Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Ecclesiasticul 4.30)

Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc înseamnă a da înapoi. (Sfântul Bernard Clairvaux)

Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine mai păcătos, căci proorocul Isaia

văzând pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine. (Avva Matoi)

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea. (Părintele Nicolae Steinhardt)

Pe Dumnezeu L-am cunoscut mai bine printre lacrimi. (Victor Hugo)

Pe Dumnezeu să-L slujim prin fapte, să-L lăudăm prin cuvânt şi să-L cinstim cu gândul.

(Evagrie Ponticul)

Pe slujitorul lui Hristos îl păzeşte, nu straja trupească, ci providenţa dumnezeiască.

(Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu. (Sfântul Alfons

de Liguori)

Pentru a ajunge la Dumnezeu, omul are nevoie de un îndrumător, de un părinte duhovnicesc. 7.8

Pentru a ne dovedi faptul că noi trebuie să primim cu mai multă plăcere îndrumările, decât să răspun-

dem în grabă, Creatorul ne-a dat două urechi şi numai o singură limbă. (Plutarh)

Pentru aceea a venit Iisus Hristos în lume, ca să cunoască şi să înţeleagă omul cât de mult îl iubeşte

Dumnezeu. (Fericitul Augustin)

Pentru cel drept bucuria cea dumnezeiască şi cerească este continuă. (Sfântul Vasile cel Mare)

Pentru oamenii credincioşi, Dumnezeu se află la început, pentru oamenii de ştiinţă - la capătul conside-

raţiilor lor. (Max Planck)

Pentru robii stomacului, pântecele este Dumnezeu sensibil. Prin lăcomie, omul aduce jertfă pântecelui

şi gurii sale, în loc să aducă jertfă curată lui Dumnezeu. (Sfântul Grigorie Palama)

Peste toate stăpâneşte o ordine divină. 11.22

Pictura este nepoata Naturii. Este înrudită cu Dumnezeu. (Rembrandt)

Pocăinţa este o tocmeală cu Dumnezeu. Noi dăm păcatul şi Dumnezeu dă iertarea.

(Sfântul Ioan Gura de Aur)

Pocăinţa, singura cale de întoarcere la Dumnezeu. 11.6

Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor

scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit,

care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (I Petru 3.3, 4)

Postul dat de Dumnezeu lui Adam si Evei. 6.9

Postul este o purificare înainte de întâlnirea cu Dumnezeu. (Sfinţii Părinţi)

Postul trebuie ţinut în chip deosebit numai pentru Dumnezeu, spre umilinţa inimii şi curăţirea de păcate.

(Sfântul Ioan Casian)

Prăbuşirea Imperiului Roman este o meritată pedeapsă a Cerului şi o dovadă elocventă a guvernării

lui Dumnezeu în lume. (Salvianus, scriitor bisericesc din veacul al cincilea)

Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi

să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. (Iacob 4.4)

Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noştri, dar e o greutate de aripi. (Vladimir Ghika)

Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi

prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana

şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. (Ioan 6.57, 58)

Precum soarele este pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu pentru cele ale sufletului.

(Sfântul Grigorie de Nazianz)

Precum se topeşte ceara de foc, aşa se topeşte duhul necurat de focul lui Dumnezeu. 6.5

Prefer să fiu în iad cu Dumnezeu decât în rai fără Dumnezeu. (Sfinţii Părinţi)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar prăbuşirea

a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi să

vorbească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât de

jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreaptă,

ci să se târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La început

era vrăjmaş ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să nu

mai poată face rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Primeşte împletirea celor bune şi a celor rele, cu gând egal şi Dumnezeu va netezi neegalităţile dintre

lucruri. (Sfântul Marcu Ascetul)

Prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toţi. Noi înşine, prin păcat, ne depărtăm de El.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să

pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind

că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la

răsplătire. (Evrei 11.24-26)

Prin intermediul imaginaţiei creatoare, mintea comunică direct cu Inteligenţa Universală.(Herbert Harris)

Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele. (Solomon 16.6)

Prin iubirea de Dumnezeu putem pătrunde în veşnicie, în bucuria veşnică, în învierea veşnică. 11.19

Prin moarte ne-am despărţit de Dumnezeu (cu Adam), prin moarte ne întoarcem

la Dumnezeu (cu Iisus Hristos). 11.13

Prin multe necazuri vi se cuvine tuturor a intra în împărăţia cerurilor. 10.2

Prin porunci, Domnul face nepătimaşi pe cei care le împlinesc, iar prin dumnezeieştile dogme le dăruieşte

luminarea cunoştinţei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Pune faţă în faţă aceste două: postul, care apropie de Dumnezeu, şi desfătarea, care îndepărtează

de mântuire. (Sfântul Vasile cel Mare)

Puneţi-vă în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi. 10.2

Puritatea inimii este cea mai importantă. Restul este muncă. Întregul univers este angrenat în lucrarea de

adorare a lui Dumnezeu. (Yoga Swami, unul dintre cei mai mari yoghini şi înţelepţi ai

vremurilor noastre)

Puţina stiinţă duce la îndepărtarea de Dumnezeu. Multa stiinţă duce la apropierea de Dumnezeu.

(Albert Einstein)

Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii lor, iar iadul este suferinţa

neîmplinirii sau durerea vidului spiritual din sufletul omului, pentru că nu a răspuns iubirii milostive a lui

Dumnezeu cât timp a trăit pe pământ. (Patriarhul Daniel)

Raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu. (Confucius)

Raiul sau iadul încep din lumea aceasta în inima omului, potrivit relaţiei omului cu Dumnezeu, izvorul vieţii

veşnice, relaţii de credinţă şi iubire sau relaţii de necrediţă şi respingere a lui Dumnezeu. (Dostoievski)

Răul înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu. 12.17

Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a îndepărtat şi pe unii de alţii ne-a dezbinat. De aceea, cu

toată osârdia să căutăm fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne

uneşte. (Avva Isidor)

Refuzul lui Dumnezeu, demonizare subtilă. 1.5

Relaţia omului cu Dumnezeu: Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină Lui, trebuie să I se închine în

duh şi în adevăr. 12.10

Religia este dialogul etern dintre omenire şi Dumnezeu. (Franz Werfel)

Renunţarea la darurile lui Dumnezeu 1.10

Revelarea lui Dumnezeu 1.1, 1.2, 1.3, 2.7, 2.8, 9.21, 10.11, 12.9, 12.13

Roagă-te în mod regulat. În felul acesta tu vorbeşti cu Dumnezeu şi Dumnezeu cu tine.

(Sfântul Ciprian al Cartaginei)

Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale, şi vei vedea folosul rugăciunii tale şi al citirii.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Roagă-te, şi iubeşte-L pe Dumnezeu, ca să-L cunoşti. 9.3

Rugăciunea care nu porneşte din inimă se împrăştie înainte de-a ajunge la cer. Ea nu slăveşte, ci insultă

pe Acela Căruia se adresează. (Henri Lacordaire)

Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu; ea este o conversaţie a intelectului cu

Domnul. (Evagrie Ponticul)

Rugăciunea este lucrare nesfârşită, mai presus de orice artă sau ştiinţă. Prin rugăciune intrăm în legă-

tură cu Fiinţa Cea fără de început, sau altfel spus, însăşi viaţa lui Dumnezeu intră în noi prin

acest canal. Rugăciunea este un act de înaltă înţelepciune, care întrece orice frumuseţe şi

vrednicie. În rugăciune aflăm sfânta încântare a duhului nostru….

(Arhimandritul Sofronie Saharov)

Rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în om. (Sfântul Grigorie Palama)

Rugăciunea este o adresare specială către Dumnezeu. 7.2

Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare;

câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi

uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră de-

zastruoasă: neputinţă, mâhnire, îndoială, frică, tristeţe, deznădejde – într-un cuvânt, des-

pre tot ceea ce ţine de conditiile existenţei noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii

elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu

este începutul rugăciunii – conversaţie.

(Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov)

Rugăciunea este vorbirea inimii cu Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)

Rugăciunea face pe om Biserică a lui Dumnezeu, dar şi preot al Lui, căci şi Hristos însuşi se află în

sufletul care se roagă împreună cu Duhul Sfânt, care se roagă cu suspine negrăite în noi sau se

întipăreşte în eul nostru în rugăciune, pentru că biserica nu este numai locul unde se roagă omul,

ci şi locul unde se află Hristos. (Părintele Dumitru Stăniloae)

Rugăciunea nu înseamnă altceva decât să fii într-o relaţie de prietenie cu Dumnezeu. (Sfânta Tereza

de Avila)

Rugăciunea Tatăl nostru 5.10, 12.12, 12.13, 12.14, 12.15, 12.16, 12.17

Rugăciunea utilizează gândurile, puterea mentală şi inteligenţa creatoare de care dispunem împreună

cu Inteligenţa Infinită a Spiritului Suprem. (Herbert Harris)

Rugăciunea, cel dintâi dar al lui Dumnezeu. 4.3

Rugăciunea, dialogul omului cu Dumnezeu. 4.10, 9.24

Rugăciunea, mâna întinsă pentru primirea darurilor lui Dumnezeu. 4.3

Rugăciunea, vorbirea minţii noastre cu Dumnezeu. 8.6

Ruşinarea de Dumnezeu 4.10

S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Mun-

tele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul

norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor.

Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile

şi patruzeci de nopţi. (Ieşirea 24.15-18)

Să aveţi către Dumnezeu inimă de fiu, către aproapele inimă de mamă şi către voi minte de judecător.

(Părintele Ilie Cleopa)

Să dormim liniştiţi somnul credinţei şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze. (Richard Wurmbrand)

Să izgonim invidia din sufletul nostru, ca să atragem asupra noastră bunăvoinţa lui Dumnezeu.

(Sfântul Vasile cel Mare)

Să mă apere Dumnezeu de prieteni; de duşmani pot să mă apăr şi singur. (Voltaire)

Să ne aducem aminte necontenit de Dumnezeu, iar acest lucru se înfăptuieşte mai ales prin

rugăciune. (Sfântul Vasile cel Mare)

Să ne aţintim privirile la cei care slujesc în chip desăvârşit măreţei slave a lui Dumnezeu. (Din Epistola

către Corinteni a Sfântului Clement Romanul, episcopul Romei. Împăratul Traian a poruncit să fie

aruncat în mare cu o ancoră de gât, pentru că a adus la Hristos pe mulţi aristocraţi romani şi a refu-

zat să aducă jertfă zeilor. A fost contemporan cu Sfinţii Apostoli. La vârsta de 24 de ani s-a decis

să plece şi să-şi caute părinţii şi fraţii, care dispăruseră într-un naufragiu. Este momentul când îl întâl-

neşte pe Sfântul Barnaba şi pe fraţii săi, deveniţi ucenicii Sfântului Petru. Prin purtarea de grijă a lui

Dumnezeu îşi va întâlni şi părinţii. Dintre toate operele puse sub numele Sfântului Clement, numai

una este autentică şi anume: Scrisoarea întâi către Corinteni. Este o operă care se păstrează în

limba greacă, latină, siriacă şi coptă.)

Să ne rânduim viaţa după voia lui Dumnezeu, pentru că numai aşa ni se pot împlini dorinţele, mai ales

cele care ţin de viaţa veşnică şi de bucuria sufletească. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Să nu cumva să mijlociţi şi să fiu lipsit de bucuria de a fi mucenic. Sunt grâul lui Dumnezeu, lăsaţi-mă

să fiu măcinat de dinţii fiarelor, ca să mă fac pâine neprihănită lui Hristos. (Din Epistola către

Romani a Sfântului Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, ucenicul Sfinţilor Ioan Evanghelistul

şi Policarp al Smirnei. A scris 7 epistole, ce ne-au rămas de la el ca un testament al sfântului

episcop şi mucenic. A adus la Hristos pe Teofana şi Drosida, soţia şi fiica împăratului Traian.

Amândouă au fost martirizate la porunca împăratului. În calendarul creştin-ortodox sunt

prăznuite pe 16 decembrie, respectiv 22 martie.)

Să nu îndepărtăm mintea de la Dumnezeu. 8.15

Să nu ne socotim mai mici pentru că nu facem minuni. N-am avea niciun câştig de-am face minuni, după

cum nu pierdem nimic dacă nu facem, dacă ducem o viaţă virtuoasă. Dacă facem minuni, noi suntem

datornicii lui Dumnezeu. Dacă însă ducem o viaţă virtuoasă, plină de fapte bune, atunci Dumnezeu ne

este dator. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Scopul încercărilor, descoperirea în adâncul nostru a Împărăţiei lui Dumnezeu. 7.14

Scopul rugăciunii, unirea cu Dumnezeu. 5.6

Scopul tuturor oamenilor nu este altul decât acela de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin cuget

curat şi de a rămâne întru El. (Sfântul Grigorie Taumaturgul)

Scopul vieţii este fericirea. (Platon) Şi tot Platon spunea că “Fericirea este asemănarea cu Dumnezeu,

atât cât este cu putinţă”.

Scopul vieţii omului, îndumnezeirea. 5.14, 7.8

Se cuvine să te mărturiseşti fără ruşinare, căci ruşinarea pe care o înfrângi când te mărturiseşti îţi aduce

mărire şi dar de la Dumnezeu. De ce te ruşinezi păcătosule? Când ai făcut păcatul nu te-ai ruşinat

şi acum când cauţi să-l uşurezi, te ruşinezi? Nu ştii că ruşinea aceasta este de la diavol care, când

face păcatul, îţi dă îndrăzneală şi neruşinare, iar când îl mărturiseşti îţi dă frică şi ruşinare? Deci să-

ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale la un

duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte meşte-

şugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la Dum-

nezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme.

(Sfântul Nicodim Aghioritul)

Secularismul este starea în care omul trăieşte, ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. (Mircea Eliade)

Seninătatea este o ofrandă către Dumnezeu. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a României)

Sfânta Cruce este măsura paşilor pe care-i facem noi spre veşnicia lui Dumnezeu. (Părintele Dumitru

Păduraru)

Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu! Dacă în pântecele Fecioarei Maria

ar fi fost numai un om, iar nu Fiul lui Dumnezeu, atunci cum ar fi putut fi vindecate, începând

de pe vremea lui Hristos şi până în zilele noastre, atâtea feluri de boli trupeşti şi duhovniceşti?

Să fi fost oare nişte nebuni toţi cei care prin mila lui Dumnezeu avem azi înţelegerea şi cunoaş-

terea lui Dumnezeu? Că ne-a lipsit oare credinţa şi dreptatea tocmai nouă, celor care prin

darul lui Hristos am dobândit dreptatea şi urmăm ei? (Origen)

Sfintele slujbe, călăuza spre Dumnezeu. 6.10

Sfintele sluijbe, raza de lumină prin care Dumnezeu coboară spre om. 6.10

Slava lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu. 5.17

Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la

Domnul, atâţea necredincioşi rămân câţi credincioşi am aflat întâi. (Sfântul Grigorie Taumaturgul,

episcopul Neocezareei, ucenicul marelui scriitor bisericesc Origen)

Smerenia este cea care deschide poarta harului lui Dumnezeu. 8.1

Smerenia este însăşi prezenţa lui Dumnezeu în om. (Sfinţii Părinţi)

Smerenia este lumina în care Îl putem vedea pe Dumnezeu. (Cuviosul Siluan Athonitul)

Smerenia, începutul îndumnezeirii. 5.14

Smerita-cugetare şi frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune. (Avva Ioan Colov)

Soarele dreptăţii 5.3

Starea de prezenţă continuă a lui Dumnezeu. 4.9

Starea de veşnică deschidere spre Dumnezeu. 5.5

Străduiţi-vă să fiţi în acelaşi gând cu Dumnezeu. (Sfântul Ignatie Teoforul)

Suferinţa ţine de pedagogia lui Dumnezeu. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Suferinţele din iad nu au autor pe Dumnezeu, ci pe noi înşine. (Sfântul Vasile cel Mare)

Sufletul bun, gândul curat şi conştiinţa sănătoasă sunt cele mai bune jertfe care I se pot aduce lui

Dumnezeu. (Minucius Felix)

Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o vitalitate lirică originară.

(Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Sunteţi în mâinile lui Dumnezeu, numai că daţi din mâini şi din picioare. 10.2

Şaptezeci de ani am de când slujesc lui Dumnezeu şi acum să jertfesc idolilor? (Sfântul Artemon,

torturat şi decapitat)

Şcoala să fie cu credinţă, politica cu cinste, oastea cu dragoste de ţară, statul cu binecuvântarea lui

Dumnezeu. (Episcopul Nicolae Velimirovici)

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi feme-

ie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi

stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se

mişcă pe pământ şi peste tot pământul!" (Facerea 1.27, 28)

Şi acum Tu, Doamne Dumnezeul meu, ai pus pe robul Tău rege în locul lui David, tatăl meu; însă eu sunt

foarte tânăr şi nu ştiu să conduc. Şi robul Tău este în mijlocul poporului Tău pe care l-ai ales, popor

nesfârşit de mare, care din pricina mulţimii lui nu se poate nici socoti, nici număra. Dăruieşte-i dar robu-

lui Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ce es-

te rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare?" Şi i-a plăcut

Domnului că Solomon a cerut aceasta. Şi a zis Dumnezeu: "Deoarece tu ai cerut aceasta şi n-ai cerut

viaţă lungă; n-ai cerut bogăţie, n-ai cerut sufletele duşmanilor tăi, ci ai cerut înţelepciune, ca să ştii să ju-

deci, iată Eu voi face după cuvântul tău; iată, Eu îţi dau minte înţeleaptă şi pricepută, cum nici unul n-a

fost ca tine înaintea ta şi cum nici nu se va mai ridica după tine. Ba îţi voi da şi ceea ce tu n-ai cerut:

bogăţie şi slavă, aşa încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ţie, în toate zilele tale. Şi dacă vei um-

bla pe drumul Meu, ca să păzeşti legile Mele şi poruncile Mele, cum a umblat tatăl tău David, îţi voi

înmulţi şi zilele tale". (III Regi 3.7-14)

Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus,

văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia

este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un

copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

(Marcu 10.13-16)

Şi binevestind cetăţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia, întă-

rind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe

trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se

cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră. (Faptele Apostolilor 14.21-23)

Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a

purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă

cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc. (Luca 11.27, 28)

Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vinde-

ce bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

(Luca 9.1, 2)

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din

Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1.14)

Şi Domnul a vorbit mai departe cu Iov şi i-a zis: "Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va

da oare bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva?" Şi Iov a răspuns Domnului zicând:

"Dacă am fost uşuratic, ce răspuns să-ţi mai dau? Voi pune mâna mea pe gura mea. Am vorbit o

dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori şi nu voi lua-o iar de la început". Atunci Domnul

a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii şi a zis: "Încinge-ţi coapsele ca un viteaz şi te voi întreba şi

Îmi vei da lămuriri. Poţi tu cu adevărat să găseşti cusur judecăţii Mele? Şi Mă vei osândi pe Mine,

ca să-ţi faci dreptate? Este braţul tău ca braţul lui Dumnezeu? Şi glasul tău este, oare, tunet,

precum este glasul Lui? (Iov 40.1-9)

Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vred-

nici de El. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 3.5)

Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine tră-

ieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am

crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. (Ioan 11.25-27)

Şi îndată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Şi mâncându-l viermii, a murit.

(Faptele Apostolilor 12.23)

Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până

ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere. (Marcu 9.1)

Şi Moise a zis: "Arată-mi slava Ta! " Zis-a Domnul către Moise: "Eu voi trece pe dinaintea ta toată sla-

va Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui şi cine va fi vrednic

de îndurare, de acela Mă voi îndura". Apoi a adăugat: "Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu

poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască". Şi iarăşi a zis Domnul: "Iată aici la Mine un loc: şezi pe

stânca aceasta; când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea

peste tine până voi trece; iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o

vei vedea!" (Ieşirea 33.18-23)

Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare,

şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat

în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Romani 5.3-5)

Şi răspunzând, Moise a zis: "Dar de nu mă vor crede şi nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: "Nu ţi

S-a arătat Domnul!", ce să le spun?" Zis-a Domnul către el: "Ce ai în mână?" Şi el a răspuns: "Un to-

iag!" "Aruncă-l jos!" îi zise Domnul. Şi a aruncat Moise toiagul jos şi s-a făcut toiagul şarpe şi a fugit