Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Într-o altă lecţie ne-am ocupat de expresia “în Hristos”, care apare de peste 100 de ori în Noul Testament şi am spus că a fi în Hristos înseamnă a fi Biserica Lui, a fi Templul lui Dumnezeu , Casa lui Dumnezeu .

Casa spirituală este Hristos şi tot ceea ce nu este din Hristos trebuie ţinut deoparte, la locul lui, în timp ce noi trebuie să ne străduim să rămânem pe temelia lui Hristos care locuieşte în noi. Aceasta este slava lui Dumnezeu, care trebuie să fim noi, spre gloria harului Său. Aici începe lucrarea/planul lui Dumnezeu cu omul in a-l conforma asemănării lui. Hristos în voi, nădejdea slavei. La naşterea din nou, Duhul Sfânt ne pune în Hristos, iar nouă ni s-a poruncit să rămânem în Hristos. Această rămânere este realizată prin deciziile pe care noi le luăm. Dumnezeu ne vede pe noi în Hristos şi recunoaşte lucrarea împlinită de Hristos ca fiind a noastră. Hristos nu a murit pentru El însuşi. El nu a murit pentru păcatele Sale, ci El a purtat păcatele mele şi El a murit pentru noi, nu in locul nostru. El a înviat pentru noi. El este glorificat acum la dreapta Tatălui, şi atâta vreme cât eu voi fi în Hristos, Dumnezeu mă va vedea ca pe o lucrare terminată. Pe măsură ce El lucrează în mine, principiile ce conduc la viaţă mă transformă progresiv în asemănarea lui Hristos. Această viaţă care este sânge şi duh, poartă în ea “codul genetic al lui Dumnezeu” şi transformă fiecare părticică din noi conform chipului lui Hristos. Atunci când dormim sau suntem treji, această viaţă este în noi, conformându-ne asemenea lui Hristos.

Dumnezeu nu vede nimic altceva decât pe Hristos, dar asta nu înseamnă că în noi nu sunt lucruri de care trebuie ca El să ne ajute să scăpăm. Făcând acest lucru, Dumnezeu ne permite să ajungem în situaţii în care răul din natura noastră să fie expus. Nu există nici o curăţire a vechii naturi; ea trebuie să moară. Trebuie să ajungem în punctul în care Dumnezeu ne permite să vedem răutatea care este în noi. În acest punct vine pârâşul fraţilor. El vine ca să acuze şi, dacă noi îl credem, atunci el va distruge siguranţa noastră. “Inima este nespus de rea şi deznădăjduit de înşelătoare, cine poate s o cunoască?” Dumnezeu trebuie să ne descopere inimile noastre. Era un om care venea câteodată la biserica pe care o păstoream, o fiinţă dezgustătoare. El şi-a distrus părinţii prin stilul său de viaţă şi consumul de droguri. Când mama lui se afla în spital, el i-a vândut mobila. Ea a trebuit să se mute la sora ei şi să trăiască cu ea. El a forţat-o pe mama sa în vârstă de 80 de ani să urmărească filme pornografice. El a distrus cu totul sănătatea fizică a părinţilor săi. Tatăl său a murit iar mama lui a trebuit să plece din casă. Câteva luni mai târziu am primit într-o seară un telefon de la acest om. I-am recunoscut vocea. Un sentiment de greaţă m-a apucat subit. El mi-a spus: “Pastore, am nevoie să te rogi pentru mine,” Am îngânat ceva, poate o rugăciune scurtă, doar ca să scap de el. În dimineaţa următoare, la ora cinci, având întâlnirea de rugăciune, I-am spus lui Dumnezeu: “Doamne, ajută-mă să mă văd aşa cum Tu mă vezi!”. Iar eu L-am auzit spunându-mi: “Cu plăcere! Te văd ca pe un om care se crede mai înţelept decât Mine.” Poate fi un lucru mai rău decât acesta? Vai, cum răul s-a prins de mine. Am fost zdrobit şi am început să plâng. “Doamne, dar de ce? Ce am făcut de sunt atât de rău?” Răspunsul Lui a fost: “Am pus un om să te sune aseară, iar tu ai decis că el nu poate fi mântuit.”

Nu aveam idee ce răutate zăcea în mine. Obişnuiam să gândesc despre mine însumi mult mai înalt decât ar fi trebuit şi nu ştiam lucrul acesta. Dumnezeu m-a adus în acea situaţie şi dacă aş fi dat prilej diavolului, acesta mi-ar fi distrus siguranţa mea şi m-ar fi făcut să cred că nu sunt mântuit. Mi-am dat seama imediat că acesta era procesul creşterii. Dumnezeu mă scăpase de un lucru rău. Nu a trebuit ca să permit acestui lucru să depăşească linia şi să se atingă de siguranţa îndreptăţirii mele prin sânge, deci, am mărturisit şi m-am pocăit şi am mers mai departe cu Dumnezeu. Această siguranţă se naşte din credinţa absolută în valoarea sângelui lui Isus. Pe măsură ce Dumnezeu ne transformă în asemanarea lui Hristos, El ne conduce în situaţii în care ce este mai rău în noi va fi descoperit, lucruri de care nici măcar nu ne dăm seama. Şi acuzatorul fraţilor va fi şi el prezent acolo. Trebuie să discernem corect între lucruri şi să nu lăsăm vreodată ca siguranţa noastră să fie distrusă.

Seria: BISERICA

Titlul: SLUJBA ADUCĂTOARE DE VIAŢĂ ŞI ELIBERARE

PENTRU CEI ALEŞII

Lecţia - 7
Să citim din 2 Petru 2:4,5 (4) “Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; (5)dacă n-a cruţat el lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi”. Şi din Ezechiel 44:15-18. (15) “Dar preoţii, Leviţii, fiii lui Ţadoc, cari au păzit slujba locaşului Meu celui sfânt când se rătăceau copii lui Israel de la Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească, şi vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Domnul Dumnezeu. (16) Ei vor intra în locaşul Meu cel sfânt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească, şi vor fi în slujba Mea. (17) Când vor trece pe porţile curţii dinlăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lână când vor face slujba în porţile curţii dinlăuntru şi în casă. (18) Vor avea pe cap şi scufii de in, şi izmene de in pe coapsele lor; nu se vor încinge cu ceva care să aducă sudoare.”

In Evrei 3:6 stă scris: “Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste Casa lui Dumnezeu. Şi Casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” Prezenţa Casei spirituale, Biserica, este întotdeauna semnalul pentru antagonismul satanic. Aceasta este o caracteristică a casei spirituale pentru scopul lui Dumnezeu. Dacă această casă spirituală este aici, este pentru a aduce eliberare şi viaţă celor aleşi de Dumnezeu. Aceasta este un aspect măreţ al vocaţiei Copiilor lui Dumnezeu. Atât de importantă este această vocaţie a poporului lui Dumnezeu, încât, de îndată ce este manifestată în Biserică, întreg iadul începe să freamăte dedesubt. Când vei începe să aşezi această Casă a lui Dumnezeu în ordine, conform Cuvântului lui Dumnezeu, tot iadul se va ridica împotriva ta.

Acest război al iadului împotriva Bisericii se poartă pe mai multe fronturi, dintre care, două pot fi deosebite cu claritate.

1. 
   Mai întâi, printr-o lucrare subtilă se încearcă prăbuşirea bisericii din interior.
   
2. 
   În al doilea rând, el caută să-i biruiască etalându-şi înaintea creştinilor forţă sa.
   

Prima menţiune din istoria Bisericii a lucrării secrete, din interior, a diavolului este cea despre Anania şi Safira, o lucrare care a fost declarată satanică, “...pentru ce ţi-a umplut satana inima...?” (Fapte 5:3) Dacă nu ar fi existat judecata fulgerătoare a lui Dumnezeu asupra acelui lucru, el s-ar fi răspândit ca un cancer. Asemenea eşecului ce provine în urma eforturilor lui Satan din interior, vine şi o altă formă de activitate demonică care încearcă prin mijloace directe, deschise, concrete, cu forţă şi agresivitate, să distrugă instrumentul lui Dumnezeu. Toate acestea sunt dovada că Satan recunoaşte că problema este de viaţă şi moarte: ori el ori Biserica. Aceste două nu pot coexista. Înţelegem de ce acest război împotriva Bisericii esteîntotdeauna în pIină desfăşurare.
Dacă Satan poate reduce Biserica la un lucru pământesc, atunci el a câştigat- aceea biserica este biserica lui. Aceasta nu pentru că Satan nu ar dori ca să existe ceva care să se numească biserică, dar el se ridică împotriva acelor vase despre care am vorbit, şi care sunt scopul etern al lui Dumnezeu." "

Evenimentele actuale nu sunt doar evenimente politice trecătoare, ci ele sunt spirituale în natura şi esenţa lor. De asemenea, este adevărat faptul că Satan nu are în vedere doar oprimarea anumitor oameni de pe acest pământ, ci el are ceva şi în acei oameni care sunt o ameninţare la adresa acestei lumi, prin dominarea lui Antihrist. Trebuie să recunoaştem că nu este în joc numai existenţa noastră ca biserică, ci suntem în mijlocul unui test care va determina modul în care împlinim chemarea noastră cerească. Dacă nu simţim deja presiunea ameninţării lui Satan, atunci putem fi siguri că deja am devenit altceva decât ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fim. Toate predicile care promovează doctrina prosperităţii şi “mişcarea credinţei” care afirmă că orice necaz cu care te confrunţi este din partea diavolului şi nu a lui Dumnezeu, poţi fi sigur că sunt promovate

de diavolul. Pentru că, prin astfel de predici, el aduce biserica în starea în care nici nu mai trebuie să o atace.

Asaltul lui Satan împotriva lui Hristos, în casa Sa, e un lucru real de care trebuie să ţinem cont. Întregul efort al Satanei, chiar de la început, a urmărit să distrugă viaţa copiilor lui Dumnezeu de pe pământ. Lui nu îi este frică de nimic altceva decât de viaţă. Lui nu-i pasă de regulile tale, lui nu-i pasă la câte posturi de televiziune ai apărut, lui nu-i pasă cât de mare este școala duminicală, singurul lucru de care se teme Satan este viaţa. Aici şi numai aici sunt îndreptate atacurile lui Satan. La fel a fost şi cu Isus. Când ai pierdut viaţa din Dumnezeu, atunci Satan nu are nici un motiv să te atace.

Obiectivul lui Satan pentru dispensaţia actuală este să distrugă viaţa lui Hristos din Biserică. Biserica este chemată în acord cu planul lui Dumnezeu şi este instrumentul ales să împlinească planul Său. Acest lucru a dus la manifestarea celei mai teribile puteri din acest univers împotriva planului lui Dumnezeu. Care este planul lui Dumnezeu? Are de a face cu primul lucru de care ne-am ocupat, legat de casa lui Dumnezeu; şi anume, înălţarea Fiului lui Dumnezeu pe tronul acestui univers. Acesta este scopul lui Dumnezeu şi Biserica este chemată nu numai să împărtăşească această înălţare dar şi să fie în acelaşi timp instrumentul activ al acestui scop.

Pentru că înălţarea nu are loc în mod automat, ea implică cea mai teribilă putere a lui Satan în efortul său de a preveni această înălţare. Este un lucru spiritual şi se realizează prin puterea spirituală. De aceea noi suntem numiţi “pietre vii”. Noi avem viaţă din Hristos şi suntem părtaşi ai planului lui Dumnezeu referitor la Hristos. Şi această viaţă a Sa va fi manifestată în plinătatea sa în timpurile din urmă, va fi manifestată de către Biserică, aceea care va arăta slava Domnului Isus Hristos. Domnul Isus Hristos nu poate fi manifestat în slava Sa ca Domn suprem al universului lui Dumnezeu până când aleşii lui Dumnezeu nu au ajuns în poziţia victoriei absolute asupra întregii puteri a morţii. Astfel, prin triumful Bisericii se va arăta slava lui Hristos. Nu este de mirare că în al doilea capitol al Apocalipsei expresia “celui ce va birui” este folosită de şapte ori. Doar printr-o Biserică biruitoare slava lui Hristos poate fi arătată. Aceasta devine deci o chestiune vitală, spirituală, şi nu doar un lucru rece, lipsit de viaţă şi mecanic. Vom descoperi că pentru a atinge obiectivul final al lui Dumnezeu, Biserica, instrumentul prin care acest obiectiv va fi atins, trebuie să se ridice împotriva ultimei autorităţi, ultimului dram de putere a Satanei.

Acest lucru implică să scoţi la iveală toată puterea lui Satan, în toată plinătatea ei, astfel încât Dumnezeu să arate cât de mare este Isus Hristos. Acesta este un principiu care izvorăşte chiar din Cuvântul lui Dumnezeu. Vom vedea acest lucru iarăşi şi iarăşi. Iată cuvintele adresate lui Faraon: “...dar te-am lăsat în picioare ca să vezi puterea Mea...” (Exod 9:16) Lui Faraon i s-a dat multă libertate - Dumnezeu putea să-l fi distrus chiar de la început când a refuzat să asculte de prima poruncă. Dar Dumnezeu l-a provocat de zece ori înainte ca El să-şi arate puterea. Apoi Dumnezeu l-a distrus. Faraon a reprezentat doar o umbră a lucrurilor viitoare. Noi nu trebuie să ne ridicăm împotriva unui faraon. Noi trebuie să ne ridicăm împotriva întregii puteri a vrăjmaşului însuşi. Biserica, fiind instrumentul lui Dumnezeu în împlinirea scopului Său, trebuie să se dovedească a fi net superioară diavolului. De aceea, Dumnezeu nu a ridicat nici un fel de ziduri împrejurul ei. El permite vrăjmaşului să vină din nou şi din nou, nu pentru a etala puterea lui Satan ci pentru a etala puterea Hristosului Său.

Când Domnul îşi pune viaţa Sa în poporul Lui, un lucru sigur se va întâmpla cu acel popor, şi anume, ei vor fi instrumentul care va atrage moartea împotriva lor. Ne mirăm de ce, apropiindu-se mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult se înteţeşte puterea morţii împotriva noastră. Aceasta este vocaţia noastră. Este adevărat că această casă spirituală, această Biserică există ca instrument prin care Dumnezeu îşi va duce la îndeplinire planul Său. Lucrul acesta se va împlini numai atunci când puterea lui Satan va fi atrasă toată în luptă şi distrusă. Viaţa lui Dumnezeu în Biserică trebuie să se manifestate într-un mod mult mai puternic decât toată puterea morţii însăşi. Mai întâi este prezenţa acestei case spirituale, Biserica. Acesta este semnalul pentru declanşare activităţii satanice. In al doilea rând, întreg efortul lui Satan este canalizat împotriva vieţii lui Hristos în Biserică. În al treilea rând, lucrarea planului lui Dumnezeu prin Biserică, necesită atragerea întregii puteri a lui Satan pentru a arăta măreţia iui Hristos. Să privim deci la desfăşurarea acestui conflict. Este imperativ necesar să cunoşti acest lucru. Tu nu eşti chemat doar să mergi în cer într-o zi. Tu eşti chemat să fii casa spirituală a lui Dumnezeu. Dacă eşti aceasta, vei atrage împotriva ta toată puterea lui Satan. Tu trebuie să dovedeşti ceea ce eşti, ceea ce Dumnezeu a făcut în tine este mai puternic decât toată puterea lui Satan.

Cunoscând desfăşurarea acestui conflict, te poţi implica şi cunoaşte că Dumnezeu lucrează după voia şi plăcerea Sa. Satan a avut o succesiune de instrumente pe acest pământ. El a început cu Cain; Cain era de la cel rău. Din nou şi din nou dai peste oameni ca el. A urmat Doeg, edomitul, care căuta să câştige avantaj de la nimeni altul decât de la regele lui Dumnezeu. A fost Haman, care a complotat să-i ucidă pe iudei. Deci, Satan a avut linia lui de înaintaşi. Dar şi Dumnezeu a avut linia Lui de succesiune; începând de la Abel, el a avut urmaşii săi care au dat de gol puterea diavolului. Domnul i-a dat vrăjmaşului partea lui, o măsură de succes, dar trebuie să ne amintim în tot acest răstimp că puterea şi succesul lui Satan nu au fost spre distrugerea lucrării lui Dumnezeu, ci numai pentru că Dumnezeu i-a permis. Când cunoşti lucrul acesta, atunci tu eşti încurajat să continui cu perseverenţă în lupta împotriva vrăjmaşului. Dumnezeu dă de gol puterea Satanei, iar atunci când paharul nelegiuirii e plin, Dumnezeu vine să arate cât de mare este puterea Hristosului Său. Trebuie să înţelegem ceea ce face Dumnezeu, altfel putem cădea în disperare când vedem că aparent, răul pare să prospere în ţară. Când vom vedea multă prosperitate, în ceea ce noi ştim că este doar o falsă aparenţă, atunci când vedem că răul triumfă în ţară, noi trebuie să cunoaştem ceea ce se întâmplă de fapt, altfel ne vom pierde speranţa.

Dumnezeu nu îşi va arăta puterea când răul este în faşă, ci atunci când el ajunge la completa coacere. Unul din cele mai importante semne, pentru noi, este să vedem că exodul poporului Israel din Egipt este sincronizat cu condiţia spirituală din ţara pe care Dumnezeu dorea să le-o dea. Cupa nelegiuirilor trebuia să fie plină înainte ca Dumnezeu să-şi exercite puterea Sa împotriva neamurilor, oferind ca urmare ţara poporului Său.

Analizăm vocaţia Bisericii. Vocaţia Bisericii în relaţie cu toate acestea este de a aduce eliberare şi viaţă celor aleşi. Este slujba mijlocirii preotului, casa spirituală şi preoţia sfântă care oferă jertfe spirituale. În aceste zile din urmă, vrăjmaşul se ridică împotriva vieţii lui Hristos din Biserică, mai mult ca oricând. Noi, Biserica, suntem aici pentru a sta în Dumnezeu pentru această viaţă. Noi îl reprezentăm pe El aici, în locul în care a fost respins.

Nu putem spune prea multe despre această activitate internă, secretă, a vrăjmaşului, despre această propagandă a acestor puteri spirituale de a-i scoate pe oamenii lui Dumnezeu în afara câmpului de acţiune, prin cădere şi prăbuşire interioară. Satan continuă să încerce să-i facă pe oameni să uite de slujba rugăciunii, aducându-le îndoieli legate de acceptarea lor şi accesul lor înaintea lui Dumnezeu. Când noi cedăm acuzaţiilor lui Satan, aceasta înseamnă o negare directă a valorii Sângelui lui Isus Hristos, care conferă avantajul poporului lui Dumnezeu. Toate interferenţele din viaţa noastră de rugăciune constituie o mişcare strategică din partea inamicului pentru a distruge chemarea noastră. Noi suntem aici pentru eliberarea şi restaurarea poporului lui Dumnezeu; ceea ce înseamnă că trebuie să mijlocim pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Fie ca noi să auzim aceste lucruri cu inima noastră. Noi facem parte din trupul lui Hristos, o piatră vie în casa spirituală şi chiar existenţa noastră este legată de viaţa şi eliberarea poporului lui Dumnezeu de pretutindeni. Nu este o chestiune opţională aceea de a îndeplini slujba de mijlocire, ci trebuie să ne rugăm pentru toţi sfinţii, tot timpul. Casa lui Dumnezeu este ceva viu şi semnele vieţii sale constau

în faptul că ea este activă şi energică din punct de vedere spiritual, iar Duhul de mijlocire o caracterizează. Aceasta nu înseamnă că trebuie să organizăm întâlniri de rugăciune la care oamenii să se roage dacă simt ceva deosebit.

Casa lui Dumnezeu este caracterizată de mijlocire. Dacă noi suntem vii în statura pe care o avem în Hristos, oricând se oferă o ocazie de rugăciune, noi vom fi acolo. Viaţa este spontană, iar mijlocirea face parte din acea viaţă spontană. Dacă Duhul Domnului are căile sale în noi, noi vom fi oameni ai mijlocirii - nu ne vom putea abţine de la aceasta. Noi trebuie să fim siguri de accesul nostru la Dumnezeu, trebuie să cunoaştem valoarea infinită a Sângelui lui Isus. Sângele există pentru a îndepărta orice lucru care ne împiedică. Chiar de greşim, sângele face posibilă rezolvarea instantanee a eşecurilor, pentru a putea veni plini de îndrăzneală la tronul harului. Trebuie să cunoaştem şi să credem lucrul acesta. Tu poţi greşi, dar nu trebuie să permiţi niciodată vrăjmaşului să te doboare. Pocăieşte-te imediat şi vino cu îndrăzneală la Tronul Harului.

Trebuie să păstrăm viu în noi faptul că Tronul lui Dumnezeu este pentru noi, păcătoşii, untron al harului. E1 este, de asemenea, un tron al judecăţii. Ceea ce pentru noi este un Tron al Harului, pentru diavol este un tron al nimicirii. Apropierea noastră de Tronul lui Dumnezeu comportă două aspecte. Putem veni la Tronul lui Dumnezeu plini de îndrăzneală pentru noi înşine sau pentru oamenii lui Dumnezeu care au nevoie, de acest har. Noi putem veni cu îndrăzneală la

acelaşi tron care aduce înfrângerea lui Satan.

Aspectul judecăţii tronului poate fi remarcat în cartea Estera. Este vorba de distrugerea planurilor lui Haman. Aspectul de judecată al tronului este legat de rugăciune, un lucru foarte important. Acest tron trebuie să fie în Biserică. Bisericii i s-a încredinţat întreaga valoare a vieţii poporului lui Dumnezeu. Ştiu că într-un sens foarte adevărat, întreaga noastră siguranţă este în Hristos, dar trebuie să existe şi o lucrare exterioară, iar această lucrare exterioară este încredinţată Bisericii. Noi suntem lucrători împreună cu Dumnezeu. Noi nu trebuie să-l chemăm continuu pe Domnul, pentru ca El să facă toate lucrurile fără noi, ci noi trebuie să ne ocupăm poziţia de rugăciune şi mijlocire şi astfel noi slujim viaţă şi eliberare poporului Său. nu mai este de mirare Când vezi care este vocaţia Bisericii şi cum a eşuat ea, că Biserica este atât de anemică. Nu este de mirare faptul că inamicul are atâta succes în casa lui Dumnezeu. Dacă tu şi Biserica ta nu veţi intra în această slujbă de mijlocire, nu veţi fi în stare să rămâneţi în picioare. Vocaţia Bisericii este de a aduce viaţă şi eliberare sfinţilor. Ce slujbă avem din Domnul! Dacă eşuezi aici, totul se va prăbuşi.

Seria: BISERICA,

Titlu: TRAGEDIA DEPĂRTĂRII DE LUCRURILE CEREŞTI

Lecţia - 8

Biserica născută în ziua Cincizecimii este biserica ce a atins generaţia ei pentru Hristos. Cartea Faptele Apostolilor prezintă istoria acestei biserici şi slava lui Dumnezeu care se odihneşte peste ea. Acum, în timpurile din urmă, Biserica pe care vine să o răpească Hristos este Biserica pe care porţile iadului nu o vor birui. Aceasta înseamnă că Biserica după care El vine trebuie să fie cel puţin egală cu Biserica pe care El a început-o. Ceva s-a întâmplat în decursul acestor ani. Am ajuns la începutul acestui nou mileniu cu ceva diferit de ceea ce Hristos a început. Ce a adus această schimbare? Am văzut ce este de făcut pentru a restaura Biserica de azi. Înţelegând cauza putem şti cum să efectuăm tratamentul.

Citim în Ioan 20:21 “Isus le-a zis din nou: “Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” In aceste lecţii am scos în evidenţă caracterul ceresc al Bisericii, despre care am zis că există o lege fundamentală de guvernare a scopului lui Dumnezeu pentru ea. Aşa cum am văzut, acesta a fost un factor de mare importanţă în modul în care Dumnezeu s-a ocupat de Ierusalim. Cu cât citim şi medităm mai mult asupra acestui adevăr, cu atât mai mult putem vedea ce se ascunde în spatele istoriei Ierusalimului. Trezirea Ierusalimului şi reînnoirea sa spirituală este legată întotdeauna de acele elemente care ţin de cer, şi niciodată de pământ. Din contră, pierderea păcii sau a poziţiei de putere şi glorie are de a face cu elementele pământeşti şi lumeşti.

Ierusalimul a atins momentul de criză maximă atunci când Domnul a venit în mijlocul lui. În acel punct, două lucruri au marcat criza din istoria sa.

1. 
   Primul lucru a fost caracterul ceresc al persoanei, vieţii, lucrării şi misiunii lui Hristos însuşi.
   
2. 
   Al doilea lucru a fost dat de viziunea, de interesele şi relaţiile iudeilor lumeşti.
   

Contrastul este unul dintre cele mai izbitoare elemente ale Evangheliei. Niciodată Ierusalimul nu a fost mai lumesc decât atunci când Domnul a fost în mijlocul lui. El a adus cerul în persoana Sa şi, datorită prezenţei Sale, tot ce s-a opus Lui a fost expus la lumină. Vedem această realitate în lucrările lui Dumnezeu şi în toată istoria.

Am ajuns la acest punct: caracterul ceresc al lui Hristos şi al poporului Său. Primul dintre aceste două lucruri şi anume caracterul ceresc al lui Hristos (persoana Sa, viaţa, lucrarea şi misiunea Sa) este arătat cel mai clar în Evanghelia lui Ioan. Evanghelia lui Ioan se preocupă în mare măsură de chestiunile legate de punctul de vedere al iudeilor. De asemenea, în această Evanghelie, Ierusalimul stă destul de categoric împotriva acestui fapt. În Evanghelia lui Ioan natura cerească a lui Hristos este prezentată mai concret decât în celelalte Evanghelii. Evanghelia lui Ioan face din viaţa credinciosului un lucru ce depinde de cer, în orice ocazie. Viaţa spirituală a fiecărui credincios este văzută ca începând în cer - “născut de sus”. În Ioan, Domnul acordă o atenţie deosebită a-i păstra pe cei care sunt ai Lui, departe de tot ce este lumesc. El lasă ca umbra plecării Sale să aibă o greutate deosebită asupra lor, cu scopul bine definit de a le arăta că viaţa lor trebuie să fie o viaţă cerească, că speranţa lor trebuie să fie o speranţă cerească şi nu una pământească. Tulburarea inimilor era în mare parte datorată dezamăgirilor survenite în urma aşteptărilor lor pământeşti. Pentru a birui aceste false aşteptări care erau în fiecare dintre ei, El i-a dus departe de lume şi le-a legat speranţele lor de El însuşi şi de slava Sa. Şi slujba încredinţată lor era una cerească. “Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21)

Acest verset spune că lucrarea de slujire, adevărata lucrare de slujire a Bisericii, trebuie să fie la fel ca şi lucrarea de slujire a lui Hristos. “Aşa cum Tatăl M-a trimis pe Mine, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Aceasta trebuie să fie lucrarea de slujire a Bisericii ca Trup al lui Hristos. Puteţi să înţelegeţi de ce întregul iad va fi aţâţat împotriva voastră de îndată ce veţi fi implicaţi în lucrare. Pe măsură ce noi suntem ceea ce El a fost când a umblat pe acest pământ, lumea religioasă, cu tot caracterul ei lumesc şi pământesc, se va ridica împotriva noastră. Vedem acum ura care se ridică împotriva credinciosului născut din nou. Biserica este privită ca fiinci o sectă sau chiar mai rău. Viata, lucrarea, sfmţenia' umblarea, atitudinea şi misiunea lui Hristos sunt şi misiunea şi lucrarea Bisericii. Lumea deci, urăşte adevărata Biserică cu aceeaşi ură cu care a fost urât şi Hristos. Toate aceste lucruri se desprind foarte clar din Evanghelia lui Ioan: “...ei nu sunt din lume...” (Ioan 17:14). Nu există nici un dubiu că strânsa legătură cu lumea a iudeilor a fost terenul propice care a determinat respingerea lui Hristos. Caracterul lumesc, legătura tradiţionalismului istoric de la nivelul mintii, toate acestea conduc la orbire spirituală faţă de tot ce este ceresc. Aceasta începe să se manifeste în variate căi.

Evanghelia lui Ioan ne dezvăluie foarte clar rezultatele orbirii spirituale care sunt: gelozia, invidia, ura, meschinăria, suspiciunea, pofta etc. Aceste caracteristici se pot vedea în mod frecvent în Evanghelia lui Ioan, unde evreii sunt puşi într-o lumină foarte proastă. Când reflectezi asupra acestor lucruri în legătură cu caracterul ceresc al fiecărui lucru din relaţia cu Hristos, poţi vedea cât de orbi erau ei faţă de toate lucrurile care erau, de fapt, cereşti. Orbirea lor manifestată prin toate aceste căi a condus la respingerea totală şi finală a lui Hristos de către naţiunea iudaică. Din acel moment Ierusalimul a devenit centrul unei intense activităţi religioase şi pământeşti. În acest punct trebuie să ne reamintim că lecţia noastră vizează Biserica. Preocuparea principală este Biserica, trupul lui Hristos. Trebuie să cunoaştem natura Bisericii, din ce este constituită ea, din punct de vedere spiritual. Am văzut deja că gelozia, invidia, ura, suspiciunea, pofta etc. sunt semne ale orbirii spirituale. Viziunea şi revelaţia spirituală trebuie întotdeauna să opereze în cele menţionate mai sus. Gelozia, ura, invidia şi altele nu sunt caracteristici ale Bisericii cereşti. Starea de spirit la care tocmai ne-am referit, care se găsea în Ierusalimul pământesc din zilele lui Hristos, continuă să fie starea Ierusalimului şi Iudaismului de atunci încoace.