Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata



Yüklə 2,51 Mb.
səhifə29/75
tarix07.01.2022
ölçüsü2,51 Mb.
#87081
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   ...   75
tj-y Ca '"•' " r

i în urmă. Iată de ce Alioşa nu mai trecuse pe la el,

- cum avusese de gînd la început. Cu toate acestea, între . îi mai trimisese de cîteva ori vorbă prin Smurov. De fiecare dată însă Kolea refuzase categoric să-i dea ascultare, comunicîndu-i, la rîndul său, lui Alioşa că, dacă va veni cumva la el să-l cheme, n-o să se mai ducă în vecii vecilor la Iliuşa şi că roagă să fie lăsat în pace. Pînă în ultima zi, Smurov nici habar n-avusese că în cele din urmă Kolea se hotârîse totuşi să-l vadă pe Iliuşa; doar în ajun, la despărţire, în momentul cînd îi întinsese mîna, Kolea îl anunţase din senin să stea acasă a doua zi dimineaţa, că vine să-l ia, să meargă împreună la Sneghirevi, atrăgîndu-i atenţia să nu scape vreun cuvînt faţă de cineva în legătură cu asta, pentru că vrea să le facă o surpriză. Smurov se executase întocmai. Gîndul c-o să vină şi cu Jucika îi încolţise în minte datorită unor vorbe pe care Kolea le spusese în treacăt odată: „Sînteţi nişte măgari cu toţii! Auzi, să nu puteţi găsi voi un cîine, din moment ce trăieşte!" După o bucată de vreme însă, cînd Smurov făcuse o aluzie în privinţa asta, Kolea îşi ieşise din sânte: „Dar ce, sînt dobitoc să umblu după cîinii altora, cînd 2 am acasă pe Perezvon? Cum poţi să-ţi închipui că un cîine PWea să mai trăiască după ce-a înghiţit acul? Ce înseamnă sentimentalismele astea idioate?!"

iJe două săptămîni Iliuşa nu se mai dăduse jos din pătuţul 1 aşezat în colţ, sub icoane. Iar la şcoală nu mai fusese încă Zlua î0 care se întîlnise cu Alioşa şi-i muşcase degetul. în aSi 2i boala îl doborîse, deşi timp de o lună mai putuse să w aşternut şi să facă din cînd în cînd doi, trei paşi prin mai SaU m antreu; mai aP°i îl lăsaseră cu totul puterile şi nu '" stare să umble decît sprijinit de taică-său. Bietul pentru viaţa băiatului, aproape că nu mai pusese



'

128_________________________________________

strop de băutură în gură şi mai câ-şi ieşise din spaimă că s-ar putea sâ-şi piardă odorul; de multe ori -. ales după ce-l plimba de braţ prin odaie, ajutîndu-l apoi s ' întindă iarăşi în pat - se refugia în tinda şi acolo, într Se ungher întunecos, cu fruntea lipită de zid, plîngea arnarn' cutremurîndu-se tot şi silindu-se sâ-şi înăbuşe hohotele h teamă să nu observe copilul.

Intrînd apoi în odaie, nu ştia cum să-l mai alinte şi sa. înveselească, îi spunea o mulţime de poveşti şi anecdote hazlii, făcea comicării, maimuţărind tot felul de indivizi ridj. coli pe care-i întîlnise în cine ştie ce împrejurare sau imitînd urletele ori ţipetele lighioanelor. Iliuşa se simţea prost cînd taică-său se scălîmbăia sau făcea pe bufonul. Deşi se străduia să nu arate cît de mult îi displace treaba asta, îşi dădea seama cu durere în suflet că tatăl său îndurase multe umilinţe în viaţă şi-şi aducea mereu aminte de ziua aceea „de groază", în timp ce-i stăruia în urechi, obsedantă, porecla „Şomoiog de cîlţi" scornită de băieţi. Ninocika, surioara lui cea beteagă, un suflet duios şi blajin, nu putea nici ea să-l vadă pe taică-său schimonosindu-se în halul ăsta. (Varvara Nikolaevna plecase mai demult la Petersburg, la cursuri.) în schimb, mămica, în nebunia ei, se amuza nespus şi ridea din toată inima, cînd soţul ei imita cîte o persoană caraghioasă sau făcea cine ştie ce giumbuşlucuri. Numai aşa se mai potolea, pentru că era mai tot timpul ţîfnoasă şi se plîngea că toată lumea o negli­jează, că nimeni nu-i poartă respectul cuvenit, că, dimpotrivă, care mai de care caută s-o jignească etc, etc. în ultimele zile se petrecuse şi cu ea o schimbare. Se uita din ce în ce mai des spre colţul în care zăcea Iliuşa şi cădea mereu pe gînduri. Se făcuse mult mai tăcută acum şi se astîmpărase, iar dacă o mai apuca uneori plînsul, plîngea pe tăcute, ca să n-o simtă nimeni. Căpitanul observase cu nedumerire şi în acelaşi timp cu o strîngere de inimă această schimbare. La început, sărmana de ea îşi făcuse mult sînge râu din pricina băieţu° care veneau toată ziua-bună ziua la ei, dar mai tîrziu obişnuise cu veselia gălăgioasă şi cu discuţiile copiil°r'

KARAMAZOV

329


ţe distra atît de bine cu ei, încît dacă la un moment dat f încetat să le mai calce în casă, ar fi fost teribil de ^ "tâ De cîte or* Ştreng^i povesteau cîte ceva sau înce-°e sa se joace, mămica bătea din palme şi rîdea să se P . ăcjească. Pe unii chiar îi chema lîngă ea să-i sărute. Mai i îl îndrăgise grozav pe Smurov. Cît îl priveşte pe căpitan, imţise într-al nouălea cer cînd băieţii veniseră să-i ţină de -t lui Iliuşa; îi creştea inima de bucurie numai cînd îi vedea, l ffânîndu-se cu speranţa că poate astfel Iliuşa n-o să mai fie atît de abătut şi o să se pună mai repede pe picioare. Pînă în ultimele clipe nu avu nici cea mai mică îndoială - deşi tremura pentru viaţa copilului - că Iliuşa al lui o să se facă bine. îi întîmpina cu multă deferentă pe micii oaspeţi, se învîrtea în jurul lor, căutînd să le împlinească toate gusturile; ar fi fost în stare să-i poarte şi-n cîrcă, ba chiar fusese cît pe ce s-o şi facă, dar, băgînd de seamă că jocul ăsta nu era pe placul lui Iliuşa, se lăsase păgubaş. Cumpăra pentru ei tot felul de bunătăţi, turtă dulce, nuci, făcea pentru toţi ceai, îi servea cu tartine. Trebuie să- spunem cu această ocazie că, în ultima vreme, nu mai ducea lipsă de bani. Acceptase pînă la urmă cele două sute de ruble trimise de Katerina Ivanovna, exact aşa cum prevăzuse Alioşa. Apoi, aflînd mai în amănunţime condiţiile în care trăiau şi auzind că pe lîngă toate celelalte se mai îmbolnăvise şi băiatul, Katerina Ivanovna se dusese personal să-i vadă, cu care prilej făcuse cunoştinţă cu întreaga familie şi izbutise s-o farmece chiar şi pe nevasta cea zănatică a căpitanului. De atunci, darurile ei curgeau neîncetat, iar căpitanul, înnebunit de groază la gîndul că odorul lui scump ar putea să se prăpădească, dăduse la o parte orice mîndrie, primindu-i smerit ajutoarele, hemat de Katerina Ivanovna, doctorul Herzenstube venea 7° d°uâ în două zile, dar vizitele lui nu aduceau nici o ame-rare> cu toate că îl îndopa cu tot felul de medicamente pe °lnav. în schimb, chiar în ziua aceea, care era o duminică, Steptau sosirea unui nou medic de la Moscova, considerat °*° ca o somitate. Fusese solicitat de Katerina Ivanovna

care-l plătise cu bani grei, dar nu special pentru Iliuşecif ~~~ în cu totul alt scop, aşa cum vom vedea mai încolo omn 'Cl avea ocazia sa vorbim şi despre lucrul acesta. Şi cum ilu practician tot se deranjase să vină, îl rugase să-l consulte ' copil, avînd grijă sa-l înştiinţeze din vreme pe căpitan. Ac din urmă însă nu prevăzuse deloc vizita lui Kolea Krasotk1 deşi de mult se tot gîndea că poate băiatul, din pricina caru' Iliuşecika se frămînta atîta, se va decide, în sfîrşit, să le calc în casă. în momentul cînd se deschise uşa şi Krasotkin râsan în prag, toată lumea, şi gazda şi copiii, tocmai se strînsese buluc în jurul pătuţului din colţ, să privească un căţeluş de rasă mic de tot - născut chiar în ajun - veritabil dog de Milano, pe care căpitanul îl arvunise cu o săptămînă înainte ca să-i procure o distracţie şi să-l împace pe Iliuşa, văzînd câ bolnavul încă mai tînjea îndurerat după potaia dispărută fără urmă. Iliuşa aflase de cîteva zile c-o să capete un căţeluş, dar nu o potaie de rind, ci un animal de soi, dog autentic de Milano (ceea ce desigur era cu totul altceva). Din delicateţe sufletească, bolnavul se silea să dea impresia ca era într-a­devăr încîntat de cadoul pe care-l primise, dar toţi, şi taică-sau şi băieţii, îşi dădură seama imediat că puiul de cîine nu făcuse decît să-i amintească şi mai dureros de biata Jucika, moarta din vina lui. Căţeluşul amuşina încolo şi încoace prin aşter­nut, în timp ce Iliuşa, cu un zîmbet trist pe buze, îl mîngîia cu mîna lui slabă şi palidă, aproape străvezie; evident, îi plăcea, totuşi... nu era Jucika. Din păcate, Jucika nu mai exista, dar s-o fi avut pe Jucika împreună cu căţeluşul cel mic* °-atunci... atunci ar fi fost cu adevărat fericit!

- Krasotkin! strigă deodată unul dintre băieţi, dînd cu ochii de Kolea.

Se stîrni oarecare agitaţie, copiii se înşirară de o pa1 de celalaltă a pătuţului, descoperindu-l deodată pe Wu Căpitanul se grăbi sa iasă în întîmpinarea oaspetelui.

- Poftiţi, poftiţi... sînteţi un musafir multdorit! bîigul Iliuşecika, domnul Krasotkin a binevoit sa vină la tine—
KARAMAZOV

331


rf lea însă, după ce-i strinse în treacăt mîna, se strădui sa că ştie să se poarte ca un om de lume. întorcîndu-se 313 'decît spre soţia căpitanului (care, supărată foc, bom-n ca băieţii se îmbulziseră în jurul lui Iliuşecika şi n-o va(jă şi ea căţeluşul), se înclină în faţa ei, pocnind Ttareşte din călcîie, apoi se răsuci în loc cu faţa spre \r' ocika, pe care o salută în acelaşi mod, avînd în vedere că ■ ea era o reprezentantă a sexului frumos. Tot acest ceremo­nial avu darul s-o încînte pe biata nebună.

- Din primul moment îţi dai seama cînd un tînăr e manierat! zise ea gesticulînd. Că musafirii noştri de obicei vin de-a-n-călarelea, unul peste celălalt...

- Cum aşa, mămico, cum vin de-a-n-călarelea? îngăimă căpitanul afectuos, dar în acelaşi timp cu teamă ca „mămica" să nu facă vreo gafă.

- Uite aşa. Unul îl ia în cîrcă pe celălalt în antreu şi intră aşa de-a-n-călarelea într-o casă onorabilă. Halal musafiri, ce să zic?

- Dar cine, cine a intrat aşa, mămico?

- Uite, băiatul acela - îl vezi? - l-a luat în cîrcă pe cel de colo, şi ăsta a intrat călare pe ăstălalt...

Intre timp, Kolea ajunsese în dreptul pâtuţului pe care zăcea Iliuşa. Bolnavul devenise dintr-o dată foarte palid. Se ndicase în capul oaselor, cu privirile pironite asupra lui; Kolea, care nu-l mai văzuse de mai bine de două luni pe prietenul lui de odinioară, se opri înmărmurit: nu se aştepta c.îtuşide puţin să-l întîmpine un obrăjor atît de supt şi gălbe­ji ochii aceia mai arzători ca oricînd parcă, minutele acelea

ve- Şi-n timp ce se uita aşa la el, uimit şi îndurerat, îi f k atentia respiraţia lui sacadată şi buzele crăpate de Făcu un pas înainte şi, paralizat de emoţie, spuse:

~ Ei bâtrîne... cum mai merge?

fat • a *nsa *se frînse brusc şi simţi că-l părăseşte curajul, jos Tr6 Cr^sPa' ^ colţurile gurii îi tremurară şi se lăsară în

; luSa zîmbi trist, fără sâ poată rosti un cuvînt. Kolea mîna şi-l mîngîie în neştire pe cap.

- Nu-i nimic! îngăimă el încet, vrînd parca sa-]
bâteze, dar fără să-şi dea seama prea bine ce spune. Tăcură amîndoi o clipă.

- Ce ai acolo, un căţeluş? Acum l-ai primit? înt Kolea, câutînd să ia un ton indiferent. a

- Daaa! şopti prelung Iliuşa, gîfîind.

- Are botul negru, înseamnă c-o să fie rău, ai să vezi c să trebuiască să-l pui în lanţ, observă Kolea, sfătos şi cu toată convingerea, ca şi cum nu exista nimic mai important în momentul acela decît căţeluşul şi botişorul lui negru Adevărul era că îşi dădea toată silinţa să se stăpînească, ca nu cumva să se facă de ruşine, bufnind în plîns ca „un puşti", şi nu izbutea. Cînd o să crească mare, o să fii nevoit să-l ţii în lanţ, ascultă-mă pe mine.

- O să se facă o namilă cît toate zilele! exclamă un băiat din grup.

- Sigur că da, păi cum, doar e un dog de Milano, o să crească mare de tot, cît un viţel! se grăbiră să confirme alţii.

Căpitanul sări şi el cu gura. - Da, da, ca un viţel, chiar ca un viţel! Special am căutat unul rău, râu de tot, de altfel şi părinţii lui sînt colosal de mari, uite, cam pe-atîta, şi fioroşi!... Luaţi loc, vă rog, uite aici, pe pătuţul lui Iliuşa, sau poate mai bine pe bancă. Poftiţi, poftiţi, cu toată dragostea, sînteţi un musafir de zile mari... Aţi venit împreună cu Aleksei Fiodorovici?

Krasotkin se aşeză pe pătuţ la picioarele lui Iliuşa. Pe drum desigur îşi făcuse un plan, gîndindu-se cum să înceapă discuţia cu cît mai multă dezinvoltură şi cu un aer detaşat şi acum nu mai ştia ce să spună.

- Nu... am venit cu Perezvon... Ştii ca am şi eu un cîine Perezvon, aşa-l cheamă. E un nume slav. L-am lăsat s-aştep afară, dar numai o dată să fluier, şi intră glonţ în casa. venit cu el. Apoi întorcîndu-se brusc spre Iliuşa, îl luă repe întrebîndu-l pe nepusă masă: Bâtrîne, îţi mai aduci aminte Jucika?

rARAMAZOV

333

■-^T. âjorul lui Iliuşa se crispa deodată. Copilul îl privi pe nişte ochi de martir. Alioşa, care rămăsese în prag,



- runtâ' şi-i facu sernn Pe furiş să nu-i mai pomenească Se cika, dar băiatul nu băgă de seamă sau nu voi, poate, să b3ge de seamă.

_ Unde este... Jucika? întrebă Iliuşa cu o voce stinsă.




Yüklə 2,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   ...   75




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin