Răzvan Alexandru Petre filosofie spirituală

MECANISMUL AUTOINDUCERII ILUZIEI

A ne autoinduce idei false, prejudecăţi, dependenţe este un lucru foarte comun. Acest lucru îl face oricare minte umană în mod curent. Iată ce se întâmplă.

Prima dată, în psihic apare o idee sau imagine a unui obiect, persoane, eveniment, concept abstract. Cele mai multe idei sau imagini sunt neutre emoţional, nu ne trezesc trăiri subiective. Le privim la adevărata lor valoare morală, estetică, filosofică, umană etc. Altele însă suferă un proces de colorare subiectivă cu emoţii, pozitive sau negative, capătă semnificaţie personală, un fel de personalitate. Este greu să ne dăm seama când anume în trecut s-a petrecut contaminarea. Putem doar să constatăm procesul şi eventual să îl stopăm de acum încolo. Vezi figura de mai jos.

Orice emoţie pozitivă are la bază energia fericirii, după cum orice emoţie negativă se naşte din energia suferinţei. Suferinţa nu este lipsa fericirii, ci o energie distinctă, dar de sens opus. Tot astfel, răul nu este lipsa binelui, ci are o realitate proprie, simetrică.

Să presupunem că o imagine, un fapt sau o persoană ni se pare că ne va aduce fericirea sau nefericirea. De ce? Poate fiindcă aşa am văzut la alţii, poate fiindcă am moştenit de undeva acest impuls, poate din experienţa noastră anterioară sau din cine ştie ce alte motive. Urmarea este că vom deveni selectivi şi receptivi de fiecare dată când acea imagine/fapt/persoană răsare printre multe altele. Nu vom mai putea fi indiferenţi la ea, trezindu-ne automat emoţia corespondentă (pozitivă, bucuria sau negativă, frica), care ne va îndemna la o acţiune impusă, neliberă. Chiar dacă nu acţionăm corporal imediat, există cu siguranţă o mişcare interioară, psihică, ce se manifestă prin secreţia de hormoni, modificarea parametrilor fiziologici şi ivirea unui set de idei corespondente.

În felul acesta apare iluzia, deformarea subiectivă a realităţii, precum şi acţiunea eronată, deviantă. Vedeţi ce uşor putem greşi? Şi totul a început cu ataşarea unei emoţii de o imagine, idee, persoană etc.

Dar ce e rău în a ne înconjura de sugestii pozitive, create de lucrurile din jur?

Desigur, unele astfel de iluzionări ne sunt necesare pe drumurile vieţii, ele îmboldindu-ne să acţionăm cu elan. Problema este că ar trebui să conştientizăm fenomenul şi să putem alege ce iluzii păstrăm printre favorite şi pe care nu, ca fiind periculoase pentru sănătatea noastră psihică sau spirituală. Emoţiile sunt bune dacă le folosim înţelept!

Dacă dorim să facem un pas decisiv spre evoluţia spirituală, trebuie să ne decondiţionăm mental, să ne supraveghem permanent gândurile şi emoţiile, ca să depistăm printre obiectele psihice pe cele care ne promit fericirea sau suferinţa. Ce facem mai departe este alegerea noastră. Putem alege să rupem treptat acea legătură emoţională sau să păstrăm lucrurile aşa cum sunt, pentru că ne simţim bine sau pentru că numai aşa putem acţiona eficient în sensul dorit de noi sau cel just (uneori „frica păzeşte pepenii”). În cazul unei dependenţe puternice, am putea, temporar, să înlocuim energia de fond obişnuită cu cea opusă ei. Altfel spus, în urma unei alegeri mature şi a unui efort conştient, să înlocuim mental „bucuria” cu „neplăcerea” întâlnirii obiectului dependenţei noastre.

Un exemplu negativ banal: Adolescenţii se apucă de obiceiul fumatului fiindcă îl asociază cu statutul de om matur. Fumând, ei par a-şi împlini visul frumos de a deveni instantaneu adulţi. Ce au făcut? Au „colorat cu fericire” gestul nociv al fumatului, în mod artificial. Curând, vor rămâne doar cu dependenţa de viciu şi bolile aferente, pline de nefericire.

Un alt exemplu, comun la vârsta tinereţii: Ne place foarte mult ce face un artist, să zicem că melodiile sale ne emoţionează. Apoi extindem fericirea pe care ne-o trezeşte arta sa, îndrăgostindu-ne de persoana sa. Este o iubire virtuală, neîmpărtăşită şi, evident, pe o bază falsă. Ca om, artistul poate fi chiar incompatibil cu noi. Deci, să nu amestecăm lucrurile!

Nu este prea obositor să ne urmărim gândurile în permanenţă?

La început este important să ne analizăm selectiv doar reacţiile care ne deranjează pe noi sau pe cei din jur. Cu timpul, iscodirea de sine va deveni un obicei şi o voluptate nouă: cea de a descoperi, în timp real, pârghiile ascunse prin care ne manipulează propria minte şi cum să devenim mai buni şi mai puternici. Este o bucurie spirituală de negăsit altundeva!

FERICIREA NECONDIŢIONATĂ DE OBIECTELE PSIHICE

 

Fericirea în stare pură

Definiţii: Obiect psihic = aici, reprezentarea psihologică pentru o idee, persoană, fapt, obiect exterior, gest sau obicei personal

Obiectualizarea fericirii = aici, investirea de fericire într-un obiect psihic

OBIECTUALIZAREA FERICIRII

Falsa fericire

Orice obiect psihic este iniţial neutru (de aceea l-am colorat în gri în desen). Dacă însă îl contaminăm cu emoţia fericirii, pentru noi, obiectul devine sinonim cu FERICIREA. La fiecare reapariţie a sa, ne vom comporta compulsiv. Practic, ne vom fi pierdut libertatea, căci depindem de nişte scheme de gândire (prejudecăţi) şi comportamentale (reflexe condiţionate). Nimeni nu poate rezista fericirii! De fapt, este o falsă fericire, doar o sugestie a ei, tot aşa cum fotografiile cu mâncare nu ţin de foame. Omul caută mereu Fericirea pentru că este mereu nesătul de ea. Şi este nesătul pentru că a îngurgitat numai surogate cu „aromă artificială de fericire”.

Am exemplificat cu o emoţie pozitivă, din două motive. În primul rând pentru că articolul de faţă vorbeşte despre credinţă, care se bazează pe emoţia pozitivă. În al doilea rând, pentru a sublinia că, în final, aceasta duce tot la dependenţă, precum emoţia negativă. Dependenţa se manifestă atât prin ataşamente („zăhărelul”), cât şi prin repulsii ori frici („biciul”). În budism şi yoga, ambele sunt obstacole de percepere a Adevărului Pur.

Societatea umană este interesată să rezolve mai ales aversiunile, generatoare de suferinţe psihice. Dar, de exemplu, adicţiile tratate medical nu sunt decât dependenţe psihice exagerate. Căci fiecare om are propriile sale dependenţe psihice „normale”. Poate de aceea marii iluminaţi spirituali au spus că întreaga lume este „nebună”: fiindcă aproape nimeni nu se consideră bolnav, deşi cu toţii suntem dependenţi psihic de atâtea lucruri mărunte. Unele texte spirituale atribuie acestei dependenţe generalizate şi inconştiente numele de „EGO negativ” sau, pe scurt, „EGO”.

 

Cei interesaţi de spiritualitatea de înalt nivel vor căuta FERICIREA pură, neataşată de lucrurile  acestei lumi efemere (care nu pot să ne dea decât iluzia fericirii pe durate scurte de timp, din când în când).

Există, desigur, şi opusul medaliei. De exemplu, depresia este o rezonanţă inconştientă cu suferinţa absolută, fără motiv. Depresivii şi-au creat deja o legătură intimă cu energia nefericirii şi nu sunt conştienţi de această înrobire subtilă.

Dar putem găsi fericirea în stare pură? Da, bineînţeles. Din moment ce deseori colorăm în mod inconştient obiectele psihice cu emoţia fericirii, înseamnă că ea deja există în noi, ascunsă acolo, în inconştient.

De unde vine fericirea pură? Din sferele cele mai înalte ale Creaţiei. Fericirea este Dumnezeu.

Cum o putem simţi la modul necondiţionat, de nivel superior? Urmând sfaturile Îngerilor, spiritelor elevate, maeştrilor spirituali, înţelepţilor din toate epocile şi purificându-ne cât mai mult mintea de tendinţele inferioare, instinctuale, gregare, egoiste! Făcând astfel, ne vom îmbunătăţi şi înălţa firea într-atât încât vom spune – precum stareţul Ioan de la Sihăstria Rarăului⁴⁶ – „eu cred mai mult în Existenţa Lui decât în propria mea existenţă”. Şi asta pentru că energia Binelui şi Fericirii există în mod autonom de mine, ea creând Universul; în schimb, existenţa mea este fragmentată în mai multe centre de voinţă. Care este adevăratul meu Eu şi care, Ego-ul, dependenţele?

Aceasta este calea iluminării blânde prin înţelepciune. O alternativă la iluminarea forţată prin suferinţă.