The passions of the mind



Yüklə 3,28 Mb.
səhifə26/26
tarix15.01.2019
ölçüsü3,28 Mb.
#96820
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   26

Aşa sper, draga mea Martha. Ca în orice alt laborator, elementul antagonic este necunoscutul care a reprezentat întotdeauna o provocare pentru om. Este destul de simplu să te angrenezi într-un conflict exterior: probele de alergare din cadrul Olimpiadelor gre­ceşti, zăngănitul armelor celor care se înfruntă pe câmpul de luptă. Însă o aventură a minţii poate fi la fel de îndrăzneaţă şi tot atât de periculoasă. Ştiu că este foarte uşor să te prezinţi pe tine însuţi într-o postură romantică, însă o sclipire a adevărului universal în mintea omenească poate fi la fel de emoţionantă ca şi clipa în care Columb a văzut Lumea Nouă de pe puntea corăbiei „Santa Maria".

— De asta m-am convins încă din prima zi când am urcat împreună dealurile din împrejurimile Mödlingului – este şi unul din motivele pentru care m-am îndrăgostit de tine.

— Îţi aminteşti că într-o noapte din săptămâna trecută te-ai trezit pe la ora două şi m-ai găsit tot la masa de lucru? Îi scriam lui Fliess. I-am spus că mintea mea pare să lucreze mai bine decât adversarul meu, necunoscutul, când deodată toate barierele au căzut din faţa înţelegerii mele şi am fost în stare să sesizez natura înnăscută a nevrozelor şi modul în care este condiţionată conştiinţa. Fiecare părticică a maşinăriei s-a aşezat la locul ei, roţile, pârghiile şi articulaţiile s-au îmbinat într-un tot unitar. Era ca şi când aş fi pus la punct un mecanism de sine stătător, incluzând cele trei clase de neuroni, legăturile dintre ei, precum şi starea lor liberă, traiectul nervos, modul cum operează factorii sexuali atunci când sunt reprimaţi şi, ca un corolar, elementele care controlează conştiinţa, aşa-numita funcţie perceptuală. Ascultă-mă pe mine, Martha, tot proiectul este atât de logic, încât abia pot să-mi stăpânesc bucuria.

— Sigi, sunt sigură că ţi-ai înscris numele pe o stâncă, râse ea binevoitoare, dar repetă după mine: „Roma nu a fost clădită într-o zi... sau o noapte..."

În ţară se petreceau lucruri mult mai puţin îmbucurătoare pentru dr. Sigmund Freud şi pentru familia sa. Pe măsură ce situaţia se deteriora, creştea în intensitate mişcarea antisemită, sub semnul căreia se desfăşura şi campania electorală a lui Karl Lueger pentru postul de primar al Vienei. Atacurile împotriva evreilor, iniţiate pentru a distrage atenţia celor nemulţumiţi de la alte chestiuni, atinseseră culmi nebănuite. Unui student de la Gymnasium care se dusese la spovedanie i se spusese:

— Spre a-ţi ispăşi păcatele, vei fi obligat să te rogi pentru victoria antisemiţilor.

Clericii vizitau diverse instituţii de învăţământ şi le ţineau predici elevilor şi studenţilor despre iminenţa victoriei creştinătăţii împotriva puterilor întunericului.

Grupuri mari de tineri se adunau la berării, Stuben, şi strigau:

— Lueger! Lueger! Jos cu evreii!

Spărgeau halbele de bere şi îi atacau pe toţi trecătorii care, din întâmplare, erau bruneţi. Punctul culminant fu atins în momentul în care un anume părinte Pfarrer Deckert îşi încheie predica duminicală cu îndemnul adresat enoriaşilor săi de a-i arde pe rug pe evrei în numele credinţei în Dumnezeu.

Aceasta era prea mult pentru comunitatea evreiască, ce reprezenta aproximativ opt la sută din populaţia de un milion şi jumătate de locuitori ai Vienei, ca de altfel şi pentru comunitatea catolică. Aceasta din urmă se adresă cardinalului Dr. Gruscha, care îl expulză pe părintele Deckert. Comitetul evreiesc se prezentă în audienţă la împăratul Franz Josef. Din ordinul acestuia se interzise afişarea posterelor antisemite pe chioşcurile speciale, unde vienezii consultau programele operei, ale Burgtheater-ului şi ale Volkstheater-ului. Sigmund participă la o şedinţă a personalului de la Institutul Kassowitz. Atmosfera era sumbră. Cineva strigă:

— Astăzi este vorba de un simplu preot, dar ce se va întâmpla mâine, dacă cel care o să vrea să aprindă rugurile funerare va deveni cancelar?

Sigmund nu se interesa în mod special de politică, însă de astă dată se hotărî să voteze împotriva lui Lueger şi a partidului acestuia. Spre dezamăgirea lui, Lueger câştigă alegerile. Franz Josef refuză să-l învestească în funcţia de primar, declarând că prejudicia bunăstarea imperiului. Oraşul scoase un imens oftat de uşurare.

13
În sfârşit, Studiile asupra isteriei, publicate de Deuticke, treziră un ecou favorabil: Sigmund fu invitat să ţină trei prelegeri în faţa Colegiului Medicilor, Doktorenkollegium. Nu echivala cu invitaţia de a ţine o prelegere în faţa Societăţii de Medicină – cel mai impor­tant organ medical din Imperiul Austriac –, unde Sigmund mai prezentase câteva comunicări. Doktorenkollegium, deşi la un mo­ment dat includea printre membrii săi pe toţi medicii de la universitate, îşi pierduse din importanţă în ultimii ani. Cu toate acestea, Sigmund acceptă bucuros invitaţia. Nu era un veleitar. Dacă nu putea fi invitat la Arztegesellschaft pentru a-şi expune ideile, se mulţumea să-şi ţină disertaţia în faţa unei societăţi de rang secundar.

La o săptămână sau două după ce lumea află de prelegerile pe care urma să le ţină, avu altă surpriză. Josef Breuer trecu pe la locuinţa din Bergasse şi îl felicită pentru această invitaţie.

— Sig, ai vrea să vorbesc şi eu în seara aceea? Cred că cel mai bun rol al meu ar fi să te prezint pe tine şi în felul acesta să-ţi ridic acţiunile.

Sigmund murmură câteva mulţumiri, fără să ştie exact ce cuvinte folosise.

În seara când urma să aibă loc prima prelegere, Josef îl aştepta cu câteva minute înainte de ora şapte în faţa uşii centrale a Academiei – Akademie der Wissenschaften – de pe Universitätsplatz nr. 2. Câteva clipe mai târziu, preşedintele ceru să se facă linişte. Josef se ridică în picioare în faţa publicului modest la număr şi făcu o scurtă trecere în revistă a lucrărilor ştiinţifice ale lui Sigmund, începând cu cercetările lui asupra peştilor şi încheind cu Nevroza anxioasă, apoi cu cartea pe care o scriseseră împreună şi cu care Josef se mândrea sincer. În încheiere, Josef adăugă:

— Mult timp n-am vrut să cred în teoriile lui Freud, dar acum m-am convins datorită abundenţei materialului faptic. Sunt de acord cu el când susţine că rădăcinile isteriei trebuie căutate în sfera vieţii sexuale a individului. Asta nu înseamnă însă că orice simptom de isterie are neapărat o etiologie sexuală. Dacă teoria lui nu este satisfăcătoare sub toate aspectele, prezentarea ei ca atare reprezintă o mărturie incontestabilă a progresului înregistrat.

Sigmund se ridică în picioare. Vorbi liber, uitându-se din când în când pe însemnările riguros sistematizate. Preluă tonul introducerii făcute de Josef Breuer şi se declară de acord cu remarca lui, potrivit căreia nu toate simptomele isteriei aveau în mod obligatoriu o etiologie sexuală. Recunoscu anumite eşecuri şi simplificări exagerate, mărturisi că făcuse unele erori de raţionament care necesitaseră revizuirea radicală a modului său de gândire. Admise că se afla abia la început de drum, că mai urmau decenii întregi de cer­cetări şi de experimentări. Îşi încheie observaţiile preliminare cu afirmaţia că medicina oficială academică ştiuse de importanţa componentei sexuale a bolilor, dar o ignorase, poate din cauza unei anumite reţineri în abordarea problemelor sexuale. În continuare expuse într-un limbaj simplu adevărurile pe care reuşise să le descopere, felul în care evoluaseră şi motivul pentru care le considera valabile. La sfârşitul prelegerii se puseră câteva întrebări. Urmară discuţii nu prea animate timp de zece minute, apoi sala se goli. Sigmund îl luă pe Breuer de braţ şi ieşi în stradă, încântat de căldura cu care îl primise publicul. Ştia că lucrul acesta se datora în mare măsură prezentării şi sprijinului moral acordat de Josef. Pe de altă parte, mai ştia că îşi organizase bine materialul şi îi condusese pe ascultători pas cu pas, expunându-şi teoria cu multă precizie ştiinţifică. Adierea vântului de octombrie îi răcorea fruntea înfierbântată. Se întoarse spre Josef şi îi spuse cu afecţiune:

— Josef, nici nu-ţi dai seama cât de mult curaj mi-a insuflat introducerea făcută de tine şi ce importanţă va avea pentru munca mea în viitor. Aşa se explică de ce publicul a ascultat atât de respectuos şi m-a învrednicit cu câteva aplauze: pentru că ai confirmat teoria etiologiei sexuale a nevrozelor.

Josef Breuer ridică ţeapăn din umeri, dădu capul pe spate îi spuse cu ostilitate:

— Oricum, tot nu cred!

Se întoarse apoi brusc pe călcâie şi o porni spre casă. Mergea în pas vioi, aproape alergând, coti brusc şi în câteva minute dispăru din câmpul vizual al prietenului său.

Sigmund rămase mut de uimire. Cu o oră în urmă, Josef apreciase extrem de laudativ munca depusă de amândoi. Acum, nu numai că renunţa la această muncă, dar, prin atitudinea sa, îl respingea chiar şi pe Freud. Expresia întipărită pe chipul lui, tonul vocii, felul în care plecase dădeau de înţeles că Josef Breuer voia să pună capăt relaţiei de prietenie dintre ei, prietenie care durase mai bine de douăzeci de ani.

Sigmund fu scuturat de un fior. Nu putea să se clintească din loc şi să pornească spre casă. Îşi simţea inima zdrobită. Ce-l apucase pe Josef s-o rupă cu el în felul acesta? Ce spusese sau ce făcuse ca să-i provoace o reacţie atât de violentă?

Cu mari eforturi, reuşi s-o ia din loc. Străbătu încet străzile, cu picioarele ca de plumb. Şi mintea îl conduse încet spre profesorul Meynert, care îşi repudiase şi el protejatul... până când îi mărturisise: „Să ţii minte, Sigmund, adversarul care te combate cu cea mai mare înverşunare, acela este cel mai convins că ai dreptate".

Îşi ţinu respiraţia când îi trecu prin minte un gând. Acum înţelesese!

Josef Breuer îi spusese că în cazul Berthei Pappenheim nu exista nici un element de sexualitate, dar fusese convins de contrariu încă din prima clipă. Însă Bertha Pappenheim fantaza pe tema relaţiilor sale sexuale cu dr. Josef Breuer. Îşi imaginase că îi purta copilul în pântece. Chiar în seara când Josef declarase că este suficient de aproape de vindecare ca să se adreseze altui doctor, întrucât el şi Mathilde urmau să plece la Veneţia, Bertha Pappenheim simţise durerile acute ale naşterii. Când Josef ajunsese la ea, Bertha exclamase: „Se naşte copilul doctorului Breuer!"

Sigmund ştiuse din propria practică medicală că în cazul Berthei Pappenheim intervenise o importantă componentă sexuală. Încă de mult timp bănuise că femeia se îndrăgostise de doctorul ei, că încă îl mai iubea şi că din acest motiv nu se măritase. Ceea ce vedea însă deosebit de clar acum era faptul pe care mai înainte îl ştiuse doar Mathilde Breuer, şi anume că şi Herr Dr. Josef Breuer se îndrăgostise de pacienta lui! Asta o deprimase cumplit pe Mathilde, îi tulburase pacea şi fericirea căsniciei. Luni în şir, Sigmund se dusese la ei acasă şi o găsise pe Mathilde cu ochii roşii, palidă. Mathilde nu ar fi reacţionat niciodată aşa numai pentru că o pacientă s-ar fi îndrăgostit de vestitul şi chipeşul ei soţ. Se mai întâmplase şi altă dată. Dar în momentul acela Mathilde intuise primejdia. Poate că Josef Breuer nu ştiuse şi poate nu-şi dăduse seama nici acum că dragostea lui chinuitoare era împărtăşită şi de pacientă, ceea ce însemna o ameninţare pentru stabilitatea familiei.

Abia acum înţelegea Sigmund de ce Josef Breuer fusese tot timpul atât de evaziv în privinţa cazului Pappenheim: îl înspăimânta probabil propria implicare emoţională. Fiind un soţ blând şi iubitor, nu voia să-şi rănească nevasta şi ar fi fost dispus să facă orice ca să împiedice lucrul acesta. Se pare că nu avusese puterea să nu se îndrăgostească de inteligenta, frumoasa şi încântătoarea Bertha Pappenheim, dar nici nu se putea împăca cu gândul acesta. Reprimase gândul, îl împinsese undeva departe, într-o cută ascunsă a minţii. Aceasta putea fi singura explicaţie a atitudinii lui schimbătoare faţă de lucrările despre isterie şi etiologia sexuală a nevrozelor, a ezitării lui de un an şi jumătate înainte de a aşterne cazul pe hârtie... Iar acum, după ce fusese acceptat în public, reacţionase atât de brutal!

Sigmund era copleşit de această descoperire; sângele îi năvăli în obraji în ciuda aerului rece al nopţii. De aceea încetase Josef să mai trateze pacienţi cu nevroze şi, fiindcă nu mai voia să recurgă la hipnoză, îi trimisese pe toţi noii pacienţi la Sigmund. De aceea se îndepărtase atât de mult în ultimii ani de Sigmund şi abandonase cercetările lor referitoare la bolile mentale şi emoţionale. Şi de aceea în seara aceasta îşi respinsese prietenul într-un mod atât de brutal.

Peste câteva zile, în Wiener medizinische Wochenschrift va apărea o cronică – Sigmund văzuse şi un reporter la prelegere care luase tot timpul notiţe – despre consensul la care ajunseseră Josef Breuer şi Sigmund Freud cu privire la etiologia sexuală a nevrozelor.

Asta va fi ultima picătură! O lovitură de graţie pentru Josef Breuer! Ce se întâmplase oare pe parcursul prelegerii şi al discuţiilor care urmaseră? Îşi dăduse seama că se îndrăgostise de pacienta sa şi nu o va uita niciodată, tot aşa după cum nici ea n-o să-l uite pe el? În tot acest timp, fusese oare şi Josef unul din cazurile doctorului Sigmund Freud?

Dacă Josef Breuer nu-l va mai vedea niciodată pe Sigmund, dacă nu vor mai lucra împreună, dacă nu se va mai simţi răspunzător pentru nici una din ipotezele lui, va reuşi oare să se împace cu sine însuşi, cu clientela sa medicală, cu lucrările de cercetare, cu iubitoarea Mathilde, cu căminul său solid şi cu reputaţia sa la fel de solidă?

La una din bisericile din apropiere, un orologiu bătu de zeci de ori. Ecoul reluă sunetul şi-l împrăştie în toată Viena. Lui Sigmund nu-i venea să creadă că se făcuse ora zece. Îşi scoase ceasul ca să se convingă. Îşi strânse paltonul călduros la gât, continuând să tremure de frig, traversă Maximilian Platz prin spatele bisericii Votivkirche şi parcurse apoi în viteză drumul până în Berggasse. Se simţea de parcă ar fi ajuns la capătul lumii. Îşi pierduse cel mai drag prieten. Era ca şi când moartea l-ar fi răpit pe Josef Breuer, aşa cum se întâmplase cu ceilalţi bărbaţi de care se ataşase: Ignaz Schönberg, Ernst Fleischl, Josef Paneth.



Nu mai avea pe nimeni în Viena cu care să poată discuta despre munca lui. Acum rămăsese absolut singur.
(Sfîrşitul vol. I)

Continuarea în volumul PARIA
Yüklə 3,28 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   18   19   20   21   22   23   24   25   26




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin