadu sau oricare altă antrepriza a sa să achiziţioneze un avion particular.

Cross conduse maşina închiriata până la aeroport. Pe drum Pippi îi spuse:

— Mai rămân puţin la New York. Când ajungem la aeroport, păstrez maşina. Cross îşi dădu seama ca tatăl său era neliniştit.

— Nu prea m-am descurcat la întrunire, spuse el.

— Te-ai descurcat foarte bine, îl asigură Pippi. Dar Don a avut dreptate. Nu te poţi lăsa escrocat de două ori. Când ajunseră la aeroportul Kennedy, Cross coborî şi Pippi trecu pe scaunul şoferului. îşi strânseră mâna prin geamul portierei. Pippi ridică privirea spre chipul frumos al fiului său şi se simţi copleşit de o afecţiune fără margini. încercă să zâmbească şi, bătându-şi uşor fiul pe obraz, spuse: Fii cu băgare de seamă.

— La ce? întreba Cross, în timp ce ochii lui negri căutau să prindă privirea tatălui.

— La tot, răspunse Pippi. Apoi, spre surprinderea lui Cross, adaugă: Poate ar fi trebuit să te las să stai cu mama ta, dar am fost egoist. Aveam nevoie să rămâi cu mine.

Cross îl urmări cu privirea cum se îndepărta şi, pentru prima oară, îşi dădu seama câte griji îşi făcea tatăl lui şi ce mult îl iubea.

Capitolul 15

Spre marea lui dezamăgire, Pippi De Lena luase hotărârea să se însoare, nu din dragoste, ci din nevoia de a avea pe cineva alături. E drept că îl avea pe Cross, îşi avea prietenii de la Xanadu, avea Familia Clericuzio şi un mare număr de rubedenii. E drept că avea trei amante, că mânca bine şi cu mare poftă; îi plăcea jocul de golf, la care era foarte bun, şi încă îi plăcea să danseze. Dar, după cum s-ar fi exprimat Don, putea ajunge pe lumea cealaltă în paşi de dans.

Aşadar, la aproape şaizeci de ani, sănătos tun, cu un temperament sangvin, bogat şi parţial retras din afaceri, tânjea după un cămin şi, poate, după alţi copii. De ce nu? Ideea îi surâdea din ce în ce mai mult. Lucru surprinzător, dorea să fie din nou tata. I-ar fi plăcut să crească o fată, o iubise pe Claudia când era mică, deşi ulterior rupsese relaţiile cu ea. Fetiţa fusese extrem de inteligenta şi corecta şi se realizase în viaţă, ajungând o scenaristă de succes. Şi, cine ştie, poate într-o bună zi aveau să se împace. în anumite privinţe, fata era la fel de încăpăţânată ca şi tatăl ei, aşa ca Pippi o înţelegea şi o admira pentru felul în care îşi apăra principiile.

Cross pierduse afacerea pe care încercase s-o încheie în lumea filmului, dar viitorul lui era, oricum, asigurat. încă avea Xanadu, iar Don îl va ajuta să se refacă după riscul asumat prin ultima lui iniţiativă. Era un băiat bun, dar încă prea tânăr, iar tinerilor le stătea în fire să rişte. Aşa era viaţa. După ce-l lăsă pe Cross la aeroport, se duse cu maşina la New York, ca să petreacă vreo câteva zile cu amanta lui de pe Coasta de Est. Era o bruneta atrăgătoare, secretara juridica la un mare avocat newyorkez şi, totodată, o bună dansatoare. E adevărat că era rea de gura şi că-i plăcea să arunce cu banii, ar fi fost o soţie cam costisitoare. însă era prea bătrână, trecuta de patruzeci şi cinci de ani. Şi prea independenta, calitate importantă la o amantă, nu însă

Şi în genul de căsnicie pe care şi-o dorea Pippi.

Petrecu un week-end agreabil alături de ea, deşi jumătate din ziua de duminică femeia citi ziarul Times. Mâncară la cele mai selecte restaurante merseră să danseze în cluburi de noapte, făcură dragoste în apartamentul ei. Dar Pippi avea nevoie de o existenţă mai tihnită.


Yüklə 1,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   42




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin