Secţia I civilă

3. Individualizarea judiciară a modalităţii de executarea a pedepsei. Interdicţia de a conduce vreun autovehicul pe perioada termenului de încercare.
Art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002

Art.86/1Cod penal

Art.86/3 Cod penal
Sancţiunea penală trebuie să garanteze că într-un anumit interval de timp inculpatul nu va mai săvârşit fapte asemănătoare şi totodată să cuprindă măsurile necesare pentru resocializarea intimatului şi conştientizarea de către acesta a pericolului pe care îl reprezintă conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
(Decizia penală nr. 235/R/09 aprilie 2013)
Prin sentinţa penală nr. 234 din 17 ianuarie 2013 , Judecătoria Piteşti în baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată a condamnat inculpatul la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, întrucât inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 gr %0, respectiv 1,90 gr %0 alcool pur în sânge.

Faţă de criteriile de mai sus, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 Cod penal, poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 1 an, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile art. 81 Cod penal, pedeapsa în sine fiind de natură a asigura reorientarea definitivă a inculpatului către respectarea ordinii de drept şi a normelor de convieţuire socială, fiind fixat termen de încercare de 3 ani în condiţiile art. 82 Cod penal.

Curtea De Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 235/R/09 aprilie 2013, a admis recursul declarat de parchet, cu consecinţa, majorării pedepsei aplicate la 1 an şi 6 luni închisoare, aplicând art.86/1 Cod penal şi impunând în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de art.86/3 Cod penal, precum şi obligaţia prevăzută de art.86/3 alin.3 Cod penal, privind interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul pe drumurile publice pe durata termenului de încercare.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele: inculpatul a fost depistat de către organele de poliţie în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma analizelor efectuate, s-a stabilit că acesta avea la momentul săvârşirii infracţiunii o alcoolemie de 1,80 g %o.

Fapta săvârşită de către inculpat prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, având în vedere eventualele, consecinţe l-ar fi putut produce pentru participanţii la traficul rutier, dar şi pentru alte persoane. Semnificativ pentru o justă individualizare a pedepsei este gradul ridicat de alcoolemie şi mai ales împrejurarea că inculpatul a mai fost sancţionat în anul 2008 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Pericolul social concret ridicat al faptei, rezultă printre altele şi prin persistenţa intimatului de a avea aceeaşi conduită culpabilă în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice.

La o justă individualizare a sancţiunii penale trebuie să se aibă în vedere şi aspectele favorabile ale inculpatului, respectiv atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, acesta beneficiind, de altfel, de aplicarea art.320/1 Cod procedură penală cu toate consecinţele.

Sancţiunea penală trebuie să garanteze că într-un anumit interval de timp inculpatul nu va mai săvârşit fapte asemănătoare şi totodată să cuprindă măsurile necesare pentru resocializarea intimatului şi conştientizarea de către acesta a pericolului pe care îl reprezintă conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

4. Individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei. Criterii de apreciere. Interdicţia a de conduce vreun autovehicul în perioada termenului de încercare. Scopul preventiv-educativ al pedepsei.

Art. 52 cod penal

Art. 72 cod penal

Art.86/1 Cod penal

Art.86/3 Cod penal
Scopul pedepsei nu se poate realiza dacă suspendarea executării pedepsei se face pur şi simplu, fără a i se stabili inculpatului măsuri de supraveghere şi obligaţii speciale prevăzute în art.86/3 Cod penal. Dacă s-ar menţine modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă (suspendarea condiţionată a executării pedepsei) s-ar da posibilitatea inculpatului să conducă în continuare pe drumurile publice autovehicule, eventual să recadă în criminalitate prin consumarea în prealabil a băuturilor alcoolice.
(Decizia penală nr. 281/R/ 23 aprilie 2013)
Prin sentinţa penală nr.14 din 4 februarie 2013, Judecătoria Costeşti a condamnat inculpatul la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută e art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, în condiţiile art. 81 Cod penal, întrucât a condus autoturismul pe raza oraşului C, având o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2,44 gr.%o.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, apreciindu-se că scopul acesteia poate fi atins şi fără executare, astfel că s-a dispus suspendarea, în temeiul dispoziţiilor art.81 Cod penal.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 281/R/ 23 aprilie 2013 a admis recursul parchetului, cu consecinţa aplicării art. 86/1 Cod, instituind totodată, în sarcina inculpatului obligaţia prevăzută de art. 86/3 alin. 3 lit. e Cod penal de a nu conduce nici un autovehicul.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că recursul este fondat, deoarece prima instanţă a făcut o greşită individualizare judiciară a pedepsei, cu ignorarea criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal. Ca atare, în raport de aceste criterii, se impunea stabilirea unei alte modalităţi de individualizare, respectiv cea prevăzută de art.86/1 Cod penal, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi fixarea unor măsuri şi obligaţii ferme, pentru ca astfel pedeapsa să-şi atingă finalitatea înscrisă în art.72 Cod penal, anterior citat.

Şi încadrarea juridică a fost corect făcută în infracţiunea prevăzută de art.87 alin.1 din O.U,.G. nr.195/2002.

Astfel, potrivit art. 72 C.pen, la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Aceste criterii aplicate la speţă trebuiau să conducă la concluzia că scopul pedepsei nu se poate realiza dacă suspendarea executării pedepsei se face pur şi simplu, fără a i se stabili inculpatului măsuri de supraveghere şi obligaţii speciale prevăzute în art.86/3 Cod penal. Dacă s-ar menţine modalitatea de individualizare stabilită de prima instanţă (suspendarea condiţionată a executării pedepsei) s-ar da posibilitatea inculpatului să conducă în continuare pe drumurile publice autovehicule, eventual să recadă în criminalitate prin consumarea în prealabil a băuturilor alcoolice.

Prin urmare, în raport de pericolul social ridicat al faptei, dat de cantitatea mare de alcool consumată anterior săvârşirii faptei şi de posibilitatea producerii unui accident de circulaţie cu consecinţe grave pentru terţe persoane care nu au nicio vină, pentru faptul că inculpatul consumase alcool, se impune schimbarea modalităţii de suspendare, din suspendare simplă în suspendare sub supraveghere şi instituirea, pe durata termenului de încercare, a măsurilor şi obligaţiilor prevăzute de art.86/3 alin.1 lit.a-d şi alin.3 lit.e din Codul penal (interdicţia de a conduce vreun autovehicul).

5. Individualizarea pedepsei. Reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal.

Art.72 Cod penal

Art.74 Cod penal

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal şi de noile limite reduse cu o treime în conformitate cu dispoziţiile art.320/1 alin.7 Cod pr.penală, apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi realizat decât prin executare prin privare de libertate, în temeiul dispoziţiilor art.57 Cod penal.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului, referitoare la greşita nereţinere de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b, c Cod penal, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.a Cod penal, constând în „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii” nu-şi găseşte corespondent în actele dosarului, iar lipsa antecedentelor penale nu poate constitui, fără alte elemente de circumstanţiere, temei pentru reţinerea circumstanţei respective.

Tot astfel, circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.b Cod penal, „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită” nu se poate reţine în favoarea inculpatului, din moment ce în afara recunoaşterii faptei, (dar numai după ce s-a declanşat procesul penal împotriva sa) inculpatul nu a desfăşurat vreo altă activitate, în urma căreia să fie ameliorată starea victimelor pe care, prin constrângere, le-a obligat la practicarea prostituţiei. Dimpotrivă, inculpatul a fost beneficiarul sumelor pe care părţile vătămate le obţineau din practicarea prostituţiei, împrejurare faţă de care nu se poate reţine că a depus vreo „stăruinţă”, în sensul textul anterior menţionat, pentru a înlătura rezultatul infracţiunii.

In fine, nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal, nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului, atât timp cât singura împrejurare regăsită în text şi invocată de inculpat este recunoaşterea faptei făcută înainte de începerea cercetării judecătoreşti, atitudine în raport de care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispoziţiile art.320/1 alin.7 Cod pr. penală. Ca atare, din moment ce circumstanţa atenuantă a recunoaşterii faptei a fost valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă, acestuia nu i se poate da o dublă valenţă, respectiv şi prin recunoaşterea ei ca circumstanţă atenuantă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal, de vreme ce, celelalte împrejurări menţionate de text „înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor” nu se regăsesc în speţă.
(Decizia penală nr. 60/A/ 23 mai 2013)
Prin sentinţa penală nr.8/MF din 20 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul B.I. a fost condamnat la:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.12 alin.1 din legea nr.678/2001, cu aplicarea art.320/1 alin.7 Cod penal;

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.13 alin.1 şi 2 din legea nrş.678/2001, cu aplicaţia art.41 alin.2 Cod penal şi art.320/1 alin.7 cod penal.

În baza art.33, 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, prin privare de libertate, potrivit art.57 Cod penal, şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

Spre a hotărî astfel, în fapt, prima instanţă a reţinut:

In perioada august 2009 – aprilie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, inculpatul BI a recrutat pe victimele minore NMA, DMR şi ŞAC precum şi pe victimele majore SMI şi IAI, pe care le-a obligat să practice prostituţia în folosul său, atât în municipiul Câmpulung cât şi în Italia.

Deoarece inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor înainte de începerea cercetării judecătoreşti, cauza a fost judecată în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art.320/1 Cod pr.penală.

In drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile pentru care a fost condamnat.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal şi de noile limite reduse cu o treime în conformitate cu dispoziţiile art.320/1 alin.7 Cod pr.penală, apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi realizat decât prin executare prin privare de libertate, în temeiul dispoziţiilor art.57 Cod penal.

Impotriva sentinţei a formulat apel inculpatul BI, criticând-o pentru netemeinicie, susţinând că în favoarea sa trebuiau reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b şi c Cod penal, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă specială prevăzută de textul de lege incriminator.

Examinând sentinţa apelată, în raport de critica formulată precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art.371 şi art.372 Cod pr.penală, se constată că apelul este nefondat şi va fi respins ca atare.

In ceea ce priveşte starea de fapt, Curtea a constatat că aceasta a fost corect reţinută de către prima instanţă (de altfel recunoscută în totalitate de către inculpat, care a beneficiat şi de dispoziţiile privind reducerea cu o treime a pedepsei prevăzute de art.320/1 alin.7 Cod pr.penală) şi constă în aceea că, în perioada 2009 – 2010, inculpatul a traficat pe minorele NMA, SMI şi ŞAC precum şi pe majorele IOA şi SMI, şi le-a obligat să practice prostituţia atât în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş, unde-şi avea domiciliu, cât şi în Italia, transportându-le în scopul precizat în ţara respectivă.

Şi încadrarea juridică a fost corect făcută în infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului, referitoare la greşita nereţinere de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b, c Cod penal, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.a Cod penal, constând în „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii” nu-şi găseşte corespondent în actele dosarului, iar lipsa antecedentelor penale nu poate constitui, fără alte elemente de circumstanţiere, temei pentru reţinerea circumstanţei respective.

Tot astfel, circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.b Cod penal, „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită” nu se poate reţine în favoarea inculpatului, din moment ce în afara recunoaşterii faptei, (dar numai după ce s-a declanşat procesul penal împotriva sa) inculpatul nu a desfăşurat vreo altă activitate, în urma căreia să fie ameliorată starea victimelor pe care, prin constrângere, le-a obligat la practicarea prostituţiei. Dimpotrivă, inculpatul a fost beneficiarul sumelor pe care părţile vătămate le obţineau din practicarea prostituţiei, împrejurare faţă de care nu se poate reţine că a depus vreo „stăruinţă”, în sensul textul anterior menţionat, pentru a înlătura rezultatul infracţiunii.

In fine, nici circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal, nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului, atât timp cât singura împrejurare regăsită în text şi invocată de inculpat este recunoaşterea faptei făcută înainte de începerea cercetării judecătoreşti, atitudine în raport de care a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispoziţiile art.320/1 alin.7 Cod pr. penală. Ca atare, din moment ce circumstanţa atenuantă a recunoaşterii faptei a fost valorificată prin reducerea limitelor de pedeapsă, acestuia nu i se poate da o dublă valenţă, respectiv şi prin recunoaşterea ei ca circumstanţă atenuantă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal, de vreme ce, celelalte împrejurări menţionate de text „înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor” nu se regăsesc în speţă.

Aşadar, în mod întemeiat, instanţa de fond nu a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal, în favoarea inculpatului, care ar fi avut drept consecinţă reducerea în continuare a cuantumului pedepsei sub limita minimă a textelor de lege incriminatoare.

Prin Decizia penală nr. 60/A/ 23 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul.
6. Individualizarea judiciară a pedepselor. Luarea în considerare la individualizarea judiciară a pedepselor a întregului ansamblu de criterii ce privesc atât circumstanţele favorabile inculpatului, cât şi aspectele care ţin de pericolul social al faptei, limitele de pedeapsă, urmările produse ori care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului înainte şi după comiterea faptei, precum şi a altor factori ce pot conduce la agravarea sau atenuarea răspunderii penale.

Art.72 Cod penal
Atitudinea sinceră şi lipsa antecedentelor penale reprezintă circumstanţe ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, numai acestea, însă, având în vedere o faptă cu un pericol social extrem de ridicat, săvârşită în condiţii agravante, pe timpul nopţii şi în loc public, nu reuşesc să încline balanţa în favoarea unui regim sancţionator mai blând, cum de altfel a apreciat şi prima instanţă, care a aplicat o pedeapsă destul de redusă cantitativ, având ca modalitate de executare detenţia, singura alternativă viabilă ce poate conduce la reeducarea inculpatului.

(Decizia penală nr.310/R-MF/14 Mai 2013)
Prin sentinţa penală nr.58 din 13 martie 2013, pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, în baza art. 211 alin.1 şi 2 lit. b şi c Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. C.P. şi art. 320¹ alin. 7 C.p.p. , a fost condamnat inculpatul la 10 luni închisoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că la data de 20.12.2012, s-a înregistrat sub nr. 4517/223/2012, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, prin care a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 al.1 şi 2 lit. b şi c Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal.

În dosarul cauzei a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte astfel:

În seara zilei de 16 decembrie 2012, în jurul orelor 17²⁰-17³⁰ inculpatul minor a sosit pe raza municipiului Drăgăşani, împreună cu S.I.F., deplasându-se din comuna V., judeţul O., cu autoturismul condus de S. R., din comuna V., judeţul O., care intenţiona să ajungă la marketul P.

Inculpatul şi Ş.I.F. au coborât din maşină în apropierea depozitului SC D. SRL din Drăgăşani.

Pe trotuar, în apropierea staţiei PECO D., cei doi au observat pe partea vătămată D. M. E., care se deplasa tot pe trotuar, venind din direcţia marketului Penny către zona R. şi, de aici, mai departe zona de domiciliu, R. Observând că partea vătămată avea asupra sa o geantă au luat hotărârea să o urmărească şi să-i sustragă geanta, fapt pentru care au mers în spatele ei permanent, pe cei doi observându-i şi partea vătămată că o urmăresc.

În momentul în care partea vătămată a ajuns în faţa Oficiului PTTR D., aceasta a traversat strada, moment în care inculpatul minor a urmărit-o pas cu pas, iar în momentul în care partea vătămată a ajuns în dreptul gangului de lângă oficiul poştal, inculpatul minor s-a repezit asupra părţii vătămate şi i-a smuls geanta de pe umăr intenţionând să fugă. Pentru că partea vătămată a ripostat trăgând de geantă şi îmbrâncindu-se cu inculpatul minor, acesta a trântit-o la pământ pe partea vătămată, aceasta căzând jos, după care i-a smuls geanta rupându-se unul dintre mânere şi a părăsit locul săvârşirii faptei. Cu geanta asupra sa, inculpatul minor s-a deplasat în fugă pe străzi, ajungând în zona străzii I.C. B., unde, după ce a sustras din geantă portofelul în care a găsit suma de 600 lei, două carduri bancare, emise de R. B. pe numele părţii vătămate, un parfum marca Paradise, în valoare 70 lei, a aruncat geanta în curtea imobilului nelocuit, unde a şi fost identificată, recuperată şi restituită părţii vătămate, după ce inculpatul a fost reţinut de către organele de cercetare penală şi efectuate cercetările care se impuneau în cauză.

După identificarea inculpatului minor, asupra sa a fost găsită suma de 212 lei, unul din cele două carduri, emise de R.B. pe care era menţionat numele părţii vătămate .

Parfumul pe care inculpatul l-a găsit în geanta părţii vătămate, l-a dat martorului S.R., pe care l-a găsit în parcarea marketului P., unde îşi făcea cumpărăturile, după ce anterior aruncase geanta sustrasă de la partea vătămată, parfum care a fost găsit de organele de cercetare penală asupra martorului cu ocazia efectuării cercetărilor şi restituit părţii vătămate.

Inculpatul minor nu i-a relatat martorului S.R. despre provenienţa parfumului. Valoarea bunurilor sustrase de către inculpatul minor în urma săvârşirii faptei este de 770 lei.

De precizat, a reţinut instanţa de fond, că deşi S.I.F. a urmărit-o pe partea vătămată împreună cu inculpatul minor pe stradă, acesta nu a participat la fapta săvârşită de inculpatul minor, nu a urmărit-o în gangul din apropierea Oficiului PTTR D., pentru a-i smulge geanta şi şi-a continuat drumul pe stradă, neparticipând la comiterea faptei de tâlhărie împreună cu inculpatul minor.

Instanţa de fond a apreciat, că fapta inculpatului minor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1 şi 2 lit. b şi c Cod penal, text de lege în baza căruia a fost condamnat, aplicându-i-se acestuia dispoziţiile art.99 şi urm. C. p. întrucât acesta era minor la data săvârşirii faptei.

Deoarece inculpatul minor a recunoscut săvârşirea faptelor, atât în faza urmăririi penale cât şi în instanţă şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond a avut în vedere şi prevederile art. 320/1 Cod pr. pen., astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 202 /2010, reducând cu o treime limitele de pedeapsă.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, circumstanţele în care a fost săvârşită, urmările faptei, creşterea frecvenţei unor astfel de infracţiuni în rândul minorilor, astfel că s-a orientat spre o pedeapsă al cărei cuantum să atingă scopul sancţionator şi preventiv.

Având în vedere că inculpatul a acoperit prejudiciul produs părţii civile, astfel cum rezultă din înscrisul depus în cauză, instanţa de fond a constatat recuperat prejudiciul produs părţii civile.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul, susţinând, prin apărătorul său, greşita individualizare a pedepsei, în sensul că instanţa s-a orientat la o sancţiune foarte severă, deşi a avut o atitudine sinceră, a acoperit prejudiciul cauzat şi ar fi trebuit să beneficieze de clemenţa instanţei.

Examinând recursul inculpatului, în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art.386/6 alin.3 Cod pr.penală, Curtea îl apreciază neîntemeiat, având în vedere următoarele argumente:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune de tâlhărie pe care a recunoscut-o în faţa primei instanţe, comisă în circumstanţe agravante, constând în aceea că în seara zilei de 16 decembrie 2012, a urmărit-o pe partea vătămată, care se deplasa pe trotuar, în municipiul D., încercând să ajungă acasă.

In momentul prielnic, pe o stradă îngustă şi întunecoasă, inculpatul i-a smuls acesteia geanta de pe umăr şi, pentru că a opus rezistenţă, a îmbrâncind-o trântind-o la pământ, unul dintre mânerele genţii rupându-se, facilitând, astfel, plecarea inculpatului în fugă de la locul faptei, având asupra sa obiectul sustras.

Din geantă, inculpatul şi-a însuşit suma de 600 lei, două carduri bancare emise de R. pe numele părţii vătămate şi un parfum, geanta aruncând-o într-o curte nelocuită din apropiere.

Organele de poliţie l-au identificat foarte repede pe inculpat, asupra căruia a fost găsită suma de 212 lei şi unul dintre cele două carduri bancare, iar parfumul a fost găsit asupra martorului SR, bunurile fiind restituite părţii vătămate.

Aşa cum a fost descrisă şi recunoscută de inculpat, fapta acestuia se înscrie în formele cele mai grave ale criminalităţii contra patrimoniului, cu atât mai mult, cu cât încorporează în conţinutul ei şi o formă de violenţă fizică.

Legiuitorul, însuşi, acordă acestui gen de infracţiuni un nivel ridicat de pericol social generic, ce se concretizează în limitele de pedeapsă foarte mari, în acest caz, închisoare de 5 la 20 de ani.

Pe de altă parte, pe rolul instanţelor sunt întâlnite, în ultima perioadă de timp, foarte frecvent aceste infracţiuni, dinamica lor la nivel naţional fiind una crescătoare şi, în aceeaşi măsură, alarmante, ceea ce necesită o intervenţie mult mai energică din partea organelor statului, care să reprezinte, totodată, un semnal descurajant pentru cei ce au în obiectiv comiterea unor astfel de fapte.

Individualizarea judiciară a pedepselor are în vedere ansamblul de criterii ce privesc nu numai circumstanţele favorabile inculpatului, ci şi alte aspecte care ţin de pericolul social al faptei, limitele de pedeapsă, urmările produse ori care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului înainte şi după comiterea faptei, cât şi alţi factori ce pot conduce la agravarea sau atenuarea răspunderii penale.

Aşadar, atitudinea sinceră şi lipsa antecedentelor penale reprezintă circumstanţe ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, numai acestea, însă, având în vedere o faptă cu un pericol social extrem de ridicat, săvârşită în condiţii agravante, pe timpul nopţii şi în loc public, nu reuşesc să încline balanţa în favoarea unui regim sancţionator mai blând, cum de altfel a apreciat şi prima instanţă, care a aplicat o pedeapsă destul de redusă cantitativ, având ca modalitate de executare detenţia, singura alternativă viabilă ce poate conduce la reeducarea inculpatului.

Prin urm,arte, ţinând seama de aceste argumente, prin decizia penală nr. 310/R-MF/14 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul inculpatului.