Minoritati: identitate si coexistenta

  
  
  
  
  
  
  
 

Institutul Intercultural Timisoara

Programul �Masuri de Incredere" al Consiliului Europei

Minoritati: identitate si coexistenta

editie bilingva

  
  

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 

Volum realizat de:

Alexandra Jivan, Calin Rus si Smaranda Vultur (coordonatori),

Benedicta Andrioaie, Adrian Ionut Anghel, Eduard Antonian, Elisabeta Danciu, Aurelia Fecheta, Mirela Ilusca, Silvia Lehoczká, Sonia Liebmann, Cristi Mihai, Maria Ojoga, Liana Olari,

Adrian Onica, Alice Ratyis, Andrei Rusnac, Andrei Schwartz,

Mihai Traista, Diana Tulea, Anca Vulcanescu 
 

in cadrul proiectului pilot Minoritati: identitate si coexistenta,

ref.: CBM(99)50.

Publicat si difuzat de Institutul Intercultural Timisoara (I.I.T.),

str. Miron Costin, nr. 2, RO-1900 Timisoara, tel./fax: [phone],

e-mail: [e-mail], www.intercultural.ro, cu sprijinul Programului Masuri de Incredere al Consiliului Europei, F-67050 Strasbourg Cedex.

Punctele de vedere exprimate in acest volum apartin autorilor; ele nu reflecta in mod necesar pozitia Consiliului Europei sau a Institutului Intercultural Timisoara.

Pentru reproducerea sau traducerea totala si/sau partiala, va rugam sa va adresati Institutului Intercultural Timisoara. Este autorizata reproducerea unor extrase, cu conditia mentionarii sursei, si nu in scopuri comerciale.

Coperta: Octavian Focsan.

Tiparit in Romania, Timisoara, 2000, sub ingrijirea s.c. Agentia de Publicitate LEXUS s.r.l.

ISBN 973-85114-0-2 
  
  
  
  
  
 

Sumar 
 

Minoritati: identitate si coexistenta

Eduard Antonian

�Armenii sunt dusmanii Islamului, ei trebuie nimiciti", Garabet Tevanian..

Maria Ojoga

        �Erau niste necazuri foarte mari", Gheorghe Serban

        Gheorghe Vasilcin

        Gheorghe Serban

Sonia Liebmann

        �Prieteni am avut toata viata mea: si evrei, si neevrei", A. L

Anca Vulcanescu

        �Evreu sunt, evreu vreau sa mor!", Iacob Glisaru

        Eugen Scherfer

Andrei Schwartz

�La treizeci de zile dupa rebeliune, am asistat, in Templul Coral din Bucuresti, la un eveniment care mi-a schimbat viata", Ernest Neumann

Diana Tulea

�Eram atat de deprimat, incat cred ca nu m-am mai rugat in viata mea atat de profund ca atunci", Ignat Fischer

Ana Anton

Alice Ratyis

        �Mi-am dat seama ca nu pot sa-mi planific viata, lucrurile vin de la sine", Erika Mária Hatos

Benedicta Andrioaie

        �Bunicii nostri erau mult mai poloni", Ana Mocrei

Liana Olari

        �Cand imi aduc aminte ce frumos era...", Bronislava Babiasz

Alexandra Jivan

        �Numai lucruri triste pot sa-ti povestesc", Stella Petricu

Aurelia Fecheta

�Au vrut sa ne termine pe toti, dar Dumnezeu a avut grija de noi", Aurel Anghel

Cristi Mihai

�Ma obisnuisem atat de bine cu mortii, incat nu mai imi era frica de ei", Justinian Badea

Adrian Ionut Anghel

        �Acasa tot trimiteam carte, dar raspuns nu mai venea", M. S.

Elisabeta Danciu

        �Eram satula de bucurie, ca vedeam ca treburile merg bine acasa, eram plina de bucurie si nu eram flamanda", Sarlonta-Ghina Constantin

        Elisabeta Stefan

        Tica Tomescu

        Gheorghe Constantin

Adrian Onica

        �Când am fost pe front, m-am rugat puterii dumnezeiesti", Milivoi Cacic

Silvia Lehoczká

�Pe mine, ca minoritate slovaca, m-au pus sa recit poezia Sunt român", Stefan Jancik

Mirela Ilusca

        �Locuind intr-un oras cosmopolit, se vorbeau curent cinci limbi", Miroslava Lemni

Andrei Rusnac

        �De cand ma tin minte, de atunci am inceput sa lucrez", Silvia Rosocha

Mihai Traista

        �Pastrand amintirile despre altii, lasam amintiri despre noi",Nicolai Cocerjuc 

  
  

Minoritati: identitate si existenta

1. Proiectul

Inclus in Programul �Masuri de Incredere" al Consiliului Europei, proiectul Minoritati: identitate si coexistenta a fost pus in practica, in perioada noiembrie 1999 - februarie 2001, de Institutul Intercultural Timisoara, in colaborare cu Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale din Guvernul Romaniei (D.P.M.N.) si un grup de tineri reprezentanti ai organizatiilor si/sau comunitatilor minoritatilor nationale din Romania. El a reunit, in cadrul activitatilor sale, in jur de treizeci de persoane, din majoritatea comunitatilor minoritare reprezentate in Consiliul Minoritatilor Nationale din Romania. Actiunile proiectului se inscriu in continuarea evolutiei miscarii de tineret din cadrul organizatiilor minoritatilor nationale.

Astfel, in ultima perioada, tinerii au ocupat un loc din ce in ce mai important in majoritatea organizatiilor care reprezinta comunitatile minoritare in Consiliul Minoritatilor Nationale. Cu sprijinul D.P.M.N., tinerii reprezentanti ai organizatiilor minoritatilor s-au organizat in structuri bine definite, care functioneaza in cadrul acestor organizatii. Mai mult, cu ocazia unor actiuni ale D.P.M.N., liderii de tineret ai organizatiilor in discutie au inceput sa colaboreze, avand in vedere faptul ca, in ciuda diferentelor care tin de specificul fiecarei comunitati/organizatii, se lovesc de probleme similare.

Un moment important in aceasta evolutie a fost participarea liderilor de tineret la �Zilele Institutului Intercultural Timisoara", organizate in noiembrie 1998, la Timisoara. La acelasi eveniment, organizat, de altfel, tot cu sprijinul Programului �Masuri de Incredere" al Consiliului Europei, specialisti in domeniu au prezentat mai multe studii vizand comunitatile minoritare din Banat, pornind de la patrimoniul lor oral si de la modul in care membrii acestor comunitati au perceput diferitele eveniment ale istoriei recente.

In urma dezbaterilor din cadrul acestei manifestari s-au conturat cateva idei care stau la baza prezentului proiect:

• 
  prezenta minoritatilor in Romania este unul dintre rezultatele evolutiei istorice si reprezinta un element important al societatii romanesti, fiind o sursa pentru dezvoltarea ei sociala si culturala, precum si, in majoritatea cazurilor, un pod in relatiile Romaniei cu tarile de origine ale acestor minoritati;
  
• 
  confruntati cu modernitatea, tinerii din comunitatile minoritare au din ce in ce mai putine date despre mostenirea lor culturala. In acest context, se contureaza necesitatea de a asigura dezvoltarea si transmiterea identitatii acestor comunitati, prin transmiterea noilor generatii de elemente ale patrimoniului cultural specific;
  
• 
  tinerii lideri ai organizatiilor minoritatilor au un rol important in acest proces si au, de asemenea, responsabilitatea de a stimula intarirea propriilor relatii cu comunitatea si cu generatiile in varsta;
  
• 
  populatia majoritara are foarte putine infomatii asupra contributiei minoritatilor la istoria si viata sociala si culturala a Romaniei;
  
• 
  metodele istoriei orale pot fi adaptate cu usurinta in scopul utilizarii lor in activitati de animare a tinerilor si se pot constitui intr-o baza pentru activitatile viitoare.
  

Plecand de la aceste constatari, proiectul si-a propus:

• 
  sa dezvolte un climat de toleranta si de cunoastere reciproca in randul tinerilor reprezentanti ai minoritatilor si sa responsabilizeze tinerii minoritari fata de importanta rolului pe care trebuie sa si-l asume in viitor, in cadrul comunitatilor de apartenenta;
  
• 
  sa furnizeze metodologia adecvata, specifica istoriei orale, pentru a putea culege, selectiona, adapta si structura informatii despre cultura lor;
  
• 
  sa ofere populatiei majoritare un punct de vedere diferit asupra vietii comunitatilor minoritare, avand la baza marturiile membrilor acestor comunitati, contribuindu-se, astfel, la reducerea prejudecatilor interetnice.
  

2. Cateva concepte, principii si metode

2.1. Identitate si cultura

Pentru a facilita intelegerea principiilor care stau la baza acestui volum si in scopul de a situa textele prezentate intr-un context teoretic, consideram necesar sa precizam sensul pe care il acordam unor concepte fundamentale in domeniu.

In ceea ce priveste identitatea culturala, avem de a face cu doua perspective: o conceptie substantialista, monolitica si statica, respectiv una de tip interactionist, pluralist si dinamic. Astfel, primul curent defineste identitatea ca un dat permanent si unic, pornind de la suporturi identitare fixe, privilegiate, cum ar fi: limba, religia, numele, traditiile culturale etc. Actantul sistemului cultural are o sarcina extrem de simpla: el trebuie sa-si insuseasca trasaturile, bine definite, de altfel, ale culturii in care s-a nascut. Un rol deosebit il are, in acest caz, istoria grupului/comunitatii din care face parte individul. Procesul de definire a identitatii culturale a unui membru al grupului se face prin raportare la o sursa istorica ce ii uneste pe toti membrii grupului si care primeste, de cele mai multe ori, caracteristici apropiate de sacralitate. Relatia societate-cultura este una de identificare, de suprapunere completa.

Afirmarea conceptului de diversitate culturala care caracterizeaza societatea actuala, interactiunile sociale intre grupuri purtatoare a unor culturi diferite, au dus la o renegociere a sensului de identitate. S-a trecut, prin urmare, de la o conceptie statica, bazata pe invatarea si apropierea de o mostenire, la una de tip dinamic, la un tip de identitate care se construieste prin interactiune cu ceilalti. Trebuie spus ca aceasta noua dimensiune a identitatii nu o neaga pe prima, ci o completeaza. Aceste doua perspective asupra identitatii sunt strans legate de acceptiunile conferite conceptului de cultura.

O prima perspectiva asupra culturii este, astfel, cea elitista. In acest sens, putem concepe cultura facand apel la elemente cum ar fi arta si stiinta. Se vorbeste, astfel, despre un om cultivat, cu referire la o persoana ce are un anumit numar de calitati bine definite: cunostinte, un anumit fel de a fi si de a se comporta. Ceea ce este esential si defineste cultura, din acest punct de vedere, sunt creatiile artistice si stiintifice care corespund unor standarde considerate absolute. Totalitatea acestor creatii constituie continutul patrimoniului cultural, care merita a fi transmis din generatie in generatie, luat ca reper de toti membrii societatii si dezvoltat, cu fiecare generatie, de elita intelectuala a acesteia.

Conform perspectivei esentialiste, cultura unei comunitati este vazuta ca rezultanta unui ansamblu de caracteristici si valori fundamentale (marci culturale), care s-au pastrat de-a lungul istoriei si care sunt considerate ca o mostenire a respectivei comunitati. Aceste caracteristici sunt considerate ca o lista fixa si cunoscuta, in primul rand, de membrii comunitatii, dar si de membrii altor comunitati, cu care exista contacte directe. Ele se refera atat la trasaturi de personalitate ale membrilor comunitatii, cat si la creatiile trecutului, recunoscute ca valoroase, la anumite creatii folclorice, la traditii si simboluri, dar si la elemente generale, precum limba sau practicile religioase.

In intelesul ei antropologic, consideram cultura ca ansamblul trasaturilor caracteristice pentru modul de viata al membrilor unei societati. Demersul antropologic acorda un loc privilegiat complexitatii termenului. Astfel, cultura isi depaseste intelesurile ei primare, luand in considerare, in plus, credinte, valori, comportamente, forme sociale, caracteristici materiale ale unui grup social, adica, pe scurt, acele elemente care stau la baza unui mod de viata.

Doua sunt dimensiunile identitatii ce definesc, in mod esential, raporturile majoritate-minoritate in societatea romaneasca actuala: este vorba despre identitatea nationala si despre identitatea etnica.

Conceptul de identitate etnica, aparut pe scena stiintelor sociale abia in cea de-a doua jumatate a secolului XX, are doua acceptiuni. Una care porneste de la elemente exterioare, fixe, legate de limba, religie, teritoriu, institutii, istorie, traditii si cea de-a doua, care pune accentul pe dimensiunea subiectiva, pe constiinta apartenentei la un anumit, grup etnic ca element definitoriu al identitatii etnice.

Natiunea reprezinta o categorie sociala fundamentala pentru intelegerea societatilor contemporane. Indiferent de modul in care este conceputa, ca grup de indivizi ce impartasesc o origine si elemente culturale comune, sau ca grup definit prin raportarea de tip contractual a indivizilor, ce locuiesc pe un anumit teritoriu, la un set de valori si principii, natiunea are drept caracteristica fundamentala faptul ca se defineste ca nivel absolut, suprem al identitatii. Aceasta perspectiva poate duce, astfel, la ipoteza ca afirmarea identitatii de minoritate nationala ar scurtcircuita logica sociala a natiunii. 

  
 

2.2. Perspectiva interculturala si relatiile minoritati-majoritate

Relatiile dintre minoritati si majoritate intr-o societate multiculturala pot deveni, adeseori, sursa de tensiuni sociale. Tendinta majoritatii, manifestata intr-un mod constient si explicit sau, dimpotriva, inconstient si implicit, este, in general, de omogenizare, mergand pana la impunerea unor modele culturale proprii, intru asimilarea minoritatilor. La randul lor, acestea pot ceda presiunii sau, dimpotriva, se vor opune, luptand pentru pastrarea identitatii lor culturale. Aceasta lupta, justificata de frica pierderii identitatii, duce, de multe ori, la atitudini de inchidere, chiar de izolare, respectiv la privilegierea unei constructii identitare bazate pe o vizuine esentialista asupra culturii.

Mecanismele politice care isi propun sa asigure comunitatilor minoritare dreptul la pastrarea propriei identitati, ca, de exemplu, cele care au fost puse in practica in ultimii ani in Romania, nu pot, singure, sa garanteze relatii pozitive intre minoritati si majoritate. Cu siguranta, faptul ca minoritatile au o voce in parlament, ca exista un Consiliu al Minoritatilor Nationale, care este consultat in orice problema referitoare la comunitatile respective sau ca organizatiile minoritatilor nationale primesc subventii guvernamentale pentru functionare si activitati, constituie elemente importante in vederea promovarii unor bune relatii intre minoritati si majoritate.

Insa, aceste masuri nu ajung daca, in mare parte, populatia majoritara nu este constienta de diversitatea culturala a societatii romanesti. Aceasta diversitate a fost negata, poate, sau minimalizata, implicit sau explicit, atat in timpul procesului de constituire a identitatii nationale romanesti, care a avut la baza, ca si in cazul genezei altor natiuni, o conceptie esentialista asupra culturii, cat si in anii dictaturii comuniste, care a utilizat un discurs nationalist, in scopuri ideologice. Mult prea des, perceptiile intre diferitele comunitati se bazeaza pe stereotipuri si, din pacate, sistemul educativ contribuie la perpetuarea lor. Avem, de asemenea, tendinta sa uitam ca, intr-o situatie de interactiune intre culturi diferite, ele vor fi, toate, influentate. Iar interferentele care rezulta vor imbogati fiecare dintre aceasta cultura.

Perspectiva interculturala, cea care pune accent pe respectul diversitatii culturale sustine, de asemenea, necesitatea comunicarii interculturale, dincolo de stereotipuri, ca o pre-conditie pentru stabilitatea pe termen lung in societatile noastre multiculturale. Una dintre metodele care, dupa parerea noastra, contribuie, intr-un mod extrem de eficace, la promovarea perspectivei interculturale in relatiile dintre minoritati si majoritate, este istoria orala. 
  
 

2.3. Istorie orala

Istoria orala si stiintele socio-umane

Chiar daca aparitia istoriei orale ca disciplina este relativ tarzie, legata fiind, in anii �60, de numele lui Alan Nevin, le datoram sociologilor Thomas si Znaniecki ideea utilizarii documentelor personale pentru a caracteriza nu doar viata unui individ, ci si aceea a unui grup social. Cei doi au apreciat povestirea vietii ca tipul perfect de material sociologic. Studiind, prin intermediul povestirilor vietii si a unor scrisori, comunitatea polonezilor emigrati in Statele Unite la inceputul secolului, au publicat, in 1918-1920 o lucrare in cinci volume, devenita, de altfel, un clasic al genului, Taranul polonez. Partizanii unei sociologii pragmatice, interesati, mai degraba, de aspectul dinamic al situatiilor, decat de cel stabil, cei doi sociologi acorda o importanta particulara povestirii vietii, in masura in care aceasta permite evidentierea genezei unei actiuni, unei convingeri, unei viziuni asupra lumii, precum si a campului de interactiuni care genereaza si transforma procesele sociale. Din acest punct de vedere, cei doi continua traditia lui G. H. Mead, care vedea in deschiderea catre celalalt, atomul insusi al socializarii. In prezent, interactionismul american, precum si perspectiva constructivista asupra realitatii, sau etno-metodologia, se inscriu in aceeasi traditie.

Sociologi, antropologi, etnologi, psihologi, istorici, chiar si scriitori si jurnalisti utilizeaza, astazi, documente de istorie orala, in scopuri extrem de diverse. Uneori este vorba de cercetarea propriu-zisa, care vizeaza mai degraba construirea unui teren de studiu, decat crearea unui document de arhiva; alteori e vorba de o cale privilegiata pentru studiul comportamentelor, al mentalitatilor si al sensibilitatilor membrilor unei anumite comunitati - obiect, deci, de interpretare, ca orice alt document. Marturia orala poate fi utilizata pentru completarea informatiilor dintr-un document scris sau, in anumite cazuri, chiar pentru a furniza informatii greu de obtinut pe o alta cale, mai ales in acele cazuri in care memoria a suferit deformari grave, in urma a ceea ce Marc Ferro numea, «tacerile istoriei».

In ceea ce ii priveste pe istorici, din momentul in care au acceptat ca viata cotidiana, mentalitatile, evenimentele locale, fapte diverse apartin, de asemenea, campului disciplinei lor, vor accepta si importanta marturiilor sub forma povestirilor vietii, sub forma documentelor personale, ale arhivelor de familie, chiar daca acestea apartin unor oameni simpli, unor straturi non-privilegiate. Istoria orala se inscrie, de altfel, in aceeasi linie cu democratizarea dreptului la cuvant, dreptului la istorie, lansat de �noua istorie". 

  
 

Memorie si identitate in povestirea vietii

Povestirea vietii este o forma aparte a discursului memorial. Ca orice discurs memorial, ea presupune o reconstructie a trecutului, prin intermediul a ceea ce Maurice Halbwachs numea �cadrele sociale ale memoriei", forme de ancorare ale discursului memoriei intr-un context socio-istoric. Un loc, un eveniment, un personaj, un mit pot servi drept repere oricarui proces de rememorare, instaurand un raport specific intre prezent si trecut. Insa, in acelasi timp, povestirea vietii este o proiectie, fara doar si poate, provizorie si, cateodata, conjuncturala a unei autobiografii. Intrucat persoana care isi povesteste amintirile este preocupata sa dea un sens la tot ceea ce povesteste, sa treaca in perspectiva trecutul, sa il evalueze si sa il interpreteze.

Dintr-o alta perspectiva, putem sa vorbim de povestirea vietii ca despre un discurs fondator, prin care cel care povesteste isi construieste o imagine, deci o identitate. Identitatea (ca, de altfel, si memoria) se construieste si se reconstruieste, iar povestirea vietii este un cadru ideal pentru revelarea acestui proces.

Mai multe nivele ale sensului si ale coerentei sunt implicate aici, incepand cu insasi structura narativa. Dupa cum a subliniat Paul Ricoeur, orice forma narativa are o anumita putere in a-si configura sensul. Povestirea vietii este, deja, o forma de interpretare a faptelor, motiv pentru care obiectivitatea unui anumit tip de istorie, in particular a istoriei asa-zis narative, a fost contestata adeseori. Este mai corect, poate, in ceea ce priveste povestirea vietii, sa vorbim despre statutul de veridicitate si nu despre cel de adevar.

Pe de alta parte, o anume retorica este necesara oricarei comunicari de memorie. Pentru a convinge, a emotiona sau a se face inteles, povestitorul creeaza un cortegiu de strategii narative si argumentative. Exista naratologi care sustin ca fiecare povestire are, de fapt, o structura argumentativa. Acest aspect este legat de relatia cu un interlocutor prezent si, prin intermediul acestuia, cu un altul, absent, dar care este invocat ca posibil martor la cele povestite. Acest cadru dialogal, cu mai multe nivele, este parte constitutiva a sensului insusi al povestirii, dupa cum vom sublinia mai jos, vorbind despre conditiile producerii unei povestiri a vietii. El creeaza un alt nivel de coerenta al povestirii, care tine de capacitatea partenerilor de dialog sa produca, impreuna, un discurs al memoriei, printr-o dubla actiune: de impartasire a memoriei si de ascultare, facand apel la competenta memoriala a fiecaruia, inclusiv la memoria culturala.

Am remarcat adeseori un asemenea apel, la o memorie presupusa, comuna, destinata facilitarii intelegerii si impartasirii memoriei. Referinte biblice, referinte la diferite mituri, la povesti sau la motive folclorice, citarea unor proverbe, recurgerea la anumite scheme narative prefabricate, toate acestea confera discursului memorial un cadru care-i acorda un anumit prestigiu, dar care are, in special, rolul de a facilita transmiterea unei experiente singulare. Se face apel la o memorie comuna, in scopul unei mai bune intelegeri, dar si in acela de a da faptelor povestite un soi de aura exemplara, de a proiecta evenimentele in ordinea a ceea ce este semnificativ si memorabil. Aceste aspecte care tin de retorica naratiunii nu sunt, deci, neglijabile. Ele pun in joc un camp intertextual care participa la ceea ce a numit Bertaux punerea in perspectiva a faptelor povestite.

Regasim acest joc, dintre subiectivitate si obiectivitate, in povestirea vietii. Cel care isi povesteste viata, incearca sa-i confere o coerenta retrospectiva. El incearca, in acelasi timp, sa se defineasca pe sine insusi. Identitatea apare, aici, ca un loc de fuga, ca un �camin virtual", dupa cum spunea Lévi-Strauss. Identitatea individuala dobandeste consistenta in raport cu anumite repere identitare: un nume, o familie, o experienta, o practica, un simbol, o legenda, un mit. Imaginile celuilalt se definesc prin repere comparabile. Dupa cum subliniaza multi cercetatori, nu este vorba de a descoperi o esenta, nici de a revela o substanta, ci de a stabili frontiere, de a trasa limite, prin care jocul identitatii si al alteritatii devine transparent.

Intrucat cei care fac analiza povestirilor vietii nu cauta �personalitatea psihologica sau culturala (in sensul personalitatii de baza) a subiectilor implicati, ci forma simbolica si, in special, a limbajului in care povestesc, argumenteaza, se exprima". Avem, deci, de a face cu �a spune" si nu trebuie sa uitam ca ceea ce ne este spus reprezinta punctul de vedere al subiectului povestitor �asupra lumii care este <> si pe care o defineste in propria sa maniera". Prin intermediul acestor �definitii ale situatiilor traite", pentru a utiliza limbajul lui Thomas si Znaniecki, putem accede la universul valorilor subiectului, la o anumita imagine de sine, pe care o proiecteaza prin povestirea propriei vieti, la o retea complexa de afilieri, care-l definesc ca apartinand unui grup sau unei comunitati.

Perspectiva noastra asupra identitatii este una dinamica si constructivista. In volumul sau consacrat raportului dintre memorie si identitate, Joël Candau defineste identitatea drept �o constructie sociala in devenire, in cadrul unei relatii dialogale cu ceilalti". O povestire a vietii pune in evidenta acest proces de reconstructie identitara, prin intermediul discursului memorial.

In acelasi sens, teoriile recente asupra etnicitatii, de exemplu, opun, perspectivelor substantialiste ale identitatii etnice, o definitie a etniei in termeni de frontiere care separ, delimiteaza, dar permit in acelasi timp articulari intre grupuri (cf. Barth). Prin aceasta dinamica, intre zonele de separare si de articulare in jurul unei frontiere, etniile se redefinesc periodic. Cu ajutorul celuilalt, imaginea de sine ia forma si continut. Admirat, respins sau detestat, model ideal sau figura a marginalului, imagine a strainului bun sau rau, acest celalalt este, intr-o mare masura, o proiectie de sine. Un intreg joc simbolic este implicat in raporturile cu celalalt sau cu ceilalti, un joc ce presupune o ierarhie a locurilor, desi provizorie, variabila in timp, supusa unor schimbari posibile. Intelegem, deci, ca antropologul este cel mai bine plasat pentru a aborda acest gen de probleme, prezentate in orice gen de povestire a vietii.

Dupa cum am incercat sa sugeram mai sus, povestirea vietii deschide scena identitatii individuale spre spatiul unei identitati colective. Universul reprezentarilor si al credintelor unei persoane face parte dintr-un soi de �semantica colectiva a vietii sociale", intrucat este legat de anumite practici care, prin interferenta cu situatii obiective, inspira actorilor logicile actiunii. La randul lui, Paul Thompson, autorul unui manual de istorie orala devenit clasic deja, crede ca analiza povestirilor vietii ofera sociologilor sansa de a reintroduce dimensiunea temporala in analiza sociologica a ciclurilor de viata, a mobilitatii sociale, a relatiei dintre traditie si schimbare sociala, ca proces socio-istoric. El numeste acest tip de investigare etno-istorie. In ceea ce-l priveste pe Daniel Bertaux, el se va interesa mai degraba de povestirile vietii din perspectiva unei etno-sociologii, care permite descifrarea unor tipuri de comportamente, de logici de actiune (proprii unei categorii de oameni care practica aceeasi meserie), prin raportare la anumite situatii socio-istorice specifice.

Nu mai putin interesant ar putea fi un demers care sa tina cont de povestirile vietii in analiza imaginarului social, �idei-imagini ale societatii globale", pe care societatile le elaboreaza �pentru a obtine o identitate", pentru a sugera �modele formatoare pentru membrii ei", ca cel al �bunului cetatean", al �militantului devotat" etc. (Baczko). Un mare numar de discursuri de istorie orala pune in evidenta proiecte existentiale, construite in functie de anumite modele (chiar daca, adeseori, este vorba de motivatii retrospective ale unui traseu existential care se raporteaza la acest imaginar social).