Psihologie pastorală



Yüklə 1,13 Mb.
səhifə258/261
tarix05.01.2022
ölçüsü1,13 Mb.
#72024
1   ...   253   254   255   256   257   258   259   260   261
41 cfr. André Godin, La relazione umana nel dialogo pastorale, ed. Borla, Torino, 1964, p. 53.


42 Inspirată şi prelucrată din André Godin, La relazione umana nel dialogo pastorale, ed. Borla, Torino, 1964, p. 58.


43 cfr. André Godin, La relazione umana nel dialogo pastorale, ed. Borla, Torino, 1964, p. 70.


44 Preluat din Henri J.M.Nouwen, Il guaritore ferito. Il mionistero nella societa’ contemporanea, ed. Queriniana, Brescia, 1996, p. 49.

45„Am descoperit că tocmai sentimentul care mi se părea cel mai intim, cel mai personal şi deci cel mai puţin comprensibil pentru ceilalţi, s-a dovedit a fi sentimentul ce a găsit cea mai mare rezonanţă în sufletele tuturor. Acest lucru m-a dus la concluzia că ceea ce este în fiecare din noi mai personal, mai intim, realmente unic, este probabil elementul care, împărtăşit şi exprimat altora, este cel mai grăitor pentru alţii. Aceasta m-a ajutat să-i înţeleg pe poeţii şi pe artiştii care îndrăzneau să se exprime pe ei înşişi şi erau atât de apreciaţi de toţi” - afirmă Carl Rogers. A se vedea Bruno Giordani, La psicologia in funzione pastorale. Metodologia del colloquio, ed. Scuola Brescia, 1981, p. 194.


46 Preluat din Isidor BAUMGARTNER, Psicologia Pastorale, Borla, Roma, 1993, p. 97.


47 Preluat, tradus şi prelucrat după Angelo Brusco, La relazione pastorale di aiuto. Camminare insieme, ed. Camilliane, Torino, 1993, p. 137.

48 Preluat şi prelucrat după Angelo Brusco, Il colloquio con i malati gravi e in fase terminale, în Anime e corpi 118(1985), p. 167-177.

49 „De o importanţă fundamentală este fuziunea impulsurilor agresive cu cele sexuale: în timp ce în raporturile inter-personale agresivitatea este limitată, ea poate deveni dominantă dacă nu este compensată de Eros. Instinctele agresive deci, şi nu doar cele sexuale, sunt la originea tuturor perversiunilor. Satisfacţia care derivă din practicile de sadism şi masochism – de exemplu – este în mare parte o manifestare a agresivităţii. Impropriu ar fi deci termenul de perversiuni sexuale (ale sexului), mai exact ar fi să fie numite „perversiuni ale instinctelor”, ale modului de a simţi”. Cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 13.

50 Folosim termenul nu în accepţiunea lui morală, ci psihiatrică, adică în sensul de impulsuri sexuale infantile care poartă adultul la orgasm.

51 „În general, perversiunile sexuale sunt caracterizate de un interes erotic-agresiv imatur, persistent şi devenit obişnuit, pentru un individ sau de acelaşi sex, sau de sex opus dar nepotrivit pentru o relaţie de acest gen (debil mintal, inconştient temporar, imatur sexual), sau mort, sau pentru un animal sau un obiect fără viaţă”, Ibidem, p. 90.

52 O eventualitate fiziologică este hermafroditismul autentic, extrem de rar. Corespunde coexistenţei caracterelor genitale – puţin diferenţiate – atât masculine cât şi feminine, în acelaşi individ. Este frecvent între animalele inferioare în scara zoologică. Mai frecvent este pseudo-hermafroditismul în care se posedă un aparat genital perfect diferenţiat, în timp ce organele genitale prezintă caractere mixte ale ambelor sexe, în diferite combinaţii. Pseudo-hermafroditismul se împarte în două categorii (feminin sau masculin) în funcţie de cazul în care subiectul posedă realmente sex masculin sau feminin (băiatul poate prezenta la naştere un penis mic şi un scrot divizat, fapt pentru care în mod uşor poate fi calificat de sex feminin; fetiţa poate avea un clitoris foarte dezvoltat şi un vagin redus, care o fac să fie considerată de sex masculin). Ibidem, p. 91

