În loc de argument

CAPITOLUL II

Condiţii naturale

“Aici, în şoptitul izvoarelor şi în freamătul codrilor, a răsunat pentru întâia oară frumoasa noastră doină – şi nu e pârâu, nici plai, de care să nu fie legată o amintire scumpă sufletului nostru” (Geo Bogza)

1) Elemente de ordin geologic

Evoluţia geologică a teritoriului comunei Dalboşeţ se încadrează depresiunii Almăj. Aspectele actuale ale reliefului comunei Dalboşeţ, cât şi ale zonelor limitrofe (vecine) sunt rezultatul unei evoluţii îndelungate care începe în miocen, odată cu formarea bazinului marin ce unea culoarul Mehadiei cu bazinul Sicheviţa de pe Dunăre¹ .Înainte de formarea bazinului marin, rama cristalin-muntoasă înconjurătoare, din partea de nord-vest, era unită cu cea din sud-est, formând axul unui singur masiv muntos, care lega Munţii Semenicului cu Munţii Almăjului.

Geografii G. Posea şi V. Gârbacea (1961)² pe baza datelor geologice, precum şi după formele de relief păstrate în depresiune deosebesc următoarele etape principale în evoluţia paleogeografică a acestei zone:

1. 
   etapa formării bazinului tectonic şi sedimentarea (umplerea) sa;
   
2. 
   etapa formării nivelului de 500-600m, de pe rama muntoasă nordică;
   
3. 
   etapa formării generale a culmilor depresiunii;
   
4. 
   etapa conturării tuturor formelor de relief.
   

Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Dalboşeţ ca şi al zonelor limitrofe (învecinate) este alcătuit din formaţiuni sedimentare dezvoltate pe un fundament cristalin (fig. 2).

Şisturile cristaline aparţinătoare domeniului getic sunt atribuite culmilor vestice ale Munţilor Almăjului, care sunt considerate a fi mai vechi decât Proterozoicul superior.

Aceste formaţiuni cristaline aparţin seriei de Sebeş-Lotru şi sunt reprezentate prin roci care aparţin faciesului amfibolitelor³. Între acestea se deosebesc paragnaise şi micaşisturi cu muscovit şi biotit, adesea cu granat şi disten, cu care se asociază amfibolite şi filoane de aplite sau pegmatite, în parte retrometamorfozate. În părţile nordice ale culmii Blidaru, micaşisturile apar la zi pe areale restrânse la locul numit Poiana lui Ţâcnej.

Primele depozite sedimentare care se dispun transgresiv peste fundamentul cristalin, aparţin Cretacicului superior şi se găsesc dezvoltate pe culmea Sicheviţa, între satul Ravensca, la vest şi culmea Oreaviţa, la est. Cercetările efectuate acum 30 de ani au pus în evidenţă trei orizonturi, din care cel bazal a fost atribuit Cenomanianului⁴ Transgresiv, peste şisturile cristaline se găseşte orizontul gresiilor calcaroase şi al calcarelor grezoase organogene.

Calcarele grezoase sunt mai dezvoltate pe Tâlva Toroniţa, vârful Năsovăţului şi culmea Pucioasa. În partea sudică a comunei Dalboşeţ, între Şopotul Scurt şi Ravensca, peste formaţiunile turoniene urmează un orizont de conglomerate.

Începând din Neozoic, ca urmare a mişcărilor laramice petrecute în catena carpatică, între Munţii Semenicului şi ai Almăjului ia naştere depresiunea Almăj (Bozovici) în care s-au acumulat depozite terţiare aparţinând Neogenului.

Cristalinul fundamentului se află la o adâncime ce variază între 265m sub comuna Bozovici, 344 m lunca Nerei şi atinge maximum de 534 m sub Dalboşeţ⁵.

Tortonianul este bine dezvoltat în depresiune, ajungând la o grosime de 350m⁶. Litologic s-au deosebit patru orizonturi:

- orizontul bazal nisipos-argilos cu intercalaţii de pietrişuri; conglomerate şi marno-argile cu cărbuni;

- orizontul inferior cu pietrişuri şi nisipuri (numite Strate de Dalboşeţ) este alcătuit din pietrişuri friabile sau slab cimentate, cu grosimi de 100-120m.

Odată cu depunerea ultimelor nivele de nisipuri şi pietrişuri aparţinând stratelor de Dalboşeţ, se întrerupe legătura dintre depresiunea Bozovici şi depresiunea Mehadia-Caransebeş.

- orizontul marnelor şi argilelor rubanate (numite Strate de Şopot) are grosimea de 100-150m.

- orizontul superior de pietrişuri şi nisipuri reprezintă faza finală de colmatare a Depresiunii Almăj. De o deosebită importanţă sunt aceste depozite de suprafaţă, formate în ultimele perioade geologice, prin schimbarea (remanierea) rocilor puse în loc în perioade geologice anterioare.

Î

Figura 2

n Munţii Almăjului predomină şisturile cristaline de tipul micaşisturilor, gnaiselor şi şisturilor muscovite, ce se înscriu prin reliefuri domoale, prelungi, faţă de semeţia celor calcaroase.

În folclorul local din Moceriş, se vorbeşte despre acest lac, fapt ce ne dovedeşte că poporul cunoaşte existenţa lui.

„Se povesteşte din băbăluc că pe aici, la Moceriş, era demult un lac mare, care se întindea de la cetatea Dragomireana, de pe malul ălălalt al Nergănului, până sub coasta noastră. Şi era lung de vreo 20 de km, de la Bozovici până în cheile Nergănului, la Buceaua – cum zicem noi la Şopotu Nou.

Peste cetatea asta era stăpân obărcneazul Almăj. Se zice că la nunta unei fete a lui, toţi nuntaşii or plecat de la cetate cu şăicile peste lac, că să duceau la biserica care era aici la noi în pădure, sus la Ţîrcoviţa. Când vineau năpoi de la biserică, după ce s-or cununat, după nămiază, s-o iscat o furtună mare, un vifor tare, de s-or răsturnat mai multe şăici baş în mijlocul lacului, iarna. S-o răsturnat şi şaica cu mireasa, fata obărcneazului şi s-o înecat.

Atunci obărcneazul o trimis chinezii lui care erau la nuntă ca să scoată toţi oamenii din satele lor şi să rupă stâncile La Stănuri, în cheile Nergănului. Acolo se văd şi acum doi păreţi drepţi de stâncă şi urmele sfredelelor, cum o tăiat cu ele. Aşa or slobozît apa până secară lacul de tot. În două zile gătară, că or fost mulţi oameni şi în loc de nuntă făcură îngropăciune miresei cu bucatele pregătite pentru nuntă.

De atunci i se zice Valea Almăjului, adică valea pe care a secat-o obărcneazul Almăj şi o rămâneat a lui şi a copiilor lui, cât vor fi trăit.”

(Povestită de bătrânul Iosif Lala din Moceriş în 1932 – informaţie de la preotul Ion Negrei, Moceriş 1974)

Piemanturile (dealurile) sunt acoperite cu depozite fine formate din argile şi marne, de aceea aici au loc procese de degradare şi alunecări. Terasele joase ale Nerei sunt alcătuite din cuverturi lutoase, luto-nisipoase de grosimi mari şi pietrişuri cu fragmente de şist cristalin depuse în Pleistocen. Depozitele Holocenului superior se află cantonate în valea Nerei şi a afluenţilor ei, în alternanţă de pietrişuri rulate, nisipuri şi mâlurile luncii.

Gândindu-ne la ceea ce pământul poate oferi omului spre o cât mai deplină folosinţă, la prima vedere s-ar părea că teritoriul comunei Dalboşeţ îşi limitează destul de mult resursele avuţiei sale. Acestea consistă numai în fertilitatea solului, iar ca resurse ale subsolului în depozite de pietrişuri şi nisipuri indispensabile oricărei construcţii, la care putem adăuga argilele folosite pentru fabricarea cărămizilor.

Totuşi prospecţiunile efectuate de inginerul austriac Karoly Papp în 1909 şi grupul de geologi ai Institutului Geologic Român în perioada 1952-1956 au semnalat existenţa pe teritoriul comunei Dalboşeţ a unor rezerve de cărbuni lignit bogat în gudron, minereu de fier, mică în plăci de mari dimensiuni, cupru şi aur în nisipul râurilor.