Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

Biseriaca de la GEOAGIU de SUS este tot din sec.XV. Aici şi-au avut reşedinţa în a doua jumătate a secolului XVI mitropoliţii Hristofoi, Sava şi Gheorghe.

O biserică importantă este cea de la Braşov – SF.NICOLAE din SCHEI. Primul lăcaş de închinare se presupune că era din lemn ridicat pe la sfârşitul secolului XIV. A doua construcţie era din piatră pe la mijlocul secolului următor. A treia biserică,cea actuală, datează din secolul XVI. În secolele următoare biserica a suferit transformări.

În Cluj avem biserica de la BĂIŢA lângă Gherla şi MICA lângă Dej.

Mitropolitul Daniil de la Feleac zidise în acest sat biserica cu hramul Cuvioasa PARASCHIVA, înainte de 1488 .O altă biserică, din secolul XVI, era cea cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

În ultimii ani ai secolului XV a fost ridicată catedrala de la Vad, cu ajotorul lui Ştefan cel Mare. Deasemenea au fost ridicate şi bisericile din CICEU, MIHĂILEŞTI şi CETATEA de BALTĂ.

Tot ortodoxe au fost bisericile reformate de azi: SÂNTANA de MUREŞ şi FÂNTÂNELE (judeţul Mureş), cu picturi din secolele XIV-XV.

Câteva biserici din sudul Transilvaniei sânt socotite ctitorii ale unor domni munteni: RĂŞINARI, RÂŞNOV, ZĂRNEŞTI, CUT (Alba).

BISERICI şi MÂNĂSTIRI din BANAT

Biserica HODOŞ – pomenită pentru prima oară într-un act din 1177, de la regele Bela III, sub numele de Hodust, apoi în 1233, 1293, 1523, iar în 1651 aici îşi avea reşedinţa mitropolitul cetăţii Lipova – SOFRONIE.

Nu departe de Hodoş – Bodrog (se numeşte aşa din secolul XVI pe locul uneia mai vechi.

Biserica PARTOŞ (Timiş) – la 2 km de frontiera cu Iugloslavia

Datează din secolul XV

În secolul XVII s-a retras aici, trăind până la moarte Sf.Ierarh IOSIF al Timişoarei (mort la 1656)-

Biserica SĂRACA sau ŞEMLAC – din secolul XV; a fost arsă de turci, după ocuparea Banatului.

1730 – restaurată;

1778 – desfiinţată de habsburgi.

Biserica din LIPOVA – atestată documentar din secolul XIV.

Mai există o serie de biserici din acea perioadă.

Biserici şi MÂNĂSTIRI din BIHOR şi MARAMUREŞ

Biserica din HĂLMAGIU (secolul XIV – atribuită vvd. MOGA.

SÂNICOLAUL de Beiuş – s-au descoperit fundaţii din secolul XI- XII. Tot aici se păstrează turnul – clopotniţă al unei Biserici romane din secolul XIII.

Biserica VOIVOZI – s-au descoperit ruinele unei biserici din secolul XIII-XIV.

Picturi murale din secolul XV s-au descoperit la biserica din TĂRCĂITA, REMETEA şi TILEAGD, acum calvine (secolul XIII-XIV).

Biserica din CUHEA (azi BOGDAN VODĂ) – locul de reşedinţă al voivodului Bogdan, era din secolul XIV.

Biserica SF.MIHAIL din PERI, ctitoria Dragoşizilor, azi în ruine, care a fost închinată de fraţii Balc şi Drag patriarhiei ecumenice devenind stavropighie.

Mai sunt atestate documentar: Biserica IEUD (1364), biserica ALBĂ (1373), SĂRĂSĂU (1456).

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN TRANSILVANIA

ÎN SECOLELE XVI-XVII

GENERALITĂŢI. INTRODUCERE.

Sec. XI – Înfiinţarea la Biharea şi Tăşnad a două episcopii latine.

1092 – Episcopia de la Biharea se mută la Oradea, cea de la Tăşnad la Cluj şi apoi la Alba (în urma atacului cumanilor).

1526 – turcii înving pe habsburgi la Mohacs.

1556 – suprimarea episcopiei romano-catolice de la Alba Iulia.

