Muntele vrăjit expunere premergătoare
Yüklə 6,39 Mb.
|
| -Rebellio carnis, spuse Hans Castorp. N-ai ce sâ faci. Nici cel mai viteaz ofiţer nu poate face nimic, şi chiar sfîntul Anton a simţit pe pielea lui povestea asta. Doamne, în fiecare an sînt manevre, şi apoi tu ştii cum devine chestiunea cu timpul nostru de-aici, de sus. Nu există deloc, iar tu n-ai lipsit chiar atît de multa vreme ca sa nu reintri repede în ritm, şi cît ai bate din palme tratamentul suplimentar s-a şi terminat.
Totuşi, sensul timpului se modificase prea evident în conştiinţa lui Joachim prin şederea la şes, ca sa nu-i fie totuşi teamă de aceste patru săptămîni care urmau. însă toţi îşi dădeau silinţa să-l ajute sâ le par-curgâ; iar simpatia faţa de caracterul lui atît de demn se manifestă, de pretutindeni, prin vizite făcute de cunoştinţe, fie de aproape, fie mai de eparte. Settembrini veni, îl compătimi, se comporta fermecător şi -Cum dintotdeauna îi spusese Iui Joachim locotenente - de data aceasta îi u titlul de capitano. Naphta făcu şi el o vizita bolnavului, şi toate 1 e cunoştinţe ale casei începură sa apară încetul cu încetul — fiecare mdu-se sa profite de un mic sfert de ora liber. între ceasurile de er't. ca să ia loc pe marginea patului, sa-i repete expresia de „mic eru suplimentar" şi sa-l roage sa le povestească întîmplariîe prin Weh lrCCUse ~ adică: doamnele Stohr, Iltis şi Kleeleld, domnii Fergc,
să s lfU trecură' se sculă, deoarece temperatura îi scăzuse ^ufieient ca a =i rnişca in voie, şi îşi relua locul în sufragerie, alături de varul 560
THOMÂS MANN sau, adică între Hans Castorp şi soţia berarului, doamna Magnus • de domnul Magnus, la capătul mesei şi chiar pe locul pe care îl o ' cîtava vreme unchiul James, iar mai tîrziu doamna Ziemssen Astfel, ca altădată, tinerii începură sa trăiască iarăşi unul lînga 1 ba chiar, pentru ca situaţia anteiioară sa reînvie încă şi mai deplin ' diat ce Mistress Macdonald îşi dădu ultimul suspin, cu portretul b ' ţelului în mîna, Joachim reintra în posesia vechii lui camere, alături d cea a lui Hans Castorp, după ce bineînţeles fusese dezinfectată într-u mod foarte conştiincios cu H2CO. Totuşi, în realitate şi din punct d vedere sentimental, lucrurile stăteau astfel încît, de-acum încolo Joachim va fi acela care va trăi pe lînga Hans Castorp, nu Hans Castorp pe lînga varul lui. Acum, primul era locatarul care nu se mişcase din loc şi la a cărui existenţa Joachim nu făcea decît sa participe vemelnic şi doar ca vizitator. Căci Joachim nu pierdea din ochi, cu o hotarîre neînduplecata şi straşnica, termenul fixat pîna în octombrie, cu toate ca anumite parţi ale sistemului său nervos central nu se resemnaseră sa urmeze o conduita conforma cu norma umanista şi că pielea continua sa-i fie fierbinte şi uscata. începuseră, de asemenea, sa facă vizite lui Settembrini şi lui Naphta, reluînd şi plimbările cu aceşti doi oameni uniţi prin antagonismele lor, iar cînd A.K. Ferge şi Ferdinand Wehsal luau şi ei parte, ceea ce se întîmpla adesea, erau şase, în timp ce aceşti adversari în domeniul spiritului îşi continuau neîncetatele lor dueluri, despre care n-am putea sa facem o relatare mai limpede fara a ne pierde într-un labirint dezna-dajduitor de nesfîrşit, aşa cum o făceau ei înşişi în fiecare zi, în faţa unui public impunător, deşi Hans Castorp înclina să-şi socotească sărmanul lui suflet ca scop principal în disputele lor dialectice. Auzise de ia Naphta