Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

În acest timp pleacă la Petesburg 2 delegaţii pentru a prezenta ţarinei ECATERINA II (1762-96) nişte doleanţe. Delegaţia munteană era alcătuită din mitropolitul GRIGORIE , arhimandritul GHESARIE viitorul episcop al Râmnicului şi apoi mitropolit, arhimandritul FILARET, urmaş la Râmnic al lui Ghesarie, vistiernicul Mihail Cantacuzino, logofătul Nicolae Brâncoveanu.

Delegaţia moldoveană: episcopul INOCHENTIE al Huşilor, egumenul Benedict de la Moldoviţa, arhimandritul VARTOLOMEU MĂZĂREANU ş.a.

În timpul în care acele două delegaţii erau în Rusia (1770), turcii au reuşit să pună un nou domn în Ţara Românească: pe MANOLE GIANI RUSET (mai 1770 – octombrie 1771) în locul lui GRIGORIE III GHICA ce se afla în Rusia.

Atunci, noul domn înlocuieşte pe mitropolit cu GRIGORIE SOCOTEANU (26 iulie 1770 – octombrie 1771).

Octombrie 1771 – ruşii ocupă din nou Bucureştiul şi repun vechiul domn şi vechiul mitropolit.

13 iulie 1774 - generalul rus Saltâkov i-a dăruit moaştele Sf. Dimitrie Bsasarabov pe acare mitropolitul le-a aşezat în catedrala mitropolitană, iar la 10 octombrie 1776 – patriarhul ecumenic SOFRONIE II (1774-80) la cererea domnului Alexandru Ipsilante (1774-1782), va acorda mitropolitului Grigorie şi urmaşilor titlul de „locţiitor al scaunului din Cezareea Capadociei”. În felul acesta mitropolitul Ungkrovlahiei va ocupa pentru o vreme locul I în ierarhia Patriarhiei Ecumenice (adică prima după Patriarhia Ecumenică). Acest titlu venea ca o recompensă la marele ajutor pe care Biseria Ţării Româneşti îl dăduse Ortodoxiei Răsăritene.

Martie 1781 – mitropolitul primeşte vizita Patriarhului AVRAMIE II al Ierusalimului (1775-1787)

Sub raport cultural, mitropolitul Grigorie, ajutat de domnitorul ALEXANDRU IPSILANTE, a înfiinţat şcoli, spitale, tipografii. Acum apare „CONDICA DE LEGI” a lui Ipsilante în care se prevăd anumite reforme administrative.

10 ianuarie 1776 – hrisov prin care şcoala adomnească de la Sf. Sava ase organiza în 4 cicluri. Conducerea şcolii era încredinţată unei Eforii condusă de mitropolit şi cei doi episcopi sufragani. Totodată se mai înfiinţau două şcoli la Craiova şi Buzău. Apoi s-au ocupat de şcoala slavonească de la Sf.Gheorghe Vechi.

În privinţa tiparului: EVANGHELIA (1760, 1775), ANTOLOGHION şi CEASLOV (1767), MOLITVELNIC (1767), PENTICOSTAR, TRIOD, OCTOIH, CEASLOV, PSALTIRE şi multe altele, în total 30 tipărituri.

Dintre cărţile de învăţătură: VOROAVĂ DE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI în traducerea aarhimandritului GHESARIE de la Râmnic (1765), OMILIILE SF.MACARIE EGIPTEANUL (1775), CAZANIA.

S-au retipărit multe din lucrările lui Antim Ivireanul. Majoritatea lucrărilor s-au tipărit pe cheltuiala mitropolitului.

Deasemenea a avut un rol însemnat la traducerea şi tipărirea „MINEIELOR” de la Râmnic între anii 1776-1780, de către ucenicii săi CHESARIE (1773-1780) şi FILARET (1780-1792).

Un alt ucenic al mitropolitului a fost ieromonahul GRIGORIE, arhimandrit şi egumen la Dealu, iar din 1783 mitrop. titular de Sidis.

Acesta a tipărit o serie de cărţi de slujbă. În 1784 a „diortosit”, APOSTOLUL, semnându-i şi prefaţa. Un alt ucenic a fost ieromonahul MACARIE care traduce „Omiliile Sf.Macarie Egipteanul”, diortoseşte Octoihul la 1774 ş.a.

Tot printre ucenici este şi episcopul COSMA al Buzăului carae i-a urmat de altfel în scaun.

De remarcat mai este că sub păstoria lui Grigorie II au mai apărut şi cărţi în greceşte: 1767 – „MĂRTUR.ORT.” a lui Petru Movilă, 1768 – Învăţăt.creşt. a credinţei noastre ortodoxe, 1769 – Învăţăt.ortod. a Patr.Meletie Pigos ş.a.

Mitropolitul Grigorie a ctitorit 2 biserici în Bucureşti: Oborul Vechi (1768), Sf. Nicolae din Ţigănie, demolată în secolul trecut.

Moare la 18 septembrie 1787 – înmormântat în curtea mitropoliei.

COSMA (1787-1792) (de la Buzău, 1763-87), român, fiul preotului Nica şi al preotesei Stanca. A fost crescut şi educat de Grigorie II care, poate, l-a călugărit în biserica Colţea.

Când, în 1748, Grigorie a ajuns din eclesiarh mitropolit al Mirelor, Cosma va fi devenit el eclesiarh. În curând va ajunge şi protosinghel al mitropoliei.

1763 – ales episcop la Buzău pentru 24 ani timp în care s-a ocupat de câteva tipărituri, a sporit averea aepiscopiei, s-a ocupat de cele dou ă şcoli de acolo ş.a.

1787 – devine mitropolit.

1787 – izbucneşte din nou războiul ruso-turc în care se va amesteca şi Imperiul habsburgic.

Noiembrie 1789 – austriecii ocupă Ţara Românească

Iulie 1791 – pacea de la Siştov între turci şi austrieci readuce liniştea în ţară.

1792 – apare „OCTOIHUL MARE” - singura tipărită în timpul mitropolitului Cosma.

Tot atunci, mitropolitul s-a retras de teama ciumei la biserica Giuleşti aproape de Bucureşti, dar tot atunci a murit – 3 septembrie 1792 şi a fost înmormântat la Mitropolie.
FILARET (1792-93) (Râmnic, 1780-92)

6 sept.1792 – ales de domnul MIHAI SUTU (1791-93) şi de boierii divanului şi înscăunat de mitropolitul GRIGORE de Stavropoleos.

S-a spus că a fost grec de neam (istoricul Ghenadie Enăceanu ş.a.). Se presupune că a învăţat carte la Sf.Sava şi cunoştea foarte bine cultura greacă. Nu se ştie la ce biserică şi-a avut metania, poate la Căldăruşani.

1770 - a făcut parte din delegaţia munteană la Petesburg. Dacă ar fi fost grec nu putea să meargă.

1774 – a apărut OCTOIHUL de la Bucureşti, 1775 – OMILIILE SF.MACARIE EGIPTEANUL.

Pe atunci era, se spune în prefeţe, arhimandritul sfintei Mitropolii a Bucureştiului.

27 noiembrie 1776 – devine mitropolit al Mirelor, calitate în care a semnat prefaţa „SLUJBEI CUVIOSULUI DIMITRIE BASARABOV” (1779).

1780 - episcop la Râmnic în locul lui CHESARIE şi a tipărit peste 25 cărţi.

1792 - este chemat să păstorească la Bucureşti. Tipăreşte aici numai un „CATAVASIER”.

În acest timp a ridicat o cişmea pe unul din dealurile Bucureştiului care îi va purta numele ulterior (dealul Filaret).

Septembrie 1793 – demisionează din cauza unor neânţelegeri cu domnul ALEXANDRU MORUZI (1793-1796).

Octombrie 1793 – el însuşi va face înscăunarea noului mitropolit DOSITEI FILITTI şi apoi s-a retras la Căldăruşani.

Moare la 1794 la Râmnic.
DOSITEI FILITTI (1793-1810) (Buzău, 1787-1793) se trăgea dintr-o familie preoţească, tatăl grec, iar mama albaneză sau vlahă – din Epir. S-a călugărit la biserica Mântuitorului din locul natal de unde a trecut la biserica Prorocul Ilie din Ziţa. A studiat la Ziţa, centru de cultură grecească.

Venind în Ţara Românească s-a aşezat la biserica Sf. Ioan cel Mare din Bucureşti închinată bisericii Sf. Ilie din Ziţa.

Datorită pregătirii sale s-a impus în faţa românilor. În timpul păstoririi lui Grigorie II a fost logofăt al cancelariei mitropolitane. Ca urmare a activităţii sale culturale a fost ridicat la treapta de episcop. La Buzău – 11 oct.1787.

18 oct.1793 – S-a hotărât înfiinţarea Episcopiei de Argeş cu jurisdicţie în judeţul Argeş şi Olt.

În primul rând Dositei s-a ocupat de îmbunătăţirea situaţiei preoţimii de mir, hotărând înjumătăţirea „ploconului cârjei”.

A obţinut un hrisov de la Alexandru Moruzi cu restricţii privitoare la hirotonii, din cauză că se făceau foarte multe abuzuri. Se prevedea ca viitorul preot să aibe adeverinţă de la satul lui, cum că este necesar în sat.

A luat măsuri de disciplinare a clerului şi pentru instruirea lui.

A căutat să pună stavilă abuzurilor grecilor în mânăstirile româneşti.

1794 – fiind foamete în Ţara Românească a semnat refuzul de a trimite „Zahareaua” la Poartă.

1795 – adresa o pastorală către cei săraci pe care, din cauzaa foametei, îi dezlega de a ţine posturile cu excepţia primei şi ultimei săptămâni a Patimilor, a miercurilor şi vinerilor din an.

Apoi, a refăcut clădirile de la biserica Domniţa Bălaşa în care fuse4se mutată şcoala de la Sf.Sava, în 1791.

S-a îngrijit de pregătirea clerului, hotărând ca cei ce voiesc să primească taina hirotoniei să înveţe jumătate de an la Mitropolie.

1797 – hotăra ca mânăstirea Antim să fie „şcoală de învăţătură pentru cei ce vor fi ca să intre în templul preoţiei...”

1847 – aceaastă şcoală va fi desfiinţată.

A tipărit:

MOLITVELNIC (1794),PSALTIRE (1796, 1806), LITURGHIER, TRIOD, şi cărţi de învăţătură.

1801-1802 – când turcii făceau incursiuni în Oltenia, mitroplitul a fugit în două rânduri la Braşov, de unde a adresat mai multe memorii ţarului Rusiei şi împăratului Austriei cerându-le sprijinul.

18 februarie 1808 – s-a instituit o căimăcăruie care să conducă treburile ţării din care făceau parte şi ierarhii. Aceasta pentru că la 1806 – armatele ţariste ocupaseră ţările române.

În acea perioadă ţarul printr-un ucaz a numit un exarh al Moldovei şi Vlahiei la 27 martie 1808 în persoana lui GAVRIILE BĂNULESCU BODONI (1808-1812)

Acesta aavea să ţină locul lui VENIAMIN COSTACHE retras la 1808.

Exarhul Gavriil era român din Bisktriţa Transilvaniei , născut la 1746.

Studii în Transilvania, Kiev, Athos, Hjios, Patmo Smirna, Constantinopol. A fost profesor la Iaşi şi la Poltava.

1791 – pe când Moldova era sub ocupaţie a fost hirotonit arhiereu de un arhiepiscop rus, devenind episkcop vicar de Cetataea Albă şi Tjighina.

1792 – Sinodul rus l-a numit mitropolit al Moldovei, dar la scurt timp turcii l-au ridicat şi l-au dus la C.P. de unde a scăpat foarte greu.

A devenit pe rând mitropolit al Poltavei (1793-99) şi al Kievului (1799).

1803 – S-a pensionat.

16 mai 1812 – Pacea de la Bucureşti între turci şi ruşi.

Acum Gavriil s-a retras în Rusia, fiind numit mitropolit al Basarabiei cu reşedinţa la Chişinău.

Moare la 30 mai 1821 şi e înmormântat la biserica Căpriana.

În ce-l priveşte pe Dositei, acesta a aajuns la neînţelegeri cu noul exarh şi cu autorităţile militare ruse.

1810 – Dositei a fost înlăturat şi înlocuit cu IGNATIE mitropolit al Artei în Epir, ceeaa ce constituia un amestec făţiş al ruşilor în treburile bisericeşti ale românilor.

8 martie 1810 – Dositei pleakcă spre biserica Dobrovăţ în Moldova.

1812 – s-a stabilit la Braşov unde a murit în decembrie 1826, având peste 90 ani. Este îngropat în curtea bisericii „greceşti”.

Prin testament el lăsase o bună parte a averii sale unor aşezăminte bisericeşti din ţară şi din Grecia.

IGNATIE de Arta (1810-1812)

Originar din Mytilene, ins. Lesbos, a studiat pe lângă Patr.CP, iar în 1794 este ales mitropolit al Artei.

1805 – nevoit să-şi părăsească eparhia din cauza unui conducător turc tiranic, refugiindu-se în insulele Mării Ionice ce se aflau sub ocupaţie ţaristă. De aici a plecat la Petersburg şi la 1810 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei.

A fost un sprijinitor al şcolii greceşti de la Sf.Sava pe care a înzestrat-o cu bibliotecă. A sprijinit pe cărturarii greci din Bucureşti şi din alte părţi. Sub el s-a întocmit o catagrafie a parohiilor din mitrop.Ţării Române.

1811 – s-a pus problema înfiinţării unui Seminar la biserica Snagov, dar Ignatie a dat-o unui arhiereu grec.

1811 – o mare parte din preoţi şi boieri au cerut înlocuirea lui, deoarece era total străin de ţara noastră. Memoriul a rămas fără urmări.

16 mai 1812 – Pacea de la Bucureşti - turcii reiau controlul şi Ignatie e obligat să plece (la Viena). Aici a stat trei ani cu marele luptător pentru independenţa Greciei, IOAN CAPODISTRA (1776-1831), primul preşedinte al Republicii Greceşti (1827).

1815 – Ignatie se găsea la Pisa unde murea la 31 august 1828.

1962 – rămăşiţele îi sunt duse la Mytilene şi este considerat un foarte mare ierarh în Biserica Greciei.
NECTARIE (1812-1819) de la Râmnic (1792-1812)

grec din Moreea, econom şi arhimandrit la Ejpiskcopia Râmnicului

se spune că pentru alegerea ca mitropolit ar fi dat domnului Caragea o sumă enormă (75oooo lei).

O primă măsură a fost mărirea „ploconului cârjei”. În plus lua de la preoţi alte taxe se pare pentru a-şi îmbogăţi rudele.

N-a tipărit decât un „Molitvelnic” (1819).

În timpul său – 1817 – ION CARAGEA a dat un hrisov pentru înfiinţaraea unei noi tipografii în Ţara Românească pe lângă cişmeaua lui Mav roghene, prima tipografie cu caracter laic, întemeiată de dr.Constantin Caracaş.

1819 – obligat să se retragă.

1821 – pleacă la Braşov

Moare la 1825 – înmormântat la Sf.Nicolae – Şchei.
DIONISIE LUPU (1819-1821)

- înlăturarea grecilor din ierarhie începe cu doi ani înainte de revoluţia din 1821; ca urmare,după paretisisul lui Neatarie, va fi ales în scaun românul Dionisie Lupu.

n. 1769 (c) în Blăjani (Buzău). Nu se ştie unde a învăţat şi nici unde s-a călugărit.

1795 – era egumen la biserica Dealu.

1801 – episcop titular de Sevastia.

A fost înlăturat abuziv din egumenia bisericii Dealu dar mai târziu a fost numit egumen pe viaţă la Tismana.

1819 – Partida naţională a boierilor l-a propus d-lui. ALEXANDRU ŞUŢU (1818-1821) PENTRU A DEVENI MITROPOLIT.

Cuvântul festiv de la înscăunarae a fost alcătuit de Gheorghe Lazăr.

A început păstoria sa prin acte de reformă ce urmăreau romanizarea clerului şi înlăturareaa abuzurilor „tradiţionale”.

Dionisie a praezentat d-lui. o „anafora” cu propunerea ca pe viitor episcopii şi mitropoliţii să nu se mai împrumute pe seama eparhiilor. Apoi a înlăturat abuzurile ce se făceau cu prilejul hirotoniilor. S-a ocupat de disciplina preoţilor, de îndreptarea vieţii monahale.

A prezentat un deosebit interes pentru problemele culturale, sprijinind pe Gheorghe Lazăr şi şcoala sa de la Sf.Sava, încercând înlăturarea dascălilor greci. A deschis o şcoală de muzică bisericească în limba română, punând în fruntea ei pe ieromonahul Macarie, ajutat de Anton Pann.

Un merit mare al mitropolitului a fost acelaa de a fi primul care a trimis tineri la studii în Apus: Constantin Moroiu, Simion Marcovici, Eufrosin Poteca ş.a.

Dionisie a cerut apoi domnului să i se reîncredinţeze monopolul asupra tiparului la care grecul Nectarie renunţase. Apoi cerea să i se dea voie să tipărească o gazetă „politicească şi fiologhicească” în română şi greacă.

Oricum în cursul păstoririi sale au apărut mai multe lucrări: APOSTOL, PENTICOSTAR, PSALTIRE, VIAŢA SF.VASILE CEL NOU, CUVÂNT PENTRU PREOŢIE AL SF.GR. DE NAZIANZ.

Activitatea sa a fost întreruptă la 1821. În acest an, când trupele lui Tudor Vladimirescu au venit în Bucureşti, el a mediat între Tudor Vladimirescu şi boieri. Apoi când se auzea că vin turcii, mitropolitul aa vrut să fugă din ţară, dar a fost oprit de Tudor Vladimirescu şi închis în casele lui Dinicu Gjolescu. De aici mitropolitul a adresat Porţii un memoriu prin care arăta că mişcarea lui Tudor Vladimirescu era îndreptată numai împotriva fanarioţilor.

La intrarea turcilor în ţară, Tudor Vladimirescu a eliberat pe mitropolit şi pe episcopul Gherasim de la Buzău trimiţându-i la Târgovişte. De acolo au fugit la Braşov.

30 iunie 1822 – este numit primul domn pământean GRIGORIE IV GHICA. Acesta l-a achemat pe mitropolitul Dionisie care i-a şrăspuns că nu poate veni din pricina bolii sale şi a creditorilor.

4 ian.1823 – este ales GRIGORIE de la Căldăruşani, numit de istorie DASCĂLUL.

1827 – S-a reîntors şi Dionisie, dându-i-se egumenia mânăstirii Dealu. Moare la 5 februarie 1831 – îngropat în interiorul bisericiii Sf.Mitropolii.
MITROPOLITUL GRIGORIE DASCĂLUL (1823-34)

1821 – MITROPOLITUL Dionisie Lupu cu episcopii Gherasim Rătescu şi Ilarion Gheorghiadis al Argeşului s-au refugiat la Braşov.

1822 – Înalta Poartă a numit ca prim domn pământean pe GRIGORIE GHICA, care a rechemat pe ierarhi. Dan Dionisie nu s-a mai întors.

Domnitorul a convocat Divanul pentru alegerea unui nou titular.

1823 – a fost propus arhimandritul Grigorie de la episcopia Argeş , ieromonahul Teocht. Şi ierod. Grigorie, amândoi din mânăstirea Căldăruşani. Domnul s-a oprit asupra ieradiac. Grigorie, recomandat de Ioan Cxâmpineanu.

Cel nou ales a fost imediat hirotonit preot şi apoi hirotonit arhimandrit şi în ziua următoare arhiereu.

Născut la 1765 la Bucureşti. Se numea Gheorghe – a urmat Sf.Sava (12 ani).

1790 – a părăsit şcoala cu Gheromtie şi Dorotei , trimişi aici de Paisie şi s-au îndreptat spre mânăstirea Neamţ. Aici Gheorghe a fost tuns în monahism de Paisie, numindu-se Grigorie.

Tânărul Grigorie, împreuşnă cu Gherastie au început tălmăcireaa de acărţi.

1799 – au scos la tiparniţa Mitropolitiei Bucureşti „Carte folositoarae de suflet”.

1801 – au tipărit a II-a tălmăcire: „Chiriacodromion la Evangheli” – tradusă şi tipărită cu cheltuiqala lui Dositei Filitti.

1802 – Gherantie şi Grigorie erau din nou la Neamţ unde au continuat tălmăcireaa la îndemnul lui Veniamin Costachi.

„Octoihul” de la Buda (1811) tipărit cu cheltuiala lui Iosif al Argeşului era tot traducerea celor doi.

1808-12 – Şi-au întrerupt activitaatea datorită războiului ruso-turc.