În tot acest timp Biserica Ortodoxă şi-a desfăşurat activitatea în ciuda vicisitudinilor. Se întâlneşte în Transilvania o serie mare de biserici şi mânăstiri ortodoxe şi deasemenea nume de preoţi şi protopopi, lucru din care rezultă că exista o organizare bisericească.

1313-1314 – numele preotului NANEŞ descoperit într-o instripţie din biserica Streisângeorgiu (Hunedoara) (cel mai vechi nume de preot cunoscut în Transilvania).

2 iunie 1360 – Cu prilejul unui scaun de judecată sunt amintiţi: protopopul Petru din Ostrov, preotul ZAMPA din Clopotiva, DANC din Densuş, DRAGOMIR din Tuştea şi BALC din Peşteana.

1364 – MIROSLAV din Giuleşti (Maramureş).

1456 – Românii îşi păstrau cu sfinţenie credinţa datorită predicilor unui protopop cu numele PETRU din părţile Hunedoarei.

Existau deci biserici ortodoxe conduse de preoţi. Se pune întrebarea: Cine le sfinţea; Cine hirotonea;

O descoperire din 1978 la Mânăstirea Râmeţ indică numele meşterului zugrav MIHUL de la Crişul Alb numele arhiepiscopului GHELASIE, precum şi anul 1377.

Documentar sunt atestaţi ierarhi abia din a doua jumătate a secolului XV: Ioan de Caffa (1456), Ioanichie (1479), asupra căruia există o controversă cu uniţii (v.p. 178 IBR).

MITROPOLIA DE LA FELEAC
Înainte exista opinia că în 1488 se stabilise la Feleac un „episcop grec” cu numele MARCU care a cumpărat o casă şi alte bunuri de la preotul VASILE căruia i-a înfiat fiul, pe DANCIU, pe care apoi la hirotonit, apoi l-a călugărit, l-a hirotonit arhiereu, lăsându-l în scaun cu numele DANIIL

La Feleac s-a stabilit sediul unei episcopii pentru aproximativ şapte decenii.

28 ianuarie 1367 – atestat documentar Feleacul; acum Ludovic cel Mare al Ungariei scotea Feleacul de sub puterea voivodului Transilvaniei.

Primul ierarh cunoscut la Feleac : DANIIL pomenit într-o însemnare pe un „Tetraevanghel slavon” – anul 1488.

Se crede că urmaşul său a fost MARCU pomenit într-un act din 25 dec. 1550. S-a presupus că acesta era un „Valah” sud-dunărean trimis probabil ca mitropolit în Transilvania de către domnitorul Radu cel Mare şi de Nifon II, patriarh ecumenic.

1516 – Era pomenit într-o inscripţie slavă din biserica din Feleac numele episcopului ŞTEFAN (ЩТ) . Ştefan ar afi putut fi numele de călugăr al lui Danciu, fiul lui Vasile de la care Marcu cumpărase nişte bunuri.

1538 – Păstorea în scaunul mitropolitan PETRU, rudă cu înaintaşul său.

Acesta şi-a încheiat păstoria înainte de 25 decembrie 1550 când actul de atunci din cancelaria Clujului nu-l mai amintea.

El încheie şirul mitropoliţilor cu reşedinţa în Feleac

Avem cinci mărturii sigure care pledează pentru faptul că la Feleac s-a stabilit sediul mitropoliei pentru şapte decenii:

1. însemnarea de pe Tetraevangheliu din 1488;

2. inscripţia de pe ferecătura aceluiaş Tetraevanghel care era al „mitropoliei din Feleac”;

3. semnătura „mitropolitului” Daniil în scrisoarea către braşoveni, demnitate care apare şi pe sigiliu;

4. informaţia oferită de actul din 14 mai 1494 care amintea pe „arhiepiscopul din Transilvania”;

5. inscripţia din 1516 aflată în biserica din Feleac care amintea un „mitropolit” al cărui nume este greu de descifrat.

Hirotonia mitropoliţilor din Transilvania se crede că se făcea în Ţara Româneaască, pentru că încă din 1401 Antim Critopol era numit „exarh al plaiurilor şi a toată Ungaria.

