Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române povestită celor tineri

După moartea lui au urmat:

SIMION MOVILĂ (1606-1607) şi CONSTANTIN MOVILĂ (1607-11)

ŞTEFAN TOMŞA II (1611-15)

ALEXANDRU MOVILĂ (1615-16)

RADU MIHNEA ( 1616-1619)

GAŞPAR GRAŢIANI (1619-20)

ALEXANDRU ILIAŞ (1620-21)

ŞTEFAN TOMŞA II (1621-23)

RADU MIHNEA (1623-26)

MIRON BARNOVSCHI (1626-29)

ALEXANDRU COCONUL (1629-30)

MOISE MOVILĂ (1630-31)

ALEXANDRU ILIAŞ (1631-33)

MIRON BARNOVSCHI (1633)

Moise movilă (1633-34)

În ciudaa faptului că au fost atâtea schimbări de domnie, scaunul mitropolitan n-a fost prea afectat de o asemenea politică, fiind ocupat pe aproape toată această perioadă de un singur mitropolit ANASTASIE CRIMCA (1608-29) urmându-i lui TEODOSIE BARBOVSCHI (1605-1608).
ANASTASIE CRIMCA era fiul lui IOAN CRIMCOVICI din Suceava şi al CRISTINEI (moare la 1594) – numită de inscripţia de pe mormântul din biserica Pătrăuţi, „cneaghină”. La botez primise numele de Ilie. Petru Şchiopul i-a dăruit la 1587 un loc pe râul Suceava ca să întemeieze un sat. Pe la 1589-90, cere domnitorului să-i schimbe dania, dăruindu-i satul Dragomireşti, lângă Suceava.

1599 – era preoţit, după ce se călugărise, probabil, la Putna ( )

- la intrarea lui Mihai Viteazul, episcopii AGAFTON de Roman şi TEODOSIE de Rădăuţi s-au refugiat împreună cu mitropolitul GHEORGHE MOVILĂ în Polonia.

Atunci au fost aleşi:

FILOTEI la Roman

ANASTASIE CRIMCA la Rădăuţi, iar ca mitropolit DIONISIE RALLY PALEOLOGUL (1600)

SEPT.1600 – Mihai Viteazul pierde Moldova, iar IEREMIA MOVILĂ se reântoarce odată cu cei trei ierarhi care plecaseră.

Anastasie a afăcut loc lui Teodosie Barbovschi, retrăgându-se la moşia sa – Dragomireşti – unde a ridicat o bisericuţă mică, cu hramul Sf.Ioan Teologul şi Sf.Ilie (Pisania este din 27 iulie 1602.

Între 1602-1605 , ajutat de logofătul Lupu Stroici a ridicat biserica mare de laa Dragomirna – hram Pogorârea Sf.Duh.

Primăvara 1606 – ales episcop la Roman, undşe păstoreşte până în 1608.

1608-1629 – devine mitropolit.

1617 – s-a iscat o neânţelegere între el şi domnul RADU MIHNEA - înlăturarea sa din scaunul mitropolitan.

Neânţelegerea consta în aceea că mitropolitul se opusese închinării m-rilor la locurile sfinte.

Între 1617-1619 a fost ales TEOFAN III.

De la TEOFAN NE-A RĂMAS O „Pravilă” scrisă la mânăstirea Bistriţa.

1619 – ANASTASIE a fost readus în scaun, iar Teofan III a plecat cu Radu Mihnea carae a ajuns domn al Ţării Române. Teofan a întâlnit în acte la mânăstirea Bistriţa de Oltenia ca „fost mitropolit al Sucevei”

ACTIVITATAEA LUI ANASTASIE

Îndrumător al vieţii bisericeşti:

20 sept.1626 – convoacă un Sobor cu supiapanii săi de la Roman, Rădăuţi, Huşi pentru a lua măsuri de îndrumare a vieţii bisericeşti.

Prin „Aşezământul” său se rânduia ca monahii să nu mai deţină averi, egumenii să fie aleşi de sobor pe un an, dar mai important, să nu fie închinate mânăstirile la Locurile Sfinte.

Organizator de asistenţă socială.

1612 – conduce delegaţia trimisă de ŞTEFAN TOMŞA II să încheie paqce cu Polonia.

1616 – primeşte aceeaşi misiune de la RADU MIHNEA.

Anastasie va ridica o bolniţă la Dragomirna.

1619 – înfiinţează un spital la Suceava – primul spital din ţara noastră, atestat documentar, într-un oraş.

Acest fapt e pomenit de documente:

16 mai 1619

13 apr.1620

Bolniţa şi spitalul au fost ridicate pe cheltuiala mitropoliei.

Ctitor de lăcaşuri sfinte:

– ridică acea biserică pe mşoşia sa, iar în

1602-5 – ridică mânăstirea Dragomirna; - meşterul se numea DIMA

Se presupune că biserica a fost ridicată după indicaţiile sale.

(Dragomirna a inspirat construcţiile de mai târziu: mânăstirea Solca, Bârnova, Trei Ierarhi, Golia).

1627 – ridică ziduri puternice în jurul mânăstirii.

D-l. MIRON BARNOVSCHI dăruieşte mânăstirii câteva sate (Acest domnitor se află pictat pe unul din celebrele manuscrise cu miniaturi din 1627).

„Testamentul” mitropolitului se află pe paginile unui „APOSTOL” – reiese grija sa pentru mânăstire.

1626-29 – înalţă o eclesianiţă pe lângă biserica „Sf.Gheorghe” din Suceava.

1 iun.1622 – dăruieşte mânăstirii Secu o bucată de vie.Miniaturist:

are peste 25 manuscrise cu miniaturi (doar 9 manuscrise în ţară)

acestea cuprind peste 250 miniaturi, frontispic ii, iniţiale ornate ş.a.

ucenici: DUMITRAŞCU BELINSCHI (3 dintre manuscrisele de la Dragomirna)

monahul TEOFIL DE LA VORONEŢ

ŞTEFAN din Tg.Sucevei

Diac. VASILE

Monah PAHOMIE etc.

ANASTASIE CRIMCA este ultimul reprezentant al culturii slavone în România.

ANASTASIE moare la 19 ianuarie 1629) – este îngropat în pronausul mânăstirii Dragomirna.

După moartea lui Anastasie Crimca scaunul a fost ocupat de mitropolitul ANASTASIE (1629-32), fost egumen la Bistriţa, apoi episcop la Rădăuţi (1613-16) şi episcop de Roman (1616-29)

După ANASTASIE, a fost ales în scaun mitropolitul VARLAAM (1632-1653).

Sub el s-a înfiinţat cea dintâi tipografie din Moldova, în care au apărut primele cărţi cu cuprins teologic în româneşte.

Varlaam se trăgea din şfamilia de răzăşi MOŢOC, numindu-se la botez Vasile.

A învăţat carte grecească la „schitul lui Zosin”, întemeiat la 1654.

Pe locul acaestui schit, NESTOR URECHE şi soţia sa MITROFANA au ridicat la 1602 mânăstirea SECU; aici exista o şcoală sub conducerea călugărului DOSITEI.

Varlaam s-a călugărit la Secu, ajungând egumen al mânăstirii Secu, dezvoltându-şi frumoase preocupări cărturăreşti.

A tradus „Scara” lui Ioan Scârarul la 1618.

Dec.1628 – face parte din delegaţia condusă de Anastasie Crimca, tkrimisă de Miron Barnovschi la Kiev şi Moscova.

În drum spre Moscova s-a oprit la Kiev, unde a predat exemplarul unui „Octoih” slav lui P.Movilă pentru a-l tipări (a apărut la Livov în 1630). A reămas mai mult la Moscova. Când s-a întors, mitropolitul Anastasie Crimca murise, iar scaunul domnesc era ocupat de ALEXANDRU COCONUL (1629 – apr.1630), înlocuit îndată cu MOISE MOVILĂ (apr.1630-1631).

s-a aretras la Secu, de undşe, în 1632, va fi ales direct mitkropolit.

23 sept.1632 – hirotonit arhiereu.

ACTIVITATEA SA:

La îndemnul lui VASILE LUPU (1634-1653), Varlaam s-a îngrijit de înfiinţarea unei tipografii la Iaşi.

1637 – cere ajutor ţarului Moscovei, dar nu s-arată nimic.

1640 – Petru Movilă trimite la Iaşi primele matriţe şi meşteri tipotrafi de la Kiev (SOFRONIE POCIAŢKI).

Dec.,1642 – iese de sub tipar o „Scrisoare de mulţumire” a deleşgaţilor greci la Sinodul de la Iaşi (1642) către Vasile Lupu, precum şi o hotărâre de anatematizare a „Mânăstirii” de credinţă pusă sub numele lui CHIRIL LUCARIS (decedat la 1638)

1642 – apare un „CATIHZISIS”slav.

Cazania DIN 1643 – Prima carte românească tipărită în Moldova (Iaşi).

Se numea: „Carte de învăţătură la duminicile de peste an şi la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari”.

Are 506 file

Cartea are o „Prefaţă” – Cuvânt introducjtiv al lui Vasile Lupu adraesat la toată seminţia românească.

Apoi un „Cuvânt către cetitoriu” scris de Varlaam, arătând motivele care l-au făcut s-o tipărească.

„Cazania” are două părţi:

I : 54 Cazanii la Duminici ( 13 Triod, 9 Penticostar, 32 Octoih)

II: 21 cazanii la sărbători împărăteşti şi sfinţi.

Cazania parae aa fi o traducere a uneia tipărite la Kiev sau Lvov.

S-a stabilit că izvorul principal al Cazaniei este „Cartea intitulată Comoara” a lui Damaschin Sinodul (sec.XVI).

În „Cazanie” sânt traduse şi prelucrate 20 cuvântări ale lui Damaschin.

„Cazania” este opera mai multor tălmăcitori.

Vvarlaam a adunat numai tălmăcirile vechi făcute de unii cărturari moldoveni şi ardeleni. El are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii traduse sau prelucrate din greceşte sau slavoneaşte, le-a stilizat şi tipărit.

„Cazania” prezintă cea mai îngrijită formă de exprimare a limbii române din prima jumătate a secolului XVII.

A cunoscut o largă răspândire în 1643, chiar şi-n Transilvania. Se cunosc numeroase copii făcute în manuscris în Transilvania.

SAPTE TAINE –1644 – a doua cartea a lui Varlaam apărută la Iaşi.

340 pagini

la tălmăcire a lucrat logofătul EUSTRATIE

este o explicarae aa Tainelor sub formă catehetică: întrebări şi răspunsuri.

Cartea aeste menită să apere Ortodeoxia la atacurile protestanţilor care nu recunoşteau cele 7 Taine.

S-ar fi folosit opera „Cele 7 Taine” a arhiepiscopului Gavriil Severu din Philadephia (decedat la 1616), care apăruse într-o versiune slavă la Kiev.

RĂSPUNS LA CATEHISMUL CALVINESC – 1645

În 1640-42 se tipărise la Alba Iulia cu aprobaraea autorităţilor un „Cataehism” calvinesc în româneşte.

Un exemplar a aajuns şi-n biblioteca învăţatului Udrişte Năsturel, frataeale d-nei. Elvira, soţia lui Matei Basarab.

Varlaam a citit exeamplarul la Târgovişte, găsindu-l „plin de otravă şi moarte sufletească”. Varlaam a convocat un sobor al ierarhilor din Ţara Română şi Moldova pentru a lua atitudine. Soborul a avut loc poate la 1644-45, la Iaşi. S-a aprobat aici un „RĂSPUNS”al lui Varlaam, fiind astfel tipărit la 1645: „CARTEA CARAE SE CHIAŞMĂ RĂSPUNSUL IMPOTRIVA CATIHISMUŞULUI CALVINESC”.

Textul lucrării dezvolta atât doctrina calvină, cât şi cea ortodoxă susţinută numai de citatae din Sf.S.

Problemele de carea se ocupa „Răspunsul”:

1.D. Sf.S.

D. Credinţă şi faptele bune

D. Predestinaţie

D.împăcaraea cu Dumnezeu şi răscumpăraraeaa omenirii prin patimile şi moartea lui Hristos;

D.Biserică şi Taine

D. Închinaraea la sfinţi şi icoane
La rândul lor, calvinii au răspuns la 1656 când au tipărit „Scutul Catihismuşului”.

PARACLIS AL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU – 1645

CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRAVILELE IMPĂRĂTEŞTI ŞI LA ALTE JUDEŢE, IAŞI , 1646

Aceasta din urmă este cunoscută sub numele „PRAVILA LUI VASILE LUPU”

Era tradusă din greceşte de acelaşi logofăt Eustratie.

Partea întâi este o traducere din greceşte a unei legiuni agrare, iar partea II-a este o prelucrare după o alta a penalistului italian PROSPER FARINACIUS (1544-1618). Amândouă au laa bază codul de legi al împăratului Iustinian.

LEASTVIŢA sau SCARA
Tradusă în timpul călugăriei la Secu.

Varlaam a tradus după o versiune neogreacă a unui episcop umanist Maxim (sec.XVI)

Varlaam a păstorit în timpul luminatului domn umanist Vasile Lupu.

Acest domn a ridicat biserica SF.TREI IERARHI la 1639, fiind sfinţită de Varlaam la 6 mai.

1641-42 – este făcută pictura de nişte zugravi ruşi.

Biserica devine catedrală mitropolitană, iar patriarhul PARTENIE de Constantinopol dăruieşte domnitorului Vasile Lupu moaştele Sf.Paraschiva, pentru că acesta plătise toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.

1640 – domnitorul pune bazele – la îndemnul mitropolitului aşezământ şcolara la Iaşi. Este vorba de „Academia de la Trei Ierarhi”, prima instituţie cu învăţământ superior în Moldova după modelul celei înfiinţate de Petru Movilă la Kiev. Doar la început a funcţionat la Trei Ierarhi, pentru ca după un timp, domnul să cumpere o casă în apropiere pentru această Academie.

Cel care a trimis profesori pentru Academie a fost tot Petru Movilă. Aici se preadau cele „şapte arte liberale”, gramaktica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica şi teologia, filosofia şi dreptul.

Se învăţau limbi clasice.

1646 – Grupul de profesori poloni este înlăturat, fiind înlocuit cu unul grecesc.

Şcoala a dăinuit până la începutul sec.XIX.

Păstoria lui Varlaam s-a remarcat prin grija faţă de preoţime . El a obţinut de la domnitori unele scutiri şi drepturi pentru clerul său. S-au dat astfel hrisoave: 24 febr. 1649. 5 ,ao 1652.

1642 – are loc Sinodul de la Iaşi care a aprobat „Mărturisirea Ortodoxă” a mitropolitului Petru Movilă.

1645 – vişne la Iaşi mitropolitul Petru Movilă, fiind primit de Varlaam.

Varlaam a hirotonit şi câţiva ierarhi străini.

23 martie 1645 - a hirotonit întru arhiereu pe ierom. PAISIE egumenul mânăstirii Galata , ales patriarh al Ierusalimului.

Tot Varlaam ar fi hirotonit câţiva episcopi la Muncacs şi Maramureş.

1639 – Patriarhul CHIRIL CONTARIS a fost asasinat de turci. Printre candidaţi la scaunul şPatriarhiei de Constantinopol s-a numărat atunci şi Varlaam (ceilalţi erau mitropoliţi de Adrianopol şi de Niceea).

Aprilie 1653 – Vasile Lupu pierde sckaunul domnesc, retrăgându-se la Hotin.Odată cu el a plecat şi Varlaam, el retrăgându-se la mânăstirea Secu. Aici a trăit încă 4 ani şi şi-a redactat testamentul prin care- şi lăsa toată averea mânăstirii.

1657 – moare, fiind îngropat lângă zidul bisericii Secu (dreapta).

URMASII LUI VARLAAM

Noul domn , GHEORGHE ŞTEFAN (1653-58)a ridicat în scaunul mitropolitan pe GHEDEON de la Huşi (1653-59), GHEDEON a fost trimis de domn într-o misiune la Moscova.

7 mai 1656 – se încheie un tratat de alianţă cu ţarul ALEXEI MIHAILOVICI (1645-76).

SAVA (1659-1664) – fusese episcop la toate acele trei eparhii.

Este întâlnit în mai multe documente:

19 apr.1660 şi altele din timpul lui EUSTRATIE DABIJA VODĂ (1661-65).

SAVA moare la 5 ian.1664 fiind îngropat lângă biserica mare de la Secu.

GHEDEON (1664-71) a doua oară – pomenit prima oară la 12 ian.1664, apoi în acte: 4 şi 5 aug. 1570; 4 iul.1671

GHEDEON moare la 1671 – îngropat la Secu.

DOSOFTEI (1671-86) mitropolit

Huşi (1660-71) la Roman

1658 – 60 la Huşi

născut la 1624 la Suceava, numindu-se la botez Dimitrie Barilă.

A învăţat la Iaşi, la Academia domnească, apoi la Lvov, la Şcoala Frăţiei Ortodoxe; aici a învăţat limbile clasice, apoi slava, polona, plus disciplinele umaniste.

S-a călugărit la Probota, ctitoria şi gropniţa lui Petru Rareş.
1658 – ajunge episcop la Huşi, datorită calităţilor sale cărturăreşti.

1660 – episcop la Roman.

1671 – a fost ales mitropolit al Moldovei. A păstorit în vremuri grele pentru ţară.

1674 – s-a rekfugiat în Polonia cu d-l ŞTEFAN PETRICEICU. Noul domn – DUMITRAŞCU CANTACUZINO (1674-75) a pus în scaun pe TEODOSIE de la Roman (fost la Rădăuţi).

1675 – DOSOFTEI – reaşezat la scaun

29 martie 1677 – hrisovul lui ANTONIE RUSET (1675-78) rânduia ca mitropolia să se stabilească definitiv la Iaşi, pe lângă Sf.Nicolae Domnesc.

În cei 25 ani de păstorire a fost cel mai mult preoacupat de problemele cărturăreşti: traduceri, prelucrări ş.a.

ION NECULCE scria despre el (Letopiseţ): „Acest Doroftei nu este om prost (simplu) de felul lui. Neam de mazil, prea învăţat, multe limbi ştia..... deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe această vreme nu este om ca acela”.

1648-49: traduce în română: „Istoriile” lui Herodot.

În timp ce era episcop la Roman a revizuit traducerea „Vechiului Testament”făcută de spătarul N.Milescu, între 1661-64, tipărită apoi în „Biblia” de la 1688.

1673: tipăreşte „PSALTIREA ÎN VERSURI” la mânăstirea ucraineană Uniev, pentru că vechea tiparniţă a lui Vasile Lupu şi Varlaam, se distrusese.

Totodată tipărise şi „ACATISTUL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU”tradus din slavon ă.

Acesteaa două sânt, de obicei, legate împreună . În Cuvântul către cetitoriu” Doroftei dă diverse îndrumări de uminentică....

Despre „Psaltire” spunea că a fost lucrată în cinci ani.

Este o încercare de versificare aa celor 150 Psalmi, rezultând o loucrare de 8634 versuri (peste 500 pagini).

Doroftei este primul care a versificat „Psaltiri” în cadrul Bisericii Ortodoxe, într-o limbă naţională.

S-au făcut tot felula de presupuneri în ce priveşte influenţarea lui Doroftei de alte opere aversificate peste hotare (v. „Psaltirei” lui Jan Kiochanovosh).

Dar majoritatea marilor istorici exclud orice influenţă.

La sfârşitul „Psaltirii” se află încă 18 versuri ce aparţin lui MIRON COSTIN care le alcătuise în limba polonă şi fuseseră traduse de Dosoftei în română.

După alte 12 versuri ale lui Dosoftei urma, pe ultima filă a cărţii, imn ul „Pe tine te lăudăm”.

Dosofdtei a dăruit culturii româneşti o loucrare de mare valoare literară artistică, cu toate că limba literară eraa de-abia în curs de formare.

1679 – iese la iveală „DUMNEZEIASCAA LITURGHIE” în vechea tiparniţă a lui Vasile Lupu, pe care izbutise s-o refacă.

Era prima traducere făcută de un ierarh a Sfintei Liturghii.

A fost primul ierarh moldovean care a iniţiat acţiunea de pătrundere a limbii române în Biserică, fiind mai apoi urmat de ucenicul său MITROFAN de la Buzău.

1680: tipăreşte „PSALTIREA DE-NŢĂLĂS” în text bilingv, slavo-român. Se pare că aici, mitropolitul Dosoftei a mai avut colaboratori: poate pe MITROFAN.

1679: se adresa ţarului şi patriarhului rus pentru a-l ajuta în vederea obţinerii unei tipografii.

O va instala la Iaşi, biseria Sf.Nicolae Domnesc.

1681: tipărise „MOLITVELNIC DE-NTĂLĂS” în română.

În acest Molitvelnic se află un „Poem cronologic despre domnii Moldovei” (136 versuri) – de la Dragoş Vodă până la Gheroghe Duca.

Meşter tipograf era Mitrofan, ajutat de Ursu şi Nicolae.

1683: o nouă ediţie a „LITURGHIEI” completată cu multe rugăciuni, plus „Parimiile” de peste an.

1682-86: tipăreşte „VIAŢA ŞI PETRECEREA SFINŢILOR2 (4 volume).

Este alcătuită sau tradusă după mai multe izvoare greceşti şi slavone. Are două prefeţe: una către domnitor, alta către acititori. Dosoftei a folosit pentru lucrările sale ediţia „Vieţii sfinţilor” a lui Simion Metafrastul (secolul X), precum şi alte „Vieţi...” bizantine. A mai folosit şi traduceri slave, care acirculau în manuscris.

Meşteri tipografi: Mitrofan, devenit episcop de Huşi şi ucenicii săi : Pavel, Ursu, Andrei.

1683: o oaste polonă invadează Moldova şi ia ca ostatec pe d-l Gheorghe Duca, reaşezând pe Ştefan Petriceicu.

1684: noul domn trimite pe Dosoftei la ţarii Rusiei, Ioan şi Petru Alexievici (1682-1696), pentru a le cere sprijin împotriva tătarilor.

Dar ajutorul lor n-a mai sosit pentru că în martie 1684 au intrat turcii în Moldova, punând domn pe DUŞMŞITRAŞCU CANTACUZINO (1684-85), înlocuit peste un an cu CONSTANTIN CANTEMIR (1685-93).

1686: Jan Sobieski (1674-96) intră în Moldova pentru a lupta împotriva turcilor. Dar, neobţinând ajutorul d-lui. Moldovean, a fost nevoit să se retragă.

La retragere a luat şi pe mitropolitul Dosoftei.

Dosoftei a rămas în Polonia, fără a se mai putea reântoarce vreodată.

În Polonia a mai raealizat o versiune a „Poemului despre domnii Moldovei”, continuând lista până la Constantin Cantemir. A fost scrisă în ianuarie 1690.

În toate lucrările sale era preocupat de originea românilor şi de problema continuităţii.

Combate pe SIMION DASCĂLUL, care afirmă că românii sunt urmaşii răufăcătorilor romani.

Tot în Polonia, Dosoftei a făcut şi câteva traduceri din neogreacă în română. Acestei traduceri s-au păstrat într-un manuscris copiat în 1732 la Focşani de GAVRIIL DIACUL, manuscris ce cuprindea tălmăcirea „Cronografului” lui MATEI CIGALAS.

În timpul petrecerii sale în Polonia Dosoftei s-a mai angajat şi în disputele teologice ale vremii, în Biserica Ortodoxă Rusă. Această Biserică trecea atunci prin mari frământări datorate reformei lui Nicon.

Deasemenea, existau frământări între Biseria Ortodoxă Rusă a Moscovei şi Biserica Ucrainei care suferise influenţe polono-catolice. În disputele dintre aceste două Biserici a fost solicitat şi mitropolitul Dosoftei.

La cererea patriarhilora celor două Biserici, Dosoftei traducea mai multe lucrări dogmatico-polemice din diverşi Sf.Părinţi şi scriitori bisericeşti.

Traduce:

12 scrisori din Sf.Ignatie Teofanul al Antiohiei

constituţiile Apostolilor

„Istoria bisericească” a lui Gherman al Constantinopolului (sec.VIII)

„Dialog împotriva ereziilor şi despre credinţa noastră” a lui Simeon al Tesalonicului.

1693: - Culegere ade cuvântări din mai mulţi Sf.Părinţi (după textul neogrec al colecţiei de cuvântări patristice tipărită la Veneţia).

Toate acestea sunt traduse în slavo-rusă.

Dosoftei a început să traducă şi „Expunerea credinţei ortodoxe a lui Ioan Damaschin, traducând numai patru capitole din cartea I.

13 dec.1693- Dosoftei moare.

El rămâne primul poet naţional, primul traducător din literatura dramatică universală, primul traducător al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, având un preţios aport la dezvoltaraea limbii literare române.
URMAŞII LUI DOSOFTEI

TEODOSIE (de la Roman) (1674-75) – a fost cel care a luat locul lui Dosoftei în urma refugierii în Polonia a lui ŞTEFAN PETRICEICU.

Fusese episcop la Rădăuţi şi apoi Roman.

1 sept.1675 – dăruia un „Liturghier” mânăstirii Bogdana.

Când Dosoftei ar fi reaşezat în scaun, TEODOSIE a fost închis un timp la mânăstirea Sf.Sava din Iaşi.

S-a retras apoi în sudul Moldovei, unde-l întâlnim în diferite acte alături de episcopii SERAFIM de Rădăuţi (1667-69; 71-85) şi de episcopul SAVA al Romanului (1685-89).

Acest mitropolit a ctitorit şi câteva schituri: Brazi, Crucea, Zăbrăuţi.

A trăit până după 15 aug.1694.

CALISTRU VARTIC (1686-1689)

A condus mitropolia ca locţiitor, după Dosoftei. Fusese preot de mir la Văratic, călugărit apoi la Neamţ, a ajuns episcop la Huşi pe la 1676, iar către 1682 a a fost silit să se retragă. A trăit la abiserica Tălpani din Iaşi.

SAVA de la Roman (1689-1701(2)

În timpul lui au apărut în tipografia domnească de la Iaşi câteva cărţi teologice şi „Tâlcuirea Sf.Liturghii” tradusă din greacă în română de IEREMIA CACAVELA (1697). Ajutat de d-na. Anastasia, soţia lui Gheorghe Duca Vodă, a terminat biserica Stretenia din Iaşi. În jurul bisericii Stretenia a zidit o reşedinţă pentru mitropolit.

1 martie 1698 – a participat la o adunare convocată de ANTIOH CANTEMIR (1695-1701) pentru a desfiinţa văcăritul.

1701(2): s-a retras din scaun; s-a aşezat probabil la Putna, unde a murit la 14 octombrie 1717.

MISAIL (1702-8)

venea de la Roman: fusese călugărit la Secu

este amintit în multe ale vremii;

1703 – Mihail Racoviţă (1703-1705) – hrisov pentru scutirea preoţilor de dări.

1704 – vizita lui Dosoftei al Ierusalimului (s-a stabilit acum ca danie trebuiau să plătească m-rile închinate Ierusalimului).

1 aug.1708 – se retrage, urmându-i în scaun GHEDEOM de la Rădăuţi.

MITROPOLITUL PETRU MOVILĂ

SI SINODUL DE LA IAŞI

PETRU MOVILĂ se trăgea din familia Movileştilor. S-a născut la Suceava la 21 dec. 1596, ca afiu a lui Simion Movilă. (Simion Movilă era fratele lui Ieremia şi a lui Gheorghe, mitropolitul).

A început să înveţe în casa părintească, apoi în şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov.

1627 – a fost călugărit.

6 sept.1627 – a fost ales arhimandit, egumen al mânăstirii Lavra Pecerska.

Păstoria lui ca egumen a căzut în timpuri grele, într-o situaţie politică grea:

În 1569, Polonia se unea cu Lituania. Întinsele teritorii de la Marea Baltică la Marea Neagră au fost alipite Poloniei. Acestei teritorii erau locuite de ucrainieni şi ruşi albi. Polonia voia ca în aceste teritorii să întărească catolicismul. Totuşi ortodoxia era puternică: (1539) – se înfiinţase episcopia ortodoxă la Lvov, iar în marile oraşe s-au întemeiat „frăţii ortodoxe” pentru apărarea ortodoxiei.

Pe de altă parte şi propaganda iezuită era foarte puternică, fiind încurajată de Sigismund al III al Poloniei.

O bună parte din preoţii şi ierarhii de aici au fost siliţi să accepte unirea cu Roma – Brest-Litovsk la 1596.

Bisericile ortodoxe au început să fie dărâmate sau vândute celor din alte confesiuni. Credincioşii au fost siliţi şi ei să îmbrăţişeze uniaţia.... S-au înfiinţat multe colegii iezuite.