Neologismele in Limba română contemporană

Neologismele in Limba română contemporană

Sunt considerate neologisme mai ales împrumuturile din limbile apusene şi din limba latină din epoca modernă, cu începere din prima jumătate a secolului al XIX-lea (bacalaureat, cartograf, coeziune, a developa, garderobă, pasaj, pastel, basorelief, campion, glaspapir, laitmotiv, oberliht, conveier, radiolocaţie, camping), precum şi creaţiile interne de la aceste împrumuturi sau din material lingvistic mai vechi, folosind anumite modele străine (mefienţă, plasator, a antama, a devoala, a se deroba, a demara, a (se) confia, a stopa, lacunar, lunar, bulversat etc.). Se disting două tipuri de neologisme: neologisme lexicale şi neologisme semantice. Neologismele lexicale sunt cuvinte noi care pot fi împrumuturi lexicale neologice sau creaţii neologice. În categoria neologismelor semantice intră noile sensuri ale cuvintelor existente în limbă: oportunitate (folosit cu sensul „ocazie”), a promova(„a lansa pe piaţă, prin acţiuni de publicitate”). Până a fi acceptate şi integrate în limba română, cuvintele neologice împrumutate din alte limbi sunt supuse unui proces de adaptare morfologică, fonetică şi grafică. Adaptarea morfologică se produce mai rapid decât celelalte două tipuri de adaptare şi presupune postpunerea articolului hotărât la substantive, adăugarea sufixului infinitival la verbe, încadrarea într-un anumit gen sau într-o anumită conjugare etc. Adaptarea fonetică implică o modificare a sunetelor inexistente în limba română şi uneori simplificarea pronunţării. Sub aspectul adaptării grafice, cuvintele împrumutate prezintă mai multe situaţii. Cuvintele mai vechi au fost transcrise în conformitate cu pronunţia lor din limba de origine (angro, gol, fotbal, dribling, henţ, ofsaid, lider, meci, şansă). Tot astfel au fost acceptate şi unele neologisme mai recente (computer, dispecer, interfon, star, stres, a stresa, a viziona). În acelaşi timp, neologismele recente sunt preluate cu ortografia şi chiar cu pronunţia din limba de origine: design(pronunţat: dizain), draw (dro), judo (giudo), pick-up (picap), site (sait), team (tim), weekend (uichend).

Apariţia neologismelor este determinată de schimbările survenite în viaţa materială şi spirituală a societăţii, ele servind la denumirea noilor obiecte, noţiuni sau realităţi sociale. Uneori, un cuvânt neologic poate înlocui un cuvânt mai vechi care iese din uz. În acest caz neologismul are prioritatea de a avea un sens mai precis în comparaţie cu elementul învechit. În condiţiile social-economice actuale, în limbă pătrund numeroase cuvinte neologice, aflate în curs de încadrare şi adaptare morfologică şi fonetică: adidaşi, acciză, bestseller, bluff, consulting, copyright, display, feedback, flash, hamburger, hardware, heavy metal, hit, hobby, holding, job, jogging, juice, ketchup, management, manager, marketing, mass-media, parking, science-fiction, show, software, sponsor, spot, staff, top, western.

• 
  Criteriile în funcţie de care se disting neologismele ţin de gradul de răspândire şi de atitudinea vorbitorilor (este simţit ca un cuvânt nou). De fapt, cele mai multe neologisme pătrund, pentru început, în stilul ştiinţific (domeniul terminologiilor de specialitate) şi în cel oficial-administrativ. Rolul neologismelor în limbă este de a contribui la modernizarea lexicului românesc. Cu timpul însă, o parte dintre neologisme, care denumesc noţiuni actuale, pătrund în cercuri din ce în ce mai largi de vorbitori şi îşi pierd caracterul neologic devenind cuvinte uzuale. Limba română, a carei amplitudine vocală este evidentă, se află într-un permanent proces de internaţionalizare, la care sunt supuse, de altfel, toate limbile. Faptul se explică prin aceea că majoritatea neologismelor, indiferent prin ce sursă ajung la noi, sunt de origine latină.
  Un romanist german Alwin Kuhn, pe la jumătatea secolului trecut, entuziasmat, afirma că, datorită bogăţiei, simplităţii şi limpezimii ei structurale, ca şi marile ei posibilităţi de a absorbi noi termeni, româna ar putea ajunge “la întorsătura anului 2000” un instrument de comunicare internaţională foarte răspîndit, pînă la a o utiliza in raporturile dintre state. Profeţia lui Kuhn nu avea să se adeverească, dar faptul că un specialist notoriu a putut ajunge la astfel de afirmaţii a fost de natură să ia în seamă, cu toată seriozitatea, atît destinul general al limbii noastre, cît şi marea ei capacitate de a primi neologismele. Aceasta, pentru că ea reflectă o caracteristică mai adîncă a poporului român, şi anume aceea de a fi, constant, primitor de nou.
  Dacă e adevărat, cum spunea Mihai Eminescu vorbind despre importanţa unui idiom al unui popor, că limbajul e “măsurariul civilizaţiunii”, atunci neologismele constituie stratul cel mai nou al vocabularului nostru de azi, un aspect al îmbogăţirii şi modernizării în permanenţă a limbii. Şi româna, fiind una dintre cele mai ospitaliere limbi, după cum afirma si romanistul suedez Alf Lombard, a fost întotdeauna receptivă.
  Termenul “neologism” (fr.neologisme), creat din elemente de compunere greceşti (neo “nou” şi logos “cuvînt, termen“), desemnează orice cuvînt recent, împrumutat dintr-o limbă străină sau creat prin mijloace proprii. Des întîlnită, chiar şi în lucrările de specialitate, definiţia nu lămureşte asupra provenienţei acestei clase lexicale ce joacă un rol major în orice limbă vie. Apărute din necesităţi de comunicare, neologismele denumesc noţiuni, obiecte şi fenomene din toate domeniile vieţii materiale şi spirituale, în special în limbajul tehnico-ştiinţific, cu scopul de a-l moderniza şi îmbogăţi. Pătrunderea lor în lexic se face pe două căi: sub formă de împrumuturi şi prin creaţii proprii ale limbii. Dacă prin neologism se înţelege, în general, cuvînt împrumutat, acest fapt se datorează numărului mare de împrumuturi neologice extrem de diverse ca structură şi provenienţă, mai numeroase decît cele create în interiorul limbii.
  Tot neologisme se consideră şi cuvintele vechi care au căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care deşi sînt formate din cuvinte mai vechi au primit un sens nou, independent. Uneori noţiunile vechi care au suferit o schimbare semnificativă necesită folosirea unor neologisme pentru a le denumi.
  De obicei, se consideră neologisme cuvintele internaţionale care au pătruns la noi începînd de pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, de cele mai multe ori preluate din diverse limbi moderne, şi chiar de multe ori fabricate, dintr-un element vechi (grecesc sau latinesc) şi o limbă modernă. S-a stabilit ca punct de plecare această dată, pentru că de la Şcoala Ardeleană şi pînă astăzi limba română şi-a îmbogăţit şi reînnoit continuu lexicul prin împrumutul unor termeni de circulaţie internaţională utilizaţi mai ales de terminologia diferitelor discipline tehnice şi ştiinţifice, o dată cu marile prefaceri sociale din ultimele decenii. Pe lîngă vocabularul ştiinţific preluat, româna s-a îmbogăţit şi cu un important număr de neologisme, create prin mijloace interne, în primul rînd, prin derivare şi compunere, din materialul limbii. Dezvoltarea tehnicii face, pe de o parte, să apară în fiecare moment noţiuni noi, care vor să fie denumite, iar, pe de alta, perfecţionarea mijloacelor de comunicare – cu precădere radioul şi televiziunea, precum şi presa scrisă – duc la generalizarea imediată a termenilor noi. Prin cuvinte tehnice nu se înţeleg numai cele care se referă la maşini, ci tehnic este tot ce se referă la o anumită specialitate, fie ea construcţie de aparate, agricultură, medicină sau psihologie, istorie.
  Neologismele care au patruns mai de curand in limba romana – multe dintre ele termeni internationali – se ortografiaza etimologic (asa cum se scriu in limba de origine) si se pronunta tot ca in limba de origine : bridge, baby-sitter, bowling, bluegeans (de admite ca fiind corecta si forma blugi), caw-boy, cocktail, cross, design, copyright, best-seller, fairplay, holding, lobby, marketing, management, mass-media, puzzle, stand-by, show, spleen, spray, summit, supermarket, team, thriller, walkman, weekend, whisky, western etc. Probabil ca, pe masura ce aceste cuvinte vor fi utilizate de tot mai multi vorbitori, se vor adapta (si acestea) la sistemul fonetic si morfologic al limbii romane.
  
• 
  Alte neologisme se scriu asa cum se pronunta, si nu cum se scriu in limba de origine : angro (si nu en gros), , ofsaid (nu off-side), hent (nu hands), meci (nu match), fotbal (nu football), handbal (nu handball), jaz (nu jazz), schi (nu ski), lider (nu leader) etc.
  
• 
  In cazul unor neologisme utilizate frecvent, trebuie evitate anumite greseli in scriere si pronuntare, ca in situatiile urmatoare : anticamera (din it. anticamera, fr. antichambre)– camera de asteptare (nu antecamera), a asambla (nu ansambla), bleumarin (nu bleumaren), contor (nu contoar), delincvent (nu delicvent), disident (nu dizident), a (se) enerva (nu inerva, care are sensul de excitare a unui organ sau tesut), escala (cu sc, nu cu x ), a escalada (sc), escapada (sc), a escorta (sc), escroc (sc), fascicul (nu fascicol), ostatic (nu ostatec), paliativ – medicament care amelioreaza o durere (nu paleativ), manager (pronuntat cum se scrie, si nu meneger), premisa – afirmatie din care decurge o concluzie, punct de plecare al unei argumentatii (nu premiza), prerie (nu preerie), proroc (nu prooroc), reziduu/reziduuri (nu reziduri), tobogan (nu topogan) etc.
  

Presa percepută ca o putere, chiar dacă e situată numai pe locul al patrulea în ierarhie, influenţează comunicaţional „masele”, impunând un anumit „model” lingvistic, nu întotdeauna benefic. Consecinţa acestei mişcări în dinamica limbii române actuale este invazia agresivă a termenilor străini împrumutaţi recent, nu numai în limbajele de specialitate, ci şi în lexicul de zi cu zi.În presa scrisă actuală, fenomenul are avantajul facilităţii: termenul este preluat ca atare din dorinţa de exprimare mai „literară”, mai „cultă” sau mai „tehnică” ori de recuperare a rămânerii în urmă în diverse planuri. Însă o privire obiectivă asupra împrumuturilor lexicale implică distincţia dintre împrumuturi „necesare” şi împrumuturi „de lux”, dihotomie prezentă la Adriana Stoichiţoiu- Ichim, care analizează aspectele actuale ale influenţei limbii engleze în limbajul presei româneşti. Autoarea constată că realitatea lingvistică nu permite o delimitare precisă între anglicisme/americanisme (cuvinte în curs de asimilare) şi xenisme (cuvinte neadaptate, numite şi barbarisme – Stoichiţoiu-Ichim 2001b: 83), optând pentru utilizarea primului termen într-o clasificare din perspectivă normativă a noilor unităţi lexicale intrate în limba română în număr atât de mare. Funcţia referenţial-informaţională a limbajului publicistic impune ca definitorie utilizarea neologismelor care introduc concentraţie maximă în textul jurnalistic, apropiindu-l de stilul ştiinţific.

Urmând modelul de mai sus, vom inventaria cele mai frecvente împrumuturi „necesare” (motivate denotativ sau stilistic) prezente în limbajul jurnalistic actual.

Categoria împrumuturilor denotative – justificată de nevoia de a desemna un nou referent – cuprinde, în general, termeni de specialitate (simpli sau compuşi) neatestaţi în DEX sau DCR, preluaţi ca atare, inclusiv cu pronunţia specifică, dar adesea „românizată”:

– termeni economico-financiari: „Cardul e trecut încă o dată prin aparat. Plăteşti cash” (Dv 4, 2004: 17) [–DEX, +DCR]; „Dealeri de droguri sintetice, prinşi în Capitală” (A 4251, 2004: 12) [–DEX, +DCR]; „considerate de unii dealeri ca fiind operaţiuni speculative” (A 4244, 2004: 5); „Leasing-ul sporeşte afacerile cu asigurări” (EZ 3579, 2003: 11) [–DEX, –DCR];

– termeni tehnici: „Airbag-urile le-au salvat” (A 4311, 2004: 9);

– termeni sportivi: „Trasee de cicloturism şi mountain bike pentru începători şi avansaţi” (A 4271, 2004: 9);

– termeni din domeniul artistic: „Surpriză de proporţii în box office-ul american” (A 4326, 2004: 9);

Abordarea împrumuturilor din limbajul publicistic sub aspectul normei lingvistice (Stoichiţoiu-Ichim 2001b: 96–117) relevă, după cum s-a putut observa, numeroase fluctuaţii explicabile prin cauze obiective (caracterul recent şi circulaţia limitată a împrumuturilor) şi subiective (gradul de cunoaştere a limbii engleze şi/sau române, mimetismul şi snobismul lingvistic). Numărul anglicismelor – termeni neadaptaţi sau incomplet adaptaţi la sistemul limbii receptoare – destul de mare în comparaţie cu împrumuturile din franceză, italiană sau germană, măreşte gradul de neologizare a textelor jurnalistice în care apar, simultan cu diminuarea lizibilităţii acestora, mai ales în cazul termenilor de specialitate. Împrumuturile cu valoare stilistică sunt destul de numeroase în presa actuală, fiind motivate de intenţii ironice, peiorative, de atitudinea de respingere, de starea de spirit (nemulţumire, disconfort, apreciere). Prin autoritatea cuvântului tipărit, presa scrisă contribuie la „educarea lingvistică” a cititorilor, precum şi la îmbogăţirea, diversificarea şi „europenizarea” lexicului limbii române. Însă consecinţa utilizării împrumuturilor fără o asimilare corectă poate bloca, dimpotrivă, comunicarea, lăsându-i fără reacţie atât pe emiţători, cât şi pe receptori, care acceptă această globalizare agresivă şi intelectualizare a limbajului jurnalistic actual.

S-a scris în mai multe rânduri despre marea productivitate asufixul neologic -iza, insistându-se şi asupra capacităţii sale aproape nelimitate de a genera verbecaracterizate printr-o marcată coloratură conjuncturală, unele dintre acestea având, probabil,existenţă efemeră. O trăsătură originală a sufixului respectiv o constituie disponibilitatea sa de aselecta ca bază de derivare: nume proprii geografice (state ori zone geopolitice mai mari saumai mici: balcaniza, bulgariza), nume de organizaţii politice (pedeseriza , udemeriza), nume proprii de personalităţi culturale ori de persoane publice. În rândurile ce urmează ne vom referi numai la derivatele din ultima categorie menţionată şi le vom discuta doar pe cele foarte de

curând apărute în limba română. Mai exact, pe baza unui corpus constituit în întregime din

enunţuri culese de pe Internet2, urmează: să inventariem creaţiile verbale foarte noi obţinute

de la baze-nume de persoane publice (toate fiind nume foarte populare de oameni politici) cu

sufixului -iza, să reconstituim unele definiţii implicite ale acestora, aşa cum ni se relevă ele în

contextele în care figurează, să indicăm câteva particularităţi de folosire a acestora, să

subliniem gradul lor crescut de conceptualizare / abstractizare, să indicăm eventualele

relaţiile semantice stabilite între unele dintre aceste verbe, să surprindem chiar atitudinea

vorbitorilor faţă de noile lexeme din această categorie, prin reproducerea unor comentarii

metalingvistice. De la bun început se impune a fi făcute următoarele remarce importante:

Cele mai multe creaţii neologice din categoria celor examinate şi conceptele pe care ele

le denumesc au fost produse în mediul politic şi jurnalistic (După becalizare, columbenizare

[... ] Celebritatea lui Gigel şi a lui Irinel a fost creată sută la sută de unele canale de televiziune particulare,după ce au văzut că ambii au priză la un public numeros. Şi uite-aşa, cătinel-cătinel,au început „becalizarea” şi „columbenizarea” [109]; Fenomenul de becalizare despre care se vorbeşte în ultima vreme şi care a născut inclusiv reacţia presei, adică a breslei care se face într-un fel vinovată de crearea acestui personaj, are şi o altă faţetă [24]).

Apariţia formaţiilor lexicale cu acest operator verbal se explică prin remarcabila lor

capacitate de a exprima în mod economic şi sugestiv totodată concepte complexe ce nu ar putea

fi actualizate altfel decât prin întrebuinţarea unor structuri lingvistice extinse („Se poate chiar

aprecia că, în general, derivatele în IZA, IZARE, IZAT apar azi tot mai des ca expresii

condensate, sintetice, ale unor enunţuri mult mai lungi, cu conţinut variat, a căror producere în

situaţiile de comunicare curentă ar fi o dovada flagrantă a încălcării binecunoscutului principiu

al «economiei» ce reglementează atât structura internă a sistemului limbii, cât şi folosirea

unităţilor acestuia în vorbire. Ele funcţionează deci ca echivalente sintetice foarte marcate

stilistic ale unor construcţii sintactice mai elaborate pentru desemnarea unor realităţi ale vieţii

noastre politice şi sociale, atât de „originale” şi intens mediatizate („Marian Vanghelie şi Gigi

Becali nu trebuie blamaţi. Ei trebuie asumaţi. Regula democraţiei este că fiecare cetăţean, educat

sau incult, curat ca lacrima sau pătat ca un dalmaţian, cinstit sau ticălos, poartă în raniţă

bastonul de mareşal al politicii. Totul este ca oamenii să-i acorde încrederea. [... ] Ne place sau

nu, cei doi sunt produsele de succes ale noului val din politică. De ce ? Pentru că în ei regăsim o

mare parte a României de azi. România lipsită de repere. România marcată de o criză profundă

a şcolii şi a culturii. România care se simte abandonată de o clasă politică pe cât de arogantă, pe

atât de goală şi de incapabilă. România marilor manipulatori de pe micile ecrane. Toate aceste

rele ale ultimilor ani şi-au căutat cu disperare expresiile politice. Se pare că le-au găsit. [... ]

Pentru că actuala clasă politică şi-a abandonat valorile în Pipera şi Ferentari !”4).

Numărul verbelor discutate şi a derivatelor postverbale corespunzătoare nu este foarte

mare. Unele dintre ele înregistrează apariţii rare (ceauşesciza, constantinesciza, monamuscăliza,

noriciza)5. Altele însă cunosc o ocurenţă impresionantă (băsesciza, vadimiza, vangheliza).

În corpusul nostru nu am găsit chiar pentru fiecare unitate discutată forma verbală

propriu-zisă, ci numai pe cea derivată – nominală6 (becaliza – becalizare, ceauşescizare, columbeniza –columbenizare, constantinescizare, coposa, crinizat, cristiantheodorescizat, geoanizare, igorsmirnovizat,iliescizare, monamuscălizat, noricizat, orbanizare – orbanizat, patricizare – patricizat, vadimiza vadimizare, vangheliza – vanghelizat). Şi chiar dacă verbul a fost atestat, derivatele sale l-au copleşitnumeric de fiecare dată.

Aceasta nu înseamnă însă că verbul corespunzător nu există, cel puţin în plan virtual,

existenţa sa fiind întotdeauna presupusă, potenţială, pentru că numai ea face posibilă obţinerea

derivatelor substantivale şi / sau adjectivale7.

Sufixul -iza a pătruns în limba română prin intermediul unor verbe împrumutate, de

cele mai multe ori din limba franceză, servind apoi la producerea pe teren românesc a altor

verbe cu bază de derivare neologică sau românească. Categoria de verbe pe care o avem în

vedere s-a constituit iniţial pe baze derivative-antroponim mai vechi, fie acestea: nume de

personalităţi culturale (de obicei nume de scriitori) foarte populare (caragializa8, eminesciza9,

sadoveniza10), fie nume de personalităţi politice, de asemenea foarte cunoscute (maoiza11,

staliniza12). Verbele acestea sunt bine fixate în conştiinţa lingvistică a vorbitorilor români, fără a

fi totuşi foarte răspândite. În mod obişnuit, circulaţia lor este limitată la discursul criticii /

istoriei literare, respectiv la cele aparţinând discursului istoric sau politic. În cele ce urmează, ne

vom opri numai la derivatele în care baza este un antroponim românesc, făcând menţiunea că

există în limba noastră, ca şi în alte limbi, verbe de acest tip (şi derivate de la ele) construite de la

numele unor persoane publice / politice străine (brejneviza, clintoniza, putiniza, sorosoriza).

Deşi sunt creaţii lexicale pur româneşti, puternic motivate de realitatea socio-politică

autohtonă, ambele subtipuri ale modelului derivativ dispun de corespondent în alte limbi, mai

ales în franceză: aristotéliser, marotiser, pétrarquiser, socratiser; balladuriser, chiraciser, jospiner, mitterandiser, pompidoliser, sarkozifier, villepiniser.

În concluzie, împrumutul de neologisme nu este un fenomen caracteristic limbii române actuale, ci manifestarea unei tendinţe generale de sincronizare cu limbile de largă circulaţie, urmărind dezideratul unei exprimări precise, lapidare şi elegante.

Pe de altă parte, se observă o anumită precipitare în recursul la neologisme, chiar şi atunci când resursele sinonimice ale lexicului fundamental al limbii permit o varietate de opţiuni. Este tot mai pregnantă dorinţa de imitare a modelelor străine, „manie” veche şi „primejdioasă”, conjugată şi cu înclinaţia către epatare, în construirea discursului public. În ceea ce priveşte frecvenţa unor termeni neologici recenţi, uneori în contexte improprii, alteori – redundanţi, fenomenul e un reflex de exprimare stereotipă, un simptom al comodităţii şi al standardizării excesive a limbii. Dicţionarele explicative sunt devansate permanent de ritmul de absorbţie a neologismelor, în cea mai „ospitalieră” dintre limbi.

Neologismele sunt necesare, dar cu măsură, pentru a nu atenta la expresivitatea originală a limbii, marcă a identităţii ei în corul postbabelian.

RESURSE BIBLIOGRAFICE:

-Academia Română / Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Gramatica

limbii române, vol. I, Cuvântul, EAR, Bucureşti, 2005, p. 32-328

-Dicţionar general de ştiinţe. Ştiinţe ale limbii, EŞ, Bucureşti, 19971, [Angela Bidu-Vrânceanu,

-Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Actele Colocviului Catedrei de Limba română, Editura Universităţii din Bucureşti, [Bucureşti], 2003, p. 107-115

IORDAN, Iorgu, Limba română contemporană, Editura Ministerului Învaţământului,

Bucureşti, 1956

-Stoichiţoiu-Ichim 2006b: Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Creativitate lexicală în româna actuală, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti.

-Sextil Puşcariu, Limba română,I: Privire generală, Bucureşti, FRLA, 1940.