Nelu Stratone

SAVOY 
Cred ca în mod normal nu m-as fi referit la ei, desi poate ca aveam un argument sentimental basistul Ion Samoila fiindu-mi coleg de clasa, cred ca prin scoala generala. Primele lor înregistrari se încadrau în stilul “beat românesc”, urmând drumul deschis de Sincron si cred ca nu erau tocmai rele, Savoy trebuind, în mod normal, sa urmeze “calea” celorlalte trupe românesti: activitate de club punctata de diverse contracte estivale cu restaurantele de pe litoral, asta daca nu se-ncadrau în “limitele” impuse de autoritati, turnee si concerte preferentiale, daca erau “copii cuminti”, sau autodesfiintare daca chiar nu ar fi suportat nici-un fel de compromisuri. Dar nu a fost chiar asa. Savoy a fost una dintre primele trupe care au semnat “pactul cu diavolul”, devenind “formatia oficiala” a UTC-ului ea constituind “modelul” dupa care se putea face rock în România. Avantajele au fost evidente dar, asa cum se spune, trupa a devenit “de porc”. Iar preferintele lor “postdecembriste” pentru politica lui C.V. Tudor îmi întaresc afirmatia.

SFINX 
Nu mi-au spus aproape nimic pâna la venirea lui Dan Andrei Aldea, moment care a coincis si cu prima desfiintare a trupei. Aveam sa-i revad într-o formula total inedita - chitara sau pian, flaut si percutie - pe trei dintre Sfincsi, Aldea - Donciu - Toroimac, la “Club 33” de la etajul 2 din “Preoteasa”. Experimentele muzicale abundau si aveai în permanenta senzatia ca-si ...dadeau mâna Enescu cu Hendrix, Bartok cu Steve Winwood sau Xenakis cu Kinks. Culmea este ca nimic nu parea deplasat sau snob, determinându-te sa parasesti sala asa cum se-ntâmpla la alti avangardisti la care-ti spuneai “Ce dracu caut eu aici?”, ci pe ici pe colo erau strecurate piese, precum “Om bun” sau “Brad batrân”, care faceau programul usor digerabil. Totul era oferit cu lingurita dupa o reteta doar de Danut Aldea stiuta. Mai erau spectacolele de la Teatrul Bulandra unde trupa nu era un simplu element decorativ sau de acompaniament ci era deja un “personaj” din piesa reprezentând, pentru “A douasprezecea noapte” de Shakespeare sau “Suferintele tânarului W.” de Goethe, chiar elementele de constructie ale pieselor respective. La fel, s-a întâmplat cu muzica semnata de Danut Aldea si Chubby Zaharia pentru “Nunta de piatra” si “Duhul aurului”, filmele prin care cuplul regizoral Dan Pita - Mircea Veroiu, debuta în lung metraj. Din nefericire, Danut si Chubby, ambii având firi extrem de dificile, dar în mod cert talentul “lasat de sus” n-au înteles ca ar trebui sa colaboreze în aceeasi trupa astfel ca, vor continua pe cai paralele. Aldea reface Sfinx-ul care constituia în anii ‘70 “reduta” bucuresteana ridicata împotriva Phoenix-ului. Desi diferentele stilistice dintre cele doua trupe erau evidente totusi “în cuplaj” ele se completau de minune oferind un spectacol de înalta tinuta. Si în plus “baietii” erau si prieteni deci nici vorba de acea “competitie” despre care vorbea presa. Colaborarea Sfinx-ului cu Gabriel Bassarabescu materializata prin poemul rock “Zalmoxe” a reprezentat daca vreti raspunsul lor la “Cantafabule” dorinta de a demonstra ca se poate face rock de calitate si pe malul Dâmbovitei. Poate tocmai de aceea am plâns, la propriu, într-un concert Sfinx din Aula Universitatii atunci când Danut a anuntat printre lacrimi ca probabil *Zalmoxe” nu va mai apare pe disc. Se însela, este adevarat, dar între timp Sfinx-ul va deveni mai interesat de avantajele materiale oferite de “cântarile” prin cluburile belgiene si daneze. Iar la “plecarea” lui Aldea, petrecuta parca mult mai târziu decât ne asteptam, l-am înteles fiind cu “trup si suflet” alaturi de hotarârea lui. Sfinx-ul dupa Aldea cred eu c-ar fi trebuit sa se numeasca altfel. E drept ca “purtatorul numelui” era membrul fondator Bibi Ionescu, si ca cel putin în perioada Chifiriuc - Apreotesei trupa suna “brici”, dar tot atât de adevarat este ca “interesele” trupei devenisera cu totul altele astfel ca fiecare concert nu amintea prin nimic de Sfinx-ul “adevarat”, cel cu Dan Andrei Aldea.

VENUS 
Cred ca a fost una din primele trupe exclusiv feminine nu numai din România, ci chiar din lume. În mare parte “conservatoriste”, fetele depaseau din punct de vedere al cunostintelor muzicale multe dintre trupele momentului. În plus, erau si “frumusele” fapt ce te determina sa fii mult mai îngaduitor decât cu formatiile masculine. Si cum s-a întâmplat ca pentru micuta basista cu ochi verzi, Elvira Iancu, sa fac o adevarata pasiune sper ca realizati ca nici eu nu pot fi obiectiv. Dar sfaturile proaste si bine cunoscutul orgoliu feminin aveau sa sparga trupa, Venus fiind prima trupa româneasca care a deschis ...“moda dubletilor”: Venus N (de la Nicoleta) si Venus L (de la Liane). Odata înjumatatit, talentul fetelor a cam disparut de la sine, ambele trupe intrând într-o “zona crepusculara”.

“Situatia ca o parafraza” (1971-75) 
Motto: “Parafraza este trista si amara 
Mama nu pluteste, tata nu mai zboara 
Vezi tu, fiul meu, acesta-i tragicul cuvânt 
Fara acoperamânt. 
As putea sa-ti spun mult prea alte cuvinte 
Visul noptii le va întruchipa. (muzica si text Mircea Florian)

Dupa “explozia” de trupe din ultimii ani ai deceniului trecut asistam la un regres determinat de numeroasele “talpi” puse rock-ului de catre autoritati si de reducerea serioasa a numarului de turisti straini pe litoral. Pe lânga Phoenix, Sfinx, Mondial sau Rosu si Negru, devenite “trupe fanion”, îsi continuau totusi cu succes activitatea începuta în anii ’60: Chromatic Group, Modern Group, Metronom, Cristal, Dentes, Clasic XX, Carusel, Magic, Venus si Savoy. Încep sa se afirme si o serie de trupe noi: Experimental Q, Acustic T’74 si Modal Q (Cluj), Progresiv TM si Pro Musica (Timisoara), Grup ‘74 (Brasov), Miraj (Oradea), Riff (Sibiu), Transfer si Ethos (Iasi), Azur (Ploiesti), Romanticii, F.F.N., Catena, Academica si Curtea Veche nr. 43 (Bucuresti). Asistam la o evidenta diversificare a stilurilor muzicale, cu o preferinta speciala pentru rock-ul progresiv si hard rock. Începe si “ofensiva” muzicii folk: Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Mircea Vintila, Vali (Sterian) si Carmen, Dan Chebac, Doru Stanculescu si Nicu Vladimir sunt folk-istii afirmati înaintea “Cenaclului Flacara”, cei mai multi dintre ei respinsi apoi de Paunescu tocmai datorita verticalitatii si inflexibilitatii lor. Formatia clujeana Chromatic Group reuseste sa cucereasca trofeul pus în joc la cea de-a doua editie a Festivalului Club A, organizat la Sala Palatului în perioada 10 - 17 mai 1971, la care au participat cele mai bune 11 trupe ale momentului. În iulie 1971, dupa ce viziteaza China, “Ceau” se gândeste ca ar fi bine sa mai strânga surubul, astfel ca scribul sau de casa, Dumitru Popescu, elaboreaza “Tezele privind educatia comunista a tineretului”, care practic oficializau cenzura si permiteau musamalizarea tuturor abuzurilor savârsite de organele de ordine sub pretextul educarii tineretului. 

Este momentul în care Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste îsi intra serios în atributii cenzurând tot ce se putea cenzura, de la scenarii de filme si chiar filme gata terminate, la proza, poezie, texte de melodii sau chiar ...afise de spectacole. Ultima tresarire de orgoliu a televiziunii a fost organizarea în primavara anului 1973, tot la Sala Palatului, a unui concurs “Gala Rock TVR”, unde sunt invitate 12 formatii. Spre surprinderea generala, trofeul este cucerit de o trupa înfiintata cu putin timp în urma, F.F.N. Datorita cenzurii si ordinelor primite “de sus”, “Electrecord”-ul tine din ce în ce mai greu pasul cu rock-ul românesc. Nici una dintre suitele, fanteziile sau operele rock realizate între anii 1968-73 nu a fost înregistrata pe disc. Unor nume importante precum Sideral, Olympic ‘64, Mircea Florian, Experimental Q, Metronom, Curtea Veche nr. 43, Romanticii si pâna la un moment chiar Phoenix, Sfinx si Rosu si Negru, nu le-a fost aprobata editarea de LP-uri. Asta ca sa nu vorbim de trupele ceva mai putin cunoscute. Dupa atâtea aprobari, materialele care apareau erau deja “învechite moral” trupa schimbându-si între timp atât componenta cât si repertoriul. Dintre aparitiile discografice ale acestei perioade recomandam: Phoenix - doua LP-uri: “Cei ce ne-au dat nume”, “Mugur de fluier” si un EP, Sfinx - “Lume alba” LP, un single si un EP, Mondial - “Mondial” LP, Progresiv TM - “Dreptul de a visa” LP si un single, FFN - “Zece pasi” LP si un single, Romanticii - doua EP-uri, Rosu si Negru - doua discuri single si un EP, albumul colectiv “Formatii pop nr. 1”. 4 martie 1975. Zi neagra pentru iubitorii muzicii rock din România. La Munchen este asasinat Cornel Chiriac, realizatorul emisiunii “Metronom” a postului de radio “Europa libera”. Ne-au vizitat câteva nume importante din Ungaria: Koncz Zsuzsa, Omega, Lokomotiv GT. Din Occident au venit italienii de la I Pooh, portoricanul Jose Feliciano, marea cântareata americanca de muzica folk Melanie Safka, formatiile engleze Sassafrass si Middle of the Road, alte doua trupe de elita - Mississippi Delta Blues si Procol Harum (ambele în 1975). 
************* 
Asumându-mi riscul de a fi considerat “un comunist nostalgic” trebuie sa va spun ca, în mod paradoxal, viata din România anului 1971 nu se poate compara cu cea din zilele noastre. Ca si acum, magazinele erau pline de marfuri alimentare autohtone si de import de cea mai buna calitate, dar, spre deosebire de anul 1999, preturile erau extrem de accesibile. Pretul carnii varia, în functie de calitate, între 11 si 21 de lei, pâinea costa 2 lei, kilul de zahar era 9 lei, vodca ruseasca ”adevarata” o gaseai cu 25 de lei sticla de jumate, berea costa 3 lei sticla sau halba, iar daca erai “boier” puteai sa gasesti “kentane” cu 11 lei sau bere poloneza si ceheasca cu numai 5 lei. Cu 100 sau 125 de lei puteai cumpara niste blugi de la mama lor “Levis” sau “Wrangler”, nu copii ordinare. Si cum o bursa era de vreo 400 de lei, iar un salariu depasea binisor mia de lei, va dati seama ca nu prea-ti faceai probleme de genul: “ce naiba voi mânca mâine?”. Banii erau chiar suficienti pentru a-ti putea permite sa-ti inviti prietena la un spectacol, iar tentatiile nu erau putine. Erau piesele de teatru puse în scena de Ciulei sau Pintilie, concertele simfonice de la Ateneu cu Zubin Mehta, Yehudi Menuhin, Isaac Stern sau Mstislav Rostropovici, sau jazz-ul “adevarat” de la Sala Palatului cu Duke Ellington, Dizzie Gillespie, Elvin Jones sau McCoy Turner. 
Nu puteau sa lipseasca bineînteles concertele rock cu Phoenix, Sfinx, Olimpic ’64 sau Rosu si Negru, trupele care-ti ofereau iluzia libertatii. Nu trebuiau neglijate nici cinematografele, saloanele de arta de avangarda sau senzationalele spectacole de muzica, dans si poezie organizate de Teatrul Tandarica, de Teatrul Bulandra sau de Casa studentilor. În plus, mai erau lungile plimbari cu iubita la sosea sau prin diferite cartiere încercând sa descoperi povestea minunatelor cladiri din Bucuresti-ul de altadata. Nimic nu amintea de mizeria de astazi. Lumea avea grija ca strazile sa fie curate, nici vorba de aurolaci sau câini vagabonzi. Nu începusera nici celebrele demolari care aveau sa dea peste cap orasul. Acesta mai pastra ceva din calmul si savoarea “micului Paris”... 
Una dintre principalele atractii muzicale ale anului 1971 a reprezentat-o a doua editie a “festivalului national de muzica rock” organizat de Club A, la care a participat toata floarea rock-ului românesc: Olympic ‘64, Phoenix, Sfinx, Chromatic Group, Metronom, Rosu si Negru, Carusel, Dentes, Clasic XX, Modern Group, Mondial. În plus, o serie de folk-isti: Mircea Florian, Adrian Giuroiu, Mircea Popa si Marcela Saftiuc. Sala Palatului era plina ochi, alte câteva sute de tineri aflându-se în jurul salii si asteptând o minune sau ...spargerea geamurilor. Asa cum se întâmplase si la primul festival aveam sa asistam la o noua confruntare a orgoliilor componistice. În formula de trio, Dan Andrei Aldea (chitara, voce) - Bibi Ionescu (bas) - Marian Toroimac (percutie), primii intrati pe scena, Sfinx, care activau în aceasta componenta de foarte putin timp, impresioneaza cu prelucrarea dupa George Enescu - “Languir me fais”, “Blues absurd” dar mai ales cu “Sir de cocori”, piesa care avea sa primeasca premiul de compozitie. Evolueaza apoi folk-istul Mircea Popa si “suflatorii” lui Petre Magdin, Modern Grup, care-si grupase piesele în doua suite: “Vremuri”, compozitie în maniera dixieland scrisa de Petrica si “That’s Life”, un medley de “cover”-uri James Brown, Otis Redding, care avea sa scoale sala în picioare. Quintetul de jazz, alcatuit din Johnny Raducanu (contrabas), Dan Mândrila (sax tenor), Stefan Berindei (sax alt si sopran), Mihai Chirilev (pian) si Eugen Gondi (tobe) avea sa încheie o seara extrem de reusita. “Nemtii” timisoreni, Clasic XX vor deschide seara a doua, cu un program rhythm & blues. Avea sa se remarce basistul trupei, nimeni altul decât viitorul Phoenix, Joszef Kappl. Andrei Giuroiu, un folk-ist despre care nu am mai auzit apoi nimic prezinta mai multe piese de Bob Dylan în traducere proprie. 
A urmat unul dintre momentele cele mai importante ale festivalului, recitalul Metronom, care pe lânga câteva piese compuse de Liviu Tudan si Sandu Ureche, prezinta în premiera suita rock “Sinestezie”, spectacol total de sunet, culoare, dans si poezie. Publicul este evident în mod placut impresionat si nu-si putea imagina ca asistase la singura “reprezentatie” a suitei, la cele doua “vizionari” ulterioare aceasta fiind respinsa de Consiliul Culturii, astfel ca Tudan va rupe partiturile. Dupa o seara ceva mai linistita, în care “stomatologii” mureseni de la Dentes, aradenii de la Carusel si bucurestenii de la Mondial au dovedit ca sunt trupe ce ramâneau tributare muzicii anilor ‘60, iar clujeanca Marcel Saftiuc demonstrase ca avem o Joan Baez a noastra, Chromatic Group, din Cluj, deschide seara patra, într-o maniera de trupa mare. Hard rock si blues “ca la mama lui”, cu un Sorin Tudoran aflat într-o forma maxima, dornic sa demonstreze ca era un mare chitarist si cu un Iuliu Merca ambitios asa cum l-am cunoscut dintotdeauna. Ovatiile spectatorilor aveau sa întârzie cu minute bune evolutia celor de la Rosu si Negru, care prezinta si ei o suita rock, “Soare si vânt”, cu lungi dialoguri orga - baterie sustinute de explozivii Nancy Brandes si Tandarica. Si cum nu puteai sa ramâi indiferent la o asemenea risipa de energie va dati seama ca “temperatura” Salii Palatului era extrem de ridicata. Ultima seara de concurs avea sa fie deschisa de Phoenix, care, dupa plecarea lui Moni Bordeianu, se afla într-o perioada de tranzitie si cautari. Dar asta nu înseamna ca Nicu Covaci, Spitzi Reininger, Cornel Liuba sau Zoli Kovacs ar fi facut doar un simplu act de prezenta, ci au cântat noile lor compozitii, prezentând în premiera si piesa care avea sa sugereze noul stil Phoenix: “Ochi de tigan”. Mircea Florian surprinde cu “Copaci palarii omului ud” si mai ales cu “Veverita subaquatica”, ce avea sa ia un premiu de compozitie. Un alt moment de neuitat, opera rock “Karma Kaliyuga”, prezentata de Olympic’64, Dorin Liviu Zaharia (voce) - Dimitrie Inglessis (chitara) - Dan Dimitriu (bas, violoncel) - Mircea Marian (orga) - Costin Petrescu (tobe), suflatori, percutionisti, evocatori, ce mai, o nebunie totala cu texte din Esenin, Tagore, Eminescu sau Dante. Greu de decis si mai ales de acordat premii, astfel ca juriul, conform obiceiului vremii, “ca sa nu se supere nimeni”, acorda premii la 7 dintre cele 11 trupe prezente în concurs, si celor doi folk-isti remarcati în mod deosebit: Marcela Saftiuc si Mircea Florian. Astfel, Phoenix, Sfinx, Rosu si Negru, Metronom, Modern Group si Olimpic ‘64 obtineau diverse premii colective sau individuale, dar cei care aveau sa primeasca de la actrita Elena Caragiu, prezentatoarea festivalului, “Trofeul Club A” au fost clujenii Chromatic Group. Am insistat ceva mai mult asupra acestui concurs pentru ca a fost ultima manifestare de acest gen în care trupele au avut posibilitatea sa se exprime liber fara interventia cenzurii. 

Una dintre revistele care promovau sistematic rock-ul era “Saptamâna” care organiza, anual, la Sala Palatului, “Gala Top Saptamâna”, unde erau invitate formatiile si solistii iesiti pe primele locuri în clasamentele stabilite de cititori. Pentru curiozitatea dvs. iata clasamentele anului 1973 (în paranteza locul ocupat de aceleasi nume în 1974): 

Personalitatea anului: 1. (-) Gheorghe Zamfir 2. (1) Aura Urziceanu 3. (3) Dan Andrei Aldea 4. (2) Phoenix 5. (9) Sile Dinicu 6. (4) Nicu Covaci ... (5) Mircea Florian / Solisti vocali: 1. (1) Aurelian Andreeascu 2. (2) Mircea Baniciu 3. (5) Mihai Constantinescu 4. (4) Cornel Constantiniu 5. (3) Mircea Florian / Soliste vocal: 1. (2) Dida Dragan 2. (1) Aura Urziceanu 3. (5) Mihaela Mihai 4. (3) Anda Calugareanu 5. (4) Marina Voica / Folk: 1. (1) Mircea Florian 2. (2) Marcela Saftiuc 3. (3) Doru Stanculescu 4. (4) Tudor Gheorghe 5. (9) Flacara Folk ‘72 ... 11. (5) Mircea Vintila / Formatii: 1. (1) Phoenix 2. (2) Sfinx 3. (7) Romanticii 4. (4) Rosu si Negru 5. (8) Mondial 6. (6) FFN 7. (5) Progresiv TM 8. (9) Jazz Quintet Bucuresti 9. (-) Horia Moculescu Band 10. (-) Clasic XX ...15. (10) Catena Group 33 ...(3) Experimental Q. / Discul anului ‘73: 1. Phoenix - “Ce ce ne-au dat nume” 2. Aura Urziceanu - “Aura” 3. Romanticii EP 4. Phoenix EP 5. Mihai Constantinescu - “Mihai” / Discul anului ‘74: 1. Phoenix - “Mugur de fluier” 2. Aura Urziceanu - “Seara de jazz” 3. Aurelian Andreescu 4. Istoria jazzului (1) 5. Irina Loghin - “Cine n-are dor de mine” / Clape: 1. (1) Nancy Brandes 2. (3) Richard Ochanitzky 3. (5) Mircea Dragan 4. (2) Gunther Reininger 5. (-) Marius Popp ...(4) Eugen Tunaru / Chitara solo: 1. (1) Dan Andrei Aldea 2. (2) Nicolae Covaci 3. (7) Teodor Tufis 4. (3) Sorin Tudoran 5. (4) Gabriel Litvin ...(5) Ladislau Herdina / Bas: 1. (1) Iozsef Kappl 2. (3) Johnny Raducanu 3. (2) Liviu Tudan 4. (6) Marcel Navala 5. (5) Dan Dimitriu ...(4) Zoltan Kovacs / Tobe: 1. (1) Ovidiu Lipan 2. (2) Costin Petrescu 3. (4) Eugen Gondi 4. (3) Mihai Cernea 5. (7) Dorel Vintila Zaharia ...(5) Cornel Liuba / Suflatori: 1. (1) Dan Mândrila 2. (2) Stefan Berindei 3. (3) Tomy Bereczky 4. (5) Bebe Prisada 5. (4) Gheorghe Zamfir /

Din vara anului 1972, poetul Adrian Paunescu, redactor sef al revistei “Flacara” începe organizarea “Cenaclului Flacara”. La început acesta avea un caracter underground, fiind organizat la Casa de cultura a a sectorului 1 (str.Slatineanu), apoi în sali de sport din licee sau în salile de spectacol ale sindicatelor, si-si propunea promovarea poeziei si prozei cu valente avangardiste sau comemorarea unor poeti importanti ai neamului. Pe lânga tinerii actori care recitau sau citeau “produsele” literare, sunt invitati si cei mai buni muzicieni folk ai momentului, Mircea Florian, Nicu Vladimir, Doru Stanculescu, Vali Sterian, Marcela Saftiuc, Dan Chebac, Virgil Ionita si formatiile Sfinx, Pro Musica si Phoenix care “aveau ceva de spus” în acest cadru restrâns. Toata lumea a “cazut în capcana”, crezând în sinceritatea lui Paunescu. Din nefericire, acesta dorea în primul rând promovarea propriei opere astfel ca, dupa ce profita de “numele” invitatilor pentru a-si creea un public fidel, avea sa se descotoroseasca foarte rapid de cei “incomozi”. Datorita sicanelor sistematice la care au fost supusi si lipsei oricarui orizont palpabil, tot mai multi muzicieni rock aleg calea exilului. Pentru cei de nationalitate germana sau pentru evrei era ceva mai simplu deoarece aveau posibilitatea emigrarii în tara “mama”, în acest timp românilor nu le ramâne decât sansa unei casatorii de convenienta cu o turista straina, obtinerea unei “iesiri” în occident din care se-ntorceau doar “prostii si securistii”, sau pur si simplu, capitol la care erau “asi” timisorenii, trecerea frauduloasa a granitei cu Iugoslavia sau Ungaria, în încercarea disperata de a ajunge în Austria sau Italia. Bineînteles ca aceasta din urma presupunea riscul de a fi prins, arestat si batut cu salbaticie sau uneori chiar împuscat. Utilizând unul dintre aceste procedee ajung în occident: Moni Bordeianu, Sideral Modal Quartet, Cornel Chiriac, Pichi Inglessis, Nancy Brandes, Radu Goldis, fratii Berindei, Sorin Tudoran, Cornel Ionescu si marea majoritate a muzicienilor sasi sau evrei. O veste trista avea sa îndolieze ziua de 5 martie 1975. Prietenul nostru de “dincolo”, Cornel Chiriac, fusese asasinat în noaptea precedenta la Munchen. Nici pâna astazi nu se stie sigur daca a fost un accident sau “mâna lunga a securitatii” române. Disparea cel care ne învatase sa-i iubim în egala masura pe Beatles si Jimi Hendrix, Cream si Janis Joplin, Soft Machine si Phoenix. Plecase ilegal din tara în 1969 când se saturase de piedicile pe care le întâmpina la tot pasul în promovarea muzicii rock. Se spune ca singurul sau bagaj îl constituiau benzile înregistrate de formatia Phoenix la Radio România. Odata angajat la ”Europa libera”, devine idolul a sute de mii de tineri români care, în ciuda auditiei proaste si a “urechilor” indiscrete care i-ar fi putut “turna”, îi ascultau în fiecare zi emisiunile. “Metronom” devenise un fel de far calauzitor si disparitia celui care se ocupa de “întretinerea farului” avea sa aduca multa deznadejde în sufletul celor care mai sperau ceva. Ce anume ? Nu se stia foarte precis.

CHROMATIC 

A fost trupa care a bulversat editia a doua a festivalului Club A. Desi avusesera câteva succese notabile nimeni nu le acorda vreo sansa clujenilor în întrecerea cu greii: Phoenix, Rosu si Negru, Sfinx sau Olympic ‘64. Si totusi, Sorin Tudoran demonstreaza ca este unul dintre cei mai buni chitaristi din tara, fiind bine sprijinit de sectia ritmica Merca – Hatieganu. Rock-ul lor direct si fara ascunzisuri a fost usor digerat atât de juriu, cât si de public. Din nefericire aveau sa se destrame dupa scurt timp, cu Merca si Hatieganu reîntâlnindu-ne dupa aproape doi ani la Mondial, iar pe Tudoran îl vom gasi tocmai la Rm. Vâlcea unde devenise profesor la Scoala Populara. A nu se confunda cu celalalt Cromatic, trupa disco rock înfiintata de Marian Petrache Pechea, câtiva ani mai târziu la Bucuresti.

CATENA 
Eram în “Club 33” la unul dintre concertele lor când apareau sub numele Catena Group 33. Un grup eminamente feminin nu putea sa treaca neobservat. Invitat era si primul nucleu al grupului coral Song. O seara deosebita în care chitarista Anca Vijan si baterista Lidia Creanga au dorit cu orice pret sa demonstreze ca nu sunt doar doua fete frumoase ci si foarte bune instrumentiste. Song-ul sustinea unul dintre primele sale concerte cu un solist, Luchian Mihalea, în mare forma si un program de “negro spirituals” în maniera Golden Gate Quartet. 

Era pentru prima data când simteam ca muzica corala poate fi urmarita cu multa placere daca nu se apeleaza la sabloanele revolutionar – patriotice. Pentru ca pe vremea aceea temele preferate ale grupurilor corale erau: maretia patriei noastre, minunata viata de santier sau “importurile” de genul “bandiera rosa” si “internationala”. Dar adevarata vedeta a serii a fost solista vocala a Catenelor, Paunita Ionescu care cred ca a fost bisata de vreo zece ori. Venise cu un repertoriu strong: Mahalia Jackson, Aretha Franklin, Billie Holiday, demonstrând rapid ca Aura Urziceanu nu mai era singura. Cred ca daca ar fi avut sansa sa se afle în America, Paunita ar fi ajuns o mare stea a blues-ului. Beneficiind de simpatia evidenta a organizatorilor de spectacole, dar si a spectatorilor, Catena avea sa se devina destul de repede una dintre primele zece trupe ale momentului. Devenita doamna Graterol, în urma casatoriei cu un cetatean suedez, Anca Vijan avea sa obtina un contract în Germania si fetele hotarasc sa-si continue activitatea în Occident.

EXPERIMENTAL Q 

Avangardisti de certa clasa, conservatoristii clujeni veneau cu o muzica total diferita de ceea ce cântau marea majoritate a trupelor românesti. Un rock progresiv instrumental dar care nu avea nimic de-a face cu “modelele” genului: Mahavishnu Orchestra, Emerson Lake & Palmer sau Soft Machine. Nu am avut sansa sa-i vad concertând într-un club, dar sunt convins ca acolo, în intimitatea unei sali mici, sound-ul si feeling-ul probabil ca ar fi fost altul. Asa, la Sala Palatului, era mai greu sa intri în atmosfera specifica muzicii Experimental Q. dupa ce ascultasei o explozie de rhythm & blues sau hard rock. Dar, spre cinstea lui, publicul bucurestean de atunci era mult mai tolerant si dornic sa asculte muzica cât mai variata, astfel ca, desi nedumerirea se citea pe fata unora, asculta cu atentie “Amintiri despre viitor”, “Atlantida”, sau, mai târziu, interminabilul “Requiem la moartea unui astronaut”, aplaudând cu darnicie reusitele solistice ale lui Valentin Farcas, Puiu Delioran sau Eugen Tunaru. Mare pacat ca piesele Experimental Q. n-au fost înregistrate pe un disc “Electrecord”.

F.F.N.