Munţii Metaliferi încep, în vest, de la Culoarul Căpruţa-Slatina dg Mureş-Gurahonţ şi se termină, în est, la Valea Ampoiului

4. Cheile Ardeului (fig. 15 IV). În despicătura spectaculoasa desfăşurată aval de localitatea Ardeu, unde ,,atracţia" exercitată de calcarele intens litoclazate asupra apelor este mai ilustrativă ca oriunde, rîul Ardeu, la fel de viguros ca Cibul, parcurge cel de-al doilea sector de chei ale sale, lung de 500 m. În ciuda dimensiunilor modeste, forma afirmă cu detaşare particularităţi de geneză şi evoluţie inedite, cu totul diferite în comparaţie cu tronsoanele de îngustări învecinate. Ele transpar din îngustimea deosebită a profilului transversal, desfăşurat sub forma unui ,,U" cu braţele foarte strînse, astfel ca la etaj, cînd debitul apei atinge valori extrem de reduseea reuşeşte totuşi să ude întreaga albie a văii. Pereţii care o străjuiesc sîntverticali, cel drept, cu o înălţime de circa 200 m, în vreme ce versantul stîng are o desfăşurare mult mai redusă. În plan, cheile apar sub înfăţişarea unei potcoave cu convexitatea orientată către versantul drept, al vîrfului Cornet, iar concavitatea spre cel stîng, al Masivului Cetăţuia.

Deşi au dimensiuni reduse, atractivitatea cheilor Ardeului este invers proportionate cu desfăşurarea lor, adică deosebită. Se detaşează, încă de la prima privire îndreptată asupra reliefului lor, cuveta versantului drept, abruptă şi înaltă, foarte înaltă, cu numeroase cornişe şi surplombe. La baza sa se deschide intrarea somptuoasă a peşterii Coapta Sîrbilor (51 m lungime), mascată însă de o perdea densă de arbori. Deşi mult mai scund, versantulstîng, Dealul Cetăţuia, oferă un inedit punct de belvedere asupra întregului arc dăltuit în piatră de apele văii Ardeului. Dar, cariera implantată pe muchia sa riscă să transforme Cheile Ardeului într-un obiectiv total compromis pentru turism, să-i afecteze iremediabil resursele atractive.

Geneza şi evoluţia acestor chei se diferenţiază faţă de celelalte patru sectoare din bazinul văii Geoagiu, fiind mult mai complexe, mai interesante. Astfel, o lungă perioadă de timp, valea Ardeului a evoluat la contactul dintre calcare şi necarstificabilul cretacic, mult mai uşor denudabil, adîncindu-se în consecinţă şi avînd caractere de asimetric evidentă: versantul drept, calcaros, mai abrupt, iar cel stîng mult mai domol, mai atenuat ca declivitate. La nivelul înşeuării situate în partea estică a cheilor, prin care trece actualmente şoseaua spre Balsa, are loc captarea subterană a rîului, probabil datorită unor litoclaze interceptate în versant. Abia în acest moment începe istoria morfogenetică a cheilor pe care le admirăm noi astăzi. Odată captat, rîul şi-a lărgit şi adîncit canalul de drenaj, generînd o peşteră al cărei tavan, denudat de la suprafaţă, prin eroziunea de versant, şi subminat în subteran prin coroziune remontantă, s-a prăbuşit, formîndu-se tronsonul de chei. În sprijinul acestei opinii vin cîteva elemente morfologice ilustrative, şi anume:

- existenţa unei linii a paleoversantului care, pornind din vîrful Masivului Cornet, se continuă şi pe versantul estic al Masivului Cetăţuia. Ea a fost întreruptă, evident, de o prăbuşire, în zona deschiderii cheii;

- verticalitatea celor doi pereţi şi existenţa numeroaselor surplombe atestă o modelare gravitaţională intensă a versanţilor, nedesăvîrşită niciastăzi; fapt ce susţine tinereţea sectorului de chei şi prezenţa prăbuşirilor care au generat abrupturi;

- geneza înşeuării amintite printr-un proces de meandrare trebuie exclusă, deşi Dealul Cetătuia are multe din atributele popinelor de meandru, datorită energiei sale mari de relief şi diferenţierii existente în ceea ce priveşte rezistenţa la denudare a celor două tipuri de roci aflate în contact. Este de la sine înteles că, în absenţa unor litoclaze majore, care au captat şi direcţionat curgerea de suprafaţă în subteran, rîul ar fi continuat să se adîncească la zona de contact sau pe seama rocilor necalcaroase, mai prielnice denudării.

Cheile Ardeului reprezintă aşadar un exemplu unic, ilustrativ, pentru predilecţia apelor de a-şi croi drum de scurgere prin calcare, chiar şi atunci cînd au la dispoziţie roci mult mai puţin rezistente la eroziune, cum au fost cele din cazul de faţă.

Ele pot fi vizitate pornind din şoseaua Geoagiu - Balsa, respectiv din înşeuarea Dealului Cetăţuia, unde, după circa 200 m de la şosea, coborîm firul apei, pe care-1 putem urma spre amonte sau avale, dintr-un capăt în altul al cheilor. Deoarece, chiar şi la debite foarte mici ale rîului, întreaga albie este inundată, străbaterea cheilor presupune, inevitabil, trecerea prin apa.

5. Cheile Madei (fig. 15 V). Dacă ar fi să alegem un final potrivit pentru periplul nostru prin zona carstică din bazinul văii Geoagiu, cred că ar putea proveni din vizitarea Cheilor Madei, adică a îngustării situată în extremitatea vestică a Culmii Pleaşa Mare (712 m). Importanţa peisagisticaa ferăstruirii în cauză rezultă din particularităţile sale morfogenetice şi fizionomice inedite, din desfăşurarea sa spaţială, care întrece, atît în lungime (2,5 km), cît şi prin energia de relief a versanţilor (300 m) pe toate celelalte.

In literatura de specialitate cheile sînt cunoscute sub trei denumiri şi anume: Cheile Geoagiului (topic preluat de la valea Geoagiu), Cheile Balşei (de la localitatea Balşa, dar şi de la topicul văii Balşei) şi Cheile Madei. Considerăm ca cea mai potrivită ultima denumire, nu fiindcă este cea mai eufonică, ci şi pentru faptul că, într-o abordare din aval spre amonte, localitatea Mada este cel mai apropiat avanpost, întinzîndu-şi vatra pînă în chei. Dimpotrivă, aşezarea Balşa se află situată la 3 km de intrarea lor, înspre amonte. Cît priveşte topicul de Cheile Geoagiului, utilizarea lui poate naştere la confuzii, toate celelalte sectoare de chei analizate fiind situate bazinul hidrografic al acestei văi, numită astfel, în toponimia locală, după confluenţele de la Bozeş, deci aval de localitatea Mada şi de cheile respective. Pitorescul Cheilor Madei poate satisface, în general, cererea turistică locală, bineînţeles, în condiţiile amenajării unor poteci de acces care să străbată de la un capăt la altul (în perioadele cu debite crescute vizitarea actuală este imposibilă, datorită inundării întregii albii). Versanţii abrupţi, morfologia mozaicată a acestora, lupta vegetaţiei de a popula pantele stîncoase, marmitele albiei, toate conlucrează în a da farmec acestei îngustări. Circuitul turistic al cheilor este incomplet dacă nu cuprinde în limitele lui şi scurtul sector de chei al pîrîului Roşiei, precum şi vîrful teşit al Cornetului, de unde se deschide o vastă panorama spre cele patru puncte cardinale ale Metaliferilor.

Morfogeneza Cheilor Madei nu se îndepărtează cu nimic de tiparul atît de cunoscut al cheilor epigenetice sculptate în masivele calcaroase deşumate de sub cuvertura necarstificabilului. În acest caz, valea Balşei, menţinut multă vreme la nivelul superior al vîrfului Cornet, pe care l-a retezat în cel mai propriu sens al cuvîntului, aplatizarea sa ieşind pregnant în evidenţă. Ulterior, ea şi-a fixat cursul în calcare, în zonele de maxima litoclazare, primind o direcţie de drenaj orientata spre sud-est, pe care a urmat-o cu îndărătnicie pînă azi. Rezultatul este un sector supraimpus de chei veritabile. în morfologia de detaliu a celor doi versanţi abundă abrupturile, nişele, lapiezurile şi grohotişurile. Cheile nu au albie majoră, oglinda apei extinzîndu-se frecvent între un perete şi altul. Pentru a le străbate trebuie aşteptat etiajul sau să fii echipat cu tot ceea ce reclamă depăşirea numeroaselor bulboane, Prezenţa viperelor, ce împînzesc suprafeţele stîncoase expuse insolaţiei, impun precauţii în plus.

La intrarea în chei, dinspre amonte, valea Balşei primeştc ca afluent pe partea dreaptă, firavul pîrîu al Roşiei. Un organism torenţial care s-a grefat la marginea nordică a Masivului Cornet, în evoluţia sa, la contactul dintre calcare şi fliş, a intersectat o apofiză a masivului pe care n-a ezitat să o despice, croindu-şi astfel un mic sector de chei proprii, desigur, mult eclipsate dimensional de cele ale rîului colector, dar, concluziile sînt aceleaşi: calcarele atrag reţeaua hidrografică, oricare ar fi mărimea ei, o încătuşează şi poate de aceea, o conservă.

In Cheile Madei ne conduce drumul care porneşte din halta CFR Geoagiu cu destinaţia Mada (17 km) sau ramificaţia acestuia prin Ardeu, către Balsa, de unde cheile pot fi abordate în sens invers, adică de la capătul din amonte spre avale, distanţa între şosea şi intrarea în chei fiind de 350-400 m. Ţinînd seama de prezenţa în bazinul văii Geoagiu a staţiunii balneo-climaterice Geoagiu-Băi, cu ape termale folosite în tratamentul diverselor afecţiuni încă de pe vremea românilor (cunoscutele Thermae Dodonae) staţiune cu numeroase baze de cazare (hoteluri, vile, căsuţe) şi cu o circulaţie turistică intensă, cele cinci sectoare de chei descrise pot deveni obiective turistice care să mărească oferta de atractivitate a staţiunii în sine. Deoarece pozitia lor în teritoriu este mai mult decît favorabilă (distanţele pînă la oricare din cheile menţionate nedepăşind 20 km, fără obstacole naturale deosebite), aceste chei trebuie avute în vedere şi integrate armonios într-o exploatare turistică organizată şi eficientă. Pentru ca cei peste 30 000 de turisti cîţi se tratează anual în staţiunea Geoagiu-Băi să poată vizita aceste chei în condiţii propice recreerii şi destinderii, se impune asfaltarea şoselei dintre Băcîia şi Cib (4 km), dintre Bozeş şi Balsa (circa 9 km), precum şi amenajarea acelor sectoare din chei unde accesul este mai dificil.
Pompei Cocean – Chei si defile in Muntii Apuseni

ARIA PROTEJATĂ POIANA CU NARCISE DE LA NEGRILEASA

Rezervaţia Poiana cu narcise de la Negrileasa, înfiinţată în anul 1995 prin hotărârea Con­siliului Judeţean Alba nr. 20/1995, reconfirmată prin Legea 5/2000, este arie naturală protejată de interes naţional fiind încadrată, conform Legii 462/2001 la categoria rezervaţiilor naturale, corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN. Rezervaţia botanică Poiana cu narcise de la Negrileasa, conservă o specie de mare efect peisagistic, narcisa (Narcissus poeticus (sunt sinonime)), nu­mită de localnici ruşculiţă sau luşcă. Responsabilitatea administrării rezervaţiei revine Asociaţiei de Turism şi Ecologie Trascău Corp, conform Convenţiei de Custodie nr. 4548/2004, încheiate cu Agenţia de Protecţie a Mediului Alba.

Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de vârful Vâlcoi (1348 m), pe interfluviul din­tre Valea Negrilesii şi Valea Grozei, şi aparţine administrativ de comuna Bucium, sat Bucium Poieni. Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor, la altitudini cuprinse între 1150 şi 1250 m; după o mică întrerupere, ele se continuă pe versantul nord-estic al muntelui Vălcoi.

Rezervaţia are o suprafaţă de 4,5 ha în lungul culmii, până la limita pădurii; se întind spre est până la înşeuarea de sub vârful cu cota 1260, iar la vest până la versantul sud-estic al muntelui Vâlcoi.

Rezervaţia are o suprafaţă de 4,5 ha în lungul culmii, până la limita pădurii; se întind spre est până la înşeuarea de sub vârful cu cota 1260, iar la vest până la versantul sud-estic al muntelui Vâlcoi.

Aria Protejată Poiana cu Narcise de la Negrileasa este delimitată în teren cu pătrat albastru pe fond alb.

Structura şi evoluţia componentelor naturale

Geologia: formaţiuni sedimentare cretacice, alcătuite din conglomerate şi gresii

Relieful: culmi prelungi şi versanţi domoli în zona cumpenei de ape dintre bazinul Arieşului şi bazinul Ampoiului, cuprinse între 1000-1250 m, resturi ale unei vechi suprafeţe de eroziune din Munţii Apuseni.

Clima: cu caracter montan se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 4°C, ierni reci, cu media lunii ianuarie de circa -3°C şi cu zăpezi abundente, media lunii august de 19°C.

Solurile în cuprinsul rezervaţiei predomină solurile brune acide moderat profunde, reavene, cu umiditate mijlocie.

Acces-de pe DN 74 Alba lulia Abrud se intră pe DJ 107, modernizat, care duce la Bucium; de aici se urmează drumul comunal spre satul Valea Negrilesii, din care se desprinde un drum forestier până la poiană. Din DN 74 Alba lulia-Abrud, din satul Feneş (7 km de Zlatna), pe Valea Fenesului, trecând după 10 km prin Rezervaţia "Cheile Feneşului" iar după încă 15 km, pe un drum forestier se ajunge la "Poiana Narciselor". Din centrul oraşului Zlatna, pe "Valea Morilor", drum betonat pentru numai 4 km trecând prin Vâltori -Pârâu Gruiului - Runc, pe lângă Vârful Vîlcoi (1348) se ajunge după 21 km la Negrileasa.

Posibilităţi de campare: Se poate campa în rezervaţie în zona din imediata apropiere de scenă, fără a săpa şanţuri şi cu obligaţia de a aprinde focul doar în vetrele deja amenajate. Aici există şi un izvor, din păcate apa nu este potabilă. Recomandarea noastră pentru campare: de lângă scenă pleacă un drum de care către vest, către Vf. Vâlcoi, drum care trece printr-o limbă de pădure şi apoi ajunge într-o poiană, în afara limitelor rezervaţiei, unde găsim şi un izvor.

Posibilităţi de alimentare: depinde de unde veniţi; se pot cumpăra alimente din Bucium, Feneş sau Zlatna.

Atenţionări: Poiana cu Narcise de la Negrileasa este declarată rezervaţie naturală (custo­de oficial ATE Trascău Corp Zlatna), fapt care impune respectarea normelor de turism civilizat, bazat pe principii ecologice şi menţinerea unor relaţii respectuoase cu localnicii.

în rezervaţie se interzic:

- recoltarea de eşantioane, roci sau alte materiale;

- executarea de construcţii, deschideri de cariere sau lucrări de îmbunătăţiri funciare;

- camparea în afara zonei din imediata apropiere a scenei; săparea de şanţuri în jurul corturilor sau utilizarea oricăror materiale de origine vegetală sub corturi;

- aprinderea focului în afara vetrelor special amenajate, distrugerea marcajelor şi a table­lor indicatoare;

- tăierea vegetaţiei lemnoase; se va folosi doar vegetaţie lem­noasă căzută la pământ;

- practicarea turismului pe poteci neamenajate;

- activităţile de vânătoare;

- executarea de lucrări agricole şi silvice de amploare (cosit şi păşunat intensiv, tăieri de regenerare etc); se permite efectuarea activităţilor de cosit şi păşunat acolo unde deja sunt practicate de localnici

- activităţile industriale, chiar de mică amploare, inclusiv exploatarea calcarului, coloane­lor de bazalt şi a altor materiale de construcţie

- realizarea oricăror construcţii, cu excepţia celor care vor deservi activităţilor de cer­cetare, gospodărire sau administrare a rezervaţiei, sau a celor tradiţionale (sălaşuri, adăposturi);

- montarea de panouri publicitare, altele decât cele de popularizare a ariei protejate;

- deversarea şi depozitarea deşeurilor menajere sau industriale; turiştii au obligaţia de a evacua deşeurile pe care le generează pe timpul vizitării rezervaţiei

- poluarea fonică în rezervaţie;

- desfăşurarea de activităţi de tip off-road (maşini de teren, motociclete, ATV-uri)

în rezervaţie se pot desfăşura următoarele activităţi:

- păşunatul cu efective mici de animale, cositul;

- se vor păstra funcţiunile existente şi procentul de ocupare a terenului;

- se pot construi adăposturi în stil tradiţional pentru localnici şi animale;

- activităţi de practicare a cicloturismului, pe drumurile care traversează poiana şi pe traseele marcate.

Toate activităţile susceptibile de a avea un impact, chiar şi minor, asupra rezervaţiei, trebuie avizate de custodele ariei protejate, respectiv Asociaţia de Turism şi Ecologie Trascău Corp Zlatna.

Posibilităţi de practicare a turismului:

în prezent, numărul de turişti este redus, în principal din cauza lipsei capacităţii de cazare în zonă şi a stării drumurilor. Se poate caza la localnici, în satele din apropiere, însă condiţiile sunt precare. Se poate caza în zonă la Pensiunea Ursita, sat Bucium Poieni str. Valea Negrilesii Tel.[phone], e-mail: [e-mail] sau la Pensiunea Carmen, Sat Bucium Sasa, vizavi de Primăria Comunei Bucium, Tel. [phone] sau 0748-709853.

Pe lângă degustarea de bucate tradiţionale la localnici: brânză, lapte, ţuică (palincă), plă­cinte, se pot efectua drumeţii pe traseele marcate spre Vf. Dâmbău, Buceş-Vulcan, Detunatele sau Roşia Montană.

Studiu ştiinţific

1. Introducere

1.1. Contextul geografic. Arealul analizat în acest studiu se află în aria de interferenţă dintre două unităţi montane ale Apusenilor, şi anume Munţii Trascău şi Munţii Metaliferi. Cele trei perimetre de interes, cuprinzând pajişti montane secundare se află pe un interfluviu secundar, la înălţimea medie de 1165 m, înconjurate fiind de culmi domoale ce depăşesc 1200 m altitudine.

Membrii organizaţiei Trascău Corp Zlatna ne-au prezentat pentru studiu trei perimetre de pajişti din arealul culmii Negrileasa, pe care din raţiuni practice le-am denumit P1 (cel mai bine conservat), P2 şi respectiv P3 (arealul actualei rezervaţii)

1.2. Climatul.

Climatul arealului Negrileasa se încadrează în cel specific etajului montan jos sau al nemo­ralului superior (făgetelor) totuşi la limita sa bazală, datorită efectului de foehnizare (catabatic) cunoscut peste tot pe flancul estic al Apusenilor. Astfel, precipitaţiile sunt la limita inferioară a celor necesare menţinerii făgetelor, respectiv 800-950 mm media multianuală, iar temperaturile medii multianuale sunt în jur de 5,5 - 6°C. Este cu atât mai surprinzător faptul că aici se menţin nu doar făgete ci şi molidişuri, păduri boreale compacte cu floră tipică (deşi oricum mult sărăcite) sub forma unor insule relicte extrazonale. Şi în alte masive muntoase se cunosc asemenea altitudini joase pentru molidişuri, dar în cazurile respective este vorba de inversiuni de temperatură (consecutiv reflectate în inversiuni de vegetaţie) pe văile şi în depresiunile montane adânci.

Aici molidişurile se află însă pe culmi şi adeseori pe flancurile sudice ale acestora. Menţinerea lor după cum vom vedea, se leagă în opinia noastră nu de climat ci de substratul geologic.

1.3. Geologia, geomorfologia, pedologia perimetrelor analizate

Cele trei perimetre prezentate se suprapun pe formaţiuni geologice şi de aici de relief şi chiar pe tipuri de sol foarte diferite.

Perimetrul P1, cu cea mai bogată populaţie de narcise este situat pe versantul stâng al unei văi de alunecare inserată pe un versant abrupt şi drenată axial de un pârâu cu debit mic dar permanent. Panta medie este de 40° iar energia de relief (diferenţa de nivel) de 300 m din care poiana suprapusă perimetrului de circa 100 m.

Marnele şistoase cretacice ce alcătuiesc substratul au favorizat apariţia de alunecări de teren în valuri, care dealtfel sunt frecvente în zona. Ele sunt încă active dar lente în evoluţia lor şi nu provoa­că apariţia de aflorimente de roci la suprafaţă consecutiv unor taluze de desprindere. Valurile corpurilor alunecate duc la apariţia de numeroase microdepresiuni şi ulucuri pe tot versantul. În cele de mici dimensiuni apar formaţiuni mezohigrofile şi higrofile iar în cele de dimensiuni mai mari, de peste 100 m², chiar mici fragmente de turbării. Alunecările au barat şi micul pârâu care limitează spre vest perimetrul ducând la crearea unor porţiuni mai mari de turbării, de până la 300 m². Toate aceste tipuri de habitate de umiditate mai mare create de microrelieful generat de alunecări întrerup aici monotonia pajiştilor montane mezofile de păiuş roşu şi iarba vântului, ducând la crearea unei impresii evidente de mozaic a habitatelor. În plus, caracterului bazic al rocilor din substrat şi păşunatului menţinut doar la nivel moderat i se asociază o diversitate mai mare de specii şi un număr mult mai mare al indivizilor speciei obiectiv, narcisa.

Mozaicului de habitate generat de către variaţiile mari ale umidităţii induse de alunecări i se suprapune şi un mozaic de soluri pe măsură. Sub pajiştile mezofile, din cauza prezenţei marne­lor solurile au caracter neutru chiar uşor bazic, şi sunt de tipul eutricambosolurilor. Sub ochiurile de vegetaţie mezohigrofile acestea au un caracter stagnogleizat, iar sub cele mai mari ochiuri, tipurile de sol sunt reprezentate de către stagnogleisoluri. Sub turbării se afla soluri organice de tipul histosolurilor cu caracter folic.

Perimetrul P2

Acesta fiind mai apropiat de actuala rezervaţie decât precedentul, are un aspect foarte diferit. Situat pe un sector de versant cu expoziţie generală sud-est se suprapune peste roci vulcanice acide - andezite laramice (banatite) iar în partea bazală şi spre est am găsit fragmen­te de gresii şi conglomerate oligomicice cu matrice roşie de tip Verrucano. Acestea ar sugera prezenţa rocilor permiene care n-au fost încă identificate aici.

Până la lămurirea acestui aspect pur geologic, putem spune însă că şi acestea dau un caracter acid solului. Rocile dure au dus la naşterea unui relief masiv pe porţiunea de versant pe care se află perimetrul, lipsit de microformele din perimetrul P1, acestea neîncurajând dezvoltarea proceselor de mişcare în masă.

Pajiştile de păiuş roşu şi iarba vântului au un caracter foarte monoton, întrerupt doar de catre fitocenoze ruderale şi puţine fitocenoze higrofile ruderalizate puternic pe pârâul ce delimitează la vest perimetrul. În plus pajiştile respective au şi o biodiversitate specifică foarte scăzută din cauza caracterului acid al solului (districambosol - sol brun acid) prezent peste tot, aproape ca o cuvertură continuă. Acest lucru se datorează în parte şi suprapăşunatului, dar numărul de specii considerabil mai redus şi aspectul monoton poate fi sesizat şi în porţiunile ferite de păşu­nat aflate în partea superioară a perimetrului, în rariştile de ienupăr comun Juniperus communis destul de întinse aici şi între care vitele şi oile intră rar. Populaţiile de narcise din perimetrul P2 sunt atât datorită caracterului acid al solului cât şi datorită suprapăşunatului, mult mai restrânse, ca arie şi ca număr de indivizi.

Perimetrul P3 aparţine actualei rezervaţii. Este suprapus peste o înşeuare, porţiune mai cobarâtă a unei cumpene de ape iar substratul ei geologic este alcătuit din microconglomerate cu ciment carbonatic de vârstă cretacică. Relieful monoton şi suprapăşunatul de aici, totul combinat cu bătătorirea suplimentară a solului din timpul serbărilor câmpeneşti tradiţionale, conduc la un aspect evident de monotonie, un aspect clar degradat antropic prin ruderalizare şi la o diversitate specifică foarte scăzută a pajiştilor cu păiuş roşu şi iarba vântului din perimetru. Solul pe porţiunile cu pantă sub 7° este de tip Luvisol albic holoacid mai mult sau mai puţin stagnogleizat iar pe flancurile rezervaţiei apar podzolurile cambice cu caracter criptic (orizont Bs de culoare gabuie, nu roşcată brună) mozaicate cu districambosoluri (soluri brune acide gălbui). Populaţiile de narcise de aici sunt disparente din cauza acestor condiţii cu totul vitrege pentru specie, numărul de indivizi fiind cu totul restrâns.

1.4. Contextul biogeografîc. După cum precizam, arealele investigate se află la altitudini în jur de 1200 m, ceea ce înseamnă o poziţionare în etajul nemoral superior sau al „făgetelor". Din acest punct de vedere este surprinzătoare prezenţa aici a unor formaţiuni boreale compac­te, cu floră tipică, adesea situate chiar pe cline sudice. Insulele de molidişuri din sudul Munţilor Trascău şi Metaliferi (cea de la Negrileasa făcând parte dintr-un „arhipelag" mai larg) au o natură relictă extrazonală fiind situate total în afara contextului lor climatic normal. Aceste insule sunt înconjurate de făgete compacte iar prezenţa lor aici în mod sigur este încurajată de către corpurile de roci vulcanice acide, andezite laramice în primul rând. Molidişele sunt naturale sau regenerate natural, flora lor herbacee şi abstivă tipic boreală arătând că ele nu pot fi rezultatul înlocuirii prin plantaţii mai vechi a unor făgete preexistente. Foarte probabil că ele s-au păstrat aici din perioada Boreală, de acum circa 7000-8000 de ani când climatul postglaciar, aflat în decurs de încălzire avea parametri ce poziţionau moldişurile la această altitudine în cadrul Mun­ţilor Apuseni.

Fitocenozele şi habitatele forestiere de molidişuri şi făgete din arealul Negrileasa nu au constituit obiectivul studiului de faţă, care este axat pe pajiştile „secundare" ce conţin specia-obiectiv a rezervaţiei, Narcissus poeticus. Totuşi, prezenţa habitatelor boreale extrazonale re-licte din jurul poienilor de la Negrileasa crează din punct de vedere biogeografic un context cu totul aparte pentru peisaj.

2. Concluzii

1 .Actualul perimetru al rezervaţiei, numit în prezentul studiu P3 nu mai îşi are rostul. Aşa-zi-sul regim de ocrotire nu a funcţionat deloc fiind doar formal, existent doar în scripte, aşa cum de altfel se constată în cazul unui număr mare de aşa numite „rezervaţii naturale" din România.

2. Din cauza suprapăşunatului şi a serbărilor „câmpeneşti" supraaglomerate ce aveau şi au loc fară nici o problemă chiar în perimetrul rezervaţiei, dispariţia narcisei de aici este doar o pro­blemă de timp. Habitatele profund degradate ar putea fi refăcute doar cu greu iar o îmbunătăţire a situaţiei existente în ce priveşte regimul utilizării terenului nu se poate întrevedea. De aceea, când membrilor ONG Trascău Corp din Zlatna li s-a acordat custodia acestei rezervaţii, a mai ramas prea puţin de făcut.

3. Salutăm iniţiativa acestora din urmă de a „muta" rezervaţia în perimetrul P1, puţin afectat de păşunat şi drumuri forestiere, cu o relativ mare diversitate de habitate şi care adăposteşte o populaţie magnifică, foarte întinsă şi mai ales extrem de numeroasă de narcise. Această populaţie merită într-adevăr ocrotită. Acest lucru este încă cel puţin facil, arealul fiind puţin cunoscut, fără drumuri de acces şi după cum precizam deja, slab păşunat. Dacă membrii Trascău Corp ar putea menţine această situaţie ar fi suficient pentru menţinerea speciei aici. Din punct de vedere turistic acest obiectiv ar fi prea puţin important, perioada înfloririi speciei fiind mult în afara oricărui sezon, iar plantarea unei „serbări câmpeneşti" aici ar fi un dezastru pentru una dintre cale mai valoroase populaţii de narcise din ţară.

4. Perimetrul P2 adăposteşte o populaţie mai modestă de narcise, aflată într-o continuă restrâgere din cauza suprapăşunatului. Dacă se poate atenua intensitatea acestuia, stoparea ruderalizării şi bătătorirea excesivă a solului prin includerea P2 în rezervaţie cu un regim de ocrotire eficient, populaţia de narcise de aici s-ar putea reface în timp.

5. În general recomandăm pentru a se asigura menţinerea şi extinderea narciselor în P1 şi P2 transformarea acestor perimetre din păşuni în fâneţe. Este foarte clar că suprapăşunatul minat de ruderalizare şi compactarea solului sunt cauzele simplu de depistat ale restrângerii populaţiilor de narcise. Cu toate acestea ne-a surprins convingerea unora dintre ecologişti că narcisele s-ar înmulţi mai bine în păşuni decât în fâneţe iar principala cauză a restrângerii speci­ei aici ar fi îndesirea tufelor de Juniperus communis (!). Este o eroare neaşteptată şi periculoasă care i-ar putea determina pe membri Trascău Corp să ia măsuri greşite de management. în general Juniperus communis nu alcătuieşte tufărişuri compacte, populaţiile acestei specii rămânând mai mult sau mai puţin dispersate şi dând un aspect de „parc" pajiştilor pe care se grefea­ză, în partea superioară a perimetrului P2 rolul acestor rarişti „parc" în conservarea pajiştilor şi a narciselor este evident, ele împiedicând pătrunderea prea frecventă a vitelor şi oilor.

Extras din brosura „Biodiversitate si arii protejate” editata de ATE Trascau Corp


ZLATNA este o localitate multiseculară, cunoscută în istorie şi sub denumirea de Ampellum, încă din timpul stăpânirii romane. Este atestat documentar din anul 200 după Hristos. când împăratul Septimius Severus îl trece în rândul oraşelor cu grad de municipiu.

In urma săpăturilor arheologice pe raza oraşului au fost descoperite peste 300 de inscripţii cu caracter economic şi funerar, iar cărămizi cu "Legiunea a XIII-a Gemina" se află în număr mare. în timpul stăpânirii romane (106-274) Zlatna a fost centru al exploatării aurului din Dacia. Aici se află şi sediul unui "procurator", care avea misiunea să adune aurul şi să-1 topească în lingouri, după care îl ducea la Apulum, unde, o parte, era transformat în monede, iar cea mai mare parte lua drumul Romei. în perioada de trecere spre feudalism oraşul şi-a schimbat numele din Ampellum în Zlatna (oraşul aurului în limba slavă). Ca centru al exploatării aurului localitatea se ridică la rangul de oraş "montan" şi în evul mediu. Aici se asigura administraţia aurului din Munţii Apuseni.

Primele construcţii mai moderne a unor topitorii datează la Zlatna din anul 1747, iar în anul 1833, tot aici s-a instalat prima maşină cu aburi din Transilvania.

în timpul împărătesei Măria Tereza, la 1771, la Zlatna s-a înfiinţat primul "gimnaziu montanistic". iar în 1793 a luat fiinţă "Gimnaziul crăiesc", iezuit (iezuit - membru al unui ordin de călugări catolici întemeiat îh 1534 de Ignaţiu de Loyola).

Printre cei mai renumiţi elevi ai gimnaziului a fost şi Petru Dobra fiul al Zlatnei. prefectul Legiunii Submontane, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Avram Iancu.

Cel mai de seamă elev al Gimnaziului crăiesc a fost Avram Iancu, "Craiul munţilor", între anii 1837-1841. situându-se, în toţi cei patru ani, în fruntea clasei şi luând numai note de "magna cum laude" (sau "eminentes").

Aici s-a construit o modernă fabrică de acid sulfuric şi una de sulfat de cupru. Pe "Dealul Făguleţ" se ridică Uzina de preparare a minereurilor, construită în 1960. Ea este legată, printr-un funicular, de exploatările miniere de la Haneş şi Almaş - Stănija. Din păcate însă. Zlatna este al doilea oraş din ţară ca grad de poluare, după Baia Mare. In depresiunea Zlatna, toate componentele mediului inconjurator sunt afectate de poluarea intensa din ultimii 300 de ani de activitate industriala pe scara mare din oras. Principalii poluanti eliberati la Zlatna in perioada de activitate industriala sunt oxizii de sulf, de carbon si sulf care duceau la formarea precipitatiilor acide care au afectat puternic solurile si vegetatia. De asemenea, poluarea cu metale grele este foarte prezenta la Zlatna, concentratiile acestor elemente in soluri depasind de sute de ori concentratiile maxime admise. Cantitati mari de metale grele, in principal plumb s-au descoperit in organismele locuitorilor, ceea ce duce la aparitia saturnismului.

In continuarea traseului, la 9 km peste drum de Şcoala generală de la Izvorul Ampoiului, se află zăcămintele de mercur (unicul loc în România cu asemenea bogăţie). în continuare, la numai 2 km, se află Castelul de la Valea Dosului, construit în anul 1937 de către Societatea minieră. Mulţi ani aici a funcţionat Şcoala Generală iar în perioadele de vacanţe o tabără şcolară.

Şoseaua continuă spre Abrud. Se urcă cea. 10 km pe serpentine strânse, străbătând o seculară pădure de fag. La cumpăna apelor, între bazinul Ampoiului şi cel al Arieşului se află Dealul Mare şi pasul Bucium. De aici începe "Ţara Moţilor", denumită de Geo Bogza "Ţara de Piatră", una dintre cele mai vechi şi mai interesante entităţi geografice din România. Este numită istoriceşte ca "ţară", asemănător cu Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului, a Oaşului, a Năsăudului, a Vrancei. a Maramureşului, etc. Denumirea de "Ţara Moţilor", deriva de la modul cum purtau bărbaţii părul în vremurile de demult, lung şi legat la ceafă în formă de "moţ", aşa cum ne sunt înfăţişaţi Horea, Cloşca şi Crişan, în unele stampe ale vremii.
Prima comună din Ţara Moţilor este BUCIUM. Drumul coboară în serpentine pe lângă Valea Cerbului. Pe partea stângă a şoselei întâlnim un monument în limba latină care se referă la vizita regelui Ferdinand în Ţara Moţilor, în 1924 când s-a stabilit că drumul dintre Abrud şi Alba Iulia să fie drum naţional şi acordarea numelui de "Batalionul V vânători de munte" corpului de armată dc la Abrud. Imediat după monu­ment se trece peste podeţul Bolfu, pe o pantă abruptă, numită "Sfârlează", unde în anul 1849 s-au dat lupte puternice între moţi şi ungurii lui Kemeny şi Hatvany, care se retrăgeau spre Zlatna. In aceste lupte un rol important l-au avut femeile din Bucium care aruncau cu pietre de pe crestele munlelui asupra duşmanilor. Ajunşi la poalele muntelui întâlnim, la GURA CERBULUI, un alt monument din marmură ridicat în amintirea evenimentelor revoluţiei de Ia 1848-1849.

Comuna Bucium este una dintre cele mai bogate din România în locuri şi evenimente istorice, monumente ale naturii şi folclor.

La BUCIUM SAT s-a născut şi a copilărit Emil Dandea, de două ori primar al oraşului Târgu Mureş (1922-1926 şi 1934-1937), membru în Parlamentul României unde a susţinut probleme deosebit de importante pentru români şi Ţara Moţilor. Realizările sale ca primar depăşesc puterea de imaginaţie şi gândire, raportate la condiţiile social-economice de atunci. I s-a ridicat o impunătoare statuie în plin centrul oraşului, lângă Palatul culturii din Târgu Mureş.

La BUCIUM IZBITA, a stat între 1840-1847, Ecaterina Varga "doamna moţilor", îndemnându-i pe români la luptă pentru drepturile lor. Pe şcoala din sat există o placă comemorativă referitoare la Ecaterina Varga şi buciumani.

La BUCIUM ŞASA - în centrul de comună - a lucrat ca învăţător marele folclorist Ion Pop Reteganu (1881-1884), în şcoala înfiinţată de Gheorghe Şincai (pe clădirea şcolii este o placă comemorativă).

Intre anii 1906-1910 la Bucium a slujit ca preot scriitorul Ion Agârbiceanu, care inspirându-se din viaţa minerilor, a localnicilor, a scris romanul Arhanghelii, nuvelele Fefeleaga, Molentea şi altele. Pe casa parohială din centrul comunei există o placă comemorativă, iar şcolii cu clasele I-VIII i s-a acordat numele de Ion Agârbiceanu.

Tot în centrul comunei, pe casa familiei David, este o placă comemorativă care aminteşte despre faptul eă la 24 iulie 1900, au poposit aici, venind de la Abrud spre Detunata, membrii societăţii de teatru român, în frunte cu Iosif Vulcan, Gh. Dima şi Vasile Goldiş. Că la 23 VII 1921 şi 25 III 1936 a poposit, în drum spre a studia Detunata marele geograf francez Emanuel de Martone. Foarte mulţi excursionişti vin să viziteze vestita stâncă de bazalt Detunata, monument al naturii, unicat în Europa, celebrul masiv constituit din coloane prismatice de bazalt, cu un abrupt de 110 m înlăţime (1169 m alt.), la poalele ei s-a dezvelit în anul 1966 o placă comemorativă, săpată în bazalt, care pomeneşte prezenţa aici, în aug. 1865 a lui Avram Iancu, George Bariţiu, Timotei Cipariu, Axente Sever, Ilie Măcelaru şi mult popor care au cântat "Deşteaptă-te române", răsunând peste munţi şi văi. Ei veneau de la o şedinţă a Societăţii ASTRA, ţinută la Abrud.

La BUCIUM POIENI, în munţii Vâlcoi şi Corabia se află două cimitire romane, ceea ce dovedeşte vechimea exploatării aurului de aici.

Un monument al naturii deosebit este "Poiana Narciselor" de la Negrileasa, unde în a doua parte a lunii mai vin mii şi mii de excursionişti din ţară şi străinătate. La Bucium se află cel mai de calitate aur din România, de 24 carate. Aceste locuri se pot vizita deplasându-te cu maşina sau pe jos de la Gura Cerbului spre Mogoş, de unde excursia poate continua spre Geogel - Ponor - Râmeţ - Aiud sau întregalde - Alba Iulia.
Oraşul ABRUD este o localitate străveche cunoscută încă din epoca daco-romană, situat la o altitudine de 640 m, în apropiere de vârful Ştiurţ (945 m). Este la răscurucea a patru drumuri: spre Alba Iulia, Brad, Turda şi Aiud. Pe vremea dacilor se numea Abrudava. în timpul lui Decebal a fost cel mai important centru al aurului din Dacia. în vremea stăpânirii romane s-a numit Alburnus Minor, sau Aurăria Major. Romanii au organizat aici un "Colegiu al aurarilor", au construit un castru pentru apărarea zonei aurifere şi au adus, în anul 106, soldaţi din Legiunea a Vl-a. In evul mediu "oraşul băieşesc" s-a extins peste satele Cărpiniş, Bucium şi Muşca formând "Ţara Abrudului".

Este atestat ca "târg" la 1271. Aici s-au dat cele mai crâncene lupte în timpul Răscoalei de la 1784-1785 condusă de Horea, Cloşca şi Crişan şi în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, condusă de Avram lancu. în primăvara lui 1849 aici au fost învinse armatele maiorului Hatvany şi a baronului Kemeny. Abrudul a devenit cartierul de comandă al revoluţiei. Ioan Sterca Şuluţiu, tribun al lui Avram lancu, fiu al Abrudului, a inventat tunurile de cireş. Tot la Abrud şi-au găsit adăpost o serie de revoluţionari din Ţara Românească şi Moldova, printre care şi renumitul pictor Barbu Iscovescu, cel care a realizat portretul lui Avram lancu, avându-1 pe marele eroul în faţă. La Abrud Nicolae Bălcescu a încercat să-i împace pe români cu ungurii, dar Kossuth a refuzat să-i recunoască pe români nici ca a patra naţiune în stat (după unguri, saşi şi secui). Aici fiecare stradă şi petec de pământ musteşte de istorie. Numai în centrul oraşului se pot vizita peste 20 plăci comemorative şi monumente care vorbesc despre bogăţia istorică şi culturală a Abrudului. (A se vedea anexa cu plăcile şi monumentele).

La Abrud îşi are sediul cea mai mare întreprindere cupriferă din SE Europei - Roşia Poieni.

Din Abrud se desprinde un alt traseu minunat pentru excursii, spre Brad (40 km), Deva şi Arad. La 3 km de la Abrud, pe valea Cernitei, spre Ciuruleasa au avut loc ultimele bătălii în revoluţia de la 1848-1849 ungurii fiind alungaţi din zonă. La trecerea în jud. Hunedoara se întâlneşte muntele Vâlcan (1264 m), din calcar.

începând cu oraşul Abrud se pot organiza excursii sau deplasări de toată liumuseţea şi cu MOCĂNIŢA, tren pe linie ferată îngustă, până la Turda, după ce va fi repusă în circulaţie. Mocăniţa a fost dată în folosinţă, la 20 iulie 1912.

De la Abrud spre Câmpeni se trece prin Gura Roşiei şi Cărpiniş, sate aparţinătoare comunei Roşia Montană, care are o importanţă istorică deosebită.

La GURA ROŞIEI, în 1858 s-a construit o uzină pentru prepararea aurului. în dreapta, la 5 km se află centrul comunei. Principala ocupaţie a locuitorilor a fost şi este mineritul. Aurul de aici a fost exploatat încă de pe vremea agatârşilor, a dacilor şi apoi a romanilor, în timpul cărora localitatea se numea Alburnus Major (Abrudul cel Mare). Există şi acum o galerie subterană de pe vremea romanilor.

în anii 1920 şi 1955 la ROŞIA MONTANĂ au fost descoperite 25 TĂBLIŢE CERATE, în galeriile romane. Ele sunt din lemn de tei acoperite cu un strat de ceară în care se imprima textul şi sunt protejate cu două capace de lemn din aceeaşi esenţă. Ele conţineau texte juridice în limba latină, contracte de vânzare-cumpărare de sclavi, contractate de arendă, închirieri şi asocieri, chitanţe de împrumut şi dobândă, chitanţele făcute pentru o petrecere câmpenească. Acestea sunt documente istorice inestimabile, unicate. Cea mai veche datează din anul 131 e.n. fiind prima menţiune documentară a localităţii, atestându-i existenţa de peste 1850 de ani.

La Roşia Montană şi-a petrecut o parte din viaţă Iulia Haşdeu, fiica marelui cărturar Bogdan Petriceicu Haşdeu, culegând folclor din zonă. Aici şi-a petrecut copilăria şi scriitoarea Măria Botiş Ciobanu, autoare a volumelor "Poezii" (1905). "Ţara Moţilor", "Legende şi credinţe" (1928) etc. Ea a evocai şi figura măreaţă a Craiului Munţilor - Avram lancu.

Cariera de minereu cuprifer Rosia Poieni - probleme de mediu

Cariera de la Rosia Poieni (comuna Lupsa) este cea mai mare exploatare de acest tip din Europa si a fost inaugurate in 1977. Din pricina nerentabilitatii economice a fost provizoriu inchisa, activitatea reluandu-se in 2007. Obiectivul minier Rosia Poieni utilizeaza apa din raul Aries ca sursa de apa industriala. Evacuarea apelor uzate se face pe Valea Stefancei, Valea Musca si Valea Sesei. Apele evacuate in Valea Sesei sunt afectate de scurgerile din haldele de steril Geamana si Cuibaru, unde s-a declansat fenomenul de lesiere bacteriana. Apele din aval de paraul Valea Sesei sunt poluate si se inregistreaza mai mereu mortalitate piscicola. Apele acide ajung in iaz, unde din cauza functionarii uzinei de preparare la mai putin de un sfert din capacitatea proiectata, nu se realizeaza neutralizarea si demineralizatia totala a lor. In final, apele partial tratate se evacueaza la un debit mediu de 140-200 litri pe secunda in Valea Sesei, si de acolo in raul Aries. Zona Muntilor Apuseni este o zona bogata in rezerve, a caror particularitate este faptul ca au un continut substantial de pirita. Din cauza alterarii chimice sau biochimice a piritei si a altor minerale, s-a constatat ca de la aceste depozite si mine parasite apar "ape de mina" cu caracter puternic acid si mineralizatie intensa. Asa s-a ajuns ca apa din raul Aries sa nu mai corespunda normelor de protectia mediului.

Rosia Poieni este cel mai mare zacamant cuprifer al Romaniei si al doilea in Europa, detinand peste 1 miliard tone de minereu cu concentratie de 0,36% Cu si 1,8% S. Astfel, el reprezinta 64,5% din rezerva de cupru a Romaniei. Tot acelasi procent il ocupa mina si in privinta productiei efective realizate de societate. Fata de celelalte zacaminte cuprifere sarace din Romania, Rosia Poieni are trei mari particularitati specifice care fac minereul usor preparabil.
Minereurile cuprifere sunt sarace, dar foarte curate. Astfel, elementele nocive pentru prelucrarea metalurgica, cum ar fi arsenul, plumbul, zincul, se gasesc la nivel de urme, nefiind necesara folosirea de tehnologii speciale pentru separarea acestora. Tehnologia clasica de preparare prin macinare-clasare-flotare-filtrare nu cere conditii deosebite din punct de vedere al reactivilor folositi si al tehnologiilor utilizate. Zacamantul are o compozitie mineralogica aparte, care favorizeaza foarte mult utilizarea solubilizarii biochimice la nivel industrial, cu obtinerea de produse de cupru de inalta puritate.
În anul 1978 este dat un decret de către preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu pentru expropierea locatarilor zonei. Peste 300 de familii au primit bani şi materiale pentru a se muta în alte zone. Este primul pas făcut spre începerea proiectului de execuţie ce cuprinde exploatarea la zi a minereului cuprifer de la Roşia Poieni, în uzina de preparare amplasată în incinta Dealul Piciorului.

Proiectul iniţial prevedea o capacitate de producţie de 9 milioane tone/an minereu extras şi prelucrat şi o producţie de 16.700 tone de cupru în concentrate, în etapa a doua dorindu-se o extindere la capacitatea de 15 milioane tone/an minereu extras şi prelucrat. În ciuda acestor lucruri, capacitatea maximă atinsă a fost de 3.8 milioane tone minereu extras şi prelucrat în anul 1988, în restul perioadei producţia realizată fiind de aproximativ 2 milioane tone minereu extras şi prelucrat pe an. Aceasta s-a datorat seriei de probleme cauzate în procesul tehnologic de carieră, la instalaţiile de transport şi uzina de preparare, de utilajele tehnologice indigene – livrate de furnizori ca loturi prototip, neexperimentate în prealabil şi neomologate, cu care a fost înzestrat obiectivul, importurile acestora fiind permise de C.S.I.

Conform proiectului, sterilul era transportat prin conducte de oţel, decantat şi depozitat în iazul Valea Sesei, cu evacuarea apelor limpezi, sau în iazul de avarie Valea Ştefanei II.

Sterilul este partea nefolositoare dintr-un zăcământ sau dintr-un produs minier, îndepărtat la finalul procesului de prelucrare. Teoretic, aceste deşeuri trebuie depozitate în gropi special amenajate, însă în România sunt aruncate direct în natură. În anul 1986 a început să se dea drumul la steril. Acesta a tot curs, acoperind totul în jur până acum trei ani. În 2005 exploatarea a fost oprită, fiind ineficientă. Acum este privatizată, iar procesul s-a reluat.

Articol din Jurnalul National 07/07/2005

de Dana Ciobanu, Doru Cobuz
Ca sa ajungi la mina de zacamant cuprifer de la Rosia Poieni treci printr-un catun de munte (Corna) programat sa dispara. Pe vatra satucului ar trebui sa apara un bazin de decantare a cianurilor exploatarii aurifere de la Rosia Montana, dezvoltata de Gold Corporation. Peisajul este naucitor si sfideaza logica: copaci fructiferi proaspat plantati in gradini si curti parasite, case spoite de nici un an, in care nu mai locuieste nimeni.

Catunul dispare dupa sapte kilometri de drum chinuit in panta. Civilizatia pare sa ramana si ea in urma si doar natura pura se deschide de aici inainte. Doar aparent. Peisajul se schimba radical pe ultimele cateva sute de metri ale drumului nostru. Utilaje ruginite si pante decopertate de vegetatie. O bariera ruginita este poarta de intrare spre exploatarea care schimba peisajul si geografia locului. Dupa alte cateva sute de metri ne oprim in buza exploatarii. Varful Ruginis, sapat in adancime. Un gol in creierul unui munte.

Exploatarea arata ca un Colloseum imens. Cu sfiala te apropii de marginea unui Colosseum neslefuit, privit inspre scena. Mai putin impresionant prin arhitectura, amfiteatrul, sapat in munte, pare sa te traga in jos, intr-un hau care nu se mai termina. In spatele nostru ramane un peisaj saracit de natura si seva. Piatra sparta si vegetatie cu un aspect uscat, de culoare ruginie, prematur arsa de soarele verii, care cu incapatanare supravietuieste in mijlocul desertului industrial. Sub picioarele noastre, "tribunele" amfiteatrului urias par de necuprins cu privirea. Ochii nu se pot opri din "scanat" enorma piscina fara apa.

Valuri de piatra se cuprind in valuri de nuante de gri, insorite pe alocuri. Galeata sapata in munte are mai mult de 300 de metri in adancime, iar marginea ei este brazdata de un drum de aproape 100 de kilometri in lungime totala, organizata in cercuri care se inghit unele pe altele. Directorul Sorin Vatajelu ne explica ca ""taluzurile"", buzele de munte in care este sculptat drumul pe care se coboara de 25 de ani spre inima muntelui pentru extragerea minereului, etaje care descriu varsta exploatarii, au inaltimi de pana la 15 metri pentru a evita prabusirile. Cei 100 de kilometri de drum in spirala pe care se ajunge pana in fundul gropii cu "lei mecanici" parca nu se mai termina. De sus, masinile de zeci de tone par jucarii. Abia jos, langa ele, cand ajungi sa iti compari inaltimea cu diametrul rotilor mastodontilor de fier, iti dai seama ca tu esti de fapt furnica.

Nu am rezistat tentatiei de a cobori in inima straniului crater, sa fim actori pe scena celui mai mare teatru in aer liber pe care l-am vazut vreodata. Doua foreze vechi de productie ruseasca si doua basculante noi de productie japoneza isi faceau rolul in jurul nostru, strivindu-ne cu dimensiunile lor. Galbene si cu roti mai inalte decat Ghita Muresan, cele doua Komatsu fac ture regulat, cu mai mult de 90 de tone de minereu. Si apoi se intorc cuminti langa foreze pentru a fi incarcate din nou.

Sorin Vatajelu este multumit de investitiile facute intr-o vreme cand toata lumea se tinea de reparatii. "Costa mai mult de 30 de miliarde de lei bucata, dar fac treaba pentru cate cinci DAC-uri. Prima am cumparat-o acum doi ani. Au computer de bord care ne arata tot timpul ce incarcatura se pune in bascula, care este consumul de combustibil sau cat doarme soferul. Inainte, cand se strica vreo bascula pe sine, dintr-asta de 100 de tone, imi bloca activitatea cate o saptamana." Japonezele pleaca spre uzina, lasandu-ne singuri in groapa. Pamantul e un mal fin. Ni se spune ca am avut noroc, fiindca a plouat de curand si praful s-a mai asezat. Altfel, este imposibil sa respiri. Noroc sau nu, malul asta e inselator. La suprafata e crapat de parca seceta isi ia tributul de luni in sir. Te face sa calci ca pe un teren sigur. Sub crusta brazdata de crapaturi adanci este insa noroi. Te afunzi pana la glezne. In lumea Goliatilor de fier, oamenii sunt fragili. Colosseumul are alte culori, privit de jos in sus. Treptele lui, sapate in peretele muntelui, sunt "vopsite", natural, in bleu-gri, ruginiu si galben. In functie de straturile de roca, steril sau minereu din care sunt decupate. Deasupra "tribunelor", cerul este zdrentuit de marginea carierei.

In dreapta carierei, o padurice, scapata deocamdata de drujbe, formeaza o "loja oficiala". Potrivit cercetarilor, minereul cuprifer are forma unui urias morcov implantat in trupul muntelui. Actuala cariera abia exploateaza frunzele "morcovului". Loja verde urmeaza sa fie decopertata pentru a putea fi sapat si mai bine in trupul minereului. Activitatea de decopertare, neprofitabila insa atat timp cat nu produce material de prelucrat pentru uzina de langa cariera, este aproape imposibil de sustinut de conducerea societatii. Aceasta se ingrijeste de ani buni de supravietuirea economica, de adaptarea la normele europene de mediu si de reducerea cheltuielilor pe masura subventiilor care sunt reduse de la an la an, pana la suprimare.

Cateva investitii tot a reusit Vatajelu sa faca. In uzina de prelucrare a minereului de pe marginea carierei au aparut niste agregate noi, extrem de eficiente, care au dublat sau triplat productia. Directorul ne conduce printre intestinele uzinei. Vedem cele mai mari mori de macinat minereu din Romania. "Sunt patru la numar si au fost facute special pentru Rosia Poieni. Doua la IMGB, doua la Suprema Iasi. Asa era atunci, trebuia sa manance toata lumea o paine", ne explica seful

Cuprul este separat din minereul dublu macinat cu ajutorul unor reactivi in trei randuri de bai. Am vazut rauri de cupru! Acesta este raspunsul pe care l-am da oricui ne-ar intreba cum e la Rosia Poieni. Pentru ca din bazinele uzinei chiar curg rauri de spuma de cupru. Bulbucii argintii sunt uscati cu ajutorul unui filtru ultramodern, computerizat, LAROX. Produsul final, care pleaca pe o banda rulanta, arata ca un noroi gri, usor stralucitor. Daca nu vezi, nu poti nici macar sa banuiesti cate tone de munte sunt macinate pentru un pumn de cupru.