ca Settembrini ar fi francmason - ceea ce nu-i făcu o impresie mai puţin vie decît dezvăluirile italianului despre legaturile lui Napn cu iezuiţii şi despre izvorul veniturilor lui. Şi iarăşi ramase foarte mi aflînd ca în adevăr existau nişte lucruri atît de fantastice, şi îl mtre insistenţa pe terorist asupra originii şi esenţei acestei ciudate organ1 care peste cîţiva ani va sărbători doua secole de existenţa. Settembrini îi vorbea despre caracterul spiritual al lui Naphta ş1 cînd acesta nu era de faţa, airagîndu-i atenţia în mod patetic sa s ^ reasca de el ca de ceva diabolic, în schimb Naphta, cînd umanis ^ era de faţa, îşi bătea joc .sincer şi fara emfaza de sfera pe reprezenta Settembrini, lasînd sa se înţeleagă ca toate teoriile MUNTELE VRĂJIT 561
complet demodat şi înapoiat: liberalismul acesta burghez de Itâieri nu era nimic altceva decît o jalnica fantoma a spiritului, dar se mai legăna cu iluzia caraghioasa ca ar fi încă înzestrata cu un fiu revoluţionar. Spunea: ,,Ce vreţi, bunicul lui a fost earbonaro, ceea -nseamna: cărbunar. De la el moşteneşte aceasta credinţa de cărbunar Raţiune, în Libertate, în Progresul Umanităţii, iar tot ce se afla în lada ta plină de o ideologie de virtuţi burgheze-clasiciste este ros de molii Vedeţi dumneavoastră, ceea ce zăpăceşte lumea este dispro-norţia între viteza spiritului şi grosolănia, încetineala, inimaginabila trîndavie şi stare de inerţie a materiei. Trebuie sa recunoaştem ca această disproporţie ar putea sluji ca scuza unui spirit care se dezinteresează complet de real, căci este în obiceiul unui asemenea spirit sa respingă în mod statornic termenii care declanşează de fapt revoluţiile. în adevăr, spiritului viu îi este mai nesuferit un spirit mort decît o roca oarecare, decît toate bazalturile din lume, deoarece bazalturile măcar n-au pretenţia ca sînt spiritul vieţii. Asemenea bazalturi, vestigii ale unor realităţi de demult, pe care spiritul le-a lăsat atît de departe îndărătul lui încît refuză să le mai asocieze conceptul de real, se conserva prin inerţie, iar datorita persistenţei apăsătoare şi moarte împiedica din nefericire ideile înapoiate sa-şi dea seama de înapoierea lor. Vorbesc în general, dar aplicaţi dumneavoastră înşivă aceste generalităţi la un anumit liberalism umanitar care crede mereu că se găseşte într-o situaţie eroică faţă de despotism şi de autoritate. Farâ sa mai vorbim despre unele evenimente catastrofale cu care, vai! ar vrea sa facă dovada ca e Vlu şi despre acele triumfuri întîrziate şi zgomotoase pe care le pregăteşte, visînd câ le va putea sărbători într-o zi! Numai la gîndul acesta, spiritul viu ar putea muri de plictiseala, daca nu ar şti ca numai e singur va fi cel care va hotărî ce este adevărat, profitînd, deopotrivă, e evenirnentele catastrofale, el care uneşte elementele trecutului cu entele cele mai viitoare ale viitorului, în vederea veritabilei revo-"' w cum se simte varul dumitale, domnule Hans Castorp? Ştii, mi-e toane simpatic. Mulţumesc, domnule Naphta. Am impresia ca toata lumea îl sim-k ează, căci se poate spune cu toata certitudinea ca e uri băiat tare 'ala, aoinnului Settembrim îi place mult, deşi dezaproba, fara îndo- ^c ' n anurnit terorism exaltat, implicat în profesiunea lui Joachim. ^ ud însă ca domnia sa este frate într-o loja. lata ceva la care nu ePtam. Mărturisesc ca lucrul acesta ma pune pe gînduri. De allfcl. 562
THOMAS MANN faptul ni-l înfăţişează sub un nou aspect, iar mie îmi explica nelămuriri. Aşadar, nu cumva îşi pune tălpile picioarelor în unghi cînd este cazul şi da mîna într-un anumit fel? N-am observat la pi de genul acesta... - Cred ca bunul nostru Frate-de-Trei-Puncte trebuie să fi depaşn diul unor astfel de copilării. De altfel, bănuiesc ca ceremonialul loii s-a acordat, desigur destul de greu, cu uscăciunea spiritului burghez acestor vremuri. Azi s-ar ruşina cu ritualul de odinioară, ca de un sari tanism necivilizat - şi nu chiar cu totul pe nedrept, căci este, în adevăr necuviincios sa înveşmînţi într-un fel solemn republicanismul ateu dîndu-l drept mister. Nu ştiu prin ce înscenări de groaza au pus la încercare curajul domnului Settembrini — adică daca l-au purtat cu ochii legaţi prin tot soiul de cotloane şi l-au făcut să aştepte pe sub bolţi sumbre mai înainte de a i se deschide în faţă sala plina de lumini şi de luciri a lojii, pentru a i se acorda consacrarea. Nu ştiu dacă l-au catehizat cu toata pompa ritualului şi daca, în faţa unui cap de mort şi a trei luminări aprinse, l-au ameninţat ca-i străpung cu sabia pieptul gol. Trebuie sa-l întrebaţi chiar pe el, dar ma tem ca n-o sa-l găsiţi prea dispus să vorbească, deoarece chiar daca toate acestea se vor fi desfăşurat după un tipic mai burghez, nu înseamnă deloc ca n-a fost silit sa depună în mod solemn juramîntul tăcerii. - Sa jure în mod solemn? Să păstreze tăcerea? Prin urmare, totuşi? - Desigur. Juramîntul tăcerii şi al supunerii. - Şi al supunerii? Domnule profesor, în cazul acesta mi se pare ca n-ar mai trebui sa aibă nici un motiv sa se arate atît de enervat de terorismul şi de fanatismul pe care le comporta profesiunea varului meu. Tăcere şi supunere! N-aş fi crezut niciodată ca un om atît de liberal ca Settembnm ar putea să se supună unor condiţii şi unor jurăminte atît de spaniole. Am impresia ca exista ceva militaresc-iezuit în francmasonerie. - Impresie foarte justificata, răspunse Naphta. Bagheta dumnea voastră magică vibrează şi loveşte unde trebuie. Ideeă de uniune fundamental şi permanent nedespărţita de ideea de absolut. Prin urm aceasta idee este teroristă, adică antiliberala. Ea degrevează conş » individuala şi, în numele scopului absolut, consfinţeşte toate mijl° chiar şi pe cele mai sîngeroase, chiar şi crima. Avem motive sap punem ca, la început, unirea dintre fraţi, în lojile masoni < pecetluita în mod simbolic prin sînge. O uniune nu-i niciodată co ^ plativă, ci este, întotdeauna, prin însăşi natura ei. organizatoric MUNTELE VRĂJIT 563 iritual absolut. Nu ştiţi, desigur, ca întemeietorul Ordinului Ilumi- ■\nr cate o vreme aproape că se confunda cu francmasoneria, era un nap'01' t membru al Societăţii lui Isus? Mu, mărturisesc că este ceva nou pentru mine... _ Adam Weishaupt şi-a organizat asociaţia secreta umanitara exact , â jnodelul Ordinului Iezuiţilor. El însuşi era francmason, iar cei mai spectabili fraţi ai lojei din acele timpuri erau iluminaţi. Vorbesc despre doua jumătate a secolului al optsprezecelea, pe care Settembrini n-ar ovăi să vi-l caracterizeze ca pe o epoca de decadenţa a confreriei sale. însă în realitate aceasta a fost epoca ei de suprema înflorire, ca de altfel a tuturor asociaţiilor secrete, epoca în care francmasoneria a fost în adevăr însufleţită de o viaţa superioara, de o viaţa de care mai tîrziu oameni de soiul filantropului nostru au epurat-o, căci, dacă prietenul nostru ar fi trăit pe vremea aceea, ar fi taxat-o fara îndoiala drept iezuitism şi obscurantism. - Şi existau motive pentru asta? - Da — dacă vreţi. Libera-cugetare triviala avea motivele ei să se comporte astfel. Erau vremurile cînd părinţii noştri se sileau sa însufleţească Ordinul printr-o viaţa catolica şi ierarhica, şi cînd la Clermont, în Franţa, înflorea o lojă masonica iezuitâ. Este, printre altele, vremea cînd în diferitele loji pătrunde spiritul rosenkreuzerienilor — o confrerie foarte ciudată, cum veţi putea observa, care a încercat sa facă o sinteza între o doctrină ce urmarea scopuri pur raţionaliste şi progresiste, atît politice cît şi sociale, şi în acelaşi timp practica un cult ciudat bazat pe unele ştiinţe secrete din Orient, ştiinţe în cadrul cărora înţelepciunea indusă şi cea araba se împleteau cu elemente de magie naturala. Atunci
g'c-alchimist, iar de aici provin şi gradele superioare ale masoneriei - e mspirate din ordinele cavalereşti, cărora li s-a adăugat vechea ie- le mi'itara cuprinzînd ucenicii, calfele şi maeştrii, grade de mari cu caracter aproape sacerdotal şi inspirate din misterele 'reuzenenilor. Este vorba aici de reînvierea anumitor ordine reli- şt't1 cavalerilor din evul mediu, în special acela al templierilor, sar' ■ 6ia Caie c'ePuneau în fata patriaihului din Ierusalim juramîntul de rar,. ' Castitate şi supunere. Chiar şi astăzi un mare maestru din ie- masonica poartă titlul de „Mare Duce de Ierusalim". 564
THOMAS MANN — Domnule Naphta, toate acestea sînt noi, absolut noi pentru I i Dar încep sa-l prind cu ocaua mica pe Settembrini al nostru Duce de Ierusalim", nu-i rau deloc. Ar trebui sâ-i spuneţi astfel în gl cu vreun prilej oarecare. Doar v-a numit mai zilele trecute Doctor an ;•' cus. Aceasta merita o răzbunare. — O, există o mulţime de alte titluri, la fel de semnificative desemnează, conform unei stricte tradiţii, gradele de maeştri şi temn!' eri. Avem, de pildă, un Maestru Desăvîrşit, un Cavaler al Orientului u Mare Preot Superior, iar gradul al treizeci şi unulea se intitulează chiar-Principe August al Misterului Regal. Observaţi ca toate aceste nume dau pe faţă legaturile cu misticismul oriental. însăşi reapariţia templierului nu înseamnă altceva decît reluarea unor asemenea legături pătrunderea fermenţilor iraţionali într-o lume de idei raţionale şi militariste. Prin ei francmasoneria a cîştigat un farmec nou şi o noua strălucire care explică, de altfel, succesul repurtat la vremea ei. A atras la sine toate elementele care erau obosite de raţionalismul secolului, de liberalismul lui umanitar, luminat şi cumpănit, elemente însetate de esenţe mai tari. Succesul ordinului a fost atît de mare, încît filistinii s-au plîns ca-i abătea pe oameni de la fericirea conjugală şi de la demnitatea feminina. — Dacâ-i aşa, domnule profesor, atunci încep să înţeleg de ce domnul Settembrini nu-şi aminteşte cu plăcere această epoca de înflorire a confreriei sale. — Nu, nu-şi aminteşte cu plăcere că au existat vremuri cînd confreria lui şi-a atras întreaga antipatie pe care liberalismul, ateismul, raţiunea enciclopedică o arunca de obicei în spinarea complexului bisericii, adică a catolicismului, călugărului, evului mediu. Aţi auzit desigur ca francmasonii au fost consideraţi obscurantişti... — De ce? Aş dori sa-mi daţi unele amănunte despre cauzele acestui fenomen. — Vă voi lamuri imediat. Respectarea stricta a tradiţiei cerea o ap fundare şi o lărgire a moştenirii ordinului, situîndu-i originea istorica lumea misterelor şi în pretinsele practici întunecate ale evului nie Marii maeştri ai lojilor erau iniţiaţi în physica mystica, se aflau in P sesia ştiinţelor magice ale naturii, erau mai ales mari alchimişti--- — Acum trebuie sa fac un efort mare ca sa-mi amintesc semni precisa a cuvîntului alchimie. Mi se pare că alchimie însearnna aur, piatra filozofala. Aururn potabile... ificaţU face
MUNTELE VRĂJIT 565 Desigur, în înţelesul popular. Dar într-un limbaj puţin mai savant cuvînt înseamnă purificarea, transmutaţia şi înnobilarea materiei, substanţializarea, şi anume intr-o forma mai înaltă, prin urmare nsificarea — a acelei lapis philosophorum produs androgin de sulfura • de mercur, o res bina, iar acea prima materia bisexuata nu era cu 'mic mai mult şi cu nimic mai puţin decît însuşi principiul intensi- r arii al dezvoltării spre o forma superioara, cu ajutorul influenţelor exterioare - o pedagogie magică, dacă vreţi. Hans Castorp tăcu. Privea undeva în sus, clipind des. _ Un simbol al transmutaţiei alchimiste, continuă Naphta, care era mai ales mormîntul. - Mormîntul? - Da, locul unde se desâvîrşeşte descompunerea. Acesta este principiul fundamental al oricărei ermetici, nimic altceva decît vasul, retorta de cristal păstrată cu grijă, în interiorul căreia materia este împinsă pîna la ultima transformare şi purificare. - „Ermetică" este bine zis, domnule Năphta. „Ermetic" — cuvîntul acesta mi-a plăcut întotdeauna. Este un adevărat cuvînt magic, cu nişte asociaţii de idei nedefinite şi îndepărtate. Iertaţi-mă, totuşi trebuie sa mă gîndesc la borcanele de conserve pe care menajera noastră de la Ham-burg - care se numeşte Schaleen, fără doamnă, nici domnişoara, ci Schaleen pur şi simplu — le păstrează în cămară, înşiruite pe rafturi, nişte borcane ermetic închise. Stau acolo aliniate, luni şi ani, iar cînd deschide vreunul, după cum o cere nevoia, conţinutul este pe deplin proaspăt şi intact; lunile, anii nu i-au putut face nimic, iar conţinutul Poate fi consumat aşa cum se află. Este adevărat că la Schaleen nu este
mele de conservă. Dar ceea ce e magic în chestiunea aceasta este că Pectiva conservă s-a sustras timpului: a fost ermetic izolata, timpul a
urnai dacă doriţi. Se cere ca ucenicul să fie lacom de ştiinţă şi eamâ, ca să ne exprimăm în spiritul temei noastre. Cavoul, : con- ,.^ ' --^~**1V^ W^\ L/1IU1 Ulii 111 JL/111LUA IV111V/1 ll\_/l-4»Jl-.l*--- ^_^*-*- ■ sac n a f°st întotdeauna simbolul principal al legamîntului de ^».- să • Ucenicul, ageamiul care dorea să fie admis Iă învăţătura, trebuia ca u Ca are curaJ m faţă ororilor mormîntului, tradiţia ordinului cerea să fie dus şi lăsat, cu titlu de încercare, într-un mormînt şi sa 566 THOMAS MANN nu iasă de acolo decît condus de mîna unui frate necunoscut rw • e aicj provine labirintul de coridoare şi de cotloane întunecate pe care n cele mason trebuia sa le străbată, stofa neagra cu care era îmbrăcata 1 • conform unei stricte tradiţii, cît şi cultul sicriului care juca un rol atît ri important la iniţiere şi în ceremonialul adunării. Drumul misterului s' purificării era învăluit de primejdii. Ducea prin spaime, prin împărat' putreziciunii, iar ucenicul, neofitul, nu era decît tineretul setos de inir colele vieţii, nerăbdător de a se vedea dotat cu o forţa demonica supranaturala, călăuzit de oameni mascaţi care nu erau decît umbrele misterului - Va mulţumesc foarte mult, domnule profesor Naphta. A fost minunat! Deci aceasta este pedagogia ermetică. Cred că nu poate exista nici un rau în faptul că ma lămuresc şi asupra acestor lucruri. - Cu atît mai puţin cu cit e vorba de o îndrumare spre domeniul problemelor finale, spre mărturisirea de credinţă a transcendentului absolut şi, mai departe, spre atingerea ţelului suprem. Stricta tradiţie masonică alchimista a condus în timpul deceniilor următoare multe spirite nobile şi neliniştite spre acest ţel - ţel pe care, de altfel, cred ca nu mai este necesar sa îl numesc, căci nu se poate să va fi scăpat ca înaltele grade scoţiene nu sînt decît un surogat al ierarhiei sacre, ca înţelepciunea alchimista a maestrului francmason se îndeplineşte în chiar misterul transsubstanţializarii, şi ca directivele secrete pe care loja le-a dat adepţilor ei se regăsesc tot atît de limpede în iniţierea eclesiastică, aşa cum ritualurile simbolice ale ceremonialului masonic se regăsesc în simbolismul liturgic şi în arhitectura sfintei noastre biserici catolice. - A, aşa stau lucrurile! - Te rog, asta încă nu e totul. Mi-am îngăduit mai înainte sa remarc ca nu-i decît o interpretare istorica afirmaţia ca lojile îşi au originea in cinstita breasla a zidarilor. Oricum, observarea stricta a tradiţiei a dat francmasoneriei unele fundamente omeneşti mult mai profunde. Ritu Iul lojilor prezintă o nota comuna cu anumite misterii ale bisericii no tre, între altele legaturi cu solemnităţile oculte şi dezlănţuirile sacre p prii omenirii celei mai străvechi... Ma gîndesc, în ceea ce priveşte Di rica, la agape şi la cina cea de taina, la taina împărtăşaniei cu carne ■> sînge, pe de alta parte în practica lojilor se manifesta... - O clipa, o clipa, daca-mi îngăduiţi o observaţie marginala. tx aşa-numite agape şi în casta închisa din care face parte varul meu- ^ scrisorile lui mi-a vorbit adesea despre ele. Fireşte, în afara de fap MUNTELE VRĂJIT 567 herchelesc puţin, totul se petrece foarte corect, adică lucrurile nu S g nici măcar atît de departe ca la petrecerile studenţeşti... par cărora le corespunde în practica lojilor cultul mormîntului şi sicriului, asupra căruia v-am atras atenţia adineauri. în amîndoua urile ne aflăm în prezenţa unui simbolism al lucrurilor extreme şi preme, cu alte cuvinte clementele unei religiozităţi primitive şi rgiace, cu jertfe nocturne şi desfrînate în cinstea morţii şi a devenirii, a ansforrnarii şi a învierii... Va amintiţi că atît misterele lui Isis, cît şi cele de la Eleusis, se celebrau noaptea, în peşteri întunecoase. însă a existat şi exista încă foarte multe reminiscenţe egiptene în masonerie şi multe societăţi secrete s-au şi numit Alianţe Eleusiene. Acolo se desfăşurau serbările lojilor, sărbătoriri ale misterelor eleusiene şi afrodiziene, în care pînă la urmă femeia juca totuşi un rol — Sărbătoarea Rozelor la care se referă fără îndoiala cei trei trandafiri albaştri de pe gluga masonului, prăznuiri care, s-ar părea, trebuiau sa degenereze în orgii bahice... -Opriţi-vă o clipă, domnule profesor Naphta, căci ce aud este uluitor! Cum, toate acestea înseamnă francmasonerie? Şi în legătură cu toate acestea trebuie să mi-l reprezint pe domnul Settembrini al nostru, cel cu o minte atît de clara... - Nu, fiindcă aţi fi foarte nedrept faţa de el! Nu, Settembrini este cu totul străin de toate acestea. Nu v-am mai spus ca Loja s-a descotorosit, cu ajutorul celor de o seama cu el, de toate elementele unei vieţi superioare? S-a umanizat, modernizat, Dumnezeule! Şi-a revenit astfel din rătăciri, întorcîndu-se la util şi la raţiune, la progres şi la lupta împotriva Pnnţilor şi ecleziasticilor, pe scurt la o concepţie sociala a fericirii. Acum, discută între ei iarăşi despre natura şi despre virtute, despre tem-Peranţâ şi despre patrie. Bănuiesc ca mai vorbesc chiar şi despre aface- lor personale. în fine. este întreaga mizerie burgheza sub forma unui club... - Păcat - păcat pentru Sărbătoarea Rozelor! îl voi întreba pe Settem- ■ica într-adevăr nu mai ştie nimic despre asemenea praznice. ~ **redeinstitul cavaler al echerului! spuse cu ironie Naphta. Gîndiţi-va -p °a n~a f°st tocmai atît de uşor pentru el sa fie admis pe şantierul ^ P ui Umanităţii, căci este sărac ca un şoarece de biserica, iar cei
568
Cultura şi avere, iata-l pe burghez. Şi, prin acestea, aveţi fundament Republicii liberale universale! — în adevăr, rîse Hans Castorp, iata-le date pe faţă sub ochii nost"
— Cu toate acestea, adăugă Naphta după o tăcere, îmi îngădui a sfătui sa nu judecaţi cu prea mare uşurinţă nici omul şi nici cauza lui h aş vrea, pentru ca veni vorba, sa vă îndemn cu stăruinţă sa fiţi cjt m rezervat şi mai prudent. Demodatul nu este chiar echivalentul nevino vatului. Daca eşti mărginit, nu eşti neapărat nevâtâmator. Aceşti oamerf au turnat multa apa în vinul lor, care, odinioară, era generos, însă ideea de alianţa prin ea însăşi este destul de concentrată pentru a suporta sa fie diluata, căci ea păstrează vestigiile unui mister fecund şi se cuvine sa ne îndoim foarte puţin de faptul că lojile trag sforile mondiale ale lumii după cum se cuvine sa nu şovaim a crede că îndărătul acestui amabil domn Settembrini se ascund nişte puteri al căror afiliat şi emisar este... — Emisar?
— Da, un făcător de prozeliţi, adică un pescuitor de suflete. „Şi oare cam ce fel de emisar eşti tu?" gîndi Hans Castorp. Dar cu voce tare, spuse:
— Va mulţumesc, domnule profesor Naphta. Vă sînt sincer recunoscător pentru sfatul dumneavoastră. Ştiţi ce voi face? Voi sui încă un etaj, dacă mai poate fi vorba de etaj la această înălţime, şi-l voi sonda pe acest deghizat frate mason. Un ucenic trebuie sa fie setos de învăţătura şi să nu ştie ce-i teama. Mai trebuie, fireşte, sa fie şi prudent... Cu emisarii, prudenţa se impune de la sine. Hans Castorp însă putea sa-şi continue fără teamă instruirea în acest domeniu, chiar prin domnul Settembrini, care nu avea să-i reproşeze nimic domnului Naphta din punctul de vedere al discreţiei şi de altfel nici nu păruse preocupat în mod special să facă o taina din legaturile lui cu acea societate care-şi pusese drept ţel armonia. Rivista dellaMasso-neria Italiana era deschisă pe masa lui. Hans Castorp nu o observase, pur şi simplu, pînă în clipa aceea. Iăr cînd, iniţiat de Naphta, îndrep convorbirea spre arta regală masonică, de parcă raporturile Settembrini cu francmasoneria n-ar fi lăsat măcar o singura clipă v --umbră de îndoiala, nu s-a lovit decît de o aparentă rezerva. Desig • existau anumite aspecte pe care literatura nu le dezvăluia în întregi111
asupra cărora îşi ţinea buzele strînse cu o oarecare ostentaţie, şi se părea era în adevăr legat prin acele jurăminte teroriste despre vorbise Naphta: de fapt era mai mult un fel de a face pe misterios
care sul cu MUNTELE VRĂJIT 569 fleacuri ce nu se refereau decît la comportarea exterioara şi la pro-
Yüklə 6,39 Mb. Dostları ilə paylaş:
|