Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata



Yüklə 2,51 Mb.
səhifə44/46
tarix01.08.2018
ölçüsü2,51 Mb.
#64980
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   46

care

se aşeză la locul lui. îmi amintesc perfect momentul

- h juriul intră din nou în sală. în sfîrşit! Nu voi reproduce ate întrebările, punct cu punct, le-am şi uitat de altfel. Ţin ^te doar răspunsul la prima întrebare, care era şi cea mai . pOrtantâ, a preşedintelui: „dacă inculpatul a ucis cu preme­ditare ca să-şi jefuiască victima" - nu-mi amintesc exact ter­menii- Publicul aştepta cu răsuflarea oprită. Purtătorul de cuvînt al juriului, un funcţionar, cel mai tînăr dintre toţi, rosti tare şi răspicat în liniştea mormîntalâ a sălii: - Da, e vinovat!

Şi la fiecare întrebare, pe rînd, acelaşi răspuns: vinovat, vinovat, vinovat, fără nici un fel de circumstanţă atenuantă! Nimeni nu se aştepta la o asemenea lovitură, toată lumea era convinsă că, în cel mai rău caz, inculpatului i se vor acorda circumstanţe atenuante! în sală domnea aceeaşi tăcere de moarte, toţi rămăseseră ca împietriţi în bănci - şi cei care doreau condamnarea acuzatului, şi cei care ar fi vrut să fie achitat. Asta însă numai în primele minute, pentru că după aceea fu o zăpăceală şi o fierbere nemaipomenite. Publicul masculin, în marea lui majoritate, părea satisfăcut. Unii chiar îşi frecau mîinile, fără a se gîndi măcar să-şi ascundă bucuria. Nemulţumiţii erau plouaţi, dădeau din umeri, şuşoteau între fii şi parcă nu-şi puteau veni în fire. Dar, Doamne-Dumnezeule, nu vă mai spun ce a fost pe cucoanele noastre! Am crezut c-au să facă o răscoală. La început nu le veni să-şi creadă ure­chilor. Apoi, cînd peste tot se auziră exclamaţii: „Ce-o mai fi 5i asta? Ce înseamnă asta?" săriră toate în picioare şi înce-Purâ să se agite. Aveau probabil impresia că lucrurile mai Puteau fi încă schimbate şi chiar imediat, că ar mai putea fflterveni ceva. în momentul acela Mitea se ridică de pe ^â şi, cu braţele întinse înainte, strigă cu un glas sfîşietor: ~ Jur înaintea lui Dumnezeu acum şi la judecata de apoi Ca n-am vărsat sîngele tatălui meu! Katia te iert! Fraţilor, Stenilor, fie-vâ milă de cealaltă!


a

Nu apuca sa termine, ca-l podidi plînsul, un nic, zguduitor, neaşteptat, pîna şi glasul îi era altul, un »i străin, venit Dumnezeu ştie de unde. De sus, de la bale dintr-un colţ îndepărtat, îi răspunse un ţipat strident d femeie; era Gruşenka. Izbutise sa-l înduplece cu rugamim I ei pe aprod sa-i dea voie înăuntru înainte de a fi apucat tun i sa se retragă pentru deliberare. Gardienii îl scoseseră ne acuzat din sala. Pronunţarea fu amînata pentru a doua zi în incintă domnea un haos indescriptibil, dar eu nu mai eram atent şi nici nu mai aşteptam nimic. Am reţinut doar cîteva exclamaţii auzite la ieşire, pe coridor:

- O să încaseze vreo douăzeci de anişori de ocnă!

- Cel puţin.

- Da, mujicii noştri s-au ţinut tare.

- I-au venit de hac lui Mitenka al nostru!

EPILOG
I

PLANURI PENTRU EVADAREA LUI MITEA

Patru zile după proces, dimineaţa, pe la orele nouă, se duse la Katerina Ivanovna pentru a lămuri defintiv unele lucruri într-o problemă de cea mai mare importanţă; în afară de asta, mai avea şi un mesaj, pe care trebuia neapărat să i-l transmită. Katerina Ivanovna îl pofti în acelaşi salon în care o primise cîndva pe Gruşenka; în odaia vecină zăcea în pat cu febră mare, delirînd, Ivan Fiodorovici. După scena petrecută în instanţă, Katerina Ivanovna luase măsuri ca bol­navul, care-şi pierduse cunoştinţa, să fie transportat acasă la dînsa, fără a se sinchisi cîtuşi de puţin de cancanurile pe care purtarea ei avea să le prilejuiască în societatea oraşului, deşi ştia precis că toată lumea o va condamna. Una dintre cele două rubedenii care locuiau împreună cu dînsa plecase la Moscova imediat după proces, aşa încît Katerina Ivanovna rămăsese doar în tovărăşia celeilalte acasă. Dar chiar dacă ar fi fost amîndouă plecate, Katerina Ivanovna tot nu şi-ar fi schimbat hotărîrea şi nu s-ar fi dezlipit de lîngă bolnav, veghind k căpătîiul lui zi şi noapte. Ivan Fiodorovici se afla sub observaţia doctorilor Varvinski şi Herzenstube; somitatea moscovită plecase, refuzînd să facă vreun pronostic în legă­tură cu evoluţia bolii. Deşi căutau să-i încurajeze pe Katerina Iyanovna şi pe Alioşa, medicii din localitate nu erau în haşură, pe cît se părea, să afirme cu certitudine că pacientul Va scăpa cu viaţă. Alioşa trecea de cîte două ori pe zi să-şi vada fratele. în dimineaţa aceea însă venise să discute cu '"sa o chestiune destul de delicată şi presimţea ce greu o â'J fie să înceapă vorba. Totuşi, nu avea nici un moment de P)erdut, mai trebuia sa se ducă undeva în cursul dimineţii, ca

"Ş$ î* î

670


sa rezolve un lucru care tot aşa nu suferea amînare, şi h aceea stătea ca pe ghimpi. Discutau de un sfert de 0 Katerina Ivanovna era palidă şi extenuata, în acelaşi tim părea stăpînitâ de o nervozitate bolnăvicioasă, ca şi cînd ar f presimţit pentru ce venise Alioşa.

- Nu trebuie să fii îngrijorat, fiindcă pînă la urmă are sa se hotărască, îi spuse eă stăruitor şi ferm lui Alioşa. Oricum tot aici o să ajungă; n-are încotro, trebuie să fugă! Nefericitul acela care s-a jertfit eroic în numele cinstei şi onoarei, nu e vorba de Dmitri Fiodorovici, ci de celălalt, care zace acum în odaia de alături, după ce a sacrificat totul pentru fratele sâu (adăugă Katia cu o privire scăpărătoare), mi-ă împărtăşit mai de mult, punct cu punct, planul evadării. Ştii că luase chiar legătura cu... de altfel, ţi-am mai spus cîte ceva zilele tre­cute... Vezi dumneata, din cîte am înţeles, asta se va întîmpla, probabil, în momentul cînd vor sosi la cea de-a treia etapă; de acolo deportaţii urmează să fie trimişi mai departe în Siberia. Dar pînă atunci mai e încă destulă vreme. Ivan Fiodorovici s-a dus să vorbească cu şeful etapei a treia. Atîta doar că, deocamdată, nu se ştie încă cine o să fie şeful convoiului, asta nu se poate afla dinainte. Dacă treci mîine pe aici, am să-ţi arăt planul amănunţit pe care Ivan Fiodorovici mi l-a lăsat în ajunul procesului pentru orice eventualitate... Asta s-a întîmplat atunci cînd - îţi aminteşti - ai picat aici în urma unui scandal: tocmai cobora scara, şi eu, văzînd c-ai venit, l-am obligat să se întoarcă înapoi - îţi mai aduci aminte? Ş&1 de ce ne-am certat atunci?

- Nu, nu ştiu, răspunse Alioşa.

- Fireşte, nu ţi-a spus nimic; planul acesta a iscat toa zîzania, de la el a pornit totul! Cu trei zile mai înainte, i explicase în linii generale despre ce este vorba; de atunci început scandalul, şi trei zile în şir am dus-o tot într-o cean Uite cum s-a întîmplat; dintr-una într-alta, la un moment mi-a destăinuit că, probabil, în cazul cînd va fi condamn

KARAMAZOV

671


ri Fiodorovici o să încerce să fugă peste graniţă împre-mâ cu ticăloasa aceea; cînd am auzit aşa, mi s-a făcut deodată

egru în faţa ochilor! N-aş putea sa-ţi spun de ce, de altfel nici eu nu ştiu prea bine... Probabil din cauza stricatei aceleia, cu siguranţă că din cauza ei! îmi venea să turbez cînd mă oîndeam c-o să fugă şi ea cu Dmitri Fiodorovici în străinătate! izbucni deodată Katerina Ivanovna, căreia îi tremurau buzele de mînie. Văzînd că mi-am ieşit din fire din pricina ei, Ivan Fiodorovici şi-a închipuit numaidecît că sînt geloasă pe Dmitri şi că deci mă mai simţeam încă legată de el. Pentru prima oară am avut atunci o discuţie. N-am vrut să-i dau nici o explicaţie şi nici nu puteam să-mi calc pe inimă cerindu-i iertare. Asta depăşea orice măsură, un om ca dînsui să mă poată suspecta că mai am măcar o umbră de dragoste pentru acest... Şi asta după ce eu însumi - cu mult înainte - îi mărturisisem cu toată sinceritatea că nu-l iubesc decît pe el, numai şi numai pe el, şi că nu mai simt nimic pen­tru Dmitri! Atîta sînge rău mi-a făcut lepădătura aceea, încît toată ura, tot veninul pe care-l strînsesem în mine s-au revărsat asupra lui! Trei zile mai tîrziu, în seara cînd ai trecut pe la ■nine, mi-a adus un plic sigilat, pe care mi-a spus să-l deschid în cazul cînd i s-ar întîmpla ceva. Ca şi cînd ar fi presimţit c-o să se îmbolnăvească! Mi-a destăinuit că în plic se află planul amănunţit al evadării şi m-â rugat, dacă s-ar întîmpla cvunva să moară sau să fie grav bolnav, să fac tot ce-mi stă în Putinţă ca sâ-l salvez pe Mitea. Tot atunci mi-a lăsat şi banii, Hi minte banii aceia - aproape zece mii de ruble - despre care a Pomenit procurorul la proces; nu ştiu de la cine o fi aflat că trimisese sâ-i schimbe obligaţiile. Nu pot să-ţi spun cît de ^Presionată am fost cînd am văzut că, deşi era convins că °* •' mai iubesc pe Mitea, cu toată gelozia lui, nu renunţase a 1(îeea de a-şi salva fratele, ba mai mult chiar, se gîndise «-mi încredinţeze mie înfăptuirea acestui proiect! O, era

^-adevăr cel mai mare sacrificiu pe care putea să-l facă un

om ca el! Nu, dumneata, Aleksei Fiodorovici, n-ai sa înţelege niciodată de cîtă abnegaţie a fost capabil frat i dumitale! în momentul acela am simţit un respect atît de n fund pentru el, încît era gata să-i cad la picioare, dar m-a stâpînit, de teamă să nu creadă cumva c-o fac de bucurie pentru că voia să-l salveze pe Mitea (asta şi-ar fi închipuit cu siguranţă!), şi numai gîndul c-ar putea să fie atît de nedrept cu mine mi-a ridicat tot sîngele în cap şi, în loc sâ-i sărut picioarele, i-am făcut iarăşi o scenă! O, nu ştiu de ce-oi fi eu aşa blestemată! Am o fire păcătoasă, nenorocită! Ai să vezi că pînă la urmă am să-l fac să mă părăsească pentru altă femeie, cu care sa se poată împăca mai bine, aşa cum s-a întîmplat cu Dmitri; dar de data asta... nu, de data asta n-am să mai pot suporta, am să mă omor! Cînd ai fost atunci la mine şi i-am poruncit să se întoarcă înapoi de pe scară, în momentul cînd a intrat în casă cu dumneata, mi-a aruncat o privire atît de mînioasă şi dispreţuitoare, încît - îţi aminteşti? -mi-am ieşit din sărite şi ţi-am strigat că el, numai el m-a con­vins că Dmitri este criminalul! Era o calomnie. Am minţit cu bună ştiinţă, ca să-l rănesc mai adînc, fiindcă niciodată, crede-mă, niciodată nu mi-a spus că fratele lui ar fi săvîrşit crima, dimpotrivă, eu am căutat tot timpul să-i demonstrez ca el este ucigaşul! O, numai din pricină că sînt atît de impulsivă s-au întîmplat toate astea! Numai eu, numai eu am provocat declaraţia aceea de la proces! A vrut să-mi arate că înţelege să fie mărinimos şi, chiar dacă-l iubesc pe fratele lui, n-o sa caute să se răzbune pe el din gelozie. De aceea s-a comportat aşa cum ai văzut la proces... Eu, numai eu sînt de vină!

Niciodată pînă atunci Katia nu-i făcuse asemenea destăinuiri lui Alioşa şi tînărul îşi dădea seama că suferinţa ei atinsese momentul culminant cînd inima cea mai orgoli°aS îşi calcă în picioare, dezolată, trufia şi se prăbuşeşte învin de propria ei nenorocire. O, Alioşa ştia că mai este încă ce un motiv deosebit de grav, care o făcea să se chinuiască

FRAŢII

KARAMAZOV



673

, cumplit în ultimele zile, de cînd Mitea fusese condamnat, «cit încerca ea sa-şi ascundă suferinţa; ar fi fost însă din ale-afară de penibil pentru el dacă ea s-ar fi hotărît sa se umilească atît de mult, încît să-i destainuie motivul acela. Katia suferea din pricina „trădării" pe care o săvîrşise la pro-ceS şi Alioşa simţea că, probabil, conştiinţa o îndeamnă să se căiască numai şi numai în faţa lui, şi în faţa lui sâ-şi recunoască greşeala, zbătîndu-se cu ţipete şi lacrimi isterice la picioarele sale. Se temea totuşi de această clipă şi ar fi vrut s-o cruţe, ştiind cît e de nenorocită. Cu cît mai dificilă era deci misiunea cu care venise. în cele din urmă, aduse iarăşi vorba despre Mitea.

- Nu trebuie să-ţi faci inimă rea din pricina lui! rosti Katia tăios, stăruind cu încăpăţînare în părerea ei. Aşa are el toane, o sâ-i treacă repede, îl cunosc prea bine şi ştiu ce spun; îi cunosc sufletul pînă în cele mai adînci cute. Fii sigur că pînâ la urmă o să primească să evadeze. Mai ales că nu e vorba de ceva care trebuie să se întîmple azi, mîine; pînă atunci, are tot timpul să se răzgîndească. Ivan Fiodorovici o sa se facă bine şi o să se ocupe el de toate, aşa încît dum­nealui nu trebuie să mişte nici măcar un deget. Nu te nelinişti, sînt convinsă c-o să se lase înduplecat şi o să se învoiască pînă la urmă. Dacă nu cumva s-a şi hotărît între ™ip: cum s-ar putea îndura să se despartă de netrebnica aceea? In orice caz, n-au s-o lase să se ducă la ocnă după el, atunci cum să nu se gîndească să fugă? I-e frică însă de dum-neata, se teme că n-o să fii de acord cu evadarea lui, că ai ^urnite reticenţe de ordin moral, dar cred c-o să fii atît de Mărinimos şi o să-i dai voie, dacă ţine atît de mult să aibă Orisimţămîntul dumitale, adăugă ea sarcastic. Tăcu cîteva ''Pe, apoi continuă cu un zîmbet uşor pe buze: Bate cîmpii, ^meneşte mereu despre nu ştiu ce imn, zice că trebuie să-şi r°arte crucea, că are o datorie de împlinit; toate astea le-am at de la Ivan Fiodorovici, care mi-a vorbit deseori despre

674


el şi dacă ai şti cum! exclamă ea impetuos. Nici nu-ţi jnchj cu cită dragoste îmi vorbea despre nenorocitul ăsta şi Cj. -, ura poate în aceeaşi clipă! Iar eu îl ascultam şi ma uitam un zîmbet de superioritate cum îi curgeau lacrimile pe obraz i Ca să vezi ce păcătoasă şi netrebnică sînt! Numai din cauz mea se canoneşte acum! Şi celălalt, condamnatul, crezi dumneata că e pregătit pentru suferinţă? încheie Katia iritată. îl crezi într-adevăr capabil s-o înfrunte? Oamenii ca el nu ştiu ce înseamnă suferinţa!

In vorbele ei erau şi înverşunare, şi silă, şi dispreţ. Şj totuşi, ea fusese aceea care îl trădase. „Poate tocmai fiindcă se simte vinovată faţă de el îl urăşte atît de cumplit uneori", se gîndi Alioşa. Ce mult ar fi dorit ca într-adevăr să nu-l urască decît „uneori". Şi cu toate că simţea o provocare în ultimele ei cuvinte, se făcu că nu observă nimic.

- De aceea ţi-am spus să treci azi pe la mine; vreau să-mi promiţi c-o să cauţi să-l convingi chiar dumneata. Sau poate că eşti de altă părere, consideri c-ar fi un lucru necinstit să evadeze, o laşitate sau... ştiu eu, o faptă necreştinească, poate? adăugă ea pe un ton şi mai sfidător.

- Nu, nimic din toate astea... îţi promit c-am sâ-i vorbesc... murmură Alioşa, şi deodată, fără nici o tranziţie, rosti uitîndu-se drept în ochii ei: Te rog să te duci azi pe la el...Te cheamă...

Katia tresări şi, cum şedea pe divan, se trase brusc înapoi.

- Pe mine... e posibil? îngăimă ea pălind.

- Da, e posibil, şi trebuie să te duci! stărui Alioşa, însu-fleţindu-se. Acum mai mult ca oricînd are nevoie de dum­neata. Nu ţi-aş fi pomenit nimic ca să nu te mai chinuiesc Şi eu de prisos, considerînd c-âr fi prematur să-ţi vorbesc despre asta dacă n-ar fi absolut necesar. E bolnav, pare înnebunit ş se roagă mereu să vii. Nu ca să te împaci cu el, numai sa vl ■ sa te vadă măcar o clipă în prag. în ultimele zile s-au petrecu multe schimbări în sufletul lui. Şi-a dat seama cît este

KARAMAZOV

675

inovat faţa de dumneata. Dar nu te cheamă ca să-ţi ceara e. „Ştiu foarte bine că nu ma poate ierta", mi-a mărtu-



risit el; vrea numai să te vadă în prag...

- Da... îngăimă Katia. Simţeam eu că pentru asta ai venit--- Am ştiut c-o să mă cheme!... E imposibil, zău!

- E imposibil, fie, dar trebuie totuşi să te duci. Adu-ţi aminte că pentru prima oară în viaţa lui el a înţeles cît de cumplit te-a jignit, că niciodată pînă acum nu şi-a dat seama prea bine de asta! „Dacă n-o sâ vrea cu nici un preţ să dea ochii cu mine, mi-a spus el, pînă la sfîrşitul zilelor am să fiu nenorocit!" Auzi: un condamnat la muncă silnică pe douăzeci de ani, care mai vrea încă să fie fericit - nu-ţi vine sâ-i plîngi de milă? Gîndeşte-te că te duci sâ vezi un om nevi­novat care îşi ia rămas-bun de la viaţă! rosti ca un fel de sfi­dare Alioşa. Mîinile lui sînt curate, crede-mă, nu sînt pătate de sînge! Du-te să-l vezi, te rog, du-te, gîndeşte-te ce noian de suferinţe îl aşteaptă de aici încolo! Du-te la el, călăuzeşte-i paşii în beznă... vino şi arată-i-te o clipă în prag, numai o clipă, atîta tot... Trebuie, trebuie să faci asta! încheie Alioşa, apâsînd din răsputeri pe cuvîntul „trebuie".

- Trebuie, dar... nu pot... gemu Katia. O să se uite la mine... şi nu pot.

- Privirile voastre odată şi odată tot trebuie să se întîl-nească! Cum ai sâ poţi trăi de aici înainte dacă nu te hotărăşti sâ faci pasul acesta acum?

- Prefer să mă chinuiesc toată viaţa.

- Trebuie să te duci, trebuie! stărui din nou neînduplecat Alioşa.

- Dar de ce astăzi, de ce tocmai acum?... Nu pot să las bolnavul singur...

~ Ba poţi, totuşi, să-l laşi un minut, e vorba numai de un ^ut... Dacă nu mergi, la noapte s-ar putea să aibă un atac. u te mint, crede-mă, fie-ţi milă de el!

676


_DOSŢOIEVSKI

- Fie-ţi mila de mine! îi reproşa cu amărăciune Kaf izbucnind în plîns.

- Prin urmare, vii! spuse Alioşa convins, vazînd • lacrimile. Mă duc să-i spun că vii neapărat,

- Nu, nu, nu-i spune nimic! exclamă Katia speriată. Am să vin, dar, te rog, nu-i spune încă nimic; chiar dac-am sa vin s-ar putea totuşi să nu intru înăuntru... încă nu ştiu ce am sa fac...

Glasul i se frînse. Respira greu. Alioşa se ridică să plece

- Dar dacă mă întîlnesc cu cineva acolo? întrebă ea deo­dată în şoaptă, pălind din nou.

- Tocmai de aceea trebuie să vii chiar acum, ca să nu te întîlneşti cu nimeni. N-o să fie nimeni, poţi să vii fără nici o grijă. Vasăzică, te aşteptăm, încheie el hotărît şi ieşi din odaie.

n

PENTRU UN MINUT, MINCIUNA DEVINE ADEVĂR

Se grăbea să ajungă la fratele său care era internat în spi­tal. A doua zi după proces, condamnatul căzuse la pat istovit de o febră nervoasă şi fusese transportat la spitalul oraşului, unde exista o secţie specială pentru deţinuţi. Datorită însă intervenţiilor insistente ale lui Alioşa şi ale altor persoane (printre care şi doamna Hohlakova, Liza etc), doctorul Varvinski nu-l pusese pe Mitea într-un salon cu ceilalţi arestaţi, îngăduindu-i să stea singur într-o rezervă, aceeaşi rezervă pe care o ocupase mai întîi Smerdiakov. Ce-i drept. fereastra avea gratii, iar la capătul coridorului stătea de paza o santinelă, aşa încît Varvinski, care era băiat de treaba alt­minteri şi un om inimos, putea să doarmă liniştit ştiind c favoarea oarecum ilicită pe care i-o făcuse n-o să-i aducă ni un fel de neplăceri. îşi dădea seama cu cîtă greutate va pu

FRAŢII


KARAMAZOV

677


a se aclimatizeze Mitea într-un mediu format exclusiv din criminali şi pungaşi, în mijlocul căruia fusese atît de brusc aruncat, şi că trebuie în prealabil să se obişnuiască treptat cu gîndul acesta. Vizitele familiei şi ale prietenilor erau tolerate nu numai de medic, dar şi de directorul închisorii, ba chiar şi de ispravnic, bineînţeles pe sub mînă. Dar în zilele acelea, imediat după proces, singurii oameni care veniseră să-l vadă pe condamnat fuseseră Alioşa şi Gruşenka. Rakitin încercase de vreo două ori să dea ochii cu el, dar Mitea îl rugase stăruitor pe Varvinski să nu-l lase înăuntru.

Alioşa îl găsi stînd pe marginea patului, îmbrăcat cu halatul de spital; avea puţină febră şi se legase la cap cu un prosop muiat în apă cu oţet. Deţinutul îl întîmpină cu o privire pustie, deşi în momentul acela în adîncul ochilor lui trecu parcă o licărire de spaimă.

Din ziua procesului era tot timpul îngîndurat. Uneori i se întîmpla să tacă aşa cîte o jumătate de oră, că şi cum s-ar fi căznit să descurce iţele unor gînduri teribil de încîlcite, uitînd că mai era cineva de faţă. Iar atunci cînd se trezea din pro­funda lui meditaţie, se pomenea vorbind din senin despre cine ştie ce lucruri fără nici o legătură cu discuţia de mai înainte. Uneori se uita la fratele lui cu nişte ochi plini de suferinţă. S-ar fi spus că suportă mai uşor prezenţa Gruşenkăi decît pe cea a lui Alioşa. Ce-i drept, cu dînsa aproape că nu schimbă nici două cuvinte, dar cînd o vedea intrînd pe uşă, se lumina lă faţă de bucurie.

Alioşa se aşeză tăcut pe pat. De astă dată Miteă îl aştepta cu inima strinsă; nu îndrăzni totuşi să-i pună nici o întrebare. Era convins că, orice s-ar întîmpla, cu nici un preţ Katia n-o se înduplece să vină să-l vadă şi în acelaşi timp simţea că n-are să vina o să fie o lovitură cumplită pentru el. Şi

oşa îl înţelegea perfect.

- Se zice că Trifon Borisovici şi-ar fi devastat hanul cu lui, începu Mitea surescitat. A scos duşumelele, a

678

spart scîndurile, a făcut praf cerdacul, doar-doar va ri comoara! Ştii, banii aceia, o mie cinci sute de ruble procurorul pretindea ca î-aş fi ascuns acolo. Cum s-a " 6 acasă, s-a apucat de lucru, după cîte am auzit. Aşa-i tr h S pungaşul! Mi-a povestit aseară gardianul, care-i de fel h Mokroe.



- Asculta, îl înştiinţa Alioşa, mi-a promis c-o sa vina d n-aş putea să-ţi spun cînd, poate azi, poate în zilei următoare, nu ştiu, dar de venit o să vină cu siguranţă.

Mitea tresări înfiorat şi dădu să spună ceva; totuşi nu suflă un cuvînt. Părea nespus de tulburat de vestea pe care o primise. Se vedea clar că ardea de nerăbdare să afle în amănunţime tot ce-i spusese ea, dar se temea să întrebe ime­diat; un singur gest ori o vorbă crudă sau dispreţuitoare rostita de Katia i-ar fi străpuns în momentul acela inima ca un pumnal.

- între altele, m-a rugat să caut să-ţi liniştesc conştiinţa. Să-ţi spun că n-are rost să-ţi faci atîtea probleme în legătura cu evadarea. Chiar daca Ivan nu se va însănătoşi pîna atunci, o să se ocupe dînsa de tot ce trebuie.

- Mi-ai mai spus asta, răspunse Mitea dus pe gînduri.

- Şi tu te-ai grăbit s-o pui la curent pe Gruşenka, îl dojeni Alioşa.

- Da, mărturisi Mitea. Sa ştii ca-n dimineaţa asta nu vine la mine, adaugă el, şi se uita cu un aer vinovat la fratele sau. N-o să treacă decît pe înserat. Ieri, cînd i-am spus ca cealaltă face şi drege, a tăcut din gură; a strîmbat doar din buze şi într-un tîrziu a şoptit: „N-are decît!" A înţeles ca este vorba de un lucru foarte important. N-am îndrăznit totuşi s-o descos. Cred ca şi-a dat seama în sfîrşit - aşa cel puţin am impresia - ca cealaltă nu ma iubeşte pe mine, ci pe Ivan—

- Aşa sa fie oare? rosti fara sa vrea Alioşa.

- Ştiu eu, poate ca nu... în orice caz, în dimineaţa as a sa vina, se grăbi din nou sa-i atragă atenţia Mitea. 1



-
KARAMAZOV

679


ceva'

făcut... Asculta, eu cred ca Ivan o sa ajungă departe.

i ; e viaţa, nu a noastră. >Sa vezi c-o sa se însănătoşească. __ închipuie-ţi, Katia, deşi tremura pentru el, e aproape -o sa se facă bine, spuse Ahoşa.

sig1

_ Asta înseamnă că m sinea ei e încredinţată c-o sa

oari De teamă, încearcă sa se convingă singura c-o sâ-şi

revină.

_Ivan e destul de robust şi sper c-o sa învingă boala, rosti



Alioşa îngrijorat.

- Da, sigur c-o să se facă bine. Dar Katia este convinsă totuşi c-o să moară. Pînă acum n-a avut parte decît de necazuri...

Un timp, nici unul dintre ei nu mai zise nimic. Mitea pârea preocupat de un lucru deosebit de grav.

- Alioşa, să ştii c-o iubesc pe Gruşenka mai mult ca orice pe lume! îi mărturisi el deodată cu o voce tremurătoare înecată în lacrimi.

- Nu cred c-au s-o lase să vină cu tine acolo, răspunse prompt Alioşa.

- Aş vrea să-ţi mai spun ceva, continuă cu un glas ciudat, aproape dogit, Mitea. Dacă s-ar întîmpla să dea cineva în mine pe drum, sau acolo, n-am să mă las, sînt în stare să fac moarte de om, şi atunci, bineînţeles, au să mă împuşte pe loc. Şi cînd mă gîndesc că va trebui să îndur canonul ăsta douăzeci de ani! Gardienii au şi început să mă tutuiască. Toată lumea îmi spune acum pe nume! Am stat astă-noapte şi m-am judecat singur: nu, hotărît, nu sînt pregătit! Nu ma simt 111 stare să suport! Am vrut să cînt, „imnul" şi scrîşnesc din



mîi de pe acum numai cînd îi aud pe gardieni tutuindu-ma! entru Gruşa aş fi îndurat orice... în afară de bătaie... Dar ştiu a n~au s-o lase să vină acolo. Alioşa zîmbi cu blîndeţe.

- Ascultă, fraţioare, fiindcă veni vorba, am să-ţi spun o Pentru totdeauna care-i părerea mea. Ştii doar ca eu nu

mint. Asculta deci; ai dreptate, nu eşti pregătit pentru care ca asta, e o cruce prea grea pentru puterile tale

încă, aşa nepregătit cum eşti, nu vad ce rost ar avea

o" Ma'

sa î d o suferinţa atît de chinuitoare, pe care numai un m



mucenic ar putea-o înfrunta. Dacă tu l-ai fi ucis într-ade pe tata, mi-ar fi părut rău să ştiu c-ai refuzat să-ţi porţi cruc Dar tu eşti nevinovat şi crucea asta, aşa cum ţi-am spus est mult prea grea pentru tine. Nădajduiai să-ţi primeneşti sufle­tul prin suferinţă, să devii alt om; după mine însă singurul lucru pe care-l ai de făcut este să nu uiţi niciodată c-ai vrut să renaşti, să devii un om nou, oriunde ai fugi, şi asta e de ajuns Faptul că n-ai primit să porţi greaua povară a suferinţei te va face totuşi să-ţi dai seama că ai o datorie şi mai mare de împlinit, şi sentimentul acesta, păstrat cu sfinţenie toată viaţa în inima ta, te va ajuta să devii un om nou mai mult poate chiar decît dacă te-ai duce acolo. Fiindcă sînt sigur că n-ai să rezişti, ai să te revolţi la un moment dat şi cine ştie dacă pînă la urmă n-ai să spui: „Sîntem chit!" în privinţa asta cred că avocatul avea dreptate. Nu toată lumea e-n stare să ducă pe umeri o greutate ce depăşeşte puterile unora dintre noi... Iată care-i părerea mea, dacă ţii cu tot dinadinsul să ştii ce gîndesc. în cazul cînd ar fi cineva tras la răspundere, ofiţerii sau soldaţii, probabil că nu ţi-aş fi „dat voie" să evadezi, con­tinuă Alioşa zîmbind. Dar se spune (chiar şeful etapei l-a asigurat pe Ivan) că, dacă lucrurile sînt făcute cu destulă iscusinţă, nu-i vorba de cine ştie ce pedeapsă grozavă şi vino­vatul poate sa scape cu nimica toată. Fireşte, este necinsti s mituieşti pe cineva, chiar într-o împrejurare ca asta, dar nu-mi pot lua răspunderea să judec pe nimeni; ştiu ° bine că dacă Ivan şi Katia mi-ar fi încredinţat mie sarci asta, m-aş duce fără nici o şovăială şi aş mitui pe unul şi P

altul; ne-am înţeles doar sâ-ţi spun tot ce gîndesc. Şi,ca a '

Qa ştii ins*1 n-am nici un drept să te judec orice cale ai alege, sa ? ^

ca niciodată n-am să te condamn. Mi se pare chiar ciu a

KARAMAZOV

681


tea să-ţi fiu judecător în treaba asta. Ei, acum cred c-am lămurit toate lucrurile!

_în schimb, am sa mă condamn eu însumi! strigă Mitea. ijjj Sâ evadez, eram hotărît s-o fac chiar dacă n-ai fi încercat ă mă convingi; putea oare Mitea Karamazov să facă altfel? par în sinea mea am sâ mă simt vinovat şi toată viaţa am să caut să-mi răscumpăr păcatul! Aşa vorbesc iezuiţii, nu? Exact cum vorbim noi acum, am dreptate, Alioşa?

- într-adevăr, recunoscu mezinul, zîmbind.

- Vezi, de aceea te iubesc eu atît de mult: tu totdeauna spui adevărul, niciodată nu eşti în stare să te ascunzi după deget! rîse Mitea încîntat. Prin urmare, l-am prins pe scumpul meu Alioşa în flagrant delict de iezuitism! Ar trebui să te sărut din creştet pînă în tălpi pentru asta! Ascultă-mă deci pînă la capăt, vreau să-ţi spun tot ce mai am pe suflet. Uite la ce m-am gîndit, ce-am hotărît pînă la urmă: chiar dacă am să reuşesc s-o şterg peste graniţă cu o sumă oarecare de bani şi cu paşaport în regulă, şi am să ajung în America, singurul lucru care-mi dă curaj e gîndul că nu alerg nici după fericire, nici după pricopseală şi că şi acolo mă aşteaptă altă ocnă, poate tot atît de înfricoşătoare ca şi asta de aici! Crede-mă că nu e cu nimic mai prejos, ţi-o jur, Alioşa! Eu, ce să-ţi spun, nCu roine, uită-te la ea: o vezi cumva făcînd pe americana? E rusoaică, rusoaică get-beget, trup şi suflet, o să-i fie dor de tară, şi o să-mi dau seama, clipă de clipa, că numai pentru

s-a hotărît să facă pasul ăsta, dar ce vină are ea, ţ Şi eu crezi c-am să mă pot împăca vreodată cu âranii de acolo, chiar daca toţi pînă la ultimul om ar fi mai !sprava decît mine? Urăsc America de pe acum! Si chiar _ ri cei mai grozavi tehnicieni de pe faţa pămîntului sau Ştiu eu ce - dracu' să-i ia! - nu sînt din lumea mea, nicio-n"° sa mi se lipească de suflet! Iubesc Rusia, Alioşa, şi-l

682


iubesc pe Dumnezeul rus, deşi nu sînt decît un ticalo i t mi-e teama c-o sa-mi ramîna oasele acolo! stnga el d h ^ cu o scăpărare în ochi. Glasul îi tremura încărcat de la Şi acum asculta, Aleksei, ce am hotarît, conţinu stapînindu-şi emoţia. Cum ajungem acolo, Gruşa şi cu m o să punem mîna pe coarnele plugului şi o sa muncim cot l-cot undeva, cît mai departe, prin cine ştie ce pustietăţi bîntu ite de urşi. Nu se poate să nu găsim acolo o văgăuna! Se zic că mai există încă piei-roşii undeva, n-aş putea să-ţi spun pre­cis unde, la capătul pămîntului lor; ei, uite, acolo vreau să ma duc, în fundul lumii, printre ultimii mohicani. Şi am să mă pun numaidecît cu burta pe carte, o să ne apucăm amîndoi să învăţăm, şi eu, şi Gruşa, gramatica pe de rost, trei ani în şir, o să muncim pe brînci şi o să tocim gramatica. în aceşti trei ani o să vorbim englezeşte ca şi cînd am fi fost născuţi prin partea locului. Şi cînd o să deprindem bine limba, nu mai avem ce căuta în America! Ne întoarcem înapoi, în Rusia, se cheamă doar că sîntem cetăţeni americani! Fii pe pace, n-o sa venim chiar aici, în oraş. O să ne ascundem undeva departe, în nordul sau în sudul ţării. Pînă atunci o să ne schimbăm şi eu, şi ea chipul şi înfăţişarea acolo, în America; o să pun doc­torul să-mi facă un neg, doar nu degeaba sînt tehnicieni. Sau, dacă nu, am să-mi scot un ochi, îmi las barba să crească, o sa am o barbă atîta, căruntă şi deasă (dorul de ţară o sa ma încărunţească), şi poate că aşa n-o să mă mai recunoască nimeni. Şi chiar dacă m-ar recunoaşte, n-au decît să ma deporteze, mi-e totuna, înseamnă ca aşa mi-a fost sens. 91 aici, tot aşa, o să ne ascundem într-o văgăuna undeva şi ° sa muncim la cîmp, şi toata viaţa am sa fac pe americanul, cel puţin o sa murim pe pamîntul nostru. lata planul meu şi nu ma gîndesc sa-l schimb nici cu o iotă. Eşti de acord.

- De acord, încuviinţa Ahoşa ca sa nu-l contrazică.

Mitea tăcu o clipa apoi spuse:

FRATE


KARAMAZOV 683

_ fid văzut cum au întors lucrurile la proces? Toate le-au

susul în jos! Oricum le-ar fi întors, tot te-ar fi condamnat! ofta

_ Da, se vede ca s-au saturat ăştia de aici de mutra mea! Dumnezeu sa-i ierte, dar tare mi-e greu! gemu el cu obida. Tăcură iarăşi cîteva clipe.

- Alioşa, dă-mi lovitura de graţie! strigă deodată Mitea. Spune drept: vine sau nu vine? Ce ţi-a spus? Cum ţi-a vorbit?

_ A promis c-o să vina, dar nu ştiu dacă azi sau în altă zi. £ destul de greu şi pentru ea! rosti Alioşa, uitîndu-se cu sfială la fratele lui.

- Cum să nu-i fie greu, o înţeleg foarte bine! Alioşa, simt c-o să înnebunesc din pricina asta. Gruşa e tot timpul cu ochii pe mine. Pricepe tot. Doamne-Dumnezeule, ajută-mă să mă smeresc! Ce vreau, în fond? Nimic altceva decît să vină Katia. îmi dau seama oare ce doresc? O, firea asta păgînă, nesăţioasă, a Karamazovilor! Nu, într-adevăr, nu sînt capabil să sufăr! Sînt un nemernic, atîta tot!

- Iat-o! exclamă Alioşa.

în clipa aceea uşa se deschise pe neaşteptate şi Katia se opri în prag, uitîndu-se pierdută la Mitea. Bolnavul sări brusc în picioare, palid la faţa şi înspăimîntat, apoi un surîs timid, rugător, îi apăru pe buze şi, deodată, într-un imbold nestă-V1lit, îi întinse braţele. încurajata de gestul acesta, Katia se repezi spre el. îl apuca de mîini, silindu-l să şadă pe pat, şi se aSeza apoi lîngă el, fara sa-i dea drumul, strîngîndu-i mîinile cu Putere, convulsiv. Amîndoi încercau să spună ceva, dar nu e simţeau în stare sa scoată un singur cuvînt; stăteau aşa şi se itau unul la altul, ochi în ochi, cu un zîmbet ciudat pe buze. Vura astfel doua minute.

~ M-ai iertat ori nu? îngăima într-un tîrziu Mitea şi în eaşi clipa îşi întoarse spre Alioşa obrazul luminat de CUrie, strigîndu-i: Ai auzit ce-am întrebat-o, ai auzit?

684

- Te-am iubit totdeauna, pentru ca ai un suflet mar i



în sfîrşit Katia. N-ai nevoie de iertarea mea en «w r°Stl care te rog sa ma ierţi; orice ai face însă, fie ca ma iert nu, amintirea ta o sa rămîna ca o rana toata viata î„ U mea, la tel cum o sa ramma şi amintirea mea pentru tin şi trebuie... Katia se opri sa răsufle. Pentru ce am venit? c ^ tinuă ea înfrigurată, învălmăşind cuvintele. Sa-ţi îmbrat' picioarele, să-ţi strîng mîinile, uite-aşa, tare de tot, să doară, ca atunci la Moscova, ţi-aduci aminte? Şi Sâ-ţi spu din nou ca tu eşti Dumnezeul meu şi fericirea mea, să-ţi spun că te iubesc ca o nebună! gemu ea chinuita şi, aplecîndu-se brusc, îşi lipi lacom buzele de mîinile lui. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji.

Alioşa stătea deoparte stingherit şi tăcut; nu se aşteptase la o asemenea întorsătură.

- Dragostea noastră s-a stins, Mitea, continuă Katia. Şi totuşi, trecutul mi-e scump, dureros de scump! Ţineam să ţi-o spun o dată pentru totdeauna. Şi acum, să ne închipuim măcar o singură clipă că totul e aşa cum ar fi putut să fie, îngâimă ea cu un surîs crispat, privindu-l fericită drept în ochi. Fiecare dintre noi iubim acum pe altcineva şi, totuşi, am să ţin la tine toată viaţa, şi tu tot aşa ai să ţii la mine pînă la sfîrşit, ţi-ai dat seama vreodată de asta? Auzi, să mă iubeşti toată viaţa, să mă iubeşti pînă în ultima clipă! exclamă ea cu un tremur aproape ameninţător în glas.

- Am să te iubesc şi... ştii, Katia, spunea Mitea, răsuflînd greu după fiecare cuvînt. Ştii... mi-ai fost atît de dragă acum cinci zile... în seara aceea... cînd ai căzut şi te-au scos afara pe braţe... Am să te iubesc toată viaţa! Da, toată viaţa, mereu...

Amîndoi îngăimau cuvinte fără şir, exaltate, poate chiar mincinoase, dar în clipa aceea totul li se părea adevărat şi amîndoi erau pe deplin convinşi de ceea ce spuneau. ^

- Katia, exclamă Mitea, crezi într-adevăr că eu l-am uci -^ Ştiu că acum nu mai crezi, dar atunci... cînd ai

KARAMAZOV

685


oZjţia... Ai crezut cu adevărat? Ai putut sa crezi una ca

asta?


_ N-am crezut nimic! N-am crezut nici atunci după cum

cred nici acum! Te uram în momentul acela şi am căutat j jna conving singură... Eram convinsă cînd am depus... -am convinsă şi credeam cu tot dinadinsul că-i aşa... dar cînd am sfirşit, am încetat dintr-o dată să mai cred. Ţineam sa 5tji toate astea. Uitasem c-am venit să mă pocăiesc! spuse ea pe un alt ton, cu totul diferit de gunguritul drăgăstos de pînă

atunci. ••

- Ce trebuie să fie în sufletul tău, femeie! rosti fără să vreaMitea.

- Lasă-mă să plec, şopti ea. Mai trec eu altă dată pe aici, acum nu mai pot...

Şi se ridică să plece; dar în aceeaşi clipă scoase un ţipăt şi se dădu înapoi. In odaie intrase pe negîndite, încet de tot, Gruşenka. Nimeni nu se aşteptase să vina. Katia făcu un pas hotărît spre uşă, dar în momentul cînd ajunse în dreptul Graşenkăi se opri şi, albă ca varul, încet, aproape în şoaptă, gemu:

- Iartă-mă!

Cealaltă o privi ţintă şi, după o clipă de tăcere, răspunse cu o voce plină de venin şi ură:

- Ce scorpii sîntem amîndouă, măiculiţă! Una mai rea ca alta! Mai poate fi vorba de iertare între noi? Scapă-l, şi am să "tâ închin la tine toată viaţa!

- Nu vrei s-o ierţi? îi strigă Mitea cu o dureroasă '"'Putare în glas.

- Fii pe pace, am să ţi-l scap! şopti Katia cu sufletul la gura şi fugi din odaie.

~ Cum ai putut să n-o ierţi cînd şi-a călcat pe inimă şi ţi-a erut iertare?! o dojeni din nou cu amărăciune Mitea.

~ Mitea, n-ai dreptul să-i reproşezi nimic! interveni A1'oşa impetuos.

~ Numai buzele ei mîndre au vorbit, inima a rămas mută, Punse Gruşenka scîrbitâ. Dacă te scapă, am s-o iert...

686

Tăcu apoi, ca şi cînd ar fi ascuns ceva în sufletul e m dezmeticise încă. După cum am aflat mai tîrzm USe întîmplator în odaie, fara sa bănuiască nimic; în orice ^ se aşteptase la asemenea surpriza. 'nu



- Alioşa, fugi după ea! zise Mitea, întorcîndu-se br spre fratele lui. Spune-i... ştii... orice, numai n-o lasă sa n] SC aşa!

- Mai trec eu diseară pe aici! îi striga Alioşa şi aler după Katia.

O ajunse din urma tocmai afară, în stradă. Mergea repede, iuţind pasul şi, în momentul cînd Alioşa se apropie de ea, îi spuse precipitat:

- Nu, mi-e imposibil să mă umilesc în faţa ei! I-am cerut iertare, pentru c-am vrut să beau paharul pînă la fund. Şi totuşi, n-a vrut să mă ierte... Să ştii că asta mi-a plăcut! adăugă ea cu o voce schimbată. Şi-n ochii ei strălucea o mînie sălbatică.

- Mitea nu se aştepta c-o să vină, murmură Alioşa. Era sigur că nu vine azi...

- Nici nu mă îndoiesc. Să lăsăm asta, i-o reteză ea scurt. Ascultă, nu mai pot să merg cu dumneata la înmormîntarea lui Iliuşecika. Am trimis flori să i le pună în sicriu. Mi se pare că le-au mai rămas ceva bani. Dacă mai au nevoie să-mi spui, o să am grijă de ei şi de aici înainte... Şi acum, du-te, lasa-mâ, te rog. Ai întîrziat, mi se pare că bat clopotele pentru liturghie... Lasă-mă, te rog, lasă-mă!

III

ÎNMORMÎNTAREA LUI ILIUŞECIKA.



CUVÎNTAREA ROSTITĂ LÎNGĂ PIATRA DE LA

MARGINEA DRUMULUI

într-adevăr, întîrziase. îl aşteptau de mult şi chiar se gîndeau sa ducă fara el la biserica sicriul împodobit cu n°n


Yüklə 2,51 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   38   39   40   41   42   43   44   45   46




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin