Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

ATEISM, CREDINŢĂ ŞI A TREIA CALE

Sigur, cârcotaşii pot replica: şi atunci, să nu credem în nimic, precum ateii? Este ateismul ori scepticismul mai valoros, fiindcă nu predispune la dezamăgire?

Ateul are propriile sale deziluzii. Provenind dintr-o eroare de gândire, ateismul nu poate aduce nici luciditate perfectă, nici fericire autentică. Desigur, ateismul nu este neapărat cel mai mare rău, dar nici o virtute. În acelaşi timp, nu putem susţine că un credincios ar fi un om mai valoros decât un ateu.

Dacă cineva ar vrea şi ar putea să aleagă liber între a fi ateu sau credincios, i-ar prinde bine următorul sfat: Are şi ateismul părţile sale bune, dar mai degrabă să trăieşti deziluzia unei credinţe, trecând astfel pe un palier superior, decât să ratezi orice şansă de cunoaştere metafizică. Dacă nu vei încerca niciodată să mergi pe o cale spirituală, poate că vei păstra toată viaţa o nostalgie după un vis nerealizat şi pe care nici nu ai încercat să-l atingi. Vei trăi un dor perpetuu după un ideal pentru care ţi-a fost teamă să lupţi.

De fapt, să fim atenţi la definiţii! Materialiştii nu sunt atei, căci ei totuşi cred în Materie... Un ateu veritabil nu crede în niciun dumnezeu, nici măcar în supremaţia materiei. De aceea, rar găsim atei adevăraţi, ci doar „credincioşi în supremaţia Materiei”, adică nihilişti.

Totuşi, există şi o a treia cale, mai dificilă, e adevărat. În loc să fii ateu sau credincios, poţi să devii un liber cugetător spiritualist. Pentru asta trebuie să dobândeşti cunoaştere, iniţiere, să gândeşti profund la întâmplările şi sensul vieţii ş.a.m.d. Credincioşii religioşi cred în Ceva. Credincioşii materialişti cred în Nimic. Un liber cugetător vrea să creadă în Ceva, dar nu se lasă păcălit, ci studiază, intuieşte, analizează şi este conştient că, mai devreme sau mai târziu, orice grupare la care ar adera îi va frâna libertatea cugetului.

Vestea bună este că toţi marii înţelepţi ai diverselor religii au fost şi sunt liber cugetători, chiar dacă la exterior ei afişează credinţa formală pe care au parcurs-o până atunci. Liber cugetătorii sunt atipici şi liberi să se manifeste după cum îi îndeamnă conştiinţa. Un războinic al luminii se bizuie doar pe propriile puteri spirituale, nu pe oastea de adunătură! Nu pe teoriile altora, nici pe presiunea anturajului, ci pe propriile trăiri şi concluzii cât mai bine fundamentate spiritual.

Vestea proastă este că liberul cugetător este supus unui risc mai mare de a se îndoi de Dreptatea, Puterea şi Iubirea lui Dumnezeu. Se ştie că Satan îi vânează cu nesaţ pe cei dezamăgiţi spiritual, ca să îi atragă spre tabăra adversarilor lui Dumnezeu.

Materialistul duce o viaţă banală şi fără idealuri elevate. Credinciosul încearcă să îşi sacralizeze viaţa după normele divinităţii sale. Liber cugetătorul spiritualist revine la o viaţă obişnuită, dar spiritualizată, privită şi trăită din perspectiva Spiritului. Acesta este ciclul natural surprins de koanul Zen: „Să vezi muntele! Să nu mai vezi muntele! Să vezi iar muntele!”.

Cel mai important este însă a urma calea binelui, orice ai fi. Nu contează eticheta pe care ţi-o pui, ci atitudinea şi faptele tale, care ar trebui să fie inspirate doar de iubire şi înţelepciune.

De multe ori, devine liber cugetător spiritualist cel care a suferit o dezamăgire spirituală. Totuşi, efectele ei se pot manifesta abia în următoarea încarnare, când acel om se va simţi suprasaturat sau chiar revoltat împotriva erorilor unui crez sau religii practicate anterior, ale cărei subtilităţi le va recunoaşte intuitiv. Intră aici în joc şi dorinţa spiritului de a nu repeta aceeaşi experienţă religioasă. (În general, spiritelor le place să varieze cât mai mult specificul vieţilor terestre, pentru a câştiga cât mai multă experienţă în timpul petrecut printre păcătoşi.)

Cunoaşterea se oferă fiinţelor treptat şi pe niveluri mereu crescătoare de profunzime. De aceea, este normal ca la un moment dat să nu mai fim mulţumiţi de paradigma folosită, aspirând la alta mai cuprinzătoare. Universul însuşi este structurat pe niveluri din ce în ce mai subtile şi mai rafinate de vibraţie. Adevărul de pe un nivel nu mai corespunde la sferele superioare, el fiind doar o mică parte a unui Adevăr mai larg.

 

DEZILUZII PRIN CREDINŢĂ - EXEMPLE

Iată câteva exemple de deziluzii din cauza credinţei sau imaginaţiei necontrolate, culese din diverse medii sociale şi religioase, ce ne arată că fenomenul este unul general-uman şi nu doar religios.

- Argumentul forte al majorităţii ateilor este următorul: „Dacă există un Dumnezeu bun şi drept, cum de îngăduie El atâta suferinţă?” Prin urmare, ateii sunt, de obicei, credincioşi dezamăgiţi. Cei cu nobleţe sufletească încearcă să corecteze „neputinţele” lui Dumnezeu, devenind ei înşişi medici, filantropi, magistraţi excelenţi ş.a.m.d.

- Cineva spunea că, în urma unor practici de genul radiestezie, reiki, divinaţie simţea că a atins perfecţiunea, că este conectat cu Universul. Dar tocmai atunci a căzut, ca azvârlit din Rai, într-o depresie profundă, din care nu a mai putut ieşi.

- Altcineva mărturisea că, inspirat de „îngeri păzitori” (cum îi considera), şi-a părăsit destinul profesional care îi oferea satisfacţii materiale şi intelectuale, pentru a-şi deschide un cabinet parapsihologic. S-a dovedit a fi o aventură din care nu a câştigat nimic spiritual, pierzând în schimb bani şi locul de muncă care-i asigura existenţa.

- O femeie foarte credincioasă mergea mereu la Biserică, ca să o apere Dumnezeu de toate relele. Dar copilul născut de ea s-a îmbolnăvit cronic şi apoi a murit, în ciuda acatistelor, pelerinajelor, slujbelor şi moaştelor sărutate de mama îndurerată.

- Un tânăr adept al unei şcoli spirituale new-age a descoperit că „maestrul” spiritual este un profitor şi păcătos. Teoriile sale par a fi bine puse la punct, dar de ce „maestrul” nu le respectă? Ori nu sunt chiar atât de bune, ori învăţătorul nu este deloc întruchiparea perfecţiunii, a dedus tânărul.

- Un slogan creştin mult proferat este „Isus vine!”. De 2000 de ani se repetă acelaşi refren, iar Isus nu mai vine. Cel puţin nu sub forma în care Îl aşteaptă oamenii. Este unul din motivele serioase pentru care credinţa creştină are tot mai puţină credibilitate. Adevărul este că Isus nici nu a plecat vreodată. El este prezent printre noi ca spirit, la fel ca şi îngerii care Îl slujesc pe El şi pe noi, păcătoşii.

- Un alt slogan perimat al crezului creştin este: „Aştept învierea morţilor!”. Acest eveniment absurd nu se va petrece niciodată în lumea terestră, fiindcă se referă la supravieţuirea conştiinţei în afara trupului. Nu vin morţii la noi, ci noi mergem în lumea drepţilor. Dar pentru a împlini dorinţa celor care au vrut să vadă „învierea morţilor”, industria cinematografică a lansat numeroase filme horror, cu cadavre îngrozitoare hălăduind printre pământeni…

- Un „profet” modern anunţa cu surle şi trâmbiţe că în anul 2000 va veni sfârşitul lumii. La sorocul stabilit, discipolii săi au avut o mare surpriză. În schimb, profetul, bolnav de cancer, s-a sfârşit din lume. Au fost mulţi astfel de profeţi şi naivii lor adepţi, chiar şi în preajma lui 2012...

- Un bărbat şi o femeie se îndrăgostesc, fiind siguri că şi-au găsit sufletul-pereche în celălalt. Nimic nu pare să le poată tulbura împlinirea. Dar peste ceva timp, apar certuri, nemulţumiri, necazuri. Cum e posibil? Nefericirea părea a fi doar pentru „ceilalţi”, cei fără „sufletul-pereche”...

- Sfinţii religiilor aduc atâta bine prin vorbe şi fapte, prin gânduri şi rugăciuni şi chiar prin simpla lor prezenţă fizică...! De ce atunci Dumnezeu permite ca sfinţii să se îmbolnăvească şi să sufere ca nişte mari păcătoşi? Este o întrebare firească, pe buzele tuturor, dar orice răspuns raţional îl va scoate pe Dumnezeu din discuţie.

- Practicanţii de yoga au fost puternic dezamăgiţi aflând că marele filosof şi yoghin Sri Aurobindo s-a reîncarnat în cântăreţul Michael Jackson. Ei credeau că yoghinii realizaţi se reîncarnează doar sub forma unor mari avatari, tulku, fiinţe desăvârşite spiritual. Iniţiaţii ştiu însă că un Spirit înalt poate nimeri într-un mediu inferior prin reîncarnare. Că o zestre spirituală bogată nu aduce neapărat o nouă viaţă de sfinţenie sau de glorie spirituală. Că nu teoriile omeneşti decid sub ce formă se va reîncarna, ci doar Spiritul respectiv o poate face, urmărindu-şi interese sale secrete.

- Multe femei au rămas însărcinate, medicii recomandându-le să nu ducă sarcina la capăt, din cauza riscurilor. Unora le-a fost teamă de „pedeapsa lui Dumnezeu” pentru avort şi, în ciuda, avertismentelor medicale, au avut credinţă că va fi bine. În final, copilul s-a născut cu boli grave sau femeia a murit la naştere.

- Un alt dezamăgit de practica şi maestrul său spiritual, trecând de la Yoga la Advaita, scria următoarele cuvinte: „Nu poţi accede la un anumit nivel al iniţierii fără a fi mai întâi exaltat şi apoi dezamăgit de anumite perspective sociale, culturale şi religioase... abia după ce-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată fiinţa şi constaţi că El, la un moment dat, este complet nepăsător (precum a fost cu Isus chinuit pe cruce), abia atunci ai iniţierea. Atâta timp cât omul nu va fi propriul lui guru şi totodată propriul lui discipol, se va amăgi pe sine şi pe alţii că este liber, că l-a realizat pe Dumnezeu; în realitate, este captiv în propria lui imaginaţie şi nu s-a eliberat de complexul minte-corp, ca să observe detaşat ceea ce Este!”

Spre finalul articolului puteţi citi care este mecanismul psihic prin care ne autocreăm iluziile de tot felul.