1812 – Gherontie şi Gjrigorie, împreuşnă cu Calinic de la Secu au plecat la Athos. La întoarcere au fost atacaţi de tâlhari , Gherontie pierzându-şi viaţa. Grigorie şi-a continuat activitatea, tipărind la Neamţ în tipografia înfiinţată de Veniamin: „Checragarion” al Feric Augustin (1814), „Apologia Sf.Dimitrie al Rostovului” (1816; 1819). Toate aveau prefeţe semnate de Grigorie.

Tot la Neamţ el a mai tipărit o traducere proprie a teologului grec Atanasie din Paros, „Arătare aa adumnezeieştilor dogme” (1816), traducere făcută la îndemnul lui Iosif al Argeşului care semna prefaţa. Grigorie a alcătuit şi „Viaţa cuviosului părintelui nostru stareţului Paisie” (1817).

După acestea, Grigorie a părăsit pentru totdeauna Neamţul aşezându-se la mânăstirea Antim din Bucureşti. De aici s-a raetras la Căldăruşani, trăind în rugăciune şi tălmăcind în continuare.

Ca mitropolit şi-a continuat activitatea ade traducător, tipărind o serie de căărţi din operele Sf.Părinţi: „Cuvinte ale Sf.Vasile cel Mare şi Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu” (1826) ş.a.

1828 – Petru Sapunov cu ajutorul mitropolitului a tipărit la Bucureşti prima traducere „Tetraevanghelia” în Bulgaria.

Când Grigorie ajunsese mitropolit ţara cât şi biserica ei erau într-o situaţie foarte grea. În 1828-29 izbucneşte iar un război ruso-turc cu urmări nefaste pentru Ţara Românească. Una din primele sale griji, în acele condiţii, a fost aceea ade a ocupa scaunele vacante: GRIGORIE RÎMNICEANU la Argeş, NEOFIT la Râmnic şi GHESARIE la Buzău.

1824 – Pentru că mulţi preoţi erau hirotoniţi peste Dunăre a adraesat o scrisoare patriarhului ecumanic, cerându-i să oprească hirotoniile necanonice.

Patriarhul Antim i-a pus imekdiat în vedere mitropolitului de Vidin să înceteze hirotoniile de preoţi pentru Ţara Românească.

Mitropolitul Grigorie a purtat o grijă deosebită preoţilor. Mitropolitul a desfiinţat anumite dări pe care trebuiau preoţii să le dea.

Grigorie a acordat şi şcolilor o atenţie deosebită. Printr-o scrisoare cerea episcopului Chesarie de la Buzău să înfiinţeze 2 şcoli româneşti, una la buzău, una la Focşani. S-a interesat îndeaproape de Şcoala de la Sf.Sava.

1824 – A trimis la studii în Apus pe Petrache Poenaru.

Mitropolitul a stăruit la fiecare eparhie să-şi deschidă câte un seminar, dar acest lucru s-a întâmplat numai în 1836, după moartea sa.

Mitropolitul a reuşit să sporească veniturile Mitropoliei după ce achitase datoriile imense. El a încercat să pună ordine şi în viaţa mânăstirilor închinate la locurile sfinte. Astfel, în 1823, Mitropolitul şi boierii au cerut domnului printr-o anafora ca aegumenii numiţi, de aici înainte să fie români şi să se întocmească inventare cu averile mânăstirilor, ceea ce s-a şi întâmplat. În anii următori s-a oprit în parte trimiterea de bani laa Locurile Sfinte până ce se vor plăti toate datoriile. Dar îndată după ce s-au luat aceste măsuri, călugării greci au început o luptă aprigă pentru redobândirea privilegiilor pierdute. Convenţia ruso-turcă de la Akerman (1826) şi războiul ruso-turc (1828-29) i-a repus pe greci în „drepturile” de dinainte,a căci Poarta dăduse un firman în acest sens. La îndemnul mitropolitului s-a întocmit o „anafora” către domn prin care se arătau toate drepturile ţării asupra mânăstirilor închinate. Protestele însă, n-au avut nici un rezultat.

1829 – Se încheiase pacea de la Adrianopol, iar până în 1834 Principatele au stat sub ocupaţie rusă.

Prin acest tratat se înapoiaseră Ţării Româneşti raialele Brăila, Turnu şi Gjiurgiu, desfiinţându-se acum mitropolia Proilaviei.

În curând Grigorie a ajuns în conflict cu noua stăpânire din pricina hotărârilor louate în problema mânăstirilor închinate, dar mai ales pentru faptul că nu a acceptat instituirea de noi dări.

24 ianuarie 1829 – Mjitropolitul era anunţat că este desfiinţat de către ţarul Rusiei şi trimis în surghiun la Chişinău, urmând ca treburile mitropoliei să fie conduse de Neofit. A rămas în exil 2 ani şi 10 luni, timp în care a purtat o bogatăcoraespondenţă cu Neofit. A continuat traducerea de cărţi.

1831 – pleacă de la Chişinău.

1832 – ajunge la Buzău unde este nevoit să rămână mai bine de un an. I s-a cerut acum şi demisia, dar a refuzat. La Buzău n-a pierdut timpul, ci a înfiinţat o tipografie, unde s-au imprimat câteva din traducerile din exil.

În aprilie 1833 părăseşte Buzăul, îndreptându-se spre Căldăruşani, lăsând la tipar 2 lucrări.

Aici i s-a trimis un exemplar adin „Regulamentul organic” pe care mitropolitul l-a ajutat.

August 1833 – este rechemat în scaun.

Revenit, a întocmit oa comisie cu care au întocmit 2 proiecte: unul pentru organizaarea mânăstirilor neânchinate şi al doilea pentru seminarii, prevăzând înfiinţareaa a 4 seminarii.

1834 – încep lucrările de refacere a catedralei terminate în 1839.

Cu puţin înainte de moarte a pus la tipar, la Căldăruşani, „Vieţile sfinţilor” în 12 volume, după prima ediţie de la Neamţ (1807-1815).

Moare la 22 iunie 1834.

MITROPOLIA UNGROVLAHIEI ŞI EPISCOPOIILE SUFRAGANE DUPĂ MOARTEA LUI GRIGORIE DASCĂLUL.
Scaunul mitropolitan a rămas vacant 6 ani (1834-40) , treburile fiind conduse de o locoturentă formată din cei 3 episcopi: Neofit, Cherasie şi Ilarion.

29 iunie 1840 – NEOFIT al Râmnicului devine mitropolit (1840-49).

Născut la 1787 – grec de neam, după tată. Un frate al mitropolitului era ALEXANDRU GAEANOGLU LESVIODAX, autor al binecunoscutei „Istorii bisericeşti pescurt” (1845).

A învăţat la Sf.Savaa căci cunoştea agreacă şi franceză.

1824 – arhimandrit (fusese călugărit înainte de 1818).

18 aprilie 1824 – episcop la Râmnic.

1829-33 În timpul exilului lui Grigorie va conduce mitjropolia ca locţiitor.

1834-40 – Când a condus mitropolia cu ceilalţi doi.

S-au deschis cursurile seminarului din Bucureşti (1836), primul profesor fi9ind ardeleanul NICOLAE BĂLĂŞESCU. Ca monah NIFON (viitor mitropolit).

1839 – Se termină lucrările de refacere a catedralei.

1840 – Sfatul administrativ a prezentaqt lui ALEXANDRU GHICA un proiect de arendarea moşiilor Mitropoliei pe 3 ani, începând din 1842.

Proiectul a fost admis de Adunarea oşt.

Venitul era împărţit în 7 părţi. Din toate acestea (pe procente) aveau să se întreţină mitjropolitul şi mitropolia, şcolile, metoacele etc.

8 martie 1847 – Adunaraea obştească a avotat ca arendarea să se facă pe 5 ani, iar aveniturile să se verse într-o casă obştească.

Nici un prisos de ven ituri nu mai putea fia cheltuit fără aprobarea domnului.

GHEORGHE BIBESCU (1842-48) a încercat să soluţioneze şi problemaq mânăstirilor închinate.

A acordat un termen de 9 ani pentru renovarea lor cu obligaţia ca Locurile Sfinte să verse anual o sumă în contul caselor de binefacere.

Patriarhul ecumenic a contestat Bisericii româneşti orice drept de amestec în problema mânăstirilor închinate.

1845 – Domnitorul a adesfiinţat Epitropia Sf.Mormânt.

În acelaşi an Neofit arăta domnitorului că în mod normal egumenii erau numiţi de domn la recomandaraea Locurilor Sfinte.