Muntele vrăjit expunere premergătoare

pis philosophorum, şi mai este, de asemenea, şi principiul pedagogic,

ci pasiunea pentru acest principiu te conduce către iubirea de viaţa şi

de om. Aşa stau lucrurile, le-am descoperit stînd pe balcon şi sînt

îneîntat că pot sa ţi le spun. Exista doua drumuri care duc spre viaţa.

Unul este cel obişnuit, direct şi cinstit. Celalalt e periculos, duce la

moarte şi este drumul genial!

- Eşti un filozof puţin cam smintit, îi spuse Clavdia. Nu vreau sa pretind ca înţeleg tot din încîlcitele tale gînduri germane, însă tot ce spui tu sună omeneşte, şi cu siguranţa ca te-ai exprimat en philosophe.

-Prea en philosophe, după gustul tău, Clavdia, nu-i aşa?

- Lasă impertinenţele! Devine plictisitor. A fost stupid şi nepermis sa aştepţi. Dar nu-i aşa ca nu eşti supărat pe mine că ai aşteptat fara nici un sens?

- A fost într-o privinţa puţin cam greu, Clavdia, chiar pentru un om cu pasiuni flegmatice — greu pentru mine, dar şi greu pentru tine ca te-ai întors împreună cu el, întrucît ştiai, fireşte, de la Behrens, ca eram aici şi că te aşteptam. Doar ţi-am spus ca am socotit noaptea noastră ca pe o noapte de vis, şi ţi-am acordat întreaga libertate. însă pîna la sfîrşit n-am aşteptat în zadar, căci eşti iarăşi aici, stăm unul lînga altul ca odinioară, 'ti aud vocea fermecător de limpede, o voce de atîta amar de vreme uitima ^auzului meu, iar sub aceasta mătase vaporoasa sînt braţele tale pe

e cunosc - măcar ca tovarăşul tau de călătorie zace acolo sus, ^a ă febrei, marele Peeperkorn care ţi-a dăruit aceste perle...

9i cu care dumneavoastră înţelegeţi atît de bine sa va îmbogăţiţi ^exPerienţa.

p_em ^U ^buie sa fii supărata pe mine, Clavdia. Settembrini m-a certat d_ec. ^e'ăşi motiv, însă numai dintr-o prejudecata mondena. N-am Q_u 'Ştigat fiind în relaţii cu acest om — pentru numele lui

ei, (j_{a T} ' ^căci ^este în adevăr o personalitate! Recunosc ca e în vîrsta -Si aş înţelege ca tu, ca femeie, sa-l iubeşti nespus de mult. ^{J> lX lut}>eşti atît de tare?

666

THOMAS MANN

- Cu tot respectul cuvenit filozofiei tale, Hans, nemţişorul spuse mîngîindu-i parul, nu găsesc ca e omeneşte sa-ţi vorbesc d ' " dragostea mea pentru el!

- Vai, Clavdia, de ce nu? Cred ca omenia începe acolo unde o lipsiţi de geniu îşi imaginează ca se sfîrşeşte. Sa voTbim liniştiţi d el. îl iubeşti cu pasiune?

Ea se apleca înainte ca sa arunce mucul ţigării alături, în cămin a ■ ramase rezemată, cu braţele încrucişate.

- Ma iubeşte, îi spuse, iar iubirea lui ma face sa-i fiu, cu mîndrie recunoscătoare şi devotata. Trebuie sa înţelegi, sau altfel n-ai fi demn de prietenia pe care ţi-o dăruieşte. Pasiunea lui m-a silit sa-l urmez şi sa-l slujesc. Cum putea fi altfel? Judeca şi tu! Crezi oare ca omeneşte este posibil sa te sustragi pasiunii sale?

- într-adevar, este imposibil! confirma Hans Castorp. Nu, bineînţeles este absolut exclus. Cum ar putea o femeie sa treacă peste pasiunea sa, peste spaima pasiunii sale şi sa-l lase, ca sa spun aşa, în Ghetsimani, prada chinului...

- Nu eşti prost, îi spuse ea, iar ochii oblici capatara un aspect fix şi visător. Eşti inteligent. Spaima provocata de pasiune...

- Nu-i nevoie de prea mare inteligenţa ca sa-ţi dai seama ca trebuie sa-l urmezi, cu toate ca iubirea lui are ceva neliniştitor, sau, mai precis -fiindcă trebuie sa aibă ceva neliniştitor.

- Cest exact... Neliniştitor. Cu el ai multe griji, multe dificultăţi... li luase rnîna şi se juca inconştient cu degetele, dar ridicînd brusc ochii, încrunta sprîncenele şi întreba:

- Stai! Oare nu-i josnic sa vorbim despre el aşa cum o facem?

- Desigur ca nu, Clavdia... Nu, e departe de aşa ceva. Ba, cu sigu ranţa ca nu-i decît foarte omenesc. Ţie îţi place acest cuvînt. n ^SP întotdeauna cu un accent încîntator, iar eu l-am ascultat vădit interes ori de cîte ori îl rosteai. Varului meu Joachim nu-i plăcea din mo militare. Zicea ca acest cuvînt înseamnă indolenţa, nepăsare, Şi interpretam în felul acesta, ca pe un guazzabuglio de toleranţa ^ ginită, eu însumi aş avea cîteva obiecţii de făcut, o recunosc. Insa ^ cînd are sensul libertăţii, al geniului şi al bunătăţii, cuvîntul ac

un lucru mare, pe care-l putem invoca în toata liniştea pentru P ^ discuţiei noastre despre Peeperkorn şi a grijilor şi dificultăţile F ^_£

le cauzează el. Fireşte, acestea decurg din sentimentul lui

i

exagerata, din teama lui de a nu fi la înălţimea pasiunii care

-ţnio 1

MUNTELE VRĂJIT 667

ască atît de intens experienţele şi deliciile clasice ale vieţii, adică ^S a ce desfată — aşa ca putem vorbi cu tot respectul, deoarece la el

=tp de mare dimensiune, de o dimensiune grandioasa şi regeasca. Şi totul esic

înjosim, nici nu-l înjosim, discutînd despre asta în chip omenesc.

Mu este vorba de noi, spuse Clavdia, încrucişîndu-şi din nou bra-

Ar însemna sa nu fii femeie, daca n-ai accepta sa te umileşti pentru

■ h'rea unui om, pentru iubirea unui om de mari dimensiuni, cum spui

si care are pentru mine o pasiune împinsă pîna la spaima.

_ Negreşit, Clavdia. Foarte adevărat. Umilinţa sfîrşeşte şi ea prin a vea o asemenea dimensiune, iar femeia poate vorbi cu tot dispreţul, de

culmile umilinţei sale, tuturor celor care n-au dimensiune regeasca, aşa cum ai procedat tu adineauri în legătura cu mărcile poştale şi exact pe tonul cu care ai spus: „Vă credeam măcar ordonat şi «conştiincios»!"

-Eşti susceptibil? Las-o balta. Haide, sa dam dracului susceptibili­tatea - eşti de acord? Şi eu am fost susceptibila cîteodata şi ţin s-o recunosc deoarece în seara asta sîntem aici, unul lînga altul. Am fost enervată de flegmatismul tau şi de faptul ca te înţelegeai atît de bine cu el, dar şi din pricina dragostei ce-o ai pentru egoista-ţi experienţa a vieţii. Şi totuşi faptul mi-a făcut plăcere şi ţi-am fost recunoscătoare fiindcă văd ca-l respecţi... Este multă loialitate în purtarea ta, şi cu toate câ e însoţită de un pic de impertinenţa, totuşi, pîna la sfîrşit, apreciez acest fapt.

- lata ceva foarte drăguţ din partea ta. Se uită la el. Zise:

- Se pare ca eşti incorigibil. Mai bine zis eşti un tînar şiret. Nu ştiu ^a ai spirit, dar cu siguranţa ca eşti plin de şiretenie. Bine, şi, de altfel, P em împacă şi aşa. Ba se poate avea chiar şi prietenie pentru tine.

sa tun prieteni buni şi sa încheiem o alianţa pentru el, aşa cum se ^{e cvte}°data o alianţa împotriva cuiva! îmi dai mîna? Adesea ma

■•• neori mi-e frica sa ramîn singura, sa ma simt singura în mine _sjv ' ^{u sais}--- E un om atît de neliniştitor. Cîteodata mi-e teama sa nu t,_u P^rost... Uneori tremur... Mi-ar plăcea atît de mult sa am un om

el»; • ^rtlltle-.. Enfin, daca vrei sa ştii, poate de aceea m-am întors cu

St^tg3_U '^eSânăt ^şezati faţă în faţa, genunchi lînga genunchi, el în fotoliul cu

^strînse - ^{6 §1 aplecat în} faţa, ea pe banca. Rostind ultimele cuvinte îi ^na lui Hans Castorp şi o lipi de obraz. El îi spuse:

668

THOMAS MANN

— Lînga mine? Vai, asta-i minunat. Ah, Clavdia, este atît de tat. La mine ai venit cu el? Şi mai pretinzi că aşteptarea mea a f pida, ca am facut-o fara permisiune şi fâra sens? Ar fi o mare stî din partea mea daca n-aş aprecia darul prieteniei tale, al prietenie' tru el alături de tine...

Atunci, îl săruta pe gura. Era o sărutare ruseasca, în felul acel care se schimba ca o mărturisire de dragoste cu prilejul marilor sarbato ' creştine, în acea ţara vasta şi plina de suflet. Cum însă cei care-o schim bau acum erau un tînar cunoscut de toţi ca „şiret" şi o tînara femei încîntatoare, cu pasul lunecător, faptul acesta ne face, fara voia noastră sa ne gîndim la maniera atît de dibace însă puţin cam echivoca cu care doctorul Krokowski vorbea despre iubire, într-un spirit niţel cam dubios, astfel încît nimeni n-a ştiut vreodată cu certitudine daca iubirea este un sentiment pios sau ceva carnal şi pasionat. Să facem şi noi ca el, sau poate Hans Castorp şi Clavdia Chauchat îl imitau cu sărutul lor rusesc? Dar ce va spune cititorul daca vom refuza pur şi simplu sa mergem pîna în adîncul acestei chestiuni? După părerea noastră ar fi, fara îndoiala, un bun prilej de analiză, dar — ca sa ne folosim de expresia lui Hans Castorp - „foarte stîngaci" şi în adevăr ar fi să dovedim din partea noas­tră foarte puţina simpatie faţa de viaţa, daca am încerca să facem o dis­tincţie „pura" între evlavia care are drept scop binele şi pasiune. Dar ce înseamnă, aici „pur"? în fond, este un sens şovăitor şi echivoc. Nu vom nega ca nici nu ne sinchisim de aceste deosebiri. Nu-i oare bine şi mi­nunat ca graiul nostru obişnuit nu are decît un singur termen pentru tot ce se poate înţelege prin acest cuvînt — iubire — începînd cu sentimentul pios şi sfîrşind cu dorinţa cărnii? Acest echivoc este cu desavîrşire uni­voc, întrucît iubirea cea mai cucernica nu poate fi imateriala şi nici nu poate fi lipsita de evlavie. Sub aspectul ei cel mai carnal, iubirea ramine veşnic ea însăşi, adică este bucuria de-a trai sau pasiunea suprema, simpatia pentru organic, îmbrăţişarea duioasa şi voluptuoasa a ceea este sortit descompunerii - deoarece exista milă pîna şi în P^as'^unea_rlaf. mai minunata sau în cea mai înspaimîntatoare. Un sens şovăitor.

.7 Dar-_;nsul

ar de

pentru numele lui Dumnezeu, n-avem decît sa lăsam sa şovăie cuvîntului „iubire". Aceasta şovăiala este viaţa şi omenescu , însemna sa dai dovada de-o suficient de deznădajduitoare >F şiretenie, daca te-ai nelinişti. _aU

Aşadar, în vreme ce buzele lui şi ale doamnei Chauchat se in

într-o sărutare rusească, vom face întuneric în micul nostru

teatru,

MUNTELE VRĂJIT

669

la un alt tablou. Căci o sa fie vorba despre cea de a doua dintre ederile pe care am făgăduit doar ca le vom povesti, şi după ce aprinde iarăşi lumina, lumina tulbure a unei zile de primăvara pe 'te în vremea topirii zăpezilor, îl vom zări pe eroul nostru într-o tie devenită pentru el obişnuinţa, adica şezînd la capatîiul marelui gperkorn şi discutînd cu el respectuos şi prietenos. După ceaiul de la patru, servit în sufragerie, şi la care doamna Chauchat venise sin-ura întocmai ca şi la cele trei mese precedente, pentru ca imediat după aceea sa plece la shopping pîna în Platz, Hans Castorp ceru sa fie anunţat la olandez, în vederea uneia dintre acele vizite la bolnav, obicei luat în parte pentru a-i dovedi deosebita sa atenţie, în parte pentru a se bucura el însuşi de tovărăşia personalităţii lui — pe scurt din motive pe cît de şovăielnice pe atît de pline de viaţa. Peeperkorn puse alături de el ziarul Telegraaf, arunca deasupra ochelarii cu rama de corn, după ce şi-i luase de pe nas ţinîndu-i de arc, şi-i întinse vizitatorului mîna lui de căpitan, în timp ce buzele mari şi sfîrtecate se mişcau în mod nedesluşit, cu o expresie dureroasa. Ca de obicei, avea la îndemîna vin roşu şi cafea: serviciul de cafea era aşezat pe scaun, pătat în brun de atîta între­buinţare - mynheer îşi luase cafeaua de dupa-amiaza, tare şi fierbinte, cu zahăr şi caimac, iar acum transpira. Chipul, înconjurat de şuviţe albe, i se înroşise, şi stropi mici îi broboneau fruntea şi buza superioara.

- Transpir puţin, zise el. Fii bine venit, tinere. Dimpotrivă. Ia loc! Este un semn de slăbiciune atunci cînd, imediat după ce ai băut o băutură calda... Vrei sa-mi... întocmai. Batista. Mulţumesc mult.

De altfel, roşeaţa de pe faţă îi dispăru încetul cu încetul, facînd loc

oarei gălbui care acoperea de obicei faţa omului magnific, după un

es de friguri. Frigurile intermitente fuseseră puternice în dupa-ami-

ceasta, trecînd prin cele trei faze, cea rece, cea arzătoare şi cea

^a» iar micii ochi spălăciţi ai lui Peeperkorn aveau o privire obosita

băbescul frunţii de idol. îi spuse:

ste... absolut, tinere. Cuvîntul „lăudabil" mi se pare în între-boln ^s°l^ut- Este foarte drăguţ din partea dumitale, ca, pe un batrîn

Eu _s- ^1Zltez? întreba Hans Castorp. Nicidecum, mynheer Peeperkorn.

d_UniI) ^care trebuie sa va arat recunoştinţa pentru ca pot sta lînga

decj n ' °^^C' ^eu P¹⁰^¹ infinit mai mult decît dumneavoastră şi vin

^ln motive egoiste. însă este o calificare ciudata şi inexacta a

J

670

THOMAS MANN

n-ar

persoanei dumneavoastră, cînd spuneţi „un batrîn bolnav

ni n-a putea ghici ca e vorba de dumneavoastră. Este o imagine cu totul f

— Bine, bine, răspunse mynheer şi, pentru cîteva clipe, închis odihnmdu-şi pe perna capul maiestuos, cu bărbia ridicata şi deget 1 unghiile lungi împreunate pe marele lui piept regesc, al cărui contu întrevedea prin cămaşa de tricou. Este bine, tinere, sau mai curînd intenţii bune, sînt convins. A fost plăcut ieri după masa... da, da si ieri după masa... în satul acela ospitalier... i-am uitat numele... unde a mîncat deliciosul salam italienesc cu jumari şi acel sănătos vinişor ci regiune...

— A fost minunat, confirma Hans Castorp. Am avut o plăcere aproape interzisa — iar bucatarul-şef de la „Berghof' ar fi fost foarte mîhnit daca ne-ar fi văzut — pe scurt, am fost cu toţii, fara nici o excepţie, foarte bine dispuşi. Era un salam de calitate buna, domnul Settembrini a fost emo­ţionat, l-a mîncat, ca sa zicem aşa, cu ochii în lacrimi. Fiindcă este un patriot, după cum cred ca ştiţi, un patriot democrat. Şi-a închinat suliţa de cetăţean pe altarul umanităţii, pentru ca, în viitor, sa nu mai plătească vama pentru salam la frontiera Brennerului.

— N-are importanţa, declara Peeperkorn. Este un om cu maniere ele­gante, vesel şi vorbăreţ, un adevărat cavaler, deşi nu are prea des feri­cirea sa-şi schimbe costumul.

— Nu şi-l schimba niciodată, spuse Hans Castorp. N-are niciodată aceasta fericire. îl cunosc de multa vreme şi ne leagă o veche prietenie, adică a avut grija de mine într-un mod pentru care-i port recunoştinţa, deoarece socoteşte ca sînt un „copil răsfăţat al vieţii" - este o expresie de care ne folosim şi al cărei sens nu-i prea limpede — şi se sileşte sa-mi corijeze defectele, exercitînd asupra mea o influenţa cu urmări folosi­toare, însă nu l-am văzut niciodată îmbrăcat altfel, fie vara, fie iarna-decît cu aceşti pantaloni în carouri şi cu aceasta redingota. De altfel ş i sa-şi poarte cu o corectitudine remarcabila hainele vechi, exact c om distins, şi în privinţa asta va dau perfecta dreptate. Acest fel al

a şti sa-şi poarte hainele este o biruinţa asupra sărăciei, iar cît m veste pe mine prefer aceasta sărăcie eleganţei mititelului Naphta, ^ nu mi s-a părut niciodată prea corecta. Ba este chiar, ca sa spun ş o eleganţa data dracului, iar resursele lui au o origine tenebroa

aşa-

căci

am oarecari informaţii în privinţa situaţiei.

peep^ef'

— Un om cu maniere foarte elegante şi foarte vesel, repeta korn, fara sa se oprească la observaţiile auzite asupra lui Nap

MUNTELE VRĂJIT

671

toate prej

_că nu este - îngaduiţi-mi aceasta rezerva — complet lipsit de Hecaţi- Doamne, tovarăşa mea de călătorie nu-l preţuieşte prea

It aşa cum probabil aţi observat şi dumneavoastră; vorbeşte despre f a simP^ati^e' deoarece, pe cît se pare, comportarea pe care o are faţa ea ascunde anumite prejudecăţi. Nici o vorba, tinere. Departe de • e intenţia, în ceea ce-l priveşte pe domnul Settembrmi şi senti­nţele dumitale de prietenie faţa de el, sa vreau... Lichidat! Nici nu-mi ece prin minte ca, sub raportul curtoaziei, un cavaler ar datora vreo­dată unei femei... Perfect, draga prietene, absolut fara nici un reproş! Totuşi există o margine, o rezerva, o anumita re-cu-za-re, care face ca atitudinea doamnei sa fie, omeneşte vorbind, foarte...

-Foarte desluşită. Foarte inteligibila. Care o îndreptăţeşte din plin. Iertaţi-ma, mynheer Peeperkorn, ca mi-am îngăduit sa sfîrşesc eu însumi fraza dumneavoastră. Pot risca acest lucru întrucît am conştiinţa ca sînt perfect de acord cu dumneavoastră. Mai ales daca ţinem seama cît de mult depind femeile — veţi surîde, fara îndoiala, cînd o sa ma auziţi vorbind la vîrsta mea într-un mod atît de general despre femei — aşadar, cît de mult depinde atitudinea pe care o au faţa de bărbat de ati­tudinea pe care o are bărbatul faţa de ele — dar în faptul acesta nu-i nimic surprinzător. Cam astfel aş vrea sa-mi formulez gîndul în aceasta privinţa, adică observînd ca femeia este o făptura care reacţionează fara sa aibă o iniţiativa proprie, dominata de indolenţa în înţelesul de pasivi­tate... Ingaduiţi-mi, daca nu va suparăţi, sa dezvolt ceva mai complet acest punct de vedere. în chestiunile de iubire, după cît mi-am putut da seama, femeia se considera pe sine în primul rînd ca fund un obiect; te ^asa sa te apropii de ea, nu alege cu toata libertatea, nu devine subiectul ^lu ""ii, subiectul care nu alege decît după ce bărbatul şi-a făcut alegerea, chiar şi în clipa aceea, îngaduiţi-mi sa adaug, liberul ei arbitru -nuţînd ca nu este vorba de un bărbat din cale-afara de puţin înzestrat, ^nici chiar asta nu poate fi socotita drept o condiţie hotarîtoare -' ^lberul arbitru este foarte limitat şi diminuat prin însuşi faptul ca _c . ^ea' ^c' ^a fost aleasa. Doamne, Dumnezeule, ceea ce spun trebuie foart ^UCm" ^banale, însă, cînd eşti tînar, fireşte ca totul ţi se pare nou, _ea . ^{ou Ş1} uimitor. întrebi o femeie: „Prin urmare, îl iubeşti?", la care înch' ^a.^Spunde Micind sau plecînd ochii: „Ma iubeşte atît de mult!" ^c*niâ ' ''^ ^{Un asemenea} «spuns în gura unuia dintre noi. Iertaţi-ma ;«.. , ^{ez a}'^atun, pe acelaşi plan cu dumneavoastră. Se prea poate sa î^l care au datoria sa răspundă astfel, dar sa recunoaştem ca

.

672

THOMAS MANN

sînt

nişte caraghioşi veritabili, nişte bărbaţi sub papucul neveste'

casa

ma exprim într-un fel epigramistic. Aş vrea sa ştiu cum se apre ' sine o femeie atunci cînd răspunde în felul acesta. Crede ca dat bărbatului un devotament nemărginit, bărbatului care îi da cinstea ' sale, unei făpturi atît de inferioare, sau vede, în dragostea pe bărbatul o are pentru persoana sa, un semn infailibil al perfecţiunii "■> lata ce m-am întrebat cîteodată, în treacăt, în timpul orelor de odihn

— Adevăruri eterne, fapte clasice, pe care le atingi, tinere, cu mi 1 dumitale cuvinte îndemînatice, adică atingi sentimente sfinte, raspun Peeperkom. Bărbatul se îmbată cu propria lui dorinţa, iar femeia cere şi aşteaptă sa fie îmbătata de dorinţa bărbatului. De aici provine pentru noi obligaţia pasiunii, de aici decurge înfiorătoarea ruşine a insensibilităţii a neputinţei de a trezi dorinţa femeii. Ia cu mine un pahar de vin roşu Beau. Mi-e sete. Am transpirat foarte mult astăzi.

— Va mulţumesc mult, mynheer Peeperkom. Este adevărat că nu beau la aceasta ora; însă sînt gata sa iau bucuros o înghiţitura în sănătatea dumneavoastră.

— Bine, ia paharul. Nu există decît unul. Eu o sa ma folosesc de paharul pentru apa. Cred ca nu jignesc vinişorul asta spumos daca-l beau într-un vas atît de umil.

Turnă, ajutat de musafir, cu mîna de căpitan tremurătoare şi, însetat, azvîrli în golul unui gîtlej de statuie vinul roşu din paharul fara picior, întocmai ca pe o apa chioara.

— Asta desfată, zise el. Nu mai bei? Atunci, îngaduie-mi sama mai servesc o data - şi, varsînd puţin vin, bau a doua oara. Cearşaful răsfrînt peste cuvertura se păta cu roşu. Repet, spuse el, cu degetul ridicat, m vreme ce paharul cu vin îi tremura în cealaltă mîna, repet: de ace avem obligaţia, obligaţia religioasa a pasiunii. Pasiunea noastră, >m^e geţi, este forţa virila care trezeşte viaţa. Viaţa somnolează. Ea vrea s trezita de către puterea pasiunii divine pentru nunta originara, pasiunea, tineTe, este divina. Omul este divin în măsura în care sirn ■ este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca sa simtă p Omul nu este nimic altceva decît organul prin care Dumnezeu - ^ toreşte nunta cu viaţa trezita şi îmbătata. Daca omul păcătuieşte pasiune, păcătuieşte faţa de Dumnezeu, ceea ce înseamnă

forţei virile a lui Dumnezeu, adică o catastrofa cosmica, o neînchipuit...

îşi goli paharul.

MUNTELE VRĂJIT 673

îngăduiţi-mi să va iau paharul, mynheer Peeperkom, spuse Hans i Urmăresc desfăşurarea gîndirii dumneavoastră fiindca-mi este foarte mare folos. Dumneavoastră expuneţi o teorie prm care iţi omului o funcţie religioasa foarte onorabila, deşi poate puţin ^a unilaterală. Exista, daca-mi îngăduiţi sa observ, în felul dumnea-stra de-a vedea, un rigorism destul de îngrijorător - iertaţi-ma! Orice ritate religioasa este, fireşte, îngrijorătoare pentru nişte oameni de o drnensiune mai modesta. Nu ma gîndesc sa va corijez, dar aş vrea sa vin asupra a ceea ce aţi spus despTe anumite „prejudecăţi" pe care le-ar vea potrivit observaţiilor dumneavoastră, domnul Settembrini faţa de doamna, tovarăşa dumneavoastră de călătorie. îl cunosc pe domnul Settembrini de multa, de foarte multa vreme, de ani de zile. Şi pot sa va asigur că prejudecăţile lui, în măsura în care exista, nu au absolut deloc un caracter meschin şi mic-burghez — ba chiar ar fi ridicol sa te gîndeşti la aşa ceva. Aici nu poate fi vorba decît despre prejudecăţi în stil mare şi, prin urmare, cu un caracter impersonal, despre principii pedagogice generale în privinţa cărora domnul Settembrini, v-o spun cu toata sin­ceritatea, în calitatea mea de „copil răsfăţat al vieţii", mi-a... Dar asta m-ar duce prea departe. Este o chestiune mult prea vasta, pe care n-aş putea-o rezuma în doua cuvinte...

- Şi dumneata o iubeşti pe doamna? întreba deodată mynheer, întorcîndu-şi spre musafir chipul regesc, cu gura jalnic sfîşiata şi cu ochii mici spălăciţi, sub arabescul cutelor frunţii...

Hans Castorp simţi un fior de teama. Şi se bîlbîi:

- Daca eu... Adică... Fireşte ca o respect pe doamna Chauchat mai ales în calitatea sade...

- Va rog, zise Peeperkorn întinzînd mîna ca pentru a respinge, cu ^{cest gest}> răspunsul celuilalt. Lasa-ma, continua după o pauza în care

tăcu loc pentru ceea ce avea sa spună, lasa-ma sa-ţi repet ca sînt

_f ^{6parte de a Vr}ea să reproşez acestui domn italian ca ar fi greşit vreodată

regulile curtoaziei. Nu formulez acest reproş împotriva nimănui.

insa un lucru... Dar în acest moment, mai curînd ma bucur... ^Ule. tineip r-r ast ■ minunat de frumos şi de bine. Ma bucur, în privinţa

t_otu . ~^{x nici} ° îndoială; faptul acesta îmi place în adevăr foarte mult. Şi mm_t . ^spun--- In sfîrşit, pe scurt, îmi spun: o cunoşti pe doamna de 'lipan • ^II1U vreme decît mine. Ai fost şi dumneata aici şi aţi f r ^ImP^u' Precedentei sale şederi în acest loc. în plus, este o

feineig r P Pecedentei sale şederi în acest loc. în plus, este o face. p-- farmec, iar eu nu sînt decît un batrîn bolnav. Cum se

^că sînt suferind, a coborît singura azi dupa-amiaza, fara

674

THOMAS MANN

însoţitor, ca sa facă tîrguieli în sat... Nu-i nici o nenorocire! N

ca nu! însă este neîndoielnic ca... Trebuie oare sa-mi explic fa t ^

te-ai lăsat antrenat de imboldul dumitale cavaleresc ri;„ ^nu

> uin cau?a influenţei... cum spuneai adineauri... a principiilor pedaeoo;^ ■

^r fe^&i^e ale \\x\ signor Settembrini... te rog sa mă înţelegi literal mente...

— Literalmente, mynheer Peeperkorn. Vai, nu! Dar nicidecu ma conduc aşa cum mă taie capul. Dimpotrivă, cu un prilej oar domnul Settembrini chiar mi-a... văd aici, pe cearşaful dumneavoa nişte pete de vin, mynheer Peeperkom. N-ar trebui oare... Noi obişnui sa presarăm sare, cînd petele sînt proaspete...

— N-are importanţa, zise Peeperkom fara sâ-l scape din ochi musafir.

Hans Castorp pali.

— Lucrul, zise el cu un zîmbet silit, poate sa ramînă aici oarecum alt­fel decît în mod obişnuit. Vreau să spun ca atmosfera care domneşte aici nu este o atmosfera convenţională. Cel care are prioritate este bolnavul, bărbat sau femeie. Preceptele galanteriei se risipesc în faţa acestei reg­uli. Sînteţi indispus în mod trecător, mynheer Peeperkorn. Dar este o indispoziţie acută, şi deci o indispoziţie care contează. Tovarăşa dum­neavoastră de călătorie este întrucîtva sănătoasa. Deci cred câ procedez cu totul în spiritul doamnei reprezentînd-o puţin Ungă dumneavoastră in timpul lipsei sale — pe cît poate fi vorba aici de reprezentare, ha! ha! - în loc să vă reprezint pe dumneavoastră pe lîngă dînsa şi să mă ofer s-o însoţesc în sat. Şi cu ce drept i-aş impune tovarăşei dumneavoastră de călătorie serviciile mele cavalereşti? Ca s-o fac, nu am încă titluri, nici procura. De altfel, trebuie să va spun câ am un foarte dezvoltat simţ al situaţiilor pozitive de drept. Pe scurt, găsesc că poziţia mea este corectă, corespunde situaţiei generale, corespunde mai ales sentimentelor sincer pe care le am faţă de dumneavoastră, mynheer Peeperkorn, şi cred

câ am dat un răspuns satisfăcător întrebării pe care mi-aţi pus-o -în adevăr aţi avut intenţia să mă întrebaţi.

— lata un răspuns foarte plăcut, răspunse Peeperkorn. Ascui desfătare involuntară micile dumitale cuvinte, tinere. O iau razna şi lucrurilor o înfăţişare acceptabilă. Dar satisfăcătoare... nu. R^asP ^ dumitale nu mă mulţumeşte pe deplin... iarta-ma daca, în felul a dezamăgesc. Te-ai slujit mai adineauri, draga prietene, de c ^. „rigorism", comentîndu-mi anumite concepţii pe care ţi le-am

cat. însă şi în vorbele dumitale există, deopotrivă, o oarecare

adică ceva aspru şi silit, care mi se pare câ nu se potriveşte