Între oamenii buni şi Dumnezeu există o prietenie, prin virtutea care-i uneşte

(Ecclesiasticul 27.1)

Discernământul este cale de întoarcere pentru cei rătăciţi. (Sfântul Ioan Scărarul)

Dumnezeu face sărbătoare cerească din întoarcerea păcătoşilor. (Sfântul Macarie Egipteanul)

După atât de multe zile a murit regele Egiptului care prigonise pe Moise, şi Domnul a grăit aceasta lui

Moise în pământul Madian: "Scoală şi întoarce-te în Egipt, că au murit toţi cei ce căutau sufletul

tău!" (Ieşirea 4.19)

Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe

celălalt. (Matei 5.39)

Evanghelia de astăzi (Întoarcerea Fiului risipitor, Luca 15.11-32) este în acelaşi timp, Evanghelia

iertării păcătosului pocăit şi a îndreptării credinciosului neiertător. (Patriarhul Daniel)

Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe pă-

cătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.

(I Petru 5.19, 20)

Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a

fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau

bătându-şi pieptul. (Luca 23.47, 48)

Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu fa-

ţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis:

Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dum-

nezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a

mântuit. (Luca 17.15-19)

Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu şi a-şi întoarce inima sa de la Cel care l-a făcut.

(Ecclesiasticul 10.11)

Înjurăturile sunt ca procesiunile cu icoane, care se întorc totdeauna la biserica de unde au pornit.

(Arthur Schopenhauer)

Întărâtarea ta împotriva Mea, trufia ta au ajuns până la urechile Mele. De aceea voi pune belciug în nări-

le tale şi frâul Meu buzelor tale şi te voi întoarce pe calea pe care ai venit! (Isaia 37.29)

Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă. (Psalmi 118.37)

Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează sminteala ta.

(Ecclesisticul 17.20)

Întoarce-ţi ochii de la femeia frumoasă şi nu-ţi opri privirea la frumuseţea străină. Cu frumuseţea femeii

mulţi s-au rătăcit, căci din aceasta iubirea se aprinde ca un foc. (Ecclesiasticul 9.8)

Întoarceţi-vă cu mintea şi inima voastră spre cer şi nu veţi fi prinşi de diavol. Pasărea, cu cât zboară

mai sus, cu atât este mai ferită de primejdii. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului este credincioasă, înţelepţeşte

pruncii; judecăţile Domnului sunt drepte, veselesc inima; porunca Domnului este strălucitoare,

luminează ochii. (Psalmi 18.8, 9)

Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă

îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l.

(Luca 17.3, 4)

Mai înainte de boală smereşte-te, şi în vremea păcatelor arată întoarcere. (Ecclesiasticul 18.21)

Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se

duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă

ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean. (Matei 12.43-45)

Moartea, despărţirea de Dumnezeu şi întoarcerea la Dumnezeu. 11.13

Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea, dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din adâncurile pămân-

tului iarăşi m-ai scos. (Psalmi 70.23)

N-am postit şi am fost alungaţi din rai. Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai. 6.9

Nimeni din cei ce vin la biserică să nu târască cu el grijile lumeşti, pentru ca atunci când se întoarce aca-

să ia cu el răsplata vrednică de ostenelile sale. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nimeni nu dispreţuieşte un hoţ pentru că a furat ca să-şi astâmpere foamea; dar când a fost prins, el dă

înapoi înşeptit, întoarce tot ceea ce are în casa lui. (Solomon 6.30, 31)

Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le

calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. (Matei 7.6)

Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi. Că fără de veste va izbucni mânia Domnu-

lui şi în vremea răzbunării vei fi dat pieirii. Nu te încrede în avuţiile câştigate pe nedrept, că nimic

nu-ţi vor folosi în ziua judecăţii. (Psalmi 5.8-10)

Nu judeca aproapele! Nu ştii de ce a păcătuit şi nici nu cunoşti întoarcerea lui cu lacrimi. 9.1

Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi. (Ecclesiasticul 7.36)

O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos şi o jertfă

cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru! (Ioil 2.14)

Omul nu este numai stăpân al lumii, ci este fiu al ei. El se naşte din pământ şi se întoarce în el. Acest fapt

îl încarcă pe om cu o responsabilitate maximă. Îndumnezeirea omului este legată, iată, nu numai de re-

laţia cu semenii săi, ca persoane, ci ea se realizează în relaţie cu lumea, ca întreg. (Teologul catolic

Thomas Friedrich)

Păcatul este un bumerang pe care ştii când îl arunci, dar nu ştii când se întoarce şi te loveşte în cap.

(Robert Frost)

Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine?

(Psalmi 12.1)

Pocăinţa este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întot-

deauna o iluzie. Sfinţii Părinţi spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucru-

rilor şi persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor

finite”, cum spunea Maurice Blondel. Deci, pocăinţa însemnează revenire la un realism, se văd lucru-

rile trecătoare în dimensiunea lor de lucruri limitate şi de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limi-

tate, nu sunt trecătoare, spre valorile veşnice şi astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)

Pocăinţa, întoarcerea către Dumnezeu. 8.2

Pocăinţa, singura cale de întoarcere la Dumnezeu. 11.6

Primii creştini au înţeles că, pentru a deveni Templu al Duhului Sfânt, trebuie să se înalţe la Cer, acolo

unde S-a înălţat şi Hristos. Ei au mai înţeles că această înălţare este condiţia însăşi a misiunii lor în

lume, a slujirii de către ei a lumii. Pentru că acolo – în cer – ei erau cufundaţi în viaţa cea nouă a

Împărăţiei; şi atunci când, după această <>, ei se reîntorceau în lume, feţe-

le lor reflectau lumina, << bucuria şi pacea>> acelei Împărăţii, şi erau cu adevărat martori ai ei.

(Teologul Alexander Schmemann)

Prin moarte ne-am despărţit de Dumnezeu (cu Adam), prin moarte ne întoarcem la

Dumnezeu (cu Hristos). 11.13

Rugăciunea celui necăjit nu o lepăda şi nu-ţi întoarce faţa ta de la cel sărac. (Psalmi 4.4)

Să învăţăm ce înseamnă să mergi la Liturghie pentru că vrei să te întâlneşti cu Hristos, nu să îi judeci

pe cei mai slabi ca tine şi să învăţăm ce înseamnă să te întorci în lume cu aceeaşi gingăşie cu

care Dumnezeu are grijă de ea. (Teologul Alexander Schmemann)

Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă, prin dreptate.

(Isaia 1.27)

Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; iar Eu M-am rugat pen-

tru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi. Iar el I-a zis:

Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte. (Luca 22.31-33)

Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci

zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită.

Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac

cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

(Matei 12.43-45)

Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.

(Luca 10.6)

Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors

îndoit tot ce avusese mai înainte. (Iov 42.10)

Şi Domnul va bate Egiptul, îl va lovi şi apoi îl va vindeca. Şi ei se vor întoarce la Domnul şi El se va în-

dupleca şi îi va tămădui. (Isaia 19.22)

Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de

poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă;

iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tă-

măduit femeia din ceasul acela. (Matei 9.20-22)

Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat

urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.

(Matei 26.51, 52)

Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat

Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare

în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. (Matei 2.11, 12)

Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plân-

geţi-vă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele

care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi;

şi dealurilor: Acoperiţi-ne. (Luca 23.28-30)

Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

(Luca 24.9)

Şi mi-am întors privirea să văd înţelepciunea, nebunia şi prostia. Căci ce poate să facă un om de rând

peste ceea ce a făcut un rege? (Ecclesiasticul 2.12)

Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se

întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Smin-

teală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. (Matei 16.22, 23)

Şi să nu zici: Mila Lui este mare, va curăţi mulţimea păcatelor mele. Că mila şi mânia de la El sunt şi

peste cei păcătoşi va odihni mânia Lui. Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna

din zi în zi. (Ecclesiasticul 5.6-8)

Viitorul este trecutul care se întoarce pe altă poartă. (Arnold H. Glasow)

Întregul/ Acceptarea, toleranţa şi iertarea sunt lecţiile ce ne străbat întreaga viaţă. (Jessica Lange)

Adevărul întreg se cuprinde numai în Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

Am fost înzestraţi cu puterea de judecată a minţii ca să cunoaştem adevărul, iar adevărul întreg se cuprinde

numai în Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

Biserica ne învaţă că uneori popoare întregi sunt călăuzite de un fals Hristos, care le aruncă în sminteală.

