Încheiat azi, 28 iulie 2016 în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Sighişoara



Yüklə 240,62 Kb.
səhifə4/4
tarix26.07.2018
ölçüsü240,62 Kb.
#59213
1   2   3   4

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian precizează că indiferent de calitatea organizării festivalului de către asociaţia domnului Pancu, acest festival a existat şi înainte, mulţi ani a fost organizat de către primărie şi nu au existat nici un fel de probleme. Consideră că nu este necesar să-şi asume în totalitate acest eveniment pentru că până la urmă el aparţine oraşului. Pentru Consiliul local şi executiv acest festival este important şi trebuie să aibă continuitate. Nu este important cine îl organizează, importantă este legalitatea lui. Încă din anii trecuţi, a atras atenţia asupra situaţiei domeniului public, iar acest lucru, domnul Pancu nu l-a aflat din presă, ci de la dânsul, pentru că s-a discutat în şedinţele de consiliu local acest lucru.

Domnul Bănărescu Eduard intevine şi precizează că pentru încheierea unui contract de finanţare este necesară parcurgerea a două etape. Comisia de evaluare şi selecţie a proiectelor decide calificarea proiectelor, iar a doua, se fundamentează de către Direcţia Relaţii publice în Consiliul local, constând în propunerea de finanţare a proiectelor calificate. Comisia în sine nu are atribuţii de a acorda bugete, domeniul public. În procesul - verbal din 15 iunie, a specificat şi a solicitat, chiar domnul Simo Tiberiu, care a făcut parte din comisie a întrebat dacă acest buget este corect întocmit, în condiţiile în care se solicitau sume. S-a solicitat în cadrul aceleiaşi comisii prezentarea dovezii a minim 10% din finanţare în condiţiile în care, celălalt deponent nu a prezentat această dovadă. A rugat comisia şi secretarul comisiei să facă precizarea că în calitatea sa de preşedinte de comisie şi teatrolog să poată lua cunoştinţă împreună cu comisia despre ceea ce propun acei oameni. Poate se puteau compensa acei 10% cu un serviciu artistic, cultural, dar a ajuns la concluzia că nu se califică administrativ. Personal consideră că cineva s-a pronunţat foarte repede, interpretând într-un singur sens acea comunicare. Faptul că nu a fost declarat câştigător, nu a fost invitat să semneze contractual şi orice acţiune culturală sau de altă natură care nu se încadrează în proiect începând cu data semnării proiectului nu poate fi considerată eligibilă. Această situaţie a întâlnit-o la mai multe proiecte şi împreună cu membrii comisiei s-au consultat şi s-a căzut de comun acord.... Problema s-a pus economic, nu politic! Problema domnului Pancu a fost că a solicitat în acel buget domeniul public şi de aici s-a intrat sub incidenţa altei legi.

Domnul Micle Cristian partener şi colaborator al Asociaţiei Teatrul Scena, analizând actele şi regulamentul privind Legea nr. 350/2005 aprobate prin hotărâre de consiliu local, asistă la o tergiversare şi aruncare ,,a mingii dintr-o curte într-alta.” Nu se înţelege de ce se tergiversează organizarea acestui festival, de ce se lasă să se înţeleagă că s-a dat drumul unor fonduri fără să fie analizat fondul cauzei?! Spune că atât legislativul cât şi executivul ar trebui să-şi asume acest lucru pentru că Festivalul Medieval este un eveniment care priveşte oraşul, ţara,…..

Intervine doamna secretar care îl întreabă dacă i se adresează personal şi o consideră responsabilă de neorganizarea festivalului.

Domnul Micle Cristian răspunde că nu, ci pur şi simplu se uita la dânsa.

Doamna secretar îi răspunde că doar dorea să ştie acest aspect, este obişnuită să fie învinovăţită pe nedrept.

Domnul Micle Cristian continuă expunerea şi este convins că dacă se dorea organizarea acestui eveniment, se putea! Ar dori să se găsească soluţii pentru a se vedea ce se poate face. În ceea ce priveşte domeniul public, Teatrul Scena, prin proiectul depus nu a solicitat închirierea domeniului public şi nu înţelege de ce se pune accent pe închirierea domneniului public?! Ştie că între Primăria Sighişoara şi Teatrul Scena există un parteneriat în derularea acestui eveniment.

Doamna secretar îl întrerupe şi îl întreabă despre ce este vorba, ea nu ştie de existenţa acestui parteneriat.

Domnul Micle Cristian face referire la cele stinse...

Doamna secretar precizează că din punctul dânsei de vedere juridic acestea nu mai există fiind expirate.

Domnul Micle Cristian răspunde că şi din punctul dânsului de vedere.

Doamna secretar întreabă atunci despre ce discutăm....

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian intervine şi precizează că anual domeniul public a fost acordat gratuit, iar ulterior Teatrul Scena sau Asociaţia Turistică Sighişoara l-au subînchiriat comercianţilor contra cost, iar legea spune clar că se acordă gratuit terenul ....indiferent că se numeşte taxă de participare sau bilet de spectacol. Anul trecut cu ocazia festivalului s-au promis trei recorduri cel mai mare steag, cel mai mare covrig, cea mai lungă spadă, care se doreau a fi omologate, iar în felul acesta Sighişoara să ajungă în Cartea Recordurilor. Nu s-a întâmplat aşa! Ba mai mult, într-o emisiune Apropo TV de pe Pro TV, acel covrig a fost aspru comentat ca urmare a modului de lucru lipsit de igiena elementară (mâini murdare, ş.a.m.d.). Este destul de des întrebat ce se întâmplă cu acea piatră (soclu) pe care era expusă sabia?

Domnul Pancu precizează că acea sabie a fost vandalizată………….

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că a fost vandalizată, dar între timp a dispărut şi dacă nu se montează măcar să se ridice acel pietroi de pe domeniul public.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan spune că doreşte să-i explice domnului Pancu (pentru că s-a simţit de două ori vizat, atunci când s-a pus în discuţie comisia de contestaţii şi apoi comisia juridică), că se află într-o confuzie pentru că acele contestaţii care nu-l priveau, n-au fost respinse ca fiind nule şi nefondate, oricum nu puteau fi în acelaşi timp şi nule şi nefondate, ci au fost respinse cu o anumită motivare şi anume în principal, aceea de nefondate. Terminarea procedurilor de contestaţii, deschideau calea următoarelor etape pentru atingerea scopului final şi anume finanţarea. Executivul le-a cerut o părere cu privire la proiectul care urma să devină proiect de hotărâre şi care urma să fie pus în discuţia consiliului. Dânşii s-au pronunţat în calitate de comisie juridică, şi nimeni nu poate spune că nu ar fi competenţi să dea un aviz de legalitate cu privire la un viitor proiect.

Domnul Pancu precizează că domnul consilier local Burghelea Bogdan – Ioan i-a comunicat domnului primar... informându-l asupra deciziei stabilite, domnul primar neavând altă soluţie a ieşit şi a comunicat presei. Din punctul lui de vedere asta înseamnă antepronunţare!

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan spune că nu există antepronunţare nici din punctul dânşilor de vedere, nici al domnului primar. În ceea ce priveşte avizul comisiei juridice în urma reproşului făcut ,,s-a înţeles greşit!”. Îl întreabă pe domnul Pancu modalitatea de încasare a taxei de participare?!

Domnul Pancu arată că se face în baza unui contract care este întocmit pe acelaşi tipic al hotărârii de consiliu local Sighişoara din anii trecuţi, nu este schimbat absolut nimic (n.n. nu există un tipic al hotărârii de consiliu).

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan doreşte să afle de la domnul Pancu dacă taxa de participare este în funcţie de suprafaţa spaţiului…..

Domnul Pancu arată că este în funcţie de cine …cu ce vine …. Se întreabă dacă aceste discuţii nu trebuiau lămurite înainte pentru a nu se ajunge în această situaţie.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan precizează că dacă se percepe o taxă de participare diferită în funcţie de spaţiul ocupat pe domeniul public, chiar dacă este bine disimulată este totuşi o formă de închiriere.

Domnul Pancu arată că disimularea este o altă poveste care nu aparţine dreptului. Îl roagă pe domnul consilier să arunce o privire peste proiectul dânsului să constate că a prevăzut în proiect această taxă, nefiind vorba de disimulare.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan îl contrazice şi precizează că atunci când spune că este o taxă de participare iar această taxă prin înfăţişare şi efect reprezintă o formă ascunsă de subînchiriere.... Dar nu ar fi nici o problemă dacă se primeşte gratuit domeniul public şi mai departe se transmite gratuit dar, se transmite mai departe cu taxă, plăteşte şi cel care subînchiriază. Din câte a înţeles, anul trecut s-a plătit şi salubrizarea spaţiului.

Domnul Pancu menţionează că a fost informat greşit, că se aruncă în spaţiul public, presă, Consiliul local..... anumite lucruri neadevărate, dându-şi seama că nu este informat.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan precizează că de acest lucru este sigur informat, în condiţiile în care primeşte gratuit domeniul public şi o parte din bani de la bugetul local, nu este posibil ca o parte să aibă numai foloase iar cealaltă ponoase. Un contract construit pe o astfel de bază este nul.

Domnul Pancu Liviu menţionează că suma întregului proiect este de 450 mii lei. Din partea primăriei este alocată suma de 130 mii lei, restul sumei provine din contribuţii proprii, taxe de participare, taxe de spectacole, sponsorizări, etc. Ţine să menţioneze că anul trecut primăria a locat suma de 129.500 lei, iar costurile totale au ajuns la aproximativ suma de 140 mii lei depăşind practic banii alocaţi de către primărie.

Domnul consilier local Şoneriu Mihai – Marcel îl întreabă câte bilete au fost vândute anul trecut?

Domnul Pancu răspunde 18 mii de bilete!

Domnul consilier local Şoneriu Mihai – Marcel întreabă câte bilete se vindeau înainte ca Teatrul Scena să preia acest festival. Roagă ca, doamna Marian Adriana să răspundă la această întrebare, poate ştie.

Doamna Marian Adriana spune că înainte de Teatrul Scena au mai fost şi alţii!

Domnul consilier local Şoneriu Mihai – Marcel precizează că au fost 40 de mii şi ceva de bilete vândute, apoi 30 de mii de bilete vândute, ceea ce înseamnă că numărul spectatorilor a scăzut, de ce? A doua întrebare pentru domnul Pancu este de ce înainte să se încheie un contract cu Primăria Sighişoara, a făcut public programul festivalului pe o reţea de socializare? Consideră că a adus un prejudiciu de imagine oraşului nostru.

Domnul Pancu precizează că nu a comunicat nici o informaţie în acest sens.

Domnul consilier local Duma Felix arată că festivalul de la Sighişoara a fost vândut şi la Ardud.

Domnul consilier local Şoneriu Mihai – Marcel spune că festivalul de la Ardud a avut aceeaşi temă ca şi cel de la Sighişoara, unde domnul Pancu organizează şi festivalul medieval cu tema Shakespeare.

Domnul Pancu precizează că Festivalul Sighişoara Medievală pe care dânşii au dorit să-l iniţieze ar fi fost vârf de lance într-un mecanism medieval cu alte trei primării şi consilii locale care s-au pus la aceeaşi masă şi au construit un eveniment comun. În urma discuţiilor personale purtate şi începute cu ambasadorul Angliei (este prima oară când declară asta în spaţiul public), Sighişoara Medievală ar fi fost pe un traseu şi vârf de lance.

Domnul Micle Cristian vine de la Ardud şi spune că festivalul s-a bucurat de un real succes, primind aprecieri internaţionale şi nu consideră că ar fi fost o problemă faptul că acest festival a început la Ardud şi se continuă la Sighişoara.

Domnul consilier local Matei Ovidiu –Daniel doreşte explicaţii privind situaţia drumului din zona submonument care a devenit impracticabil în urma ploilor din ultima perioadă.

Domnul Bădulescu Aurelian precizează că acolo este o situaţie de urgenţă în zonă care nu poate fi supusă controlului şi intervenţiei. Orice problemă de teritoriu de pe domeniul public sau privat trebuie gestionată de seviciul de urbanism şi se ştie că suntem în mare întârziere cu P.U.G. – ul şi P.U.Z.-urile.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian în calitate de membru în comisia de repartizare a A.N.L. doreşte să ştie care este problema utilităţilor în cazul locuinţelor A.N.L., pentru că după cum se ştie nu s-a repartizat nimic.

Domnul viceprimar Toth Tivadar precizează că, în ceea ce priveşte gazul totul este în regulă, urmează să se facă probele individuale pe fiecare apartament. În momentul de faţă, se lucrează la apa pluvială care în proporţie de 60-70% este finalizată, contractul cu energia electrică a fost semnat.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că în luna mai, consilierii U.I.P.S. au depus un proiect privind reducerea taxelor pentru clădirile nerezidenţiale. Este vorba despre acele impozite unde cota era de 1,3%, care au aruncat în aer tot ce înseamnă comercianţi, spaţii comerciale. Consilierii U.I.P.S. nu au votat acest proiect, ştiind că acestea vor fi consecinţele şi din nefericire au avut dreptate. Din luna mai şi până astăzi nu au primit nici un răspuns.

Doamna secretar precizează că pe ordinea de zi a şedinţei din luna mai 2016 a fost această petiţie, însă la acea şedinţă nu s-a aprobat ordinea de zi, ca atare nu s-a putut discuta. Deci, are cunoştinţă despre petiţie, prin care se solicita promovarea unui proiect, nefiind vorba despre un proiect în sine (n.n. a fost pe ordinea de zi consilierii au avut cunoştinţă de conţinutul ei).

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian spune că o altă problemă o reprezintă eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru firmă care se eliberează după câte ştie după o H.C.L. din anul 1992. Există societăţi care şi-au schimbat firma, au aceeaşi activitate, aceeaşi firmă luminoasă, dar s-au trezit că trebuie să-şi autorizeze totul.

Doamna secretar spune că a încercat să găsească soluţii, să înţeleagă, şi să o asimileze cu o autorizaţie de construcţie de casă. Are cunoştinţă despre aceste probleme şi se doreşte rezolvarea lor, numai că în timp şi comercianţii trebuie să încerce să intre în legalitate.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian solicită o informare cu privire la modalitatea organizării concursului pentru postul de manager la Spitalul Municipal şi anume condiţiile de concurs, dacă au fost respectaţi toţi termenii legali, toate procedurile pentru a-şi putea face o idee cu privire la situaţia care este acolo. De asemenea, s-au depus semnături pentru executiv, pentru a se vedea ce se poate face cu acea piaţă şi, nu în ultimul rând, găsirea de soluţii pentru canalizarea de pe centru, dat fiind faptul că, în ultima perioadă, centrul a fost inundat, iar după părerea dânsului undeva este înfundat dar şi datorită faptului că străzile din jurul centrului nu sunt asfaltate şi aduc de pe versanţi iarbă, pietre, care înfundă.

Domnul viceprimar Toth Tivadar precizează că s-a verificat degajarea de la pasarela de la catedrală, unde există o ieşire în caz de debit foarte mare în râul Târnava; este curată, funcţională, dar suspectează o problemă venită de la construirea fostului hotel Cavalerul şi a sălii de sport de la Şcoala generală “Miron Neagu” care au introdus apa pluvială în sistem. Consideră că este necesar un studiu general, foarte corect întocmit pentru tot oraşul. Există două străzi, Nicolae Iorga şi Română unde canalizarea s-a refăcut în ultimii 20 de ani (cel puţin aşa susţine domnul inginer Fabian). O situaţie specială este la casetele în forma literei ,,U” la ,,Pârâul Câinelui” care au o vechime de 40 de ani şi care nu au fundaţie. Acele îmbinări iniţial au fost fixate, dar apa a lucrat şi au început să se mişte. Doamna directoare de la Şcoala generală ,,Miron Neagu” a făcut câteva sesizări la Apele Române, pentru că la un moment dat în subsolul şcolii au fost infiltraţii. Au venit specialişti, au constatat, au transmis un răspuns, iar ulterior au spus că aceste lucrări vor fi cuprinse în bugetul din 2014, dacă nu, în cel din 2015. Doamna directoare, văzând că nu s-a mai făcut nimic în acest sens, nici în anul trecut, a revenit cu o adresă. A primit răspuns, au fost specialiştii noştrii pe teren (cu doamna directoare nu s-au întâlnit), au constatat că nu sunt probleme grave, pârâul nu este colmatat în zona respectivă şi au sugerat să se facă hidroizolaţie în interior, după o documentaţie completă.

În continuare preşedintele de şedinţă îi dă cuvântul domnului consilier local Dunduc Gabriel care recomandă o variantă mai bună pentru desfăşurarea şedinţelor de consiliu local, care sunt publice, în condiţiile în care tot mai mulţi cetăţeni doresc să participe.

Preşedintele de şedinţă precizează că desfăşurarea şedinţelor de consiliu local se face conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local, iar conform acestuia se anunţă preşedintelui de şedinţă participarea cu 15 minute înainte de începerea şedinţei.

Doamna secretar precizează că a acceptat această soluţie pentru că era o problemă vitală, dar nu doreşte să devină un obicei, câtă vreme există o sala unde se desfăşoară şedinţele de consiliu, şi nu alta amenajată în acest scop şi câtă vreme convocarea s-a făcut în data de ….la ora de ….. în sala de şedinţe a Consiliului local, adică în sala în care ne aflăm acum.

Domnul consilier local Ciotloş Ioan spune că într-o şedinţă anterioară a ridicat problema curăţeniei în oraş. Se adresează domnului viceprimar, recomandând o mai bună colaborare a societăţilor care deservesc primăria respectiv, S.C. Ecoserv S.R.L., S.C. A.T.T. S.A., S.C. Schuster Ecosal S.R.L. Să se ia exemplul oraşelor care stau bine la capitolul ordine şi curăţenie şi dă exemplu Braşovul. De asemenea, parcările şi în mod deosebit parcarea ,,Sigma” unde parchează autocarele cu turişti, în condiţiile în care plouă. O altă situaţie este ştrangularea traficului la ieşirea din Sighişoara spre Tg. Mureş, unde distanţe de câţiva kilometrii se parcurg în ore. Acest şantier dureză de 3 - 4 ani şi trebuie văzut ce se întâmplă cu aceste lucrări, de ce se tărăgănează?

Domnul primar intervine şi spune că a discutat cu prefectul judeţului această problemă şi se pare că nici dânsul nu are soluţii.

În continuare domnul cosilier local Ciotloş Ioan spune că în campania electorală din 2004, fostul primar Dăneşan a afişat prin tot oraşul panouri cu proiecte, gândindu-se la vremea aceea că se mişcă ceva în oraş. Întreabă dacă acele proiecte mai există, poate mai pot fi folosite? În curând va începe şcoala şi din auzite ştie că sunt probleme la acoperişurile acestora.

Domnul viceprimar Toth Tivadar intervine, referitor la acoperişurile şcolilor şi menţionează că acolo unde s-au solicitat s-au alocat bani, fiind într-un fel resposabilitatea şcolilor să solicite bani pentru astfel de lucrări. Dă exemplu şcoala generală ,,Miron Neagu,, şi sala de sport a şcolii care este rezolvată în proporţie de 70%, urmând pentru anul viitor să se finalizeze. În ceea ce priveşte lucrările de reabilitatare la curţi se stă destul de bine, au început lucrările la Şcoala Generală nr. 2, la alte 3 şcoli s-a eliberat autorizaţie de construcţie: Şcoala Radu Popa, Şcoala Generală nr. 2 şi Şcoala Generală nr. 3. În schimb, la corpul vechi al Şcolii “Aurel Mosora” a atras atenţia domnului director despre faptul că va trebui să schimbe ţigla pentru că este veche şi vor avea probleme. La celelalte şcoli mai durează, dar la jumătatea lunii august speră să înceapă şi acesta este un lucru bun, spre deosebire de anii trecuţi. Referitor la S.C. Ecoserv Sig S.R.L., S.C. A.T.T. SA, S.C. Schuster Ecosal S. R.L.., cei de la S.C. A.T.T. S.A. în general îşi fac treaba, au în gestiune A.N.L.-urile (o parte) şi cam atât. În ce priveşte S.C. Ecoserv Sig S.R.L., S.C. Schuster Ecosal S.R.L. îl roagă pe domnul Moldovan Radu să explice situaţia.

Domnul Moldovan Radu, precizează că S.C. Ecoserv Sig S.R.L., răspunde de resturile vegetale provenite din toaletarea copacilor, tunsul şi cositul ierbii. De mizeria din oraş şi deşeurile abandonate răspunde, S.C.Schuster Ecosal S.R.L.

Intervine domnul viceprimar şi spune că a solicitat S.C. Schuster Ecosal S.R.L., ca în 24 de ore să ridice resturile vegetale abandonate lângă containere, dar roagă să fie înştiinţat dacă cineva sesizează că nu le-au ridicat, pentru a se lua măsuri. De asemenea, a solicitat domnului Moldovan Radu să angajeze oameni, dat fiind faptul că sunt puţini (7 persoane) cei care lucrează la spaţii verzi.

Domnul Moldovan Radu consideră că cei 7 angajaţi sunt suficienţi în condiţiile în care imediat vine toamna……

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian întreabă câţi angajaţi are societatea, cât de bine este împărţită şi cât de eficientă este activitatea în societate? În ceea ce priveşte staţia de sortare, ar dori să ştie câte persoane lucrează acolo şi dacă această staţie funcţionează pe plus în acest moment?

Domnul Moldovan Radu spune că societatea are 108 - 109 angajaţi, la staţia de sortare lucrează 24 de persoane, iar în ceeace priveşte staţia de sortare niciodată nu va funcţiona pe plus.

Domnul consilier local Sîrbu Ioan - Iulian recomandă o regândire a activităţii acestei societăţi, iar domnul consilier local Ciotloş Ioan spune că nu este obligatoriu cu o organigramă proastă în acest moştenită, să se continue.

Domnul viceprimar Toth Tivadar intervine şi spune că în acest moment se lucrează cu ce avem însă marea problemă este la salubritate. Din cele constatate pe teren, este optimist. 60% din caietul de sarcini nu s-a respectat, iar S.C. Schuster Ecosal S.R.L. şi-a asumat foarte multe lucruri: colectarea selectivă a deşeurilor, amenajarea locurilor de colectare, modernizarea lor, după ce în 2013 au obţinut autorizaţie de construcţie cu o investiţie de mai mult de un miliard de lei în cartierul Târnava II unde trebuiau iniţial să realizeze 20 de platforme, urmând să se extindă la 100 în tot oraşul. Deocamdată există un proces, contractul funcţionează şi toate punctele acelui contract trebuie respectate.

Domnul consilier local Ciotloş Ioan spune că ar trebui un funcţionar din primărie să verifice…..

Domnul viceprimar Toth Tivadar menţionează că în acest serviciu din cadrul primăriei pe segmentul de curăţenie, spaţii verzi şi tot ce ţine de gospodăria oraşului mai sunt 5 persoane, care lucrează şi 10 birouri pline cu dosare. Sunt foarte multe posturi vacante, dar nu avem oameni care să lucreze.

Domnul consilier local Duma Felix face vorbire despre apariţia gropii de gunoi lângă clădirea C.E.C., unde se descarcă containere cu gunoi, este un miros insuportabil, există o autorizaţie, răspunde cineva? Deţine o filmare cu angajaţii Ecoserv care au refuzat să ridice alte gunoaie decât iarbă, pe care ulterior le-a ridicat dânsul, motivând că nu este treaba lor.

Domnul consilier local Burghelea Bogdan - Ioan spune că S.C. Ecoserv Sig S.R.L. reprezintă o mare problemă pe care chiar Curtea de Conturi a sesizat-o şi a trasat ca sarcină Consiliului local să analizeze periodic indicatorii de performanţă. Trebuie gândit pentru că va veni acel moment când va fi necesară o astfel de analiză.

În continuare i se dă cuvântul comandantului Poliţiei municipale, domnul Sporea Ioan, care precizează că au fost discuţii în ceea ce priveşte cerşetoria. Amenzile în acest sens nu ajută cu nimic, fiind vorba în general de minori. În schimb, au fost introduse două sancţiuni, aplicarea de sancţiuni privind exploatarea cerşetoriei, însă şi aici trebuie făcută dovada că minorii sunt trimişi de cineva la cerşit, ceea ce nu este simplu de demonstrat şi, folosirea minorilor pentru cerşetorie, adică fapta este săvârşită de un major care se foloseşte de un minor în activitatea aceasta. Au fost aplicate amenzi, părinţii s-au angajat să-i supravegheze, s-a mers până la a-i speria cu decăderea din drepturi, dar din păcate, alocaţiile pe care le primesc aceşti copii, pentru părinţi reprezintă o sursă de trai.

Domnul viceprimar Toth Tivadar arată că în ce priveşte iluminatul public a primit 259 de sesizări pe această temă şi doreşte să informeze că timp de 2 ani nu s-a făcut nimic, s-a mers pe varianta de avarie, iar începând din iunie, de când legea achiziţiilor publice s-a modificat, nu există posibilitatea schimbării unui bec. Există totuşi două soluţii, pe termen scurt să se lucreze cu Ecoservul pentru schimbarea becurilor, dar în statut nu au această activitate şi a doua, este necesară o delegare de gestiune, urmând să se găsească oameni care să fie acreditaţi de către A.N.R.E. şi utilaje care să facă acest lucru, ceea ce presupune ca termen de realizare o perioadă de 3 luni. Speră ca în septembrie să se vină cu un caiet de sarcini pentru concesionarea serviciului respectiv.

Nemaifiind alte discuţii preşedintele de şedinţă declară închise lucrările şedinţei.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,



Gáll Ernő Bizo Anca
Yüklə 240,62 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin