Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

Paralel cu slujba de învăţător, a fost un timp şi director al tipografiei eparhiale.

Împreună cu Gavriil Munteanu, profesor la Seminar a scos prima foaie bisericească: „Vestitorul bisericesc” (1839-40).

1843-48 - profesor şi director al Seminarului din Bucureşti

1848 – participă la Revoluţie, fapt pentru care a afost închis la Văcăreşti şi apoi exilat în Transilvania.

1851 – egumen la Sadova, mănăstirea lui Matei Basarab, deschizând aici şi o şcoală pentru copii şi călugări

1850-53 – a tipărit la Bucureşti o nouă foaie bisericească „Eho ecleziastic”. Această foaie aveaa şi un supliment: „Bibliotecă religios-morală” în care el a tipărit în broşuri mai multe lucrări: „Geniul creştinismului de Chateanbriand, „Confesiunile” Feric.August.

1853-54 – În timpul ocupaţiei ruseşti a trebuit să plece la mănăstirea Neamţ, unde a fost numit locţiitor de staraeţ,k apoi stareţ pe viaţă.Aici şi-a afăcut un plan îndrăzneţ de înfiinţare a mai multor şcoli, toate cu 4 ani de studii.

În incinta bisericii a înfiinţat un seminar cu 3 profesori.

S-a îngrijit de refacerea tipografiei mănăstirii, a raeorganizat spitalul de aici, a construit chilii noi şi un arabondaric.

Îndată ce ALAEXANDRU GHICA susţinătorul lui Dionisie, a pierdut scaunul, mitropolitul Sofronie l-a înlăturat. La rugămintea noului stareţ, Gherasim, s-a dispus şi desfiinţarea seminarului.

1859 – Djionisie – locţiitor de episcop la Buzău

1862 – hirotonit abia, la Iaşi

1864 – trece la Huşi

1865 – numit episcop la Buzău

În cursul păsto9ririi s-a interesat de bunul mers al seminarului. Aa introdus studiul unei limbi străine şi studiul muzicii vocale.

1860 – a reorganizat tipografia aeparhială , tipărind chiar câteva acărţi de slujbă.

1873 – fiind învechijtă, tipografia şi-a încetat definitiv activitataea.

1859 – episcopul Dionisie a înfiinţat şcoli monahale la schiturile Nifon, Răteşti şi Coteşti.

A restaurat paraclisul Episcopiei, a ridicat o şcoală la schitul Nifon, au fost acaptatae izvoarele de ape minerale de aici.

Din banii săi a înfiinţat primul parac public în Buzău. A dat bani pentru multe mănăstiri, pentru ridicarea cataedraleia ortodoxe din Sjibiu.

Episcopul Dionisie nu şi-a arătata calităţile de patriot numai prin acaestea, ci şi prin sprijinireaa reformelor lui Cuza.

A făcut şi o însemnată donaţie Bibliotecii Academiei Române.

A donat toate cărţile din biblioteca maraelui bibliofil Constantin Cornescu Olteniceanu, cumpărată de el. Erau 80 de titluri de cărţi (sec.XVI-XVII), care au reprezentat primul fond de carte al BAR.

1868 – Societatea academică l-a ales pe Dionisie ca membru onorar.

După moaretea sa, întreaga sa bibliotecă a intrat în patrimoniul BAR: peste 150 manuscrise de maximă importanţă şi aproximativ 7000 cărţi.

Moare la 1873.

INOCHENTIE CHIŢULESCU (1873-93)

fiu de preot din Bucureşti

seminarul din Bucureşti, colegiul Sf.Sava

trimis la Pesta, împreună cu Atanasie Stoenescu

reîntors, a fost numit profesor la şcoala pentru preoţi din mănăstirea Glavacioc, apoi la Seminarul din Bucureşti.

1861-68 – egumen la Dealu.

Păstoria lui nu s-a remarcat prin fapte prea de seamă, dar a ajutat cu bani mai multe acţiuni filantropice: cumpărarea de cărţi pentru copiii săraci, burse pentru studenţi teologi, înzestrarea fetelor de la azilul D-na Elena Bucureşti, a dat bani pentru spitale ş.a. Moare la 1793.

A urmat VALERIAN ŞTEFĂNESCU (1893-94) fratele lui Melchisedec Ştefan, iar apoi a fost ales DIONISIE CLIMESCU (1894-1921).

EPISCOPIA RÂMNICULUI

ÎN SEC.XVIII ŞI ÎNCEPUTUL SEC.XIX

În timpul regimului fanariot au păstorit aici ierarhi, ultimii 2 fiind greci.

DAMASCHIN (1708-1725), urmaş al lui Antim Ivireanul.

În urma războiului turco-austriac, Oltenia a fost încorporată Imperiului habsburgic (1718-39). În 1739, în urma unui război turco-austriac Oltenia a fost realipită Ţării Româneşti.

Februarie 1717 – el însuşi în fruntea unei delegaţii merge la Viena pentru a înainta un memoriu în 10 puncte prin care cereaa respectarea drepturilor Bisericii Ortodoxe Române. Aici, CAROL VI 81711-1740) a dat un decret în acest sens – 1717.

22 febr.1719 – Carol dă un alt decret în care se reglementau probleme referitoare la administrarea Olteniei şi respectarea drepturilor religioase.

Dar Episc.Râmnicului era scoasă de sub Belgrad. Se oprea închinarea de biserici la Locurile Sfinte. Mănăstirile erau supuse direct guvernului austriac ce avea să întărească alegerea de egumeni.

Noiembrie 1719 - episcopii şi egumenii IOAN de la Hurezi, ŞTEFAN de la Bistriţa, ŞTEFAN de la ARNOTA şi PAHOMIE de la Govora au înaintat Curţii un memoriu în 11 puncte prin care cereau aca Episcopia să fie ridicată la rang de Mitropolie care să atârne direct de Constantinopol, se cerea pentru episcop dreptul de îndrumare şi control al bisericilor.

Punctul 10: înfiinţarea unei şcoli româneşti la Vâlcea şi o şcoală latinească la Craiova!

Pe de altă parte, Damaschin şi-a făcut o preocupare adin traducerea cărţilor liturgice în româneşte, adar n-a putut să tipărească prea mult.

Abia la sfârşitul vieţii sale a izbutit să tipărească un „CEASLOV” (1724), o altă lucrare era „ÎNVĂŢĂTURĂ PENTRU ŞAPTE TAINE”, cartea fiind interzisă în Transilvania.

1725 – „PSALTIRE”.

Deşi el n-a putut să tipărească prea mult, a mai tipărit :

„MOLITVELNIC „ (1730)” - „TRIOD(1731)”

„LITURGHIER (1733)” - „CATAVASIER (1734)”

„MINEIELE” , PRELUCRATE ŞI TIPĂRITE DE Chesarie mai târziu în (1776-1780).

Tot el a mai tradus în româneşte „TÂLCUIREA EVANGHELIILOR” a lui TEOFILACT al OHRIDEI.

Moare la 5 decembrie 1725, având să rămână în IBR cel mai hotărât susţinător al introducerii limbii române în Biserică.
IPOPSIFIUL ŞTEFAN (1726-27)

confirmat de Carol VI la 15 octombkrie 1726

aşezat în scaun: martie 1727 la Craiova.

Însă mitropolitul Moise Petrovici de la Bg. Acare-l şi propusese i-a amânat mereu hirotoniaq, fiind prins de alte treburi, încât ŞTEFAN a adormit 20 aug.1727 stând în jilţul din biserică.

INOCHENTIE (1727-1735)

de la Brâncoveni

- confirmat la 11 mai 1728

hirotonit la Belgrad şi instalat la Râmnic de către episcopul Timişoarei.

27 aprilie 1729 - s-aa dat un decret prin care se cerea o situaţiea acât mai amănunţită a mănăstirilor din Oltenia.

Se prevedea ca averile mănăstirilor închinate să fie preluate de fisc, iar preoţii şi diaconii erau scutiţi de ploconul care se daa episcopului.

În schimb erau îndatoraţi la impozite către fisc.

Decretul a stârnit indignarea episcopului şi aq clerului, încât INOCHENTIE a înmânat curţii un memoriu, semnat de el şi alţi 14 egumeni.

1733 – a făcut un drum la Viena pentru a înfăţişa aceste plângeri.

1731 – a trimis o circulară clerului continuând o serie de îndemnuri privitoare la misiunea preoţească.

Pe de altă parte, s-a îngrijit şi de tipărirea unor cărţi: „MOLITVELNIC”(1730), „CEASLOV SLAVO-ROMÂN (1731” şi alte cărţi bisericeşti.

El a purtat de grijă şi credincioşilor din Braşov şi Ţara Bârsei care refuzaseră să recunoască pe episcopii uniţi din Transilvania.

20 ianuarie 1728 – credincioşii de acolo fuseseră trecuţi de către austrieci sub ablăduirea episcopiei de Râmnic.

Moare la 1 februarie 1735.

CLIMENT (1735-48)

confirmat la 1 octombrie 1735

călugărit la Hurezi, egumen la Polovragi şi Bistriţa.

1736 – începe războiul ruso-turc, iar în 1737 austriecii adeclară şi ei război Turaaciei.

Turcia câştigă şi austriecii sânt nevoiţi să părăsească Oltenia.

Şi Climent a fost nevoit să se refugieze în Munţii Lotru sfătuit de CONSTANTIN MAVROCORDAT, Climent a făcut act de supunere turcilor pentru a scăpa ţara de jaf. A şi mijlocit pe lângă un paşă în acest sens.

18 septembrie 1739 – pacea de la Belgrad – Oltenia a revenit Ţării Româneşti.

Prima grijă a episcopului după reântoarecerea la Râmnic a fost raefacerea catedralei şi a întregii reşedinţe arse de turci atunci. În plus a mai ridicat şi o bolniţă (1745).

Din banii săi a mai ridicat câteva schituri: Pietrarii de Jos, Pătrunsa, Colnic şi biserici: Bodeşti, Bărbăteşti, Goranu.

1746 – ia parte la acţiunea de desfiinţare a rumâniei.

a tipărit foarte multe acărţi din cele traduse de Damaschin: ANTOLOGHIOM , OCTOIH, EVANGHELIAR PENTICOSTAR.

A retipărit „CAZANIA lui Varlaam” (1748).

A mai tipărit câteva cărţi scrise de el:

CAPETE ADE PORUNCĂ LA TOATĂ CEATA BISERICEAASCĂ (1743) Cuprindea 12 porunci adraesate preoţilor, privind îndeplinirea slujbei lor.

ÎNVĂŢĂTURI BISERICEŞTI PESCURT PENTRU ŞAPTE TAINE (1746)

În toată aceaastă activitate a fost ajutat de ieromonahul LAVRENTIE de la Hurezi, diostositor, autor de prefeţe, chiar tălmăcitor şi de tipografii DIMITRIE PANDOVICI şi fraţii MIHAI şi CONSTANTIN ATANASIEVICI.

8 mai 1748 – s-a retras din scaun din cauza vârstei.

Moare la 31 ianuarie 1753.

GRIGORIE SOCOTEANU (1748-1764)

egumen la Cozia

se numea Radu ca laic şi eraa dintr-o familie aboierească.

A fost căsătorit cu Ilinca Medelnicereasa, având şi 4 copii. Ei s-au despărţit de bună voie şi au intrat în monahism.

Grigorie a ajuns eclesiarh la Episcopie, apoi egumen şi arhimandrit.

A ridicat paraclisul Episcopiei păstrat până azi, cu fresce exterioare unde se păstrează chipul său. A ridicat împreună cu alţi ctitori bisericile Bunavestire şi Toţi Sfinţii.

A ajutat şi s-a îngrijit de schitul de la Sărăcineşti şi a făcut înnoiri la Govora

a acâştigat pe seaama episcopiei casele băneşti din Craiova.

În ce priveşte tiparul, a continuat tradiţia înaintaşilor săi:

LITURGHIER, OCTOIH, PSALTIRE, ANTOLOGHION ş.a.

A tipărit o BUCOAVNĂ (1749) şi 2 cărţi teologice: ceva adespre Preoţie şi o lucrare polemică a episc. NIL al Tesalonicului.

1755 – la stăruinţa mitropolitului sârb de la Carlovitz , Pavel Nenadovici, Grigorie a tipărit o GRAMATICĂ SLAVONĂ, iar la insistenţa episcopului Sinebie Jivanovici de la Arad a tipărit în 1761 PRAVILA de RUGĂCIUNI A SF.LUMINĂTORILOR SÂRBI.

Printrea colaşboratorii săi se numără ieromonahul LAVRENTIE de la Hurez, preoţii MIHAI, CONSTANTIN şi GHEORGHE, fii preotului ATANASIE Popovici.

A acordat ajutor duhovnicesc credincioşilor din Ardeal, hirotonindu-le preoţi. A adăpostit la Râmnic pe unii din călugării ardeleni refugiaţi de acolo. Printre ei se afla ierom. Nicodim căruia i-a dat şi o scrisoare de recomandare, în 1757, la plecareaa aceastuia în Rusia.

După numirea episcopului DIONISIE NOVACOVICI în Ardeal, menţineaa corespondenţă cu acesta.

Mai 1764 – s-a raetras din scaun şi s-a retras la Craiova. De aici, noul domn GIANNI RUSET (1770-1771) l-a pus în scaunul mitropolitan, în locul llui GRIGORIE II.

Octombrie 1771 – trupele ruse au ocupat Bucureştiul, iar mitropolitul şi domnul s-au retras în Oltenia.

Moare la 28 decembrie 1777, fiind îngropat în catedralaa episcopiei Râmnicului.

PARTENIE (1764-1771)

originar din Mihăieşti – Vâlcea

eclesiarh la Episcopie şi apoi egumen la Tismana

s-a dovedit un bun gospodar şi a continuat activitatea tipografică, tipărind mai multe acărţi de cultură.

CHESARIE (1771-1780), eclesiarhul mitropoliei Bucureşti.

Născut probabil în Bucureşti, la o dată necunoscută, având ca tată pe zaraful Anghelachi Halepliu. Este posibil ca străbunii să-i fi fost originari din Alepul Siriei. A învăţat la şcoala domnească Bucureşti. A ajuns probabil de tânăr protosinghel şi eclesiarh al mitropoliei Bucureşti, fiind unul dintre colaboratorii lui Grigorie II în acţiunea de tipărire a cărţilor româneşti.

1765 – a tradus lucrarea lui Simeon al Tesalonicului: VOROAVĂ DE ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI, tipărită la Bucureşti.

1769 – a diortosit cartea lui Meletie Pigas: „ÎNVĂŢĂTURA ORTODOXĂ”, tipărită în greacă la Bucureşti.

1770 – era în delegaţia condusă de mitropolitul GRIGORE, care mergea la Petersburg, la ţarina Ecaterina.

La scurt timp după reântoarcerea lor (1771), episcopul Partenie murind, episcopia Râmnicului i-a fost încredinţată lui Chesarie.

Alegerea sa s-a făcut abia în 1773 din cauzaa războiului ruso-turc (1768-1774).

Activitatea culturală:

a înfiinţat 2 şcoli: una la metocul Episcopiei din Bucureşti, şi una la metocul Obedeanu din Craiova, a refăcut vechea tipografie râmniceană, aducând mataerialele necesarae de la Sibiu, prin mijlocirea negustorului Hagi Pop Constantin. A tipărit aici: OCTOIH (1776), TRIOD (1777), CEASLOV (1779), PSALTIRE (1779).

Opera sa de căpătâi: MINEIELE pe octombrie-martie (1776-1779).

În ce priveşte traducerea, s-ar datora chiar episcopilor Chesarie şi Filaret. Gabriel Ţepelea a stabilit că este de fapt vorba de mai mulţi traducători, folosindu-se o serie de traduceri mai vechi. O primă traducere, fragmentară, după Mineiele greceşti, a făcut-o DOSOFTEI al Moldovei, căci „VIAŢA ŞI PETRECEREA SFINŢILOR” (1682-86) nu cuprindea altceva decât textele vieţilor de sfinţi din Minei. S-ar mai fi folosit traducerile de la MINEILE SLAVO-ROMÂNE de la Buzău (1698) ale lui RADU GRECEANU şi ale altora pe care nu-i ştim.

1737 – apăruse la Râmnic un ANTOLOGHION (în română), care era un Minei prescurtat, cuprinzând tipicul vieţilor sfinţilor, cântările şi slujbele din Mineie, dar numai pentru zilele de sărbătoare (reeditate la Râmnic 1745, 1766 şi Iaşi – 1755). În această lucrare cântările erau în limba română, pe când în cele de la Buzău în slavonă. Traducerea acestora se datora episcopului Damaschin, dar rămăseseră în manuscris.

Înseamnă că în MINEIELE de la Râmnic au apărut pentru prima oară în română numai cântările din zilele de rând.

În prefaţă se spune că însuşi mitropolitul Grigore a participat la traducerea Mineielor pe octombrie, noiembrie şi decembrie. O însemnare la sfârşitul celui pe octombrie, îl prezintă pe monahul RAFAIL de la Hurezi drept „aşezător la cuvintele limbii româneşti”. Note asemănătoare îl mai arată drept colaborator pe ierod. ANATOLIE de la Episcopie, iar începând de la Mineiele pe februarie mai apare ca tălmăcitor de limbă greacă „IORDAN biv vel gramaticul capadocianul”.

La ultimul Minei pe septembrie, tălmăcitor era noul episcop FILARET, împreună cu ierod. Anatolie director al tipografiei era ieromonahul IOACHIM de la Mitropolie. După cuvintele ierod. Anatolie reiese că a existat un grup de traducători. În afara mitropolitului Grigorie, a episcopilor Chesarie şi Filaret, greul tălmăcirii şi revizuirii traducerii anterioare a fost dus de acel IORDAN Capadocianul, precum şi de călugării Anatolie şi Rafail, care folosiseră traducerile anterioare pomenite mai sus.

Prin aceasta, cei doi episcopi, Chesarie şi Filaret, au marele mekrit de a fi organizat aceaastă primă ediţie integralăa care a stat la baza tipăririi, mai apoi a MINEIELOR de la Buda (1804-1805) retipărite de Iosif al Argeşului cu concursul lui Ioan Pinariu – Molnar.

Apariţia acestor Mineie a făcut ca slujba să se desfăşoare în toate abisericile româneşti, integral în româneşte (abia adupă 1863)!

Foarte importante, în aceste Mineie, sânt şi prefeţele semnate de Chesarie. În acestaea el lămureşte însemnătatea lunii respective, înfăţişează date istorice, religioase, mitologice, datini religioase.

În unele prefeţe face incursiuni în istoria poporului român, aducând dovezi asupra continuităţii noastre în Dacia.

În prefaţa Mineielor pe noiembrie împărţea istoria Ţării Româneşti în 3 părţi:

Epoca războaielor daco-romane

epoca zidirii mănăstirilor acare începe de la Radu Negru Vodă

epoca culturii sau a tălmăcirii de cărţi începând cu Matei Basarab.

În mineiul pe ianuarie (cea mai lungă prefaţă) foloseşte 2 istorici antici (Dio Casius şi Meletie Geograful) pentru a demonstra latinitatea şi continuitatea poporului român.

Toate aceste idei au pătruns în scurt timp în toate ţinuturile româneşti, fiind dezvoltate de reprezentaţii Şcolii Ardelene.

Mineile de la Râmnic reprezintă o sinteză a eforturilor de creare a unei limbi biseric eşti unitare, pe baza limbii populaare.

Limba este foarte frumoasă folosindu-se acuvinte de largă circulaţie. Pe de altă parte au apărut neologisme, cuvinte preluate direct din limba greacă sau latină.

În acest fel Mineiele reprezintă un monument al limbii româneşti, o lucrare ace avea să ajute la formarea unei conştiinţe naţionale româneşti.

Moare la 9 ianuarie 1780 – îngropat în biserica Sf.40 Mucenici, metoc al Episcopiei Râmnicului din Bucureşti.
FILARET (1780-1792) (devine mitropolit între 1792-93)

Când a ajuns la Rîmnic era deja mitropolit al Mirelor. A fost mutat la scaun de episcop de către domnitorul ALEXANDRU IPSILANTI cu încuviinţaraea patriarhului ecumenic SOFRONIE. Ca ierarh al episcopiei Râmnicului a aavut o activitaate considerabilă sprijinind dezvoltaraea culturală, dovedindu-se un vrednic urmaş al lui Chesarie.

În anul înscăunării, chiar, a reuşit să tipărească celelalte 6 Mineie. El a scris şi prefaţa la aceste 6 Mineie.

În cursul păstoririi sale el a mai tipărit şi alte cărţi bisericeşti. Prin osteneala sa s-au tipărit şi câteva acărţi de învăţătură şi unele traduceri din Sf.Părinţi: 1781 şi 1792 – CAZANIA (pe baza textului lui Varlaam şi a ediţiilor următoarae), 1783 – „Pilde Filozofeşti”, 1783 – traduceri din Sf.Atanasie cel Mare acu titlul SINOPSIS, tălmăcită după o versiune slavonă de acătre IOSIF, protosing. Episc. viitorul episcop de Argeş, 1787 – GRAMATICA lui Ienăchiţă Văcărescu vistiernic şi dicheofilax al Patriarhiei Ecumenice. În prefaţă, autorul înfăţişază şi câteva momente din istoria poporului român. Toată această lucrare reprezintă o manifestare importantă a începuturilor lingvisticii româneşti.

În numai 9 ani, Filaret a tipărit peste 25 cărţi, toate cu cheltuiala asa.

1788 – activitatea tipografică a încetat din cauza războiului ruso-turc 1788-91 şi a fost reluată în 1792 când s-a pus sub tipar o nouă ediţie a Cazaniei şi una a Ceaslovului.

Între colaboratorii lui Filaret trebuie pomeniţi ieromonahul GRIGORIE RÂMNICEANU, diortositorul celor mai multe tipărituri, protosinghelul IOSIF

1792 – Filaret a fost ales mitropolit, dar după un an a fost nevoit să se retragă.

Moare la 1794 la mănăstirea Căldăruşani.

NECTARIE (1793-1812)

grec din Morcea

arhimandrit al Episcopiei

a tipărit câteva cărţi:

1809 – PANIHIDĂ (autor:DIONISIE COZIANU, ecleziarhul Mitropoliei).

1811 – OCTOIH - prin osârdia lui Iosif al Argeşului.

1806 – CHIRIACODROMION în bulgară –prima carte tipărită la noi în această limbă.

1812 – ajunge mitropolit, oferind o mare sumă de bani domnului IOAN CARAGEA (1812-1818).

În schimbul acestei sume a izbutit să asigure la Râmnic alegerea nepotului său:

GALACTION (1813-1824)

FOST EGUMEN LA Govora

A tipărit câteva cărţi

1819- ajungând la conducerea mitropoliei Dionisie Lupu a încercat să-l înlăture pe Galaction, dar el a reuşit să-şi păstreze scaunul prin mită.

1821 s-a refugiat la Sibiu şi după potolirea mişcării s-a reântors la Râmnic.

18 aprilie 1824 – demisionează

NEOFIT (1824-40)

1829-33 – aq acârmuit Mitropolia ca locţiitor

1825 – tipografia şi-a încetat activitatea

1837 – şi-a deschis cursurile seminarul, având ca direcktor pe RADU TEMPEA AVI

1840 – mitropolit.

Abia în 1848 a fost trimis aici NIFON SEVASTIAS pentru administrarea treburilor eparhiei.

1849 – este desemnat ca locţiitor al Mitropoliei continuând să păstoraească la Râmnic.

1850 – ales un nou titular CALINIC de la Cernica.

CALINIC dela Cernica (1850-62)

1807 – a intrat în această mănăstire poate sub influenţa marilor Paisie şi Vasile.

hirotonit diacon de mitropolitul bulgar Sofronie de la Vraţa.

1813 – hirotonit preot de arhiereul Dionisie Lupu Sevastias.

Îndrumat de duhovnicul său Pimeu, a început o viaţă de grele nevoinţe duhovniceşti.

1812 – fusese trimis î’mpreună cu acest Pimeu la mănăstirea Neamţ să strângă ajutoare pentru refacerea bisericii Sf.Nicolae.

1816 – pleaşcă la Athos pentru un an

1818 – ales stareţ

1820 – arhimandrit.

S-a preocupat foarte mult de îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti în Cernica.

1824 – erau acolo 130 călugări; 1838 – 300 călugări; 1850 – peste 350.

Foarte mulţi dintre ierarhii ulteriori ai ţării îşi avuseseră metania aici.

Calinic era permanent căutat de credincioşi şi era renumit pentru faptele sale minunate.

1821 – a hrănit la mănăstire un mare număr de bucureşteni refugiaţi de frica turcilor.

Pentru copiii din satul Cernicaa a făcut o aşcoală.

Încă din primii ani s-a preocupat de pictarea bisericii Sf.Nicolae.

1832-36 – a zidit biserica Sf.Gheroghe din ostrov cu banii primiţi de la arhiereul Ioanichie Stratonichias. A terminat-o în 1842.

El a mai ridicat aqcolo şi o bolniţă pentru îngrijirea bolnavilor.

1846 – începe zidirea bisericii cu hramul Sf.Treime de la Paasărea.

1827 – a zidit din nişte bani donaţi biserica Adormirea Maicii Djomnului în Câmpina.

În timpul său averea mănăstirii a sporit mult prin cumpărarea unor moşii şi prăvălii în Bucureşti şi prin ridicarea unor mori pe Dâmboviţa.

1838 – obţine un hrisov prin care mănăstirea era scoasă de sub închinaraea către mitropolie.

1850 – BARBU ŞTIRBEI (1849-56) – al cărui strămoşi Cernica Ştirbei ctitorire biserică, i-a propus lui Calinic să accepte episcopia la Râmnic.

14 septembrie 1850 – ales.

Întrucât episcopia Râmnicului se afla într-o stare jalnică s-a preocupat în pr5imul rând de refacerea ei.

A numit protopopi şi a hirotonit mai mulţi preoţi.

1851 – redeschide cursurile seminarului, întâi la mănăstirea Bucovăţ, apoi la Craiova.

1853 – a refăcut din ruine biserica schitului Romanaţi.

1854 - s-a mutat la Râmnic, căci până acum stătuse la Craiova şi a aadus aici şi seminarul.

1856 – a terminat ridicarea noii catedrale pictate de Gheorghe Tătărescu.

1859-64 – a ridicat cu banii săi schitul Frăsinei rânduind reguli aspre de vieţuire.

În timpul secularizării Calinic a rugat pe Cuza să excepteze acest schit de la lege, lucru pe care domnul i la îndeplinit.

1860 – pune bazele unei tipografii la Râmnic unde a tipărit mai multe cărţi.

1867 – a donat-o oraşului Râmnic, cu tot ce avea aea.

A fost un bun patriot, luptând pentru unire.

A făcut parte din Divanul ad-hoc, din Adunarea electivă a ţării care a ales domn pe Cuza.

Bjiograful său – Anastasie Baldovin.

1866 – şi-a scris testamentul, în carae spunea că duopă moarte nu lasă nici bani de îngropare, căci împărţise tot săracilor.

Bătrân şi bolnav, s-a retras la mănăstirea Cernica, încredinţând conducerea aeparhiei lui Grigorie. Dar guvernul i-a refuzat parefisisul şi a rămas în vrednicia de episcop până la moarte.

Moare la 11 aprilie 1868 – îngropat în tinda bisericii Sf.Gheorghe

28 februarie 1950 – Sf.Sinod a hotărât canonizarea lui.
ATANASIE STOENESCU (1873-80)
După moartea lui Calinic administraţia eparhiei a fost încredinţată lui INOCHENTIE CHIŢULESCU (1868) , hirotonit arhiereu abia în 1872.

1873 – este ales ATANAKSIE de la RJOMAN (1865-73)

originar din Bucureşti

învăţase la seminarul Râmnic

studii la Pesta

1857 – deputat în Divanul ad-hoc

Moare în februarie 1880 – îngropat la Cernica
IOSIF BOBULESCU (1880-86)

originar din părţile Sucevei

seminarul la Socola

preot de mir Botoşani

profesor la Sjocola

1862 – arhiereu titu7lar Sevastia şi vicar la Iaşi

1886 – se retrage din scaunul Râmnic
GHENADIE ENĂCEANU (1886-1898)

Născut la 1835 (moldovean)

seminarul la Socola

şcoala teologică la Halki şi Academia Kiev