53 Ibidem, p. 98.

54 Manifestare: Transexualul – care este întotdeauna un travestit – refuză sexul său biologic şi îi urăşte atributele: experimentează un sentiment de repugnanţă pentru organele genitale proprii, pentru barba sa etc., uneori ajungând la automutilare. Este posibil să se însoare (57% conform lui Randell) dar matrimoniul se încheie cel mai adesea prin separaţie sau prin divorţ; în timpul sarcinii sau a maternităţii soţiei se simte inhibat şi în competiţie, deoarece consideră inferior rolul său faţă de cel al consoartei. Ibidem, p. 99

55 „Conştiinţa propriei identităţi sexuale este achiziţionată de copil în primii 2-3 ani de viaţă, şi elementele care contribuie la aceasta pot fi de natură contextuală: de fapt, comportamentul psihologic al unui individ este consecinţa unor introspecţiuni care s-au stratificat în psihic de-a lungul creşterii, prin sugestii, instrucţii, noţiuni pe care mediul de viaţă i le-a furnizat în raport cu sexul de apartenenţă: băieţelul dintru început este îmbrăcat în albastru nu în roşu, însăşi mama comportându-se în mod diferit – atât conştient, cât şi inconştient – în funcţie de sexul copilului”, Ibidem, p. 100.

56 „Să nu se confunde în schimb transexualitatea cu travestimentul care se limitează la tendinţa de a îmbrăca haine ale sexului opus. Poate fi în cauză lenjeria intimă (travestire interioară) sau întreaga îmbrăcăminte (travestire totală). Travestiţii nu sunt în mod absolut necesar transexuali; uneori travestirea face parte dintr-un ritual erotizant, acompaniat de autoerotism. Frecvent în prostituţie vine asumat rolul sexului contrar celui biologic”, Ibidem, p. 101.

57 A nu se înţelege prin aceasta că în dezvoltarea psiho-afectivă a individului ar exista o etapă homosexuală propriu-zisă. Ibidem, p. 102

58 Ibidem, p. 102

59 Un studiu deosebit de competent, accesibil în limba română aparţine lui William Basil Zion, Eros şi transfigurare, ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, în traducerea lui Ioan Ovidiu Bobăilă, paginile 235-264.

60 Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 102.

61 Ibidem, p. 103.

62 Lucrările despre sexualitate apărute în perioada comunistă încearcă să mascheze fenomenul homosexualităţii masculine vorbind despre „cazurile” bărbaţilor care întreţin legăturile conjugale din familie ca pe nişte simple „obligaţii” familiale, fără să simtă nici un fel de plăcere. A se vedea în acest sens Vasile Niţescu, Adolescenţa. Sexualitate între normal şi patologic, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1985.

63 Homosexualul poate uneori să se însoare, în speranţa naivă că matrimoniul îi va vindeca perversiunea, şi poate avea – bineînţeles – şi fii. Dar capacitatea sa reproductivă (fizică) nu corespunde unei maturităţi psiho-afective, fapt pentru care falimentează atât ca soţ, cât şi ca tată. El este imatur din punct de vedere afectiv, trăind raporturile sale cu alţii la un nivel infantil, şi este incapabil să comunice cu lumea adulţilor, în special cu cea feminină. Se mulţumeşte cu schimburi afective precare, adeseori amestecate cu elemente sado-masochiste, cu colegii de aceeaşi „vârstă psihică(băieţi sau adulţi rămaşi la o vârstă infantilă) în care el, de fapt, se oglindeşte şi se caută pe sine însuşi. Partenerul nu este niciodată un adevărat „altul”, ci un „alter ego”. A se integra cu un adevărat „altul”, diferit de „sine”, înseamnă de fapt a ieşi din egocentrismul infantil”, cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 107.

64 „Rareori această perversiune se poate trata cu medicamente sau intervenţii chirurgicale şi hormoni. Nu se poate afirma cu absolută siguranţă dacă homosexualitatea este azi mai răspândită ca în trecut, chiar dacă actualmente, în contextul de emancipare sexuală, este mai evidentă, mai ostentativă. După publicarea raportului Kinsey, atitudinea homosexualilor, în special în mediul urban în Statele Unite, s-a schimbat: la început se simţeau o minoritate, acum au convingerea de a fi foarte mulţi, şi ca atare, au devenit militanţi, considerându-se „normali”, şi chiar normativi pentru alţii”, Ibidem, p. 108.

65 ASCOR, Homosexualitatea, propagandă a degenerării umane, Bucureşti, 1994.

66 Cfr. Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, ed. Arhiepiscopiei Sibiului, 1991, p. 417.

67 „Cuplul lesbi este format de un element de tip agresiv cu rol masculin, care îl predomină psihologic pe celălalt de tip pasiv, cu rol feminin. În ceea ce priveşte activitatea sexuală în schimb, raporturile au loc cu roluri pasive sau active, şi jocul sexual are loc la nivel de preludiu doar (arareori recurg la mijloace instrumentale care simulează organul masculin) şi de aceea este frustrantă, pentru că este incompletă şi anti-fiziologică”, cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 109.

68 Ibidem, p. 110.

69 „Şi rolul patern are o importanţă deosebită în dezvoltarea psiho-afectivă a fetei. Un tată slab, dominat de soţie, detaşat psihologic, dedicat completamente muncii, fără nici o implicare afectivă în familie, nu oferă un ideal de virilitate căruia fiica să i se poate lega în perioada în care fiica necesită o primă orientare heterosexuală. Acelaşi lucru se poate spune de un tată violent, represiv şi care blochează feminitatea fiicei (împiedicându-i un anumit mod de a se vesti, de a se truca, etc.): dacă o fiică se simte refuzată de tată ca femeie, este uşor ca ea să proiecteze această frustrare în viitor pe întreaga linie masculină de care nu se simte acceptată şi să se replieze pe o relaţie homosexuală, pentru a-şi descărca tensiunile afectivo-sexuale. Un tată cu o atitudine seducătoare, erotizantă sau maternă spre fiică are ca efect faptul că fiica ajunsă adultă, va trăi orice raport heterosexual inconştient prohibit pentru tabu-ul incestului (întrucât îl proiectează pe tată în orice bărbat) cu profunde sentimente de culpă şi de inhibiţie sexuală”, Ibidem, p. 111.

70 „Adeseori lesbienele nu se consideră bolnave, chiar dacă suferă de tulburări nevrotice şi folosesc psiho-farmaceutice. Ele doresc să iasă din clandestinitate, să fie considerate normale, să trăiască nederanjate. În acest scop se reunesc în grupuri sau asociaţii ce militează pentru drepturile lesbiencelor”, Ibidem, p. 112.


71 Ibidem, p. 112.

72 În Italia de exemplu, se calculează că aproximativ 20.000 de minori au fost ademeniţi de adulţi perverşi în ultimul deceniu. Ibidem, p. 113

73 „O educaţie sexuală autentică, care să informeze copilul asupra pericolului pedofilei, este cea mai bună profilaxie până ce minorii se vor şti singuri apăra. În cazul unui „incident”, este de dorit să nu fie dramatizat, pentru a nu traumatiza mai mult copilul. Să nu uităm faptul că o seducţie suferită în copilărie din partea unui pedofil, nu trebuie considerată o catastrofă iremediabilă: chiar dacă răscoleşte lumea emotivă a minorului, nu determină nicidecum în mod iremediabil un comportament pervers de viitor al acestuia”, Ibidem, p. 113.

74 Arhid. Prof. dr. Ioan N. Floca, Idem, p. 411.

75 Giacomo Dacquino, Idem, p. 114.

76 „Perversiunea sadică este însoţită întotdeauna de masochism, deoarece impulsul distructiv care induce individul să-i facă pe alţii să sufere, se reflectă şi asupra propriei persoane, şi îi provoacă impulsuri inconştiente auto-lezioniste, auto-distructive. Se vorbeşte deci cel mai adesea de sado-masochism”, Ibidem, p. 115.