MITROPOLIA TRANSILVANIEI

IN SECOLUL XVI

Aşa cum am văzut Transilvaniaa avea încă din secolul XIV o ierarhie bine delimitată, cunoscând un prim ierarh din documentele arheologice pe GHELASIE, la 1377, apoi IOAN DE CAFFA (1456), IOANICHIE (1479), urmaţi de mitropoliţii de Feleac: DANIIL, MARCU, DANCIU, PETRU.
SITUAŢIA POLITICĂ ŞI CONFESIONALĂ
29 aug.1526 - Victoria turcă de la Mohacs duce la ocuparea oraşului Buda, la 8 septembrie.

Nov.1526 – Rege al Ungariei devine IOAN ZAPOLYA.

Dec.1526 – Îi urmează FERDINAND DE HABSBURG.

Între aceşti doi începe un lung conflict. Zapolya, ajutat de Petru Rareş şi de turci se încoronează la 1529 din nou, la Buda, ca rege.

1538 – Are loc o înţelegere între cei doi: Transilvania rămânea lui Zapolya, urmând ca după moartea sa, Transilvania şi părţile Ungariei pe care le stăpânise el să revină habsburgilor.

1540 – Zapolya moare; sultanul recunoaşte în Transilvania pe fiul acestuia IOAN SIGISMUND, în felul acesta reizbucnind războiul.

29 aug.1541 – Turcii transformă Ungaria Sudică şi centrală în paşalâc pentru aproape 150 de ani.

Transilvania, Banatul şi Partiumul (comitatele Sătmar, Crasna, Solnocul de Mijloc, Bihorul, Zarandul şi uneori Maramureşul) s-au constituit într-un principat autonom cu capitala la Alba Iulia, sub suzeranitate turcă.

În fruntea Transilvaniei era un principe ales de dietă şi confirmat de sultan.

1552 – Banatul şi o parte din Crişana au fost transformate în paşalâc cu centrul la Timişoara.

Până la 1551, în Transilvania conducerea efectivă a avut-o episcopul GHEORGHE MARTINUZZI, numit de sultan guvernator, care cârmuia în numele principelui Ioan Sigismund.

Între 1551-1556 – Transilvania a fost ocupată de habsburgi, pentru ca la 1556 să fie ocupată iar de turci. Dieta de la Sebeş readuce pe Ioan Sigismund care moare la 1571.

Şi în viaţa religioasă s-au produs frământări datorate şi mişcărilor de Reformă (secolul XVI). Doctrina luterană începe să găsească teren prielnic printre saşii din Transilvania, care aveau legături mai dese cu Germania.

Cel mai de seamă exponent al luteranismului a fost IOAN HONTERUS (1498-1549)

În acelaş timp printre maghiari se propagă calvinismul prin GAŞPAR HELTAI (un sas calvinizat).

1564 – Calvinismul este recunoscut ca religie oficială de stat prin Dieta de la Aiud.

1568 – Este recunoscut şi unitarianismul, pe când Ortodoxia avea să rămână în continuare religie „tolerată”.

Cele trei noi confesiuni protestante au dus la slăbirea poziţiilor catolicismului şi datorită vacanţei scaunului episcopal de Alba Iulia, pentru 11 ani. De abia între 1551-1556, pe timpul lui Ferdinand de Habsburg, în scaunul episcopal vine Paul Bornemisa, dar nu pentru mult timp, întrucât prin Dieta de la Sebeş (1556) Episcopia catolică de Alba Iulia este desfiinţată. Peste câţiva ani începe secularizarea averilor Bisericiii catolice.

Dar recunoaşterea celor trei confesiuni a avut şi un aspect pozitiv: în acest fel a fost favorizată dezvoltaarea învăţământului laic şi a scrierilor în limba naţională şi în plus a dus la întărirea rezistenţei în urma luptei pentru redobândirea identităţii naţionale.

MITROPOLIA TRANSILVANIEI ÎN A DOUA JUMĂTATE A SEC.XVI

După moartea mitropolitului PETRU de la Feleac (mort înainte de 1550) scaunul a rămas vacant.

15 iunie 1553 – Castelanul IOAN FANCHI din Hunedoara scria sibienilor că a trimis în Ţara Românească pe preotul IOAN din PEŞTEANA spre a fi hirotonit arhiereu întrucât voievodul „i-a dăruit Episcopia românilor „ de aici.

Actul hirotoniei a fost săvârşit de mitropolitul ANANIA (1544-1558).

Noul arhiereu probabil că s-a stabilit la mânăstirea Prislop.

Urmaşul lui Ioan a fost HRISTOFOR I despre care s-a afirmat în istoriogrrafia veche că ar fi fost episcop la o episcopie întemeiată în prima jumătate a secolului XVI, la Geoagiu de Sus, lângă Râmeţ. În realitate, el a fost numit de Isabella Zapolya la 13 mai 1557.

Din actul de numire rezultă clar că este vorba despre o „episcopie din vechime” care nu putea fi alta decât Mitropolia transilvană. Şi, pentru că a fost vorba de Geoagiu, se pare că acest episcop a fost înainte egumen al mânăstirii Geoagiu.

1560 – Este deja atestat alt episcop – SAVA, originar sau călugărit în Ţara Românească.

Numele Sava este pomenit şi în prefaţa „Întrebării creştineşti” a lui Coresi (tipărită la 1560), fiind închinată mitropolitului EFREM al Ţării Româneşti.

1561 – Sava este înlocuit cu un ierarh numit GHEORGHE.

10 aprilie 1562 – Ioan Sigismund reaşează pe Sava.

Dintr-un act (scrisoare a domnului Alexandru II Mircea al Ţării Româneşti (1568-1577) către Ştefan Bothory al Transilvaniei, datând din 16 mai 1572, reiese că vlădica Sava avusese reşedinţa la Lancrăm unde principele îi oferise spre vânzare o casă.

1570 – Sava îşi încheie păstoria, întrucât în acest an casa din Lancrăm este dată episcopului calvin PAVEL TORDAŞI.

5 oct.1571 – Principele catolic Ştefan Bathory încredinţează postoria ieromonahului EFTIMIE, care se pare că a ajuns episcop la Vad.

Eftimie era un călugăr moldovean, care a fugit din Moldova, fiind prigonit de Alexandru Lăpuşneanu. El a fost hirotonit de Macarie de Ipek, frate al vizirului Mehmet Socolli.

3 aug. 1572 – Principele transilvan dă libertate de propovăduire preoţilor ortodocşi. Din actul de la această dată rezultă că jurisdicţia lui se întindea peste întreaga Transilvanie, în Bihor şi Maramureş.

29 oct. 1573 – Eftimie se afla la Braşov, probabil pentru a discuta cu Coresi probleme imprimării de noi cărţi în limba română.

Se pare că şi-a avut reşedinţa la Alba Iulia, dar păstoria lui a fost scurtă întrucât, la 6 iunie 1574, Eftimie s-a retras din scaun.

I-a urmat HRISTOFOR despre care se crede a fi fost hirotonit la Târgovişte de către mitropolitul Eftimie (1568-1576). Hristofor a murit probabil înainte de 16 mai 1579 când a ieşit de sub tipar „Evanghelia slavonă” de la Alba Iulia, căci nu era pomenit în epilogul ei aşa cum se obişnuia.

21 oct.1579 – Dieta Transilvaniei recunoaşte preoţilor ortodocşi dreptul de a-şi alege singuri ierarhii, drept respectat aici până în 1697 şi apoi din nou din 1810 până azi.

Următorul mitropolit ales a fost GHENADIE, hirotonit la Târgovişte de mitropolitul Serafim (1576-1585). Prin conlucrarea celor doi s-a tipărit „Evanghelia cu învăţătură” de către Coresi. Tot cu sprijinul lui Ghenadie, Coresi a tipărit un „Sbornic slavon” (1580).

Despre Ghenadie se ştie sigur că şi-a avut reşedinţa la Alba Iulia potrivit unui act din 16 ianuarie 1581.

Ghenadie moare la 1585, fiind ales în locul lui IOAN, egumenul mânăstirii Prislop (la Prislop este îngropată Zamfira, fiica lui Moise Vodă al Ţării Româneşti , la 1580. Refacerea totală a mânăstirii i s-a datorat ei, la 1564).

Păstoria lui Ioan se încheie în jurul lui 1605.
MIHAI VITEAZUL ŞI BISERICA ORTODOXĂ DIN TRANSILVANIA

1595 – Mihai Viteazul trimite o solie în Transilvania în frunte cu mitropolitul Eftimie şi episcopii Teofil al Râmnicului şi Luca al Buzăului.

Prin tratatul de la 20 mai 1595 se preciza că toate bisericile româneşti din Transilvania vor fi sub jurisdicţia mitropolitului Ungrovlahiei. Reapărea în felul acesta calitatea mitropoliţilor munteni de „exarhi ai plaiurilor”.

Dec.1596 – Mihai Viteazul obţine îngăduinţă de la Sigismund Bathory să rideice o biserică în Alba Iulia, care a servit apoi drept catedrală şi reşedinţă mitropolitană.

Trebuie menţionat că Mihai Viteazul a mai ctitorit şi alte biserici în Transilvania dintre care cunoaştem una la Lujerdiu.

Cu ajutorul acestui domnitor a ajuns episcop la Muncacs egumenul SERGHIE de la Tismana, în 1597.

20-27 iulie 1600 – Dieta la dorinţa domnului Mihai, scuteşte pe preoţii români de dări.

Acestea ar fi aspectele cele mai importante ale activităţii pe tărâm bisericesc ale marelui domnitor.

CALVINISMUL ŞI ROMÂNII ORTODOCŞI DIN TRANSILVANIA

1566 – Avem menţiunea despre primul superintendent calvin pentru români, GHEORGHE din Sângeorz, probabil un preot român trecut în rândul nobilimii.

30 nov.1566 – Dieta întrunită la Sibiu hotărăşte stârpirea „ereziei” ortodoxe şi alungarea slujitorilor acesteia din ţară. Însă preoţii şi credincioşii în frunte cu Sava din Lancrăm au opus rezistenţă.

2 oct.1567 – Principele ameninţa pe români cu expulzarea. Dar aşa ceva era imposibil întrucât Ortodoxia română era majoritară.

Gheorghe din Sângeorz moare în 1568, urmându-i PAVEL TORDAŞI.

Noul supeintendent convoacă un sinod la Aiud – 6 oct.1569 – luând măsuri pentru reformarea cultului ortodox:

Înlăturarea Sfintei Tradiţii;

Înlăturarea cultului morţilor;

Admiterea căsătoriei a II-a la preoţi;

Calvinizarea credincioşilor.

Mitropolitul Sava este înlăturat din scaun la 4 noiembrie 1570, iar principele dăruieşte casa acestuia, din Lancrăm, superintendentului.

Situaţia Bisericii Române de aici s-a îmbunătăţit abia după moartea principelui Ioan Sigismund Zapolya (1571), când la conducerea Transilvaniei vine familia catolică Bathory.

21 apr.1577 – Moare Pavel Tordaşi, fiind ales în locul lui Mihail Tordaşi.

În timpul acestuia au fost convertiţi la calvinism 26 credincioşi din satul Turdaş.

Probabil cu sprijinul acestuia s-a înfiinţat tipografia de la Orăştie, unde la 1582 se tipăreşte „Palia”.

Cu Mihail Tordaşi se încheie şirul acestor „episcopi” româno-calvini, în locul acestora fiind pus un episcop catolic, în persoana lui Dimitrie Napragyi.

EPISCOPIA VADULUI
1489 – Ştefan cel Mare a primit din partea lui Matei Corvin cetatea Ciceiului de pe Someşul Mare şi Cetatea de Baltă de pe Târnava Mică (lângă Blaj).

1529 – I s-au recunoscut lui Petru Rareş drepturile de stăpânire asupra aacestor cetăţi, dăruindu-i-se şi alte două oraşe: Bistriţa şi Rodna.

Se pare că în satul Vad, situat pe malul stâng al Someşului, foarte aproape de Ciceu, exista o mânăstire ortodoxă încă de prin seacolul XIV. Mulţi cercetători consideră pe Ştefan drept ctitor al unei biserici de la Vad.

Se crede că tot Ştefan împreună cu mitropolitul său GHORGHE (1477-1508) au aşezat la Vad şi un episcop ortodox. Ştiri despre primii episcopi de aici nu avem.

1523 – Preoţii MATEI, ŞANDRU şi PETRU au cerut magistratului Bistriţei permisiunea de a ridica o mânăstire în locul alteia mai vechi. Li s-a îngăduit s-o facă între satele Hordou şi Telciu.

14 februarie 1533 – Într-un act privitor la această mânăstire era pomenit episcopul Layr Iowan. Se pare că Laryr” este de frapt Ioan, dacă ar fi să ne luăm după faptul că mitropolitul Ioanichie din 1479 apare într-un act latin cu numele Iowannychik, iar într-o inscripţie de la biserica Strei Sfântul Ioan apare scris Iovan.

Nu poate fi vorba de Ilarion aşa cum sunt de părere unii cercetători (Augustin Bunea), căci Ilarion din Peri apare în unele acte din 1494 şi 1498 ca Hilarius.

De aceea socotim pe IOAN ca prim episcop de Vad cunoscut cu numele.

1529 – Este amintit episcopul ANASTASIE, moldovean, om de încredere a lui Petru Rareş.

1531 – Vlădica Anastasie dăruia bisericii episcopale din Vad o icoană cu ferecătură.

1538 – anul în care este amintit ca uneltind împotriva lui Rareş, refugiat atunci la Ciceu, pentru a-l da pe mâna lui Ştefan Lăcustă (1538-1540).

Anastasie s-a retras în Moldova, se pare, la Putna, făcând acestei mânăstiri două danii.

20 iulie 1546 – Este ales ca episcop TARASIE.

5 IANUARIE 1550 – Iliaş Vodă trimite ca episcop pe GHEORGHE probabil fost egumen la Putna (pomenit într-un hrisov la 11 aprilie 1546).

În timpul stăpânirii lui Ferdinand de Habsburg (1551-1556), legăturile episcopiei Vadului cu Moldova sunt tăiate, lucru care-l face pe actualul episcop să plece în Moldova, devenind probabil episcop de Rădăuţi.

1556 – Revine Ioan Sjigismund Zapolya, fiind sprijinit de domnii ţărilor române. În urma acestui fapt la Vad este numit ca episcop MARCU (9 aprilie 1557).

După retragerea din scaunul mitropolitan a lui Eftimie, în locul său a fost numit Hristofor (6 iunie 1574), iar Vadul a intrat sub ascultarea episcopului SPIRIDON – prima oară.

Abia în ultimii ani ai secolului XVI mai întâlfnim un alt episcop: IOAN CERNEA.

23 sept.1605 – Principele Ştefan Bocskay a pus din nou pe SPIRIDON dându-i şi dreptul de „superintendent” suprem peste toate bisericile româneşti din Transilvania şi peste „părţile ungureşti”.

21 februarie 1615 – Principele Gabriel Bethlen a numit ca episcop pe TEOFIL din mânăstirea Prislop.

Urmaşul său pare a fi fost AUGUSTIN şi după aceea DOSOFTEI, care între 1624-1627 a ajuns episcop la Alba Iulia.

11 iunie 1623 –Principele întărea numirea lui EFTIMIE ca episcop de Vad.

Cu acesta se încheie şirul episcopilor de Vad.

4 decembrie 1628 –Mitropolitul GHENADIE II se intitula „arhiepiscop al Bălgradului şi al Vadului şi al Oradiei şi a Sătmarului şi a toată ţara Ardealului şi celelalte”.

De aici înainte nu mai avem ştiri despre episcopia Vadului, dar cunoaştem totuşi încercări de reocupare a acestui scaun.

De pildă la 1631 un episcop cu numele Benedict trimitea pe diacul său Teodor la mânăstirea Suceviţa cu nişte daruri şi cu rugămintea de a fi hirotonit pentru Vad.

Mai există o menţiune despre un oarecare Sava episcop al Maramureşului cu sediul la Vad (Sic) a cărui jurisdicţie se întindea peste comitatele: Solnocul dinlăuntru, Solnocul de mijloc, Sătmar, Chioar şi Maramureş.

Acestui Sava, principele i-a fixat un program – calvinizant în şapte puncte, fiind pus sub ascultarea superintendentului calvin. Numirea lui a fost determinată de trecerea episcopului PETRU PARTENIE al Muncacsului la Unirea cu Biserica Romei.

După neînţelegeri cu principele, Sava a trecut pe la 1651 în Moldova.

Din cele expuse se desprinde că episcopia Vadului a fost întemeiată de Ştefan cel Mare şi considerată mult timp ca o eparhie moldovenească. Ulterior, episcopilor de aici li s-a acordat jurisdicţie şi peste alte comitate din nordul Transilvaniei.

Ca şi mitropoliţii de la Alba Iulia episcopii de Vad au avut de înfruntat propaganda calvină, care nu putea să ducă decât la dezbinarea naţională.

MITROPOLIA TRANSILVANIEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI

AL XVII-LEA.
Urmaşul lui Ioan de la Prislop a fost mitropolitul TEOCTIST, care este pomenit pentru prima oară în martie 1606 în „Cronica” protopopului Vasile de la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului şi mai târziu în „Istoria” acelei biserici scrisă de Radu Tempea II (1690-1742). Ştiri despre acest mitropolit ne mai dă cronicarul sas Andreaqs Hegyes în însemnările sale în care notează că la 26 august 1615 „vlădica din Bălgrad” a mers la Braşov pentru a soluţiona nişte neânţelegeri între preoţii Constantin şi Stan de la biserica mai sus menţionată. O altă ştire ne-o oferă o piatră de mormânt cu o inscripţie slavonă descoperită în zidul bisericii Alba Iulia – Maieri, biserică construită în jur de 1715. În textul inscripţiei se arată că piatra a fost pusă de un preot Gheorghe în timpul episcopului Teoctist şi se menţionează data ade 26 decembrie 1622, lucru din care rezuzltă că mitropolitul Teoctist a păstorit până după această dată.

Urmaşul său a fost mitropolitul DOSOFTEI, originar din Moldova sau din Transilvania, fiind călugărit în Moldova . Dintr-o însemnare pe o Evanghelie slavonă (manuscris) cu data de 21 aprilie 1622 reiese că acest Djosoftei a fost un timp „exarh al mânăstirilor” din Moldova, apoi episcop de Vad şi Maramureş şi n-ar fi exclus să fi fost chiar vicarul lui Teoctist. Se pare că a ocupat scaunul vlădicesc în 1623-24.

Avem o menţiune despre el la data de 1 ianuarie 1625, când trimite un preot în Moldova la domnitorul Radu Mihnea şi la mitropolitul Anastasie Crimca, ducând o scrisoare a principelui Gabriel Bethlen (1613-1629). Deasemenea, mai este menţionat prin prisma altor legături cu Moldova.

10 noiembrie 1627 – Adresează o scrisoare egumenului Nil de la Bisericani.

4 iulie 1627 – Convoacă un „sinod” la Alba Iulia în care s-au luat mai multe măsuri privitoare la viaţa morală a preoţilor şi a credincioşilor. Printre altele stabileşte un număr mai mare de sărbători, urmărind prin aceasta reducerea timpului de lucru pentru iobagii transilvăneni. Totodată fixează amenzi pentru preoţii care nu se comportau potrivit cu slujirea pe care trebuiau să o îndeplinească şi pentru cei care nu respectau tipicul şi rânduielile ortodoxe.

La scurt timp după acest sinod Dosoftei a fost înlăturat, deoarece sinodul convocat de el nu a convenit principelui (calvin) şi mai ales nu au convenit hotărârile prin care se urmărea întărirea ortodoxiei.

Potrivit relatărilor cronicarului Gheorghe Brancovici, Dosoftei ar fi fost chiar întemniţat.

Urmaşul său a fost nobilul preot GHEORGHE de Brad (cel pomenit în inscripţia de la Alba Iulia – Maieri).

Se presupune că a fost hirotonit la Târgovişte de către mitropolitul Luca din Cipru. Este atestat documentar ca mitropolit la 17 octombrie 1627.

4 decembrie 1628 – Da o carte de întărire în slujbă protopopului Ianăş din Hunedoara, act în care se intitula pe sine: „Preasfinţitul arhiepiscop chir Ghenadie al scaunului Bălgradului şi Vadului şi Orăzii şi Sătmarului şi al întregii ţări a Ardealului şi celelalte”.