Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

Pentru maicile mutate la Agapia se înfiinţa acum o şcoală „de carte grecească şi elenească”. Hrisovul mai prevedea ca fiicele de boieri, negustori ş.a. să meargă pentru învăţătură la aceste mănăstiri (Agapia şi Văratec)

1834-35 – ia fiinţă Academia Mihăileană în cadrul căreia seminarul a fost considerat ca o facultate, fiind condus de un rector.

Primii rectori: Damaschin Bojincă, arhimandritul Vladimir Suhopan şi arhimandritul Filaret Scriban.

1805 – a înfiinţat o şcoală de cântări bisericeşti la Iaşi, aducându-l aici pe Petru Lampadarie, protopsalt al bisericii mari din CP.

Şi tot Veniamin aş oferit bani pentru deschiderea unei şcoli particulare de cântăreţi pe lângă biserica Sf. Ioan cel Nou Suceava.

Un gând mare al mitropolitului aa fost să românizeze învăţământul din Moldova.

În acest scop s-a îngrijit de pregătirea unor tineri profesori, trimiţându-i la studii peste hotare. Primii trimişi au fost fii protopopului LAZĂR LEON ASACHI. GHEORGHE ASACHI a studiat matematicile şi pictura la Viena, arheologia, pictura, sculptura şi clasicii romani şi italieni la Roma. Întors acasă a afost însărcinat să predea un curs la Academia domnească de inginerie în limba română între anii 1814-18. S-au pus astfel bazele învăţământului politehnic la noi.

1824 – Veniamin a deschis la Trei Ierarhi o şcoală începătoare în româneşte, folosind ca învăţător un absolvent al seminarului de la Socola.

1 ianuarie 1828 – mitropolitul împreună cu Gheorghe Asachi au prezentat domnului un plan de organizarae a învăţământului din Moldova: o şcoală normală cu 2 ani, un gimnaziu cu 4 ani cu materiile: latină, religie, logică, retorică, istorie, geografie, matematică etc. Se propunea şi înfiinţarea unei biblioteci naţionale. Domnul aprobat şi şcolile s-au deschis în acelaş an. Aceasta era cunoscută sub numele de „şcoala vasiliană„ după numele primului organizator al unei şcoli la Trei Ierarhi – Vasile Lupu (1639).

S-a înfiinţat şi un internat pentru copiii săraci.

Epitropia şcolii a mai intrat şi în posesia unor terenuri şi altor bunuri.

1832 – în urma „Regulamentului organic” s-au deschis şi 6 şcoli tinutale la Roman, Huşi, Botoşani, Bârlad, Galaţi, Focşani şi mai târziu şi în alte oraşe.

1834 – s-au deschis cursurile la Academia Mihăileană, iar în 1835 – a fost inaugurată. Cuprindea o facultatae filozofică (2 ani), una juridică (3 ani), cursuri de inginerie, agronomie, arte frumoase, filologie.

Profesori: Eftimie Murgu, Gheorghe Săulescu, Damaschin Bojâncă, Petru Câmpeanu, Teodor Stamati, Ion Ionescu de la Brad, Teodor Cjodrescu ş.a.

1860 – din această Academie s-a dezvoltat Universitatea.

În acest timp, Gheorghe Asachi s-a opus încercărilor boierimii de a înlocui româna, ca limbă de predare, cu franceza.

Permanent au fost trimişi tineri în străinătate pentru a se pregăti să devină cadre didactice.

1841 – au izbutit să deschidă prima şcoală de arte şi meşteşuguri.

La îndemnul lor, unii boieri au înfiinţat şcoli săteşti pe moşiile lor.

27 decembrie 1816 – cu binecuvântarea sa aa avut loc prima reprezentaţie teatrală cultă, la Iaşi.

1829 – apare prima gazetă românească, în Moldova, „Albina românească” a lui Gheorghe Asachi.

Totodată, mitropolitul s-a preocupat şi de tipărireaa de carte pentru şcolile nou înfiinţate. A acordat o deosebită atenţie traducerilor din Sfinţii Părinţi: „Tâlcuirea celor 7 Taine” (1807).

„Chiriaacochomion la Apostolii duminicilor de peste an” (1810-11)

„Istoria Sculpturii V.T.” (1824), „Istoria Scripturii cea Nouă” (1821), „Istoria bisericească a arhiepiscopului Meletie al Atenei” (5 volume, 1841-43), „Pidalionul” (Neamţ, 1844) – colecţie de canoane tradusă după ediţia de la Lipsca din 1800 (a lui Nicodim Aghioritul şi Agapie).

Traduceri rămase în manuscris: ”Tâlcuirea Psaltirii” a lui Eftimie Tzigaben (1850-62), „Istoria bisericească” a lui Teodoret al Cyrului, „Omiliile Sf.In.G.A. lam F.A. şi la Epist. Sf.Ap.Pavel” (traducere începută la Neamţ şi terminată la Iaşi).

Alte peste o sută de cărţi s-au tipărit cu binecuvântaraea sa, la porunca sau la îndemnul său şi, bineânţeles, multe cu cheltuiala sa. Se adaugă laa acestea şi o ediţie aa N.T. (1818). Dintre cărţile laice: „Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie Cantemir (1825), „Hronograful” lui Dimitrie al Rosltovului (1837).

S-au mai tipărit cărţi de cult în româneşte: „Tipicul Sf.Sava”, tipărit pentru prima oară în română de mitropolitul la Iaşi (1816), „Liturghierul” (Iaşi, 1818 şi 1834), „Evanghelia” (1821), „12 Mineie” (Neamţ, 1830-32) primele în Moldova.

Pe de altă parte, trebuie să ne reţină atenţia prefeţele lui la diferitele cărţi, punând aici mare accent pe învăţământ. Tot aici propunerea – şi a şi făcut-o - înlocuirea cuvintelor slave sau greceşti din cult cu cuvinte româneşti de natură latină.

Dar foarte multe cuvinte le-a lăsat în limba greacă neputând fi traduse.

Activitatea social –pastorală:

În timp ce păstorea la Roman l-a ajutat pe egumenul Vartolomeu Putneanul cu 80 pungi cu bani pentru spitalul şi farmacia de pe lângă biserica Precista din Roman. Întreaga sa avere a dat-o spitalului Sf. Spiridon din Iaşi.

A arătat o atenţie deosebită şi preoţilor din Moldova. S-a ridicat împotriva înfiinţării unei episcopii catolice la Iaşi.

1833 – debutează lucrările de construcţie ale unei noi catedrale, pe locul bisericii Stretenia, ctitoria d-nei. Anastasia – soţia lui Gheorghe Duca de la sfârşitul secolului XVII. În 1842 lucrările s-au întrerupt, odată cu retragerea mitropolitului şi s-au reluat abia în timpul lui Iosif Naniescu (1880-87). A fost sfinţită la 1887.

În timpul evenimentelor din 1821, când s-a retras, a clădit la Agapia paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”.

A avut o contribuţie importantă la alcătuirea „Regulamentului organic” , introducând articole pentru favorizarea învăţământului românesc.

18 ianuarie 1842 – a demisionat şi s-a raetras la mănăstirea Slatina, continuând opera de traducere în limba română.

8 ianuarie 1844 – şi-a scris testamentul prin care lăsa tot ce avea Mitropoliei, iar mănăstirii Agapia 1000 galbeni împărăteşti.

Moare la 18 decembrie 1846 – îngropat la m-rea Slatina.

1886 – rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate în catedrala mitropolitană.

URMAŞII SĂI

1829 – tratatul ruso-turc la Adrianopol prin care ruşii au cerut turcilor să recunoască cele 2 Regulamente administrative pentru Moldova şi Ţara Românească.

1828-34 – Principatele rămân sub ocupaţie rusă.

1829 – Generalul Kiseleff a fost numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Ţării Române şi Moldovei.

În timpul lui s-au lucrat cele 2 Regulamente, aproape identice, ce aveau să devină prima Constituţie.

În Ţara Românească Regulamentul a fost aplicat din 1/13 iulie 1831, iar în Moldova din 1/13 ianuarie 1832.

Potrivit regulamentelor organizarea în stat pe baza principiului separării puterilor.

Puterea aexecutivă era a d-lui ales de Adunarea obştească extraordinară. Era ajutat de Sfatul administrativ extraordinar, format din 6 miniştri.

Puterea legislativă o avea o Adunare obştească cu 42 deputaţi în Ţara Română, 35 în Moldova, având pe mitropolit ca preşedinte.

Regulamenteale au avut un rol însemnat în pregătirea unirii, prin organizarea identică pe care o aclădeau celor 2 ţări.

În ambele ţări, prin Regulament s-a instituit un fel de Minister al Cultelor.

Deasemenea, Regulamentele prevedeau ca vlădicii să fie aleşi numai dintre pământeni. Alegerea lor o făcea Adunarea obştească a ţării. Mitropolitul se alegea adintre episcopii în funcţie , având să primească întărire de la C.P.

Regulamentul prevedea ca hirotoniile să se facă numai pe baza unei anaforale a logofătului bisericii (ministrul cultelor) către domn, iar preoţii să fie absolvenţi de siminar.

Abataerile duhovniceşti erau judecate ade o dicasterie sau un consistoriu.

O atribuţie ace revenea preoţilor acum eraa ţinerea actelor de stare civilă (până la 1864).

Se mai prevedea înfiinţarea ade seminarii teologice, în Muntenia, pe lângă fiecarae eparhie, în Moldova menţinerea celui de la Socola.

În ce priveşte situaţia materială a clerului, aceştia aerau scutiţi de orice dări sau obligaţii. În plus, preoţii primeau o sumă anuală de la Stat, plus ofraandele credincioşilor. Bisericilor trebuia să li se dea o întindere de pământ.

Reglementările aduceau schimbări menite să înlăture abuzurile din trecut: toate averile nemişcătoare ale eparhiilor şi mănăstirilor erau arendate pe 3 ani înaiintea Adunării obşteşti şi se prevedea aca mănăstirile de acum să verse o sumă reglementată prin lege în visteria statului.

S-a hotărât ca pe viitor să nu se mai facă împrumuturi pe seama eparhiilor şi a mănăstirilor fără ştirea domnului şi a Adunării.

Deci, Regulamentele au avut menirea să pună în ordine neorânduielile şi abuzurile din Principate.

În Moldova, MIHAIL STURZA (1834-49) a încercat să treacă administraţia tuturor averilor bisericeşti sub controlul unei autorităţi laice. După retragerea lui Veniamin, a ţinut scaunul vacant 2 ani, însărcinând totuşi cu treburile eparhiei pe arhiereul FILARET BELDIMAN APAMIAS.

1844 – a fost ales MELETIE ABRANDABURUL . Fusese călugărit de Iacob Stamati.

1803 – ajunge episcop la Huşi.

Odată cu alegereaa sa s-a hotărât crearea unui Departament al avearilor bisericeşti. S-a mai hotărât ca egumenii să fie numiţi pe viaţă. La hirotonie să fie primiţi numai absolvenţii de seminar.

Sub Meletie, însă, nivelul candidaţilor a acrescut pentru că s-au redus anii de studiu de la Seminar. Apoi el hirotonea preoţi fără nici o pregătire.

1848 – Meletie s-a aflat totuşi lângă patrioţii care au semnat memoriul către domnitor, prin care erau înfierate abuzurile , corupţia şi neorânduielile de tot felul.

Moare la 20 iunie 1848.

Domnitorul a numit succesiv pe MELETIE STAVROPOLEOS, BURDUJANUL (hirotonit necanonic la 1821 pentru Episcopia Huşilor) şi apoi pe MARDARIE APAMIAS (1849-51)

SOFRONIE MICLESCU de la Huşi (1851-1860)

Călugărit la Secu, trece la Neamţ ca ieromonah.

1826 – ales la Huşi.

1851 – în timpul său s-a adecretat „Legiuirea pentru organizarea învăţăturilor bisericeşti în Moldova”.

Se organizau 3 tipuri de şcoli: şcoli bisericeşti tinuşale (2 ani), secţia primă a seminarului pentru clerul mai de jos (4 ani); Secţia a II-a pentru clerul mai înalt (4 ani).

30 martie 1856 – tratatul de pace – Paris: Rusia e obligată să retrocedeze Moldovei judeţele de dincolo de Prut, instaurându-se aici o administraţie românească, iar în 1864, pentru aceste ţinuturi s-a înfiinţat Episcopia Dunării de Jos.

Deşi la Huşi Sofronie s-a arătat un ierarh destoinic, ca mitropolit nu a afost tocmai potrivit, continuând să hirotonească preoţi fără pregătire. Pe harnicul cărturar, arhimandritul DIONISIE ROMANO, l-a împiedicat să înfiinţeze noi şcoli la Neamţ, înlăturându-l chiar din egumenia mănăstirii.

În schimb a sprijinit Unireaa Principatelor.

După ce la 1860 a fost înlăturat, scaunul a fost ocupat succesiv de 3 titulari: MELETIE RACOVIŢĂ SARDEON (1860), CHESARIE RĂZMERIŢĂ SINADON (1860-63), CALINIC MICLESCU HARIUPOLEOS (1863-75).

1865 – CALINIC a fost numit prin decret, nepot al lui Sofronie.

El a fost preocupat de întărirea disciplinei clerului de mir şi monahal.

1866 – amestecat într-o mişcare antiunionistă şi suspendat 2 luni.

31 mai 1875 – devine primat al României până la 1886.
IOSIF NANIESCU (1875-1902), fiu de preot din Soroca

1835- călugărit şi hirotonit de Chesarie al Buzăului, a urmat cursurile seminarului de la Buzău şi Colegiul Sf. Sava. Egumen la Şerbăneşti – Morunglav (Vâlcea), Găiseni (judeţul Dâmboviţa), dependent de mănăstirea Sf.Pantelimon.

1863 – egumen al bisericii Sărindar Bucureşti.

A funcţionat ca profesor de religie la mai multe şcoli şi direactor al Seminarului din Bucureşti.

1872 – arhiereu titular pentru Mira Lichiei

1873 – la Argeş.

Ca întâistătător al Moldovei termină ridicarea actualei catedrale din Iaşi, începută de Veniamin Costachi. Pe 23 aprilie 1887 se face sfinţirea.

Sub el s-a început restaurarea bisericii Sf. Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc Iaşi. S-au ridicat clădiri noi în incinta mitropoliei.

Mitropolitul Iosif a aadus apoi seminarul de la Socola la Iaşi. Pentru aceasta a cumpărat palatul fostului domn MIHAIL STURZA, transformându-l în şcoală.

Sub îndrumarea sa a aapărut aici „Revista Teologică” (25 martie 1883-87), redactată de Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu, mai târziu profesori la Facultataea de Teologie Bucureşti.

Mitropolitul însuşi a scris câteva lucrări, contribuind şi la editarea unor lucrări mai vechi: „Viaţa Sf. Nifon”, a lui Gavriil Protul.

Pentru apărarea acredinţei orktodoxe s-au pus bazele unei „Asociaţii Ortodoxe Române” (1885).

Iosif a fost primul ierarh care a îngăduit femeilor să cânte în cor la rugămintea maraelui compozitor Gavriil Musicescu (1847-1903).

Cel mai apropiat ucenic al mitropolitului Iosif a fost Nicolae Munteanu, student pe atunci, viitorul patriarh Nicodim.

Mitropolitul a fost un sprijinitor al reformelor lui Cuza, iar la Războiul de independenţă a făcut apel la toţi stareţii să trimită călugări sau călugăriţe ca sanitari pe front.

El şi-a donat biblioteca Academiei Române.

Moare la 26 ianuarie 1902 – îngropat în incinta Mitropoliei.
PARTENIE CLINCENI (1902-1909)

licenţiat la Atena

superior la acapela română de la Lipsca şi apoi la Paris.

1886 – arhiereu titular cu titlul de „Băcău8anul” şi episcop al Dunării de Jos.

1902 – trecut la Iaşi unde a refăcut reşedinţa mitşropolitană.

1909 – a fost silit să se retragă din cauza multelor nemulţumiri.

PIMEN GEORGESCU (1909-34)

originar din Prahova

doctor în teologie – Cernăuţi

predicator la Mitropolie, profesor de Apologetică şi Dogmatică la Facultateaa de Teologie din Bucureşti şi diraector al Institutului Teologic.

1895 – hirotonit arhiereu titular – „Piteşteanul” şi ales episcop la Dunărea ade Jos.

Nu a avut o activitate prea notabilă.

EPISCOPIILE ROMANULUI, RĂDĂUŢILOR ŞI HUŞILOR ÎN SECOLUL XVIII
numai români

EP.ROMANULUI

după retragerea episcopului LAVRENTIE (decembrie 1706) scaunul a fost ocupat de un călugăr venit din obştea mănăstirii Neamţ – ieromonahul PAHOMIE (1706-1713)

originar din părţile Bistkriţei, fiu de preot

călugărit prin 1697, apoi ales eclesiarh şi apoi egumen al mănăstirii.

La 2 ani, după alegerea ca egumen, a plecat în Rusia, atras de faimaa Sf.Dimitrie al Rostovului. L-a cunoscut şi însoţit pe Sf.Dimitrie. Aici a strâns o serie de cărţi slave şi ruseşti, de slujbă sau învăţătură creştină pe care le-a lăsat mănăstirii Neamţ sau Episcopiei Romanului.

La întoarcere s-a aşezat în Muntele Chiriacului, aproape de mănăstirea Neamţ.

Câţiva boieri moldoveni care s-au bătut pe acolo l-au cunoscut şi l-au recomandat lui ANTIOH CANTEMIR (1705-1707) pentru episcopie.

Ca aepiscop a adat dovadă de alese însuşiri cărturăreşti şi gospodăreşti.

S-a ocupat de mănăstirea Neamţului, refăcând biserica şi chiliile.

- daevine domn NICOLAE MAVROCORDAT şi este uns de Pahomie, pentru că mitropolitul Ghedeon fugise de frica turcilor.

1713 – Pahomie depune cârja şi s-a retras în sihăstria sa din Muntaele Chiriacul, unde pusese deja temelia unui schit cu hramul Acoperământul Maicii Djomnului (9 octombrie).

1716 – câţiva aboieri au început să uneltească împotriva adomnului MIHAI RACOVIŢĂ (1715-26), fiind sprijiniţi de autorităţile habsburgice.

A fost chiar trimisă în Moldova o oaste austriacă, dar adomnitorul, ajutat de tătari îi înfrânge.

Din pricina tătarilor care au ajuns până în Transilvania, Pahomie a fost nevoit să pribegească şi a aajuns în Polonia.

Mai 1717 – revine la schitul său, dar pentru că era bănuit de complot s-a văzut din nou nevoit să plece, de data aceasta în Rusia.

A murit la Lavra Pecerska – 1724 , unde a şi fost îngropat.

În testamentul său rânduia ca la Pocrov să se ducă o viaţă duhovniceaască cu port, rugăciune şi muncă şi să nu fie nimeni călugărit decât după 3 ani de noviciat.

Huşi SALA (1713-18)

a primit vizaa Patriarhului HRISANT NOTARA al Ierusalimului (1715).

1716-17 – Moldova a afost pustiită de tătari şi austrieci.

Vrând să scape o parte din odoarele Episcopiei de jaf, a poruncit ca ele să fie duse la mănăstirea Pângăraţi, dar acaraele carae le duceau s-au răsturnat în apa Bistriţei, pierzându-se astfael documente de mare valoarae.

1717 – atestat pentru ultima oară.

Au urmat:

GHEORGHE (1718-1725) - mitropolit

ATANAQSIE (1725-31) şi (1733-34)

DANIIL (1731-33)

GHEDEON de la Huşi (1734-43)

Acesta a ctitorit schitul Sihăstria în apropiere de Secu. Fiind arsă de turci în timpul Eteriei s-a ridicat aici o biserică de zid la 1824.

TEOFIL de la Huşi (1743-47) - înmormântat la Neamţ

IOANICHIE (1747-69) –

a purtat o grijă să găsească „dascăli învăţaţi la slovenie ori la românie”... care să poată preda copiilor în şcoli.

Împreună cu fratele său, ieromonahul Nicolae a ctitorit schitul Vavidenia în apropiere de Neamţ.

1756 – ridică biserica Precista Mare din Rjoman pe locul vechii biserici a doamnei Ruxandra – soţia lui Alexandru Lăpuşneanul (din 1569).

Însuşi domnul de atunci, CONSTANTIN RACOVIŢĂ a asistat la liturghia de Sfinţire şi fiind impresionat de frumuseţea bisericii i-a dăruit multe moşii şi l-a încredinţat pe Ioanichie să ridice o altă biserică de piatră, la Fjocşani cu hramul Sf.Prooroc Samuil, drept mulţumire că Dumnezeu îl ajutase să recapete domnia.

Ioanichie a mai ctitirit o biserică de lemn în satul Vulpăşeşti.

Ca ierarh a făcut parte din divanul ţării participând şi el la hotărâri mari: dezrobirea vecinilor (6 aprilie 1749), românizarea scaunelor vlădiceşti, desfiinţareaa văcăritului şi vădrăritului.

Ca recunoaştere a bogatei sale activităţi, în 1756, Iacob Putneanul, în înţelegere acu domnul CONSTANTIN RACOVIŢĂ a hotărât să acorde lui Ioanichie dreptul de a sluji în capitala ţării, pe care nu-l aveau episcopii sufragani.

Moare în ianuarie 1769 – îngropat la biserica mare de la Neamţ.
LEON GHEUCĂ (1769-86)

- pleacă la Peterssburg cele 2 delegaţii româneşti pentru a expune ţarinei doleanţele celor 2 ţări.

Fiindcă delegaţia moldoveană era condusă de Inochentie aal Huşilor, lui Leon, i s-a încredinţat şi cârmuirea acelei eparhii.

La Roman, Leon a înnoit catapeteasma bisericii episcopale, a început clopotniţa.

A fost bun prieten cu cărturarul sârb Dionisie Obradovici, care a petreacut un timp la Roman. Acesta a avut în grijă, în Germania de cei 2 bursieri ai episcopului ALEXANDRU GHEUCĂ, nepotul său şi diaconul GHERASIM, viitor episcop de Huşi şi apoi Roman.

Leon a fost şi un om foarte cultivat, traducând nişte cărţi, iar la îndşemnul său un logofăt Toma a tradus din greceşte romanul lui Eliodor „ETIOPICA”.

1786 – LEON devine mitropolit – 1788
IACOB GRECUL (1786)

aqles împotriva voinţei poporului şi împotriva vechilor hotărâri din 1752.

LEON a refuzat să ia parte la hirotonia sa.

Grecul Iacob , deşi numai pentru câteva luni în scaunul Romanului, a fost o adevărată nenorocire pentru Biserică, jefuind parohiile şi Episcopia.

Din fericire a murit după 7 luni de păstorire.

După moartea sa, mitropolitul Leon a dispus să se facă o cercetare asupra datoriilor lăsate de Iacob.

Toţi slujbaşii greci au fost destituiţi.

S-a constatat că Iacob făcuse datorii de 90000 lei, sumă de neplătit în vremeaa aceea şi din care achitase numai 20000. Venitul anual al episcopiei era aatunci 7500 lei.

Starea în care ajunssese eparhia a făcut ca 9 luni să nu mai aibe episcop, întrucât nici un călugăr nu mai voia o eparhie cu aşa datorii.

1787 – a fost ales ANTONIE (1787-96)

Originar din Rădăuţi, călugărit la Putna.

În timpul păstoririi sale, egumenul GHERASIM PUTNEANUL de la Precista Mare din Roman a refăcut biserica, punând bazele şi unei bolniţe .

Moare în 1796.
Huşi (1792-96) VENIAMIN COSTACHI (1796-1803)

-a transformat bolniţa făcută de Gherasim Putneanul în spital, având o clădire proprie şi o farmacie. A afost ajutat şi de Gherasim şi Vartolomeu.

1803 – devine mitropolit.
EPISCOPIA ROMANULUI IN PRIMELE 6 DECENII ALE SECOLULUI XIX
După ridicaarea lui Veniamin Costachi în scaunul mitropolitan a fost ales aici GHERASIM CLIPA BARBOVSKI (1803-1826).

Eraa din neamul Barbovski din care făcuse parte şi mitropolitul TEODOSIE (1605-8)

călugărit la Putna

d...... la Slatina

trimis de Leon Gheucă la studii în Germania. Un frate al său mai mic, Sjofronie, fussese trimis la studii la C.P.

1796 – Gherasim devine episcop la Huşi, după Veniamin.

1803 – la Roman

1821-22 – s-a retras în Bucovina, încredinţând conducerea treburilor eparhiei unui ieromonah MELETIE.

Când au intrat turcii în Moldova, Gherasim a fost înlăturat din scaun, iar Meletie trimis la Târnovo.

1822 – odată cu inaugurarea domniilor pământene Gherasim s-a reântors în scaun . Moare în 1826.

1826 - MELETIE LEFTERR de la Huşi

1844 – a fost ales mitropolit, iar episcop la Roman devine VENIAMIN ROSET de la Doljeşti.

fuse4se ierodiacon şi arhimandrit sub Veniamin.

Înfiinţase cu banii săi o şcoală la Doljeşti.

1845 – când Romanul a afost nimicit de un incendiu a venit în ajutorul locuitorilor, dând o mare sumă şi intervenind pe lângă cei înstăriţi să ajute.

1846 – se deschid la Roman şi în alte oraşe din eparhie „şcoli catehetice”.

1868 – semnează şi el memoriul împotriva adomnitorului fapt pentru care a fost surghiunit la mănăstirea Soveja. A numit în locul său pe CHESARIE RĂZMERIŢĂ SINADON

1849 – Surza pierde scaunul şi Veniamin se reântoarce.

Moare la 1851.

După moartea sa aau urmat zile grele pentru biserică, întrucât Ministerul Cultelor în înţelegere cu domnul a prelungit vacanţa scaunului episcopal numindu-se numai locotenenţi.

Primul a afost IUSTIN CRIVĂŢ de Edessa.

1852 – domnitorul dărâmă reşedinţa episcopală

1856 – moare IUSTIN Şşi este pus NECTARIE SOTIRIUPOLEOS, fost egumen al mănăstirii Lipova.

1852 – Ministerul cultelor a înfiinţat un seminar la Roman.

1857 – Nectarie şi maarele logofăt Alecu Balş au fost singurii care au votat împotriva unirii Principatelor.

Moare la 1864 la Neamţ.

ATANASIE STOENESCU TROADAS (1865-68)

1864 – locţiitor

1865 – decretat episcop

1868 – îşi idă demisia, iar mai târziu a fost ales episcop la Râmnic

ISAIA VICOL DIOCLEAS (1868-78)

numit locţiitor

învăţase la Socola

1862 – hirotonit arhiereu titular

1873 – devine eparhiot

Sub el se ridică actuala reşedinţă

CALIST BĂCĂUANUL (1878-1879)

ucenic al mitropolitului Nifon

fost egumen la Cotmeana, Cozia, Snagov

vicar al Mitropoliei Ţărilor Române; restauratorul bisericii Deba Nouă – Calist.

MELCHISEDEC ŞTEFĂNESCU (1878-92)

originar dintr-o familie preoţească din Gârcina (Neamţ)

născut la 15 februarie 1823

studii la Socola

1843 – călugărit la Socola şi numit profesor

1851 – termina studiile la Kiev.

A mai funcţionat 5 ani la Socola ca profesor, apoi ca profesor şi rector al Seminarului Huşi.

În timpul celor 15 ani de activitatae aici a aalcătuit şi tipărit numeroase manuale pentru seminarii, majoritatea prelucrate după cele ruseşti: Manuale de Liturgică, tipic, dogmatică, Catehismul ortodox, Manual de UT şi NT, Patrologie, Draept canonic, etc.

1861 – în urma retragerii lui Calinic Miclescu din postul de locţiitor laa Huşi, guvernul a însărcinat pe Melchisedec cu cârmuirea provizorie aa acaestaeai eparhii.