Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri
Yüklə 1,22 Mb.
|
|
1862 – hirotonit arhiereu la Iaşi – „Tripoleos”, cârmuind eparhia Huşilor 4 ani. 17 noiembrie 1864 – prin decretul de înfiinţare a Episcopiei Dunării de Jos a afost numit locotenent de episcop 10 mai 1865 – episcop eaparhiot 1879 – ales la Roman. La Huşi s-a îngrijit de refacerea cataedralei reşedinţei şi clădirilor din jur. La Ismail a făcut totul de la început, o reşedinţă, un seminar. Laa Rjoman a terminat casa episşcopală, a arestaurat catedrala. A transformat grădina Episcopală într-un adevărat parc. Prin stăruinţele sale, statul a ridicat o clădire nouă pentru seminarul din Roman. În ce priveşte raportul cu clerul şi credincioşii: a izbutit să impună o disciplină a determinat oamni cu stare să contribuie la refacerea unor biserici, a rfăcut vizite canonice în eparhie. A încurajat tinerii dornici de învăţătură, dăruindu-le cărţi sau trimiţându-i la studii. Gavriil Musicescu a fost trimis la Petersburg de către Meldisedec pe când se afla la Ismail. Se pare că el a fost acela care a sfătuit pe mitropolitul Nifon să întemeieze seminarul ce avea să-i poarte numele. S-a arătat un susţinător convins al Unirii. 1856 – ţine o predică celebră, la Huşi, cu titlul „Jertfă pentru Unirea Principatelor” 29 august 1857 – ales deputat în Divan de către preoţimea din Huşi. A propus declararaeaa autocefaliei BOR şi înfiinţarea unei autorităţi sinodale acentrale. După realizaraea Unirii, a sprijinit reformele lui Cuza, care apreciindu-l în chip deosebit l-a numit Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (30 aprilie 1860). Dar, din cauza atacurilor boierimii la adresa sa, şi-a înaintat demisia, o lună mai târziu. din 1859 – lucrează în comisia de inventariere a averilor mănăstireşti, ajutând împlinirea secularizării. În timpul lui Cuza a activat ca amembru în Consiliul Superior de instrucţie, lucrând la întocmirea unei noi programe a seminariilor şi a Facultăţii de Teologie Iaşi. 1865 – a refuzat îndemnurile lui Filaret Scriban de a lupta pentru canonicitate. 1868 – împreună cu Ioan Cancacuzino a îndeplinit o misiune politică la Petersburg cu scopul încheierii unui tratat de bună vecinătate cu Rusia. În timpul războiului de Independenţă a poruncit ca preoţii să strângă ofrande pentru ostaşii români. Cu aleasaa sa pregătire, a afost sufletul multor discuţii în Sinod şi autor a mai multor regulamente şi hotărâri adoptate de Sinod. A fost autorul răspunsului dat de Sinod la scrisoarea Patriarhiei Ecumenice (1882). 1875 – Sfântul Sinod l-a delegat (împreună cu Ghenadie Ţeposu) la conferinţa vaechilora catolici – Bonn (12-16 august). Activitatea sa aculturală a dus la aalegerea sa ca membru titular al Societăţii Academice Române (1879) – Academia Română), încă de la 1870. A redactat o serie de lucrări istorice de mare importanţă, constituind azi o bogată sursă de documentarae: „Cronica Huşilor” (1869) „Cronica Romanului (1874-75) „Lipovenismul, adică schismaticii sau nascolnicii şi ereticii ruşi...” (1871) „Papismul şi staraaea actuală a BOR” (1883) „Catalogul manuscriselor slave din mănăstirea Neamţ” (1883) „Notiţe istorice şi arheologice adunate de la 48 de mănăstiri şi biserici antice din Moldova”(1885) „Viaţa şi scrierile lui Grigore Ţamblac” „Schiţe biografice din viaţa mitropolitului Filaraet II al Ungrovlahiei” Au rămas în manuscris: „Cronica Mitropoliei Moldovei” „Material inedit pentru Istoria Bisericii Române” A tradus din germană, slavă şi greacă mai multeş cărţi (cărţi de predici, de slujbă, de zidire). De la Meldisedec ne-a rămas şi o bogată corespondenţă cu iluştri oameni ai vremii, constituind o valoroasă sursă de informare pentru istoria noastră.
A lăsat Academiei o imensă bibliotecă şi o colecţie numismatică. Cu toate aceste realizări, ani în şir a fost atacat în Presă (se pare de către catolici) deoareace sesizase pericolul propagandei catolice, apoi chiar de către oamnii politici ai vremii pe care nu voia să-i sprijine şi chiar de unii colegi sinodali mai puţin luminaţi. Toate acestea au împiekdicat alegerea sa ca mitropolit primat atât în 1875, dar mai ales în 1886, după moartea lui Calinic Miclescu. Moare la 16 mai 1892 – îngropat la Roman, în grădina fundaţiei saqle. I-au urmat: Locţiitori: IOANICHIE FLOR BĂBĂUANUL INOCHENTIE MOISIV PLOIEŞTEANUL IERONIM IONESCU PLOIEŞTEANUL Eparhiot – IOANICHIE FLOR (1897-99) CONON ARĂMESCU BĂCĂUANUL – viitor episcop de Huşi şi apoi primat 17 februarie 1900 – ales GHERASIM DAFIRIN CRAIOVEANUL studii la Atena - director şi profesor la Siminarul Râmnic 1909 – s-a ridicat împotriva Legii consistoriului şi împotriv a mitropolitului primat Athanasie Mironescu, fapt pentru care Sfântul Sinod l-a înlăturat din scaun în 1911. Moare în 1922 la Frăsinei.
1912 – ales la Argeş 1912 - TEODOSIE ATANASIU PLOIEŞTEANUL învăţase la Socola, apoi la Atena fusese egumen la Sf.Spiridon – Iaşi vicar la Bucureşti sub Athanasie Mironescu A tradus „Comentariile Sf.In.G.A. la epistolele pauline” (9 volume – Bucureşti 1901-23) 1923 – se retrage la Neamţ Moare la 1927.
ANTONIE (1728-29) MISAIL (1729-35) VARLAAM de la Huşi (1735-45) a pus bazele unei tiparniţe la Rădăuţi şi a dat la lumină câteva cărţi de slujbă: „CATAVASIER” (1744) „CEASLOV” (1745) „ANTOLOGHION” (1745)
a tipărit „LITURGHIERUL SLAVON-ROMÂN” (1745) a înfiinţat o şcoală la Episcopie.
venea de la Putna şi a avut o păstorie, deşi agitată, totuşi foarte rodnică. Este întâlnit ca membru al divanului cu ocazia hotărârii de a nu se mai primi ierarhi străini (1752), cu ocazia desfiinţării vădrăritului şi văcăritului (1756 şi 1757) Ctitoreşte: 1773 – Vadul Vlădicii, lângă Rădăuţi 1774 – Sf.Treime din Cernăuţi 1777 – biserica din Vicovul de Jos A făcut mai multe danii mănăstirii sale de metanie. 10 aprilie 1774 – Pacea de la Kuciuk – Kainargi în urma războiului ruso-turc (1768-74). Austria a cerut Porţii partea de nord a Moldovei, drept recompensă+ pentru ajutorul dat în cursul războiului. Poarta a cedat acum acest teritoriu cunoscut cu numele de Bucovina. Domnul GRIGORIE III GHICA (1774-1777 ) a protestat, dar a fost ucis din ordinul Sultanului. 1781 – s-a făcut un schimb de parohii între mitropolitul GAVRIIL CALIMACHI şi DOSOFTEI, în sensul că Suceavaa şi parohiile din jur, care aparţineau Mitropoliei, au fost cedată Episcopiei Rădăuţi, iar Mitropolia primea în schimb ţinutul Dorohoi, neocupat de austrieci. 12 decembrie 1781 – printr-o hotărâre a împăratului IOSIF II (1780-90), reşedinţa episcopiei a fost mutată la Cernăuţi. Astfel a încetat jurisdicţia Mitropoliei Moldovei asupra Episcopiei Bucovinei, aceasta fiind acum subordonată Mitropoliei sârbe de la Carlovitz. Din 1786 – titularii ei făceau parte din Sinodul mitropolitan de la Carlovitz. 