Prapastia: doua etici ce divid lumea vestica

O STRATEGIE PENTRU A CONTROLA PREDAREA ISTORIEI
Intrebarea pe care imediat si-a pus-o Norman Dodd a fost: Cum este oare posibil ca cineva sa creada ca ar putea altera viata in Statele Unite pentru a face comfortabila unirea cu Uniunea Sovietica, si implicit, cu alte natiuni de pe glob? Ce idee absurda, in special in 1954. Ar fi necesara abandonarea conceptelor americane de justitie, traditia libertatii, suveranitate nationala, identitate culturala, protectie constitutionala si independenta politica, pentru a pomeni doar cateva. Totusi, acesti oameni nu glumeau. Nu se intrebau daca se putea face. Ii interesa cum sa o faca. De ce este nevoie pentru a schimba atitudinile americanilor? Ce trebuie facut pentru a-i convinge sa isi abandoneze mostenirea, la schimb pentru uniunea globala?
Raspunsul a fost oferit de catre o alta puternica si prestigioasa fundatie, si ea scutita de taxe, si anume Fondul de Inzestrare Carnegie pentru Pacea Internationala [Carnegie Endowment Fund for International Peace]. Cand domnul Dodd a vizitat aceasta organizatie si a inceput sa puna intrebari legate de activitatea acesteia, presedintele i-a spus “Domnule Dodd, aveti o multime de intrebari. Ar fi tare obositor si este nevoie de mult timp pentru a va raspunde, de aceea am o propunere pentru dumneavoastra. De ce nu trimiteti un membru al echipei din care faceti parte aici, iar noi ii vom prezenta stenogramele intalnirilor si sedintelor noastre incepand chiar de la prima, pentru ca astfel sa poata analiza si copia tot ce se gaseste acolo? Astfel veti sti totul despre ce facem aici.”
Din nou Dodd a fost uimit. A observat ca presedintele fusese proaspat numit in functie si probabil nici el nu citise aceste stenograme. Deci a acceptat propunerea si a trimis un membru al echipei la cartierul general al Fondului Carnegie. Numele ei era Catherine Casey, si era chiar ostila activitatii Comitetului Congresului. Oponentii politici ai acestui Comitet o plasasera printre membri acestuia, pentru a-i tergiversa si impiedica activitatile. Atitudinea ei era: “Ce poate fi in neregula cu fundatiile scutite de taxe? Fac atat bine.” Deci acestea erau parerile doamnei Casey cand a vizitat board-ul director al Fundatiei Carnegie. A adus un dictafon cu ea (foloseau benzi magnetice in acele zile) si a inregistrat, cuvant cu cuvant, multe din pasajele cheie ale stenogramelor organizatiei, incepand cu prima sedinta. Ce a aflat a fost atat de socant pentru ea, incat domnul Dodd spune ca aproape isi pierduse mintile. A devenit foarte ineficienta si au trebuit sa ii gaseasca o alta ocupatie.
Iata ce au revelat acele stenograme: De la bun inceput, membrii board-ului au dezbatut cum sa altereze viata in Statele Unite; cum sa schimbe atitudinile americanilor pentru a-i face sa renunte la principiile lor traditionale si conceptiile lor despre guvern si sa devina mult mai receptivi la ceea ce ei numeau modelul colectivist al societatii. Voi vorbi pe larg despre cuvantul colectivist si ce reprezinta el intr-o clipa, dar cei care au scris acele documente pe care le vom cita folosesc acest cuvant destul de des si stiu cu exactitate ce inseamna. La sedintele board-ului Fundatiei Carnegie se discutau aceste probleme intr-un mod foarte scolastic. Dupa multe luni de deliberare au ajuns la concluzia ca, dintre toate optiunile disponibile pentru schimbarea atitudinilor politice si sociale, exista numai una pe care se puteau baza si care fusese testata de-a lungul istoriei. Aceasta optiune este razboiul. In vreme de razboi, argumentau ei, doar atunci, oamenii renunta voit la ce au mai de pret in nevoia disperata de securitate si protectie fata de un dusman mortal. Si astfel, Fondul de Inzestrare Carnegie pentru Pacea Internationala a declarat in sedintele sale ca trebuie sa faca tot ce este necesar pentru a aduce Statele Unite in prag de razboi.
De asemenea au spus ca sunt necesare si alte actiuni, acestea fiind cuvintele lor cu exactitate: “Trebuie sa controlam educatia in Statele Unite.” Si-au dat seama ca era o incercare indrazneata, drept pentru care au inceput o colaborare in echipa cu Fundatia Rockefeller si Fundatia Guggenheim, pentru ca prin resursele lor financiare unite sa poate controla educatia in America – in particular, sa controleze predarea istoriei. Si-au impartit responsabilitatile si au decis ca problemele interne, de natura locala sa fie responsabilitatea Fundatiei Rockefeller, iar chestiunile de natura internationala sa revina Fondului Carnegie.
Scopul final era sa rescrie cartile de istorie, si au discutat pe larg cum sa puna in practica acest lucru. Au apelat la cativa dintre cei mai proeminenti istorici ai vremurilor si le-au propus sa rescrie istoria astfel incat sa favorizeze conceptul colectivist, insa au fost refuzati categoric. Apoi au decis – si, din nou, acestea sunt cuvintele lor exacte, “Trebuie sa ne cream propriul nostru staul de istorici.”
Au selectionat douazeci de candidati la nivel universitar, dintre cei care incercau sa obtina doctorate in Istoria Americii. Apoi au propus Fundatiei Guggenheim “Le puteti acorda burse candidatilor selectionati, care sunt pe aceeasi lungime de unda cu noi si privesc valorile colectivismului in acelasi fel cum o facem noi? Ii puteti ajuta sa obtina doctorate pentru ca apoi noi sa ii propulsam in pozitii de proeminenta si conducere in lumea academica?” Si raspunsul a fost “Da.”
Deci au facut o lista cu oameni tineri ce doreau sa obtina doctorate. I-au intervievat, le-au analizat atitudinile, si i-au selectionat pe cei douazeci care corespundeau cel mai bine scopurilor lor. I-au trimis la Londra pentru a fi pusi in tema (vom explica de ce Londra este atat de importanta). La aceasta intalnire li s-a explicat ce se asteapta de la ei atunci cand isi vor lua doctoratele. Li s-a spus ca vor trebui sa priveasca istoria, sa scrie istoria si sa o predea prin perspectiva colectivismului, ca forta pozitiva in lume si val al viitorului.
Dar sa vedem care au fost cuvintele domnului Dodd, asa cum el descria acest eveniment in fata camerelor noastre in 1982. A spus:
Acest grup de douazeci de istorici eventual a format nucleul Asociatiei Americane pentru Istorie [American Historical Association]. Apoi spre sfarsitul anilor ’20 Fondul Carnegie a daruit acestei asociatii 400.000$ (o suma uriasa in acele zile) pentru un studiu al istoriei intr-o maniera care subliniaza ce ii rezerva viitorul acestei tari. Acesta s-a materializat intr-o expunere in sapte volume, ultimul volum fiind un sumar al celorlalte sase. Si esenta acestui ultim volum este ca, viitorul acestei tari apartine colectivismului, administrat cu o caracteristica eficienta americana. [nota: Transcrierea completa a marturiei lui Norman Dodd poate fi descarcata gratis de pe site-ul Freedom Force International, www.freedom-force.org. Inregistrarea video ce sta la baza acestei transcrieri este intitulata “Agenda Ascunsa” si poate fi obtinuta de pe site-ul The Reality Zone, www.realityzone.com.]
Acum trebuie sa oprim masina timpului pentru cateva momente si sa analizam cuvantul colectivism. Il veti auzi destul de des. In special daca va cufundati in documentele indivizilor si grupurilor despre care discutam, veti observa ca folosesc acest cuvant mereu. Desi oamenii au doar o idee vaga ce inseamna, avocatii colectivismului il inteleg perfect, deci haideti sa vedem despre ce este vorba.