Muntele vrăjit expunere premergătoare

C'est une abdication, spuse ea. Ştia de nebunia noastră? _J\f-am putut-o tăgădui, Clavdia. O ghicise după ce am refuzat să te ne frunte, în faţa lui. Prezenţa sa în acest moment este mai mult • bolicâ decît reala, dar îmi îngădui să o fac, acum?

Cu un gest brusc şi o mica mişcare din cap, Clavdia ridica fruntea, - chizînd ochii. Hans Castorp îşi apleca buzele pe fruntea ei. Privirile afenii, de animal, ale malaiezului supravegheau scena, îndreptate într-acolo, arătîndu-şi numai albul ochilor.

Marea stupiditate

Vom mai auzi încă o dată glasul doctorului Behrens — sa-l ascultăm cu luare-aminte! Poate că-l auzim pentru ultima oara! Pînă şi această poveste va avea un sfîrşit; cea mai mare parte a timpului său a trecut sau, mai curînd: desfăşurarea conţinutului său a căpătat un asemenea avînt, încît nu mai poate fi oprită, iar durata sa muzicala se apropie, deopotrivă, de sfîrşit, astfel că nu vom mai avea poate prilejul să ascultăm vocea sprintenă şi locuţiunile proverbiale ale lui Radamante. îi spunea lui Hans Castorp:

- Castorp, bătrîne prietene, te plictiseşti. Faci o mutră lunga, îţi citesc

în fiecare zi pe frunte proasta dispoziţie. Eşti un tip blazat, Castorp, te-a

«terat senzaţionalul şi dacă nu ţi se propune în fiecare zi cîte o noutate

^e Pnmâ clasă, bombăni şi stai îmbufnat tot timpul sezonului mort. Am

dreptate sau nu?

Hans Castorp nu răspunse, şi această atitudine dovedea ca într-adevăr gmdurile păreau sâ-i fie destul de întunecate.

rn dreptate, ca întotdeauna, îşi răspunse Behrens sie însuşi. Şi mai ^. ea difuza aici otrava nemulţumirii, dumneata, cetăţean nega-

aut '• ' ^Vec*^{ea ca nu e}sti deloc părăsit de Dumnezeu şi de oameni, că d H e au un ochi asupra dumitale, că nu te-au pierdut din vedere,

R_âh. ^eu' Si că încearcă în permanenţă şi fără răgaz să te distreze.

°atrinul f? u

venif • ^{ens ma}i este încă pe-aici. Dar sa lăsam gluma, băiete! Mi-a

'^naint h ^Uurnnezeu mi-e martor că am avut nopţi de insomnie mai

av_ut "* ^{sasl c}eva care să te mulţumească. S-ar putea spune că am ^e iluminare — şi adevărul este ca aştept multe de la această

698

THOMAS MANN

Plecarea

idee, adică nici mai mult, nici mai puţin decît dezintoxicarea şi dumitale triumfala la o data de o proximitate nebanuita.

Faci ochii mari, urma el după o pauză calculata, deşi Hans C

nu-i făcuse mari deloc, ci-l privea cu un aer somnolent şi distrat-

orp

Şi nici nu banuieşti ce vrea sa spună batrînul Behrens. lata cum stau lucru 1

Este ceva care nu merge la dumneata şi nu se poate ca acest lucru scăpat onoratei dumitale apercepţii. Nu merge în sensul ca fenome de intoxicare nu mai corespund de mult afecţiunii dumitale pulmona care este, incontestabil, foarte ameliorata. Nu numai de ieri ma gîndesc la asta. lata aici ultima dumitale fotografie... Sa apropiem puţin de lumina acest obiect magic. Vezi, nici cel mai mare cîrcotaş şi pesimist cum zice împăratul nostru, n-ar mai găsi aici mare lucru de observat Mai multe focare sînt pe de-a-ntregul resorbite, cuibul de infecţii s-a micşorat şi s-a conturat mai precis, ceea ce, savant cum eşti, nu se poate sa nu ştii că e un indiciu de vindecare. Totuşi, aceasta stare de lucruri nu explica prea bine oscilaţiile neregulate ale febrei dumitale, tinere; iar medicul este obligat sa caute alte cauze.

Hans Castorp dădu din cap, exprimînd doar o curiozitate politicoasa şi atît.

- Acum, Castorp, te vei gîndi, bineînţeles, ca batrînul Behrens este obligat sa recunoască imediat ca tratamentul sau a fost greşit. Dar, astfel nu vei face vreun pas înainte şi nu te vei arata la înălţimea situaţiei dumitale şi a batrînului Behrens. Tratamentul n-a fost greşit, dar s-ar putea sa fi rămas unilateral. Mi-a apărut posibila eventualitatea ca simp-tomele dumitale sa nu se datoreze exclusiv tuberculozei şi deduc aceasta probabilitate din faptul ca astăzi, într-adevar, nu mai este deloc cazul sa le explicam astfel. Trebuie ca tulburările dumitale au o alta origine-După mine, ai coci.

Potrivit profundei mele convingeri, repeta consilierul sublinun afirmaţia, după ce înregistra mişcarea din cap care se impune partea lui Hans Castorp, ai strepto - ceea ce de altfel nu este un mo fii înspaimîntat. _a

(Nu putea fi vorba de spaima. Fizionomia Iui Hans Castorp e F mai degrabă un soi de recunoaştere ironica, fie a perspicacităţii căreia se afla, fie a noii demnităţi cu care consilierul îl inves

din

ipoteza.)

vani¹*¹

- Nu e nici un motiv să fii cuprins de panica, relua acesta, formulele de încurajare. Coci are toata lumea. Orice imbecil are

MUNTELE VRĂJIT

699

• de ce sâ fii mîndru. De cîtava vreme ştim chiar ca poţi perfect de â ai streptococi în sînge şi sa nu prezinţi nici un simptom vizibil

' fecţie- Sîntem în prezenţa acestui fapt pe care mulţi dintre confraţii

tri nu-l cunosc şi anume ca sîngele poate conţine tuberculi fara nici

fel de consecinţa. Am ajuns chiar foarte aproape de presupunerea ca berculoza n-ar fi altceva decît o boala a sîngelui.

Hans Castorp găsi acest lucru foarte interesant.

_ în consecinţă, cînd spun strepto, relua Behrens, nu trebuie, bineînţeles, sa-ţi reprezinţi imaginea unei boli grave. Analiza bacterio­logică a sîngelui ne va arăta daca aceşti corpusculi care sînt de resortul meu s-au instalat într-adevăr la dumneata. Dar numai tratamentul cu streptovaccin — căci va trebui sa-l aplicam daca lucrurile stau astfel — ne va arăta dacă aceasta este originea stării dumitale febrile. Iată calea pe care va trebui s-o urmăm, draga prietene, şi aşa cum ţi-am mai spus, socotesc că rezultatul va fi cu totul neaşteptat. Deşi tuberculoza se întinde uneori la nesfîrşit, totuşi se întîmplâ şi sâ te vindeci foarte repede şi de boli de acest soi, iar daca într-adevar vei reacţiona la aceste injecţii, peste şase saptamîni te vei simţi ca peştele în apa. Ce părere ai? Batrînul Behrens veghează, nu-i aşa?

-Pentru moment nu-i decît o ipoteza, răspunse Hans Castorp, farâ entuziasm.

- O ipoteză care se poate confirma, o ipoteza foarte fecunda, răs­punse consilierul. îţi vei da seama cît este de fecunda cînd vei vedea descind cocii în culturile noastre. Mîine dupa-amiaza te vom înţepa,

torp, 'ti ^v°m lua sînge; după toate regulile artei bărbierilor de ţara. ^{s e} o plăcere în sine şi nu va putea avea asupra corpului şi sufletului ^dumitale decît efecte dintre cele mai fericite...

^ans Castorp se declara dispus sa se supună şi acestei variaţii, şi ^{1 con}silierului pentru atenţia pe care i-o acordase. Cu capul ple-

Pe umăr, îl privi pe Behrens cum se depărta. Intervenţia şefului se se exact la momentul critic; Radamante interpretase cu destula _no J°cul fizionomiei şi starea de spirit a oaspetelui de pe munte, iar p_{e c} ^exP^erienţa era destinata - chiar în mod special destinata, lucru t_reac. ^{e a}Wel _ni_ci _nu_i _ascunsese _ _sa_] ajute pe Hans Castorp sa Putea P^unctul mort la care ajunsese de cîtava vreme, aşa cum se ^u'ui ir, ^^{n ex}presia sa care o amintea exact pe aceea a raposat-

°ăChim rînrl ■ •

.. >-ina anumite hotarîn neînduplecate şi anumite sudan se

J

700

THOMAS MANN

Dar asta nu este tot. Nu numai ca Hans Castorp părea sa fi

ajuns l_a

un asemenea punct mort, dar acest lucru îi apărea adevărat pentru 1 întreaga, pentru tot, pentru „ansamblu" sau mai curînd: i se părea ne" ^ puit de greu sa deosebească, în cazul de faţă, particularul de gener I n la neobişnuitul sfîrşit al relaţiilor sale cu o anumita personalitate d tulburările de tot felul pe care acest sfîrşit le provocase în sanatoriu ' h cînd Clavdia Chauchat părăsise din nou comunitatea celor de-aic' sus; de la despărţirea care avusese loc, la umbra tragica a unei m ■ renunţări, din respect pentru defunct, între tînara femeie şi cel care s tutuise cu stapînul şi suveranul ei, deci, de la aceasta cotitura - tînârul ' i se părea că ceva şchiopată atît în lume cît şi în viaţa; ca toate mergeau din ce în ce mai prost şi ca îl cuprindea o nelinişte crescîndâ; ca şi cum un demon ar fi pus mîna pe putere, un demon periculos şi bufon, care juca de multă vreme un rol însemnat, dar care îşi proclamase de curînd autoritatea fără rezerve, inspirînd o teroare misterioasa şi sugerînd gînduri de fugă — un demon care se numea stupiditatea.

Se va socoti poate că autorul îşi încarcă paleta cu prea mult roman­tism, asociind cuvîntul stupiditate principiului demonic şi afirmînd ca producea o teroare misterioasă. Şi totuşi, nu este un basm, iar noi urmărim foarte exact trăirea personală a simplului nostru erou - pe care o cunoaştem, este adevărat, dintr-o sursă ce scapă oricărui control - şi care dovedeşte că stupiditatea poate căpăta în anumite împrejurări acest caracter şi inspira asemenea sentimente. Hans Castorp privea în jurul lui... Şi nu numai că vedea lucruri lugubre, îngrijorătoare, dar înţelegea ce vedea: viaţa în afara timpului, viaţa nepăsâtoare şi fără speranţe, viaţa ca destrăbălare a unei stagnări active, viaţa moarta. Totuşi, aceasta viaţă era activă în felul ei; toate soiurile de ocupaţii erau practicate, dar din cînd în cînd una dintre ele degenera într-o modă furibundă in faţa căreia toată lumea se supunea cu fanatism. Astfel, pasiunea pen fotografiile de amatori deţinuse întotdeauna un loc important în iu „Berghof '-ului; de două ori pînă atunci - căci dacă ramîneai, aici, -un timp suficient de îndelungat, asemenea epidemii se puteau rep deşi această pasiune degenerase timp de săptămîni şi de luni într-o ^ unie generală, astfel încît nu era nimeni care, cu expresia conce cu capul înclinat deasupra unui aparat proptit de coşul pieptului- ■ declanşeze un obiectiv, iar copiile circulau la nesfîrşit în timpul De multa vreme camera obscură pusa Ia dispoziţia celor internaţi corespundea necesităţilor. Se camuflau cu perdele negre fere-uşile de la balcoanele camerelor şi se meşterea, la lumina roş

entrata, .sâim (.«ei-

MUNTELE VRĂJIT

701

băile

, chimicale pînă cînd un incendiu a fost cît pe ce sa izbucnească,

udentului bulgar de la masa „ruşilor bine" nu i-a lipsit mult sa fie ' f rmat în cenuşă, după care administraţia a interzis aceasta îndelet-în camere. De altfel, procedeul simplu de a fotografia înceta sa " ' intereseze. Se lansară fotografiile executate la magneziu şi foto-fiile în culori după procedeul Lumiere. Se treceau din mînă în mîna rt te ^g persoane care, surprinse de fulgerul magneziului, cu ochii f _si cu figurile palide şi convulsionate, păreau cadavrele unor oameni sasinaţi, pe care cineva i-ar fi aşezat în picioare. Iar Hans Castorp ăstra o placă înrămata cu carton care, atunci cînd era privita în trans­parenţă, îl înfăţişa între doamna Stohr şi domnişoara Levi cea cu pielea de fildeş, prima într-un tricou albastru ca cerul, cea de-a doua într-unui purpuriu, cu o figura bronzata şi printre flori de păpădie galbene, dintre care una îi era înfiptă la butonieră, totul pe un fond de gazon de un verde de culoarea veninului.

Mai exista şi mania de a colecţiona mărci poştale, care, practicata permanent de anumiţi pacienţi, devenea uneori o nebunie generală. Toată lumea lipea, schimba, trafica. Toată lumea era abonata la reviste filatelice, coresponda cu firme speciale din toată lumea, cu asociaţii de amatori, se cheltuiau sume neverosimile pentru cumpărarea anumitor timbre rare şi acesta era chiar cazul unor pacienţi a căror avere nu îngăduia decît cu greu şederea de luni şi ani în acest aşezamînt luxos.

Această epidemie ţinu pînă cînd un alt snobism îi lua locul, bunul-gust unpunînd stocarea şi consumarea cu nesaţ a unor mari cantităţi de cio­colată, de cele mai diferite mărci. Toata lumea avea buzele negre, iar Produsele cele mai apetisante ale bucătăriei „Berghof '-ului nu mai erau apreciate de pîntecele îndopate şi stricate de Milka-Nut, chocolat ci la ^Teme d'amandes, Marquis-Napolitains şi de limbile de pisică învelite ^{m f}oite aurii.

esenele de purceluşi, executate cu ochii închişi, distracţie inaugu-

w r-o seară de carnaval de către cea mai înalta autoritate a sanato-

.^{§1 căre}ia, de atunci, toata lumea i se deda adesea, aduseră moda

^r geometrice de răbdare, cărora le era dedicat, în anumite

^con ^C' ^întreS^u' efort mintal al pacienţilor „Berghof-ului, fiindu-le

^manif ⁶ ^^{îna Ş}* ultimele gînduri ale muribunzilor în supremele lor

^mriul ^an.^^{e ener}gi^e- Timp de saptamîni întregi, sanatoriul trai sub

^Cercuri ' ^ur* ^cornplicate care se compunea din nu mai puţin de opt

Perf_Orrn ^ ^m'^ci şi din mai multe triunghiuri înscrise unul într-altul.

^{era ca} această figura sa fie desenata dintr-o singura linie;

702

THOMAS MANN

dar adevărata măiestrie consta să o execuţi cu ochii strîns legat' pe care, exceptînd anumite greşeli de estetică, lipsite de impo numai procurorul Paravant a fost în stare sâ-l duca pîna la canat pi era stapînit în chip deosebit de aceasta manie a preciziei.

Ştim ca se dedicase matematicilor, am aflat chiar din gura silierului aulic şi cunoaştem ruşinoasa origine a acestei toane ale c efecte calmante l-am şi auzit elogiindu-le. Ea potolea aţîţarea simţuri şi daca toata lumea ar fi urmat exemplul procurorului, anumite masu de prevedere care trebuisera luate de curînd, ar fi fost fara îndoial inutile.

Aceste masuri constau în special din închiderea tuturor trecerilor dintre balcoane, adică dintre balustrada şi pereţii de sticla mata, cu nişte uşiţe pe care baieşul venea sa le încuie peste noapte, cu un surîs jovial începînd de atunci, camerele de la etajul întîi, care dădeau pe veranda, erau foarte căutate, pentru ca, odată trecuta balustrada, se putea merge din balcon în balcon, pe deasupra acoperişului de sticla. Daca însă n-ar fi fost decît procurorul, nu s-ar fi simţit desigur nicidecum nevoia să se recurgă la aceasta nouă restricţie. Periculoasa ispita căreia, din cauza sosirii unei anumite Fatma egiptene, îi căzuse prada Paravant, era de mult înfrînta şi aceasta fusese ultima care îi mai aţîţase simţurile. Procurorul se aruncase cu o ardoare înteţită în braţele zeiţei cu ochii limpezi şi-i lăuda puterea calmanta în termeni extrem de edificatori, iar problema care zi şi noapte pusese stapînire pe gîndurile lui, căreia el îi dedica toata stăruinţa şi tenacitatea sportivă de care era în stare şi p^e care odinioară — înainte de a pleca într-un concediu ce ameninţa sa devină o pensionare definitiva - o practicase pentru a duce în ispita şi alţi nefericiţi infractori - aceasta problema nu era alta decît cvadratura cercului.

Funcţionarul dezrădăcinat căpătase, în timpul acestor studii ale sa convingerea ca încercările prin care ştiinţa pretindea a fi stabilit vmp bilitatea realizării acestei figuri geometrice nu erau demne de încr şi ca soarta nu-l îndepărtase de umanitatea inferioară a lumii celor * ^ nu-l adusese aici decît pentru ca-l alesese ca sa coboare aces transcendent în domeniul posibilităţilor terestre. lata cum îşi ^ve misiunea. Desena cercuri şi calcula oriunde s-ar fi aflat, acoper titaţi enorme de hîrtie cu figuri, litere, cifre, simboluri alg^eD ^_a figura sa bronzata, figura unui om în aparenţa perfect sanato . ^ expresia absenta şi îndărătnica a maniacului. Conversaţia sa se ^ în exclusivitate şi cu o înfricoşătoare monotonie numa¹

MUNTELE VRĂJIT

703

ului proporţional pi, aceasta fracţie care te ducea la exasperare şi ⁿ _e geniul umil al unui calculator numit Zacharias Dase o stabilise P . _» „: «îr,a la a doua suta zecimala — şi asta într-un mod fastuos

tuit pentru că doua mii de zecimale n-ar fi epuizat cu nimic mai if «ansele de a obţine o precizie, de altfel irealizabila. Toata lumea

anatoriu fugea de filozoful chinuit, căci aceia pe care reuşea sa nă mîna erau siliţi sa-i rabde şuvoiul de vorbe înflăcărate, menite sa-i f ca sa simtă ruşinea şi oprobriul pe care iraţionalitatea iremediabila a estei proporţii mistice le constituiau pentru spiritul omenesc. Inutili­tatea veşnicelor înmulţiri ale diametrului cu pi - pentru a determina perimetrul pătratului superior razei, deci pentru a stabili aria acestui cerc, îl făcea pe procuror sa treacă prin crize de îndoiala. Se întreba dacă, de la Arhimede încoace, omenirea nu complicase inutil soluţio­narea problemei şi daca aceasta soluţionare nu era, în realitate, de o sim­plitate copilărească. Cum? Nu se putea face oare din orice cerc o linie dreaptă? Nu se putea oare schimba orice dreapta într-un cerc? Uneori Paravant se credea foarte aproape de marea descoperire. Era văzut ade­sea, seara tîrziu, stînd la masa lui, în sufrageria goala şi prost luminata. Aşeza cu grija un fir în forma de cerc şi, prin surprindere, îl întindea ca-ntr-o amară reverie. Consilierul aulic îl încuraja uneori în melancolica sa obsesie, ba chiar i-o şi întreţinea. Nefericitul i se adresa o data şi lui Hans Castorp, apoi încă o dată, deoarece întîlnise la acesta o înţelegere prietenoasa faţă de misterul cercului. îi demonstra tînarului impasul cifrei pi cu ajutorul unui desen foarte precis în care, cu preţul unui efort neînchipuit, înscrisese un cerc între un poligon exterior şi unul interior cu laturi minuscule şi nenumărate, executat cu cea mai mare exactitate ^{a care} Putea ajunge un om. Dar restul, deci curba, care scapă în mod ^c Şi spiritual raţionalizării şi calculului — aceasta — spunea procu-

^cu laica tremurînd — acesta reprezenta pi! Hans Castorp, cu toata I ^V0IIHa lui, manifesta mai puţin interes pentru pi decît pentru inter-p ° ^sau- îi spuse că totul nu era decît o iluzie, îl sfătui pe domnul ^ nt sa nu se entuziasmeze prea mult pe parcursul acestei cercetări la î ' ^^esP^re punctele fara întindere din care se compunea cercul de p_rec ^putul sau ce nu exista şi pîna la sfîrşitul care nu exista mei atît, s_ensu] ^{Ş1 des}Pre melancolia înfumurata a veşniciei care, fara a avea ^v°rbj h ^6Une^ direcţii, se urmarea numai pe sine în sine însăşi, şi îi mod_tr ^Oate acestea cu o cucernicie atît de potolita, încîi exercita, în ^or> o influenţă calmantă asupra procurorului.

¹ I