Muzica uşoară
Muzica ușoară este genul de artă muzicală de divertisment destinat unui public foarte larg. Acest gen de muzică a atins cel mai înalt nivel de dezvoltare în secolul al XX-lea. Genul respectiv de muzică include muzica modernă de dans, diverse cîntece, piese pentru orchestre de estradă şi ansambluri vocal-instrumentale.
Trăsăturile specifice ale muzicii ușoare sînt simplitatea, melodicitatea, accentul pe vocal şi ritm cu puţină atenţie faţă de partea instrumentală. Forma principală şi practic unica în muzica ușoară este cîntecul. Textele cîntecelor, de obicei, sînt dedicate sentimentelor şi trăirilor personale.
Datorită faptului că este adresată unui public foarte larg şi mai ales popularităţii sale, muzica de ușoară are un rol important în educaţia estetică a generaţiei tinere.
Fiecare regiune a lumii are specificul său în ceea ce priveşte combinarea ritmurilor muzicii ușoare cu muzica naţională. Muzica ușoară din Moldova este strîns legată de melodiile populare din folclor.
Muzica ușoară a atins nivelul cel mai înalt de dezvoltare în anii 60 ai secolului al XX-lea. În primul rînd, este vorba despre activitatea formației „Noroc” (mai tîrziu „Contemporanul”). Colectivul a fost fondat în cadrul Filarmonicii Naţionale din oraşul Chişinău în 1967 de către Mihai Dolgan, muzician şi compozitor talentat. Piesele acestei formaţii au devenit cunoscute nu numai în Moldova. Cîţiva ani buni cîntecele acestei trupe se numărau printre cele mai populare printre cele 240 de milioane de locuitori ai URSS. Grupul are o mulţime de admiratori şi astăzi, care încearcă să găsească înregistrările rare, să afle cît mai multe despre formaţia „Noroc”. Căci acea muzica a fost creată prin îmbinarea talentului, gustului estetic, studiilor sale, dar ţi tradiţiilor muzicale populare. Ea aducea faimă estradei moldoveneşti, iar melodiile au rămas în memoria multor oameni. Cu toate că formaţia a trecut prin desfiinţare, atitudine negativă din partea autorităţilor, cîteva redenumiri şi schimbări ale componenţei formaţiei, ansamblul continuă să ne bucure cu creaţia sa. Formația vocal-instrumentală „Noroc” a lăsat o fonotecă modestă ca volum, însă de o calitate excelentă. Trebuie să amintim printre formaţiile artistice ale anilor '70 şi '80 ale secolului al XX-lea „Sonor”, „Orizont”, „Play”, formaţia lui Ion Аldea-Teodorovici, care scriau şi interpretau o muzică superbă de nivel mondial, dar şi interpreţii care evoluau solo S. Rotaru, N. Cepraga, M. Codreanu, A. Lazariuc, O. Ciolacu, N. Crulicovschi, V. Cojocaru, I. Suruceanu, Şt. Petrache, Iu. Sadovnic, G. Ţopa ş.a. Trebuie să menţionăm neapărat şi compozitorii moldoveni, care în toţi aceşti ani au compus muzică frumoasă şi de calitate pentru cîntăreţii de estradă – Е. Doga, B. Polin, А. Chiriac, Т. Chiriac, V. Gorgos, I. Аldea-Teodorovici, P. Teodorovici, I. Enachi, C. Rusnac, I. Raiburg, D. Radu, М. Oţel şi mulţi alţii.
Muzica ușoară contemporană este show-business în primul rînd cu popularitatea foarte mare a formațiilor şi interpreţilor.
Nu putem să nu menţionăm formaţia „O-Zone”, cunoscută în întreaga lume. Marşul lor triumfal prin hit-paradele europene a început în anul 1999, cînd a apărut albumul lor de debut „Dar, Unde Eşti...”− este primul album din istoria muzicii ușoare moldoveneşti, care a dăruit ţării noastre 8 șlagăre din cele 11 cîntece care sînt în album. După succesul din Moldova, muzicienii (în 2002) au pornit să cucerească publicul românesc. Au reuşit să obţină un contract cu o casă de discuri şi pe piaţa românească a apărut un nou album − „Number 1”. Compoziţia principală a acestui album fiind cîntecul „Numai tu”, care curînd a devenit șlagăr. Dar succesul adevărat a venit doar în toamna-iarna anului 2002, după ce a apărut compoziţia „Despre tine”. Cîntecele formației „O-Zone” au devenit şi mai populare datorită radioului şi televiziunii, iar numărul admiratorilor lor a crescut fulgerător pînă la zeci de mii. Punctul culminant al acestui succes a fost plasarea pe primă poziţie într-un clasament atît de prestigios precum „Romanian Top 100 Singles Chart”. Entuziasmat de acest succes, formația lansează încă un single − „V.I.P”. Albumul „Number 1” a devenit cel mai vîndut album din România de la începutul anului 2003. În octombrie 2008 singl-ul Rihanna & T. I. „Live Your Life”, care conţine un sample din megahit-ul „Dragostea din tei” a ocupat un loc de frunte în prestigioasa hit-paradă din întreaga lume − Billboard Hot 100.
În Moldova se organizează frecvent festivaluri şi concursuri, care scot în valoare persoanele talentate şi le oferă posibilitatea să-şi manifeste talentul şi să se afirme în industria muzicii uşoare moderne. Printre cele mai populare pot fi numite concursul „Steaua Chişinăului”, festivalul „Faces of Friends” din Cahul, festivalul „Vocile de aur”, („Steaua Elatului”), festivalul-concurs musical „Moldova − patria mea”, în mod special trebuie să menţionăm festivalul-concurs internaţional al tinerilor interpreţi „Cîntecele lumii”. Alături de diferite evenimente muzicale din ţară, începînd cu anul 2005, interpreţii din Moldova reprezintă ţara la concursul european de prestigiu „Eurovision” şi participă activ la multe alte festivaluri internaţionale. Printre cele mai prestigioase, trebuie să menţionăm Premiul Mare obţinut la festivalul „Новая волна – 2003” de la Iurmala obţinut de către Nelly Ciobanu şi Premiul Mare de la acelaşi festival obţinut de Natalia Gordienco.
Ansambluri de muzică ușoară
Akord
Formatia a fost fondată în 2007 ca formaţie pop cu elemente pop-rock.
Componența trupei „Akord” – Igor Stribiţchi, Igor Sîrbu şi Victor Răilean.
Igor Sîrbu a studiat la Colegiul de Muzica „Șt. Neaga”, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Igor Stribiţchi la fel a studiat la Colegiul de Muzica „Șt. Neaga”, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Victor Răilean a absolvit Școală de muzică „Al. Stîrcea”, Școală de pictură și școala de stilism.
Primul concert a avut loc la Palatul Național. Albumul de debut al trupei ̶ „Cerul care ne-a unit”.
Au lansat videoclipul „În ochii mei”.
Formația a participat la diferite concursuri și show -uri. La festivalul-concurs ”Grigore Grigoriu” (România) formatia „Akord” a obţinut premiul IV.
Catharsis
Formaţia „Catharsis” a fost fondată în anul 1997, apoi Ion Raţă şi Mihai Budurin devin membri ai formaţiei. Membrii formaţiei sînt absolvenţii ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte plastice, au ascultat lecţii la Asociaţia Folcloriştilor.
Concertul de debut în faţa publicului a fost susţinut de muzicieni pe scena Palatului Naţional în anul 1998.
CD-ul de debut „Ce timp frumos”, a fost înregistrat în anul 1999. În 2000 a apărut un album nou - „Anul 2000”. „Vino în al nouălea cer”, iar în 2003 – al treilea album lui „Catharsis”, după care muzicienii au filmat două videoclipuri: „Vino” (regizor - Igor Cobîleanschi) pe versurile Violetei Grigore şi „Urare” (regizor - Vlad Druc) pe versurile lui Gheorghe Vodă. Ultimul album pe care l-a înregistrat formaţia – „De 10 ani spre Catharsis” (2008).
Versurile cîntecelor formaţiei „Catharsis” sînt scrise pe versurile binecunoscuților poeţi Mihai Eminescu, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu, Tudor Arghezi, Andrei Vartic ş. a.
Formaţia „Catharsis” a concertat în localităţile din Moldova, dar şi în Rusia, Germania, România, SUA, Kazahstan, Azerbaidjan şi altele. Au participat la festivalul „Două inimi gemene”, unde au prezentat un nou aranjament al cîntecului „Bucuraţi-vă prieteni”. „Catharsis” a participat şi la festivalul-carnaval „Virginia Beach World 2000” (SUA).
În prezent fiecare dintre solişti are un proiect solo. Mihai Budurin şi-a luat şi un nou nume scenic nou - Martin.
Millenium
Formația a fost fondată în anul 1997 de către Vlad Gorgos − conducătorul și animatorul ei. Membri ai ansamblului sînt 7 tineri între 16 și 25 de ani. Toți muzicienii la momentul fondării erau elevi la liceele de muzică din Chișinău „Ciprian Porumbescu” și „Serghei Rahmaninov”. În prezent, membrii formației sînt profesioniști cu studii superioare.
Formația are 50-70 de concerte pe an, participă la festivaluri și concursuri naționale și internaţionale din Bulgaria, Rusia, Spania, Franța, România.
Prin „Millenium” au trecut deja trei generații de artişti: Natalia Gordienco, Sergiu Cuzencov, Nadin Trohin, Sergiu Cojocaru.
Repertoriul este foarte variat și include doine, balade, colinde în prelucrări moderne.
Premii:
• Premiul Mare la Festivalul (Belarus, 1998),
• Laureați ai Concursului studențesc (France, 1998),
• Premiul Mare la Concursul „Slaveanskii bazar” ( Belarus, 1999),
• Premiul Mare la Concursul „Rojdestvenskie vstreci”(Estonia, 2000),
• Premiul Mare la Concursul „VEO VEO” (Spania, 2002),
• Premiul III la Concursul „Cerbul de Aur” (Romania, 2003),
• Premiul Mare la Concursul „Tineretul Balcanic” (Bulgaria, 2006),
• Premiul Mare la Concursul „VEO VEO” (Spania, 2007).
Noroc
Formația Noroc a fost fondată în anul 1967 la Chișinău de compozitorul Mihai Dolgan.
De-a lungul anilor, componenţa trupei a suferit multe schimbări. În diferite perioade în componența ansamblului erau binecunoscuții artiști ca Valeriu Găină, Iurie Sadovnic, Anatol Neamţu, Gheorghe Ţopa, Anatol Bivol, Ricu Vodă, Nina Gorbani, fraţii Cazacu, Liviu Ştirbu, Valentin Goga, Ion Aldea–Teodorovici, Lidia Botezat, Ion Suruceanu,Valeriu Gorgos şi alţii.
Concertul de debut a avut loc la Filarmonica Națională din Chișinău 1966. În 1968 - apare primul disc al formaţiei „Noroc”.
În anul 1970 formaţia „Noroc” a participat la Festivalul Internaţional „Lira Bratislavei”, unde a primit premiul „Simpatia publicului”, pentru piesa „De ce, de ce”. După acest eviniment trupa a plecat într-un turneu prin Ukraina și a trebuit să pleace cu turneu în America de Sud, dar a fost desfiinţată fără dreptul de a mai activa în Moldova, prin ordinul nr. 477 din 16 septembrie 1970, semnat de ministrul Leonid Culiuc. Motivele – lipsa disciplinei, absenţa unei orientări ideologice sănătoase și promovarea unor valori artistice de calitate slabă.
Apoi o parte din membrii formației „Noroc” au fost angajați în Ucraina, la Filarmonica din Cherkask, unde au activat timp de un an. În anul 1973 are loc o nouă dezmembrare a grupului. La Chișinău au revenit numai Ion Suruceanu, Mihai Dolgan şi Lidia Botezatu. Iar în luna mai a anului 1974, se permite reîntregirea formaţiei, dar sub un alt nume – „Contemporanul”, în componența formatiei erau Mihai Dolgan, fraţii Cazacu, Valentin Goga, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu.
În anul 1980 – „Contemporanul” participă la festivalul „Cîntecul anului” din Uniunea Sovietică.
La studioul cinematografic „Moldova-Film” apare documentarul „Contemporanul".
În anul 1985 – Formaţia „Contemporanul” a revenit la numele – „Noroc”.
Lui Mihai Dolgan i s-au conferit titluri onorifice – „Artist al Poporului” (1988) și „Cavaler al Ordinul Republicii” (2001).
În octombrie 2007 a fost lansat volumul „Taina vieţii mele”, despre viaţa şi activitatea muzicianului Mihai Dolgan. Cartea reprezintă istoria legendarei formaţii „Noroc” și date despre vieţia compozitorului.
În martie 2008, Mihai Dolgan a încetat din viaţă.
O-Zone
Formaţia de muzica pop „O-Zone” a fost formată în anul 1999 de către Dan Bălan şi Petru Jelihovschi la Chişinău.
În 1999 trupa a lansat albumul lor de debut, „Dar, unde esti…”.
Componenţa formaţiei a suferit schimbări: în 2001, este constituită din Dan Bălan, Radu Sîrbu şi Arsenie Toderaş.
În august 2002 trupa a lansat al doilea album, „Number one”.
În noiembrie 2003, formaţia a luat parte la concursul „MTV Europe Music Awards”.
În anul 2004−al treilea album − „Disco-Zone”. Hitul „Dragostea din tei” din acest album a rămas o lungă perioadă de timp în primele rînduri ale topurilor de muzică uşoară din lume. În 2005, albumul a fost numit unul dintre cele mai bine vîndute titluri din acest an. Cu toate acestea, la 14 ianuarie 2005, grupul se desfiinţează.
Formaţia a filmat o serie de clipuri video:
• „Numai tu” – 2000
• „Dispre tine” – 2003
• „Dragostea din tei” – 2004
• „De ce plîng chitarele” − 2004
Formaţia a susţinut mai multe concerte în Republica Moldova, România, Rusia, Suedia, Germania, Franţa, Italia şi alte ţări europene.
Orizont
Ansamblul vocal − instrumental „Orizont” a fost creat în 1976 sub conducerea lui Oleg Milstein.
După stil acesta reprezintă o combinație de blues, jazz, rock, funk şi elemente de muzică soul − un aşa-numit stil „fuzion”. VIA „Orizont” a fost unul dintre primele ansambluri din URSS care a interpretat acest gen de muzică.
Ansamblul „Orizont” a avut cea mai numeroasă componenţă față de toate celelalte formaţii de acest gen de pe scena sovietică.
Componenţa iniţială a ansamblului „Orizont” include:
• Grupul de viori: Leonid Rabinovici, Tatiana Grecul, Tatiana Vasilieva, Ilia Radu-Raizman;
• fanfara: Albert Lîsenco, Vladimir Bessmennîi, Eric Maianov, Alexandr Slobodschii, Valerii Savici;
• secţiunea ritm: Liviu Ştirbu, Ian Lempert, Evghenii Podachin, vocalişti: Alexandr Opriţa, Alexandr Noscov, Nina Crulicovscaia, Dmitrii Smochină, Svetlana Rubinina, Ştefan Petrache;
• inginerul de sunet Ian Berman
Mai tîrziu, ansamblului i se alătură secţiunea de ritm: Oleg Baltaga, Nicolai Caragea, Serghei Burţev;
• fanfară: Alexei Salnicov, Grigorii Mihailov;
• vocalişti: Larisa Gelaga, Vasilii Rotari, Eugene Rotaru.
Debutul muzical al ansamblului a avut loc pe 1-10 martie în anul 1977, în cadrul festivalului anual de muzică „Mărţişor”. Ansamblul este invitat să evolueze în programele muzicale ale Televiziunii Centrale şi Radioului Unional.
Ansamblul „Orizont” a participat la programele muzicale şi de divertisment, cum ar fi: „Telerevelion”, „Poşta de dimineaţă”, „Cîntecul anului” şi altele. Firma „Melodia” a lansat discuri de vinil cu piesele noi ale ansamblului „Orizont”, în total au fost înregistrate 4 discuri mari: „Ансамбль Оризонт” (1978), „Мой светлый мир” (1982), „Настроение” (1983), „Кто виноват” (1991).
În anul 1978, „Orizont”, obţine victoria la Concursul Unional televizat „S pesnei po jizni”. Ansamblul Orizont a participat la festivaluri unionale de prestigiu: „Palanga-78”, „Spicul de aur” la Alma-Ata, „Toamna Muzicală” din Bielarus, „Stelele de mai” din Moscova „Primăvara Ala-Too” în Frunze, „Toamna Muzicala”, în regiunea Stavropol, „Zorile Caucazului” în Groznîi, etc.
Din 1982, grupul începe să lucreze la Filarmonica din Stavropol, deoarece în republică ansamblul a fost persecutat în mod repetat de către autorităţi, fiind învinuit că este orientat spre valorile occidentale.
Formaţia avea succes nu numai în Uniunea Sovietică, dar şi în străinătate.
În anul 1994, ansamblu „Orizont” a fost desfiinţat
Interpreți de muzică ușoară Burlacu Geta
S-a născut la 22 iulie în anul 1974, în oraşul Bălţi, Republica Moldova.
A început să cînte la vîrsta de şapte ani. A învăţat să cînte la vioară la şcoala de muzică din Bălţi. A absolvit clasa de vioară la Colegiul Muzical din Bălţi.
În anul 1993 a intrat la Conservator, Catedra muzica uşoara şi jazz (Chişinău).
Geta Burlacu este laureată şi premiantă a nenumăratelor festivaluri internaţionale de jazz, de muzică uşoara şi folclor din astfel de ţări ca România, Franţa, Germania, Spania, Danemarca, Ucraina, Belarus.
În 2006 a fost bursieră a Fundaţiei Soros, compartimentul „Muzică”.
În 2007 G. Burlacu participă la un turneu împreună cu renumitul proiect cubanez „Buena Vista Social Club”. În anul 2010 concertează cu formaţia lui Alex Calancea.
În 2008 a reprezentat Moldova la Concursul International Eurovision cu melodia „Century of Love”.
Discografie:
2005 – „Ce n-aş da...”
2008 – „La poarta pămîntului”
2009 – „O sete nebună”
2010 – „Cine iubeşte”
Ciobanu Nelly
S-a născut la 28 octombrie 1974.
A studiat la Colegiul de Muzică din oraşul Tiraspol, Republica Moldova. A debutat în anul 1993, în duetul „Master Dinamit”.
Cîntă în 11 limbi: moldovenească, rusă, engleză, italiană, şi chiar coreeană.
Este laureată a numeroaselor concursuri internaţionale: în anul 1998, a cîştigat premiul II la Festivalul „Yalta – 98” (Ucraina), în 1999 – Premiul mare la concursul „Discovery” în Bulgaria (pentru interpretarea cîntecului compozitorului Liviu Ştirbu), premiul II la festivalul „Vocea Asiei” (Alma-Ata, Kazahstan), în anul 2000 − premiul I la festivalul „Slavianskii Bazar” din Belarus, medalia de bronz la „Jocurile Delfice” în Rusia în 2002, premiul de aur al festivalului „Primăvară de aprilie”(Coreea de Nord ), în anul 2003 − premiul II la festivalul „Novaia volna” în Iurmala, Grand Prix la concursul. „K. Shulzhenko” (Kharkiv). În 2009, a reprezentat Republica Moldova la concursul „Eurovision”.
Ciolacu Olga
Olga Ciolacu s-a născut la 10 octombrie 1949 în satul Lozova, raionul Străşeni, Republica Moldova.
În anii 1967-1971 îşi face studiile la Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău, facultatea regie. După absolvire devine regizor la Televiziunea de Stat.
În anii 1977-1979 Olga Ciolacu e solista a Ansamblului de țigani. În 1980-1982 – este solista a Orchestrei de muzică populară „Fluieraș” în cadrul Filarmonicii Naționale. 1983-1993 – Olga Ciolacu e solista a Orchestrei Radioteleviziunii de la Chișinău. Din anul 1994 lucrează ca director artistic al Teatrului de revistă „Olga Ciolacu”.
Pe parcursul întregii sale activităţi muzicale are multe turnee artistice internaționale.
I s-au conferit următoarele titluri onorifice: Artistă Emerită a Republicii Moldova (1988), Artistă a Poporului Republicii Moldova (1995). A fost decorată cu Medalia „Meritul civic” (1993) şi Ordinul „Gloria Muncii” (1999).
Acest duet a debutat în anul 1982 cu cîntece compuse de compozitorului Ion Aldea-Teodorovici.
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954 în Republica Moldova la Leova. În anii 1961-1969 a învățat la şcoala de muzică „Ştefan Neaga”, apoi în anii 1969-1973 − la şcoala medie de muzică din Tiraspol. 1987 – anul absolvirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte plastice. A avut experiență profesională ca saxofonist în ansamblul vocal-instrumental „Contemporanul”, conducător formației „diate”, conducător artistic al teatrului „M. Eminescu”. În 1982-1992 – cântă în duet cu soția sa Doina Aldea-Teodorovici. Au înregistrat muzică ușoară la Radio Chișinău. Ion Aldea-Teodorovici a scris peste 300 de cântece pentru copii, cântece patriotice, lirice, și muzică pentru filme „Disidentul”, „Iona”, „Ce te legeni, codrule”. I-a fost conferit titlul onorific: Artist Emerit din Republica Moldova (1989), iar post-mortem − Ordinul Republicii (1992).
Doina Aldea-Teodorovici s-a născut la 15 noiembrie 1958 în Republica Moldova la Chişinău. A început să studieze pianul de la vîrsta de şase ani. După absolvirea școlii medii în 1975, intră la Universitatea de Stat de la Chişinău, facultatea de filologie. A activat la Universitatea pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău (1979-1982), la Academia de Muzică Teatru şi Arte plastice (1988). A fost dansatoare în ansamblul de dansuri populare „Moldovenească”, cu care a avut numeroase turnee în Rusia, Germania, Alger, Mongolia, Iugoslavia ș. a. I-a fost conferit titlul onorific: Artistă Emerită a Republicii Moldova (1992), iar post-mortem − Ordinul Republicii (1992).
Karizma (Alexa)
Nume adevărat: Fesenco Olga.
S-a născut la 03ianuarie în anul 1988.
A studiat la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău.
A participat la diverse festivaluri internaţionale: în România, Ucraina, Turcia, Belgia, Franţa, Spania, Italia și Canada.
A obţinut premii la multe festivaluri: Locul II la „Steluţele Mării”, România (2003); Locul III la „Perlele Berlinului”, Germania (2003); Locul II la „Kaunas 2004”, Lituania (2004); Locul II la „Micul Prinţ”, Moldova (2004); Locul II la „Opus Buen Viaje”, Spania (2006). În septembrie 2005 a participat la Seara Basarabenilor „Cerbul de Aur”, România.
Activitatea artistică include colaborări cu binecunoscuţii compozitori si textieri: Mihai Dolgan, Marian Stîrcea, Georgeta Voinovan, Corina Boahe, Andrei Strîmbeanu, Efim Krimerman ş. a.
În 2009 îşi schimbă numele scenic în Karizma. În același an Karizma a obținut Marele Premiu la Festivalul de Muzica ușoară din Mamaia (România).
În 2010 a lansat videoclipul „On my way”.
Lazariuc Anastasia
S-a născut la 6 iulie în anul 1953, în comuna Băcioi, municipiul Chişinău, Republica Moldova. Îşi face studiile la Școala muzicală-profesională „Ștefan Neaga” din Chișinău, secția Dirijat–coral.
În anul 1972, devine solista formației „Sonor” de la Filarmonica de la Cernăuţi din Ucraina, colaborează cu televiziunile de la Moscova, Sanct-Petersburg, Kiev, Minsk.
În anul 1973, cîștigă premiul al II-lea la festivalul Cîntecului de la Liepaia, Lituania.
Din 1977, timp de 16 ani a fost solista Orchestrei Radio-Televiziunii de la Chişinau.
A colaborat cu compozitorii de muzică uşoară Ion Aldea-Teodorovici , Petre Teodorovici, Anatol Chiriac, Nicolae Caragea, Daria Radu, Mihai Constantinescu.
A evoluat în duet cu: Iurie Sadovnic, Anca Ţurcaşiu, Gheorghe Gheorghiu, Mihai Constantinescu.
Pe parcursul carierei sale a avut turnee în SUA, Canada, Laos, Germania, Polonia etc. Din 1972 interpreta a participat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale: 1973 ̶ cîştigă premiul al II-lea la festivalul Cîntecului de la Liepaia (Lituania), 1979 ̶ laureată a Concursului international „Garoafa roşie” (Soci), 1979 ̶ diplomată a Concursului televizat „Cu' cîntecul prin viaţă” (Moscova).
Titlul de Artistă Emerită a Republicii Moldova îi este oferit în 1982.
Discografie: „Primăvara” (1983); „Cred în dragoste” (1985); „Ochii mei” (1987); „La Est şi la Vest de Prut” (1991); „Adio tristeţe” (1993); „Maria” (1994); „Anastasia”, (1995); „Cine poate şti” (1997); „Cu tine” (2000); „Destin” (2003).
Rotaru Sofia
S-a născut la 9 august în anul 1947 în satul Marşeniţa, Nouă-Suliţă, regiunea Cernăuţi, Ucraina.
În anii 1964-1968 a studiat la şcoala medie de muzică din Cernăuţi (dirijat coral şi domră). În anii 1969-1974 a studiat la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” de la Chişinău (dirijat coral).
Lucrează în calitate de solistă a Filarmonicii de la Cernăuţi din anul 1971 pînă în anul 1975.
Are multe turnee artistice internaţionale, cîntă la diferite concursuri şi festivaluri.
Premii: Medalia de aur la festivalul mondial al tineretului şi studenţilor (1968, Sofia), Premiul I la Festivalul „Orfeul de aur” − 1973, Burgas, Bulgaria, Premiul II la Festivalul de muzica uşoară − 1975, Sopot, Polonia, Premiul Ostrovski (1976).
I-au fost conferite titlurile onorofice: Artistă a Poporului din Ucraina (1976), Artistă a Poporului din Republica Moldova (1984), Artistă a Poporului din U.R.S.S. (1988), Ordinul Republicii Moldova (1997), Ordinul „Meritul civic” (Rusia, 2002).
Stratan Cleopatra
Cleopatra Stratan s-a născut la 6 octombrie în anul 2002 la Chișinău.
Cleopatra este fiica cîntărețului Pavel Stratan. Primul album al Cleopatrei a fost înregistrat în 2006 − „La vîrsta de 3 ani”, fetița a cîntat singură acompaniată de tatăl ei.
Primul single lansat a fost „Ghiță” care a devenit foarte repede un șlagăr şi a urcat în topurile muzicale. Așa, mica Cleopatra a devenit cea mai mare vedeta autohtonă. Melodia „Ghiţă” a avut un succes răsunător și în alte țări precum Anglia, Taiwan, Coreea, Mexic, Spania și Japonia.
Albumul „La vîrsta de 3 ani” a fost remarcat de compania „Cat Music”, i s-a decernat Dublul Disc de Platină. Unele din piese Cleopatrei Stratan au fost traduse în limba engleză, spaniolă, și rusă.
Cleopatra este înscrisa de 6 ori în Cartea Recordurilor („Guinness Book”) ca cel mai tînăr talent care are propriul său album, ca cel mai tînăr muzician care a primit 3 premii MTV, ca cel mai tînăr interpret care a avut un hit, care s-a menţinut 6 săptămîni pe primul loc la nivel național, ca cel mai tînăr artist care a primit un onorariu de 10.000 euro pentru o singură piesă, ca cel mai tînăr cîntăreț care a susținut un concert de 2 ore în fața unui public numeros și ca cel mai tînăr artist de succes.
După albumul de debut Cleopatra Stratan a lansat încă 2 albume, 7 videoclipuri, și o păpușă care-i poartă numele − Cleopatra.
În prezent lucrează asupra unui album nou de muzică populară.
Suruceanu Ion
Este născut la 9 septembrie 1949, în satul Suruceni, municipiul Chişinău, Republica Moldova.
În 1964 este admis la Colegiul de Cultură Fizică si Sport, pe care îl abandonează în favoarea Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga”, unde studiază pianul şi fagotul.
În 1968 este interpret de muzică uşoara în cadrul formaţiei „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan. În 1986, artistul devine solist al Filarmonicii de la Chişinău, al orchestrei de muzică simfonică şi de estrada a Radioteleviziunii din Chişinău.
În 2004, Ion Suruceanu este decorat cu „Ordinul Republicii”.
I s-au conferit titlurile: „Artist Emerit” (1985), „Artist al poporului” (1990), „Meritul Civic” (1993). În 2004, Ion Suruceanu este decorat cu „Ordinul Republicii”.
Discografie: „Сеньорита Грация” (1986), „Зачем” (1986), „Мария” (1987), „Незабудка” (1989), „Одну только песню пою” (1986), „Большое солнце” (1987), „Ninge floarea de tei” (2000), „20 лет спустя. Песни Яна Райбурга” (2003), „Roze, roze” (2004).
Ursu Adrian
S-a născut la 31 august 1983.
În 1993 devine elev la Şcoala de Arte din Ialoveni, mun. Chișinău. În anul 1994 – obţine Marele Premiu la Festivalul Concurs al Copiilor Talentaţi „Micul Prinţ”.
Este absolvent al Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga”, catedra „Teoria Muzicii” şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, catedra „Muzică Uşoară şi Jazz”, facultatea „Canto Estradă”.
Are o activitate artistică bogată în Moldova și peste hotare.
A primit premiul III la Festivalul Concurs „Maluri de Prut” (1999) secţiunea Creaţie și Premiul 3 la Festivalul Concurs „Maluri de Prut” (2000), secţiunea Interpretare. În anul 2000 obţine Premiul III la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia 2000” România, În anul 2001 Premiul Special pentru prezenţă scenică deosebită şi artistizm la Festivalul Internaţional „Discovery – 2001” (Varna, Bulgaria). Premiul III la Festivalul Internaţional „More druzei” (Ialta). Premiul III la Festivalul Internaţional „Na hvîliah Sviteazea” (Ucraina). În anul 2002 Laureat al Festivalului – Concurs „Slaveanskii Bazar”
În anul 2003 lansează primului album etno „La bine şi la greu …”. În anul 2003 – a obținut Premiul Anual „Hitul Anului 2003”.
În anul 2004 devine moderator al emisiunii „De la 5 la 10”, astăzi – „Ring Star”.
În anul 2004 primeşte Premiul Anual „Pentru stil masculin de vedetă – Vip Fashion 2004”, şi Premiul Anual „Hitul Anului 2004”.
În anul 2005 a lansat albumul „Etno Boom – Cu drag de etno, cu drag de lume”.
În anul 2007- lansează un nou album de muzică uşoară – „Mă iubeşti?”.
În anul 2010 Adrian Ursu lansează primul său videoclip – „Jumătate eu, jumătate tu”.
A colaborat în cariera sa muzicala cu Natalia Barbu și Natalia Gordienco.
Dostları ilə paylaş: |