77 Dinamica inconştientă a masochismului este la baza multor boli (ulcer gastric sau duodenal, astm, colită etc.), zise „psiho-somatice”, a căror vindecare necesită şi o intervenţie psiho-terapeutică. Masochismul este acompaniat adeseori de sadism, dar uneori se poate uni cu exhibiţionismul şi cu fetişismul. Ibidem, p. 116.

78 Fetişiştii, de obicei bărbaţi, pot fi clasificaţi după obiectul perversiunii lor. Există perverşi erotizaţi de obiecte substitutive femeii, ca party-doll (păpuşa de 165 cm de înălţime, de material plastic moale, gonflabilă, uzată în privat de unii bolnavi americani); alţii de obiecte feminine ca ciorapi, papuci, lenjerie intimă etc.; alţii de un particular anatomic, care în mod normal nu are valoare erotizantă, precum părul, mâinile, picioarele, dinţii etc. Alţii în schimb, sunt excitaţi sexual de parteneri care prezintă deformaţii psiho-fizice; pe lângă aceasta, unii fetişi sunt solicitaţi erotic de stimulări olfactive aberante. Ibidem, p. 117

79 Psihologia consideră că motivaţia inconştientă a acestei deplasări de interes erotic este complexul de castrare care nu a fost depăşit. Fetişistul evită contactul direct cu femeia, pe care el o consideră castrată şi cu tendinţă castrantă. Negarea defensivă a raportului direct cu femeia are ca efect o activitate sexuală cu precădere auto-erotică. Aproape întotdeauna fetişismul se acompaniază altor perversiuni.

80 „Acest act pervers reuşeşte extrem de dificil să satisfacă realmente persoana în cauză: expunerea scandaloasă trebuie repetată de nenumărate ori, de fiecare dată crescând tensiunea sexuală, iar orgasmul final fiind atins doar printr-o auto-masturbare. Impulsul obsesiv îl determină pe pervers să repete adeseori actele sale, făcându-l chiar imprudent”, Giacomo Dacquino, Idem, p. 119.

81 „Exhibiţionistul reacţionează la nesiguranţa profundă ce-l stăpâneşte încercând să o înspăimânteze pe victimă de departe, şi se mulţumeşte cu o iubire de la distanţă, deoarece se teme că un raport sexual normal cu o parteneră l-ar putea castra. De fapt, dacă victima acceptă provocarea, acceptă actul exhibiţionist şi se arată a fi disponibilă pentru un raport sexual, el nu mai experimentează – în mod subit – plăcere, nu acceptă actul sexual, din cauza fricii lui de vagin, perceput ca un organ periculos. De aceea de cele mai multe ori preferă spectatoare tinere, chiar copile, neexperimentate”. Cfr. Giacomo Dacquino, Educazione psicoaffettiva, ed. Borla, Torino, 1972, p. 124.

82 „O anumită doză de exhibiţionism este prezentă în adultul normal, dar se distinge de cel patologic pentru că nu este limitat la organele genitale, are loc într-un reciproc consens cu partenera, şi constituie de obicei un preliminar al raportului sexual. În femeie apoi, există o anumită tendinţă exhibiţionistă, care este satisfăcută prin intermediul modei, care îi permite să expună părţi ale corpului ei cu un scop pozitiv-erotic însă, nicidecum din dorinţa de a-l traumatiza pe bărbat”, Ibidem, p. 127.

83 V.V. Zenovsky, Convorbiri cu tinerii despre sexualitate, ed. Bizantină, Bucureşti, 1998, p. 40.

84 William Basil Zion, Eros şi transfigurare, sexualitate şi căsătorie, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 217.

85 Arhid. Prof. dr. Ioan N. Floca, Idem, p. 412.

86 Ibidem, p. 413.

87 Necrofilia. Perversiune extrem de rară, în care satisfacţia sexuală se realizează cu un cadavru sau într-un context funerar. Necrofilul, care adeseori face o activitate prin care intră în contact cu morţii, se masturbează în prezenţa morţilor, şi în cazuri mai rare, poate realiza contact sexual cu femeile sau fetele moarte. Dificultăţi de ordin psihologic (angoasă profundă de castrare) sunt la baza acestei perversiuni.


Yüklə 1,13 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   253   254   255   256   257   258   259   260   261




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin