Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte



Yüklə 7,81 Mb.
səhifə135/162
tarix07.04.2018
ölçüsü7,81 Mb.
#47002
1   ...   131   132   133   134   135   136   137   138   ...   162

(Matei 22.41-46)

Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri

sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. (Matei 8.7, 8)

Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de

poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoa-

să; iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi

s-a tămăduit femeia din ceasul acela. (Matei 9.20-22)

Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a

tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie

vor pieri. (Matei 26.51, 52)

Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. Şi iarăşi

s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. (Matei 26.71, 72)

Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. (Luca 23.43)

Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine tră-

ieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut

că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. (Ioan 11.25-27)

Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu

va înseta niciodată. (Ioan 6.35)

Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând,

Şi-a dat duhul. (Luca 23.46)

Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulţimile răspun-

deau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii. (Matei 21.10, 11)

Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plân-

geţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele

care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi;

şi dealurilor: Acoperiţi-ne. (Luca 23.28-30)

Şi le-am zis: "Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-au cântărit

simbria Mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela



scump cu care Eu am fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria

templului Domnului, pentru olar. (Zaharia 11.12, 13)

Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele

ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină,

căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te



scoală din morţi şi te va lumina Hristos". (Efeseni 5.11-14)

Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al

satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul

ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvâr-

şeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuias-

că în mine puterea lui Hristos. (II Corinteni 12.7-9)

Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori

te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar. (Matei 26.75)

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu

te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te

osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. (Ioan 8.10, 11)

Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. (Matei 4.5)

Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi

cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus. (Faptele Apostolilor 4.13)

Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti,

Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în

ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis:

Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. (Faptele Apostolilor 9.4-6)

Taina botezului este îmbrăcarea în moarte, în moartea lui Hristos, pentru a învia cu El. 11.13

Taina lui Hristos e cea mai tainică dintre tainele dumnezeieşti, fiind în tot sensul şi în toate privinţele gra-

niţă a toată desăvârşirea existentă şi viitoare şi mai presus de tot hotarul şi de totă mărginirea. Iar a-

ceastă taină ne învaţă că împreună cu Dumnezeu Cuvântul Cel întrupat şi desăvârşit făcut Om este

şi subzistă trupul luat din noi şi de o fiinţă cu noi, unit cu El după ipostas. Cu acest Trup S-a şi înălţat

la cer, mai presus de toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se nu-

meşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor, şi şade împreună cu Dumnezeu şi Tatăl, acum şi

în veacurile nesfârşite, după ce a străbătut cerurile şi a ajuns mai presus de toate. Şi iarăşi va Să vi-

nă ca să prefacă şi să preschimbe totul şi ca să mântuiască sufletele şi trupurile noastre, cum am cre-

zut şi credem şi stăruim pururea să credem. Dacă-i aşa, cine este aşa de îndrăzneţ şi de cutezător şi

neştiutor de altceva, decât să lupte cu obrăznicie împotriva celor vădite şi clare, încât să cugete cu u-

şurinţă că trupurile vor trece cândva în neexistenţă, prin înaintarea în desăvârşirea fiinţelor raţionale

cum zic aceia, odată ce crede că Domnul şi Dumnezeul tuturor este cu trupul acum şi pururea, dăru-

ind si altora puterea să înainteze şi trăgând şi chemând pe toţi la slava proprie, pe cât e cu putinţă o-

menirii, ca şi Conducător al mântuirii tuturor şi ştergând petele din toţi. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de tâl-

hari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul. (Ieremia 7.11)

Tocmai aceasta costituie adevăratul bine: Să priveşti mereu numai spre bine întru Iisus Hristos, Domnul

nostru. (Sfântul Grigorie de Nyssa)

Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu ştiu. Cei ce nu ştiu, mai amarnic decât cei ce ştiu. Flămândul îşi

închipuie că umblă după pâine, dar îi este foame de Tine. Însetatul crede că vrea să bea apă,

dar îi este sete de Tine. Bolnavul se mângâie că râvneşte sănătate, dar boala lui nu-i dă nicio

şansă. În momentul în care Îl găsesc pe Hristos, toate îşi găsesc rezolvare. (Giovanni Papini)

Trebuie să renunţi la ceva, dacă vrei să-I faci loc lui Hristos în inima ta. (Sfinţii Părinţi)

Un glas strigă: "În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nos-

tru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi

cele colţuroase, căi netede. (Isaia 40.3, 4)

Un om liber este numai acela care trăieşte alături de Hristos, alt om liber nu există. Numai el este deasu-

pra oricărei dureri şi oricărei nenorociri. Dacă el însuşi nu se va nedreptăţi pe sine în vreun fel şi nu

va greşi faţă de sine cu nimic, nimeni nu are şi nu va avea vreodată, vreo putere de a-i face rău, pen-

tru că nu poate fi atins în niciun fel. Lipsurile nu-l vor chinui niciodată, pentru că ştie că n-am adus

cu noi nimic când am venit în lumea aceasta şi este limpede că nici când o vom părasi, nu vom

putea lua cu noi nimic. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Unde este pace, acolo este Hristos, fiindcă Hristos este pace. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Unde este smerenie este şi harul lui Hristos. 2.8

Unirea cu Hristos 5.12

Urmarea lui Hristos 2.5, 2.6, 10.17

Urmează pe Hristos nu numai la înviere, ci şi la purtarea crucii. (Patericul Egiptean)

Vai de aceia care portă crucea şi nu-I urmează lui Hristos. Cât de grea este crucea lor!

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Viaţa e un dar al lui Dumnezeu dat nouă, oamenilor, pentru a ne curăţi sufletele de păcat şi a ne

pregăti, prin Hristos, spre a primi viaţa veşnică. (Valeriu Gafencu)

Viaţa veşnică este rodul şi încununarea credinţei în Hristos. (Sfântul Chiril al Alexandriei)



Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut pi-

cioarelor Tale". Toiagul puterii Tale Ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul

vrăjmaşilor Tăi. Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pân-

tece mai înainte de luceafăr Te-am născut". Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: "Tu eşti preot

în veac, după rânduiala lui Melchisedec". Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei

Sale împăraţi. Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini; va zdrobi capetele multora pe

pământ. (Psalmi 109.1-6)

Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă vo-

ieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea,

vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.



(Matei 19.20-22)

Iluzia care ne exaltă ne este mult mai dragă decât zece mii de adevăruri. (Alexandr Sergheevici Puşkin)

Iluzia este prima aparenţă a adevărului. (Rabindranath Tagore)

Iluzia este un analgezic apărut din diferenţa dintre dorinţă şi realitate. (Herman Wouk)

Iluzia şi visul sunt temelia sufletului nostru. (Mihail Sadoveanu)

Iluzia/ Cât de des luăm drept convingere o iluzie a simţurilor sau o eroare a minţii. (Mihail I. Lermontov)

Cu timpul, omul îşi pierde părul, dinţii şi iluziile. (Proverb)

Dacă zăreşti un uriaş, priveşte mai întâi poziţia soarelui şi vezi dacă uriaşul nu este umbra unui pigmeu.

(Novalis)

Doar iluzia este uşoară. Adevărul este întotdeauna dificil! (Rabindranath Tagore)

Doar iluziile te împiedică să recunoşti că eşti liber şi că ai fost liber întotdeauna. (Antony de Mello)

Ego-ul este doar o umbră, o obsesie şi o iluzie. (Swami Ramdas)

Epoca prezentă preferă semnul faţă de lucrul semnificat, copia faţă de original, imaginaţia faţă de realitate, apa-

renţa faţă de esenţă fiindcă acum numai iluzia este sacră, iar adevărul este laic. (Ludwig Feuerbach)

Fazele unui proiect: 1 – entuziasm; 2 – deziluzie; 3 – panică; 4 – găsirea vinovatului; 5 – pedepsirea nevino-

vaţilor; 6 – glorie şi onoare celor care nu au participat. (Arthur Bloch)



Iluziile sunt fluturii primăverii vieţii. (Peter Sirius)

Mulţi oameni au luat încrederea pe care o dă iluzia drept energie. (Honoré de Balzac)

Norocul nu este decât o iluzie, crezută de ignoranţi şi vânată de nebuni. (Timothy Zahn)

O iluzie care nu convinge e o minciună evidentă. (Jack London)

Oamenii îşi pierd mai întâi iluziile, după aceea dinţii şi la urmă si viciile. (Hans Moser)

Oamenii nu suportă ideea sfârşitului lor şi de aceea încearcă să se amăgească cu iluziii deşarte.

(John Galsworthy)

Omul trăieşte din iluziile sale. (Wilhelm Raabe)

Păcatul este întotdeauna o iluzie. (Patriarhul Daniel)

Plăcerea se poate rezema pe iluzie; fericirea însă stă pe adevăr. (Nicolas Chamfort)



Pocăinţa este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întotdea-

una o iluzie. Sfinţii Părinţi spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucrurilor

şi persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite”,

cum spunea Maurice Blondel. Deci, pocăinţa însemnează revenire la un realism, se văd lucrurile trecă-

toare în dimensiunea lor de lucruri limitate şi de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limitate, nu sunt

trecătoare, spre valorile veşnice şi astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)

Sufletul are iluzii, precum pasărea are aripi; e ceea ce îl susţine. (Victor Hugo)

Ştiinţa nu este decât arta de a făuri iluzii adevărate. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi psiholog elveţian)

Un bărbat care ştie să fie fericit cu o iluzie simplă este nemăsurat mai deştept decât unul care se îndoieşte de

realitate. (Alphonse Allais)

Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie şi fiecare spin, o realitate. (Alfred de Musset)

Imaginaţia creează realitatea. (Richard Wagner)

Imaginaţia este primul pas în procesul creativ. (Herbert Harris)

Imaginaţia este şi ea o sursă de informare. (Grigore Moisil)

Imaginaţia nu este o simplă închipuire. (Maurice Leblanc)

Imaginaţia poate să producă boli în om – şi poate să le şi vindece. (Paracelsus, alchimist, medic, astrolog şi filosof

elveţian)

Imaginaţia/ Căsătoria este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei. (Oscar Wilde)

Comportamentul este oglinda în care fiecare îşi reflectă imaginea. (Johann Wolfgang von Goethe)

Dragostea este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei. (H. L. Mencken)

Epoca prezentă preferă semnul faţă de lucrul semnificat, copia faţă de original, imaginaţia faţă de reali-

tate, aparenţa faţă de esenţă fiindcă acum numai iluzia este sacră, iar adevărul este laic.

(Ludwig Feuerbach)

Logica te va duce de la A la Z. Imaginaţia te va purta dincolo de limite. (Albert Einstein)

Niciun grad înalt de inteligenţă sau imaginaţie, sau ambele laolaltă, nu alcătuiesc un geniu. Iubire, iubire,

iubire – acesta este sufletul unui geniu. (Wolfgang Amadeus Mozart)

Nu am văzut vreodată o imagine mai frumoasă decât aceea a unui bătrânel de la ţară, care se închină la

icoana Maicii Domnului. (Petre Ţuţea)

Nu ni-L putem imagina pe Dumnezeu, dar Îl putem înţelege. (Baruch Spinoza)

Poezia este arta de a pune în mişcare imaginaţia noastră cu ajutorul cuvintelor. (Arthur Schopenhauer)

Prin intermediul imaginaţiei creatoare, mintea comunică direct cu Inteligenţa Universală. (Herbert

Harris)

Savanţii posedă o putere de concentrare mare şi o imaginaţie controlată, care trezesc geniul subconşti-



ent. (Joseph Murphy)

Să ne aducem aminte neîncetat de moarte, să ne supraveghem imaginaţia pentru ca satana să nu poată

făuri gânduri mincinoase. (Sfântul Isihie Sinaittul)

Imaginea evoluţiei omenirii nu este o linie dreaptă, ci o spirală. (Friedrich Adolf Wilhelm Diesterweg)

Imaginea/ Cerul – imagine nobilă a eternului. (Platon)

Comportamentul este oglinda în care fiecare îşi reflectă imaginea. (Johann Wolfgang von Goethe)

Frumuseţea este doar imaginea sensibilă a Infinitului. (George Bancroft)

Mirosurile ating corzile inimii cu o precizie mai mare decât imaginile si sunetele. (Rudyard Kipling)

Nu am văzut vreodată o imagine mai frumoasă decât aceea a unui bătrânel de la ţară, care se închină la

icoana Maicii Domnului. (Petre Ţuţea)

O imagine valorează cât o mie de cuvinte. (Fred R. Barnard)

Raţionamentul este imaginea logică a mişcării. (George Bancroft)

Timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile. (Platon)

Un film este o scriere în imagini. (Jean Cocteau)

Un mormânt scump este imaginea unei averi prefăcute în piatră. (Anaxagora)

Un ziar este cherestea făcută flexibilă. Este cerneală transformată în cuvinte şi imagini. Este conceput, se

naşte, creşte şi moare de bătrâneţe într-o singură zi. (Jim Bishop)

Imitarea/ Arta nu este o imitaţie a realităţii, ci o descoperire a acesteia. (Ernst Cassirer)

Cel mai bun fel de a-i cinsti pe sfinţi, este imitarea lor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Copilul imită tot ceea ce vede. Totul îi este pildă în formarea obiceiurilor, gesturilor, apucăturilor, vorbirii

şi caracterului său. (Samuel Smiles)

Copilul învaţă fără strădanie prin simpla imitaţie, ca şi cum ar primi învăţătura prin porii pielei.

(Samuel Smiles)

Creştinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poţi să-l imiţi, im-

perfect, dar una e imitarea şi alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total.

(Petre Ţuţea)

Cu cât citeşti mai mult, cu atât imiţi mai puţin. (Jules Renard)

Există trei metode de a dobândi înţelepciunea. Cea dintâi este reflecţia, care este cea mai înaltă. A doua

este imitaţia, care este cea mai uşoară. A treia este experienţa, care este cea mai amară. (Confucius)

Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Mama este exemplul viu pe care copiii îl au necontenit în faţa ochilor, pe care-l urmăresc şi pe care-l imită.

Obiceiurile mamei devin acelea ale copiilor, iar caracterul ei se reflectă vădit într-al lor. (Samuel Smiles)

Smerenia este singura faptă bună care nu poate fi imitată de diavol. (Sfinţii Părinţi)

Sunt oameni care nu laudă decât ceea ce pot imita. (Cicero)

Vieţile sfinţilor ne sunt puse înainte, ca să râvnim virtutea lor şi să imităm faptele lor mari. (Sfântul Ioan

Gură de Aur)

Implicarea/ Adevărata rugăciune implică o pregătire. (Florence Scovel Shinn)

Cinstea este cea mai bună strategie atunci când implică bani. (Mark Twain)



Fericiţi sunt cei care nu citesc ziare, analfabeţii, neimplicaţii, căci au bun-simţ. Pentru a ne simţi deplin

mulţumiţi, trebuie să trăim mai simplu. Lectura ziarelor a făcut să crească numărul proştilor.

(Lev Tolstoi)

Prin vocaţia sa, prin cunoştinţele sale teologice, a reuşit să se impună în Franţa ca una dintre principalele



voci ale Ortodoxiei. Mai mult decât atât, a reuşit, prin implicarea sa în dialogul dintre Biserica Orto-

doxă şi cea Catolică, să „facă cunoscute Ortodoxia Orientală în Franţa şi mesajul Occidentului în Bi-

serica de Răsărit“, cum mărturisea Jean-François Colosimo, profesor şi coleg cu Olivier Clé-

ment la Institutul „St. Serge“ din Paris. (Ziarul Lumina din 23.12.2014)

Toleraţa nu implică lipsa de dedicare a cuiva faţă de convingerile sale. Mai curând, condamnă opresiu-

nea şi persecutarea altora. (John F. Kennedy)

Important/ Că ai căzut nu are nicio importanţă deoarece numai modul în care te ridici contează. (Nelson Mandela)

Cea mai importantă lecţie pe care ţi-o dă viaţa e că şi nebunii au uneori dreptate. (Winston Churchill)

Cea mai importantă şi cea mai neglijată dintre toate conversaţiile este convorbirea cu sine însuşi.

(Oxenstierna)

Cel mai important lucru e să vrei ceea ce poţi. (André Maurois)

Cu cât creşti şi devii mai mare şi mai important prin creaţiile tale, cu atât îi priveşti cu mai mult respect şi

cu mai mare smerenie pe creatorii dinaintea ta. La vârsta voastră (a studenţilor cărora le vorbea),

ziceam: Eu. Eu eram cel mai mare. Când am împlinit vârsta de 25 de ani, am început să zic:

Eu şi Mozart. Astăzi, pot să spun doar: Mozart. (Charles François Gounod)

Este foarte important să ne reculegem înainte de a ne ruga, să petrecem câteva clipe în linişte, gândindu-

ne numai la Dumnezeu şi dând la o parte toate grijile şi problemele de peste zi. (Evagrie Ponticul)

Experienţa a arătat că armătura morală este mai importantă pentru individ şi pentru societate decât cu-

noştinţele ştiinţifice, literare, filozofice. (Alexis Carrel, medic chirurg şi biolog francez)

Fantezia este mai importantă decât cunoaşterea, căci cunoaşterea are limite. (Albert Einstein)

Împrejurarea este foarte importantă în acţiunile omeneşti, astfel încât ceea ce ar fi cel mai bine de făcut

acum, mâine ar fi zadarnic şi rău. (Axel Oxenstierna)

În această lume pustie şi sfâşiată nu există iubire, fiindcă plăcerea şi dorinţa joacă rolurile cele mai

importante. (Krishnamurti, filosof indian)

În viaţă nu contează câţi paşi faci pentru a atinge scopul dorit. Important este să nu te opreşti din

mersul tău. (Confucius)

În viată, cel mai important lucru nu e unde te afli, ci încotro mergi. (Oliver Wendell Holmes)

Lucrul cel mai important nu este numărul de idei adunate în mintea ta, ci legile care le uneşte.

(Titu Maiorescu)



Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relaţiile interumane. În lume va exista

o generaţie de idioţi. (Albert Einstein)

Mult mai importantă decât banii este următoarea cheltuială: timpul. Timpul este o cheltuială majoră.

(Jim Rohn)

Niciun lucru important nu a fost realizat fără pasiune. (Georg Wilhelm Friedrich Hegel)

Poezia este aproape la fel de importantă ca şi istoria. (Platon)

Precum sufletul e mai important decât trupul, aşa şi părinţii duhovniceşti sunt mai importanţi decât

părinţii trupeşti. (Sfântul Vasile cel Mare)

Regulă importantă a vieţii: nimic peste măsură. (Terenţiu)

Sfatul cel mai important: iubeşte cu tot sufletul şi iartă. (Părintele Arsenie Papacioc)

Trebuie să reţii că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâm-

plă în exterior. (John C. Maxwell)

Ţine minte, fie că trăieşti, fie că mori, este de prea mică importanţă. Ce contează cu adevărat, ce-ar tre-

buie să conteze şi pentru tine şi pentru alţii, este pentru ce raţiune trăieşti şi pentru ce cauză eşti gata

să-ţi dai viaţa. (Testamentul tatălui mitropolitului Antonie de Suroj)

Ziua în care te decizi să faci un lucru important este ziua ta norocoasă. (Proverb japonez)

Imposibilul e o fantomă a timizilor şi refugiul laşilor. (Napoleon Bonaparte)

Imposibilul este un cuvânt întâlnit numai în dicţionarele proştilor. (Napoleon Bonaparte)

Imposibilul/ A face cu uşurinţă ceea ce e greu altuia, iată talentul; a face ce e imposibil talentului, iată geniul.

(Henri-Frédéric Amiel)

Birocraţia este arta de a face posibilul imposibil. (Javier Pascual Salcedo)

Când atitudinile noastre ne depăşesc capacităţile, chiar şi imposibilul devine posibil. (John C. Maxwell)

Dând mită rezolvi şi imposibilul. (Proverb aromân)

Este imposibil să guvernezi lumea fără Dumnezeu şi fără Biblie. (George Washington)

Fără o trăire adecvată, este imposibil ca noi să rodim în afara Sfintei Liturghii. (Teologul Alexander

Schmemann)



Yüklə 7,81 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   131   132   133   134   135   136   137   138   ...   162




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin