Munţii Metaliferi încep, în vest, de la Culoarul Căpruţa-Slatina dg Mureş-Gurahonţ şi se termină, în est, la Valea Ampoiului

Munţii Metaliferi încep, în vest, de la Culoarul Căpruţa-Slatina dg Mureş-Gurahonţ şi se termină, în est, la Valea Ampoiului (de la Alba Iuia la Zlatna), după care pătrund spre nord în bazinele superioare ale văilor Ampoiţei, Galdei şi Stremţului (toate aceste văi taie, spre aval, barele calcaroase ale Munţilor Trascău, formând impresionantele sectoare de chei), venind în contact cu Munţii Trascăului pe o linie ce începe aproximativ la Zlatna şi se continuă pe la Întregalde până la Sălciua de Jos (pe Arieş). în nord, limita ajunge la Depresiunea Brad (Crişul Alb), apoi trece prin Pasul Buceş (Vâlcan, 725 m) şi se continuă pe văile Abrudului şi Arieşului, iar în sud muntele este limitat de Culoarul Mureşului, între Căpruţa şi Alba Iulia.

Între aceste limite, Munţii Metaliferi prezintă o mare complexitate în ceea ce priveşte alcătuirea geologică: ofiolite, dispuse pe o fâşie mediană, reprezentate prin roci magmatice efuzive, rezultate din pătrunderea magmelor pe liniile de dislocaţie şi pe fisurile zonelor de geosinclinal în curs de scufundare sau de oscilaţie (Gr. Ioachim, N. Mihăilescu..., II, 1977, p. 262), magmatite intruzive şi efuzive (granite, gabrouri, bazalte, riolite, dacite, andezite) şi diferite formaţiuni sedimentare (calcare, gresii, conglomerate, marne, argile etc). Ofiolitele pot fi asociate cu diferite formaţiuni, inclusiv sedimentare, de acestea fiind legate unele zăcăminte de crom, platină, titan, cupru, pirită şi mangan. La marea varietate petrografica se adaugă o tectonică corespunzătoare, un relief variat, numeroase bogăţii ale subsolului şi un grad accentuat de umanizare.

În relief sunt impuse ofiolitele, calcarele mezozoice şi magmatitele laramice (Săvârşin, Căzăneşti, Ciungani, Vaţa de Jos etc), sub formă de măguri şi vârfuri conice, apoi formaţiunile neogene, extinse pe arii destul de largi (masivele Barza, Săcărâmb, Almaşu Mare-Zlatna, Roşia Montană, Baia de Arieş etc), în jurul lor fiind dezvoltate platouri de lavă sau de piroclastite vulcanice (Geografia României, III, 1987, p. 475).

Au, ca şi restul Munţilor Mureşului, altitudini reduse (800-1200 m), maxima fiind înregistrată în Vf. Poieniţa, la izvoarele Văii Stremţului (1437 m), la acesta adăugându-se alte vârfuri rotunde sau ascuţite (în formaţiuni intruzive sau efuzive, în calcare mai dure), urmate de treapta reliefului mediu şi apoi cea a depresiunilor. în condiţiile în care văile taie formaţiuni mai dure se formează defilee sau chei (Zam, Gurasada, Băiţa etc), iar în spatele acestora sunt situate, în cele mai numeroase dintre cazuri, bazinete depresionare cu caracteristică de suspendare.

Relieful şi clima imprimă vieţii umane particularităţi corespunzătoare: sate mici şi mijlocii, răsfirate, terenuri cultivate cu secară, cartofi, apoi păşuni şi fâneţe, urmate de păduri pâlcuite în părţile mai joase şi în masiv în cele înalte. Destul de frecvent, păşunile şi fâneţele sunt prezente pe versanţii şi platourile din munte, unde apar aşezările risipite, în multe locuri sub formă de crânguri.

Condiţiile climatice sunt asemănătoare cu ale altor culmi montane de aceeaşi poziţie geografică şi altitudine: 4-6° C pe interfluvii, 8-9° C la baza muntelui,-4⁰...- 6° C în ianuarie şi 16-18° C în iulie, precipitaţiile înregistrate fiind de 800-1 000 mm/an. Poziţia spaţiului montan între râuri mari (Mureş, Crişul Alb şi Arieş) conduce, în mod firesc, la existenţa unei reţele hidrografice cu văi scurte: Ampoi, Geoagiu, Băiţa, Almaş, Abrud etc. La Geoagiu-Băi şi Vata de Jos sunt cunoscute apele termominerale, care au determinat apariţia unor staţiuni balneoclimaterice, cele de Geoagiu-Băi fiind folosite încă din perioada daco -romană, iar la Boholr, în condiţii de eruptiv neogen, se remarcă apele carbogazoase, în acest areal formându-se şi însemnate depozite de travertin.

În zonele mai înalte, pe areale restrânse, vegetaţia forestieră este constituită din amestec de fag cu brad şi chiar molid, urmată de fag şi. de gorun, iar mai jos, pe pantele însorite şi sub influenţa maselor de aer fochnizate se întâlneşte chiar gârniţa.

Vechimea vieţii social-economice este dovedită încă din perioada predacică, apoi dacă şi daco-romană, când în acest spaţiu montan se practica, pe scară largă, exploatarea aurului şi argintului la Zlatna (Ampelum), Roşia Montană (Alburnus Maior), Brad, Baia de Arieş etc. Metalele preţioase au continuat să fie exploatate şi în evul mediu şi mai cu seamă din momentul în care aceste teritorii au trecut în stăpânire habsburgică, în acest scop fiind realizate o serie de instalaţii, inclusiv lacuri (Făerag, pe Valea Certejului, în amonte de Certeju de Sus), apa acestuia fiind folosită la şteampurile din aval (Gr. Pop, Gh. Măhăra, 1968).

Complexitatea litologică a favorizat formarea unor variate resurse ale subsolului, cele auro-argintifere. precum şi o serie de metale neferoase fiind prezente în cunoscutul "Poligon Aurifer" Brad - Roşia Montană - Zlatna -Săcărâmb şi în alte areale din Munţii Metaliferi, toate acestea fiind prelucrate, în principal, la Zlatna. în vecinătatea oraşului Brad, la mina Musariu, s-au pus în evidenţă filoane de aur nativ. Mai trebuie menţionate şi alte resurse metalifere din acest spaţiu montan: minereurile de cupru din zona Roşia-Poieni (est de Roşia Montană, cu conţinut redus de metal), pirotina nicheliferă de pe Valea Troaş (Săvârşin), titano-manganitele vanadifere şi nichelifere (Ciungani-Căzăneşti), cinabrul (Izvora Ampoiului, cunoscută sub numele de Valea Dosului până nu cu mult timp în urmă) etc. Alăturat metalelor menţionate, Munţii Metaliferi dispun şi de bogăţii nemetalifere: calcare (pe baza acestora funcţionând unitatea de lianţi de la Chişcădaga, pe dreapta Mureşului, în apropierea oraşului Deva), marmură, graniţe (Săvârşin), travertin (Banpotoc), bazalt (Brănişca) etc.

Sunt străbătuţi de şosele modernizate: Brad-Deva, Alba Iulia-Zlatna -Abrud-Câmpeni-Turda şi de unele căi ferate: Alba Iulia-Zlatna (multă vreme îngustă, în prezent cu ecartament normal), Deva-Brad şi Abrud-Câmpeni-Turda (îngustă, construită în anul 1911). Oraşele din cadrul unităţii sunt Brad (16 482 locuitori, în anul 2002), Geoagiu (5 984 loc), Baia de Arieş (4 469 loc.) şi Zlatna (8 612 locuitori), acesta din urmă fiind până nu cu mult timp în urmă un importanz centrul de prelucrare a metalelor auro-argintifere şi neferoase din zonă (cupru, plumb etc), după separarea cărora rezulta sulful ce era folosit la fabricarea acidului sulfuric.

Pe baza complexului de caracteristici geografice, în cadrai Munţilor Metaliferilor pot fi separate mai multe subunităţi: Munţii Săvârşinuhri, Munţii Săcărâmbului, Munţii Ampoiului, Munceii Roşiei Montane şi Munceii Vinţului, Ia care se adaugă depresiunile Zlatna şi Brad-Hălmagiu.

Depresiunea Zlatna. Reprezintă unitatea joasă dintre Munţii Metaliferi şi Munţii Trascău, dezvoltată de-a lungul Ampoiului pe o lungime de aproximativ 15 km, relieful acesteia fiind caracterizat prin prezenţa treptelor clasice: lunca, terasele şi zona dealurilor marginale piemontane spre munte. Ca şi celelalte depresiuni şi culoare ale Munţilor Apuseni, s-a format în urma diastrofismului stiric(Bandenian), după care , în raport cu retragerea apelor, a avut loc procesul de sculptare până la faza actuală. Prezenţa ofiolitelor şi a depozitelor cretacice, în aval de Presaca Ampoiuiui, a obligat valea să se adâncească în asemenea formaţiuni, în acest fel apărând un sector de îngustare ce separă Depresiunea Zlatna de bazinetele din aval.

Depresiunea şi spaţiul montan înconjurător sunt supuse unui proces accentuat de poluare, aceasta fiind o urmare a cantităţilor ridicate de bioxid de sulf emanat în atmosferă în urma proceselor de prelucrare a metalelor neferoase de la Zlatna.

Grigor P. Pop – Carpatii si subcarpatii Romaniei

SCURTA DESCRIERE A TRASEULUI
Traseul porneste din amonte de Rosia Montana (zona Taului Mare) prin apropierea exploatarii de minereu de cupru de la Rosia Poieni, urmand marcajul „banda rosie”.
Exploatarea in cariera deschisa a minereului de cupru de la Rosia Poieni este cea mai mare din Europa (un amfiteatru imens cu o adancime de 300m). Impactul asupra mediului este foarte evident in special prin poluarea apelor.
Dupa scurt timp ajungem in catunul Poieni, de unde traversam o culme ce ne ofera perspective asupra haldelor de steril de la Rosia Poieni si a iazurilor de decantare, facandu-ne sa constientizam amploarea investitiei si impactul asupra mediului. Tot de aici ni se deschide privelistea si asupra Detunatelor.

Urmand curba de nivel ajungem la poalele Detunatei Goale. De aici ne abatem de la drumul forestier pe care l-am urmat de ceva vreme si urcam pieptis in serpentine scurte pana pe varf. De aici ni se deschid perspective largi.

Cele 2 Detunate, Detunata Goală şi Detunata Flocoasă (24 ha) din judeţul Alba, se constituie într-o faimoasă rezervaţie naturală, remarcabilă prin prezenţa coloanelor de bazalt de formă prismatic-hexagonală. Aflate în nesfârşita înşiruire de culmi ale Munţilor Metaliferi, aceste două vârfuri, relativ modeste ca altitudine, reprezintă puncte de mare atracţie turistică. În timp ce „Detunata Flocoasă” (1258 m), care îşi datorează numele pădurii de molid care o acoperă, nu oferă prea multe posibilităţi de examinare geologică, „Detunata Goală” (1168 m), lipsită de pădure, dezvăluie spectaculoasa fizionomie magmatică.
Apoi traseul urmeaza un drum forestier, avand prilejul de a observa efectele defrisarilor din zona. Coboram in drumul DJ107 pe care il urmam pentru aproximativ 2 km. Un panou ne indica drumul spre Poiana cu narcise de la Negrileasa, unde ajungem dupa aproximativ 2 ore de urcus constant.
Rezervaţia Poiana cu narcise de la Negrileasa, înfiinţată în anul 1995 prin hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr. 20/1995, reconfirmată prin Legea 5/2000, este arie naturală protejată de interes naţional fiind încadrată, conform Legii 462/2001 la categoria rezervaţilor naturale, corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN. Rezervaţia botanică Poiana cu narcise de la Negrileasa, conservă o specie ocrotită de mare efect peisagistic, narcisa (Narcissus stellaris), numită de localnici ruşculiţă sau luşcă.
Rezervaţia se află în Munţii Metaliferi, la est de vârful Vâlcoi (1348m), pe interfluviul dintre Valea Negrilesii şi Valea Grozei, şi aparţine administrativ de comuna Bucium, sat Bucium Poieni. Poienile cu narcise ocupă culmea şi versantul nord-vestic al Dealului Buciumanilor , la altitudini cuprinse între 1150 şi 1250m; după o mică întrerupere , ele se continuă pe versantul nord-estic al muntelui Vălcoi.
Rezervaţia are o suprafaţă de 4,5 ha în lungul culmii, până la limita pădurii; se întind spre est până la înşeuarea de sub vârful cu cota 1260, iar la vest până la versantul sud-estic al muntelui Vâlcoi.
Din apropierea cabanei de langa Poiana cu narcise intalnim marcajul „banda albastra” care ocoleste varful Valcoi (1348 m), urmand culmea muntelui. Dupa 1,5 ore ajungem in Pasul Bucium (Dealul Mare) – granita dintre bazinele hidrografice ale Ampoilui si Ariesului.

CHEILE DIN MUNŢII METALIFERI

Metaliferii pot fi consideraţi, în contextul litologic mozaicat al Munţilor Apuseni, grupa montană cu cea mai mare dispersie a suprafeţelor calcaroase. Le întîlnim, astfel, în partea de sud-est, la nord de Geoagiu, în culmile Pleaşa Ardeului şi Pleaşa Mare; la nordul zonei muntoase, acolo unde faciesul calcaros paleozoic al Platoului Poieni se află în vecinătatea calcarelor jurasicedin culmea Grohot-Tomnatic-Piatra Helenească; la sud, în anticlinalul Boi - Rapolţel, dar şi la sud-vest, în zona Zam - Cărmăzăneşti. Deşi Platoul Poieni prezintă o mai largă şi unitară răspîndire a calcarelor, cheile apar doar periferic, în locurile unde reţeaua hidrografică şi-a croit o albie subaeriană. Cheile Crişului Alb şi ale Văii Morilor sînt dovezi modeste ale unei carstificări ce a primit aici tente cu totul şi cu totul particulare.

Dimpotrivă, în bazinul văii Geoagiului, calcarele s-au opus, printr-o dispunere în culmi orientate vest - est, pornirii apelor de a se îndrepta spre sud, către Mureş. Ca urmare, densitatea cheilor creşte. În două culmi, de 4 - 5 km lungime şi cîteva sute de metri lăţime se găsesc cinci sectoare de chei spectaculoase: cheile Cibului, Băcîiei, Glodului, Ardeului şi Madei. în zona Bulzeşti, văile Uibăreştilor şi Ribicioarei secţionează oblic Culmea Grohot-Piatra Helenească, iar cheile scot peisajul din anonimat, înviorîndu-l; prin Podul natural de la Grohot, renumele lor a depăşit demult sfera interesului local. Mici sectoare de chei apar şi în klippele şi olistolitele din zona Băiţa-Crăciuneşti sau în fîşia calcaroasă dintre Zam şi Cărmăzăneşti, din partea vestică a Metaliferilor.

Cheile din bazinul văii Geoagiu

Rîul Geoagiu cu afluenţii săi Cibul, Ardeul şi Mada (Balşa), drenează colţii de sud-est al Munţilor Metaliferi, o regiune alcătuită dintr-un mozaic petrografic rar întîlnit. Flişului cretacic al stratelor de Bozeş (conglomerate, gresii, marne) i se asociază complexul ofiolitic şi o serie de masive calcaroase jurasice de o mai mare sau mai mica extensiune. Reţeaua fluviatilă care drenează Metaliferii se împarte în trei rîuri colectoare: Mureşul, la sud, CrişulAlb şi Arieşul la nord, rîuri orientate aproximativ est-vest astfel că afluenţii lor se dispun, într-un număr apreciabil, pe direcţia nord-sud, cum este şi rîul Geoagiu. Cele două masive calcaroase din bazinul sau au o forma lenticulară, cu axa mare dispusă pe direcţia est-vest, Pleaşa Ardeului (855 m) la nord şi Pleaşa Mare (712 m) la sud, afluenţii Geoagiului intersectîndu-le în unghi drept. Din traversarea lor s-au individualizat următoarele sectoare de chei: Cibului, Băcîiei, Glodului, Ardeului şi Madei. Aşezarea celor două masive faţă în faţă, la mica distanţă unul de altul,a permis văilor Cibului şi Ardeului să-şi sculptezc cîte două sectoare de chei,ale Cibului şi Băcîiei pe valea Cibului; ale Glodului şi Ardeului pe valea Arieşului. Doar valea Madei, care prin dispoziţia sa vestică nu intersectează Pleaşa Ardeului, se mulţumeşte cu un singur sector de îngustare mai important, cel modelat în Pleaşa Mare, în amonte de localitatea Mada. Cum în literatura geografică întîlnim frecvent menţionate doar cheile Cibului şi Madei, riscul confuziilor este mare datorită existenţei de fapt a cinci sectoarede îngustare caracteristice; în consecinţă, precizarea denumirilor pentru fiecare sector în parte şi analiza lor independentă ni se pare mai mult decît necesară.

1. Cheile Cibului (fig. 15 1). Situate în partea de est a Culmii PleaşaArdeului, Cheile Cibului se desfăşoară pe 1,4 km lungime, aval de localitatea Cib (gospodării răzleţe aparţinînd acestei aşezări regăsim şi în perimetrul cheilor, în zonele de lărgire ale luncii).

Coborînd clinele domoale ale vîrfului Plaiul, ce se înalţă în partea nordică a localităţii, şi traversînd vatra locuită a Cibului - un sat alungit, cu textură răsfirată - rămîi surprins de brusca apariţie în peisaj a abrupturilor din Pleaşa Ardeului, adevărat meterez stîncos, care închide, spre sud,orizontul. Spre vîrful crestei golaşe calcarul radiază cu dezinvoltură, roca vie apărînd la suprafaţă pe mari întinderi, iar spinările ei ascuţite seamănă unor contraforturi sortite a înfrunta perenitatea. Doar firul văii, direct implicat în geneza acestor forme atît de diverse ca înfăţişare, şerpuieşte prin meandre de rocă, călătorind spre avale. Abrupturile definesc măreţia acestor chei, ele înmagazinează în verticalitatea lor o atracţie greu estimabilă. Nişele şi intrările de peşteră, deschise peste tot unde apa a avut posibilitatea să pătrundă în mărantaiele pietrei, ne fac semne dintr-un ochi misterios. Doar grohotişurile, prin curgerea lor lentă, dezmint impresia de veşnicie, de durabilitate. Cariul vremii, slujindu-se de colţii apei, dezmembrează structurilc cele mai trainice. Dar şi căderile au măreţia lor, iar piatra munţilor ştie cum să piardă - cu grandoare şi demnitate.

Formarea cheilor a urmat o cale simplă. Pîrîul Cibului îşi adună izvoarele de pe versantul sudic al vîrfului Plaiul, alcătuit din strate aparţinînd flişului cretacic. Meandrînd, el se îndreaptă spre sud, unde decopertează în albie, prin adîncire, calcarele din actuala culme Pleaşa Ardeului. Nerenunţînd, în momentul intersectării acestor roci dure la traseul sau, el a generat, prin epigeneză, cheile menţionate. Ca şi în alte cazuri, calcarele prin structura lor intimă, au încetinit procesul de coborîre al patului văii, jucînd rolul nivelului de bază de origine litologică. În amonte, pe seama gresiilor şi marnelor cretacice, s-a conturat un veritabil bazinet depresionar în vatra căruia este cantonată localitatea Cib. Ruptura de pantă din zona cheilor este trădată în relief de existenţa a numeroase repezişuri, localizate în sectoarele median şi inferior. Morfologia îngustării relevă o desfăşurare a străpungerii sub forma unei pîlnii cu deschiderea spre avale, cei doi versanţi îndepărtîndu-se treptat şi pierzînd din verticalitate şi înălţime. În plan superior, valea rămîne largă, peretii depărtaţi. Ea este străjuită de cîteva abrupturi impresionante, cum ar fi Dealul Corbului (662 m) şi Cepturarul, pe stînga, Piatra Ceretului, Piatra Mijlocie şi Vînătorea pe partea dreaptă. La baza lor se remarcă o treapta asemănătoare unei terase, parazitată de glacisuri. Declivitatea redusă şi solidificarea intensă au facilitat instalarea pe podul ei a unor gospodarii prospere. Rîul şi-a continuat însă aprofundarea pe verticală modelîndu-si o noua cheie la nivel inferior, mai îngustă şi mai salbatecă.

Morfologia de detaliu a versanţilor scoate în evidenţă bogăţia formelor de coroziune-eroziune (lapiezuri, nişe, surplombe, piscuri de forma piramidala, polite structurale) sau de dezagregare fizică (fisuri şi grohotişuri). Remurcabile sînt, prin desfăşurarea spaţială şi varietatea tipurilor genetice lapiezurile din Piatra Ceretului şi de pe versantul sudic al crestei Vînătarea, după cum abrupturile din Piatra Mijlocie şi Piatra Corbului domină relieful limitrof cu autoritate. Valea Presurii confluează cu Cibul în perimetrul cheilor. În coasta versantului stîng, unde are loc această confluentă, ea şi-a sculptat propriul său sector de chei, care, deşi liliputane, sporesc fragmentarea şi, implicit, spectaculozitatea reliefului. Se poate deci concluziona că rîul Cibului a dus, prin evolutia sa la apariţia unei forme de relief majore, cu un stadiu primar ajuns la maturitate şi unul secundar în plină afirmare.

Dinspre culoarul Mureşului accesul la chei este lesnicios. Punctul de plecare îl reprezintă halta CFR Geoagiu (şoseaua E 60 trecînd prin imediataapropiere a haltei respective). De aici pînă la Băile Băcîia, pe o distanţă de18 km, drumul este asfaltat. În continuare, un drum de ţară urca prin chei,pînă la Cib (circa 4 km). A doua cale de acces se desprinde la kilometrul 6 din şoseaua nemodernizată Zlatna - Almaşul Mare, în vîrful Plaiului şi coboară, însoţind firul văii Cibului pînă la chei (1 oră şi 15 minute de mers).
2. Cheile Bacîiei (fig. 15 II). Aval de Cheile Cibului, într-o fîşie de marne şi gresii cretacice, valea se lărgeşte, caracterul de cheie dispare, relieful îşi atenuează declivitatea şi asperităţile. Un antract, desigur, între două acte, o sincopă peisagistică avînd rol de-a separa cele două sectoare de chei modelate în lunga sa evoluţie de către Cib. Dar, fîşia tampon nu măsoară decît un kilometru, ea extinzîndu-se pînă la intrarea, dinspre amonte, în Cheile Băcîiei. Atractivitatea acestui sector de îngustare izvorăşte din sentimcntulde austeritate şi măreţie pe care ţi-l insuflă străbaterea lor. Drumul, ce se strecoară, paralel cu Cibul, printre cei doi pereţi, departe de a le afecta intimitatea, aduce o nota de accesibilitate, stimulînd privirilor dorinţa de a rămîne şi rătăci de pe un versant pe altul, de a căuta suportul material, deseori greu de decelat, al arborilor cocoţaţi pe cornişele stîncoase.

Aval de chei, şi de localitatea Băcîia, la contactul dintre calcare sinecarstificabil, apar apele minerale, intrate deja în sfera valorificării. Incă un obiectiv turistic demn de semnalat. Geneza şi evolutia cheilor Băcîiei sînt întru totul asemănătoare cu cea a sectorului din amonte. Epigeneza rămîne astfel un fenomen aproape generalizant pentru formele de străpungere hidrogeologică din Munţii Metaliferi. Morfologic, cheile păstrează caractere similare sectorului din amonte, deşi versanţii lor se apropie mai mult determinînd apariţia unui profil transversal în ,,V" ascutit. De asemenea, treapta morfologică sub forma de terasă nu este prezentă, cheia fiind unitară pe întreaga suprafaţă verticală de desfăşurare a versanţilor. Fragmentarea acestora este şi mai redusă. Comparînd acest parametru al sectoarelor de chei din Pleaşa Ardeului şi al celor din Masivul Pleaşa Mare, se observă că la cele din prima grupă relieful de dezagregare şi alterare este mult mai larg răspîndit, în vreme ce versanţii cheilor sculptate în Pleaşa Mare au o desfăşurare unitară, cu un indice mai scăzut de fragmentare. Cauza se ascunde în caracteristicile litologice şi structurale ale calcarelor, litoclazarea şi textura spunîndu-şi cuvîntul în ceea ce priveşte ritmul impus denudării. Lungimea sectorului de chei atinge 600 m. În amonte, versanţii încătuşează valea. Cele două vîrfuri, Curăturii, pe versantul drept, şi Alacul, pe cel stîng, se înalţă semeţe deasupra cîtorva cornişe prelungi, lipsite de vegetaţie. Peste tot se ivesc lapiezuri şi grohotişuri, precum şi o serie de arcade şi guri de peşteră (cea mai lungă peşteră avînd 162 m – Peştera cu Trei Guri). Vegetaţia este răspîndită doar în partea superioară a versanţilor sub forma unor căciuli stufoase. Pentru a vizita acestei chei este suficient să urmăm drumul descris anterior, dinspre Geoagiu - Bozeş, pînă amonte de localitatea Băcîia, unde se află cheile, sau să continuăm drumul aval de cheile Cibului (în cazul cînd am venit în zonă dinspre Zlatna - Almaşu Mare) cu încă 1,5 km, pînă intrăm de asemenea în interiorul îngustării Băcîiei.

3. Cheile Glodului (fig. 15 III). Cine urcă, pe poteci şerpuitoare, pornite din chiar inima Cheilor Cibului, spre vîrful crestei Pleaşa Ardeului, în intenţia de a o străbate de la est la vest, are surpriza ca, după nici 2 km, să sosească deasupra altui sector de chei. O nouă străpungere hidrografică fragmentează aşadar culmea Ardeului, compartimentînd-o în trei blocuri delimitate de abrupturi impunătoare. Este cea datorată pîrîului Ardeului, care după ce-şi consolidează bazinul de recepţie pe necarstificabil, intră în calcare generînd o îngustare ce impresionează privitorul prin salbăticia ei. Deşi cheile sînt situate în mijlocul unei zone puternic umanizate, ele au devenit, prin inaccesibilitate, un areal puţin străbătut şi cunoscut din punct de vedere turistic. Doar cei pasionaţi se încumetă să înfrunte repezişurile şi bulboanele albiei, sau alpiniştii dornici de a le escalada abrupturile. Oferta atractivă a acestor chei nu este cu nimic mai prejos decît cea a suratelor sale din apropiere sau de aiurea, cu atît mai mult cu cît poduri naturale, cum este cel din coasta Masivului Cetăţeaua, nu se întîlnese la tot pasul.

La originea acestor chei stă tot epigeneza. Dar, spre deosebire de Cheile Cibului, unde maturitatea văii este elocventă, în Cheile Glodului (topic adoptat după cel al localităţii din amonte) relieful prezintă mai degrabă semnele unei tinereţi evidente. Profilul transversal al văii reliefează un talveg extrem, de îngust, care ocupă, pe mari porţiuni, întreaga albie, ceea ce face accesul dificil dintr-o parte în alta a îngustării morfologice. Declivitatea versanţilor rămîne accentuată, iar procesele de modelare mult mai active. Şi Cheile Glodului posedă, în profilul longitudinal al văii Ardeului, un sector cu ruptură de pantă, determinată de acţiunea eroziunii selective, calcarele opunînd o rezistenţă sporită agentului modelator. Abrupturile versanţilor şi, în primul rînd, cel al vîrfului Cetăţeaua, de pe versantul drept, pun în prim plan, la partea lor superioară, o salbă de piscuri piramidale, despărţite de ogaşe adînci. Tot în aria acestui versant apare un frumos pod natural a cărui deschidere subterană este înţesată de o parte şi alta, de o abundentă vegetaţie arborescentă. Avem de-a face desigur, cu o relicvă morfologică endocarstică, rîul care a sculptat acest sector de peşteră de versant, părăsind-o şi adîncindu-se, alături, în condiţii subaeriene.

Singurul drum de acces care ne apropie cel mai mult de aceste chei rămîne şoseaua Geoagiu - Balşa, prin localitatea Ardeu. Din centrul aşezării menţionate, de lîngă magazinul universal, se ramifică, spre dreapta un drum de ţară ce urcă pînă la ultima gospodărie edificată în preajma intrării în chei (2 km). De aici în amonte, pe firul apei, totul iese de sub incidenţa omului, natura îşi este propria stăpînă. Nici o potecă, nici un drum nu merg mai departe, pereţii calcaroşi par un zid de netrecut, inexpugnabil. Doar firul văii, asemenea firului legendar al Ariadnei, se strecoară totuşi, încătuşat în largi meandre. Cheile pot fi abordate şi din amonte spre avale, pornind din localitatea Glod, dificultăţile rămînînd însă aceleaşi.