13 septembrie 1783 – episcopul a reuşit să aducă în mănăstirea Sf.Gheroghe din Suceava moaştele Sf.Ioan cel Nou, duse în Polonia cu aproape un veac în urmă. Moare la 22 ianuarie 1789. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ din BUCOVINA SUB AUSTRIECI (1775-1918 1787- Bucovina aeste unită cu Galiţia 1849 – datorită luptei românilor, Bucovina este scoasă din această dependenţă administrativă şi devine „ducat” subordonat direct Vienei. 12 decembrie 1781 – reşedinţa episcopală este mutată la Cernăuţi 1782 – este instalat DOSOFTEI HERESCU 1783 – Îîn baza unui decret al lui IOSIF II Episcopia Bucovinei a fost subordonată Mitropoliei sârbe din Carlovitz. 1786 – s-a pus în aplicare noul regulament de organizare a Bisericii Ortodoxe di8n Bucuvina. Eparhia a fost împărţită în 6 protopopiate şi 2 vicariate, iar numărul preoţilor a fost redus. Episcopul se numea direact de către împărat, ajutat în exeraacitaarea atribuţiilor de un vicar şi un consistoriu format din 4 asesori, 2 preoţi şi 2 mireni. Prin acelaşi regulament eraa redus şi numărul mănăstirilor. Au rămas în fiinţă numai Putna, Suceviţa şi Dragomirna din cele 20 existente. 1783 – s-au adus din Polonia la Suceava moaştele Sf.Ioan cel Nou. Pentru mănăstirile rămase s-a fixat un număr de cel mult 25 vieţuitori. De aceea foarte mulţi călugări au trecut în Moldova. Aşa s-a întâmplat cu stareţul Paisie carae s-a aşezat la Secu cu 350 călugări. Cei rămaşi au adresat autorităţilor nenumărate memorii. În faţa mănăstirii Sf.Iulie din Suceaava, ctitorie a lui Ştefan cel Mare s-a înfiinţat o şcoală teologică sub conducerea arhimandritului sârb DANIIL VLAHOVICI, numit peste avoia episcopiei Dosoftei. În fiecare parohie se prevedea înfiinţarea unei şcoli rurale sub îndrumarea preotului, iar la protopopiate şcoli urbane. Averile Episcopiei şi ale mănăstirilor s-au constituit în aşa zisul „fond religionar”, administrat de stat, care trebuia să serveaască la întreţinerea bisericilor, şcolilor, salarizarea clerului. Deşi măsurile luate erau bune parent, totuşi fînglobarea aceaasta a aavut urmări neplăcute pentru biserica Bucovinei. 1783 – mitropolitul sârb Moise Putnic a trimis ca vicar lui Dosoftei pe Ghedeon Nichitici, care însă a fost repede numit la Sibiu. În locul său a fost trimis un alt vicar, care, foarte imoral fiind , a dispărut. Dosoftei a protestat şi împăratul Iosif II a anulat numirile de vicar. Pe de altă parte, această înglobare a dus la pătrunderea elementului unit aici. Faţă de acest lucru, Djosoftei a ameninţat cu răzvrătirea dacă vor mai fi lăsaţi ruteni să se stabileaască acolo. S-a opus apoi la secularizareaa averilor episcopiei şi a încercat ca noul Fond religionar să se folosească numai în interesul Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Moare la 22 ianuarie 1789 – prin el dispărea un reprezentant de nădejde al românismului de aici. A fost numit, la cererea mitropolitului sârb, DANIIL VLAHOVICI, stabilit în Bucovina ca adirector al Şcolii de la Sf.Ilie. Acesta s-a aarătat un devotat slujitor al intereselor imperiale. A favorizat pătrunderea elementelor rutean şi a limbii slavone în cultul bisericilor bucovinene. 1815 – Şcolile primare româneşti au fost declarate şcoli catolice (foarte umilitor) şi puse sub controlul consistoriului din Lvov. 1793 – se suprimase obligativitatea învăţământului primar. Urmare a fost că majoritatea şcolilor s-au desfiinţat, iar în cele rămase s-a înlocuit româna cu germana sau poloneza. Şcoala clericală de4 la Sf.Ilie era în continuă decădere. 1817 – se închide. 1791 – are loc totuşi un fapt de seamă: s-a îngăduit episcopului să contşroleze administrarea afondului bisericesc. Daniil moare la 20 august 1822 (la Vatra Dornei). 1823 – Francisc I (1792-1830) numit ca episcop pe arhimandritul ISAIA ABĂLOŞESCU, hirotonit la Carlovitz. fiu de preot din Putna (născut la 1766) absolvent al Şcolii de la Putna egumen al mănăstirii Putna, vicar al Episcopiei. După numire, a început demersurilepentru deschiderea şcolii clericale. 1827 – se deschid cursurile unui Institut teologic la Cernăuţi, iar puţin mai târziu un seminar clerical. În Institut se primeau numai absolvenţi de liceu. Profesorii se recrutau dintre preoţii care-şi desăvârşeau studiile la Viena. În plus Isaia a cerut să se reânfiinţeze şcolile primare româneşti. Moare la 14 septembrie 1834 – îngropat în paraclisul ctitorit de el la mănăstirea Putna. Impăratul Ferdinand, V (1830-1848) a numit pe EVGHENIE HACMAN originar din Văslăuţi. Studiase la Cernăuţi şi făcuse facultataea la Viena. Acolo aa ajuns profesor de limba română a arhiducelui Ferdinand, viitorul împărat, care l-a şi numit episcop. Hirotonit la Carlovitz. Într-un fel eparhiaa aa ajuns din nou într-o stare tristă. 1843 – Curteaa a aaprobat un nou statut de organizare a Bisericii. Eparhia s-a împărţit în 12 protopopiate, iar numărul parohiilor a crescut. S-a prevăzut instituirea unor preoţi tineri „cooperatori” ajutători ai preoţilor parohi bătrâni. 1838 – s-a înfiinţat o şcoală de cântăreţi bisericeşti. Evghenie a cerut reînfiinţarea şcolilor româneşti din eparhie, cu învăţători români ortodocşi. S-a aprobat în parte. Episcopul şi consistoriul au primit dreptul de conducere a şcolilor. 1869 – învăţământul primar din Bucovina a fost trecut în seama statului. 1848 – se înfiinţase o şcoală pedagogică românească la Cernăuţi, transformată la 1869 în şcoală germană. 1860 – se înfiinţase la Suceava un liceu ortodox, dar în limba germană. 1841 – s-a început editaraea de calendare româneşti, editate până în 1848 de preotul PORFIRIE DIMITROVICI şi apoi de preotul SAMUIL MORARIU, viitorul mitropolit SILVESTRU. 1844 – s-a pus temelia cataedralei din Cernăuţi 1864 – sfinţită. Pe lângă aceste realizări s-au înregistrat şi aspecte negative: conducerea despotică a episcopiei, totul cu ştirea autorităţilor austriece. Limba agearmană câştigaa teren Episcopul a luptat cu înverşunare împotriva alfabaetului latin. A oprit pe preoţi să meargă ola teatrul românesc I-a sprijinit mult pe rutenii uniţi În ciuda acestor lucruri , s-a format o puternică mişcarae românească. 1848 – chiar are loc o adunare prin care se cerea ca episcopul să fie ales din rândul clerului român şi nu numit de împărat. Se cerea înfiinţarea unei Mitropolii pentru toţi românii ortodocşi din Imperiu. Episcopul Evghenie s-a văzut nevoit să accepte şi a dispus ca pe viitor materiile de studiu în Institutul Teologic să fie predate în română. 1848-49 – S-a pus problemaa reorganizării eparhiilor ortodoxe din Imperiu. Chiar episcopul a prezentat curţii un memoriu în carae preconiza înfiinţareas unei Mitropolii ortodoxe autonome pentru toţi românii din Imperiu. Cereau ca Episcopia Bucovinei să se despartă de Mitropolia de Carlovitz pentru a fi pusă sub jurisdicţia Mitropoliei ortodoxe ce avea să se înfiinţeze la Sibiu. Dar doleanţele românilor au rămas fără ecou, mai cu seamă că între 1851-1860 s-a inaugurat sistemul absolutist de guvernare. Şi apoi episcopul Evghenie se împotrivea autonomiei bisericeşti. 1873 – Evghenie a reuşit să-şi ridice eparhia la rangul de mitropolie. După crearea statului dualist austro-ungar (1867) Serbia şi Transilvania au rămas în cadrul statului maghiar, iar Bucovina ţinea ade Viena. Crearea noii mitropolii a fost combătută cu înverşunare de românii bucovineni. Moare la 31 martie 1873. La înmormântarea sa profesorii de teologie au refuzat să ţină cuvântări funebre. Noiembrie 1873 – TEOFIL BENDELA om cu pregătire la Cernăuţi şi Viena vicar al eparhiei autor de lucrări în româneşte hirotonit la Sibiu (1874). După instalaraae a plecat la Viena, unde a convocat pe sufragonii săi din Dalmaţin (căci aceasta fusese alipită Mitropoliei Bucovinei spre a-i dezbina pe sârbi) în sinod mitropolitan. Deşi n-a păstorit decât un an, Teofil a izbutit să obţină mărirea salariului preoţilor. A dispus să se introducă scrierea cu litere latine. Moarae la 21 iulie 1875 – îngropat la Cernăuţi. Scaunul a fost apoi vacant 2 ani, fiind locţiitor TEOCTIST BLAJEVICI 29 august 1875 – s-a înfiinţat Universitatea germană. În locul Institutului teologic s-a creat o Facultate cu 2 limbi de predare: germană şi română 1877 – TEOCTIST este numit arhiepiscop şi mitropolit. Hirotonit în biserica greacă din Viena. Născut la 1807, fiu de preot Fusese şi el preot paroh, profesor de religie, duhovnic la Institutul teologic şi vicar al eparhiei Moare la 1879. A fost ridicat în scaun SILVESTRU MORARIU ANDRIEVICI originar din Mitocu Progomirnei (născut la 1818) 1877 – vicar 1843-62 – preot de mir A militat mereu pentru autonomia Bisericii Bucovinene, pentru păstrareaa caracterului românesc. Ca deputat în parlamentul Vienez, a apărat foarte bine interesele. A publicat numeroase lucrări în româneşte, mai ales manuale pentru învăţământul primar. Ca mitropolit a militat pentru apărarea drepturilor româneşti în Bucovina. 1882 – a convocat Congresul bisericesc în caarea s-a avotat Statutul Congresului, acceptat de Împărat abia după 10 ani (1891) Sub mitropolitul Silvestru, rutenii au cerut noi drepturi pentru Biserica lor, dar mitropolitul s-a opus acestora. 1881- la îndemnul său s-a înfiinţat wsocietatea muzicală „Armonia”. 1884 – s-a întemeiat o Societate literară a studenţilor teologi numită „Academia ortodoxă”. 1883 – a pus bazele „Tipografiei arhiepiscopale” 1882 – apare revista „Candela” În timpul său au activat la Facultataeaa de Teologie mari profesori: Isidor Onciul, Alexie Comoroşan, Eusebiu Popovici, Teodor Tornavschi ş.a. Moare la 3 aprilie 1895. Scaunul va fi încredinţat vicarului ARCADIE CIUPERCOVICI. Originar dintr-o familie preoţească din Câmpulung. A studiat la Cernăuţi, a fost egumen la Putna şi vicar al Mitropoliei. Sub el s-a raevenit la o veche starea de lucjruri, când autorităţile contşrolau aproape tot. Sub el, clerul rutean a obţinut drepturi în Biserica românească. Rutenii au formulat noi pretenţii, cerând drepturi egale cu românii: locuri la facultate, catedre, slujbe în limba ruteană la catedrală etc. Arcadie moare la a5 mai 1902. Ultimul ierarh sub stăpânire austriacă a fost VLADIMIR REPTA (1902-1924) născut la 1842 – studii la Cernăuţi, Viena, Bonn, Munchen, Zurich. Profesor de NT la Facultaate,a decan, şi apoi rector al Universităţii 1896 – devine vicar 1899 – hirotonit ca aepiscop de Rădăuţi
Facultatea de Teologie a luat avânt şi au ieşit de acolo în continuare, profesori mari. Sub el a continuat lupta între ruteni şi români. 1913 – guvernul a numit ca vicar, peste voia mitropolitului, un vicar rutean. Dar în curând a izbucnit primul război, finalizat cu distrugerea Imperiului habsburgic şi Unirea cea mare. 1924 – Vladimir s-a retras. EPISCOPIA HUŞILOR SAVA (1708-13) - Roman (1713-18) i-a urmat lui VARLAAM (1689-1708) venea de la schitul Pângăraţi noul ierarh a găsit episcopia într-o stare jalnică datorită nepăsării înaintaşului său. Domnitorul Mihai Racoviţă i-aa acordat pentru început un ajutor care l-a continuat apoi şi Dimitrie Cantemir. Însă tot ce începuse să raefacă Sava a fost din nou distrus în timpul războiului ruso-turc )1711). Un mare ajutor i-a venit prin anularea taestamentului lui Varlaam care spoliase Episcopia ca să lase totul ctitoriei sale de la Brădiceşti. 1713 – Sava a fost trecut în scaunul episcopal de la Roman. Au urmat: IOREST (1713-27) - egumen la Secu GHEDEON (1727-34) - Roman (1734-43) VARLAAM (1734-35) - Rădăuţi (1735-45) venea din mănăstirea Neamţ. TEOFIL (1735-43) - Roman (1743-47) fost egumen la mănăstirea Neamţ are loc un nou război ruso-turc (1739) carae a aafectat episcopia
de la Putna 1752 – şi-a prezentat paretisisul din cauza bătrâneţii. Caa fost episcop aa participat la adunarea convocată de Iacob Putneanul – 1 ianuarie 1752 – când s-a hotărât ca în scaunele episcopale să nu mai fie niciodată aleşi ierarhi de alt neam. INOCHENTIE (1752-82) de la Putna remarcat de Iacob Putneanul, a făcut, de tânăr, dichiu la Episcopia de Rădăuţi. Probabil, tot la recomandarea sa a fost ales episcop la Huşi. În cei 30 ani s-a adovedit un gospodar priceput, un patriot şi om de cultură. A rezidit din temelie catedralaa episcopală de la aHuşi ctitorită de Ştefan cel Mare . Lucrările au fost făcute cu susţineraea domnului MATEI GHICA (1753-56). Inochentie la îndemnat pe CONSTANTIN RACOVIŢĂ CEHAN (1756-57) să înfiinţeze spitalul Sf.Spiridon din Iaşi. S-a ocupat îndeaproape de averea Episcopiei, căutând să o sporească pentru că era asingurul mijloc de întreţinere. Pe abaza averii ekpiscopiei a reuşit el să refacă reşedinţa şi catedrala , jefuite în 1767. 1756 – a luat parte la divan, alături de ceilalţi vlădici, pentru a hotărâ desfiinţareaa dării vădrăritului. 1769-70 – a condus o delegaţie moldoveană în Rusia la curtea ţarinei Ecaterina II (1762-96) pentru a prezenta adoleanţele ţării. Din delegaţie mai făceau parte: VARTOLOMEU MĂZĂREANU de la Solca şi Benedict Teodorovici de la Moldoviţa. În timpul şederii la Petersburg, Inochentie a îndemnat pe arhimandritul Vartolomeu să traducă „Liturghiaa arhierească”. – Inochentie s-a reântors în ţară, iar cei 2 egumeni au mai rămas un timp pentru a primi de la împărăteasă veştminte, cărţi şi obiecte liturgice. Moare la 10 octombrie 1782 – înmormântat în catedrala aepiscopală.]
după moartea lui Inochentie, episcopia a fost jefuită de domnul de atunci ALEXANDRU MAVROCORDAT DELI-BEI (1782-85), încât noul ierarh a poruncit să se întocmească un pomelnic al episcopilor de Huşi şi al domnilor ţării în care a înfierat fapta acestui domn. După înscăunare, Iacob a ridicat o nouă reşedinţă episcopală. Într-un timp relativ scurt a reuşit să refacă starea materială a episcopiei. 1785- a trimis o scrisoare pastorală către preoţii din eparhie plină de îndemnuri privind săvârşirea slujbei lor, purtaraea lor ş.a.
s-a îngrijit de înzestraarea episcopiei cu obiecte de cult. Fusese însărcinat de mitropolit să slujească la înmormântarea stareţului PAISIE de la Neamţ (mort la 1794) 1796 – episcop la Roman GHERASIM (1796-1803) fiu de preot din părţile Rădăuţilor. Fusese trimis de Leon Gheucă pe când sse afla la Roman la studii în Germania. Reântors, a ajuns diacon şi dichin la Mitropolie. Ca episcop s-a preocupat foarte mult de ridicarea aepiscopiei. 1803 – îi urmează lui Veniamin în scaunul de la Roman.
După alegerea lui Gherasim Clipa la Roman, la Huşi vine MELETIE LEFTER (1803-26). 1812 – Rusia ţaristă a ocupat teritoriile din stânga Prutului; eparhia Huşiului a rămas numai cu ţinutul Făleiului. Din această cauză ţinutul Vaslui a fost luat de la Roman şi alipit Huşiului. 1826 – ales în locul lui Gherasim Clipa la Roman, iar în locul său a fost ales SOFRONIE MICLESCU de la Neamţ. 1846 – se înfiinţează la Huşi o nouă şcoală catehetică. 1851 – devine mitjropolit, în locul său fiind ales egumenul mănăstirii Slatina MELETIE ISTRATE, fost diacon al mitropoliei Veniamin. 1852 – s-au deschis cursuri8le seminarului de la Huşi. a mai înfiinţat o şcoală de muzică bisericească. 1856-57 – episcopul Meletie a fost atras în partidaa antiunionistă de către frataele lui, Nicolae fapt ce l-a îndepărat de clerul şi poporul său. Acest lucru i-a aadus o adâncă supărare, care i-a grăbit sfârşitul . Moare la 1857. După moartea sa aau fost numiţi ca locotenenţi: GHENADIE ŞENDRAEA TRIPOLEOS, CALINIC MICLESCU, MELCHISEDEC ŞTEFĂNESCU DIONISIE ROMANO. Yüklə 1,22 Mb. Dostları ilə paylaş:
|