8.19

Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi?

(Iov 6.25)

Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze

inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste,

ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată

vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea

Fiului Omului. (Luca 21.33-36)

Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe

Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele

noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui.

(I Ioan 2.1-3)

Dacă vrem să ajungem la fericire, întregului neam omenesc îi este de neapărată trebuinţă învăţătura şi

virtutea. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Dacă vreţi să fiţi fericiţi, dacă vreţi să înfloriţi, trebuie să vă gândiţi la armonie, să vă puneţi în armonie cu

universul întreg. (Omraam Mikhael Aivanhov)

După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte,

şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o

sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: "Împărţit-

au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar ostaşii acestea au făcut.

(Ioan 19.23, 24)

Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dez-

voltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani, viitorul ei. (Mihai Eminescu)

În mâna Lui El ţine viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri. (Iov 12.10)

Întreg consumismul, care mişcă mecanismul economic global, speculează chiar aceste slăbiciuni ale omului,

pe care părinţii bisericii le numesc patimi. 8.20

Întreg umorul îşi are rădăcina în durere. (Richard Pryor)

Îţi faci semnul crucii, să-l faci corect, nu repezit, schilodit, aşa ca să nu se ştie ce înseamnă, ci un semn al cru-

cii adevărat, lent, mare, de la frunte la piept, de la un umăr la celălalt. Concentrează-te bine, adună-ţi toa-

te gândurile şi întreaga ta persoană în acest semn. Simţi cum te cuprinde în întregime? De ce? Este

semnul Universului şi este semnul mântuirii. Pe cruce Domnul nostru Iisus Hristos i-a mântuit pe oameni.

El îl sfinţeşte pe om în întregime până la cea din urmă fibră a fiinţei sale. De aceea facem semnul crucii

înainte de rugăciune, ca să ne ordoneze şi să ne adune, să ne cuprindă gândurile şi inima şi voinţa în Dum-

nezeu. După rugăciune, ca să rămână în noi ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, ca să ne apere de primejdii.

(Romano Guardini, 8.7)

Libertatea şi progresul constituie nu numai ţelul artei, dar şi al întregii vieţi. (Ludwig van Beethoven)

Meditaţia este înţelegerea întregii structuri a “eului”, a sinelui, prilej de a vedea dacă este cu putinţă să fii

totalmente liber de eu şi să nu cauţi vreun supra-eu. Supra-eul este eul. (Krishnamurti, filosof indian)

Modestia şi înţelepciunea sunt complementare. (Bernard Fontenelle)

Nu vârsta, ci înţelepciunea te face om întreg. (Proverb indian)

Omul nu este numai stăpân al lumii, ci este fiu al ei. El se naşte din pământ şi se întoarce în el. Acest fapt îl

încarcă pe om cu o responsabilitate maximă. Îndumnezeirea omului este legată, iată, nu numai

de relaţia cu semenii săi, ca persoane, ci ea se realizează în relaţie cu lumea, ca întreg.

(Teologul catolic Thomas Friedrich)

Pocăinţa e îndreptată mai mult spre bucurie decât spre întristare. Pocăinţa nu este un accent de remuşcări şi

autocompătimiri, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe Sfânta Treime. Căinţa nu în-

seamnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus spre iubirea lui Dumnezeu. Să priveşti nu ceea

ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos. (Mitropolitul Kallistos Ware)

Postul, împreună locuitor al trezviei şi ziditor al întregii înţelepciuni. 2.9

Puţină prietenie are mai multă valoare pentru mine decât admiraţia întregii lumi. (Otto von Bismarck)

Rar, foarte rar mărturisirile oamenilor sunt pe de-a-ntregul adevărate. (Jane Austen)

Religia şi ştiinţa naturii nu se exclud, cum cred sau se tem unii în ziua de astăzi, ci se întregesc şi se armoni-

zează împreună. (Max Planck)

Rugăciunea este susţinătoarea întregii lumi. (Sfântul Ioan Scărarul)

Sfânta Cruce pecetluieşte întregul univers. La sfârşitul veacurilor această pecetluire se va arăta în deplină-

tatea ei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt

nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre întâmplări şi nici aia

adevărat; ele aduc tulburare minţii şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăţă mintea şi

ea vede mai bine. (Cuviosul Siluan Athonitul)

Şi a rostit Moise în auzul întregii obşti a Israeliţilor cuvintele cântării acesteia până la sfârşit:

(Deutoronomul 31.30)

Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult po-

por. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. (Faptele Apostolilor 11.26)

Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: "Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta nelegiu-

irile de la Iacov; şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor". (Romani 11.26)

Un pic de poezie ajunge să înmiresmeze un întreg secol. (Jose Marti)

Viaţa fără cuvânt foloseşte mai mult decât cuvântul fără viaţă. Prima tace şi zideşte, al doilea strică şi tulbu-

ră, dar când şi cuvântul şi viaţa merg împreună, alcătuiesc imagiea întregii filosofii.

(Sfântul Isidor Pelusiotul)

Întristarea cea după Dumnezeu aduce mântuirea. (Sfântul Vasile cel Mare)

Întristarea din cauza durerilor trupului este un ajutor de a păzi poruncile lui Dumnezeu. (Patericul)

Întristarea după Dumnezeu 11.15

Întristarea pentru păcatele noastre. 1.3

Întristarea/ Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa

ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te

târască, dar tu biruieşte-l!" (Facerea 4.6, 7)

Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în

ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

(Luca 18.22, 23)

Bucuria trebuie să existe, chiar şi în întristări. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi

întristat, aşa m-am smerit. (Psalmi 34.13)

Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea

lumii aduce moarte. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a

adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dove-

dit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. (II Corinteni 7.10, 11)

Când te afli în lărgime să nu te bucuri şi când te afli în necazuri să nu te întristezi şi să nu le socoteşti pe

acestea ca străine de calea lui Dumnezeu, căci pe calea Lui se umblă din veac şi din neam în neam,

prin cruce şi moarte. (Sfântul Isaac Sirul)

Dacă ispita plăcerii trebuie respinsă, ispita durerii trebuie acceptată. Ispita plăcerii aduce plăcere simţuri-

lor şi întristare sufletului, iar încercarea, adică ispita durerii, aduce întristare simţirii şi bucurie

sufletului. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Dacă îmbrăţişăm virtutea, nimic nu va putea să ne întristeze. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dragostea către Dumnezeu înduplecă pe cel care se împărtăşeşte de ea, să dispreţuiască toată plăcerea

trecătoare şi toată osteneala şi întristarea. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omo-

rât întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)

Întâmplarea dureroasă face pe înţelept să-şi aducă aminte de Dumnezeu, şi întristează pe măsura ei pe

cel ce a uitat de Dumnezeu. (Sfântul Marcu Ascetul)

Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă. (Ecclesiastul 7.3)

Mila este întristarea de bunăvoie pentru necazurile străine. (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel care smereşte şi Cel care

înalţă. (Ecclesiasticul 7.12)

Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristaţi. (Ecclesiasticul 7.36)

Nu trebuie să ne întristăm când păţim ceva rău, ci când facem ceva rău. (Sfântul Vasile cel Mare)

Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăţie celui ce o rabdă.

(Sfântul Marcu Ascetul)

Pocăinţa e îndreptată mai mult spre bucurie decât spre întristare. Pocăinţa nu este un accent de remuş-

cări şi autocompătimiri, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe Sfânta Treime. Căinţa nu

înseamnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus spre iubirea lui Dumnezeu. Să priveşti nu

ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos. (Mitropolitul Kallistos Ware)

Şi a zis Iosif către fraţii săi: "Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?" Fraţii lui însă nu i-au putut răs-

punde, că erau cuprinşi de frică. Apoi Iosif a zis către fraţii săi: "Apropiaţi-vă de mine!" Şi ei s-au

apropiat. Iar el a zis: "Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt. Acum însă să

nu vă întristaţi, nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră

pentru păstrarea vieţii voastre. (Facerea 45.3-5)

Şi regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ şi pentru cei ce şedeau cu el la masă, n-a voit s-o întris-