Nicolae bãnescu
Yüklə 1,84 Mb.
|
|
Armenia: aici arabii erau stãpâni în mare parte. Dar Armenia a avut întotdeauna o organizare feudalã. Suveranii, printi sau regi, erau zelosi dupã neatârnare. Oprimati de arabi, avurã ocazia sã sfarme puterea lor, când Basilios I începu campania sa fericitã la Eufrat. Dar ei se temeau de greci tot atât de mult si nu se miscarã. Bizantul le-a fãcut servicii enorme de atunci: multi printi ai lor cãtre fruntariile imperiului au fost salvati de Bizant, în lupta contra arabilor. Regele Regilor era titlul pe care-1 lua cel dintâi di-nast al Armeniei. Asa fu Asot Bagratuni, pe la 885-886. Toti feudalii armeni - rude, în mare parte - se unirã pentru a-1 ridica peste ei. Arabii îi recunoscurã titlul si Bizantul de asemenea. Acesta fu însã un simplu titlu, Asot putu avea mult prestigiu si era salutat de toti cu respect, dar feudalii nu întelegeau sã capete asupra lor o putere realã. Dupã el, titlul rãmânea fãrã autoritate. Era „archon ton archonton" la Bizant. Regi la ei erau multi si nici Bizantul nu le dãdea importantã. Cea mai însemnatã dinastie era 358
Vasalii imperiului erau: printul de Vaspuracan, printul de Siu-nia, printul de Taron s.a. Arabi, în sudul Armeniei, câtiva emiri erau vasalii imperiului. Decãderea califatului abbasid Turcii pretorieni îi fac si desfac pe califi, ajunsi o jucãrie în mâinile lor. Aceasta trezi urile arabilor si khorasanienilor înlãturati. Al Motasim fu silit a-si transfera capitala la Samarra, Bagdadul fiind pãrãsit în 836. Evadând din Bagdad, cu curtea si garda sa, califul se constituise aproape prizonierul gãrzii sale. în 908, în fruntea califatului era un copil de 13 ani, Al. Mogta-dir. Aceasta stârni tendintele centrifuge. Califul fiind detronat de un vãr, fu restabilit de garda sa turcã si de seful ei, eunucul Mu-nis. Ca rãsplatã, acest servitor credincios primi titlul de amîr-a-l-umarâ (emirul emirilor). Era o functie militarã, ea însã deveni în curând o suveranitate adevãratã. Istoricul Ibn-Khaldun ne-a descris conditiile în care acest regent al imperiului îsi exercitã puterile: „El îl tine pe print într-o închisoare completã, îi permite a se lãsa în voia plãcerilor, pentru ca sã-i înlãture gândul de a se ocupa de afacerile publice. Desi a pus mâna pe întreaga autoritate, el se fereste de a-i uzurpa semnele, emblemele si titlurile suveranitãtii. Face sã se creadã cã lucreazã dupã instructiunile pe care suveranul i le transmite." în aceste împrejurãri, stãpânirea abbasidã intra în clisolutie. O miscare separatistã crea stãpâniri independente în toate pãrtile. Tahirizii creazã un regat în Khorasan. Fondatorul, un persan, Tahir, pus la 820 de Al Mamun guvernator în Khorasan. Urmasii sãi dispuneau de aceastã guvernare ca de un regat ereditar. Caffarizii dãdurã lovitura de moarte dinastiei Tahir (873) si luarã stãpânirea ei, întinzându-se mult si amenintând Bagdadul. 359
Sâmânizii îi desfiinteazã (902) pe Caffarizi. Ei pornesc de la guvernarea diferitelor districte supuse Tahirizilor. Scuturã stãpânirea acestora si se întind din Transoxiana pânã la sud-vestul Caspicei. Ghaznavizii, turcii din Ghazna, la care fãcu apel contra aristocratilor emirul Nuh, puserã capãt dinastiei Samanide în 999. Numele le vine de la Ghazna (Afganistan), capitala lor. Vor fi suveranii unui mare imperiu de la 999-1191. Buyizii dau o altã dinastie persanã. Pretindeau a coborî din mari seniori sau chiar din regii sassanizi. Cãtre 932, trei fii ai lui Buye s-au pus în serviciul guvernatorului semineatârnat din Ghîlân (sud-vest de Caspica). Certându-se cu el si revoltându-se contra califului Al-Qâhir, se luptarã mult timp si cãutarã a-si face state pe seama lor. Iau Ispahan si siraz. Unul din frati, Ahmed, intrã la 945 în Bagdad, unde califul Al-Mostakfi îi conferi titlul de amir-al-umarâ si supranumele onorific Mo'izz ad-Dawla (Glorificatorul imperiului). Aceastã putere ridicatã în câtiva ani luã o amploare extraordinarã când, în 977, Adud ad-Dawla (Bratul imperiului), unul din neam, a reunit sub puterea sa toate posesiunile Buyizilor, adicã douã treimi din Iran si Mesopotamia. El si-a luat titlul arab de sultan si vechiul titlu persan de „regele regilor", sâhânsâh. Califul ajunse o jucãrie în mâinile sale, el pãstrã o autoritate spiritualã sub protectia acestui emir, care tinea solid imperiul si-1 guvernã bine. Dominatia acestei familii tinu pânã la aparitia Selgiucizilor. Miscãri separatiste avurã loc si în Egipt. Tulunizii se proclamã stãpâni în Egipt si Siria, Achmed ibn Tulun fu împãratul acestei dinastii, care tinu 36 de ani (fiul unui sclav turc, Tulun), la Fostat. în 905, flota califului Mektafi intrã în Postat. Iksiditii iau în stãpânire Egiptul 30 ani în urmã. Fondatorul era tot un turc. Supranumele de Iksid, pe care îl luã, era un vechi titlu iranic, purtat de regii din Turkestanul oriental. Ca Ibn Tulun, el restabili ordinea în afacerile Egiptului si semnã un acord cu Bagdadul, îndatorindu-se la un tribut. Suveranul cel mai însemnat fu Khâfîir, un negru, sub care Fostat, capitala, fu un centru de culturã arabã. Al-Motanabbi, poetul, trãi la curtea lui. Doi 360
Hamdanizii întemeiarã, în fine, un regat arab. Dinastia tinea de tribul arab Taghlib. Strãbunul Hamdan si copiii lui fuseserã colaboratorii califului, rând pe rând credinciosi sau disidenti, în 905, unul din ei, Abul-Haidjâ, fu numit guvernator de Mossul si Mesopotamia de Sus. Fiul si nepotul sãu pãstrarã postul pe care Buyizii, apoi Kurzii, li-1 rãpirã la sfârsitul secolului al X-lea. Al doilea fiu al lui Abu'l-Haîdja, este cel a cãrui amintire a pãstrat-o istoria sub numele de Saif-ad-Dawla, „Sabia imperiului". în 944, a smuls Alepul guvernatorului ce-1 reprezenta pe Iksid. O armatã trimisã din Egipt fu învinsã. El luã apoi Damascul, dar o conventie cu Khafur, regentul Egiptului, recunostea Hamdanidului tot nordul Siriei. Damascul rãmânea Iksiditilor. Din acest post înaintat al Islamului, Saif nãvãlea necontenit asupra Imperiului bizantin. Curtea lui de laAlep era centrul strãlucit al culturii arabe. Saif îsi datoreazã renumele mai ales protectiei acordate poetului Al-Motannabi, una dintre gloriile literaturii arabe. Criticii arabi laudã ingeniozitatea imaginilor lui si bogãtia vocabularului. Europenii nu primesc aceastã hiperbolã, îl socotesc un retor secular (laic). Filosoful Al-Fârabi a fost comentator al lui Aristotel. Politica externã a imperiului fu condusã cu energie. Luptele cu arabii în Rãsãrit nu înceteazã în cursul acestei domnii. Adversarul principal era acum în Asia emirul Saif-ad-Dawlah, seful dinastiei independente a Hamdanizilor, suveranul de Alep. La început, el fu biruit de bizantini, în 949, Maras (Germanikeia) cãdea în mâinile acestora, în 950, emirul e bãtut iarãsi, Theodosiopolis cuceritã, în 957 si 958 Amida, Samosata cad de asemenea în mâinile bizantinilor. Numai împotriva piratilor din Creta imperiul nu izbuti. O expeditie mare porni în 949 împotriva lor. Constantin VII ne-a lãsat în De Cerim. (II, 45) o relatie amãnuntitã asupra echipãrii acestei expeditii. Constantin Gongyles, care o conduse, fu bãtut si pierdu cea mai mare parte din flotã. 361
NICOLAE BANESCU în general, frontiera imperiului era dusã pânã la izvoarele fluviului Tigris si împrejurimile lacului Van. Un fapt însemnat în domnia lui Constantin VII a fost si cãlãtoria printesei Olga, vãduva lui Igor, la Constantinopol. în 957, regenta venea din Kiev si era primitã cu mare pompã de cãtre împãrat. Era prima suveranã barbarã care se vãzu la Bizant. Cartea Ceremoniilor ne descrie (II, 4) receptiile care avurã loc cu acel prilej la curtea lui Constantin VII, darurile bogate pe care printesa si suita ei le primirã de la împãrat. Cronica ruseascã vorbeste de crestinarea printesei ruse la Constantinopol, nas fiind însusi împãratul, iar botezul sãvârsit de patriarh. si izvoare bizantine, ca Skylitzes. Prima descriere a Cãrtii despre ceremonii prezintã receptiile fãcute kneaghinei si suitei sale în marea salã a Magnaurei si în palatul lui lustinian (al II-lea, Rhinotmetos), primirea intimã în sânul familiei imperiale, în apartamentele acesteia, darurile în bani fãcute lor. Descrierea numeste apartamentul destinat printesei pentru odihnã, Kainurgion. Cealaltã descriere relateazã receptia datã în onoarea printesei, când împãratul a luat masa cu solia, în Sala de Aur, iar Olga cu împãrãteasa si familia imperialã în somptuosul Pentakubuklion de la Sf. Paul. în ele nu se spune nimic despre botez, de aceea unii savanti rusi s-au îndoit în legãturã cu crestinarea Olgãi si socotesc cã ea se crestinase mai înainte la Kiev. Dar, observã Mosin, relatia din De Cer. nu face decât sã dea protocolul urmat în acele împrejurãri, si din alte izvoare se vede cã printesa primise la Constantinopol crestinismul, care, odatã întoarsã în patrie, fu o chestiune personalã a ei1181. Constantin VII muri la 9 noiembrie 959, lãsând imperiul fiului sãu Romanos II, care nu era vrednic a-i conduce destinele. Moartea Porphyrogennetului fu primitã cu mare durere de toatã lumea. Nu se puteau descrie, mãrturiseste un cronicar, multimea poporului îngrãmãdit pretutindeni, când alaiul funebru porni 362
2. Miscarea intelectualã în timpul lui Constantin VII. Activitatea literarã a împãratului Cu moartea lui Constantin VII Porphyrogennetos (959), ajungem la mijlocul epocii dinastiei macedonene. Epoca acestei mari dinastii începe de la Basilios I, fondatorul ei de la anul 867 si merge pînã la moartea împãrãtesei Theodora, în 1056, ultimul vlãstar al acestei dinastii, cu care ea se stinge. îmbrãtisând 200 de ani, epoca dinastiei macedonene a fost cea mai strãlucitã din istoria politicã a Bizantului. Rãzboaiele purtate la toate frontierele, în Orient si în Occident împotriva arabilor, la nord împotriva rusilor, au fost încununate de cea mai mare izbândã. Triumful imperiului a fost în special însemnat sub domniile lui Nikephoros Phokas si loan Tzi-miskes; el atinge punctul culminant sub Basilios II. Influenta imperiului se restabileste în Siria musulmanã. O parte a Armeniei este acum anexatã imperiului; cealaltã adusã la vasalitate-, Bulgaria e desfiintatã si prefãcutã în provincie romanã; Rusia tânãrã, care începuse a da de lucru acum Imperiului bizantin, e mereu înfrântã si influenta bizantinã strãbate si acolo adânc, în aceastã epocã, în care crestinismul e primit de la Bizant si relatiile comerciale strânse se legã între ; Teoph. Cont., p. 467-468. 363
NICOLAE BANESCU acest stat si imperiu, aducând pe urmele lor relatii religioase, politice si intelectuale. într-un cuvânt, imperiul ajunge în aceastã perioadã la apogeul puterii sale. O întinsã operã legislativã, o activitate intelectualã din cele mai mari, pe care am vãzut-o, în parte, legatã de numele patriarhului Pho-tios si al împãratului Constantin VII, adaugã noi elemente la gloria acestei dinastii. Constantin VII a domnit, nominal, de la 912-959, aproape o jumãtate de veac. De fapt însã el a fost tinut sub tutelã si înlãturat din fruntea imperiului pânã în 945, când abia izbuteste a lua personal frâiele cârmuirii, cum am vãzut, în tot acest timp, când conducerea efectivã a imperiului era în grija altora, Constantin VII se cufundã în studiile sale, pentru care arãta, din tinerete, o mare aplecare. si chiar când ajunse a conduce el însusi destinele imperiului, de la 945, am vãzut cã a stiut sã se înconjoare de oameni vrednici, care au purtat cu energie campaniile împotriva dusmanilor numerosi, încât el a putut si atunci sã continue ocupatiile sale de predilectie. Astfel, Constantin al VH-lea a fost în mãsurã sã lase mai cu seamã amintirea unui om de litere; protector al artistilor si învãtatilor, el fu initiatorul unei adevãrate opere culturale care face din domnia sa una din cele mai însemnate pentru istoria culturalã a Bizantului1191. Viata intelectualã se concentra atunci la Constanti-nopol. Universitatea, reorganizatã în timpul dinastiei phrygiene, luase pe atunci un mare avânt. Theoktistos fusese initiatorul si opera sa fu continuatã de Bardas, care deschisese în sala Magnaurei învãtãmântul supe- 364
El îl pusese în .fruntea scolii pe vestitul Leon 6 Oi-Xoaocpcx; sau 6 Mai3rmaTi.K6<;. Acesta fusese chemat de califul Al-Mamun, iar faptul atrãsese atentia împãratului Theophilos asupra lui. Constantin, apostolul slavilor (Kyrill), a fost elevul lui Leon. Photios, de asemenea. Acesta fusese apoi profesor la scoalã. Universitatea lui Bardas fu înnoitã în chip strãlucit de Constantin Porphyrogennetos. Acesta îi dãdu o nouã viatã, reorganizându-i învãtãmântul, aducându-i în fruntea ei pe cei mai destoinici învãtati ai timpului sãu, pentru filosofic, retoricã, geometrie si astronomie. Protospatharul Konstantin, pe atunci n/ucraKoq, fu numit pentru învãtãmântul filosofic (Kai3r|Yr|Tn<; tcov cpi-lococpcov). Mitropolitul de Nikaia [Niceea], Alexandros, pentru retoricã, Nikephoros patriciul pentru geometrie, iar Gregorius, a secretis, pentru astronomie, împãratul îi plãtea nu numai pe profesori, dar se îngrijea si de întretinerea scolarilor. Se interesa personal de învãtãmânt, era zilnic în cercul profesorilor si scolarilor77. Panegiristul sãu ne spune cã stia sã pretuiascã virtutea si stiinta ca nimeni dintre înaintasii sãi78. Arhitectura îl pasiona si Continuatorul lui Theopha-nes ne însirã cu mari elogii constructiile strãlucite ale împãratului. Pictura nu numai cã o pretuia, dar o cul- 76 V. Fr. Fuchs, Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter, Leipzig, 1926, p. 8-14. 77 Theoph. Cont., p. 446. 78 Ibidem, p. 447. .; • • '. 365
Printre toate aceste însusiri, Constantin VII contribui la întretinerea si provocarea miscãrii intelectuale a epocii sale. Ceea ce caracterizeazã aceastã miscare este mai întâi faptul cã artistii si literatii se ridicã mai cu seamã dintre cãlugãri. Apoi, putina ei originalitate. Bizantinii trãiau din mostenirea vechii Rome si a Greciei clasice. Al treilea caracter al culturii acestei epoci e universalitatea cunostintelor: învãtatii Bizantului nu se specializeazã. în lucrãrile literare ale epocii lui Constantin VII se deosebesc douã grupe: I. acelea pe care le-a scris el însusi, precum si II. cele care s-au întreprins din îndemnul si sub auspiciile sale. I. Lucrãrile proprii ale lui Constantin VII sunt urmãtoarele: l. Istoria lui Basilios I, care se întemeiazã pe Gene-sios, si care formeazã acum Cartea 5 a Continuãrii lui Theophanes. A fost compusã în timpul domniei personale a lui Constantin (945-959). Din punct de vedere istoric, ea are defectele tuturor operelor contemporane: istoria palatului, a campaniilor, a conspiratiilor, a biruintelor, a clãdirilor, cu un cuvânt, istoria externã, nu cea internã. Cartea e o apologie a domniei lui 79 Ibid., p.450. 366
2. O operã asupra administratiei statului, cunoscutã de obicei sub titlul: De administrando impericf0. Cartea avea un scop educativ si a fost scrisã pentru fiul sãu, Romanos. Autorul voia sã-1 învete pe acesta: a) care sunt popoarele primejdioase pentru Bizant si prin care alte popoare s-ar putea ele combate; b) mijlocul de a eluda cererile lor indiscrete; c) originea, moravurile, institutiile diferitelor popoare, natura legãturilor dintre ele si imperiu; d) evenimentele si inovatiile produse la curte sau în imperiu. Valoarea deosebitã a cãrtii constã în stirile pretioase , pe care ni le dã asupra neamurilor care înconjurau atunci Imperiul bizantin. 3- O operã asupra împãrtirii militare si administrative a imperiului, De Thematibus (.De praefecturis), Tot» acxpcoTCXTOi) (3acriA,Ecoq KcovaTavTivot) TOU riopcpi)-poyevvfrTO'U nepi TGOV $e(a.ccTcov etc., în 2 cãrti. E o lucrare de tinerete, purã compilatie în anumite pãrti. Autorul nu cunoaste imperiul decât din cãrti. Ne-am astepta sã aflãm în aceastã lucrare date geografice asupra imperiului din secolul X. în loc de aceasta, autorul ne dã geografia imperiului din secolul VI. Singurã împãrtirea imperiului în cele 12 themata ale Europei si 17 ale Asiei este din epoca lui Constantin al VH-lea. Pentru descrierea fiecãreia, el se mãrgineste a-i copia pe autorii vechi. Cei care au fost pusi mai mult la contributie sunt Stephanos din Bizant (secolul 1 Titlu dat de [umanistul] Meursius. :' 367
NICOLAE BANESCU al V-lea) si Hierokles, autorul unui Vademecum (Sy-nekdemos), din vremea lui lustinian. 4. O lucrare asupra Ceremonialului Curtii bizantine, care s-a tipãrit în prima editie sub titlul ''EKI^ECTK; ir\q 6acriAeiox> Toc^ecoq, De Cerimoniis aulae byzantinae. Cartea aceasta este cea mai curioasã si cea mai indigestã din compilatiile întreprinse de dinastia macedoneanã. Ea cuprinde prescriptii pentru solemnitãtile Curtii la botez, cãsãtorie, încoronare, înmormântare, la primire si concedierea ambasadorilor, la sãrbãtorile mari ale Bisericii, la promovarea marilor fuctionari si la instalarea lor s.a. Este totusi de netãgãduitã însemnãtate cultural-istoricã; dintr-însa putem cunoaste factorul prin care Bizantul s-a impus atâta vreme popoarelor barbare, cu care diplomatia sa iscusitã îl punea în relatii. Caracterul de compilatie al acestei lucrãri s-a stabilit. Unele capitole ale Cãrtii I se datoresc scrierii lui Petros Patrikios (nepi Tno^mKfjc; KaTaaTotaECOc;), un scriitor din secolul VI. Sfârsitul Cãrtii II e luat din Cartea asupra locului dupã rang al demnitarilor si a oaspetilor strãini la mesele împãrãtesti, compusã de pro-tospãtarul Philotheos, sub Leon înteleptul, la anul 899 (Kletorologion). II. Lucrãrile întreprinse din îndemnul lui Constantin VII sunt urmãtoarele: 1. Basilicalele (Toc BccmXiKoO, sunt compilatia de legi începutã de Basilios I si sfârsitã de Leon cel întelept. Sub Porphyrogennetos, textul lor a fost sporit cu extrase din prelucrãrile Digestelor, Codicelui lustinian si Novellelor. 368
3. rLconoviKOc, un tratat asupra agriculturii. Aceasta fãcuse adesea obiectul expunerilor stiintifice, în special de la epoca alexandrinã încoace. Vindanios Anato-lios compusese o Zuvaycoyri yecopyiKcov L7UTT|5L'U|j.oc-TCOV, pe care o cunoscuse Photios (secolul IX). Mai târziu, în secolul 5, un anume Didymos alcãtuise un tratat, FECopyiKd, în 15 Cãrti. Apoi Cassianus Bassus fãcuse, cu ajutorul acestor scrieri, o mare colectie agricolã, în secolul al Vl-lea sau la începutul celui de-al VH-lea. O prelucrare a acestuia se întreprinde acum, sub Constantin VII. 4. O Enciclopedie a medicinei, 'laTpiKct, pe baza cãrtii lui Oribasius (secolul IV), 'E7UTO|a,fi tcov ioapi- KCOV l3LCOpT|)J.6cTCOV. 5. Colectia Vietilor Sfintilor, alcãtuitã de Simeon Me-taphrastes, o lucrare imensã, care s-a pãstrat numai în parte. Psellos ne spune cã Vietile sfintilor nu mai erau acum la înãltimea gustului literar, în urma reînvierii vechii eruditii grecesti si atunci, din îndemnul împãratului, Simeon întreprinse prelucrarea acestor Vieti, pe care le îmbrãcã în eleganta stilului sãu, pentru a le face iarãsi citite de bizantini. Metaphrastes era un om întreg, care nu se închidea într-o singurã specialitate. Diplomat, ambasador, general, membru al consiliului privat, era un om de gust si de lume. Trebuia sã adune miile de manuscrise din 369
NICOLAE BANESCU bibliotecile Rãsãritului, prin mãnãstiri din Grecia, Athos, Venetia etc. Pentru a traduce în greacã toate aceste „Vieti", scrise în limba coptã, siriacã, ebraicã, armeanã, arabã, latinã, trebuia sã dispunã de un numeros personal de ep^riveinoci. Trebuia sã compare textele cu traducerile, sã suprime ce nu pãrea adevãrat, sã corecteze barbaria vechilor hagiografi, sã îmbrace legendele în elegantele stilului sãu. Aceasta a fost opera imensã a lui Simeon Metaphrastes. O parte a acestei munci a pierit. 6. loseph Genesios îsi compuse, tot din îndemnul împãratului, cele 4 cãrti ale istoriei împãratilor (între 945-959), care trateazã domniile lui Leon V, Michael II, Theophilos, Michael III si Basilios I. 7. Continuarea istoriei lui Theophanes se scrise de asemenea din acelasi îndemn al lui Constantin VII, de la Leon al V-lea pînã la moartea lui Mihail III). 8. Dar cea mai însemnatã dintre colectiile întreprinse în timpul lui Constantin VII este Enciclopedia istoriei. Scopul aceste lucrãri era ca sã se extragã metodic ce era mai însemnat la vechii istorici, pentru a pune astfel la îndemâna contemporanilor un mijloc mai comod de a-i cunoaste, întregul material se împãrti în 53 capitole (ambasade, administratie, rãzboi, literaturã s.a.), în chip sigur se recunosc astãzi din toatã aceastã uriasã compilatie 4 titluri: a) 'EtcXc-yat rcepi npea6euov, Excerpta de legationi-bus, o monografie, în care se strângeau informatiile privitoare la ambasade. Totul împãrtit în douã capitole: unul asupra soliilor popoarelor strãine la romani, si altul asupra celor trimise de romani la popoarele strãine. 370
c) Ilepi yvcop.cflv, De sententiis. d) Hepi L7ti(3ox)Xcc)V KOCTCC 6aaiXecov tEtOVOICOV, De insidiis. Ni s-a pãstrat întreagã colectia De legationibus, jumãtate De virtutibus, si fragmente din celelalte douã. Mai sunt fragmente cu primire la tehnica militarã, la poliorceticã, altul cuprinde povestiri de asedii de orase, bãtãlii, altul proclamarea împãratului. Meritul acestei colectii e cã ne-a pãstrat fragmente din foarte multe opere de seamã care s-au pierdut. E. [SITUAtIA INTERNÃ A IMPERIULUI BIZANTIN ÎN SECOLUL AL X-LEA] 1. Organizarea imperiului în secolul al X-lea întocmirea monarhicã absolutã ce caracterizeazã Imperiul bizantin capãtã acum un caracter si mai pronuntat. Am vãzut progresul fãcut în vremea aceea de principiul monarhic, ideea legitimitãtii dinastice. Lucrul acesta, care pune capãt necontenitelor uzurpa-tiuni brutale, e opera dinastiei macedonene, care dãdu imperiului o familie domnitoare pentru aproape douã veacuri. De acum înainte membrii casei sunt „cei nãscuti în purpurã", singurii mostenitori legiuitori ai tronului. împãratul, marii demnitari. în fruntea imperiului, puternic centralizat, se aflã, cu puteri nemãrginite, împãratul. Mostenitor al vechilor caesari ai Romei, el este seful suprem al armatei si întâia autoritate legislativã. Puterea aceasta absolutã a împãratului are diferite origini: una romanã, alta orientalã, una crestinã, în contact cu Orientul, el este acum autocrator, despotes si, mai cu seamã, în imperiul elenizat din secolul VII încoace - limba latinã se pãstreazã numai în comenzile militare si în unele formule ale ceremoniilor - basi-leus, împãratul KOCT' L^o%r\v, ca Marele Rege al monarhiei asiatice ce fusese modelul. si titlul acesta nu s-a recunoscut altuia decât tarului bulgar, când acesta a intrat în legãturi de înrudire cu familia imperialã. sefii Yüklə 1,84 Mb. Dostları ilə paylaş:
|