Minoritati: identitate si coexistenta



Yüklə 0,84 Mb.
səhifə5/12
tarix26.10.2017
ölçüsü0,84 Mb.
#15241
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12

Iacob Glisaru

Pe Iacob Glisaru l-am întâlnit întâmplator, în curtea Caminului de Batrâni al Comunitatii Evreilor din Timisoara. M-am prezentat si dumnealui m-a invitat în locuinta sa. Traieste separat de restul batrânilor din camin, se ocupa de gradina de flori, asa cum a facut-o la fiecare camin din tara în care a locuit.

Un om simplu, care mi-a spus povestea sa, identificata cu povestea unui popor persecutat, a unui popor chinuit, asuprit, datorita intereselor politice, a diferentelor religioase. Sechestrarea, deportarea lui, uciderea sotiei si a fiului sau au pus capat fericirii acestui om, singura lui satisfactie astazi este ca are un acoperis deasupra capului, o hrana asigurata si ca detine un televizor si un radio. Nu mai are pe nimeni. A ramas singur.

A. V.

 

Evreu sunt, evreu vreau sa mor!"



- M-ati invitat sa iau loc. Dar dumneavoastra nu stati jos?

- Nu, nu, n-am maturat! Nu, mai cresc... (pe durata interviului a stat în picioare, lânga masa, n.n.)

Mai cresteti?

- În pamânt!

Ei, asta nu!

- Haide, sa va spun! Dar nu stiu cum.

Cum doriti dumneavoastra.

- Sunt nascut în 1914, 12 aprilie, în judetul Dorohoi, a ocupat U.R.S.S.-ul si acum e Ucraina. Am fost unsprezece copii, în Herta. Si când a fost, atunci, cu Uniunea Sovietica, a luat Uniunea Sovietica si dupa aia a luat Ucraina. Si m-a deportat de acolo si m-a dus tocmai la Craiova, într-un... din asta, de lucru. Am dus-o bine. Bineînteles, am muncit cum muncesc si acum, dar parintii au murit, surorile au murit, am ajuns singur (plange, n.n.). Când era domnul, cum îl cheama..., primul secretar� (mi-a cerut sa închid reportofonul, n.n.). A murit presedintele Comunitatii Evreiesti de la Focsani si m-am rugat de domnul inginer: "Domnul inginer, domnul secretar, uite asa si uite asa, am ramas fara nimenea". Mi-a dat bani, ca sa vin la Bucuresti, la Comunitate, mi-a dat adresa, Sfânta Vinere, numarul 3. In fine, am fost acolo, am venit la el. �Fa o cerere." Am facut o cerere, da� daca asta înregistreaza�



- Nu-i nici o problema, daca doriti îl închid.

- Puteti spune, ce, ce, am de furat ceva? Am venit la Bucuresti si mi-a dat la Caminul Balus, ati fost la Balus?

Da, da am fost la Balus.

- Da� ati vazut gradina?

Nu, nu am vazut gradina.

- Ce gradina am avut eu acolo... Si am stat sapte ani de zile la Caminul Balus, am întretinut toata gradina. Si, dupa aia, a plecat domnul Sorin în locul lui domnul Sechter, ca secretar si o parte, aproape toti, s-au mutat. Acolo nu m-am dus... (mi-a cerut sa închid reportofonul, n.n.). Am venit aicea, la Timisoara, era domnul Neumann si îmi mai spune câteodata: �Domnul Glisaru...", ca eu, la batrânetile mele mai lipsesc în câte o seara de la rugaciune. Am venit aicea, m-a trimis sa încasez bani de la cimitir, doamna Cimponieru, am primit bani pentru sarbatori, am predat banii, mi-a luat chitantile alea, am facut paisprezece rânduri curatenie la morminti, de s-au mirat oamenii: �Uite, ma, e gospodar!"...



- Dar parintii dumneavoasta?

- Au murit, saracii, în Dorohoi, când eu am fost internat in lagar la Craiova. De aici am cu piciorul stâng. Si dupa m-a trimis la Doaga, sunt o multime de evrei acolo.



- Si nu v-ati casatorit niciodata?

- Ce-mi trebe mie strâmbe? Multumesc lui Dumnezeu ca ma duce asa cum pot.



- Si de copilarie ce va amintiti?

- Copilaria mea..., am facut patru clase primare. Eu sunt dogar de meserie, din tata în fiu si am fost unsprezece frati si pe toti i-a omorât. Si nevasta-mea, am avut un copil de optsprezece ani (plânge, n.n.), un baietel, al meu...



- Dumneavoasta ati fost însurat?

- Da, cum nu!?



- Cum o chema pe sotia dumneavoastra?

- Coca o chema. Când m-am casatorit am avut optsprezece ani si sotia saisprezece si ne-am iubit (plânge, n.n.), sa-ti spui de ce: eu stateam în banca aicea si ea statea în banca aicea la scoala. Tatal ei a fost tot dogar, tot evreu. Si plecam împreuna, venea ea la mine, mâncam� Ne-am dus într-un parc si i-am spus: �Mai, fato, hai sa ne luam". Nevasta-mea, Dumnezeu s-o ierte, pacat ca n-am acu� niste poze, era de o frumusete rara, în fine, i-a spus lu� mama ei, la tata ei. Am locuit în Herta, dupa aceea m-a luat pe mine seara (plânge, n.n.) si pe ea unde a dus-o nu stiu. Dupa aceea, peste câtiva ani, când am venit eu din lagar, mi-a spus un român, un vecin: �Uite, nevasta ta e înmormântata uite acolo, uite acolo, lânga mama ta, bunicul tau". Era un român care a salvat-o mult, da� n-a putut, bineînteles... A împuscat-o. Pai, în Dorohoi era cel mai mare loc unde au fost omorâti evreii. Si asta nu uit... (s-a oprit, n-a mai vrut sa vorbeasca, s-a întors si a început sa caute ceva pe un raft, n.n.).

A, tales, kipa (obiecte de rugaciune, n.n.).

- Nu pot sa ma plâng la nimenea, ca nimeni nu face dreptate. Mose Rabeinu spunea ca trebuie sa te gândesti la tine si la vecinii tai si Dumnezeu i-a ajutat cu bastonul lui ala, a trecut marea. Sunt în Timisoara de trei ani. Nu m-am mai casatorit.

De ce ?

- Stiti cum se spune: când iei un borcan de dulceata si gusti o lingura, nu mai e buna alta, aia e buna! La altul poate, la mine nu.

Dar de mama dumneavoastra ce va amintiti?

- Dimineata ne ducea sa spalam mâinile si sa facem mode ani (rugaciune de dimineata, n.n.) si ma ducea la scoala evreiasca, unde era Rabinul. Era o cantina, unde mâncam, dormeam si era un chiabur care ne ducea la Lacul Sarat, lua de mâncare, dar si învatam. Iar acasa, venea mama vineri seara si ne lua. Asta s-a întâmplat la Braila, dupa ce ne-am refugiat din Dorohoi. Mama, de Rosh Hashana, facea peste, crap, cu solzi mari, pentru ca evreul nu are voie sa manânce cu solzi mici, punea în cuptor. Facea o supa cu sfecla rosie, cu carne taiata de sahter (persoana care sacrifica animalele conform unor practici religioase specifice, n.n.), mâncam, beam un paharut de facea mama din mere, suc si la culcare si ne rugam, aveam o lumânare. Mama, de Iom Kippur (Ziua Pocaintei, n.n.), facea prajitura cu untura de pasare. De mama sa nu uiti niciodata! Pe mama o chema Rebeca si pe tata Lazar. Erau evrei. Evreu sunt, evreu vreau sa mor!

Dar nu mai aveti nepoti de la fratii dumneavoastra?

- Sunt în Israel, n-am pe nimeni si nici n-am nevoie. Mi-a trimis o scrisoare (mi-o arata, n.n.), sunt sanatos, n-am nevoie de nimica. Muncesc. Ati vazut gradina? Nu acuma, primavara?

Da, e foarte frumoasa!

- Cu ce sa va servesc? N-am stiut ca veniti!

Eu va multumesc ca m-ati primit chiar si asa, neanuntata, si va promit ca mai trec pe la dumneavoastra!

- Sa mai veniti!

Va multumesc!

- Si eu va multumesc si va mai poftesc în vizita la mine, în mizeria mea.

Dar nu e deloc mizerie!

- Sa stiti ca nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu, ca fiecare pasare moare pe limba ei, stiti? Si când apare cartea asta? În octombrie? Poate mor pâna atunci!

Nu...

- Dar poate nu ma credeti ca am aproape optzeci si cinci!? Ati scris acolo (se întoarce si cauta actele, n.n.)? Poftiti: scrie Rebeca si Lazar, ma rog... Nascut la Herta si acuma e Ucraina. Nascut 1914, 12 aprilie.

Multumesc.

- Ce, credeti ca va mint?! Este o vorba evreiasca: �Si minciuna e o vorba!". Am facut armata la Timisoara si eram ordonanta la un locotenent, pe timpul ala, stiti: �Ia, vino încoa� ma!" �Sa traiti, domnu� locotenent!" �Cum te cheama?" �Sunt Glisaru Iacob, asa si asa." �Ia sa te prezinti la birou, la mine!". M-am prezentat la el la birou, era o sala mare. �Ma, fumezi?" �Nu fumez!" �Esti însurat?" �Nu-s însurat!", i-am spus, asta ca sa vad ce zice. El vroia sa ma descoase pe mine, eu vroiam sa-l descos pe el. �De luni ai sa fii ordonanta mea!" �Sa traiti, am înteles! De luni sunt la dumneavoastra prezent!" �Bun, ma!". Sâmbata mergeam la sinagoga...



- Si în timpul armatei?

- Da, toti care erau evrei, eram si studenti, sâmbata era liber. Am facut în Lipovei si mergeam aici, la sinagoga. Asta înainte de a veni domnul Rabin asta. Am facut un an si opt luni (se întoarce si cauta actele, n.n.). Da� asta ce e?

Hagadah (carte de rugaciuni pentru Pesach, n.n.).

- Ati mai vazut-o?

Da.

- Si Rabinul s-a mirat de unde o am (rasfoieste cartea si comenteaza imaginile care ilustreaza masa de Pesach, n.n.)! Uitati-va aici! Mai departe. Nu, dumneavoastra stati pe loc, cartea o dau mai departe! Uitati aici, cum pleaca evreii. Mose Rabeinu cheama pe toti evreii cu toiagul. Mai departe. Aici: la masa! Pacat ca nu suntem poftiti noi la masa! Mergem mai departe! Ce scrie aici?

Hagadah.

- Sunt multe de citit, dar nu e cine sa citeasca! Hai, sa nu va tin de vorba! Dar baiatul alalaltul n-a fost sâmbata asta la sinagoga. Are o gagica care are pravalia aia, pa Unirii, cu parul mititel, care are o bijuterie. Da, aprindeti becul daca vreti. În fotografia aia, de pe perete este fratele meu din lagar, cânta si cere de pomana. Dar mai veniti?

Sigur!

- Dati o foaie! (rup o foaie din agenda si i-o dau; se face ca scrie, n.n.) Saptamâna viitoare, sau alta data, voi veni la dumnitale, la Glisaru Iacob, pe strada Coloniei, numarul 1, Azilul de batrâni (râde, n.n.), sa te vizitez înca o data. Gata. Data viitoare când vii la mine am sa-ti dau o carte, jumatate în evreieste, jumatate în româneste ca s-o cititi! Am s-o caut. Sa veniti când doriti, saptamâna viitoare, anul trecut (rade, n.n.)! Daca v-am jignit cu ceva, va rog�

Nu, nu m-ati jignit!

- Când m-am casatorit, a venit Rabinul, a facut o rugaciune, a pus într-un pahar vin si eu am întins mâna, mi-a spus sa nu ma grabesc, a mai facut o rugaciune, mi-a dat mie sa beau, i-a dat ei sa bea, a luat paharul, l-a învelit în alb si mi-a spus sa-l sparg cu dreptul. Am avut deasupra noastra hepe (accesoriu specific nuntii evreiesti, compus din patru pari, acoperiti de o panza, sub care stau mirii, n.n.), tinuta de 4 insi necasatoriti, frumos îmbracati. S-a dat o masa, nu, nu masa, mâncare, a fost pasare cu cartofi prajiti, cu ardei murati sau gogosari si vin rosu. Masa tine o ora, o ora si ceva, danseaza, atunci erau romante.



(S-a oprit din povestit si a pornit radioul sa ascultam muzica.)

(Interviu realizat de Anca Vulcanescu, in 17 februarie 2000,

la Timisoara, cu Iacob Glisaru, etnic evreu, n. 1914, in Herta.)

**

Eugen Scherfer

Povestea lui Eugen Scherfer este marcata de seriozitatea si devotamentul de care a dat dovada în întreaga sa viata, în toate activitatile pe care le-a desfasurat. Pentru acest om, familia si serviciul au însemnat totul. Destinul i-a fost marcat de suisuri si coborâsuri. Un singur aspect, însa, i-a întristat, în permanenta, existenta: lipsa unui urmas. S-a casatorit din dragoste si dupa cum spune si dumnealui în interviu: dragostea si întelegerea pe care a avut-o alaturi de sotia lui o doreste fiecarei perechi. Însa Dumnezeu nu i-a daruit un fiu, iar când au simtit ca nu se mai pot descurca singuri, s-au dat în întretinerea Caminului de Batrâni al Comunitatii Evreilor din Timisoara. Aici a murit sotia lui la vârsta de saptezeci si opt de ani si tot aici îsi duce dumnealui înca existenta la cei nouazeci si cinci de ani pe care îi are în prezent. Moartea sotiei a reprezentat pentru el o pierdere aproape de nesuportat. Chiar daca este îngrijit, uitarea si singuratatea sunt tot ce i-a ramas.

A. V.

  
  
 

Ernest Neumann


O personalitate reprezentativa a municipiului de pe Bega si a intregii zone de vest a tarii, Doctor Ernest Neumann intrupeaza, intr-o mare masura, spiritul european, aspiratia spre unitate in diversitate, armonie, spiritualitate elevata, umanism, incredere in perfectibilitatea fiintei umane si a societatii in ansamblul ei.

Inaltul respect si afectiunea calda de care se bucura nu numai in cadrul comunitatii pe care o conduce de atatea decenii, ci si in acela al municipalitatii si al tarii au fost dovedite de sarbatorirea celor optzeci de ani de viata, precum si de acordarea titlului de cetatean de onoare al Timisoarei.

Domnul Doctor, cum este numit de atatea decenii, reuseste sa armonizeze, intr-un mod fericit, fidelitatea fata de traditia iudaica multimilenara cu receptivitatea fata de tot ceea ce a adus bun evolutia culturii si a civilizatiei intregii omeniri.

A. S.

 

La treizeci de zile dupa rebeliune, am asistat, in Templul Coral din Bucuresti, la un eveniment care mi-a influentat viata"



- Sa desfasor, desigur, scurt, in fata ta, Andrei Schwartz, un curriculum vitae al meu, trecand, fugitiv, peste inceputuri, oprindu-ma, poate, mai larg, mai de lunga durata, la studii si oprindu-ma, mai cu seama, asupra celor peste cincizeci si noua de ani de cand ma aflu in acest oras al Timisorii, activand in cadrul comunitatii, incepand din �41, aprilie, pana in �49, ca Rabin si, mai tarziu, ca Prim-Rabin. Deci, m-am nascut in comuna Ceica, judetul Bihor si am absolvit scoala elementara acolo, avand prieteni copii de tarani si dascali, care, cu multa constiinciozitate si-au facut datoria... Stiti, desigur, ca prietenia intre noi, colegi de clasa, era o prietenie ideala. Nici o frana, nici un prejucidiu nu si-a aruncat umbra asupra relatiilor existente, la vremea aceea, intre noi, colegi, chiar daca era un singur evreu in clasa si ceilalti erau, mai cu seama, romani si, o mica parte, unguri.

Din moment ce doream sa-mi continui studiile si in comuna Ceica nu exista o scoala medie si avand un unchi, o matusa la Oradea si acolo existand scoli evreiesti, pe de-o parte Gimnaziul Izraelit Ortodox, pe de alta parte Liceul Evreiesc, eu am urmat Gimnaziul Izraelit Ortodox, unde dimineata ne consacram insusirii materiilor prescrise pentru acele clase de gimnaziu, iar dupa masa aveam totdeauna ore de iudaistica si anume Talmud. Nu de Humas, nu de Tanah, nu de Biblie, ci de Talmud. Pentru ca se considera ca un copil de zece, unsprezece ani deja este..., destul timp au sa-si insuseasca cunostintele elementare referitoare la Tanah. Si daca s-a avut acest lucru in vedere, in ce ma priveste, intr-adevar, de la patru ani, asa era obiceiul la vremea aceea, am inceput prin a studia, desigur, intai prin..., cu citirea, cu ivritul si asa mai departe, pe urma Tora lui Mose si cu comentarii, chiar si cu comentarii: Rasi si altii...

Asta se intampla dupa Ceica... Cati evrei erau in Ceica?

- Era o comunitate mica, erau vreo saptezeci de familii acolo..., dar avea rabin, haham (macelar ritual, n.n.), melamed (profesor, n.n.). Melamed care locuia cum locuia, de servit masa de pranz cand servea la unul, cand servea la altul. Si cand unii parinti s-au plictisit si n-au mai vrut sa contribuie, atuncea parintii mei s-au asociat cu o familie, Kallos si cele doua familii au sustinut un melamed, da, copiii sa invete.

Din moment ce, din Ceica, parintii mei s-au mutat la Beius, unde exista un liceu, si anume Liceul Roman Unit �Samuil Vulcan", infiintat in anul 1828, n-am mai mers la Oradea. Si mi-am continuat studiile la Beius. Acolo unde am absolvit liceul prin depunerea examenului de bacalaureat la Oradea.

Si stateam, de fapt, in fata unei dileme dupa absolvirea liceului: ce drum sa apuc? Sa ma indrept inspre Cluj, pentru a studia Dreptul sau inspre Budapesta, unde, incepand din 1877, functiona un seminar rabinic cu grad universitar. Cel ce studia la seminar, in acelasi timp, trebuia sa fie student al Universitatii, la vremea aceea, �Pazmany Péter", fie filosofie, fie filologie si sa obtina, in urma unui examen si a unei dizertatii, diploma de doctor. Asa ca am mers la Budapesta, unde am stat cinci ani de zile, absolvind, pe de-o parte Seminarul Rabinic si obtinand diploma de doctor, pe baza unei dizertatii care avea ca tema: �Istoricul crearii lumii, asa cum apare in Hagada". Hagada este o parte intercalata, cumva, intre disputele cu caracter legislativ in cadrul Talmudului. Asta era in 1940...

In 1940, septembrie, era dezlipita Transilvania, vremelnic, respectiv Transilvania de Nord de Romania si atasata Ungariei. Parintii mei stateau la Beius. Beius a ramas in Romania. Transilvania a fost impartita in doua. O parte a ramas Romaniei si noi am ramas pe teritoriu romanesc. Asa ca trebuia sa ma intorc. N-a mers asa de simplu, pentru ca, la vremea aceea, legionarii erau la putere si la granita am fost respins, punandu-se in pasaportul meu pecetea cu inscriptia de: �Respins neavand viza <>" (in documentele din acea perioada, traducerea sintagmei din limba franceza este: Bun pentru mergere in Romania.", n.n.). Si fiind si evreu... Si atuncea m-am intors de la Budapesta la Oradea si am facut legatura cu doi contrabandisti, care s-au angajat sa ma treaca pe mine granita prin campuri, pentru a ajunge pe solul romanesc. La ora doisprezece, de la Oradea am ajuns la Salonta si-am mers la Rabinul Brisk Nathan, care, inainte, era rabin la Ceica - atunci el era la Salonta, si la ora doisprezece am plecat de la el, spunand: �Cu ajutorul lui Dumnezeu, inainte!". Si am mers, am ocolit satele, pentru ca, in sate, cainii latra si atunci sunt alarmati jandarmii. Asa ca am mers prin campuri. La un moment dat, am avut impresia, adica au avut ei impresia, contrabandistii, care m-au condus, ca au gresit drumul. Dar, pana la urma, nu s-a gresit si am ajuns pe drumul ca sa mergem la Ciumeghiu sau unde era aceasta statie de cale ferata. Si pe drum, tocmai apropiindu-ne de gara, vine un granicer, probabil ca am incercat o frica... Granicerul, in loc sa ne intrebe ce cautam acolo sau, eventual, sa caute sa ne identifice, ne-a spus: �Cat e ora?" Cu multa bucurie, i-am raspuns. Noroc ca am un ceas si i-am spus cat e ora si ne-a lasat in pace. Am ajuns in tren unde un cetatean zicea, pentru ca aveam palarie neagra, o barbuta mica, de culoare neagra si un cetatean zice: �Faceti loc lu� Domnul Parinte, ca doar e popa de-al nostru." Asa aratam...

Si am ajuns acasa. Cand am ajuns acasa, mama mea, in loc sa se bucure, a spus... - simt ca s-a bucurat in sinea ei, dar a spus ca: �Ai adus o nenorocire pe capul nostru! Ce-o sa fie ca ai venit acasa ilegal?" Dar tatal meu s-a dus la chestor si, prin mijloacele binecunoscute, l-a convins sa nu ma observe. El a avut o singura dorinta, ca sa nu ma arat in oraselul acela, Beius. Si sa caut cat de repede sa dispar de acolo, ceea ce am si facut.

Acei contrabandisti erau..., e vorba de contrabandisti de marfuri sau...?

- De marfuri, de marfuri. Faceau afaceri cu graunte.

Nu erau specializati in transportul persoanelor?

- Nu. Ei faceau afaceri. Si atunci, am avut o sora la Bucuresti, m-am dus, la sfarsitul lui decembrie, la Bucuresti. Si acolo m-a prins, in ianuarie, rebeliunea legionara. Am trait, mai cu seama, trei zile de groaza, pentru ca in nici un moment nu puteai sa stii ce se va intampla. Dupa ce rebeliunea legionara a luat sfarsit, Antonescu si-a impus vointa si a ramas el singur la putere, eliminandu-l pe Horia Sima. Am facut o plimbare pe strazile Dudesti si Vacaresti, ca sa vad si eu urmele groazei ce era acolo - totul jefuit, totul aruncat, sticlarie pretutindeni. Intr-un magazin era o tablita pusa: �Din greseala, jefuit! Ulterior se va restitui." Era un magazin de bijuterii. Adica asta vroia sa spuna ca este, credeau ca este un magazin in proprietate evreiasca si si-au dat seama ca au jefuit un magazin care nu era in proprietate evreiasca, era a unui roman oarecare.

La treizeci de zile dupa rebeliune, am asistat, in Templul Coral din Bucuresti, la un eveniment care mi-a influentat viata. Pe atunci erau la Bucuresti foarte multi evrei, sute de mii de evrei si Templul Coral era arhiplin si Seful Rabin de atunci, care inca de atunci era o somitate, exceptional, a tinut o cuvantare, la treizeci de zile, cum e obiceiul dupa treizeci de zile, si bancile plangeau! A fost ceva extraordinar. De fapt, acest talent l-a pastrat pana la nouazeci de ani. Acum e la Geneva.

Si atunci, prietenul meu din Arad, Doctor Schonfeld Nicolae a inceput sa faca drumuri la Timisoara, sa-mi netezeasca drumul, sa vada ce s-ar putea face, cum as putea eu sa ajung la Timisoara. Intrucat in 1938 a murit Doctor Singer Iacob, care a fost Prim-Rabinul in Templul din Fabric. Deci, era un post vacant. In afara de faptul ca, la Timisoara, in vremea aceea, era si un liceu de baieti, liceu de fete, un liceu comercial, in afara de cele doua scoli primare sau gradinite si, totodata, mi s-a atras atentia ca in aprilie, nu, nu, in martie se va tine un examen de capacitate la Bucuresti. Pentru ca sa ai dreptul sa practici rabinatul in Romania, trebuia sa depui un examen de capacitate din notiuni de limba romana, istorie, geografie, drept, pe langa materialul iudaic. Din comisie facea parte si Seful-Rabin de atunci, Doctor Alexandru Safran.

Si-am depus acest examen, pentru a avea dreptul de a functiona in Romania. Si-am pornit din Bucuresti, la 1 aprilie, am ajuns la Arad, la prietenul meu si, la 3 aprilie, mi-am facut aparitia aici, chiar in cladirea aceasta, in care..., daca nu in aceasta camera, in alta camera. Presedintele de atuncea, avocatul de renume, Doctor Ligety Samuila si Solomon Laci era secretarul general. Vremuri grele, ni se spunea, era intr-o zi de joi, ca trebuie sa se intruneasca comitetul de conducere, sa ia o hotarare. Sa vedem, nu mai erau legionari, dar erau fascistii la putere, pentru ca Antonescu nu era altceva decat fascist. Si eu am spus ca: �Eu de-aicea nu plec!" Si am ramas. A doua zi m-am dus, deja, in Templul din Fabric. In sfarsit, s-a luat hotararea sa functionez ca profesor de religie in cadrul liceelor evreiesti, totodata si ca rabin in Templul din Fabric si sa nu fiu obligat la optsprezece, douazeci de ore, cat era norma atunci pentru un profesor, ci numai la opt ore de predare. Si atunci erau multi elevi, pentru ca elevii evrei erau dati afara din celelalte scoli. Si evrei din celelalte orase ale sudului Ardealului veneau la noi, de doua ori pe an, pentru a da examen la fara frecventa. Ei veneau numai sa dea examen. Si am inceput sa functionez in aceasta dubla calitate si am intocmit si o comisie de bacalaureat. Noi am fost optimisti, ca va trece aceasta perioada de incercare pentru noi si ca aceste certificate, pe care le-am eliberat, vor fi recunoscute. Ceea ce, de fapt, dupa 23 august 1944 s-a si intamplat.

Cate suflete numara comunitatea in acele vremuri?

- Comunitatea evreiasca, la vremea aceea, numara doisprezece mii de evrei. Si era, sigur, era, prin excelenta, o comunitate neologa, dovada cele doua temple, perle arhitectonice, care, din pacate, se afla intr-o stare de demolare. Si nimeni nu se incumeta sa investeasca miliarde, cat ar costa refacerea lor, macar pentru ca sa ramana dupa noi ceva, dar aceasta este situatia...

Pericolul deportarii a aparut, de fapt, in 1942, dar inainte - eu am sosit in aprilie - am gasit o comunitate compacta, unitara. Dar la 3 august a aceluiasi an, toti evreii de sex masculin, care au implinit varsta de optsprezece ani, erau adunati in arena Electrica, de langa Gara mica si impartiti pentru diferite lagare de munca fortata. Unii la Filiasi, unde am fost eu doua saptamani, altii la Tg.-Jiu, altii la Lipova, la Piatra Olt, nu atat pentru munca utila pe care au desfasurat-o, ci pentru ca sa li se terfeleasca..., sa li se incalce demnitatea. Si spunandu-se ca la cel mai mic semn de indisciplina vor fi decimati. Asta nu se poate uita niciodata.

Ati fost luat inclusiv dumneavoastra?

- Am fost acolo. Si am fost repartizat in lagarul de la Filiasi. Nu am avut inca toate formele rezolvate si asa ca si eu am fost...

Deci, inclusiv rabinul comunitatii a fost...?

- Am fost repartizat in lagarul Filiasi. Desigur ca enoriasii nu m-au lasat sa ma duc la munca si am fost doua saptamani planton, pana cand am primit o telegrama din partea comunitatii ca problema s-a rezolvat si pot sa ma intorc. Asa ca eu nu pot sa spun ca am fost la munca fortata, pentru ca nu am fost, asta-i adevarul. In schimb era o situatie foarte grea: o comunitate lipsita de barbati, erau numai femei. Eu imi faceam datoria cu tineretea, elanul tineresc si multa exigenta fata de mine insumi, fata de indatoririle mele.

In �42, apare pericolul, ca si sabia lui Damocles deasupra capetelor noastre, ca va fi deportare din Timisoara. Atunci, cu Doctorul Ligety, presedintele comunitatii, dotat cu un dar retoric exceptional, am mers in toate templele si am tinut cuvantari de incurajare. In acelasi timp, evreii au actionat: s-a gasit cineva care avea legatura cu Vasiliu, Ministrul de Interne. In sfarsit, s-au adunat, erau foarte multi fabricanti inainte de �48, s-au adunat foarte multi bani si s-a lucrat... S-a facut tot posibilul la Bucuresti, impreuna cu alte comunitati si cu conducatorul laic al evreimii de atunci, Doctor Wiliam Filderman si s-a ajuns ca pericolul deportarii la Auschwitz sa nu existe pentru Romania. Era, din pacate. A ajuns foarte repede vestea aici cu ce s-a intamplat in iunie, la Iasi, cu trenul mortii, cu deportarea in Transnistria, cu steaua galbena. Depindea de conducatorul de lagar. De exemplu, era un colonel, Vitcu, era o fiara, care conducea lagarul de la Lipova. Am avut acolo un caz de moarte si am fost acolo si am incercat sa-i incurajez.

A fost o vreme foarte grea. Nu ca trebuia sa dam vestimentatie, care s-a adunat acolo unde este..., acolo, restaurantul nostru ritual. Si aparate de radio trebuia sa predam, noi nu aveam voie sa aflam stirile. Medicul trebuia sa afiseze pe tablita ca e medic evreu si avea voie sa trateze numai evrei. Avocatii erau numerosi pe atuncea, au fost indepartati, nu aveau voie sa apara in fata instantei judecatoresti. Casele erau nationalizate, era scris pe ele, cu tus negru, �CNR", �Casa Nationalizata Romana". Magazinele, fabricile erau romanizate. De fapt, duceam o viata de paria. Nu pot sa spun ca nu erau si oameni cumsecade, care nu vedeau cu ochi buni tot ceea ce se intampla in jurul nostru, cum suntem tratati, cate pericole ne ameninta si cate torturi trec unii. Eu, aproape seara de seara, am ascultat BBC, la un cetatean, care statea in subsol, care imi permitea ca sa ascult la el radio. Cautam mijloace ca sa nu ne rupem de viata. Iar la orele de religie aveam pe tabla si o harta. Urmaream mersul frontului! La inceput ne-a mers prost si era foarte greu sa ne incurajam. Dar a venit intorsatura, a venit Stalingradul si asa mai departe si am avut siguranta ca se apropie sfarsitul si ca armata hitlerista si hitlerismul ei vor fi kaput si nu va fi ceea ce-si propuneau, mai cu seama, in privinta noastra, ca tot poporul evreiesc din Europa sa fie doar un cimitir.

Ati aflat la acea data, stiati care este situatia in restul Europei?

- Nu, nu. De Iasi stiam, de ce s-a hotarat, ca se trece la construirea acestor fabrici ale mortii, despre asta noi nu stiam. Mai tarziu, cand din Ardealul de Nord, mai cu seama din aprilie, mai 1944, au inceput deportarile in lagare de exterminare, atunci s-au strecurat stiri precum ca prin Turda s-a organizat o trecere clandestina a evreilor din Ungaria in Romania. Ester, sotia lui Frenkel Dodo, cadru didactic universitar, a avut o contributie importanta. Dar, sigur, e vorba numai de zeci, poate sute de evrei care au scapat in felul acesta. Altii au scapat prin Elvetia, dar marea masa, in cazul Ardealului de Nord, a fost deportata si, din o suta cincizeci de mii, s-au intors douazeci si cinci. Asta inseamna ca o suta douazeci si cinci fac parte din cele sase milioane de victime ale Holocaustului.

Care a fost atmosfera generala? Ati spus ca au fost autoritatile fasciste la acea data. Au fost legionarii, apoi a fost regimul fascist. Care era atmosfera?

- Noi, de exemplu, de Ziua mortilor, tineam slujbe la cimitir si aveam in buzunar tocmai manuscrisul, cand un politist m-a vazut si m-a dus la politie. Si eu aveam frica sa nu ma perchizitioneze si sa afle manuscrisul, ceea ce nu s-a intamplat. Dupa scurta vreme, mi-a dat drumul.

Ce manuscris era?

- Manuscrisul meu, care era putin revolutionar, contra regimului. Aratam ca ceea ce se petrece e absolut inuman si ca noi nu trebuie sa ne pierdem curajul, pentru ca, de fapt, istoria noastra nu contine doar un singur episod de acest fel, ci ca fiecare fila a istoriei poporului nostru e imbibata de lacrimi si sange. Si cine stie cand vom apuca alte vremuri... In sfarsit... Au fost victime si la noi: accident, tineri de optsprezece, nouasprezece ani, cum ar fi Rangewurtz, Putman, Gombo, din aceasta munca in lagar, pentru ca cei de optsprezece ani au fost mai mult retinuti la Timisoara si s-a tinut inmormantarea, au fost cel putin doua mii de oameni. Am vorbit si, recunosc, era foarte greu sa consolez si sa incurajez.

Cum au murit acei tineri?

- Intr-un accident. Asa ca noi putem spune ca, daca inainte de legionari si de fascism, erau la Timisoara doisprezece mii de evrei, si dupa terminarea razboiului tot doisprezece mii de evrei erau. Desigur ca noi am nutrit foarte multe iluzii in legatura cu asa zisa eliberare din 23 august 1944, cand am sperat ca viata de paria de care am avut parte a luat sfarsit si ca zorii unei vieti demne au aparut si in ce ne priveste. Nu le dadeam crezare acelor ofiteri sovietici care ne atrageau atentia: �Nu ramaneti aici, pentru ca noi stim ce inseamna comunismul." Noi le-am spus: �Nu stim cum e la voi, dar noi vrem sa construim o alta viata, bazata pe dreptate sociala, pe dragoste de om, pe apropiere umana, pe fratietate, eliminand ura, discriminarea rasiala sau de orice fel." Aveam aceasta convingere, pe care, insa, nu au impartasit-o membrii comunitatii conservativi, care au avut un fler mai bun si si-au dat, foarte repede, seama ca sperantele noastre sunt iluzorii. Si s-a trecut la asa-zisa emigrare ilegala, neuitandu-se faptul ca statul evreiesc era, inca, inexistent, era un �camin evreiesc", sub mandat britanic, era Palestina.

Cand a inceput aceasta emigrare?

- Imediat dupa 23 august 1944. Si unii au cazut victima la granita, fiind impuscati, dar au cautat sa se stabileasca in alta parte. Altceva, ca multi au incercat sa intre in Palestina, in Tara Sfanta, in tara noastra de totdeauna si britanicii au avut o comportare care nu le face cinste. Sositi acolo, cu vapor invechit - si era o minune ca a ajuns la tarm -, nu li s-a dat voie sa puna piciorul pe solul Tarii Sfinte. Trebuia sa faca cale intoarsa si s-a intamplat ca nu putine dintre aceste vapoare sa se scufunde si sa cada victime datorita lor. Asa cum noi nu putem sa nu facem reprosuri britacinilor, americanilor si celorlalti din Occident, care nu au gasit de bine - fiind atentionati si in cunostinta de cauza ca ce se intampla la Auschwitz, ca exista aceste camere de gazare, aceste lagare de exterminare - si macar atata osteneala nu si-au dat, ca sa incerce sa arunce o bomba pe o linie ferata, ca sa mai incurce cumva, ca vagoanele sa nu mearga direct la tinta... Asa ca, ma rog, dar asta apartine trecutului si e eternizat in diferite expuneri, prezentari ale evenimentelor din acea vreme.

S-a intamplat, dupa aceea, ca speranta noastra de aievea s-a implinit si ca, pentru ceea ce s-a rugat un evreu habotnic vreme de o mie noua sute de ani, ca la miezul noptii se scula, se aseza pe prispa casei sale si spunea rugaciuni pentru renasterea statului evreiesc, desigur, si inaltarea celui de-al treilea sanctuar, macar partial, s-a implinit. Si asta a dat un avant puternic dorintei enoriasilor nostri, de a se stabili in Tara Sfanta. Au aparut anunturi din partea statului, in care am fost instiintati sa ne prezentam la tribunal pentru emigrare in Israel. Si toata lumea credea ca asta inseamna ca cine vrea si pleaca, dar au fost episoade cand da, cand ba. Se prescria ca cu saptezeci de kilograme se poate pleca si atuncea cel care a fost instiintat ca i s-a aprobat plecarea si-a lichidat gospodaria si a pregatit in lazi cele saptezeci de kilograme. Cand s-a stopat, pentru un an, pentru doi, pentru mai mult timp, ducea o viata mizerabila, cu lazile in casa, fara mobilier, fara nimica. In sfarsit, au fost perioade grele.

Noi, datorita faptului ca am avut in fruntea noastra un conducator de talia atat de regretatului Sef-Rabin care a fost Doctor Moses Rosen, vreme de patruzeci si sase de ani, am dus o viata la nivel comunitar bine organizata, cu toate piedicile ce incercau sa se puna. De exemplu, a reusit in anul 1956 sa scoata revista, revista cultului mozaic, fara nume, asa cum este acuma �Realitatea evreiasca". Tot atuncea, in fruntea comunitatilor, presedintii si secretarii erau membri ai Partidului Comunist Roman si primeau ordin din partea conducerii laice a Federatiei Comunitatilor Evreiesti, ca sa saboteze, daca s-a trimis acele doua sute de exemplare din aceasta revista sa le ascunda cumva, sa nu ajunga in mana enoriasilor. Atata vreme cat comunistii erau la conducerea comunitatii evreiesti si asta a durat o vreme destul de indelungata, s-au pus piedici serioase pentru buna desfasurare a vietii comunitare. Dar, dupa o vreme, ei au fost indepartati si am avut numai o conducere religioasa in fruntea federatiei si a comunitatilor.

La Timisoara, din moment ce enoriasii ortodocsi din Fabric au plecat, s-a inchis Templul. Enoriasii ortodocsi din Mehala au plecat, s-a demolat Templul. A ramas cel din Iosefin. Nici un ortodox n-a mai ramas in Romania, nici un conservator. Nici intr-o casa nu mai exista menaj ritual, la Timisoara, care, prin excelenta, era o comunitate neologa, deci foarte putin religioasa, dar atasata de evreime si cu dragoste fata de Sion, dar foarte instrainata de viata religioasa. Asa ca numarul nostru era in continua descrestere. Zece mii, sapte mii, cinci mii si asa, incet, incet, am ajuns la cifra aceea anemica de cinci sute, care, de fapt, este un fals, pentru ca nici atatia nu suntem. Si la aceasta cifra ajungem prin concesii, pentru ca, conform legislatiei noastre, evreu este numai acela care are mama tot evreica. Noi il acceptam si pe acela, il consideram ca evreu, care are numai tatal, uneori chiar si numai daca a avut bunicul evreu. Deci, suntem in numar descrescand. Functioneaza, la ora actuala, Casa de rugaciuni din Fabric, unde este un mynian (cei zece barbati necesari pentru a se spune toate rugaciunile in cadrul serviciului religios, n.n.) in fiecare dimineata si seara, inca. Natural, si de Shabat. Templul Iosefin a ramas ortodox, dar fara ortodocsi! Dar sunt cativa enoriasi care tin, sunt in apropierea acelui templu, asa ca vineri seara si de Shabat si ei tin mynian. In jurul nostru este un tineret, circa patruzeci, pe care incercam sa-i iudaizam, sa le adancim constiinta identitatii lor, sa-i familiarizam cu trecutul, cu datinile noastre, cu notiuni de Lashon Kodes, de limba sacra, cu notiuni din trecutul nostru, cu organizarea unor manifestari la diferite sarbatori, cu includerea lor in cadrul serviciului divin de Simchat Tora.

Trebuie sa arat ca Timisoara e un model pe plan de tara, in privinta raporturilor dintre diferite etnii. Si aceste etnii nu sunt putine la numar. In aceasta parte a tarii sunt vreo cincisprezece. Miscarea ecumenica e de o mare intensitate. Exista o apropiere pronuntata intre sefii diferitelor culte religioase. Si, ceea ce am accentuat si cu alte ocazii, daca sunt intrebat pe cine consider ca cel mai bun prieten de-al meu aici, din Timisoara, voi spune ca il consider pe Mitropolitul Doctor Nicolae Corneanu, de care ma leaga o prietenie de peste cincizeci de ani. Asa ca, din acest punct de vedere, am putea spune ca, la Timisoara, ne apropiem de acea perioada, de acea epoca, la care nazuim noi din vremurile vechi, prin legislatia lui Mose, prin viziunile profetilor nostri.

Dar, nu s-ar putea spune, nici aici chiar, ca lucrurile sunt asa cum am dori ca ele sa fie, mai cu seama in ultima vreme. Sovinismul a prins puteri, xenofobia la fel, inoata in apele sale. Si, spre marele nostru regret, au inceput sa apara svastici si apeluri impotriva noastra: �Achtung..." si de felul acesta. Nu stiu daca acest fenomen este influentat de evenimentele care s-au petrecut in Austria, cand neofascistii, acel Haider a ajuns la putere, sa fie un partid de guvernamant. Speram ca nu pentru multa vreme, pentru ca Uniunea Europeana va avea atata putere ca sa constranga populatia austriaca sa vada ca nu aceasta este calea pe care se merge spre o uniune europeana. Nu putem uita ca Hitler si Heydrich erau originari tot din Austria si ca acest stat a fost o �sera" a fascismului inca in acele vremuri. Totusi, noi nu cautam sa incheiem cu o nota de pesimism, ci cu optimism vrem sa privim inainte, asa cum cautam sa mentinem viata comunitara evreiasca, asa cum suntem acum preocupati de pregatirea festivitatii de Purim, pe care am vrea, cu toate ca si cea din anul trecut a fost una reusita, s-o intrecem pe cea precedenta. Si avem in fata si serile de Pesah. Noi speram ca timpul care ne sta in fata, pentru cei carora le vom preda stafeta, sa stea pe posturile de veghe si sa aiba grija ca aceasta comunitate, cu un trecut atat de maret, sa aiba nu numai un prezent acceptabil, dar si un viitor asemanator. Cu aceste ganduri tin eu sa raspund la apelul tau de a-mi depana, in fata ta, gandurile ce ma preocupa, desfasurarea vietii mele pana in zilele noastre.

Va multumesc foarte mult, domnule Prim-Rabin, Doctor Ernest Neumann.



Yüklə 0,84 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin