Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

Pasteur, Michaelangelo, Maica Tereza, Leonardo da Vinci, Thomas Jefferson şi Albert

Einstein. (H. Jackson Brown Jr.)

Şi luna, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte timpul. (Ecclesiasticul 43.7)

Exagerarea cu privire la plăcere e necumpătare. (Aristotel)

Exagerarea este adevărul care şi-a pierdut răbdarea. (Khalil Gibran)

Exagerarea, vrând să mărească lucrurile mici, le face să pară şi mai mici. (Jean le Rond d’Alembert)

Exagerarea/ A te iubi însemnă să te consideri în globalitate, să nu exagerezi într-o dimensiune unică, să nu te fărâmi,

să nu faci să devină totalizator un singur aspect al sinelui. A te iubi însemnă să vezi semnificaţia fiecă-

rui lucru în relaţie cu întreaga personă. Acelaşi lucru e valabil şi în iubirea faţă de celălalt. (Teologul

catolic Marko Rupnik)

Există puţin adevăr în fiecare exagerare şi puţină exagerare în fiecare adevăr. (Leonard Barnes)

Opera de artă este exagerarea unei idei. (André Gide)

Sfatul Sfântului Antonie cel Mare: Nu te căina pentru lucrurile din trecut, nu înseamnă să nu te căieşti

pentru păcatele trecutului. El are în vedere o văietare obsesivă, exagerată a acestora. Pasă lumii

ajung să stea orientaţi cu faţa spre trecut, nu spre prezent, iar alţii justifică lipsa oricărui progres

spiritual, prin acel trecut care a devenit o uriaşă piatră de moară legată de grumazul lor şi care nu

le mai permite să mai facă vreo mişcare ascensională. Îndemnul: Nu te căina pentru lucrurile

din trecut, poate fi adresat şi unuia care consideră că păcatele lui sunt atât de mari, încât Dumne-

zeu nu-l mai poate ierta. El s-ar traduce: De vreme ce Dumnezeu te-a iertat, iartă-te şi tu, con-

sideră trecutul un capitol încheiat şi începe o viaţă nouă… (vezi Iertarea de sine/)

Un compliment reuşit este un exerciţiu de echilibristică între adevăr şi exagerare. (Hermann Bahr)

Examenul/ Ispitele sunt adevăratele examene pentru cei credincioşi şi pedepse pentru cei necredincioşi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

În viaţa aceasta toţi oamenii dăm examene pentru ca în cea veşnică să ne învrednicim de rai. 10.3

Începutul mântuirii este cunoaşterea de sine. Această cunoaştere se dobândeşte prin examinarea meto-

dică a conştiinţei. (Sfântul Efrem Sirul)

Moartea este un examen dizgraţios, la care toţi candidaţii sunt admişi. (Paul Claudel)

Toate ştiinţele lumii au ajuns la bacalaureat; numai teologia a ajuns la licenţă pentru că lucrează cu

adevăruri absolute. (Petre Ţuţea)

Excepţia/ Arta nu ne învaţă nimic cu excepţia sensului vieţii. (Henry Miller)

Arta teatrului are nevoie de firi de structură excepţională. (Camil Petrescu)

Luptătorul de succes este omul obişnuit care deţine concentrare excepţională. (Bruce Lee)

Mozart – geniul său excepţional îl situează mai presus de orice maestru în toate domeniile artei.

(Richard Wagner)

Nimic nu este permanent cu excepţia schimbărilor. (Heraclit)

Nu am fost duşmanul nimănui, cu excepţia mea. (John Clare)

Nu există nimic sigur în viaţa unui om cu excepţia faptului că trebuie să moară. (Eschil)

Viaţa nu are limite, cu excepţia celor pe care ţi le impui singur. (Les Brow)

Excluderea/ A defini înseamnă a exclude şi a nega. (Jose Ortega y Gasset)

Învierea morţilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea

păcatului cere şi osteneală din partea omului. (Sfântul Isaac Sirul)

Religia şi ştiinţa naturii nu se exclud, cum cred sau se tem unii în ziua de astăzi, ci se întregesc şi se

armonizează împreună. (Max Planck)

Sfinţenia este excluderea şi părăsirea răutăţii şi a păcatului. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Sunt două excese la fel de periculoase: a exclude raţiunea, a nu admite decât raţiunea. (Blaise Pascal)

Exerciţiul/ Cine vrea să dobândească o memorie bună trebuie s-o cultive, s-o întărească prin exerciţiu zilnic.

(Denis Diderot)

Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a

sufletului de a face rău, opusă bunătăţii. … (Teologul Teoclitos)

Tăria minţii vine prin exerciţiu şi nu prin repaos. (Alexander Pope)

Toţi am fost creaţi capabili să dobândim virtutea, dar prin învăţătură şi exerciţiu unul se apropie mai mult

de ea, altul mai puţin. De aceea unii ajung până la o virtute desăvârşită, alţii ajung până la o oarecare

virtute, iar alţii, pentru că nu şi-au dat niciun interes, deşi prin firea lor erau în stare, s-au îndreptat

spre fapte contrarii. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Un compliment reuşit este un exerciţiu de echilibristică între adevăr şi exagerare. (Hermann Bahr)

Experienţa a arătat că armătura morală este mai importantă pentru individ şi pentru societate decât cunoştinţele ştiin-

ţifice, literare, filozofice. (Alexis Carrel, medic chirurg şi biolog francez)

Experienţa arată că cine nu priveghează deloc înainte de Sfânta Liturghie, nu poate să trăiască deplin bucuria ei. ….

(Patriarhul Daniel)

Experienţa este cel mai brutal dintre dascăli. Însă înveţi; Doamne, cât de mult poţi învăţa. (Clive Staples Lewis)

Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia. (Vernon Sanders Law)

Experienţa este hrană pentru creier. (Bill Watterson)

Experienţa este un profesor grozav. (John Legend)

Experienţa ne învaţă că iubirea nu constă ca doi oameni să privească unul la altul, ci a privi amândoi în aceeaşi

direcţie. (Antoine de Saint-Exupéry)

Experienţa/ Cei care nu se amăgesc cu vorbe deşarte vor trebui să se întoarcă la Evanghelie şi, sprijiniţi pe experi-

enţa vieţii, să mărturisească cinstit rolul ei unic în dezvoltarea societăţii omeneşti. (William James,

fiziolog, psiholog şi unul dintre cei mai vestiţi pedagogi de peste ocean)

Cel care se roagă poate întâlni în experienţa sa două tipuri de lumină: lumina propriei sale minţi şi

lumina imaterială a lui Dumnezeu. 2.7

Conştiinţa este o carte naturală; cel ce o citeşte cu fapta, face experienţa ajutorului dumnezeiesc.

Domnul e ascuns în poruncile Sale şi cel ce-L caută pe El Îl găsesc pe măsura împlinirii lor.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Există trei metode de a dobândi înţelepciunea. Cea dintâi este reflecţia, care este cea mai înaltă. A doua

este imitaţia, care este cea mai uşoară. A treia este experienţa, care este cea mai amară. (Confucius)

Încercarea şi eroarea alcătuiesc experienţa. (Karl Raimund Popper)

Întreaga viaţă este experimentare. Cu cât faci mai multe experienţe, cu atât este mai bine. (Ralph

Waldo Emerson)

Înţelepciunea este fiica experienţei. (Leonardo da Vinci)

Numai experienţa îţi dă certitudine. (Sfântul Albert cel Mare)

Orice experienţă are alte urmări pentru fiecare, după structura lui sufletească. (Mihail Lermontov)

Pesimistul este un optimist cu experienţă. (François Truffault)

Raţionamentele minţii se fac din experienţe sigure şi repetate. (Mihail V. Lomonosov)

Rădăcina convingerilor este experienţa. (Nicolae Iorga)

Simplitatea este cel mai dificil lucru de asigurat în lume, este ultima limită a experienţei şi ultimul efort

al geniului. (George Sand)

Simplitatea spiritului este lucrul cel mai mare şi mai greu de dobândit; pentru a fi simplu trebuie să fi tre-

cut prin mari experienţe. (Krishnamurti, filosof indian)

Trebuie să deschidem uşa larg şi să facem acei paşi care ne pot conduce mai adânc în experienţă.

(James Redfield)

Un gram de experienţă este mai valoros decât o tonă de teorie. (John Dewey)

Vârsta este doar experienţă, iar unii dintre noi au mai multă experienţă decât alţii. (Mickey Rooney)

Extazul – delirul spiritului. (Emil Cioran)

Extazul este emoţie împinsă la maxim. (Scott Shaw)

Extazul este starea derivând din ascultarea muzicii. (Al-Ghazali)

Extazul este un pahar cu ceai şi o bucăţică de zahăr în gură. (Puşkin)

Extazul/ Această cunoaştere tainică a lui Dumnezeu este un extaz al dragostei, este îndumnezeirea omului, unirea lui

cu Dumnezeu. (Sfântul Maxim Mărturisitorul 6.16)

Am fost mândru, extaziat şi extrem de surprins că am reuşit. (Neil Armstrong)

Avem un alt termen care este în aparenţă sinonimul lui spirit: duh. Dacă ele, ca spirit şi duh, unul fiind de sor-

ginte latină şi altul de sorginte slavonă, par să fie la acest nivel sinonime, prin derivatele lor nu mai sunt si-

nonime. Pentru că spiritul dă spiritualitate, duh dă duhovnicie. Duhovnicia este altceva, sau dacă vreţi

mult mai mult decât spiritualitate. Spiritul dă spiritual. Un om spiritual poate să fie şi un om care face glu-

me…. Pe câtă vreme duhovnic, corespondentul său, este incomparabil mai mult decât spiritual. De ace-

ea viaţa spirituală este mult mai puţin decât viaţa duhovnicească. Iar rugăciunea face parte nu din viaţa

spirituală, ci din viaţă duhovnicească…. Pavel îl vede pe creştin ca un ins cu foarte multă statornicie. Iar

statornicia i-o dă duhul şi prin aceasta el devine om duhovnecesc. Duhul reprezintă permanenţa omului şi

reprezintă mai cu seamă etajul superior pe care el poate să intre în comunicare şi în comuniune cu Dum-

nezeu. De aceea scările acestea terminologice ale Sfântului Apostol Pavel: este trupescul, la nivelul de

jos, este psihicul, deasupra, este duhovnicescul, deasupra, şi deasupra tuturor este noeticul, de la noos,

care este puţin convenţional tradus prin intelect, raţiune, inteligenţă. Este partea cea mai fină, cea mai ra-

finată a sufletului, fără să fie altceva decât sufletul şi prin care omul duhovnicesc, în starea de extaz, intră

în comuniune cu Dumnezeu. Dar mai mult decât starea de extaz, pentru că extazul este revărsarea insu-

lui în afara lui; în starea de entaz, care este înmănuncherea insului în interiorul său, în propriul său interior,

aşa încât omul cu adevărat duhovnicesc, şi mă refer la categoria sfântului de acuma, depăşeşte etajul şi

al phisicului şi al duhovnicescului şi intră în acela al noeticului, în care sfera aceea foarte, foarte fină a su-

fletului poate să atingă starea aceea de entaz şi deci de legătură imediată cu Dumnezeu.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania 12.19)

Entazul/ Cine se întâlneşte cu Dumnezeu, acela rămâne copleşit de măreţia lui Dumnezeu. Numai atunci

când din simţire poţi revărsa cuvântul: “Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi ni-

ciun cuvânt nu este de ajuns pentru lauda minunilor Tale”. Când ai această conştiinţă, când spui

cuvântul acesta nu ca o rânduială, ca o formulă din rânduiala slujbelor, ci cu toată revărsarea de

suflet, simţi că Dumnezeu este mai presus de tine, că învierea este mai presus de lume, că taine-

le lui Dumnezeu sunt mai presus de cuget. …. Există posibilitatea să intuieşti cu gândul lucruri

pe care nu le poate cuprinde cuvântul, să intuieşti cu sfinţirea lucruri nu le poate exprima vorba.

Sfântul Isaac Sirul vorbeşte, de pildă, despre o rugăciune când ţi se taie cuvântul de pe

buze, când nu mai poţi spune nimic şi rămâi copleşit de măreţiile lui Dumnezeu. (Părintele

Teofil Pârâian, emisiunea Lumini pentru suflet din 03.05.2016)

Dar mai mult decât starea de extaz, pentru că extazul este revărsarea insului în afara lui; în starea

de entaz, care este înmănuncherea insului în interiorul său, în propriul său interior, aşa încât omul

cu adevărat duhovnicesc, şi mă refer la categoria sfântului de acuma, depăşeşte etajul şi al phisi-

cului şi al duhovnicescului şi intră în acela al noeticului, în care sfera aceea foarte, foarte fină a su-

fletului poate să atingă starea aceea de entaz şi deci de legătură imediată cu Dumnezeu. La acest

nivel, chiar rugăciunea devine inutilă pentru că starea nu mai este o convorbire cu Dumnezeu, ci,

până la urmă, este participarea sfântului, că de el este vorba, la Dumnezeu, îndumnezeindu-se

prin participare, prin participare la harul lui Dumnezeu. Dar făcând aceste precizări, nu însemnea-

ză că rugăciunea, făcând parte din viaţa duhovnicească a omului, este o contemplaţie, pentru că

rugăciunea este altceva decât contemplaţia, care implică mai mult intelectul. Rugăciunea este acti-

vă, este lucrătoare, iar Evagrie Ponticul, unul din părinţii cei mai importanţi pentru viaţa duhov-

nicească a creştinismului, spunea la un moment dat că: Rugăciunea este folosirea cea mai au-

tentică şi mai bună a intelectului. Pentru că ea nu se poate face fără participarea intelectului,

adică să înţelegi rugăciunea, să ţi-o asumi prin înţelegere, pentru că ea altfel devine mecanică şi

dacă e o rugăciune mecanică nu mai este o rugăciune, este o simplă deprindere.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania 12.19)

Rugăciunea de foc este o rugăciune fără cuvinte, care nu poate fi descrisă în cuvinte.

(Sfinţii Părinţi)

Sfântul Ioan Casian stăpânea rugăciunea de foc. (Sfinţii Părinţi)

Hristos este unica ieşire din această lume; toate celelalte ieşiri – extazul sexual, utopiile politice, indepen-

denţa economică – nu sunt decât drumuri înfundate pe care putrezesc leşurile nenumăraţilor oameni

ce le-au încercat. (Părintele Serafim Rose)

Iar un oarecare Anania, bărbat evlavios, după Lege, mărturisit de toţi iudeii care locuiau în Damasc, venind

la mine şi stând alături, mi-a zis: Frate Saule, vezi iarăşi! Şi eu în ceasul acela l-am văzut. Iar el a zis:

Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte pe tine ca să cunoşti voia Lui şi să vezi pe Cel Drept

şi să auzi glas din gura Lui; că martor vei fi Lui, în faţa tuturor oamenilor, despre cele ce ai văzut şi auzit.

Şi acum de ce zăboveşti? Sculându-te, botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Lui. Şi s-a în-

tâmplat, când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în templu, să fiu în extaz, şi să-L văd zicându-mi:

Grăbeşte-te, şi ieşi degrabă din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine. Şi eu am zis:

Doamne, ei ştiu că eu duceam la închisoare şi băteam, prin sinagogi, pe cei care credeau în Tine; şi

când se vărsa sângele lui Ştefan, mucenicul Tău, eram şi eu de faţă şi încuviinţam uciderea lui şi păzeam

hainele celor care îl ucideau. Şi a zis către mine: Mergi, că Eu te voi trimite departe, la neamuri.

(Faptele Apostolilor 22.12-21)

Meditaţia este eliberarea de gândire şi o mişcare înspre extazul adevărului. Meditaţia este explozia

înteligenţei. (Krishnamurti, filosof indian)

O asemenea poziţie a trupului ajută şi sufletul să ajungă într-o astfel de stare; să se înalţe spre cele de sus.

Însă trebuie să ne ferim să întindem mâinile prea tare şi să le ridică cât mai sus, ca să nu ajungem în

stare de fierbinţeală şi de extaz, de la care este numai un pas până la înşelare de sine şi amăgire dră-

cească. Mâinile trebuie întinse moderat, ca duhul să rămână în linişte, smerenie şi umilinţă; trebuie să

dăm trupului poziţia celui atârnat pe cruce, iar nu poziţia celui ce zboară spre cer. Capul să fie plecat

în jos, iar mâinile ridicate. (Din cartea “Tâlcuiri la Patericul egiptean”, pagina 31, a Sfântului Ignatie

Briancianinov)

Privighetoarea înţeleaptă cântă fiecare cântec de două ori. Ca să nu crezi că nu poate retrăi primul extaz

spontan. (Robert Browning)

Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau, zicându-i: Ai intrat la oameni

netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei. Şi începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând: Eu eram în cetatea

Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată

în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine. Privind spre aceasta, cu luare aminte,

am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului. Şi

am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. (Faptele Apostolilor 11.2-7)

Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz. Şi a vă-

zut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pă-

mânt. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului. Şi glas a

fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată

n-am mâncat nimic spurcat şi necurat. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: cele ce Dumnezeu a cu-

răţit, tu să nu le numeşti spurcate. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a ridicat la cer. Pe

când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să fie vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi

de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, s-au oprit la poartă, şi, strigând, întrebau dacă Simon, numit

Petru, este găzduit acolo. Şi tot gândindu-se Petru la vedenie, Duhul i-a zis: Iată, trei bărbaţi te caută;

ci sculându-te, coboară-te şi mergi împreună cu ei, de nimic îndoindu-te, fiindcă Eu i-am trimis. Şi Petru,

coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este

pricina pentru care aţi venit? (Faptele Apostolilor 10.10-21)

Talentul nu devine geniu decât atunci când a atins punctul la care cele mai profunde forme de percepţie ale

sale ating extazul. (George Bernard Shaw)

Extrem/ Am fost mândru, extaziat şi extrem de surprins că am reuşit. (Neil Armstrong)

Atunci când ne este viaţa la extrem, ne agăţăm de un singur lucru: credinţa. 5.9

Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos, cât şi îndrăzneţ cât sufletul său este slăbit. Omul,

când pierde echilibrul interior, nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în extreme.

(Sfântul Ioan Scărarul)

Este extrem de dureros să judeci un lucru pe care nu-l cunoşti. (Sfinţii Părinţi)

Este extrem de greu să convingi un elev de liceu că va întâlni o mulţime de probleme mult mai dificile decât

cele din algebră şi geometrie. (E. W. Howe)

Ezitarea/ Căci, mai ales, spunea el, prin aceea se deosebeşte prietenul de linguşitor; unul vorbeşte numai ce ştie

că place, pe când celălalt nu ezită să spună şi cuvinte care supără. De aceea Sfântul Vasile cel

Mare îl numeşte pe adevăratul prieten bărbat înţelept, şi spune despre el că dacă ar locui într-o

ţară îndepărtată, şi chiar dacă ochii mei nu l-ar vedea niciodată, tot prieten l-aş socoti. Aşa spunea

şi Euripide. (Din emisiunea “Cuvântul care zideşte” de la postul de radio “Trinitas”. Multe din învă-

ţăturile care nu au trimitere la CD-uri au fost luate din această emisiune, realizată de părintele

Narcis Stupcanu, precum şi din alte emisiuni transmise de acelaşi post de radio.)

Când ezit, nu pictez. Când pictez, nu ezit. (Jean-Paul Riopelle)

Când mergi, mergi, când stai, stai, dar niciodată nu ezita! (Proverb japonej)

Cel care ezită este un nebun (Mae West)

Ezitând, nu poţi câştiga nicio bătălie. (Vaclav Havel)

Să nu eziţi să ceri mult; “este plăcerea Tatălui de a-ţi oferi Împărăţia,” a spus Iisus. (Wallace D. Wattles)

Unde-i multă ezitare, este greu de ştiut momentul potrivit. (Pindar)

Faima celor tineri este puterea lor şi podoaba celor bătrâni părul lor cărunt. (Solomon 20.29)

Faima se rugineşte dacă nu o cureţi prin muncă în fiecare zi. (Nicolae Iorga)

Faima şi liniştea nu vor dormi niciodată în acelaşi pat. (Michel Montaigne)

Faima/ Acela care nu practică virtutea decât în speranţa de a dobândi o mare faimă este foarte aproape de viciu.

(Napoleon Bonaparte)

Ar trebui să fiu gelos pe turn. E mai celebru decât mine. (Gustave Eiffel)

Auzind regina din Saba de faima lui Solomon şi voind să-l încerce cu întrebări grele, a venit la Ierusalim cu

foarte multă bogăţie, cu cămile încărcate cu aromate, cu aur mult şi pietre scumpe; şi a venit la Solomon

şi i-a grăit lui toate câte avea în sufletul ei. Şi i-a dezlegat Solomon toate întrebările ei şi nu s-a găsit nimic

necunoscut pentru Solomon, încât să nu-i dezlege el. Văzând regina din Saba înţelepciunea lui Solomon

şi casa pe care o zidise el, mâncările de la masa lui, locurile de şedere ale robilor lui, rânduiala slujitorilor

lui şi îmbrăcămintea lor, paharnicii lui, îmbrăcămintea lor şi arderile de tot pe care le aducea în templu,

a rămas uimită. (II Paralipomena 9.1-4)

Ceartă-te cu aproapele tău, dar taina altuia să nu o dai pe faţă, ca nu cumva cel ce o aude să nu te defaime

şi să nu dărâme (pentru totdeauna) faima ta. (Solomon 25.9, 10)

Celebritatea este o latură a puterii şi un privilegiu dat de Dumnezeu. (Constantin Cotimanis)

Înţelepciunea domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea greşelilor. (Solomon 19.11)

Mulţi au cerut-o în căsătorie, dar ea n-a cunoscut bărbat în toate zilele vieţii ei, de când murise soţul ei Mana-

se şi se adăugase la poporul lui. Faima ei creştea din ce în ce mai mult, pe când ea înainta în vârstă în ca-

sa bărbatului ei. Ea a atins vârsta de o sută şi cinci ani. Şi ea a dezrobit pe roaba ei. Ea a murit în Betulia

şi a fost îngropată în peştera în care se odihnea bărbatul ei Manase. Şi neamul lui Israel a jelit-o şapte zile.

Şi înainte de moarte şi-a împărţit averea la rudele bărbatului ei Manase şi la rudele ei. Şi cât a trăit Iudi-