Minoritati: identitate si coexistenta

(Interviu realizat de Benedicta Andrioaie, in 20 aprilie 2000, la Siret, cu Ana Mocrei, etnic polonez, n. 1939, la Opriseni.)

Bronislava Babiasz 
  
 

�Cand imi aduc aminte ce frumos era..."

- Au fost aicea, asa, vreo..., cate familii? Nu multe, vreo douazeci sau treizeci.

- Cand a fost asta?

- Asta a fost asa, in `40 - in `40 s-au dus nemtii - a fost, asa, prin `38, cam asa au fost polonezii aicea, vreo douazeci de familii. Poate si mai multe, daca as numara pe degete. Au fost vreo douazeci, douazeci si cinci, nu stiu. Pe urma o venit razboiul. Cat am fost aici, ne-au evacuat. Cand a venit razboiul au fost evacuati de aicea si m-am intors inapoi, dupa razboi. Dupa razboi, polonezii au plecat in Polonia, in `46 si `47. Au plecat in Polonia, din Poiana Micului, Solonetul Nou si Plesa au plecat in Polonia. Au ramas vreo cativa si acuma au ajuns la saptezeci de familii. Si care nu-s ortodocsi, tineretul nu mai vorbeste polona, limba polona, ci romana. Da� is de vina parintii. Ei, copiii, cand au venit de la scoala, au inceput a vorbi romaneste si parintii... romaneste. Si copiii nu stiu polona. Da-s parintii de vina. La noi, la mine, s-a vorbit polona. Si eu acuma cu copiii mei vorbesc polona si ei imi raspund romaneste. Va place? Tineretul nu le place, sa le piarda. Dar �Casa Polona" le place. Nu? Da, sunt saptezeci de familii in Paltinoasa. Da, amestecati, si catolici, si ortodocsi. Si cand a ajuns aici, cand au fost bunicii nostri, aici au venit din Plesa. Acum aici sunt din mosi stramosi, polonezii. Acuma daca erau batrani se stia mai bine. Aia au murit. Dar la Plesa mai sunt, poate ei stiu mai multe. Poiana Micului, Plesa, Solonetul Nou. Da, sunt aici get beget, din mosi stramosi, bunicii nostri. Ei au venit din Plesa aici, bunicul meu, bunica mea. Bunicul meu a fost din Plesa, bunica a fost din Solonetul Nou. Si parintii aici s-au nascut.

- Dumneavostra ati facut scoala in limba polona?

- De unde? Da� n-a fost atuncea, pe timpul meu. Pe timpul meu aici n-a fost scoala polona, numai romana. Acuma a inceput.

- Cum se distrau polonezii?

- Foarte frumos. Foarte frumos se distrau. Unde mergeam noi, tineretul, cantam in polona, vorbeam numai polona. Acuma numai romana.

- Si erati deosebiti, fata de ceilalti din sat?

- De romani? Da, eram deosebiti, sigur. Da, unde mergeam, cantam polona. Inca ne rugau ortodocsii sa cantam polona si pe urma romana. Si era o distractie foarte frumoasa. Acuma tineretul..., nu-mi mai place.

- Ce obiceiuri erau? Pe la nunti.

- Pe la nunti erau..., mergeai la nunta, cum sa spun, era mancare, pregateli bune. Atunci, inca, erau nemtii aicea, sa spun ce era... Era frumos in trecut. Dar era si mai greu. Tot era greu, ca parintii nostri cumparau pamant, faceau casi, asa, si copiii erau mai necajiti, stiti. Si noi, necajiti, cum am fost acasa, cunosteam viata de necaz. Da� acuma tineretul nu cunoaste de necaz. Ei nu stiu. Da� noi am crescut cu canepa, melitatul, torsul. Pana la miezul noptii torceam canepa, la scarmanat pene. O, nu ca acuma, te uiti la televizor. Noi n-am stiut de televizoare si de radio. Nici nu era. In comuna noastra era un neamt padurar. El numai avea radio in..., aici asa nimeni nu a avut. N-am stiut cu radio, cu televizor.

- Si nu aflati nimic, nici o stire, nu?

- Nimic, nu. Numai de tors, scarmanit pene, munca la animale. Sapa din mana nu ne-a cazut, nici grebla. Si-n ziua de azi tot asa traiesc.

- Dar polonii nu erau mai instariti fata de ceilalti?

- Nu, prea era greu. Aici pamant putin, la noi, aici e numai padure si mai mult se traieste aici din padure, ca pamant e putin. Mai mult se traieste aici din padure. Tin minte ca tata, cu Piotr si Stastaw si Francisk, fratii mei, mergeau in padure si aduceau lemne, iar eu, cu sora mea, Bogustawa, culegeam mure, pentru ca dulceata facea mama. Da� ce sa mai zic?

- Vorbiti-mi putin de obiceiuri, de Craciun...

- A, de Craciun era frumos. De Craciun se aseza masa. De ajun era obiceiul cu doisprezece apostoli, cu doisprezece feluri de mancare. Prima data era grau, din grau se faceau coltunasi cu varza, cu magiun, tarte de post, peste, scrumbii, gogosi, supa de mazare, se facea doisprezece feluri de mancare. Pe masa se punea fan, pe urma fata de masa, in amintirea ca Isus Cristos s-a nascut in fan. Asa era obiceiul. Dupa aceea, cand masa era gata, ne sculam toti in picioare si spuneam �Tatal nostru". Ne asezam la masa, mancam si, dupa aceea, ne-am sculat de la masa, se adunau lingurite, toate, ieseam cu lingurile afara si se sunau din linguri. Si, din ce parte latra cainele, din partea aceea venea petitorul sa ieie fata. Si se mai rupea cate un colt de la coltunas si se dadea drumul la pisica si fiecare coltunas se chema, cum era: Ileana, Maria, cate fete erau in casa. Fiecare coltunas avea un nume si dadea drumul la pisica si pisica care manca fata, aceea se marita prima. Si pisica, de multe ori, venea si lingea una, si lasa, si mergea si manca alta. Si noi radeam. Ca noi eram trei fete si trei baieti. Eu aveam..., eu eram mijlocie intre fete. Boguslawa era cea mai mare, eu si, pe urma, cea mai mica, Marta. Si eu nu aveam voie sa ma marit pana ce nu se marita sora mea cea mare, Boguslawa. Ca tata nu ne da voie sa avem prieteni, cum se zice, romani, ci poloni. Baiatul trebuia sa fie polon! Zicea ca: �Trebuie sa-ti alegi din neamul tau, ca-s mai buni, mai credinciosi, na." Atunci nu ne casatoream mixt. Nu catolic cu ortodox. Nici preotii nu acceptau. Si asa eu am asteptat pana sora mea cea mare s-a maritat cu un polon. Si eu dupa doi ani m-am casatorit si mama a facut nunta. Si parca acuma vad mesele bogate cu mancaruri, asa, ca la tara.

- Si cum a fost la nunta dumneavoastra?

- Frumos... ori frumoasa. Numai ca a plouat, era pe data de 18 septembrie, acum cati ani? Da, era frumos, alt obicei era. Se lega de un par la gard, cu ochii inchisi, o carpa sau o batista. Mergeai, cum era gardul la tara, cu stalpi nu de fier, pari din rachiti, unul mai mare, unul mai mic, altu� mai stramb, mai nu stiu cum si care crezi ca..., de care dai... Si dimineata te uiti cum a fost. Si stiu ca, tin si imi aduc aminte, ca unu� a legat la un par adaugit si el a luat o vadana. S-a insurat, dar n-a luat fata. Asa imi aduc aminte. Lumea, atunci, era vesela. Erau glume. Alta era viata. Nu ca acum, tineretul nu munceste.

- Dar cu colinda umblati?

- Da, cum sa nu. Umblam cum..., de demult nu se dadea bani, ca nu erau, ci placintele, mere, nuci. Nu bani - acuma bani vor cu colinda - si umpleam traistuta. Imi aduc aminte cum mergeam, cu fratii mei si eu, ca sa ma laud la mama, cand veneam acasa, mai mult furam de la fratii mei cate un mar sau nuci. De la Piotr puteam, ca el era cel mai mare si imi dadea. Da� Franciszk nu si ma batea, si ma trantea in zapada. Si noi nuci aveam. Podul era plin, dar era mai frumos prin sat, cu copiii. Si la poloni cantam colinzi frumoase, ca ni se usca gatul, cate zece, doisprezece strofe, nu ca acum. Si cantam in polona. Si in romana la alte case, dar nu prea. Noi la matusa mergeam. Acolo ne dadea multe mere si facea matusa niste coltunasi cu varza, cum nu facea nimenea. Si batranii umblau cu colinda.

Alt obicei era de Pasti. Da. Atunci mergeam cu pasca si ouale la sfintit. Si mama, cu sora cea mare gateau mancaruri gustoase si, vai, ce asteptam atunci sa mananc si sa ma bag si eu la oale, dar mama nu ma lasa, ca eu trebuia sa am grija de Marta, ca ea era mica. Si facea mama cozonaci, vai, ce buni erau! Si imi aduc aminte cum era cu udatul fetelor. Se udau fetele si care casa avea fete de maritat, feciorii veneau si dupa ce le udau, fetele fugeau si le chemau in casa sa le serveasca cu prajituri. Si era frumos atuncea, nu ca acuma la discoteca. Si mergeam la biserica si se canta in polona si veneau si ortodocsii si le placea.

- Credeti ca s-au schimbat mult polonii de atunci?

- Da, da, acum nu e asa frumos. Atunci era frumos. Cand imi aduc aminte ce frumos era...

- Va multumesc pentru timpul acordat si pentru cuvintele dumneavoastra.

- Cu placere. Si sa mai vii aici.

(Interviu realizat de Liana Olari, in 10 august 2000,

la Paltinoasa, jud. Suceava,

cu Bronislava Babiasz, etnic polonez, n. 1930, la Paltinoasa.)

 

Stella PETRICU

S-a nascut in 27 iulie 1911, la Bocsa. Tatal a fost notar public. Locuieste in casa parintilor, in centrul orasului. Desi la momentul inregistrarii avea optzeci si sapte de ani si in ciuda faptului ca este nevoita, din pricina unei boli, sa se deplaseze cu ajutorul unui baston, pe inteaga durata a intalnirii a stat foarte dreapta. Stella Petricu este, si acum, o persoana extrem de energica.

Doamna Petricu a fost toata viata foarte marcata de pierderea mamei, care a murit la un an dupa nastere, de tuberculoza. Ea insasi o fire bolnavicioasa, isi structureaza discursul in functie de cele trei momente in care a fost foarte aproape de moarte. Lipsa figurii mamei -desi tatal s-a casatorit, nu vorbeste aproape deloc de mama vitrega - ii dezvolta un profund simt matern. Din pacate, unica fiica a murit la scurt timp dupa ce s-a nascut. Se pare ca acesta este si unul dintre motivele care au determinat-o sa-si paraseasca sotul.

Are foarte putine fotografii. Cea la care tine, evident, cel mai mult este o imagine a mamei, pe care nu a cunoscut-o.

Si-a inceput discursul povestindu-mi despre o intalnire din tinerete cu o ghicitoare, care ii prevazuse ca nu va avea noroc toata viata...

A. J.

�Numai lucruri triste pot sa-ti povestesc"

- Viata mea particulara?

- Da, viata dumneavoastra particulara, cu tot ce insemna ea, ce va aduceti aminte, ce va face placere sa povestiti...

- Numai lucruri triste pot sa-ti povestesc, ca viata mea a fost, intr-adevar, foarte trista. Am crezut ca asa..., vrei despre alte persoane.

- Nu, nu.

- Despre mine, draga, eu m-am nascut in 1911. Zic ca sunt romanca. Desi am, sa-ti spun, am din partea mamei o bunica sarboaica, un bunic ungur. Din partea tatalui am un bunic roman si o bunica grecoaica. Va sa zica patru feluri de sange in venele mele. M-am nascut in �911, in 27 iulie, aici, la Bocsa. Mama, din pacate, la un an si trei luni a murit. N-am cunoscut-o pe mama deloc. Am fost totdeauna intr-o situatie..., totdeauna, toti erau convinsi ca voi fi si eu bolnava, fiindca in timpul cat a fost insarcinata cu mine, deja era bolnava. Dar, ce sa-ti spun, totusi, am scapat. Eram foarte sensibila. Clasa a doua trebuia s-o fac particulara. Si atunci, la varsta de unsprezece ani, la scoala - aici era un sanatoriu foarte bun, doctorul Velicek - am facut tratamentul de patru sezonuri. Dupa aceea, la mine nu exista, niciodata n-am fost propriu-zis racita. Da.

La treisprezce ani am facut..., eram la scoala - scoala primara am facut-o aicea - si la treisprezece ani m-am dus la gimnaziu, la Lugoj. Fiindca atunci asa era, fetele faceau intai scoala primara, patru clase si apoi faceau gimnaziu. Si-atunci, care inca vroia, cultura generala. Si pe vremuri asa era, nu era pentru cariera. Si-atunci, la treisprezece ani, am fost la scoala si, venind acasa, da, dupa trei saptamani m-am imbolnavit si am primit variola neagra, care este cea mai periculoasa boala care exista. Este aproape incurabila. Atunci nu erau nici penicilina, nici antibiotice. Cu ce m-a tratat? Era doctor de circumscriptie doctor Goldner Eugen care a fost un doctor desavarsit de constiincios si a reusit ca-ntr-adevar eram deja absolut vindecata. Doua zile, cand mi-a fost mai rau, au fost toti doctorii de-aici - erau doi, nu au fost atatia doctori ca acuma - la Congresul Medicilor, la Timisoara. Si cand s-a intors el de la congres, bucatareasa s-a dus, l-a intampinat la gara si a spus: �Domnul doctor, nu veniti acasa, ca-i rau lui Stella?!", ca eram prietena cu baiatul lui. �Ca Stella este pe moarte." Si-ntr-adevar, cand a venit, nu mai stia ce sa faca. Fiindca prima oara nici nu si-a dat seama de boala asta, fiindca asta a fost o raritate. Era, intr-adevar, o boala tropicala si numa� acolo, de-acolo s-a importat, foarte rar. Eu de unde am primit-o? Eu totdeauna aveam foarte multe interese pentru visuri. Si-acolo unde eram in gazda era o batrana care avea o carte de visuri, probabil de pe timpul de cand nu erau inca... asta, vaccinuri, stii. Si eu am cerut-o si exact la trei saptamani din ziua in care am avut-o in mana m-am imbolnavit. Da. Toata lumea, p-orma s-au mirat toti, erau ferm convinsi ca am sa mor, stii. Ca era asa o boala ca era aproape toata mortala. M-am scapat, nu stiu. Am avut o rezistenta. Da.

No, p-orma am terminat gimnaziul, am fost la Notre Dame (liceu de fete, n.n.), la Timisoara. Mie nu mi-a placut mancarea si mancam totdeauna asa, ca un copil. Asta nu-mi place, lapte nu-mi place, afara de laptele de mama nici n-am..., niciodata n-am baut laptele, nici astazi nu pot sa-l sufar. Si acolo nu si-au prea dat interesul si am venit acasa. Si la saptesprezece ani si jumatate, chiar fiindca un doctor i-a recomandat tatalui meu sa ma trimita la mare, si ca sa si termin, sa fac si, ma rog, zicem cultura generala, m-a trimis la un internat in Franta, la Cannes. Era in sudul Frantei.

- La Cannes? La saptesprezece ani ati ajuns la Cannes?

- Da, la saptesprezece ani, la scoala. Eu stiam destul de bine franceza, fiindca am inceput sa iau si particulara si aveam o sora, asta, o calugarita care era perfecta la franceza si era profesoara desavarsita. Si stiam destul de bine si am fost repartizata in nu stiu care clasa, nu faceam toate asta..., mai mult literatura, nu stiu ce, pentru cultura generala. Si, dupa doua luni, eram asa de bolnava si, cand a venit doctorul, a spus: �Este leucemie, inceput de leucemie." Asa sa te uiti la mine. Si, zice, era ingrozit, ce sa faca, a spus: �Tatal nu stie. Poate trebuie sa va duc acasa", fiindca le-a fost frica daca mor sa nu ma inmormanteze acolo, nu? Aveam un doctor la internat, era un doctor foarte batran si a spus, nu stiu de unde a aflat, a aflat de un sirop facut din sange de bou. Poti sa-ti inchipui? Amestecat cu sirop de smeura. Apai eu, de-atunci, nici smeura, nici nimic, nici un sirop, nimic. Mi-e groaza. Poti sa-ti inchipui? Dupa zece sticle, eram complect refacuta. Mi-a facut pe urma analiza si-am scapat. Poti sa-ti inchipui? Da. Aici daca ramaneam, vezi, aici nu s-a stiut de-asa medicamente, nu stiu ce, suta la suta ca muream. Va sa zica si-atunci am fost pe moarte, si-atunci iar am fost pe moarte.

Si-atunci am venit acasa si, pe urma, ma rog, am trait viata fetelor de-atuncea, stii, ca ba la baluri, ba la distractii, ca sa se marite. Eu am vrut tare sa ma marit, tata a fost contra si-un doctor i-a dat sfatul: �N-o maritati repede. Asa, dupa douazeci si patru de ani, fiindca persista pericolul, pana la varsta de douazeci si patru, daca ajunge gravida, naste, sa primeasca tuberculoza." Si-asa ca tata... Pe urma nu m-am mai maritat. Si pe orma, la treizeci de ani, am cunoscut pe sotul meu. Ma rog, m-a vrut, na. Atunci m-am casatorit. Deja atunci incepuse razboiul la noi. A fost in �43. Chiar cand am fost casatorita, deja l-a chemat la unitatea lui, la Deva. A stat acolo si pe urma am fost gravida. Fetita avea doua luni in februarie, nici atat, sase saptamani cand l-a chemat deja. A trebuit totusi sa mearga pe front. Intre timp, in �45, in final a plecat si in mai, pardon, in �44 am nascut fetita. S-a dus el pe front si in �44, 14 mai, mi-a murit si fetita. Pe orma a venit el de pe front, ne-am despartit, am venit acasa si atunci...

- Unde ati locuit?

- Am locuit la Bazias. Acolo era medic de circumscriptie. Si pe orma am venit acasa si am, na, am mai ajutat tatalui meu, ca eram destul de bolnava, da. Notez, in �41 am primit oreion, care, a treia oara eram in pericol de moarte. Fiindca oreionul la varsta asta e o boala extrem de periculoasa. Si-aproape... Si de-atunci am ramas cu tot felul de necazuri, cu tulburari glando-hormonale, nu stiu ce, na, ma rog. Atuncea am venit, am trait asa si pe urma am ajutat tatalui meu la birou, stii, ca el era notar public. Si pe urma am fost nationalizati, ne-a mers destul de greu. Fara pensie au ramas ei, banii care erau la banca s-au dus toti, na, ma rog, am fost in situatie destul de grea.

La �53 am intrat aicea, la..., a fost un sanatoriu de tuberculoza si acolo am fost secretara cinci ani, ca dactilografa. Dupa cinci ani, la acest sanatoriu a venit ministrul Loncea si a spus: �Este inadmisibil sa fie un sanator in incinta orasului. Trebuie sa fie desfiintat." Si l-a desfiintat. Si, pe urma, pe noi ne-a transferat la spital. Era spitalul de intrepindere si pe urma l-au facut spital de stat. Ne-a transferat acolo, la Bocsa Romana, in calitate de infirmiera. Am dus-o destul de greu. Si-atunci zece ani am facut servici la spital. Dupa aceea m-am pensionat si-am dus o viata, ce sa-ti spun, destul de grea, ca pensionara, fara mari evenimente. Asta este viata mea.

- Spuneti-mi despre colegiul de la Cannes. Pe ce se baza educatia acolo, pentru fete?

- Acolo, deja, faceau fetele liceul. Era altceva. Erau mai multe, faceau liceul, era mai organizat decat la noi, stii. Cat stiu, am avut profesori extraordinari. Desi a fost o scoala particulara, nu era o scoala de stat, era cu drept ca sa faca examenele si bacalaureatul la scoala de stat. Era un institut particular. Vaduva unui medic militar, care in Algeria a primit nu stiu ce boala de acolo si a murit, avea doua fete, s-a aliat cu o profesoara. Doamna asta, care a tinut propriu-zis liceul, nu era profesoara, insa s-a aliat cu o profesoara si-atunci i-a dat dreptul ca sa tina o scolaa. Pe-atunci admiteau inca sa tina o scoala particulara, stii? Era deja, erau si sunt niste oameni foarte civilizati. M-am simtit foarte bine acolo, intr-adevar. Nu era asa, ca sa spun, un lux, cum era, de exemplu, in Elvetia. Erau pensioane care erau mult mai luxoase. Acolo a fost destul de modest. Totusi, a costat enorm in banii nostri. Si atuncea leul era destul de slab fata de dolar, fata de banii de acolo si din America, si din tot. Insa m-am simtit extraordinar de bine. Si am venit acasa....

- Cum de v-au trimis? Cum au hotarat sa va trimita?

- Mai mult din cauza pentru plamani, stii? Aerul de mare intareste si da o rezistenta pentru ca sa rezisti eventualei tuberculoze. Poti sa mai pui intrebari si atunci e mai usor pentru mine ca sa-ti povestesc tot ce am avut, ce-am petrecut. Pe urma, pensionara, am dus-o greu. Pe-orma am avut si eu greutati. Am stat zece ani la Timisoara, am ingrijit o matusa care era foarte bolnava, cu Parkinson. Iti spun, numai lucruri destul de grele si triste. Da.

- Cand v-ati despartit de sot, n-ati avut probleme aici? Cum v-au privit ca v-ati despartit? Ca in perioada aia totusi...

- Eu mi-am dat seama dupa ce a murit fetita. Am avut probleme. El era un om extraordinar de afemeiat si am spus ca eu cu omul asta nu pot sa traiesc. Si eu eram foarte geloasa. Clar, am fost si eu vinovata, recunosc. Da� la mine este inadmisibil, eu as fi fost in stare sa ucid din gelozie. Asta si astazi pot s-o recunosc. Da, am fost foarte geloasa. Poate asta a fost motivul. El mi-a reprosat si a spus ca i-am spus: �Daca m-ai insela, mi-ar fi scarba de tine." Si a spus ca din momentul ala a inceput ca sa ma insele. Acuma poate ca... Da, asta a fost cu el, ce sa-ti spun. Acuma si el a murit, de patruzeci de ani e mort. A fost un medic foarte bun, era un baiat asa istet, avea calitati foarte mari ca om, dar nu ca sot. Stii, sunt unii barbati care se nasc sa fie si tati, sa fie si oameni, da� sa nu fie soti, stii... Eu am spus: daca eu as fi in Romania si as avea putere, as introduce un harem. Si-n Romania, peste tot. Ca sa poata sa schimbe sotiile, stii.

- Nu v-au judecat aici, ca v-ati despartit de el?

- Cine sa ma judece?

- Lumea de aici.

- A, bine, sigur. Asta pe mine nu m-a mai interesat. In orice caz, erau diverse versiuni. Si, sigur, unii m-au judecat, poate. Acum, dupa ce am fost o femeie batrana, el s-a dus. Propriu-zis, baza divortului meu a fost ca dupa sase luni deja a avut o aventura si s-a dus cu barca cu o fata de saptesprezece ani. Era studenta in anul... Inca atunci terminase bacalaureatul si a fost sa mearga la facultate, undeva in Germania. Si asta a fost, poate, baza divortului meu. Si acum mi-a spus o femeie, anul trecut sau nu stiu ce, care era de-acolo, din Bazias, e casatorita la Bocsa Romana si mi-a spus ca: �Sa stiti ca fata aia - care toata lumea spunea ca din cauza ei m-am despartit, dar nu, au fost si alte probleme - nu s-a casatorit." Sa-mi dea mie o satisfactie. Mie nu mi-a dat satisfactie, ca ea..., indiferent, da. Asta a fost viata mea, draga, mai mult nu pot sa-ti spun.

- Ati spus ca ati venit inapoi, cand ati venit din Franta, mergeati la baluri, ca sa va maritati. Cum erau, se organizau aici?

- Erau foarte frumoase. Eu am fost. Si chiar la noi, la Bocsa, draga, erau niste baluri asa de frumoase, incat ai... Da, erau alte vremuri. Astazi, lumea..., ar fi ridicol, ca de-atunci sunt cincizeci de ani. Nu-i asa? Da, era elegant. De exemplu, tinerii asteptau cu manusi negre, sa conduca mamele la fotolii, nici una n-a venit singura, aia nu a existat ca sa te lase singura, cum este astazi, ca te duci la o... nu stiu...

- Discoteca.

- Da. Asta nu exista. Nu-i asa? Apoi, au fost chiar si la Bocsa baluri frumoase. De exemplu, era balul meseriasilor, direct elegant: cu rochii lungi, cu... vorba aia, na...

- Si unde se organizau?

- Aicea a fost un hotel, stii, mare, acolo unde-i acuma �Universal" (magazinul universal, n.n.). Sus era o sala mare, cred ca chiar in sala acolo e magazinul, era o sala mare, unde erau si spectacole, si o sala pentru bal. Da. Si-aveam... Eu, insa, mai mult, mult am fost si la Timisoara, la baluri, acolo era foarte elegant. Aveam rude si stateam la rude si pe urma. Erau baluri foarte elegante. Am fost la Cazinoul Militar, acuma nu stiu daca mai exista, nu stiu, ca eu de-atuncea n-am mai fost la Timisoara. Era, stii unde este, sa-ti spun: unde mergi spre Mehala, unde e piata aia. Si-acolo a fost Cazinoul Militar. Acolo erau mai mult balurile elegante. Foarte frumoase. Si-acolo era o sala si foarte frumoase baluri erau. Apoi cred cate trei, patru baluri la an. Apoi erau si..., aveam ceaiuri dansante, studentii de la Politehnica au dat, stii. Acuma nici nu stiu in care..., nu-mi mai aduc aminte. Atunci nu erau fete. In anul, mi se pare, �30 si ceva a fost prima promotie, era o fata la facultate, la Politehnica. Surorile ei au fost la..., avea doua surori gemene, care au fost cu mine, la Notre Dame. Si ea pe urma s-a casatorit cu un fabricant care avea fabrica lui proprie, la Orsova si era, poti sa-ti inchipui, a fost un eveniment. Discuta lumea, o fata la Politehnica! Sa-ti inchipui, da. Si atunci erau numai baietii si au dat ceaiuri dansante. Inainte de sezonul balurilor, prin noiembrie, atunci erau ceaiurile dansante. Si balurile au inceput numai in timpul Carnavalului. Atunci asa, mai tarziu am inceput sa dansam si la taverna, si la localuri. Stii? Inainte nu, inainte dupa ce a fost Carnavalul, gata! Nu era!

- Carnavalul cand era? In ce perioada?

- Acuma! Cum este Carnavalul. A inceput din 6 ianuarie. Astazi este acuma Ferschangul. Da. In 6 ianuarie a inceput Carnavalul. Da.

- Si asta se respecta aici?

- Se respecta. Inainte, cand bunicile noastre, bunica mea povestea, cand s-a terminat Carnavalul, a trebuit toate rochiile, tot, sa le impacheteze, ca pana anul viitor iara, n-aveau dreptul sa danseze. La localuri nu se admitea. Localuri nu erau. Dar noi deja dansam. Dansam la taverna, era acolo, la cafenea, la Lloyd, cafenelele alea doua: Palace-ul si Lloyd-ul, acolo era un bar fara program. Acolo era dans. Si-acolo dansam. Acolo se admitea. In epoca noastra, stii. Insa, inainte, bunica povestea ca trebuia sa impacheteze toate rochiile si n-au dansat decat pana in anul viitor. Da.

- Si mergeati cu cineva din Bocsa? Aveati prietene, cu care mergeati impreuna?

- Nu de-aicea. Din Bocsa, nu prea. Nu, aveam acolo prietene, de la Timisoara. Da, aveam acolo societate. Mai mult, eram la o verisoara care a fost casatorita si-atunci cu ea m-am dus la bal. Ea mergea cu mine la bal. Da. Doi, trei ani. Pe orma nu m-am mai dus. Pe orma am inceput sa stau, pe orma nu m-am mai casatorit, eram aproape... In �37, in �38 am avut o combinatie destul de serioasa si pe orma am vazut ca respectivul s-a incurcat cu cineva, m-am convins si i-am dat drumul. Formal, l-am dat afara, stii. Da. Si asta a fost viata mea. Ce sa mai zic?

- Ce va mai aduceti aminte?

- De ce sa-mi mai aduc aminte din viata mea? Da, iti spun, am fost la Viena, am fost la Budapesta, foarte frumoase locuri. Pe orma au venit deja timpurile grele, n-ai mai putut sa..., nici material, nici n-ai mai putut sa parasesti tara. Eu n-am mai fost nici intr-un concediu, n-am fost niciodata. Concediul l-am facut acasa si am facut curatenie. Pe orma am avut o viata, incepand din �40 deja era viata... Si-atunci erau greutatile, foarte mari greutati.

- Ati zis de sanatoriul Velicek. Asta-i tot una cu cel de tuberculoza? Sau erau doua?

- Cand am fost noi, asta a fost un medic care trata absolut numai pe baza de soare, bai, numai cu regimuri. Era mai mult un sanatoriu de nervi. Pe orma a fost nationalizat si aicea statul, nu stiu in care an, a facut sanatoriul de tuberculoza.

- Si-acuma ce-i acolo?

- Acuma este aicea Casa de Cultura.

- Si de perioada de la Timisoara, de la Notre Dame? Cum era organizat?

- La Notre Dame, tot la doua, trei saptamani aveam voie sa stau la bunica, duminica. Daca ne-am dus undeva, numai singure deloc si la Biserica, cum sunt ortodoxa, ne-a dus o guvernanta. Si daca ne-am dus la plimbare, numai in grup si numai sub supravegherea unei guvernante. Singura sau... A fost absurda educatia, era absurda, totusi. A avut unele lucruri absurde. Insa eu zic asa: totusi a fost mai bine. Cea mai mare greseala s-a facut atunci cand s-a facut, mai tarziu, liceele mixte. Fiindca in pubertate, copiii sunt mai sensibili pentru unele aventuri si de toate, stii. Acuma am auzit, saptamana trecuta, a fost un caz: o fata de saptesprezece ani, la Budapesta, a nascut. Natural, au trebuit sa dea fetita, cred ca o fetita, sa fie adoptata si sa renunte complet... Si dupa ce a plecat ea, aproape n-a vazut copilul dupa ce a nascut, pe orma a dus-o scoala, a inceput scoala. Si-acuma fac proces, fiindca aicea s-au facut toate actele, totul in regula, ca sa renunte definitiv la fetita aia. Si-acuma ea zice nu si-aduc un proces, deja nu stiu de cate ori au fost la nu stiu cate intruniri. Eu, asta-i parerea mea, acolo s-a facut o greseala mare. Totusi, liceele mixte sunt mereu in pericol... Poate ca n-am dreptate.

- Si ce invatati acolo? Ce studiati? Ce va invatau?

- La Notre Dame, mai mult am avut cultura generala: limbi, literatura, fizica nu, matematica nu, chimie nu, de-astea nu. Fiindca fetele erau crescute numai asa: sa se marite si sa aiba cultura generala, care a fost o prostie mare. Si-mi pare rau ca nu sunt... Si eu as fi avut o cariera si stiu ca, ma rog, am cariera mea si nu depind de nimeni, da. Asa era atunci mentalitatea. Da.

- Care este cel mai fericit eveniment din viata dumneavoastra?

- Poftim?

- Care este cel mai fericit eveniment din viata dumneavoastra?

- Cea mai fericita din viata mea? Cand am nascut fetita. Si cea mai grea a fost cand am pierdut-o. N-am invidiat pe nimeni, pentru nimic pe lume, decat numai pentru copii. Da. Pentru copii am invidiat pe toata lumea. Asta a fost totul. Eu prea fericita, erau putine in viata mea, prea putine, foarte putine. Ce sa facem? Fiecare, iti spun... Asa cum ti-am spus, mi-a prorocit o tiganca, �Cat vei trai, noroc in viata nu vei avea."

- Aveti poze din tinerete? Imi aratati? Cand ati facut saptesprezece ani cum au venit cu florile? Au venit acasa, ati petrecut?

- Cand am venit acasa din Franta, am crezut ca na... Sa stii, si atuncea era un lux si nu stiu ce. Era sambata. Eu am venit vineri seara si sambata atunci au fost drumurile cu atata praf si venea... Atunci deja, acolo erau numai masini de lux, poti sa-ti inchipui, foarte multi americani si era un lux fantastic. Si am spus: �Vai, aicea mie nu-mi place, nu stiu cum o sa ma obisnuiesc." Si-a spus tata: �Las�, ca te aduc eu la realitate." Si-atunci m-am obisnuit. A fost contrast prea mare, stii. Iti spun, era un lux deja atunci foarte mare. Erau mai mult pe Coasta asta de Azur, acolo, Coasta de Azur, asa-i zice si erau deja mai mult americani. Turistii atunci veneau si erau hotelele alea mari... Cand a fost? In �29. Cati ani sunt de-atunci? Saptezeci de ani. Insa era un lux fantastic.

- Ce era tatal dumneavoastra?

- A fost cum este astazi notariatul de stat. Comunistii au spus ca sunt exploatatori, dar ei erau functionari publici si-au fost in legatura cu judecatoria. De exemplu, daca el a plecat in concediu, el trebuia sa anunte judecatoria. In schimb, el n-avea salariu. Aveau taxele lor, stii? De exemplu, la contracte, la succesiuni aveau tabelul lor pentru taxe, cat a avut voie sa ceara.

- Si doctor pentru ca...

- A facut dreptul, doctoratul in drept. Fara doctorat nici nu i-a admis sa fie notar. Mai ales in Ungaria. Acolo erau si mai... De-acolo a provenit, pentru ca in Regat nu erau notari publici. Cand a fost monarhia, inainte de razboi, monarhia a spus, Ungaria si Austria au fost mai mult impreuna si s-a spus ca-i monarhie. Insa nici atunci nu prea era intelegere, ca de-aia pierdea intotdeauna si la urma a venit razboiul, ca primul razboi atunci a izbucnit cand perechea mostenitoare a tronului a fost la Sarajevo. Ca tot Sarajevo a fost intotdeauna un punct de explozie. Si i-a ucis si-atunci a dat razboiul, a declarat razboi Sarbiei si-atunci a venit razboiul mondial. Fiindca, deja... Si cand au facut un pact, Ribentropp cu Molotov, au vrut asa, noi, pe noi, pe astia din tarile astea, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Romania sa ne dea rusilor si ar fi ramas Cehoslovacia, Austria, Anglia, Olanda separat. Si-atunci a venit razboiul. Mai mult, au insistat cu evreii, fiindca Hitler a facut cea mai mare prostie ca a inceput asa sa faca exterminarea evreilor in mod bestial. Nebun. Hitler a fost un nebun. A fost un geniu, totusi a fost genial, pe orma era absolut nebun.

- De ce v-au botezat Stella?

- Ca sa fie international. Stii?

- A chemat pe cineva din familie Stella?

- Pe nimeni. Si atunci cineva a spus, era o doamna aicea care era ironica si a spus: �Chiar numele asta? N-am cunoscut decat o reclama de par lung. Si un magar." Da, e un nume absurd. Mie nu-mi place deloc. Niciodata nu mi-as fi botezat fata Stella.

- Cum a chemat-o pe fetita dumneavoastra?

- Viorica. S-a nascut in �44. Acuma avea si ea 54 de ani.

- Unde v-ati casatorit?

- Aicea am avut nunta. Da, aicea. Asta nu te intereseaza cum a fost, uita-te. Ti-am spus, cladirea asta (actuala Primarie din Bocsa, n.n.) a facut-o..., a fost un batran. Nu-i turist care sa nu faca fotografie si sa nu opreasca, care trece pe-aici. Fiindca, intr-adevar, este impozanta. A fost un domn batran, care l-a chemat Panayot, avea banca, era directorul bancii de-aicea si el a cladit aceasta cladire. Si casa care este aici, stii, in jos, care este cu balcon, asta tot casa lui a fost. Ei erau batranii Panayot, nu stiu cum i-a mai chemat, celalalt nume nici nu stiu. Mihail mi se pare si el a fost un om destul de batran, cred ca a venit din Iugoslavia si aicea a fost directorul. Si el a cladit si casa asta, si cealata. Erau cele mai frumoase case din Bocsa.

- Si asta a fost Primarie intotdeauna?

- Nu, intai era banca, aicea a fost Posta si restul era inchiriata, avea chiriasi. Cladirea era proprietatea bancii. A fost o banca particulara.

- Casa dumneavoastra de cand e construita?

- In �911.

- Cand v-ati nascut?

- Da, cand m-am nascut eu. Da. El, pe urma, mama a fost deja moarta... Dar eu nu m-am nascut aicea. Fiindca casa, atunci cred ca era numai in constructie. Si aici a locuit bunica cu surorile lui. Si noi am stat in chirie. Si eu acolo... Si-atunci a plecat imediat mama de la sanator si tata a venit aici. Intre timp ea a murit si tot aicea a fost. Dar el nu s-a casatorit decat dupa treizeci de ani. Treizeci de ani sau patruzeci a stat vaduv, pe orma s-a casatorit a doua oara cu o sotie, care pe orma s-a sinucis, in anul 1953.

- De ce s-a sinucis?

- Nu stiu, nu stiu...

- Si ati locuit cu mama vitrega si cu tata impreuna?

- Da, dupa ce am venit acasa, dupa divort, da. Au fost timpuri destul de grele. Multe lucruri nu se pot spune.